UP DATE: iată, a apărut între timp și un link de unde o puteți descărca (înțeleg că există toată binecuvântarea păr. Gheorghe Metallinos de a fi răspândită în popor spre folosul mântuirii multora – așa cum și este firesc în lumea ortodoxă, unde învățătura Adevărului trebuie să strălucească tuturor și nu este așternută, ca în modernism, spre slava omului, ci spre slava Domnului), deși vă recomandăm cu multă căldură să o aveți și pe hârtie în case.
Imaginea de pe copertă: Vechi baptisteriu din Cartagina (actualul Tunis).
DESPRE EDITURĂ: Editura Evanghelismos – aflată sub oblăduirea unor cunoscuţi părinţi români din Sf. Munte Athos ne-a bucurat de-a lungul anilor cu multe cărţi de mare folos duhovnicesc pe filiera părinţilor contemporani athoniţi (Păr. Paisie Aghioritul, Păr. Efrem Filotheitul din Arizona şi Gheronda Iosif Vatopedinul – ucenicii lui Gheron Iosif, Păr. Efrem Katunakiotul, Stareţul Hagi Gheorghe Athonitul etc) sau din Grecia (Sf. David din Eubeea, Cuv. Iakov Tsalikis, Păr. Epifanie Theodoropulos), Asia Mica (Sf. Arsenie Capadocianul), sfinţi din Georgia (Sfânta Nina cea Întocmai cu Apostolii) etc, dar şi cărţi de zidire teologică, dogmatic-eclesiologică, patristică şi apologetică (Sf. Nectarie din Eghina, De ce Papa şi supuşii lui s-au despărţit de Biserica lui Hristos; Păr. Epifanie Theodoropulos, Cele două extreme: ecumenismul şi stilismul; Răspuns la o ficţiune (Codul lui Da Vinci); Păr. stareţ al Măn. Grigoriu, Gheorghios Kapsanis, Îndumnezeirea – scopul vieţii omului; Monahul Arsenie Vliangoftis, Ereziile contemporane – o adevărată ameninţar studiul teologic al lui Haralabie K. Skarlakidis despre Sf. Lumină care se pogoară în chip minunat în Sâmbăta Mare la Mormântul Domnului). Aceste cărţi şi multe altele (trebuie menţionate, pe aceeaşi filieră athonită românească, şi buchetele de muzică bizantină, reeditarea primului volum din Idiomelarul paharnicului Dimitrie Suceveanu sau înregistrarea de CD-uri cu muzică psaltică) sunt cărţi care au pecetluit în mod pozitiv renaşterea duhovnicească şi liturgică din lumea laică şi monahală a Romaniei ultimilor douăzeci de ani. Aceeaşi Evanghelismos ne bucură acum, din nou, în chip nemincinos, prin editarea celebrului studiu Mărturisesc un botez al fostului decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Athena, părintele Gheorghios Metallinos – îndrăgit deja şi în Romania în urma impresionantelor sale conferinţe ţinute în ţara noastră chiar şi în mediul teologic -, studiu ce beneficiază de excelenta şi îngrijita traducere a teologului Caliopie Papacioc – nepotul marelui duhovnic recent trecut la Domnul.
DESPRE CARTE: Cartea a fost scrisă ca răspuns celor care obiectau pentru faptul că părintele primise la Ortodoxie prin Sfânta Taină a Botezului „trei studenţi germani” pe care i-a „cunoscut în 1978 la Köln” (p. 9). Studiul, în care părintele profesor îşi confirmă teribila erudiţie, tratează „interpretarea şi aplicarea canonului al şaptelea al Sinodului al II-lea Ecumenic de către călugării Colivazi şi de către Constantin Iconomu” se constituie cu adevărat într-o „contribuţie la o viziune istorico-canonică asupra chestiunii validităţii botezului confesiunilor apusene”. Prin urmare, se lămureşte pe baza temeiurilor dogmatico-eclesiologice, canonice, istorice şi liturgice şi prin ochiul îndumnezeit al sfinţilor care au iniţiat renaşterea isihastă din secolele XVIII-XIX (iar unii dintre ei au fost deja canonizaţi de Biserică), de ce primirea în Biserică (se subînţelege Ortodoxă) a romano-catolicilor şi protestanţilor prin Sfânta Taină a Botezului este nu numai permisă, ci singurul mod deplin corect din perspectivă Ortodoxă! Desigur, chiar şi atunci când romano-catolicii au fost primiţi numai prin lepădarea de erezie, Taina Mirungerii şi declaraţie scrisă, aceasta nu înseamnă că botezul apusean a fost considerat ca valid „în sine”, deoarece s-a avut „în vedere că Taine sfinţitoare şi mântuitoare nu există în afara Trupului lui Hristos, în afara adevăratei Biserici celei Una” (p. 183). Iar în acest sens, ne arată părintele Gheorghios, există o unanimitate e conglăsuirii Părinţilor, unitate peste care nu se poate trece! Semnarea de către unele Biserici locale a Acordului de la Balamand (prin care, fără temei dogmatic şi canonic, se recunoaşte succesiunea apostolică, preoţia, harul şi „Tainele” romano-catolicilor) acum aproape douăzeci de ani a fost o mare greşeală, condamnată şi de Sfintele Sinoade locale ale unora dintre Bisericile Ortodoxe care au refuzat participarea dar şi de Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos şi de renumiţi teologi contemporani (între care şi păr. Ioannis Romanides) .
Am mai vorbit nu o dată în alte locuri despre importanţa acestei cărţi tradusă şi editată de Măn. Sf. Pavel din Athos şi în limba engleză pentru lumea apuseană, pentru a fi folosită în cadrul misiunii apostolice a Bisericii în mediul romano-catolic şi protestant (iar roadele au fost bogate). Am vorbit mai ales pentru că în Romania, în urma semnarii ereticului Acord de la Balamand şi de către BOR, era şi este nevoie de o conştientizare şi o trezire a conştiinţei dogmatice şi eclesiologice a pleromei ortodoxe româneşti, de la vladică la opincă, literalmente. Numai astfel se poate vindeca rana şi sminteala produsă (şi „încununată” de venirea nu întâmplătoare a Papei în Romania pentru prima dată într-o ţară ortodoxă și de declarațiile anti-orthodoxe mult-mediatizate la acea vreme care spuneau că Biserica Ortodoxă și catolicismul ar fi „Biserici Surori” sau „cei doi plămâni ai Bisericii”) şi propagată în continuare prin mediile teologice româneşti. Numai astfel se pot evita „evoluţii cu totul nefavorabile, care vor duce o atingere gravă unităţii ortodoxe” (p. 12). Pentru că dacă se pot face iconomii în diferite chestiuni bisericeşti, în problema dogmelor nu încape loc de „agiornări”, discuţii sau târguieli diplomatice. Pe de altă parte, ar trebui scris sau tradus un studiu lămuritor şi în problema controversată a aplicării canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol din 861, canon invocat de unii dintre cei care au ridicat ierarhii paralele, schismatice, deşi cea în funcţie încă nu fusese cateristă de vreun sinod pentru vreo erezie. Numai în urma caterisirii canonice se poate înlocui un cleric. Însă ce este de făcut atunci când un sinod întreg acceptă o erezie sau tace, de vreme ce acela care trebuie să judece și să aplice caterisirea este Sf. Sinod? Iată, aceasta este una dintre provocările modernității, la care nu știm să răspundem pe o bază patristică. Practica legitimă a nepomenirii (neobligatorie în cazul episcopului eretic încă necaterisit canonic, dar recomandată patristic ca mod de izolare a ereziei) nu dă loc, deci, ridicării unor „Biserici” paralele, mai ales că nicio Biserica Locală Ortodoxă (iar Patriarhia Georgiei chiar a condamnat sinodal Acordurile de la Balamand și Chambessy, precum și eretica teorie CMB a ramificațiilor – teorie condamnată sinodal și de Sinodul ROCOR, recent reunit cu Moscova) nu a întrerupt din motive dogmatice comuniunea cu episcopii din BOR (deşi, de curând, Patriarhia Ierusalimului a rupt-o, din păcate, din alte motive mai mult sau mai puţin binecuvântate… – însă, iată, a rupt-o numai cu clericii şi arhiereii incriminaţi, nu şi cu pleroma ortodoxă a BOR, credincioşii simplii fiind primiţi în continuare la slujbele de la Sf. Mormânt şi la Potirul Euharistic; acesta pare a fi, deci, la o primă vedere, sensul aplicării unui astfel de canon şi mă întreb dacă există vrecineva care să gândească Ortodoxia într-un mod atât de protestantoid încât să creadă că ar trebui ca din acest motiv să fie ridicat vreun sinod clandestin, necanonic, în Romania). Din câte se știe, și păr. Paisie Aghioritul a întrerupt pomenirea Patriarhului Athenagoras (și sperăm să apară lămuriri în acest sens!), fără însă a se rupe de pleroma Bisericii și condamnând pe cei care se rupeau de Biserică! Schisma este ceva cu anevoie de vindecat și, odată declanșată, greu se mai produce reîmpăcarea și unirea, de vreme ce, de multe ori, se ajunge, din contra, la mai multe schisme pararlele și schisme în schisme. Desigur, din cauza trufiei fie a ereticilor, fie a pseudo-luptătorilor pentru Ortodoxie. Însă faptul că suntem răbdaţi în această problemă de către Bisericile Ortodoxe Locale care au protestat nu înseamnă să nu acţionăm dinlăuntru, așteptând o salvare din afară, ci, din contră, trebuie să ne lucrăm talanţii cu tact și dragoste spre condamnarea oficială a greşelii și vindecarea rănii (inclusiv a schismelor). Pentru că dacă vom tăcea, vom da socoteală, fiind, conform Părinților, părtași ereziilor (în cazul acesta, celor ecumeniste).
Desigur, acestea sunt doar niște prime gânduri, spuse cu durere, fără pretenția de cunoaștere profundă a problemei. Tocmai de aceea, ar fi de dorit ca o persoană de calibrul păr. Gheorghe Metallinos să abordeze o astfel de cercetare patristică, istorică și canonică, spre lămurirea noastră, a oilor celor mici, care nu înțelegem adesea bine nici măcar consecințele recentei (și mult mediatizatei) întreruperi a pomenirii dintre Ierusalim și București. Tocmai de aceea ar fi de dorit ca cei care pot spune mai multe, să se exprime la secțiunea comment a acestei pagini, știind că numai eclesial, frățește, putem să ajungem la Adevăr.
Se dovedește, însă, că cei care aduc dezbinare în pleroma ortodoxă nu sunt cei care se luptă cu ereziile eclesiologice (sau de alt tip) ecumeniste (așa cum ar vrea să se acrediteze de către mediile ecumeniste care vorbesc în mod mincinos de o unitate pan-ortodoxă în problema deschiderii către participarea, spre exemplu la CMB și acceptarea teoriei ramificațiilor [vedeți și înțeleptul răspuns semnat JHunt]), ci tocmai cei care smintesc poporul ortodox prin pozițiile și acțiunile lor anti-bibilice și anti-patristice. Desigur că hotărârile Sinodului cu trei Patriarhi de la 1755 cu privire la obligativitatea primirii prin botezare a catolicilor și protestanților – hotărâri expuse în cartea de față – întăresc convingerea că și catolicismul și protestantismul se află în afara granițelor sacramentale (misteriologice) ale Bisericii cele Una. „Orosul acesta este, în problema aceasta, practica investită cu tărie a Marii Biserici a Constantinopolei valabilă pînă astăzi” (p. 25).
Dovedind, din nou, faptul că relativizantul ecumenism este duşmanul misionarismului apostolic Ortodox, cartea ce ne stă înainte „a avut efectul unei adevărate revelaţii în Statele Unite al Americii, ea lămurind şi înlesnind multor americani calea spre Ortodoxie prin poarta Botezului cel în trei afundări, încât astăzi mai mult de o treime dintre preoţii ortodocşi americani provin dintre cei convertiţi” (coperta IV).
Vom cita mai jos primele pagini ale cărţii, adică o prezentare pe scurt a personalităţii şi operei păr. Gheroghios Metallinos, apoi Prologul la ediţia a doua ateniană (adică nu cea în engleză). Scurta și relevanta prezentare de pe coperta IV o puteți citi aici.
MM
+++++++
Protoiereul Gheorghe Metallinos
Născut în insula Kerkyra (Corfu) din Marea Ionică în 1940, părintele Gheorghe Metallinos creşte cărturăreşte studiind teologia şi filologia la Universităţile din Atena, Bonn şi Koln şi du-hovniceşte în sînul Bisericii Ortodoxe ca ucenic a renumiţi părinţi ai vremurilor noastre. încă din timpul studiilor post universitare este numit asistent ştiinţific la catedra de Patrologie a Facultăţii de Teologie ateniene (1969), iar după acordarea titlurilor de doctor în teologie (la Atena) şi în filozofie-istorie (la Koln) predă, din 1984, Istoria vieţii duhovniceşti în perioada postbizantină, Istoria şi teologia cultului şi Istorie bizantină. Din anul 2004 şi pînă la retragerea din activitatea didactică, în 2007, a fost Decan al Facultăţii de Teologie. In paralel desfăşoară o rodnică slujire pastorală în biserica universitară închinată Sfîn-tului Antipa.
Este autorul a peste 40 de cărţi centrate în principal pe teme istorice şi teologice. între acestea amintim: Protopresbiterul Ioannis Romanidis, 2003; Eseuri de mărturie ortodoxă, 2003; Izvoare de istorie bisericească, 2001; Biserica şi Statul în tradiţia ortodoxă, 2000; Ortodoxie şi Elenism, 1999; Teologie şi politică, 2000. Unele dintre articolele sale teolo-gico-istorice au fost traduse şi în limba română: Elenism – creştinism şi taina îndumnezeirii omului, în Teologie şi Viaţă, X (2000), nr. 1-6, ian. – iun., p. 166-170; Credinţă şi ştiinţă în gnoseologia ortodoxă, în Glasul Bisericii, LVI (2000), nr. 5-8, mai – aug., p. 60-72; Ortodoxia ca terapie, în Omagiu profesorului Nicolae V. Dură la 60 de ani, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 2006, p. 171-173; Gânduri preliminare despre prezenţa ortodocşilor în Uniunea Europeană, în Identitate creştină şi dialog în noul context european. Simpozion internaţional Alba Mia, 5-7 mai 2006, Alba Iulia, 2006, p. 164-173. La acestea se adaugă scrierea Parohia – Hristos în mijlocul nostru, tradusă şi publicată la Editura Deisis în 2004.
A vizitat în mai multe rânduri România unde a conferenţiat şi a dialogat cu studenţii şi credincioşii ortodocşi la Constanţa, Bucureşti, Sibiu, Alba Iulia, Timişoara, Oradea, Arad, Tur-nu Severin. De asemenea, a vizitat ca pelerin nordul Moldovei şi alte vetre monahale româneşti.
Editura Evanghelismos îi mulţumeşte părintelui Gheorghe pentru bunăvoinţa încredinţării spre traducere a acestei scrieri precum şi sprijinului dat pentru definitivarea textului traducerii.
Prolog la ediţia a doua ateniană
03 Aprilie 2012. Douăsprezece persoane botezate de Mitropolitul Nicolae al Fthiotidos-ului într-un baptisteriu modern ridicat anume pentru adulți
Am scris studiul acesta cu un scop precis, legat de raporturile intercreştine şi ecumenis-te din zilele noastre aflate în evidentă opoziţie cu Tradiţia bisericească autentică a Proorocilor, a Apostolilor şi a Părinţilor şi Maicilor Bisericii Ortodoxe din toate veacurile. Trei studenţi germani pe care i-am cunoscut în 1978 la Köln, catehizaţi fiind în Tradiţia Ortodoxă, mi-au cerut să iau asupră-mi întregirea catehizării lor şi să-i „botez” ortodocşi. Asta însemna ca ei să fie primiţi în Biserica noastră prin unul şi autenticul Botez, cel săvîrşit în numele Sfintei Treimi prin întreita afundare în apă şi ridicare din ea.
Cunoscut fiind că Latinii-catolici au fost caracterizaţi ca fiind eretici la al VIII-lea Sinod Ecumenic al Bisericii Ortodoxe (din anul 879 de la Constantinopole) din pricina ereziei „FILIOQUE” şi că după sinodul de la Trident (sec. al XVI-lea şi urm.) Botezul canonic s-a pierdut cu totul în Apus, fiind înlocuit cu stropire ori cu turnare, am cerut de la Arhiepiscopia Atenei permisiunea ca ei să fie primiţi de Biserica Greciei „după acrivie”. Permisiunea a fost dată fără ezitare (dat fiind că această practică n-a fost niciodată desfiinţată în Biserica Greciei), iar Botezul lor a fost săvîrşit, potrivit practicii Bisericii primare, în noaptea Sîmbetei celei Mari a anului 1979, în biserica „Sfîntului Antipa” din incinta Universităţii.
Cînd faptul a devenit cunoscut, am fost nevoit să suport atacuri vehemente din partea catolicilor (din Grecia şi din Germania), dar şi din partea uniaţilor şi a filouniaţilor de cugetare latină din spaţiul elen. Aceasta a constituit pretextul declanşării unei bătălii epistolare în mijloacele de informare (presă, radio, televiziune) pe durata căreia am hotărît să scriu un studiu teologic legat de această chestiune, nu cu scopul de a-mi îndreptăţi fapta, care avea dealtfel consimţămîntul Bisericii mele şi care, în mod deosebit, era în acord cu Tradiţia Ortodoxă, ci pentru a înfăţişa învăţătura ortodoxă despre Botez aşa cum se reflectă ea în însăşi practica Bisericii noastre.
Astfel, am acceptat invitaţia Institutului Patriarhal de Studii Patristice de la Tesalonic de a participa la Congresul organizat în august 1981 avînd ca temă Sinodul al II-lea Ecumenic, considerînd că aveam astfel ocazia să prezint interpretarea făcută canonului al 7-lea al acestui Sinod – canon de o deosebită importanţă împreună cu canonul 95 al Sinodului Quinisext, care-i este echivalent – de către mari personalităţi ale Bisericii Ortodoxe, care nu doar cunoşteau ca puţini alţii, dar şi trăiau Tradiţia Bisericii noastre.
Am credinţa că studiul acesta care, după Congresul de la Tesalonic, a fost îmbogăţit cu date despre aplicarea canonului de-a lungul istoriei în hotarele Imperiului Roman, dă chestiunii un răspuns întărit pe tradiţia şi credinţa patristică. În vremea noastră este cu deosebire necesar să cunoaştem bine această tradiţie, mai ales în urma vălului de întuneric pe care l-a aşternut graba unor personalităţi bisericeşti angajate în problema Ecumenismului şi în principal a relaţiilor cu Confesiunea Catolică – care se identifică cu „Statul Vaticanului” – prin amestecarea (istoria se repetă) în aşa-numitul „dialog ecumenic” a unor criterii pur lumeşti. Urmînd această cale s-a ajuns la decizia nefastă a celei de-a VII-a Adunări a Plenului Comisiei Mixte Internaţionale de Dialog teologic între Catolici şi Ortodocşi (din 17-24 iunie 1993, de la Balamand, Liban).
Nici mai mult, nici mai puţin, trimişii a nouă Biserici Ortodoxe care au fost reprezentate la această întâlnire (au fost absente Bisericile Ierusalimului, Georgiei, Greciei, Serbiei, Bulgariei şi Cehoslovaciei), propun Bisericilor lor recunoaşterea reciprocă a Tainelor, desconsiderînd Sinoadele Ecumenice, dogmele şi istoria şi cerînd prin aceasta unirea de facto cu papismul. Nu mai apare, aşadar, ca o curiozitate faptul că textul teologic de la Balamand, în paragraful al 13-lea, adaugă următoarele: „Este limpede că, în acest cadru, se exclude orice rebotezare”… Desigur că răspunsul corect din punct de vedere teologic este acela că Biserica Ortodoxă, în baza conştiinţei propriei identităţi, nu-i rebotează pe cei de altă credinţă care vin la ea, ci-i botează canonic, ca pe unii care nu au primit Botezul cel unul şi canonic al Bisericii. Aceasta este, dealtfel, şi mărturia autorilor pe care-i invocăm în studiul de faţă. În ciuda acestui fapt, eventuala recunoaştere directă din partea noastră a tainelor catolicilor (şi îndeosebi a preoţiei lor) conduce la respingerea întregii noastre eclesiologii, a Sinoadelor Ecumenice şi teologiei patristice laolaltă, teologie în baza căreia la catolici nu există taine, mai ales pentru că ei spun că „harul este creat” – „gratia creata”. De aceea dorim ca, aşezate pe această poziţie, Bisericile Ortodoxe locale, ajutate şi de pilda celor şase Biserici care nu au luat parte la Adunarea menţionată şi nu i-au semnat deciziile, să nu treacă la acceptarea propunerii celor care le-au reprezentat la Balamand, fiindcă în caz contrar se întrevăd evoluţii cu totul nefa-vorabile care vor aduce o atingere gravă unităţii ortodoxe.
Părintele Gheorghe Metallinos, Sfintele Paşti, 1996
(subl. noastre)
03 Aprilie 2012. Douăsprezece persoane botezate de Mitropolitul Nicolae al Fthiotidos-ului într-un baptisteriu modern ridicat anume pentru adulți
SURSA foto: http://www.johnsanidopoulos.com/2012/04/13-adult-catechumens-baptized-by.html (13 Adult Catechumens Baptized By Metropolitan of Fthiotidos)
și: http://acvila30.wordpress.com/2012/04/05/marturisesc-un-botez/
Blog de Dogmatică Empirică 