Un sfânt italian convertit la Ortodoxie, contemporan cu epoca lui Francisc de Assisi (cel pictat drept sfânt la Drăgănescu de către p. Arsenie Boca).4 mai: Sfântul Cuvios Nichifor din Singurătate, Italia și Sfântul Munte Athos

Informația este relevantă deoarece unii încearcă să-l dezvinovățească pe Francisc din Assisi pentru apartenența la erezia filioqpapismului („romano-catolicism”). A se vedea și greșita, necanonica și adogmatica pictare a lui Francisc ca sfânt la biserica de la Drăgănescu de către p. Arsenie Boca. De menționat o altă greșeală majoră, anume că la Drăgănescu este pictat ca sfânt cu aură, în Sfântul Altar, alături de marii ierarhi stâlpi ai Ortodoxiei, și ereticul arian Ulfila al Goților.
Sfântul Nichifor nu numai că nu primește și nu se lasă impresionat de calea noii „mistici” a lui Francisc (inovația stigmatelor, dolorism etc), nici de scolastică sau ereziile papale existente în acel secol XIII (deja avea loc nașterea ereziei Purgatoriului), ci, iată, devine chiar ortodox și isihast. El va fi avvă întru isihie Sfântului Teolipt al Filadelfiei, episcop isihast care îl va avea ca fiu duhovnicesc pe Sf. Grigorie Palama pe vremea când era copil.

Sursa vieții: http://acvila30.ro/4-mai-sfantul-cuvios-nichifor-din-singuratate-italia-si-sfantul-munte-athos/

Acesta a fost italian de neam și catolic cu credința. Îmbrățișând ortodoxia, se așeză în Sfântul Munte Athos unde se supuse celor mai de frunte părinți ostenitori ai locului cărora le arătă smerenie și ascultare desăvârșită deprinzând de la dânșii liniștirea (isihia).

Petrecu mulți ani în pustie și în liniște, retrăgându-se în cele mai pustii locuri ale sfântului munte.

Mai apoi deveni dascăl în deprinderea Rugăciunii lui Iisus celor ce doreau a se liniști în singurătate, formându-se pe lângă dânsul un număr oarecare de ucenici.

Ucenicilor săi le alcătui o culegere de vieți pe scurt, scrise cu simplitate, ale unor sfinți părinți anteriori pe care le închieie de fiecare dată printr-un scurt cuvânt al său în care arată pe acel fiecare sfânt părinte practicând păzirea și adunarea minții înlăuntru, pentru a folosi ca temei practicării Rugăciunii lui Iisus.

În anul 1274, primind împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul unirea cu Roma, puțin după aceea (pe la 1276) sfântul Nichifor dimpreună cu alți cuvioși părinți fură exilați din Athos, pentru împotrivirea ce o făceau hotărârii împăratului de unire cu Roma.

Locul exilului său fu una din insulele pustii din Marea Egee unde erau exilați cei ce se împotriveau unirii cu Roma. Aici sfântul părinte se află dimpreună cu uncenicul său Teolipt pe care îl învăță metoda rugăciunii inimii.

Plecarea sa la Domnul se petrecu cel mai probabil între anii 1290-1300.

Lucrarea sa, scrisă într-o limbă simplă, spre folosul cât mai multor monahi, a circulat în țara noastră încă din veacul al XVIII-lea de când datează un manuscris aflat la Mănăstirea Neamț, fiind tradusă în românește cu titlul „Cuvânt pentru păzirea inimii, plin de mult folos” al lui Nichifor din Singurătate.

Astăzi, prin osteneala părintelui Dumitru Stăniloae, această lucrare se află cuprinsă în volumul 7 al Filocaliei.

Anunțuri