Evaluare ortodoxă a „Sinodului” din Creta – Declarația de la Chișinau

Declarația de la Chișinău

 Dezaprobarea hotărârilor ”Sinodului” din Creta

 

Text întocmit de Pr. Prof. Univ. Theodoros Zisis și de dl. Prof. Univ. Dimitrios Tselenghidis.

 

În cadrul discuției de la masa rotundă care a avut loc la Chișinău, în capitala Republicii Moldova, pe data de 29 iunie (12 iulie după noul calendar) 2016, în ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, având ca obiect recentul Sinod de la Kolimbari din Creta, au rezultat următoarele poziții fundamentale:

 

1. ”Sfântul și Marele Sinod” întrunit în Creta în intervalul 16-27 iunie 2016 și-a tăgăduit și propriul nume, și așteptările pliromei sănătoase a Bisericii.
2. Și-a tăgăduit propriul nume, pentru că, judecat din punct de vedere teologic, s-a dovedit că nu este nici ”sinod”, nici ”sfânt”, nici ”mare”. Nu este un sinod ortodox, pentru că nu corespunde criteriilor și măsurilor adevăratelor Sinoade cunoscute în istoria Bisericii Ortodoxe; pentru că întrerupe tradiția sinoadelor ortodoxe, nu este o continuare a acestora, constituie un abuz și inovație sinodală. A construit un ”nou tip de sinod”, așa cum s-a lăudat unul dintre Întâi-stătători, Arhiepiscopul Albaniei, Anastasios. Este un sinod al Noii Epoci și al Ecumenismului.
3. Nu este un sinod sfânt nici din punct de vedere formal, nici real, nici canonic, pentru că a luat hotărâri contrare hotărârilor Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, iar în ce privește abordarea ereziilor nu este ”următor Sfinților Părinți”. Deși relația Bisericii Ortodoxe, celei Una, cu eterodocșii s-a dovedit subiectul central al Sinodului, care pentru a-l dezbate a consumat mult timp și efort și a condus la mari tensiuni, cu toate acestea, pentru prima oară în istoria Bisericii, un Sinod cu atât de mari ambiții nu i-a numit și nu i-a condamnat pe eretici. Nicăieri în textele acestui Sinod nu există cuvântul ”erezie”. Dimpotrivă, numește ”biserici” ereziile monofizitismului, papismului și ale protestantismului, evaluează pozitiv textele Dialogurilor Teologice, dintre care unele sunt pline de erezii eclesiologice, ca de pildă textul de la Balamand (1993), cel de la Porto Alegre (2006), cel de la Ravena (2007) și textul de la Busan (2013); elogiază atotereticul ”Consiliu Mondial al Bisericilor” (WCC) și recomandă să fie continuată înjosirea Bisericii prin participarea noastră acolo și punerea Bisericii pe picior de egalitate cu așa-zisele biserici ale protestantismului. Legiferând, deci, participarea noastră, cu are o proastă prestație, și ascunzându-se trădarea reprezentanților ortodocși la Dialoguri, este ascuns în același timp și faptul că nu s-a înregistrat până azi nici nu progres teologic înspre adevăr la absolut nici un dialog teologic. În plus, pentru prima oară în istoria Bisericii, un sinod i-a invitat la lucrările sale pe eretici ca observatori, dimpreună cu care au avut loc și rugăciuni în comun.

Spre deosebire de toate acestea, răsună azi în inima noastră, în ziua de pomenire a Cuviosului Paisie Aghioritul (†1994), cuvântul său de mare actualitate:”Ceea ce se cere de la fiecare ortodox este să le provoace și eterodocșilor neliniștea cea bună, ca să înțeleagă și ei că se află în înșelare, să nu se mai odihnească în chip mincinos cu gândul lor și astfel să se lipsească în această viață de bogatele binecuvântări ale Ortodoxiei, iar în cealaltă să se lipsească de multele binecuvântări veșnice ale lui Dumnezeu”[1].

 

4. Sinodul de la Kolimbari nu poate fi numit nici ”mare”, pentru că nu au fost chemați să ia parte toți episcopii, și, prin urmare, o mare parte a pliromei nu a fost reprezentată. Pe de altă parte, cei puțini episcopi convocați nu au putut să-și manifeste opțiunea prin modul canonic de alegere, adică prin vot. Cei prezenți, care aveau și drept de alegere, au participat fără drept de vot și cu dreptul de a vorbi într-un interval limitat de timp. Din totalul de aproape 800 de episcopi ai Bisericii a-toată-lumea drept de vot au avut doar cei 14 Întâi-stătători, și pentru că dintre aceștia lipseau 4, în cele din urmă au votat 10, adică 1/80 din totalul episcopilor care trebuia să fie prezenți și să poată vota. Practica aceasta este fără precedent și arbitrară în istoria noastră bisericească, deoarece încalcă grosolan eclesiologia Sinoadelor Ortodoxe, care presupune egalitatea tuturor arhiereilor, lucru care se vede în votul lor egal. În esență, eludarea aceasta a egalității episcopale și elitismul fără precedent menționat mai sus introduce consacrarea unui un fel de ”Papă colectiv”, adică a Întâi-stătătorilor, care nu mai sunt primii între egali (“primi inter pares”), ci primii fără egal (“primi sine paribus”).

La cel mai înalt nivel bisericesc, absența celor patru Biserici, a Antiohiei, a Rusiei, Bulgariei și Georgiei (dintre care prima face parte dintre cele cinci Patriarhii vechi), așadar, aceste patru Biserici absente reprezintă aproximativ 70% dintre creștinii ortodocși, dovedește cu atât mai mult că acest Sinod nu este ”mare”, ci mic, și, desigur, nici ortodox nu este, ci o simplă Conferință inter-ortodoxă lărgită.

5. Sinodul și-a tăgăduit nu doar numele, ci a înșelat și așteptările pliromei Bisericii; dintre acestea, două aveau prioritate maximă pentru soluționarea vechilor schisme provocate de inițiativele conducerii bisericești, și pentru prevenirea altor dezbinări și tensiuni: trebuia să se soluționeze, prin revenirea la vechiul calendar părintesc, problema calendarului bisericesc, care a fost reformat abuziv, fără hotărâre panortodoxă, și rupe de aproape 100 de ani unitatea liturgică a ortodocșilor. Și, cel mai important, o măsură pe care trebuia să o ia Sinodul era condamnarea fără echivoc a panereziei ecumenismului, care de 100 de ani îi corupe pe ierarhii și teologii Bisericii, abandonând Tradiția Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți și denigrându-i ca extremiști și fanatici pe cei care se luptă pentru păstrarea acestei Tradiții. Dimpotrivă, Sinodul de la Kolimbari, în discutabilul și contestabilul text ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, a procedat la un soi de ”amestec incompatibil” al Ortodoxiei cu ereziile. A formulat în acest text unele adevăruri ortodoxe, pe care însă le-a amestecat cu afirmarea ereziilor papismului și ecumenismului. Încă și propunerile de îndreptare a textului întăresc acest amestec al ecumenismului și sincretismului. Astfel, în loc de acrivie teologică în subiectele credinței, sunt introduse – iarăși, pentru prima oară în istoria Sinoadelor Bisericii – formulări în sine contradictorii și care, din punct de vedere teologic, se neagă pe ele însele, o ambiguitate intenționată, care azi ni se prezintă frumos ca ”diplomație bisericească”, câtă vreme, în fapt, constituie o ipocrizie vicleană și coruptă.

Formularea unei eclesiologii eretice, adică acceptarea precaută, dar evidentă a ”bisericilor eterodoxe” în textul despre care vorbim, anulează însăși aspirația Sinodului de la Kolimbari de a face cunoscută lumii unitatea Bisericilor Ortodoxe, pentru că neagă eclesiologia ortodoxă formulată ortodox de-a lungul veacurilor și care constituie premisa unității bisericești. Potrivit cuvintelor Sfântului Ioan Gură de Aur, ”când toți credem la fel, atunci există unitate […]. Acest lucru este unitatea credinței, când toți suntem una, când toți avem la fel conștiința legăturii noastre”[2]. Potrivit Sfântului Athanasie cel Mare, ereticii nu pot fi considerați credincioși ai lui Hristos: ”Ce credință există la aceștia, la care nici cuvintele, nici textele nu sunt sigure, ci toate sunt pervertite și se schimbă din timp în timp?”[3]. O condamnare oficială a textului respectiv ar constitui, prin urmare, ascultare și slujire în sensul unității Bisericii.

Și toate celelalte texte ale Sinodului, insuflate de relativism teologic, prezintă probleme serioase; este în acest sens semnificativ exemplul textului ”Taina Nunții și impedimentele la aceasta”, care este problematic din punctul de vedere al Sfintelor Canoane și al eclesiologiei, căci propunerea de acceptare a căsătoriilor mixte ca ”iconomie” este extrem de neteologică din punct de vedere eclesiologic. Canonul 72 al Sinodului V-VI Ecumenic recomandă riguros anularea și dizolvarea unei asemenea căsătorii ca fiind concubinaj nelegiuit din punct de vedere bisericesc. Astfel, așa-numitul ”Sinod” nu introduce iconomia, ci o foarte gravă fărădelege canonică, cu foarte grave consecințe eclesiologice. Din motivele de mai sus, hotărârile Sinodului din Creta nu au caracter obligatoriu pentru Biserică și sunt în esență invalide.

6. Ceea ce trebuie să se întâmple după eșecul Sinodului din Creta, ca să se poată lua hotărâri credibile și clare, nu ambigue și contradictorii, așa cum a luat acesta, este să aibă loc o înțelegere între acele Biserici care au lipsit din motive dogmatice și eclesiologice și episcopii cărora fie li s-a refuzat participarea, fie au participat, dar nu au semnat textul contestat, și, de asemenea, Sfântul Munte și pliroma sănătoasă a Bisericii care nu este de acord cu acest Sinod. Așa încât să fie respinse sinodal hotărârile nule și neavenite ale Sinodului, mai ales acest text ecumenist, și să aibă loc o condamnare sinodală oficială a ecumenismului ca erezie. Să se facă, de asemenea, efortul de revenire la vechiul calendar, așa încât să fie tămăduite rănile trecutului și să fie prevenite noi divizări și tensiuni.

Acceptarea fără proteste a acestui text eclesiologic din Creta sau respingerea lui neoficială conduce la pătrunderea panereziei ecumenismului direct în Biserică, conduce cu alte cuvinte la coexistența a două tradiții dogmatice (eclesiologice) contradictorii: cea care este mărturisită în Simbolul de Credință despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și cea a unei Biserici fără precedent în istorie, străine și eretice, o Biserică a multelor ”biserici eterodoxe”. Astfel, Trupul lui Hristos, Biserica[4], se prezintă ”schizofrenic”, iar nu având ”mintea lui Hristos”[5], ci este un ”Hristos împărțit”[6], cu multe ”păreri”, adică credințe dogmatice, diferite[7]. Și, cu toate că Biserica este mijlocul prin care”înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri a devenit cunoscută acum începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”[8], ea se prezintă acum în acest text de la Kolimbari ca fiind lipsită de însușirea fundamentală a Cincizecimii, adică de unitate, în virtutea căreia ”Duhul Sfânt […] a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită”[9].

Obligativitatea unei condamnări sinodale a acestui text, dar și a ecumenismului în general, rezultă clar și din constatarea Cuviosului Maxim Mărturisitorul în legătură cu monoteliții. Potrivit acesteia nu e de ajuns ”să dispară” sau ”să se treacă sub tăcere” un text eretic care a fost aprobat sinodal, ci se impune condamnarea lui sinodală, așa încât să nu vatăme sufletele care îl citesc: ”A fost dat jos de pe zidurile de piatră, nu însă din minţi şi din suflete. Să se primească condamnarea acestor lucruri expusă prin dogme şi canoane evlavioase de Sinodul din Roma (Lateran, 649) (Pentru Sfântul Maxim Sinodul Lateran din 649 avea autoritatea unui Sinod Ecumenic) şi atunci şi peretele cel din mijlocul nostru va cădea(Efeseni 2: 14) şi nu vom mai avea nevoie deîndemnuri”[10].

7. Aici, însă, se cuvine să amintim, legat de conștiința dogmatică a tuturor membrilor Bisericii, și a mirenilor, că pomenirea episcopilor ”în biserici” nu este necondiționată, ci depinde de credința dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniți – în mod sincer, iar nu mincinos – ca unii ce ”drept învață cuvântul adevărului” lui Hristos sau, cu alte cuvinte, așa cum condiționează Sfânta Scriptură: ”pentru că aceștia priveghează pentru sufletele noastre”[11]. Potrivit eclesiologiei ortodoxe, așa cum aceasta a inspirat și dreptul bisericesc (”bizantin”) imperial,”menirea Patriarhului este: mai întâi, pe cei pe care i-a primit de la Dumnezeu să îi păzească în bună-credință și în bună cuviința vieții; apoi, pe toți ereticii, după măsura posibilităților sale, să îi întoarcă la Ortodoxie și la unitatea Bisericii (eretici se numesc după legi și canoane și cei care nu au comuniune cu Biserica Sobornicească)”. Acest lucru, pentru că ”Patriarh înseamnă a fi chip viu și însuflețit al lui Hristos, care afirmă adevărul prin fapte și cuvinte”[12].

Deci, la fel cum nu ne închinăm la icoana zugrăvită a lui Hristos, dacă aceasta, într-o logică nestoriană, nu păstrează monogramele mărturisirii dumnezeirii Lui (Ὁ Ὢν, [Cel ce este,] ΙC XC) sau celelalte însușiri cunoscute din Sfânta Scriptură și Tradiție ale firii Lui omenești, tot la fel, nu se recunoaște nici în persoana Episcopului Bisericii ”chipul viu al lui Hristos”, atunci când acesta nu păstrează mărturisirea dogmatică a Bisericii, adică a Trupului lui Hristos. Aceasta este și esența celui de-al 31-lea Canon Apostolic și al celui de-al 15-lea Canon al Sfântului Sinod I-II din timpul Marelui Fotie (861) despre întreruperea comuniunii cu episcopul locului.

 

 

Sursa: http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_353.html

[1] Epistole, Editura Sfânta Sihăstrie ”Sfântul Evanghelist Ioan Teologul”, Tesalonic 2008, p. 149 și urm.

[2] Tâlcuire la Epistola către Efeseni 11, 3· PG 62, 83· «…ὅταν πάντες ὁμοίως πιστεύομεν, τότε ἑνότης ἐστί … Τοῦτο γάρ ἐστιν ἑνότης Πίστεως, ὅταν πάντες ἓν ὦμεν, ὅταν πάντες ὁμοίως τὸν σύνδεσμον ἐπιγινώσκομεν».

[3] Despre Sinoadele din Ariminum și Seleucia 38, PG 26, 760· «Ποία πίστις παρὰ τούτοις, παρ΄ οἷς οὐ λόγος, οὐ γράμμα βέβαιον, ἀλλὰ πάντα κατὰ καιρὸν ἀλλάσσεται καὶ μεταβάλλεται;».

[4] Efeseni 1: 22-23; Coloseni 1: 24.

[5] I Coriteni 2: 16.

[6] I Corinteni 1: 13: ”Oare s-a împărţit Hristos?”.

[7] Vezi și Efeseni 4: 5: ”Este un Domn, o credinţă, un botez”.

[8] Efeseni 3: 10: ”… pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”.

[9] Sedealna I de la Utrenia din Miercurea de după Cincizecime, ”Venind Duhul Sfânt prin a Sa putere, Hristoase, precum ai făgăduit Apostolilor, a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită; ci sălășluiește-l și întru noi, rugămu-ne Ție, Bunule, Iubitorule de oameni”.

[10] Περὶ τῶν πραχθέντων ἐν τῇ πρώτῃ αὐτοῦ ἐξορίᾳ, ἤτοι ἐν Βιζύῃ 12, PG 90, 145 B.C. «ΘΕΟΔ.: Ἐκεῖνος ὁ χάρτης κατηνέχθη καὶ ἀπεβλήθη. ΜΑΞ.: Κατηνέχθη ἐκ τῶν λιθίνων τοίχων, οὐ μὴν ἐκ τῶν νοερῶν ψυχῶν. Δέξωνται τὴν κατάκρισιν τούτων τὴν ἐν Ρώμῃ συνοδικῶς ἐκτεθεῖσαν δι΄ εὐσεβῶν δογμάτων τε καὶ κανόνων, καὶ λέλυται τὸ μεσότοιχον καὶ προτροπῆς οὐ δεόμεθα».

[11] Evrei 13: 17: ”Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos”.

[12] Ἐπαναγωγή, τίτλος Γ΄, cap. α΄ & β΄· «Πατριάρχης ἐστὶν εἰκὼν ζῶσα Χριστοῦ καὶ ἔμψυχος, δι΄ ἔργων καὶ λόγων χαρακτηρίζουσα τὴν ἀλήθειαν […] Σκοπὸς τῷ Πατριάρχῃ πρῶτον μέν, οὓς ἐκ Θεοῦ παρέλαβεν, εὐσεβείᾳ καὶ σεμνότητι βίου διαφυλάξαι, ἔπειτα δὲ καὶ πάντας τοὺς αἱρετικοὺς κατὰ τὸ δυνατὸν αὐτῷ πρὸς τὴν ὀρθοδοξίαν καὶ τὴν ἕνωσιν τῆς Ἐκκλησίας ἐπιστρέψαι (αἱρετικοὶ δὲ τοῖς νόμοις καὶ τοῖς κανόσι καλοῦνται καὶ οἱ τῇ Καθολικῇ μὴ κοινωνοῦντες Ἐκκλησίᾳ)».

Sursa: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/22/evaluare-ortodoxa-a-sinodului-din-creta-declaratia-de-la-chisinau/

Monahi din Athos: APEL PENTRU RESPINGEREA SINODULUI PANORTODOX ȘI ÎNCETAREA POMENIRII PATRIARHULUI CONSTANTINOPOLULUI – SINODUL TÂLHĂRESC

O „Scrisoare deschisă” a Părinților athoniți către Comunitatea Sfântului Munte Athos cere o convocare imediată a organului de conducere al Mt. Athos – Sf. Chinotită , în scopul de a condamna „sinodul fals” din Creta și să înceteze pomenirea Patriarhului Constantinopolului, pe Mt. Athos.

Peste 60 de Ieromonahi și călugări, având în frunte un discipol al sfântului Paisie Aghioritul, vârstnicul Gavriil, de la chilia Sfântului Christodoulos (Mănăstirea Sfânta Kutlumus), au scris o scrisoare deschisă către Comunitatea Sfântului Mt. Athos făcând apel la stareți să respingă Consiliul din Creta și care își manifestă intenția de a înceta pomenirea Patriarhului Constantinopolului din cauza conducerii sale a „falsului sinod”, la care a fost dat undă verde pentru pan-erezia ecumenismului și susținută în cuvânt și faptă.Părinții athoniți enumeră pe scurt 12 puncte de divergență a sinodului cretan cu tradiția și credință ortodoxă, promițând să revină în curând, cu o analiză aprofundată a sinodului și a textelor în cauză. Referindu-se la secțiunea controversată nr. 6 a textului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, athoniții văd acest lucru ca o acceptare a parasinagogii papo-latine ca fiind „biserică”. Mai mult decât atât, astfel cum acestea arată, estimarea textului pozitiv al deciziilor Dialog cu latinii (mai ales textele produse în Munchen în 1982, Bari în 1987, Noul Valaam în 1988 și cel mai particular în Balamand, în 1993) semnifică acceptarea, din partea acelor episcopi care au semnat textul din Creta, a „caracterului eclesial, credința apostolică, taine autentice și succesiunea apostolică” pentru „erezia papală.” „Din acest singur motiv, este evident că acest sinod s-a îndepărtat de Credința și Mărturisirea Ortodoxă”.

În ceea ce privește rolul jucat de Patriarhul Constantinopolului în promovarea atât a „pan-ereziei ecumenismului și, în special, a sinodului fals din Creta”, precum și necesitatea ca comunitatea athonită să înceteze pomenirea lui „până în momentul când erezie este condamnată, părinții athoniți declară următoarele:

„Patriarhul Constantinopolului reprezintă un inspirator șef și promotor al textului sinodal și, ca atare, pentru noi părinții athoniți, cât și pentru toți creștinii ortodocși, preoți și laici, el s-a dovedit a fi, în cuvânt și faptă, un eretic, așa cum a fost o dată Arie, Nestorie, Bekko, etc, ceea ce clerul distins și teologii au demonstrat în mod clar. Acesta este cazul, nu numai din cauza [promovării] pan-ereziei ecumenismului, ci și datorită [promovării] sincretismului religios, prin cuvânt și faptă și prin rugăciunea comună [cu liderii religioși ne-creștini]. El ne învață dogme ciudate, neortodoxe și anti-patristice, și astfel, din acest motiv, în conformitate cu cuvintele Domnului nostru,„după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui.” (Ioan 10: 1-5)

In concluzie, Părinții athoniți scriu:

„Sfinții Părinți, Biserica Ortodoxă și creștinii ortodocși au fost declarați indezirabili și de batjocoră. Deja în cadrul falsului și ereticului sinod din Creta, toți creștinii ortodocși care s-au opus sinodului și îl resping, fie că sunt episcopi, preoți, călugări sau laici, au fost caracterizați ca fiind „eretici”, „zeloți” și „hiper-ortodocși”. Să permitem această falsă caracterizare să pătrundă în conștiința populară? Cu multă smerenie, frică de Dumnezeu și iubire pentru Biserica noastră Ortodoxă vă implorăm și cerem ca toți să putem sta împreună, astfel încât un Sindo cu adevărat Sfânt și Mare, Ortodox să poată fi întrunit pentru a respinge acest sinod fals [din Creta].

Părinții venerabili și respectabili Comunității Sf, Sf egumeni, 100 de ani de extremăoikonomiei și toleranță a ecumenist, latinist, Patriarhi unioniste și episcopii a adus o eroziune teribilă de credință și devieri eretice hrănite. Daunelor și corupției , care a fost adus de acest fals-numita ” iconomie ” în mentalitatea clerului ortodox și laici este de proporții uluitoare. Noi te implor încă o dată: lupta pentru a păzi Depozitul Sfânt al Bisericii noastre ortodoxe și Credință „.

Litera completă în limba greacă original poate fi găsit aici:http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_62.html

Sursa: http://sinodultalharesc.xyz/2016/07/14/monahii-din-athos-apel-pentru-respingerea-sinodului-panortodox-si-incetarea-pomenirii-patriarhului-constantinopolului/#more-839

Sinaxa Clericilor si a Monahilor Ortodocsi din Volos – impotriva Sinodului din Creta – ATITUDINI – Revista Fundatiei Justin Parvu

„Sinodul” din Creta nu poate fi nici Sinod, nici Mare, nici Sfant

Sinaxa Clericilor si Monahilor Ortodocsi: “Sinodul” de la Kolimbari  – Creta si impletirea lui cu ecumenismul.

Nelinistea și suferința pleromei sănătoase a Bisericii pentru  rezultatul lucrarilor așa-numitului  Sfânt si Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe s-au adeverit. Aceasta Intrunire nu este nici Sinod, nici Sfânt, nici Mare.

Nu este Sinod, deoarece nu are nimic in comun cu Sinoadele anterioare ale Bisericii Ortodoxe: intrerupe traditia Sinoadelor Ortodoxe, nu se arata ca fiind o continuare a lor, recomandand deviatia sinodala si inovatia canonica. Eklesiologia cinica si marturisirea provocatoare  a Arhiepiscopului Albaniei conform careia: “[Intrunirea din Creta] nu este o copie a vechilor sinoade, ci o intrunire de tip nou”, apreciata pozitiv de către liderul ecumenismului, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, președinte al „Sinodului” si impreuna sezator cu alti arhierei, care au acceptat fără impotrivire, inovatiile ofensatoare la adresa indelungatei traditii canonice si sinodale a Bisericii, sunt subiecte care trebuie supuse judecatii unui adevarat Sfant si Mare Sinod.

Imaginea rugaciunii in comun a Ortodocsilor cu observatorii eretici: Protestanti, Papistasi, Monofoziti, evenimentele si cuvintele  pline de amabilitate adresate acestora, trambiteaza despre inovatia sinodala fara precedent si atacul direct asupra Sfintelor Canoane.

Nu este “Sfant”, deoarece unele texte deosebit de importante care au fost judecate in Creta sunt potrivnice hotararilor nestramutate ale Sfintilor Apostoli si ale Sfintilor Parinti, luate in Duhul Sfant, mai ales cele referitoare la relatia cu ereticii. Nu este posibil ca Duhul Sfant sa fie potrivnic Lui Insusi, sa se contrazica; odata sa indrume spre anatematizarea  ereziilor si ereticilor, la Sfintele cu adevarat Sinoade, si altadata, precum la “sinodul” din Creta sa indrume spre recunoasterea lor ca “biserici”. Si pentru ca Duhul Sfant este drept, nealterat si neschimbat, distorsionate si alterate sunt unele hotarari ale sinaxei de la Kolimbari, care au prin excelenta continut dogmatic. Prin urmare nu au fost luate in Duhul Sfant ci in alt duh, strain si stricator.

Nu este nici „Mare” acest „sinod”, din doua pricini: Maretia, in primul rand consta in sfintenie si evlavia de Dumnezeu. Biserica i-a numit „Mari” pe acei Sfinti care s-au deosebit prin apararea dreptei credinte sau prin virtute si sfintenie, sau prin amandoua; Marele Atanasie, Marele Konstantin, Marele Vasile, Marele Antonie, Marele Eftimie si multi altii. „ Sinodul” din Creta, in  vederea apararii dreptei credinte, nu doar ca nu ia punctaj mare dar si prestatia lui este negativa, sub zero, incat nu doar ca nu a luptat ci dimpotriva a acordat si statut eklesiologic ereziilor.

Este Mic si pentru alte multe pricini; prezenta tuturor episcopilor la marile sinoade adevereste prezenta pastorilor mandatati sa exprime constiintei pleromei Bisericii. Din acest punct de vedere, „sinodul” din Creta este cu totul nedesavarsit. Nu s-au intrunit toti episcopii ci un numar extrem de limitat al acestora. Prin urmare nu a fost reprezentata pleroma intreaga. Dar si dintre cei chemati, conform regulamentului inacceptabil, nu au avut dreptul sa-si dea votul, sa exprime acordul sau dezacordul lor in vederea hotararilor, sa exprime parerea poporului credincios pe care il reprezinta. Acest lucru este o originalitate papala istorica unica, oligarhica de factura anti-sinodala. Nu voteaza toti episcopii aflati de fata ci un numar restrans de 14 Intaistatatori, care in acest fel devin indirect papi ai sinoadelor Bisericilor locale. Avem de-aface cu o adunare restransa a intaistatatorilor, o institutie noua si necunscuta care afecteaza principiul egalitatii intre episcopi, deoarece transforma pe Intaistatatori, din „primii intre egali” (primos inter pares)  in „ primii fara egal” (primos sine paribus).

Alti doi factori care minimalizeaza acest parut „mare sinod” au fost: lipsa a patru patriarhi, enumerati printre Intaistatatorii Bisericilor locale, nu din pricina de nevoie, cum ar fi sanatata, vreme de razboi, ori altele, ci din pricina dezacordului fata de regulamentul de functionare si tematica sinodului. Nu au luat parte Biserica Antiohiei, a Rusiei, a Bulgariei, si a Georgiei. Inca inainte sa se intruneasca, „sinodul” si-a pierdut caracterul panortodox si intai de toate credibilitatea hotararilor sale, deoarece absentii au denuntat lipsa de sinodalitate, transparenta si respect fata de propunerile anterioare. Desigur, nu este doar lipsa celor patru Intaistatatori ai Bisericilor, care minimalizeaza „sinodul”. Mai mult decat aceasta este lipsa de reprezentare a unui numar coplesitor de mare de credinciosi ortodocsi.

„Sinaxa Clericilor si a Monahilor Ortodocsi” a luptat prin conferintele, omiliile, interviurile si scrierile membrilor sai, conlucrand cu episcopii ce impartasesc acelasi crez, informand de asemenea poporul Ortodox despre proasta inraurire a „sinodului”, mai cu seama in ultima faza de pregatiri. Am fi fost fericiti daca s-ar fi putut impiedica intrunirea acestei reuniuni ecumeniste sau daca pe parcursul lucrarilor sale unii dintre Intaistatatori ar fi luptat cu hotarare si in mod decisiv pentru a blocaintreg textul „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine”, care legalizeaza Ecumenismul. Diortosirile si indreptarile pe care le pretindea Biserica Greciei, desi au fost acceptate in sinodul local, nu puteau fi suficiente pentru a transforma textul intr-unul acceptabil din punct de vedere ortodox, de vreme ce nu s-a condamnat ceea ce continea conotatii mult mai grave antiortodoxe, adica Dialogurile Teologice si participarea noastra la „Consiliul Mondial al Bisricilor”. Dimpotriva, in text sunt laudate aceste insotiri ecumeniste. Propunerea corecta ca exprimarea „biserici crestine” sa fie inlocuita cu „comunitati crestine”a intampinat o serie de reactii si a fost respinsa cu propuneri alternative neistorice, neteologice, nerezonabile, pe care le-a aprobat, nu se stie cum, Arhiepiscopul Atenei care nu a respectat, asa cum trebuia, hotararea sinodului grec si a depasit nejustificabil mandatul ce il avea de la acesta cu tot ce implica acest lucru pentru validitatea hotararilor luate.

Se asteapta neaparat explicatii din partea atat a Arhiepiscopului cat si a intregului corp ierarhic care a participat la acest „sinod” din Creta.

In ultimul moment a scapat corabia de la naufragiu in apele noroiase ale Ecumenismului, episcopii care nu au  semnat  sau si-au exprimat rezervele fata de faimosul text. Din cate stim pana in momentul de fata este vorba despre:

Mitropolitul Irineu de Basca (Serbia)

Mitropolitul Atanasie de Limasol (Cipru)

Mitropolitul Neofit de Morfos (Cipru)

Mitropolitul Nicolae de Amatunda (Cipru)

Mitropolitul Epifanie de Lidra (Cipru)

Mitropolitul Porfirie de Neapoli (Cipru)

Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos ( singurul din Biserica Greciei)

Multi alti ierarhi au exercitat o critica rapida asupra textului si si-au exprimat retineri in privinta semnarii.Acestia alcatuiesc continuitatea marturisirii Sfintilor Parinti si pentru noi toti sunt o nadejde si perspectiva ca pe viitor, in mod ortodox si sinodal va fi respins „sinodul” din Creta, ca fiind unul unionist, ecumenist si filopapist, precum s-a intamplat cu pseudo-sinodul de la Ferara- Florenta.

Acest text constituie o prima estimare careia ii vor urma altele mai detaliate.

„Sinaxa Clericilor si a Monahilor Ortodocsi” (30 iunie 2016)

Semnatarii:

Arhim. Athanasios Anastasiou ( Marele Meteor)

Arhim. Sarandis Sarandou („Adormiea Maicii Domnului” Marousi, Attiki)

Arhim. Grigorios Haginikolaou ( „Aghia Triada” Volos)

Geronda Evstratios – Ieromonahul  ( Marea Lavra – Sf. Munte)

Protopresv. Gheorghios Metallinos  (Prof. Onorific la Facult de Teologie din Atena)

Protopresv. Theodoros Zisis (Prof. Onorific al Facultatii de Teologie din Tesalonic)

Dimitrios Telenghidis ( Prof. al Facultatii de Teologie din Tesalonic )

Traducere dupa: aktines

Sursa: http://www.atitudini.com/2016/07/sinaxa-clericilor-si-a-monahilor-ortodocsi-impotriva-sinodului-din-creta/

Mitropolitul Serafim de Pireu: Primele constatări dureroase despre sinodul panortodox din Creta – SINODUL TÂLHĂRESC

“Cu multă tristețe și durere sufleteasca am urmarit in mass-media începutul Sfântului si Marelui Sinod, pornind de la liturghia Rusaliilor de duminica  și supunem atentiei cu celeritate, în rândurile care urmează poporului credincios al lui Dumnezeu, primele noastre constatari “, mentioneaza, printre altele, Biroul privind studiul ereziilor și ecumenismului al manastirii Piraeus.

Va transmitem mai jos detaliat:

Cu multă tristețe și durere sufleteasca am urmarit in mass-media începutul sinodului panortodox pornind de la liturghia Rusaliilor de duminica  și supunem atentiei cu celeritate, în rândurile care urmează, poporului credincios al lui Dumnezeu, primele noastre constatari.
1. Prima constatare dureroasa o reprezinta prezența și rugăciunea in comun in cadrul Utreniei și Sfintei Liturghii a aceastei mari sărbători Domnesti la Biserica Sf. Mina a Papistasilor, protestanților și monofiziților eretici, fapt care, după cum este cunoscut tuturor, este interzis de Sfintele Canoane. Intaistatatorii ortodocși și ceilalți ierarhi participanți au călcat Sfintele Canoane  Apostolice și Sinodale, dorind astfel sa transmita de la inceput un mesaj intregii lumi, cât de mult respecta deciziile luate in Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, instituția sinodala fata de care  dau declarații răsunătoare.

2. A doua constatare tristă a fost data de prezența la deschiderea lucrarilor Sfântului si Mare Sinod în calitate de invitați oficiali ai delegațiilor trimise de comunitățile eretice ale papistasilor, protestanților și monofiziților, ceea ce  este o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale. Într-adevăr, acesti delegati au fost numiti ca ”reprezentanți ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic. Bartolomeu, chiar înainte ca Sfântul Sinod sa decida asupra recunoasterii caracterului eclesial sau nu a acestor comunități eretice. Asadar, Kir dl Bartholomeu punandu-ne in fata unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului, si anume că el nu are nicio intenție de a numi pe eterodocsi eretici, ci biserici surori. Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină nu a existat conceptul de “observatori”. Adică sa participe la acestea ca invitati de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați in calitate de vinovati, ca sa ceara ierare si nu  ca invitati de onoare.Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”. Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale.

3. O altă constatare tristă este inceperea în sine a sinodului panortodox. Sinodul si-a început activitatea în contradicție cu Regulamentul de organizare și funcționare, semnat în timpul Sinaxei Intaistatatorilor din ianuarie 2016. Prezentul regulament prevede, printre altele, că Sinodul „se convoaca de catre Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, de comun acord cu Preafericitii Intaistatatori ai Bisericilor Autocefale Ortodoxe.“(art.1). Astfel că, deoarece patru biserici autocefale (Rusia, Bulgaria, Georgia și Antiohia), nu au fost de acord in mod justificat cu privire la convocarea sesiunii Sinodului și au facut apel ca acesta sa se amâne, nu s-a indeplinit conditia de „comun acord a Preafericitilor Intaistatatori”. Prin urmare, nu sunt in masura, în temeiul acestui regulament, nici Patriarhul și nici celelalte biserici locale sa organizeze un Sinod, în cazul în care, desigur, doresc să respecte regulamentul pe care l-au semnat. In rest, Intaistatatorii si membrii Sinodului se lauda ca respecte cu acrivie regulamentul.

4. O altă concluzie tristă este faptul ca Sinodul si-a început activitatea fără sa ratifice in prealabil toti termenii si Sfintele Canoane Sinodale care au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât si acest Sinod sa aiba o continuitate organică cu cele precedente. Este de retinut că referirea la Sinoadele Ecumenice anterioare a fos o practica respectata în mod constant de către Sfinții Părinți ai acestor Sinoade. Prin aceasta practica Părinții au vrut să proclame că acceptă ceea ce Sinoadele Ecumenice anterioare stabileau ca si dogme și ca doresc să continue aceasta lucrare. Un exemplu tipic o reprezinta recunoașterea Sinodului de la 787 ca al VII-lea Sinod Ecumenic in cadrul Consiliului Ecumenic al Sf. Fotie din perioada 879-880.

[Nu stim de ce Biroul afirma asa ceva, devreme ce in Encliclica Sinodului Panortodox aceste Sinoade chiar au fost evocate si recunoscute ca avand autoritate universala – N.N.]

5. O altă concluzie tristă este faptul ca Sinodul si-a început lucrarile pe baza unui Regulament de organizare și funcționare, care nu a fost unanim acceptat de către toți Intaistatatorii in cadrul Sinaxei acestora din ianuarie 2016, dat fiind faptul ca Biserica din Antiohia nu a semnat. Principiul unanimității a fost, asadar, o condiție necesară și prealabilă pentru convocarea Sinodului,  prevăzuta în prezentul regulament.

6. De asemenea, si-a început activitatea pe baza textelor unanim acceptate in cadrul Conferinței Presinodale. Dar aceasta baza nu s-a dovedit sigura, solidă și fermă așa cum s-a vazut ulterior. Acest lucru se datorează faptului că cele șase texte pre-sinodale, cu toate ca au fost acceptate unanim de către reprezentanții care au participat la intalnirile presinodale prin Sinaxa Intaistatatorilor (în ianuarie 2016), dar nu si de ierarhiile Bisericilor locale autocefale. Aceste biserici, atunci când au primit textele de la Intaistatatorii lor, asa cum au fost ele compuse in cadrul intalnirilor pre-sinodale, le-au studiat in sinoadele locale. Multe dintre acestea, cum ar fi Biserica din Bulgaria, Grecia, Georgia si altele, in timpul cercetarii textelor conciliare au constatat lacune, ambiguități, cacodoxii etc., prin urmare au facut modificări și corecturi dupa cum se impunea.

Pentru aceste biserici care au adus corecturi și modificări în urma discutiilor sinodale, este evident că nu mai erau valabile textele pre-sinodale în forma pe care o aveau atunci, ci in noua forma modificata. Faptul că Intâistătătorii au semnat textele pre-siodale în unanimitate, (la fel ca în Regulamentul Siodului), aceasta nu înseamnă că ierarhiile bisericilor locale erau obligate de semnăturile Intaistatatorilor ca să accepte aceste texte . Opinia personală a unui Intaistatator în orice caz nu  poate angaja și obliga Sinodul local sau orice Ierarh, altfel Intaistatatorii s-ar transforma in Papa care ar decide si si-ar impune suveranitatea. Cel mai înalt organ de conducere al Bisericilor Ortodoxe locale, conform tradiției ortodoxe, nu este reprezentat de  Întâistătător ci de Sinodul Ierarhiei.

După toate cele mentionate anterior este devine evident  că este total greșit ca Patriarhul Ecumenic să revendice în discursul său de deschidere:. “Putem, prin urmare, sa ne incepem lucrarile noastre pe baza textelor aprobate în unanimitate de catre  Biserici”.  Aici Patriarhul Ecumenic vrea sa spuna prin“texte aprobate în unanimitate” evident, textele presinodale, semnate de Sinaxa Întâistătătorilor (ianuarie 2016), care nu se aplică insa anumitor biserici, după corecțiile și modificările care s-au facut in mod sinodal. Desigur, ar trebui mentionat că nu există cu adevarat unanimitatea despre care vorbește Patriarhul Ecumenic, deoarece unele biserici s-au diferentiat. Inutil să mai spunem, de asemenea, că, în ciuda falselor pretentii de unanimitate, Patriarhul a mai avut si alte greseli in discursul sau introductiv. Mai există și alte locuri în acest discurs, care necesita sa fie analizate in mod critic, pe care cu siguranta le vor  evidenția alți frați în Hristos.

7. O altă constatare tristă este faptul că cele patru biserici care nu au participat la Sinod, au fost ocărâte pe plan internațional. Absența lor a fost prezentata atat de catre Patriarhul Ecumenic cat și de alti Intâistătători, în discursurile introductive, ca fiind complet nejustificată și condamnabila. Și nici mai mult, nici  mai puțin aceste biserici care au absentat au aparut ca vinovate și responsabile de crearea de  schisme și diviziuni. Cu toate acestea, aceste biserici în cele din urmă nu au participat, nu pentru că asa li s-a nazarit lor, ci pentru că, așa cum am explicat mai sus, au constatat in timpul cercetarii sinodale ca textele au probleme. Și, așa cum era foarte firesc, au cerut amânarea Sinodului, pentru a le aprofunda, pentru a face corecțiile necesare, și pentru a produce astfel noi texte care sa poata fi acceptate unanim de către toate Bisericile locale. Dar, pentru că nu a fost acceptat propunerea lor de a amâna Sindoul, acestea au ales sa nu participe.

8. O altă concluzie tristă, probabil, cea mai trista dintre toate celelalte o reprezinta o nouă formulare întunecată și nociva introdusa in text: “Legaturile dintre Biserica Ortodoxă cu restul lumii creștine” este o recunoaștere in termeni reali a eclesialitatii ereticilor eterodocsi. Iată care este versiunea acceptată în unanimitate de Sinod:“Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorica a altor biserici creștine eterodoxe și confesiuni”, în loc de formula: “Biserica Ortodoxă recunoaște existenta istorica a altor Biserici și confesiuni creștine”. Adica cuvântul “existența” se înlocuiește cu cuvântul “numele” și sintagmei “Bisericilor și confesiuni creștine” i se adauga “heterodoxe”. Această modificare este o formulare propusă de Preafericitul Arhiepiscop al Greciei, Ieronim, după îndelungi discuții și consultări în timpul cărora au fost exprimate mai multe puncte de vedere contradictorii. Cu noua exprimare spune Preafericitul Arhiepiscop al Greciei că “reusim sa ajungem la o decizie sinodala pentru prima dată în istorie care sa delimiteze contextul istoric al relațiilor cu eterodocșii, nu în existență, ci numai în denumirea istorică a acestor Biserici creștine eterodoxe si confesiuni.”

Aici ar trebui sa ne punem urmatoarea intrebare logică: Cum este posibil să numeasca cineva ceva, în timp ce, in acelasi timp, respinge existența acelui fapt, pe care il numește? Inacceptabil si contradictoriu din punct de vedere doctrinar este si acceptarea denumirii de “Biserici crestine eterodoxe si confesiuni”. Confesiunile eterodoxe  nu pot fi numite „Biserici” deoarece exact de aceea le denumim  „etero” (terțe, altele), dogme eretice și prin urmare ca eretice nu pot fi numite „Biserici”.

9. De asemenea, foarte trist este si faptul că delegația Bisericii din Grecia nu a rămas credincioasa și ferma fata de deciziile Sinodului Ierarhiei din 24 și 25 mai așa cum ar fi trebuit sa facă. Sinodul decisese să înlocuiască cuvintele “existenta istorica a altor Biserici și confesiuni creștine” cu expresia “existenta istorica a altor Confesiuni si comunități creștine”.

10. În cele din urmă o altă concluzie tristă este legata de ceea ce a declarat caustic Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la sfârșitul lucrarilor. Printre altele, el a proclamat că “Patriarhia Ecumenică a facut pionierat in cadrul mișcărilor ecumenice.” De asemenea, el s-a referit la Enciclica pan-eretica din 1920, „care este caracterizată de mulți ca fondatoarea statutului pentru CMB” și că “Patriarhia Ecumenică a fost unul dintre membrii fondatori ai CMB la Amsterdam … “.

Ne-am oprit doar asupra acestor aspecte pentru moment, fără ca acest lucru să însemne că se termina aici lista constatărilor dureroase. Este normal că, după cele menționate mai sus, se naște întrebarea: De la un Sinod care a început și s-a finalizat în acest fel, ce se poate aștepta? Așa cum a spus și Domnul: “Nu este niciun pom bun, care să facă roadă rea, și niciun pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se cunoaște după roada lui.” ( Luca 6,43-44) Fiecare să traga singur concluziile.

sursa: http://www.vimaorthodoxias.gr

Sursa: http://sinodultalharesc.xyz/2016/06/27/mitropolitul-serafim-de-pireu-primele-constatari-dureroase-despre-sinodul-panortodox-din-creta/

Sf. Sinod al Patriarhiei Antiohiei refuză să recunoască sinodalitatea Adunării din Creta! Statement of the Secretariat of the Holy Synod of Antioch, Balamand, 27 June 2016 – Greek Orthodox Patriarchate of Antioch and All the East

Up date: a apărut traducerea, după cum se semnalează la commenturi. Cităm concluziile Sf. Sinod al Patriarhiei Antiohiei. Desigur, vă îndemnăm să citiţi tot textul. Totuşi, nu uitaţi că Patriarhia Antiohiei este POATE CEA MAI ECUMENISTĂ PATRIARHIE, pe alocuri practicându-se chiar intercomuniunea cu romano-catolicii şi necalcedonienii (cu care se ştie că au şi acord de consuljire).
Dar să vedem concluziile:
«Prin urmare, Părinții Sfântului Sinod au hotărât, în unanimitate, următoarele:
1. Considera intâlnirea din Creta, ca fiind o reuniune preliminară a Sinodului Panortodox, si prin urmare, considera documentele acestuia ca nefiind finale, ci încă deschise discuțiilor și amendamentelor, in vederea convocarii Marelui Sinod Panortodox, în prezența și cu participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale.
2. Refuza sa i se atribuie un caracter sinodal oricarei reuniuni ortodoxe care nu implică toate Bisericile autocefale Ortodoxe, și subliniaza faptul că principiul unanimității rămâne fundamentul esențial pentru relațiile ortodoxe comune. Astfel, Biserica Antiohiei refuză ca întâlnirea din Creta să fie numita ‘Marele Sinod Ortodox’ sau ‘Sfantul si Marele Sinod’.
3. Afirma că tot ceea ce a fost emis în cadrul reuniunii din Creta, deciziile și alte lucruri, sunt fără caracter obligatoriu, pe orice cale, pentru Patriarhia Antiohiei și a întregului Răsărit.
4. Solicita ‘Comitetului pentru monitorizarea problemelor Sinodului’, sa studieze rezultatele și consecințele întâlnirii din Creta și sa ofere un raport detaliat către Sfântul Sinod al Antiohiei, pentru următoarea sa reuniune.
5. Trimite o scrisoare, privind decizia Sfântului Sinod al Antiohiei, tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, precum și autorităților civile și religioase din străinătate.
6. Face apel la credincioși, să-i însoțească pe Părinții Sfântului Sinod al Antiohiei in rugăciune, pentru păstrarea și manifestarea totală a unității marturisirii crești nortodoxe în lumea de astăzi.»

Statement of the Secretariat of the Holy Synod of Antioch
Balamand, 27 June 2016

At the end of the seventh extraordinary session which begun on May 25th 2016, the Holy Synod of Antioch convened on June 27, 2016 in Balamand. The Synod was presided by His Beatitude Patriarch John X, with the participation of the Bishops of the Holy See of Antioch, 
The fathers congratulated their children on the occasion of the feast of Saints Peter and Paul, the holy, glorious and all-praised leaders of the Apostles, and the founders of the Holy See of Antioch. This See is where the disciples were called Christians first, and where its children continue to witness for the Risen Christ, especially in our beloved Antioch, and in Syria the martyr, in Lebanon the sufferer, in Iraq the injured, and in all the Gulf countries and the Archdioceses abroad, in the Americas, Australia and Europe. The Fathers recalled their brother Metropolitan Paul (Yazigi), the Archbishop of Aleppo who has been kidnapped for more than three years, amidst willful blindness by all. His Eminence Metropolitan Paul, along with his brother Metropolitan Youhanna (Ibrahim), and all those kidnapped constantly remain present in the prayers and supplications of the faithful and in the daily Church testimony. The fathers lift up their prayers for the repose of the souls of all those martyred because of being called Christian, and ask their prayers before the Divine Throne, that God may strengthen His Church and give His children the power and wisdom to faithfully witness, here and now, Christ Risen from the dead.
The fathers discussed the issue of the Great Orthodox Council, which the Orthodox Church has prepared to convene since more than fifty years. The Antiochian Church had asked to delay the convocation of this Council, in order to strengthen the Pan-Orthodox unity, secure Orthodox unanimity on the debatable issues of its agenda, and that the ecclesiological conditions open up for the participation of all the Orthodox Autocephalous Churches.
Whereas the Antiochian request to delay the Council, along with the requests of the Russian, Bulgarian, and Georgian Churches, were not accepted, and whereas it was originally intended for the Council to be a pan Orthodox Council, but was convened in the absence of four Autocephalous Churches representing more than half of the Orthodox faithful in the world,
Whereas the call to this meeting has ignored the necessity of establishing Orthodox conciliarity on the basis of total Eucharistic communion among the Churches, which is the basis for the formation of this conciliarity, especially by ignoring to seek a solution to the Jerusalemite aggression on the canonical jurisdiction of the See of Antioch before the convocation of the Council, through a decision made by the Ecumenical Patriarchate to delay the negotiation till after the Council,  
Whereas the statements and declarations issued by the participants unjustly blamed the absent Churches, and did not blame the side that was leading the preparatory stage,
And after looking into the statements of the ambiance, statements, and positions made in the meeting at the island of Crete, and all the fallacies that circulated recently, the fathers made the following observations:
First: The fathers affirm that the common Orthodox work is based on the participation and unanimity of all the Orthodox Autocephalous Churches. They like to remind that this principle is not a new Antiochian position, but is a fixed Orthodox principle established by the Ecumenical Patriarch Athenagoras of Thrice Blessed memory upon launching the preparatory work for the Council. He was followed by his successor Patriarch Dimitrios of Thrice Blessed memory in whose era the regulations for the preparatory pre-conciliar meetings were formulated. The articles of these regulations clearly show that the call for any conciliar work, even if it was on the level of a preparatory meeting, is done by the Ecumenical Patriarch, after the approval of all the Churches’ Primates, and that all decisions are taken unanimously, by all Autocephalous Churches before they are submitted to the Great Council. 
Second: The fathers recalled that His Holiness the Ecumenical Patriarch Bartholomew had emphasized as well this principle during the pre-conciliar preparatory meetings. Particularly, he decided to suspend the works of the preparatory committee in 1999, because of the withdrawal of one church from the above-mentioned meeting. This issue resulted in putting off the preparatory works for the Great Council for a period of ten years. The fathers wondered about how could it be that one church’s absence led to the suspension of the preparatory work of the Council, while some consider that it is permissible for the “Great Council” to convene and meet in the absence of four autocephalous Orthodox Churches!
Third: The fathers noted that the principle of unanimity was reaffirmed upon the re-launching of the preparatory works of the Council in 2009. During the fourth preparatory conference held in 2009, the Antiochian delegation advisor Mr. Albert Laham of blessed memory emphasized the necessity of this principle in the process of decision taking, reminding that if there is no unanimity on one subject, this subject is deferred to the preparatory committee for further study, as the Rules of Procedure of Pan-Orthodox Pre-Council Conferences state. At that time, this proposal was welcomed by all participating Churches, including the conference chairman. This proposal had led to taking a decision about the issue of the Diaspora and the Episcopal Assemblies.
Fourth: The fathers reiterate that the Antiochian position calling for building up accord through assuring the unanimity of all Autocephalous Orthodox Churches on the subjects of the agenda had as a purpose to strengthen Orthodox unity in the preparatory phase, according to the Orthodox tradition. The Church of Antioch did not expect that this stable principle, which She just reminded of, would become a controversial issue, and this stable principle be defied by those who originally established it and defended it as a guarantee to Orthodox unity. This unity cannot be achieved if any of the Churches is excluded from the decision making process, or if Her proposals are ignored. Here, we would like to mention the fact that the Synaxis of the Churches’ Primates held in January 2014 has affirmed this principle when it decided to have all decisions worked during the Council and the preparatory period to be taken by consensus. The fathers ask how can this consensus be achieved with the refusal of the Antiochian Church to the decisions of the aforementioned synaxis (2014) and the Chambésy Synaxis (2016)? How could this consensus be achieved in Crete in the absence of four Orthodox Churches?  
Fifth: The Fathers reaffirm that the Antiochian position requesting the postponement of the Great Councils convocation in case of the absence of unanimity on its subjects was not a new position. The Antiochian Church has clearly expressed about her position throughout all preparatory phases of the Council during the last two years. This position was in accordance with the role of Antioch had, always refusing to ignore any Autocephalous Church in the common Orthodox work. Therefore, all that was published in the media about the implicit acceptance of the Antiochian Church to participate in the Council was incorrect, and all the analysis about the political dimensions of the absence of Antioch from the Crete meeting remains as a totally false political analysis. The acceptance of Antioch by economia to participate in the preparatory works does not mean concession on Her part about the aforementioned positions. Rather, Her participation was an effort to remove all obstacles which was, and still is, preventing the convocation of the Council.
Sixth: The fathers are surprised by the positions of some Churches which have recently called to bypass the principle of unanimity, or interpreting this principle in a different manner than what state the Rules of Procedure of Pan-Orthodox Pre-Council Conferences, adopted in 1986, signed by all representatives, and used accordingly even during the fifth preparatory conference held in October 2015. They are also surprised by all the positions that were recently declaring that the convocation of the Council on the specified date is more important than the conciliarity of the Church and Her unity. In this regard, the Church of Antioch would like to thank all the Churches that endorsed her rightful position, especially the Churches of Russia, Georgia, Bulgaria, and Serbia.
Seventh: The Fathers would like to remind their brethren meeting in Crete of Article 17 of the Rules of Procedure of Pan-Orthodox Pre-Council Conferences adopted in 1986 which considers that, “In case one specific subject, discussed during the conference, is not accepted unanimously, the decision about it is abandoned and it is deferred to the Secretariat of the pre-conciliar preparatory meeting for further study and preparation according to the process known on the Pan-Orthodox level.” Also, the content of the fourth article of the same Rules of Procedure states that: “It is not allowed to remove or add any subject on this list of subjects which were prepared and agreed upon on the Pan-Orthodox level, at least till after its study ends. After that the Great and Holy Council convenes.” The fathers wonder how could the call to convene the Great Council be issued before completing the preparatory work on the subjects of the Agenda: two Churches have reservations about the document “Marriage and its Impediments”, and the Antiochian Church’s refusal to remove three main subjects from the Agenda (Church Calendar, Diptychs, and Autocephaly and its Proclamation)
Eight: The fathers emphasize that facing the known reality lived by the Orthodox world as a result of the meeting in Crete, the unanimity of the Orthodox Churches remains the golden foundation to assure the unity of the Orthodox world. The fathers consider that this foundation is, and will remain, the solid basis upon which the repercussions of the meeting in Crete could be overcome.
Ninth: As for some of the voices that have considered the meeting in Crete an Ecumenical Council held according to the principals of an Ecumenical Council’s convocation, the fathers would like to remind those brethren that from the beginning of the twentieth century, the Orthodox Churches had decided to substitute the call to an Ecumenical Council with the call to a Pan-Orthodox Council. The latter’s agenda and work regulations were established by the meeting held in Rhodes in 1961. The preparatory work has continued for almost five and a half decades. The Churches agreed, because of the extraordinary character of this Pan-Orthodox Council, that not all bishops in the Orthodox world be present in it, as the Orthodox tradition requires, and that all its decisions be taken by the consensus of all the Autocephalous Churches on the basis of one vote for each Autocephalous Church. This process refutes any claim to consider the meeting in Crete an Ecumenical Council upon which the regulations of the Ecumenical Council apply. It also obliges its participants to respect the appropriate Rules of Procedure, in case they sought to consider it a Pan-Orthodox Council. This issue was not realized for the abovementioned reasons.
Thus, the fathers of the Holy Synod of Antioch noted that the meeting in Crete does not even have the required conditions to convene the pre-conciliar conference for the Great Council, this according to the Rules of Procedure of Pan-Orthodox Pre-Council Conferences, adopted in 1986, and which is still valid to date. These Rules of Procedure state that the convocation of this conference requires the approval of the Primates of all the local Orthodox Churches (Article Two), and that decision taking during it is done by the unanimity of all the Orthodox Autocephalous Churches (Article Sixteen), and these conditions were not available in the meeting in Crete.
The Fathers of the Holy Synod unanimously decided the following:
1. Consider the meeting in Crete as a preliminary meeting towards the Pan-Orthodox Council, thus to consider its documents not final, but still open to discussion and amendment upon the convocation of the Great Panorthodox Council in the presence and participation of all the Autocephalous Orthodox Churches.

2. Refuse assigning a conciliar character to any Orthodox meeting that does not involve all the Orthodox Autocephalous Churches, and to underline that the principle of unanimity remains the essential foundation for the common Orthodox relationships. Thus, the Church of Antioch refuses that the meeting in Crete be called a “Great Orthodox Council” or a “Great Holy Council.”

3. Affirm that whatever was issued in the meeting in Crete, of decisions and other things, is non-binding, by any means, to the Patriarchate of Antioch and all the East.

4. Commission the “Committee for the Follow-Up on the Council’s Issues” to study the results and consequences of the meeting in Crete and offer a detailed report to the Holy Synod of Antioch in its next meeting.

5. Send a letter about the decision of the Holy Synod of Antioch to all the Autocephalous Orthodox Churches, as well as to the civil and religious authorities abroad.

6. Call upon the faithful to accompany the fathers of the Holy Synod of Antioch by praying for the preservation and the total manifestation of the unity of the Orthodox Christian witness in today’s world.

NB: The original Arabic text is the only binding text in case of any misinterpretation

 

http://antiochpatriarchate.org/en/page/1448/#English

Traducere integrală!: ”De ce nu am semnat” de Mitropolitul Ierotheos Vlahos, de Nafpaktos și Agios Vlasios

”De ce nu am semnat”
Mitropolitul Ierotheos Vlahos, de Nafpaktos și Agios Vlasios:

S-au publicat diferite comentarii referitoare la poziția pe care am avut-o la Sfântul și Marele Sinod față de textul intitulat: ”Relațiile Bisericii Ortodoxe față de restul lumii creștine”. Unii scriu că nu l-am semnat, alții că l-am semnat cu rețineri, iar alții că l-am semnat pur și simplu.
Prin această declarație a mea confirm că într-adevăr nu am semnat acest text și că, în plus, mi-am exprimat reținerile față de textele ”Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană” și ”Taina Nunții și impedimentele la aceasta”, la anumite puncte pe care le-am dezvoltat în intervențiile mele din timpul sesiunilor Sinodului.
Mai ales cu privire la primul text menționat, ”Relațiile Bisericii Ortodoxe față de restul lumii creștine”, vreau să spun că, într-adevăr, nu am semnat, și aceasta după o cugetare profundă, bazându-mă pe criterii teologice.
Nu este încă timpul să dezvolt toate argumentele mele istorice și teologice, lucru pe care îl voi face când voi analiza mai general toate procedurile și atmosfera pe care am constatat-o pe durata desfășurării sesiunilor Sfântului și Marelui Sinod. Aici voi menționa succint câteva motive particulare.
1. [În decizia mea de a nu semna,] am avut în vedere faptul că nu au fost acceptate toate hotărârile unanime ale Sinodului Bisericii Greciei, nu doar în ce privește formularea ”Biserica Ortodoxă cunoaște existența istorică a celorlalte confesiuni și comunități creștine”, dar și în alte 4-5 cazuri.
Am fost de acord de la început să particip la Sfântul și Marele Sinod ca membru al delegației Bisericii Greciei, mai înainte însă am așteptat hotărârile Sinodului din mai 2016, pentru a decide definitiv dacă voi fi prezent sau nu la Sinod. Când am constatat că hotărârile Sinodului Elen sunt importante și unanime, am decis să particip la Sfântul și Marele Sinod ca să le susțin.
2. Încă de la început mă problematiza întreaga structură și modul de gândire al textului, pentru că acesta a rezultat din combinarea a două texte diferite, dar până la sfârșit am tot sperat că va fi corectat și prin propunerile altor Biserici. Însă în cele din urmă am observat că amendamentele care au fost propuse de Biserici nu au fost toate acceptate în text din diferite motive.
Mitropolitul Pergamului, care, evident, în calitate de consilier, la îndemnul Patriarhului, era ultimul evaluator al propunerilor, fie le respingea, fie le corecta, fie le adopta și evaluarea lui era acceptată de către Biserica Constantinopolului și de către celelalte Biserici.
Astfel, după părerea mea, textul nu era gata pentru a fi emis de Sfântul și Marele Sinod, dat fiind că până în ultima clipă, înainte de semnarea lui, se tot corecta și prelucra, încă și la traducerea acestuia în celelalte trei limbi – franceză, engleză și rusă – s-a lucrat până în ultima clipă.
Acesta este motivul pentru care unele Biserici, încă de la început, au cerut retragerea textului pentru o mai amplă elaborare. De asemenea, se cuvine precizat că textul este mai degrabă diplomatic și fiecare poate să îl folosească după cum preferă.
Așa cum am susținut la sesiunea Sfântului și Marelui Sinod, textul nu are o bază eclesiologică riguroasă, iar subiectul referitor la definiția Bisericii și a membrilor acesteia a fost unul dintre cele aproximativ 100 de subiecte propuse pentru Sfântul și Marele Sinod, dar între timp a fost scos de pe ordinea de zi, cu perspectiva că va avea loc o mai amplă discuție și dezbatere, și ulterior se va decide în acest sens.
Trebuia, prin urmare, mai întâi să se discute și să se definească ce este Biserica și care sunt membrii acesteia și abia apoi să se stabilească poziția eterodocșilor. De asemenea, dacă semnam acest text, în fapt aș fi tăgăduit tot ce am scris de-a lungul timpului pe teme de eclesiologie pe baza Sfinților Părinți ai Bisericii. Și nu puteam face acest lucru.
3. Nu se poate înțelege deplin de ce am refuzat să semnez, dacă nu dau și unele informații despre felul cum reprezentanții Bisericii Greciei în acel moment au schimbat hotărârea omofonă a Sinodului Bisericii Greciei, [pe care au fost mandatați să o reprezinte.]
După cum se știe, inițial Sinodul Elen, în sesiunea din mai 2016, a hotărât în plen să propună amendamentul ”Biserica Ortodoxă cunoaște existența istorică a altor confesiuni și comunități creștine” și acesta a fost modificat prin propunerea: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine eterodoxe”.
Diferența dintre cele formulări este evidentă. Vineri, când s-a discutat textul respective, discuția a ajuns într-un impas la paragraful 6, unde se vorbea despre denumirea eterodocșilor. Biserica României au propus să fie numiți ”Confesiuni și Comunități Eterodoxe”. Biserica Ciprului a propus să fie numiți ”Biserici Eterodoxe”. Și Biserica Greciei a propus să fie numiți ”Confesiuni și Comunități Creștine”. Întrucât Biserica României și-a retras propunerea, se discuta între propunerea Bisericii Ciprului, care a fost acceptată de celelalte Biserici, și propunerea Bisericii Greciei.
La o discuție particulară a delegației noastre, care a avut loc vineri la prânz, s-a hotărât să rămânem statornici în hotărârea plenului Sinodului și să se propună soluții alternative, adică să se scrie ”Biserica Ortodoxă cunoaște existența eterodocșilor” sau ”a altor creștini” sau ”a creștinilor neortodocși”.
Pentru că propunerile Bisericii Greciei nu au fost acceptate, Patriarhul Ecumenic, la sesiunea din după-amiaza de vineri a propus în public să aibă loc o discuție între Mitropolitul Pergamului și mine [Mitropolitul de Nafpaktos], pentru a se găsi o soluție. Mitropolitul Pergamului nu s-a arătat dispus pentru așa ceva, iar eu am declarat că aceasta nu este o chestiune personală, ca să îmi asum o asemenea răspundere, ci este o chestiune care privește întreaga delegație a Bisericii Elene. Atunci Patriarhul Ecumenic i-a propus Arhiepiscopului Atenei să se găsească în orice caz o soluție.
Sâmbătă dimineață, înainte de sesiunea Sinodului, delegația noastră s-a întâlnit pentru a decide în acest sens. Arhiepiscopul Atenei și întregii Grecii, Ieronim, într-o abordare democratică, a menționat că există trei soluții concrete. Prima este să rămânem statornici în hotărârea plenului Sinodului Elen; a doua să depunem o nouă propunere, despre care nu știu cum a apărut și cine a propus-o, adică să propunem formularea: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a celorlalte Biserici și Confesiuni Creștine eterodoxe”, cu o rațiune a ei particulară; și a treia, să acceptăm propunerea Bisericii Ciprului, care propus formularea ”Biserici eterodoxe”.
A avut loc o discuție și membrii delegației noastre au decis prin vot asupra celor trei propuneri. Eu, personal, am susținut prima propunere, cu formulările alternative care au fost menționate anterior, în timp ce toți ceilalți prezenți au votat noua propunere, cea de-a doua.
Am considerat că această propunere nu a fost cea mai adecvată din punct de vedere istoric și teologic și am declarant imediat în față tuturor celor prezenți că nu voi semna textul acesta, dacă va fi depusă această propunere, însă, de dragul unității, mă voi abține de la orice discuție. Prin urmare, și din acest motiv, nu pot semna textul.
4. Încă un motiv, care nu este, desigur, esențial, dar are o greutate specială, este că s-a exercitat o puternică critică verbală față de Biserica Greciei pentru hotărârile acesteia. Desigur, Arhiepiscopul Atenei și Întregii Grecii, Ieronim, a respins printr-un cuvânt foarte important această atitudine injurioasă.
În cele din urmă însă, această reacție a jucat un rol psihologic în configurarea celeilalte propuneri. Asupra mea personal, cel puțin, s-a exercitat o presiune serioasă și o abordare injurioasă din partea unor ierarhi, datorită poziției mele, și am fost informat că s-au exercitat presiuni și asupra altor arhierei ai Bisericii Greciei. Și pentru că întotdeauna acționez cu calm, sobrietate și în mod liber, nu puteam să accept asemenea practici injurioase.
Acestea sunt cele mai importante motive care m-au determinat ca, deplin conștient și într-o abordare teologică, să refuz să semnez.
Desigur, în ultimul text care a fost publicat [pe situl Sfântului și Marelui Sinod] a fost folosit și numele meu, cum că, chipurile, aș fi semnat textul, cu siguranță, pentru că am fost membru al Delegației Bisericii Greciei.
Închei spunând că acestea sunt doar câteva date din cele petrecute legat de acest subiect. Mai multe voi scrie ulterior, când voi analiza și problematica propunerii finale pe care a depus-o Biserica Greciei – din punct de vedere istoric și teologic, și care a fost acceptată în textul oficial.
Sursa: http://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/9157-naupaktou-ierotheos-giati-den-upegrapsa

Traducere: Tatiana Petrache