Arhive etichetă: Ortodoxie

Partea a doua a unui interviu luat pe loc profesorului Marian Maricaru: Răspuns la obiecțiile de tip neopăgân newageist panteist monist ori dualist gnostic, combinate cu erezii neoprotestante, ale unui cunoscut artist nenumit

Publicat pe de

Cu ocazia Duminicii Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic care a lămurit despre Dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu Întrupat, am încărcat această continuare a lămuririi către un cunoscut artist in legătură cu diferența dintre Dumnezeirea lui Hristos și posibilitatea omului de a se curăța, lumina și îndumnezei prin participarea la Dumnezeirea lui Hristos prin relația cu Persoana lui Hristos, Dumnezeu-Omul.

Partea a doua a unui interviu luat pe loc. Răspuns la obiecțiile de tip neopăgân newageist panteist monist ori dualist gnostic, combinate cu erezii neoprotestante, ale unui cunoscut artist nenumit. Ce înseamnă crearea din nimic a lumii și puterea lui Dumnezeu de a crea „din nimic”. Este nimicul ceva? Teologia iconică a limbajului (cunoaștem doar conceptual despre Dumnezeu și lume prin asemănări neasemenea). Diferența dintre puterea lucrării de minuni a lui Hristos – Care Îi este proprie pentru că El este Însuși Dumnezeu din Dumnezeu Întrupat (energiile Dumnezeiști izvorâte din Firea Sa Dumnezeiască conlucrează cu puterile firii Sale omenești și se manifestă prin Persoana Sa divino-umană) -, și puterea dumnezeiască (energiile necreate) dată de El (de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt) în dar sfinților care conlucrează cu ea. Puterile proprii firii umane sunt tot primite în dar de la Creator, de la crearea omului, însă fără ajutorul sinergic al energiilor Dumnezeiești oamenii sfinți nu ar putea face minuni și nu ar putea depăși cele ale firii umane căzute. Adam a fost creat într-o stare de har pe care a pierdut-o, iar omul fără harul necreat Dumnezeiesc este nedeplin și nu se poate vindeca de rău, păcat, necunoaștere, lipsa libertății (sclavia față de patimi și vicii), boală, stricăciune și mortalitate. Hristos, Noul Adam, aduce vindecarea și Viața. Cu El firea noastră căzută trebuie altoită prin participarea la Sfintele Taine și toate celelalte pe care ni le-a dat ca poruncă a iubirii Hristos și care ne unesc cu El și cu Tatăl prin Duhul. Diferența dintre mijlocirea lui Hristos către Tatăl și mijlocirea la Hristos a sfinților și a oricăruia dintre credincioșii care se roagă în Duhul, prin Fiul, Tatălui. Sfântul Apostol Pavel spune că unicul mijlocitor dintre oamenire și Tatăl este Hristos, Care este Fiul Întrupat, Dumnezeu-Omul, dar tot Sf. Pavel cere contemporanilor săi să facă rugăciuni și mijlociri la Dumnezeu pentru el și pentru alții.

NB: ca si filmarea anterioară, și aceasta este mai veche, nu din acest an.

Diferența dintre monoteismul biblic, dualismul gnostico-masonic și panteismul păgân oriental. Explicații pe loc ale prof. Marian Maricaru

Publicat pe de

Descrierea videoului de pe canalul Youtube al prof. Marian Maricaru:

Partea 1. Răspuns oferit ad hoc unui cunoscut artist, fiind luat prin surprindere când gustam coliva primită, după un parastas (iertați ineditul situației!): Despre diferența de esență, ființială sau substanțială dintre Dumnezeu și lume (dintre Dumnezeu și creația Sa), despre energiile necreate care izvorăsc din Ființa lui Dumnezeu prin cele Trei Persoane (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh), despre MONOTEISM VERSUS păgânismul PANTEIST newageist care îi confuzează pe atâția dintre cei care ar dori să fie creștini, dar neavând repere și fiind invadați de propaganda neopăgână de sorginte extrem orientală, confundă pe Dumnezeu cu Universul, care este doar creația Sa, nu El Însuși

Nu uitați să dați like, share și subscribe cu clopoțel pentru a vedea urmarea și a mări vizibilitatea – dacă ați considerat ceva de folos din explicațiile date.

Ortodoxie și Ortopraxie în viziunea Sf. Vasile cel Mare

Publicat pe de

„Mai presus de toate vă rog sa va aduceti aminte de credința Părinților şi sa nu vă lăsați clătinați de cei care încearca sa vă tulbure liniştea, ducandu-vă în rătăcire, bine ştiind că nici asprimea vieții nu aduce doar prin ea însăşi folos, dacă nu este luminată de o credință dreaptă în Dumnezeu, nici mărturisirea ortodoxă nu ne va putea pune înaintea Domnului daca este lipsită de fapte bune. Din contră, de amândouă este trebuință, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi pentru ca viața noastră să nu şchiopăteze din pricina vreunei lipse” ( Sfantul Vasile cel Mare, Epistola 295)

«Patimile/viciile noastre sunt măsura imaturității noastre» de Marian Maricaru

Publicat pe de

„Iolă pe Mediterană” de Marian Maricaru

Patimile/viciile noastre sunt măsura imaturității noastre. Maturitatea este legată de capacitatea de a fi empatic (inclusiv a ne jerfi) și a avea discernământ. De aceea nu ne putem mira că societatea de consum cu hedonismul ei ca motor și rezultat, ține captivi oamenii într-o mentalitate imatură, adolescentină, de veșnici Peter Pani. Și, de aici, criză în toate domeniile. Inclusiv criza familiei în modernitate. Pentru că iubirea autentică presupune empatie cu discernământ, asumare, deci relații stabile, construite și hrănite cu jertfă de sine reciprocă. Adică viața de familie, nu flu flu histrionic, narcisism, instabilitate emoțională etc. Dar relațiile efemere, superficiale, imature, duc inclusiv la nefericirea copiilor, nu doar a părinților. Și uite așa, nu te mai miri că rata depresiei a crescut, că avem din ce in ce mai multi tineri borderline, care se urăsc pe sine, nu știu cine sunt și ce vor, se simt goi interior etc. O societate care tinde să se miște în triada ateism – nihilism – elogiul sinuciderii (legalizate sau nu). Sinucidere promovată ca soluție finală, nu înainte de a se încerca „vindecări” nu cu Absolutul, ci cu substitute sau surogate de Absolut și fericire pe nume idoli/false absoluturi consumist-hedoniste și droguri de tot felul…
Singura soluție este întoarcere la Hristos! Prin Cruce spre Înviere!
MM

Ce spune Triodul la Sâmbăta Lăsatului Sec de Carne, în care se face pomenirea generală a morţilor („Moşii de iarnă”)

Publicat pe de
Răspunde

Sfântul Teofilact al Bulgariei, despre cuvintele Sf. Ap. Pavel: „Dar, chiar dacă noi sau Înger din cer ar binevesti vouă afară de ceea ce v-am bine-vestit noi, fie anatema!” (Galateni 1, 8)

Publicat pe de
6

Sf. Teofilact, trăieşte în secolul XI d. Hr. şi este Arhiepiscop al Ohridei. Comentariile sale la cărţile Noului Testament sunt o sinteză din mai mulţi Părinţi, în special din omiliile Sf. Ioan Gură de Aur.

Ca să se înţeleagă mai bine contextul, redăm şi comentariul la versetele de dinainte şi după. Acesta pentru că unii spun şi astăzi că destule din probleme sunt mici şi „formale”, şi că nu au relevanţă, fiind de mâna a doua şi canonizare a secundarului. Însă ele au înrădăcinare dogmatică.

Ce să mai spunem de cei ce susţin minimalismul dogmatic şi consideră că dacă cineva crede în Sfânta Treime şi în Hristos este deja Biserică, dar nedeplin? Sau că cei mici nu trebuie să spună nimic împotriva celor mai sus pe scara ierarhică, chiar şi atunci când sunt probleme de credinţă? Iată că sfinţii se ridicau, simbolic, şi împotriva ierarhiilor îngereşti dacă s-ar fi ştirbit credinţa. Tocmai ca să ne înveţe că lucrurile nu stau aşa…:

„Şi, măcar că Evreii din Galatia ce crezuseră nu strămutau toată evanghelia, ci învăţau numai să se păzească porunca despre sâmbătă şi despre tăierea împrejur, Pavel arată că şi puţin dacă ar clăti cineva din evanghelie, acel puţin clatină şi răstoarnă toată evanghelia, aşa cum şi cel ce taie o mică parte din moneda împărătească face netrebnică toată moneda.Şi ia aminte la aceasta pentru vei ce cugetă cu nebăgare de seamă şi zic că acesta este un păcat mic şi o călcare mică de poruncă, şi de aceea se cuvine a fi îngăduit să se facă”…

„Deci, anatemizându-i pe Îngeri dacă ar învăţa cumva altele afară de evanghelie, cu aceasta depărtează orice dregătorie şi persoană slăvită, atât cerească, cât şi pământească”, fie el şi Apostol sau Înger. 

Oricum, parcurgeţi paginile şi înţelegeţi contextul. Dacă are cineva comentariul de la Romani 9, 3 – menţionat la nota 2 de la p. 15 este bine venit.

SCRISOARE DESCHISĂ A PĂRINȚILOR SFÎNTULUI MUNTE CĂTRE PATRIARHIA ECUMENICĂ, CĂTRE CELELALTE BISERICI ORTODOXE AUTOCEFALE, CĂTRE SFÎNTA CHINOTITĂ A SFÎNTULUI MUNTE, CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII BISERICII CEI PURTĂTORI AI NUMELUI LUI HRISTOS

Publicat pe de
Răspunde

”Supărările dau năvală… de la prieteni necredincioșii;

ale Bisericii umblă fără păstor.

Cele bune pier, cele rele se dau pe față.

Plutim în noapte, făclie nicăieri.

Hristos cade la somn; ce avem a pătimi?…”

(Sfîntul Grigorie Teologul, din Epistola 80)


Cunoaștem foarte bine din istoria bisericească faptul că întrunirea unui sinod are în vedere întîi de toate legiuirea și întărirea dogmelor Bisericii și delimitarea acesteia de erezie. Adică, Biserica socotește ca o datorie a ei sine qua non combaterea oricărei erezii și dreapta-învățare a cuvîntului adevărului. Marele dascăl și Părinte al Bisericii, Sfîntul Nicodim Aghioritul, punctează limpede că trebuie ”ca toate dogmele și canoanele formulate de sinoade să fie ortodoxe, bine-cinstitoare și în conglăsuire cu dumnezeieștile Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice de mai înainte”, și că ”acestea sînt hotarele veșnice pe care le-au pus părinții noștri și legile care există în veac… pe care prin Sfîntul Duh le-au legiuit Sinoade Ecumenice și locale” (Pidalionul, ed. Rigopoulos, Tessalonic, 1991, p. 16). Contribuind, așadar, și noi, ca monahi athoniți și ca mădulare vii ale Bisericii, la lucrarea de trezire duhovnicească și de întărire a felului ortodox de a cugeta al poporului credincios, dorim să înfățișăm înaintea tuturor mărturia noastră.

Așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», care, cum se știe, urmează să se țină în Iunie ce vine în Creta (19-6-2016, după calendarul vechi 6-6-2016), constituie o etapă a programului ecumenismului inter-creștin și inter-religios sau al mondializării religioase a Noii Ordini Mondiale, care, după cum este cunoscut, urmărește să supună întreaga omenire prin trei proiecte pregătite sistematic:

a) printr-un guvern mondial,
b) printr-o economie mondială și
c) printr-o religie mondială.

Procesul realizării unei religii mondiale a fost inaugurat întîi în lumea protestantă prin așa-numita ”Mișcare ecumenică”, iar în lumea ortodoxă prin cuvîntul de întronizare al Patriarhului Meletie Metaxakis al Constantinopolei (1923) și intens promovat de Patriarhul Atenagora Spyros al Constantinopolei (1948-1972). În loc să condamne sectele existente care acționează zi de zi pentru înșelarea credincioșilor, așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește întîi de toate să recunoască panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religiii – cum îl numește Sfîntul Iustin Popovici – după cum au făcut catolicii la Conciliul II Vatican (1962-1965). Faptul că așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește să recunoască ecumenismul sincretist inter-creștin și inter-religii este dovedit prin următoarele:

1) Textul presinodal al Sinaxei Întîistătătorilor trimis spre a fi adoptat de Bisericile Ortodoxe Autocefale la așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», prin aceea că spune, în articolul intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», că «Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea», nu-i mai recunoaște pe catolici și pe protestanți ca fiind eretici, ci îi încadrează în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească a Simbolului de credință Niceo-Constantinopolitan, punînd accentul pe istoricitatea acestor biserici și trecînd cu vederea în chip scandalos erezia în care ele se află și neținînd seamă de învățătura dogmatică a Bisericii recunoscută chiar de reprezentanții Papei Apusului la cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic, de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare (879-880), cînd au votat laolaltă cu Răsăritenii condamnarea adaosului eretic filioque (purcederea Sfîntului Duh și de la Fiul). Este atacată în felul acesta învățătura eclesiologică a Bisericii și se dă naștere unei erezii eclesiologice, avînd în vedere că dogmele credinței sînt hotarele Bisericii, iar Biserica se identifică cu credincioșii ei adevărați, care alcătuiesc Trupul lui Hristos, avînd Cap pe însuși Mîntuitorul, prin credința ortodoxă ținută cu scumpătate și prin viața duhovnicească dreaptă și nefalsificată, și prin părtășia întru pocăință cu Tainele Sfintei noastre Biserici.

2) Același text presinodal recunoaște Consiliul Mondial al Bisericilor (al sectelor, mai precis), care a fost înființat în 1948 de Noua Ordine Mondială spre a servi scopurilor mondializării religioase, adică a instaurării religiei universale a Antihristului. C. M. B. a avut inițial ca scop promovarea ecumenismului sincretist inter-creștin, iar în continuare, în ultimele decenii, și-a lărgit țintele promovînd și ecumenismului sincretist inter-religii. Recunoaște diferitele texte emise de C. M. B. ca fiind obligatorii pentru «Marele Sinod» și pentru Biserica Ortodoxă. Textele acestea ”nu se sprijină pe nimic. Se îngrijeau de alcătuirea lor niște reprezentanți care își spuneau opiniile și semnau, firește, textele în numele Bisericilor locale; doar că ierarhii acestor Biserici nici habar nu aveau ce decizii luau reprezentanții lor” (prof. Dimitrios Tselenghidis de la Facltatea de Teologie din Tesalonic). Aceasta înseamnă că textul presinodal în discuție atacă și dogma soteriologică a Bisericii, potrivit căreia credinciosul adevărat, prin mila sfîntului și Dumnezeiescului Har și prin lucrările nezidite ale Dumnezeului Treimic, ajunge la mîntuire și, mai concret, dobîndește vederea Feței Theantropice a lui Hristos și fericirea și cunoașterea fără de sfîrșit a lui Dumnezeu care vine din această vedere doar înăuntrul adevăratei Biserici Ortodoxe, în înțelesul ei înfățișat mai sus. Căci, recunoscînd C.M.B.-ul, același text presinodal acceptă prin aceasta teoria că toate ”bisericile”, sau, mai precis, sectele și toate felurile de religii (potrivit recentei extinderi a acestei teorii), ”mîntuiesc” sau, după cum gîndesc ei, conduc, nebulos și sofistic, la aceeași Realitate Transcendentă (Ultimate Reality), care cuprinde în ea toți pseudo-dumnezeii și pseudo-închinările create de ei prin născocire omenească indusă de satana.

3) Recunoașterea de către textul presinodal în discuție a catolicilor ca fiind, chipurile, ”biserică” duce inevitabil la următorul stadiu al proiectului luciferic al ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, care este ”unirea” sincretistă a Bisericilor Ortodoxe Autocefale cu catolicii prin ”potirul comun” care va urma și prin supunerea acestora sub primatul stăpînitor și sub infailibilitatea căpeteniei eretice care este Papa, adică la transformarea Bisericilor Ortodoxe Autocefale în Biserici unite cu Roma. Aceasta înseamnă supunerea din punct de vedere dogmatic și administrativ a Bisericilor Ortodoxe Autocefale față de Papa după modelul Bisericilor Uniate, pe baza planurilor Vaticanului și a Codicelui canonic al Bisericilor Catolice Orientale (Uniate) care a fost emis de Papa Ioan-Paul al II-lea în 1990. După cum este cunoscut, Codicele acesta prevede următoarele patru feluri de Biserici Uniate de drept special (sui generis), în care vor fi încadrate Bisericile Ortodoxe: 1) Biserici Patriarhale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Ortodoxe care sînt Patriarhii), 2) Biserici Arhiepiscopale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Autocefale care nu sînt Patriarhii), 3) Biserici Mitropolitane de drept special și 4) alte Biserici de drept special (canoanele 55, 511 și 155 ale aceluiași Codice).

4) Patriarhia Constantinopolei, care a prezidat Sinaxa întîistătătorilor, a respins samavolnic și nu a înaintat spre discutare în așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» propunerea Bisericii Ortodoxe Sîrbe, din anul 2015, de recunoaștere răspicată a Sinodului de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare ca al VIII-lea Ecumenic – Sinod care a condamnat filioque și primatul papal de stăpînire – și a Sinodului din 1351, din vremea Sfîntului Grigorie Palama – Sinod care a condamnat învățătura eretică latino-catolică care spune că Dumnezeiescul Har este zidit – ca al IX-lea Ecumenic. Teologia Sfîntului athonit Grigorie Palama are o însemnătate capitală pentru teologia ortodoxă și de aceea catolicii o urăsc de moarte. Această respingere samavolnică este indiciul clar al orientării așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod» nu spre ortodoxie, ci spre panerezia ecumenismului care destructurează teologia ortodoxă prin legalizarea tuturor ereziilor.

5) Pe cînd în tradiția Bisericii Sfintele și Marile Sinoade, sau Sinoadele Ecumenice, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale și în cadrul lor votau toți arhiereii participanți la Sinod în virtutea egalității hirotoniei lor în treapta episcopală, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod», potrivit regulamentului acestuia adoptat de Sinaxă prin întîistătătorii care au luat parte la ea, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întîistătătorii lor. Adică, în vreme ce membri ai Sinoadelor sînt toți arhiereii eparhioți, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» sînt membri doar Bisericile Autocefale, fapt care se împotrivește întru totul eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox.

6) Deși, potrivit eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox, hotărîrile Sfintelor și Marilor Sinoade, sau ale Sinoadelor Ecumenice, care privesc chestiuni de credință trebuie supuse judecății și trebuie aprobate ori respinse atît de arhiereii eparhioți, cît și de clerul, monahii și poporul ortodox, o reglementare a așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod», contrar eclesiologiei ortodoxe, face obligatorii și impune hotărîrile Sinodului în discuție tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe. Mai mult, avertizează că va pedepsi toate grupurile de credincioși creștini care nu vor primi hotărîrile lui. În felul acesta el desființează cu totul sinodicitatea Bisericii Ortodoxe și îndepărtează de la ea harisma Duhului Sfînt a ”deosebirii duhurilor”, care se dăruiește oricărui credincios adevărat care a trecut prin treptele curățirii de patimi, a iluminării și s-a învrednicit să primească îndumnezeirea cea după har, harismă care să dă tuturor mădularelor Bisericii și nu doar episcopilor. Pentru aceasta Sinodul Panortodox era dator să cheme ca membri participanți și persoane învrednicite întru Duhul Sfînt din rîndul preoților, al monahilor și dintre membrii credincioși laici ai Bisericii, așa cum se proceda totdeauna la toate Sinoadele. Însă adeverirea ortodoxiei unui Sinod depinde întîi de toate de corectitudinea și de ortodoxia dogmelor lui: ”canonul cel bine-cinstitor al Bisericii pe acelea le vedea ca sinoade sfinte și bune de primit, cele cărora le-a adeverit corectitudinea dogmelor.” (Sfîntul Maxim Mărturisitorul, PG 90, 148A). În cele din urmă, pentru ca un Sinod Ecumenic să fie considerat cu adevărat ortodox, trebuie ca hotărîrile lui să fie primite nu numai de ierarhi, ci și de toți credincioșii ortodocși, după cum foarte nimerit a legiuit în istorie însăși Patriarhia Ecumenică zicînd: ”…apărător al credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și aceeași cu a Părinților lui” (Enciclica din 6 Mai 1848). Continuă lectura →

Celebrul preot misionar rus Gheorghe (Iuri) Maximov critică teologic declarația comună a lui Francisc I și a Patriarhului Moscovei

Publicat pe de
1

Părintele Gheorghe Maximov, misionarul care tocmai a botezat zeci de asiatici (vedeti minunata sa lucrare misionară, alaturi de preotul ortodox Chiril Sckharboul,  in Filipinie, care duce la convertirea la Ortodoxie a zeci de parohii de catolici), prieten și colaborator al Noului Mucenic Daniil Sasoev, ia poziție față de declarația cu implicatii ecumeniste dată de PseudoPapa de la Roma și Patriarhul Moscovei la Havana:

Fr. George Maximov, a dynamic and tireless missionary priest who has served in mission fields throughout the world, offers some thoughts on the joint declaration signed by His Holiness Patriarch Kirill and Pope Francis.

To begin with, let me remind those who already by the mere fact of the meeting are lamenting: “all is lost, all is lost”: nothing is lost. The canons forbid to serve with heretics, to pray with them, and to take their blessing. Simply to meet, the canons do not forbid. The patriarch has not become a Catholic by this meeting.

On the meeting

Inasmuch as our patriarch was sent to this meeting neither by the Synod, nor by the Council of Primates (as far as I know), it is, in fact, his personal meeting.

It is good that the meeting passed without any kind of joint liturgical services or prayers. One gets the impression that the pope received the patriarch as an equal –nowhere in any of the photos do we see that the patriarch would have agreed to any subordination in relation to the Pope’s position.

On the document

On one hand, there are in the document not a few words with which we can agree. For example, the words in defense of the persecuted and oppressed in the Middle East (§8-10), the criticism of Islam (§13), the words against the discrimination of Christians in the West (§15), the call for rich countries to share with the poor (§17), the condemnation of homosexual indoctrination (§20), and abortion (§21), and that the schisms in Ukraine should be resolved “on the basis of canonical norms” (§27).

But for all of these, there are also expressions which are by no means indisputable, and sometimes erroneous.

For example: “it is our hope that our meeting may contribute to the re–establishment of this unity willed by God, for which Christ prayed … [and] inspire Christians throughout the world to pray to the Lord … for the full unity of all His disciples (§9). In the Church of Christ unity is already achieved in its fullness. Therefore in the Creed we confess faith in “one Church.” It is another matter that from this unity with the Church departed various heretical and schismatic communities. But their members cannot be called disciples of Christ. They are disciples of those who teach perversely about Christ and led them out of unity with the Church.

“We bow before the martyrdom of those who, at the cost of their own lives, have given witness to the truth of the Gospel, preferring death to the denial of Christ. We believe that these martyrs of our times, who belong to various Churches but who are united by their shared suffering, are a pledge of the unity of Christians” (§12). They would be able to be the pledge of unity of Christians only were we to proclaim that all the dogmatic differences in the faiths of the churches to which belonged those who were killed were wholly irrelevant. But to do so, we are unable. In actuality, only unity in truth can be the pledge of unity of Christians, which is not achieved by the suppression of dogmatic divergences, but in investigating them and rejecting those dogmas which are fallacious, for the sake of those which are true.

Cause for concern is the statement that mission work “excludes any form of proselytism” (§24). It is not clear what is meant. For example, within the concept of missionary work there is the explanation that proselytism is the carrying out of missionary work by improper means (coercion, bribery, deception). In this sense, we can agree. But I believe that in this document, particularly concerning the phrase “any form,” can be understood that, generally, it is forbidden to guide Catholics into Orthodoxy, which, naturally, is absurd. And the same in the following paragraph: “the method of ‘uniatism’ of past centuries, involving leading one community into unity with another by way of its separation from its own Church, is not the way to restore unity” (§25). But if we could guide some community of the Catholic Church into Orthodoxy, it would be for that given community the reestablishment of unity with the Church of Christ, and if it doesn’t happen, then that community remains in a state of separation from the Church.

“Thus, in large part, the future of humanity depends upon whether we will be able in this critical period to bear witness together to the Spirit of truth” (§28). In order for us, together with the Roman Church, to “bear witness together to the Spirit of truth” it is necessary for it to confess the truth and abandon its false dogmas.

Priest George Maximov
Translated by OrthoChristian.com