Sursa: https://www.art-emis.ro/analize/autocefalia-bisericii-ortodoxe-din-ucraina-din-perspectiva-panortodoxa
În perspectiva recunoașterii sau nu a statului de autocefalie acordat „Bisericii schismatice” din Ucraina de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în ziua de 6 ianuarie 2019, acest statut trebuie mai întâi analizat din perspectiva felului cum a fost tratată tema „Autocefalia și modul ei de proclamare” la nivel panortodox, în procesul de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, chiar dacă această temă a fost în final scoasă de pe ordinea de zi a acestui Sinod. Cu toate acestea la nivelul Comisiei Interortodoxe Pregătitoare a acestui Sinod s-a ajuns la adoptarea unor propuneri, care nu au autoritate normativă, dar au totuși o valoare teologică orientativă la nivel panortodox, căci au fost semnate la acel nivel, printre alții, și de reprezentanții Patriarhiei Ecumenice precum și de cei al Bisericii Ortodoxe Ruse. În acest sens propunem, în partea întâi, o prezentare a evoluției discuțiilor la nivel panortodox cu privire la tema Autocefalia și modul ei de proclamare. În partea a doua vom evidenția aspectele mai importante ale procesului care a dus la acordarea Tomosului de autocefalie din 6 ianuarie 2019, precum și conținutul acestuia. În a treia și ultima parte, pe baza concluziilor de la primele două părți vom formula câteva sugestii care ar putea fi luate în considerare de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la definirea atitudinii sale față de situția bisericească din Ucraina.
Dezbaterile pe tema Autocefalia și modul ei de proclamare la nivel panortodox
I.1. Această temă a fost inclusă pe lista temelor pentru Sfântul și Marele Sinod la prima Conferinţă Panortodoxă Presinodală, desfăşurată între 21-28 noiembrie 1976, la Chambésy, Elveția, unde au fost reprezentate 13 Biserici Ortodoxe, absente fiind Bisericile din Georgia şi cea din Albania[1]. Reținem ca fapt divers faptul că delegația Patriarhiei Moscovei era condusă la această conferință de Mitropolitul Filaret de Kiev și Galiția, „patriarhul schismatic de astăzi”. Preşedintele întrunirii a fost mitropolitul Meliton de Calcedon, iar secretar mitropolitul Damaskinos de Tranupolis. Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă de vrednicul de pomenire Patriarhul Justin Moisescu, pe atunci în calitate de Mitropolit al Moldovei şi Sucevei[2]. Această conferință a aprobat lista celor zece teme de pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, listă în care cea de a doua temă era: Autocefalia și modul ei de proclamare. Delegaţiile prezente la această conferință au fost rugate să comunice secretariatului temele pe care doresc să le studieze, din lista celor 10, iar apoi secretariatul va comunica fiecărei Biserici lista cu temele repartizate. Biserica Ortodoxă Română s-a angajat, împreună cu alte Biserici, să trateze următoarele 3 teme: 1. Diaspora ortodoxă; 2. Autocefalia și modul ei de proclamare şi 3. Autonomia și modul ei de proclamare[3].
I.2. Tema autocefaliei a fost discutată pentru prima dată la cea de a IV-a întrunire a Comisiei Interortodoxe Pregătitoare a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care s-a întrunit la Centrul Ortodox de la Chambésy, între 7-13 noiembrie 1993. Președintele Comisiei a fost Mitropolitul Hrisostom de Efes, iar cu excepția Patriarhiilor de Ierusalim și a Georgiei toate celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale au trimis reprezentanți; Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la această întrunire de Mitropolitul Antonie al Transilvaniei însoțit de Pr. Prof. Dr. Ion Bria, în calitate de consultant. Pe ordinea de zi a acestei întruniri erau înscrise două din cele zece teme reținute pe lista Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe și anume: 1. Diaspora ortodoxă și 2. Autocefalia și modul ei de proclamare. Comisia a elaborat și adoptat în unanimitate câte un proiect de text pentru fiecare din aceste teme. Cu referire la a doua temă a fost adoptat următorul text: „Autocefalia şi modul de proclamare – Text adoptat. Comisia interortodoxă pregătitoare, după ce a lucrat pe baza contribuţiilor Sfintelor Biserici Ortodoxe şi pe baza raportului Secretarului pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe asupra problemei Autocefaliei şi a modului de proclamare a ei, a examinat dimensiunile eclesiologice, canonice, pastorale şi practice ale instituţiei autocefaliei în Biserica Ortodoxă şi a ajuns la următoarele concluzii:
Instituţia autocefaliei exprimă în chip autentic unul din aspectele fundamentale ale tradiţiei eclesiologice ortodoxe asupra raporturilor dintre Biserica locală şi Biserica universală a lui Dumnezeu. Această legătură adâncă între instituţia canonică a autocefaliei bisericeşti şi învăţătura eclesiologică ortodoxă privitoare la Biserica locală justifică atât sensibilitatea Bisericilor Ortodoxe autocefale locale faţă de reglementarea problemelor existente în ceea ce priveşte funcţionarea corectă a instituţiei, cât şi voinţa lor de a participa, prin contribuţiile lor, în caz de nevoie, la punerea în valoare a acestei instituţii, în folosul unităţii Bisericii Ortodoxe.
Perihoreza între local(itate) şi ecumenicitate/universalitate, fidelă eclesiologiei ortodoxe, determină raportul funcţional între organizarea administrativă şi unitatea Bisericii. Avându-se în vedere aceasta, s-a constatat un acord total cu privire la locul instituţiei autocefaliei în viaţa Bisericii Ortodoxe.
S-a constatat un acord total în ceea ce priveşte condiţiile canonice pe care le cere proclamarea autocefaliei unei Biserici locale, adică: consimţământul şi acţiunea Bisericii-mame, obţinerea consensului panortodox şi rolul Patriarhiei Ecumenice şi al celorlalte Biserici autocefale în procedura de proclamare a autocefaliei. Conform acestui acord:
a) Biserica-mamă, care primeşte o cerere de autocefalie din partea unei regiuni bisericeşti care depinde de ea, evaluează dacă condiţiile eclesiologice, canonice şi pastorale sunt îndeplinite pentru acordarea autocefaliei. În cazul în care Sinodul local al Bisericii-mame, ca organ bisericesc suprem, îşi dă consimţământul faţă de cererea ce i s-a adresat, atunci Sinodul supune propunerea sa asupra acestui subiect Patriarhiei Ecumenice pentru obţinerea consensului panortodox. Patriarhia Ecumenică informează celelalte Biserici autocefale locale.
b) Patriarhia Ecumenică, potrivit practicii panortodoxe, comunică, prin scrisoare patriarhală, toate amănuntele cu privire la numita cerere şi cere exprimarea consensului panortodox. Consensul panortodox se exprimă prin hotărârea unanimă a sinoadelor Bisericilor autocefale.
c) Exprimând consimţământul Bisericii-mame şi consensul panortodox, Patriarhul Ecumenic proclamă oficial autocefalia Bisericii care a cerut-o, prin publicarea unui Tomos Tomos-ul este semnat de Patriarhul Ecumenic. Este de dorit ca el să fie co-semnat de Primaţii Bisericilor autocefale, dar trebuie, în orice caz, semnat de către Primatul Bisericii-mame.
Biserica locală proclamată autocefală este integrată în comuniunea Bisericilor autocefale ca membră şi întreg aparte şi se bucură de toate privilegiile canonice, consacrate prin practica panortodoxă (diptice, comemorare, relaţii interortodoxe etc.).
Notă: Conţinutul paragrafului 3c a fost retrimis pentru o examinare complementară la următoarea Comisie Interortodoxă Pregătitoare care va căuta să obţină consensul Bisericilor Ortodoxe locale asupra acestei probleme, completând astfel lucrarea sa asupra acestei teme. Urmează semnăturile reprezentanţilor Bisericilor participante.”I.3. Tema autocefaliei a fost repusă în discuție la cea de a V-a întrunire a Comisiei Interortodoxe Pregătitoare pentru Sfântul și Marele Sinod, desfășurată între 9-17 decembrie 2009, tot la Chambésy, sub preşedenţia Mitropolitului Ioan de Pergam, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice. La această întrunire au fost reprezentate toate cele 14 Biserici Ortodoxe Autocefale, Biserica Ortodoxă Română fiind reprezentată prin I.P.S. Arhiepiscop Ciprian al Buzăului și Vrancei, pe atunci în calitate de Episcop Vicar Patriarhal, însoțit de subsenatul în calitate de consultant. Temele înscrise pe ordinea de zi a acestei întruniri erau cele trei rămase nefinalizate din lista celor 10 adoptate în anul 1976, și anume: Autocefalia, Autonomia şi Dipticele. Cu privire la Autocefalie, comunicatul final, semnat la data de 17 decembrie 2009 de către preşedinte, menţionează că această comisie „a examinat conţinutul paragrafului 3.c., privind Autocefalia şi modul ei de proclamare, transmis prezentei comisii de către reuniunea precedentă din 1993, pentru o examinare complementară şi pentru căutarea consensului Bisericilor Ortodoxe locale. Acest paragraf se referă la proclamarea autocefaliei prin intermediul tomosului de autocefalie şi la modul de semnare a acestuia. Comisia a fost de acord în unanimitate că: „Exprimând consimţământul Bisericii mame şi consensul panortodox, Patriarhul Ecumenic proclamă oficial autocefalia Bisericii solicitante şi promulgă tomosul de autocefalie. Acest tomos este semnat de către Patriarhul Ecumenic, de către Prea Fericirile lor Primaţii Prea Sfintelor Biserici Ortodoxe, invitaţi pentru aceasta de către Patriarhul Ecumenic, adăugând la acesta împreună-mărturia lor prin aplicarea semnăturilor lor” [4].
I.4. În vederea continuării procesului de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod, Patriarhia Ecumenică a convocat cea de a VI-a întrunire a Comisiei Interortodoxe Pregătitoare, între 22-26 februarie 2011, tot la Centrul de la Chambésy, la care au fost reprezentate toate cele 14 Biserici Ortodoxe Autocefale, președinția fiind exercitată tot de mitropolitul Ioan de Pergam, iar Biserica Ortodoxă Română fiind reprezentată de D-l dr. George Grigoriţă, de la Cancelaria Sfântului Sinod. Sarcina acestei întruniri era de a completa studiul privind Autocefalia şi modul ei de proclamare, prin clarificarea problemei semnării tomosului de autocefalie[5], precum şi aceea de a studia problema dipticelor ortodoxe. Potrivit comunicatului oficial publicat la sfărşitul acestei întruniri, respectiv în ziua de 26 februarie 2011, în legătură cu prima temă nu s-a ajuns la unanimitate, aceasta „rămâne încă odată în suspens”, respectiv aşa cum a fost cazul la întrunirea precedentă a Comisiei Interortodoxe Pregătitoare din decembrie 2009. După metodologia Conferințelor Panortodoxe Presinodale, adoptată în anul 1986 la cea de a III-a astfel de conferință, în care era prevăzută și metodologia Comisiilor Interortodoxe, textele adoptate prin unanimitate la nivelul acestor conferințe rămânea neschimbat și dacă era complet se înainta proximei Conferințe Panortodoxe Presinodale. În acest sens, varianta textului despre autocefalie, adoptat în decembrie 2009 era acceptată, dar nu putea fi înaintată căci lipsea unanimitatea cu privire la paragraful privind modalitate de semnare a tomosului de autocefalie.
I.5. Urmare hotărârii Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, din 6-9 martie 2014, a fost constituită o Comisie Interortodoxă Specială pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care s-a întrunit de trei ori cu scopul de a revizui unele teme și de a le pregăti pentru adoptare la o Conferință Panortodoxă Presinodală. Cea de a treia şi ultima întrunire a acestei comisii speciale s-a desfășurat la Chambésy-Geneva, Elveţia, între 29 martie – 3 aprilie 2015, președintele Comisiei fiind Mitropolitul Ioan de Pergam, iar Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgăviștei, însoțit de subsemnatul în calitate de consultant. Potrivit mandatului fixat de Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din martie 2014, această întrunire ar fi trebuit să discute și tema privind Autocefalia și modul ei de proclamare, în sensul să revizuiască și să finalizeze discuțiile Comisiei Interortodoxe din decembrie 2009. Dar la sfârșitul întrunirii s-a arătat printr-un comunicat că: „Temele ‘Autocefalia în Biserica Ortodoxă şi modul ei de proclamare’ şi ‘Dipticele’, despre care Sinaxa Întâistătătorilor a estimat că ar fi bine să fie discutate de Comisia pregătitoare, nu au fost examinate din cauza lipsei de timp”[6].
I.6. Având în vedere lipsa de progres în legătură cu tema privind Autocefalia, Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, întrunită la Chambésy între 21-28 ianuarie 2016, a hotărât următoarele: „Dat fiind că tema Autocefalia și modul ei de proclamare, ca și aceea a Dipticelor, nu au fost aprobate în unanimitate pe parcursul a numeroase întruniri succesive ale Comitetului interotodox pregătitor, pentru a putea fi aprobate definitiv de una din Conferințele Panortodoxe Pregătitoare și astfel nu fac parte din tematica Sfântului și Marelui Sinod, nu au fost incluse pe ordinea de zi și ele vor fi examinate ulterior”[7].
I.7. Concluzii:
1. In procesul de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, cu privire la tema Autocefalia și modul ei de proclamare, la nivelul Comisiei Interortodoxe Pregătitoare s-a ajuns la adoptarea unui text, dar, când s-a pus problema cine semnează tomosul de acordare a autocefaliei unei Biserici Ortodoxe locale, discuțiile s-au blocat complet atât din cauza pretenției Patriarhiei Ecumenice ca acel tomos să fie semnat numai de către Patriarhul Ecumenic, cât și din cauza amenințării unor Biserici, care nu sunt de acord cu ordinea „Dipticelor Patriarhiei Ecumenice” (cum sunt Patriarhia Georgiei și Biserica Ciprului), că dacă ele vor avea de semnat un tomos de autocefalie o vor face la locul pe care pretind ele că îl au de drept în ordinea dipticelor.2. În al doilea rând trebuie reținut faptul că chiar dacă nu s-a ajuns la un consens în legătură cu Autocefalia, era absolut evident, pentru toate Bisericile Ortodoxe locale, faptul că acordarea acestui statut implică o cooperare panortodoxă și mai ales că o Biserică autonomă nu poate fi declarată autocefală fără consimțământul și participarea Bisericii mame din cadrul căreia se formează noua Biserică autocefală.
3. În lumina Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, desfășurat între 18-26 iunie 2016 la Academia Ortodoxă din Creta, cel puțin pentru cele zece Biserici Ortodoxe participante și cu atât mai mult pentru Patriarhia Ecumenică, actul de acordare a autocefaliei unei noi Biserici nu ar trebui nici măcar conceput altfel decât ca un act desfășurat pe plan panortodox și cu atât mai puțin acordarea statutului de autocefalie unei Biserici nu se poate face fără acordul și în niciun caz împotriva voinței Bisericii Mame respective.
Partea a II-a: Aspectele mai importante ale procesului care a dus la acordarea tomosului de autocefalie din 6 ianuarie 2019
II.1. Cel mai important partener al Patriarhiei Ecumenice în vederea acordării autocefaliei „Bisericii schismatice” din Ucraina a fost președintele de atunci al Ucrainei, astfel că, după toate aparențele, factorii politici au jucat un rol mai important în acest act decât luarea în considerație a aspectelor canonice și ecclesiologice;
II.2. În ziua de 11 octombrie 2018, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a hotărât să restabilească pe „patriarhul Filaret” în demnitatea sa episcopală dar nu ca patriarh, precum și să recunoască pe Mitropolitul Macarie Maletici, și acesta declarat schismatic de Patriarhia Moscovei, pe motivul că nu existau motive dogmatice care să justifice satutul lor de „schismatici”. Dar acești doi ierarhi fuseseră declarați „schismatici” nu de Patriarhia Ecumenică, ci de Biserica Ortodoxă Rusă, iar restabilirea lor nu se poate face împotriva și fără acordul Bisericii care i-a condamnat. Să nu uităm că după declararea acestor ierarhi și a adepților lor ca „schismatici” toate Bisericile Ortodoxe locale i-au considerat ca atare.
II.3 În aceeași sesiune de sinod al Patriarhiei Ecumenice, din octombrie 2018, a fost revocată scrisoarea sinodală a Patriarhiei Ecumenice din anul 1686, prin care fusese aprobată trecerea scaunului de mitropolit al Kievului în jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Această scrisoare fusese semnată de Patriarhul Ecumenic Dionisie al IV-lea (1671-1673, 1676-1679, 1682-1684, 1686, 1687 și 1693-1694), care a petrecut mai mulți ani la curtea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu la București, unde a și murit în septembrie 1696, fiind înmormântat la Mănăstirea Radu Vodă. Scrisoarea din 1686 era adresată Patriarhului Moscovei Ioachim (1674-1690), prin care mitropolia Kievului cu Mitropolitul Ghedeon în frunte a fost trecută în jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Revocarea scrisorii din anul 1686 ridică o serie de probleme: în primul rând o astfel de revocare după 332 de ani fără niciun motiv canonic sau dogmatic este pur și simplu arbitrară și ar putea deveni un precedent periculos. În al doilea rând, adevăratul Mitropolit al Kievului de astăzi este IPS Onufrie, pe care Patriarhia Ecumenică l-a recunoscut până anul trecut (2018) ca atare, ori revocarea respectivă ar fi putut în cel mai bun caz să se refere la acest ierarh, pentru care scrisoarea din 1686 este valabilă căci el continuă să rămână în jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Prin această revocare arbitrară, Patriarhia Ecumenică a căutat justificarea, care de altfel nu rezistă, pentru a se putea amesteca autoritativ în situația bisericească din Ucraina. De altfel, într-o scrisoare din 18 octombrie 2018, adresată IPS Mitropolit Onufrie de Kiev[8] Patriarhul Ecumenic afirma că „Sfânta Mitropolie a Kievului a aparținut dintotdeauna Bisericii Mame a Constantinopolului, înființată de aceasta ca mitropolie separată și ocupând locul al 60-lea din lista eparhiilor tronului ecumenic”, afirmație care reprezintă o mare contradicție cu revocarea scrisorii din anul 1686, căci dacă așa ar sta lucrurile cum se mai justifică în această scrisoare dece a mai fost necesară revocarea?
II.4 Urmare hotărârilor luate de Patriarhia Ecumenică, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, întrunit sub conducerea Patriarhului Chiril la Minsk, în Belorusia, în ziua de 15 octombrie 2018, a decis să întrerupă comuniunea euharistică cu Patriarhia Constantinopolului.
II.5. La convocarea Patriarhiei Ecumenice și sub conducerea IPS Mitropolit Emmanuel al Franței, s-a desfășurat la Kiev, în ziua de 15 decembrie 2018, „sinodul unificării”, la care au fost invitați toți ierarhii ucraineni, inclusiv IPS Mitropolit Onufrie și sufraganii săi, dar cu două excepții aceștia nu au fost prezenți. Acest sinod a reușit să unească cele două grupări „schismatice” într-o singură „Biserică a Ucrainei” și să aleagă un întâistătător al acesteia în persoana Mitropolitului Epifanie, în vârstă de 39 ani, dar nu a reuțit să ducă la formarea unei singure Bisericii Ortodoxe în Ucraina așa cum spera.
II.6. În ziua de 6 ianuarie 2019, în biserica Sfântul Gheorghe din Fanar, S.S. Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a înmânat Mitropolitului Epifanie, în prezența președintelui Ucrainei, tomosul[9] de acordare a statutului de autocefalie noii biserici din Ucraina, din care subliniem următoarele decizii:
– Această nouă biserică este numită „Preasfânta Biserică a Ucrainei”, iar întâistătătorul ei poartă titlul de „Preafericitul Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine”, titlu de la care nu poate înlătura și nici adăuga nimic fără aprobarea Bisericii Constantinopolului;
– Întâistătătorul acestei biserici prezidează Sfântul Sinod compus din ierarhi invitați prin rotație și vechime[10], care slujesc în granițele geografice ale Ucrainei, fără ca de acum înainte să mai aibă competența să stabilească eparhii sau să înființeze „altare extrateritoriale” în regiuni care sunt deja dependente de Tronul Ecumenic, care are competență canonică asupra diasporei, ci să își restrângă jurizdicția sa în cadrul teritoriilor statului Ucraina (!? – s.n. Viorei Ioniță);
– Problemele de administrare internă sunt judecate de către întâistătător și de Sfântul Sinod, fără ca să anuleze dreptul ierarhilor și al altor clerici de a face apel la Patriarhul Ecumenic, care poartă responsabilitatea canonică de a pronunța o judecată irevocabilă referitor la episcopi și alți clerici din Bisericile locale (!?) conform Sfintelor Canoane al 9-lea și al 17-lea de la al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon;
– În ordinea dipticelor, potrivit ordinii canonice, întâistătătorul noii biserici urmează după cel al Bisericii din Ținuturile Cehiei și Slovacia, respectiv al 15-lea;
– După ce este instalat, întâistătătorul trebuie să trimită imediat scrisori irenice privind instalarea sa atât Patriarhului Ecumenic, cât și celorlalți întăistătători de Biserici Ortodoxe locale, iar prima sa vizită irenică va fi la Primul Tron al Bisericii Constantinopolului, de la care va primi și Sfântul Mir ca o afirmare a unității sale spirituale cu acesta (!?);
În caz de probleme bisericești majore, de natură doctrinară sau morală, Preafericitul Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine trebuie să facă apel, în numele Sfântului Sinod al Bisericii sale, la Preasfântul Tron Patriarhal și Ecumenic, de la care așteaptă o părere autoritativă și suport efectiv;
– Prerogativele Tronului Ecumenic asupra Exarhatului și a sfintelor instituții stavorpighiale din Ucraina trebuie păstrate fără atingere (!?).
II.6. ConcluziiProcesul de acordare a autocefaliei noii biserici din Ucraina a fost urmat într-un ritm rapid de către Patriarhia Ecumenică, fără nicio consultare la nivel inter-ortodox și cu atât mai puțin la nivel panortodox, în ciuda recomandărilor și a apelurilor repetate ale mai multor întâistătători de Biserici Ortodoxe Autocefale (Antiohia, Serbia, Albania ș.a.). Deci, modalitatea de acordare a autocefaliei în acest caz a fost în contradicție totală cu experiența și viziunea panortodoxă stabilită în procesul de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe;
Restricțiile stabilite prin tomosul acordat acestei Biserici (obținerea Sfântului Mir din partea Patriarhiei Ecumenice; dreptul clerului ucrainean de a face apel la Patriarhul Ecumenic; interzicerea de a dispune de comunități în diaspora; dar mai ales instalarea unui exarhat și a altor „instituții stavropighiale” de către Patriarhia Ecumenică în Ucraina), contravin statutului de autocefalie așa cum a fost înțeles la nivel panortodox;
În consecință statutul acordat efectiv de către tomosul Patriarhiei Ecumenice din ziua de 6 ianuarie 2019 „Bisericii din Ucraina” este doar acela de o autonomie lărgită, iar prin aceasta s-ar ajunge la situația ca Bisericile Ortodoxe locale să beneficieze de statuturi de autocefalie diferite. În fond Biserica Ortodoxă Autonomă din Finlanda, care se află în jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, se bucură de mult mai multă independență decât este cazul cu noua Biserică din Ucraina;
O eventuală recunoaștere a noii Biserici din Ucraina, dincolo de toate complicațiile grave pe care le împlică o astfel de recunoaștere, ar avea drept rezultat și recunoașterea sau acceptarea punctului de vedere al Patriarhiei Ecumenice cu privire la Autocefalie și la modalitatea ei de afirmare. Reprezentanții Patriarhiei Ecumenice nu au reușit să impună acest punct de vedere pe parcursul pregătirii Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, dar încearcă să îl impună acum de o manieră arbitrară.
Prin toate măsurile pe care le-a luat pentru a impune acordarea acestei autocefalii, Patriarhia Ecumenică s-a îndepărat de spiritul Sfântului și Marelui Sinod, spirit care va fi acum greu de restaurat.
III. Sugestii privind atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de situția bisericească din Ucraina
În legătură cu situația bisericească din Ucraine, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în ședință de lucru în ziua de 25 octombrie 2018, a reiterat recomendarea luată la sesiunea sa precedentă „ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să ajungă împreună la o soluție, păstrându-se unitatea de credință și libertatea administrativ-pastorală, acestea din urmă reprezentând o notă caracteristică a Ortodoxiei”. În continuare Sfântul Sinod al Bisericii noastre a subliniat „totodată faptul că unitatea se păstrează prin coresponsabilitate și cooperare între Bisericile Ortodoxe locale, prin cultivarea dialogului și a sinodalității la nivel panortodox, aceasta fiind o necesitate permanentă în viața Bisericii. Unitatea Bisericii este un dar sfânt al lui Dumnezeu, dar și o mare responsabilitate a ierarhilor, clerului și credincioșilor mireni. De aceea, Sfântul Sinod îndeamnă la înmulțirea rugăciunii pentru unitate, la cultivarea prin dialog și reconciliere a iubirii creștine fraterne, care oferă adevărata libertate”[11]. Această atitudine a fost evidențiată de mai multe site-uri ortodoxe din străinătate[12].
Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române citată mai sus este viziunea consecventă a Bisericii noastre sub inspirația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a relua și adânci parctica sinodalității la nivel panortodox.
Pe această linie este foarte înțeleaptă cultivarea de relații frățești atât cu Patriarhia Ecumenică cât și cu Patriarhia Moscovei;
De aceea recunoașterea acestei noi Biserici nu trebuie să se pună decât numai după împăcarea celor două patriarhii, împăcare prin care în mod inevitabil va trebui să se găsească o rezolvare, cel puțin în parte, și crizei din Ucraina.
Criza bisericească din Ucraina este o încercare foarte grea pentru Biserica Ortodoxă întreagă și mai ales în Diaspora credibilitatea credinței noastre este extrem de expusă. În lumea actuală, în care noi creștinii ortodocși suntem expuși la tot mai grele încercări, ne aflăm acum în situația de a ne aminti încă odată că cele mai grele pericole au fost în istoria Bisericii noastre totdeauna cele din interior. Să nădăjduim că prin îngăduirea acestor ispite Milostivul Dumnezeu ne încearcă și că mărturisind adevărata învățătură a Fiului Său Întrupat ne va ajuta să trecem și peste aceste obstacole.Notă: Acest material a fost elaborat în luna februarie 2019 și a fost publicat în Revista ART-EMIS[13] în format electonic, iar acum a fost ușor revizuit de autor în vederea publicării lui în volumul omagial dedicat Părintelui Profesor Dr. Ioan-Vasile Leb.
–––––––––––––
[1] Precizăm că între cele 13 Biserici prezente era inclusă și Biserica Ortodoxă a Finlandei, Biserică autonomă, căci această participare a fost posibilă până în octombrie 2008, când Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe a hotărât ca la întrunirile panortodoxe să participe numai Bisericile Ortodoxe Autocefale.
[2] Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până astăzi. Spre Sfântul şi
Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013, p. 97.
[3] Antonie Plămădeală, Vicar Patriarhal, „O privire aaupra pregătirii Sfîntului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”, în Ortodoxia, XXIX (1977), Nr, 2, p. 250; În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 11-13 decembrie 1976, a fost prezentat raportul Comisiei sinodale pentru afacerile externe cu privire la prima Conferinţă Presinodală Panortodoxă, iar Sfântul Sinod a hotărât înființarea unei comisii teologice „a Bisericii Ortodoxe Române care, în termen de 3 luni, urmează să elaboreze cele trei teme repartizate Bisericii noastre de către Conferinţa presinodală panortodoxă pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod. Comisia va fi alcătuită din: Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae (preşedinte), Pr. Prof. Dumitru Popescu; Prof. Iorgu Ivan, Protodiacon Prof. Ioan Floca, Pr. Prof. Ene Branişte, Pr. Prof. Ioan Rămureanu şi Pr. Prof. Mircea Păcuraru. Celelalte 7 teme se repartizează celor două Institute teologice, care vor prezenta referate cu observaţii şi propuneri asupra lor, în termen de 3 luni”; cfr. Sesiunea ordinară a anului 1976 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în „Biserica Ortodoxă Română”, XCV (1977), nr. 1-3, p. 218
[4] Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, Hotărârile întrunirilor panortodoxe …, p.130
[5] http://www.orthodoxie.com/actualites/europe/chambesy-fin-des-travaux-de-la-commission-preparatoire-inter-orthodoxe (30.07.2012)
[6] Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniță, Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. Documente pregătitoare, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, București, 2016, p. 48.
[7] Idem, ibidem, p. 79.
[8] https://orthodoxie.com/le-patriarche-bartholomee-convoque-le-concile-de-reunification-et-publie-sa-lettre-au-metropolite-de-kiev-onuphre-tandis-que-le-patriarche-de-kiev-philarete-conteste-certa/
[9] http://www.patriarchate.org/announcements/-/asset_publisher/MF6geT6kmaDE/content/patriarchikos-kai-synodikos-tomos-choregeseos-autokephalou-ekklesiastikou-kathestotos-eis-ten-en-oukraniai-orthodoxon-ekklesian?_101_INSTANCE_MF6geT6kmaDE_languageId=en_US
[10] Notă: Aceasta este procedura de constituire a Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.
[11] http://basilica.ro/ce-hotarari-au-adoptat-ierarhii-romani-reuniti-in-sinod/
[12] http://orthochristian.com/; sau: https://orthodoxie.com/
[13] https://www.art-emis.ro/analize/criza-bisericeasca-din-ucraina-privita-din-perspectiva-panortodoxa-2 – 24 februarie 2019
Blog de Dogmatică Empirică 