Traducerea integrală a hotărârii Sf. Sinod al BOBulgare contra Adunării din Creta, a teologiei semnate acolo şi a teoriilor teologice ecumeniste (teoria ramurilor, teologia baptismală etc)

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/12/22/comunicatul-integral-al-sinodului-al-bisericii-ortodoxe-din-bulgaria-despre-sinodul-din-creta-si-cel-mai-controversat-document-al-sau-sinodul-care-a-avut-loc-in-creta-nu-este-nici-mare-nici-sfan/

PS: am schimbat sursa, aceasta de sus părând a fi mai bună. Textul de pe Graiul Ortodoxă indică aceste surse (original bulgar de pe siteul oficial al Patriarhiei Bulgare plus sursa traducerii).

PPS: întrucât siteul Graiul Ortodox a fost șters în urma amenințărilor primite de deținător (din păcate!), apelăm la traducerea automată, deci cu inerente greșeli, a Google Translate:

Sf. Sinod în ședința sa din 15.11.2016, prot. № 22 – compoziție completă, considerat textul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul creștinătății”, adoptat la evenimentul organizat în iunie a acestui an. sinodul părintelui Creta, Grecia și a adoptat următoarea OPINIE:

În cadrul ședinței din 01.06.2016, prot. № 12, St. Sinodul complet a decis să propună amânarea Marelui și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe și continuarea pregătirilor pentru ținutul ei. În caz contrar, St. Sinodul a declarat că BOC-BP nu va participa la el.

Ulterior, Sfintele Sinoduri ale altor Biserici Ortodoxe Locale au ieșit cu propuneri similare – participanți la organizarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Organizatorii Marelui și Sfântului Consiliu din Creta nu au ținut cont de aceste propuneri. Ulterior, patru Biserici locale autocefale și-au anunțat neparticiparea (în ordine cronologică): Biserica Ortodoxă Bulgară (decizia din 1 iunie a acestui an), Patriarhia Antiohiei (decizia din 6 iunie a acestui an), Biserica Ortodoxă a Georgiei (decizia din 10 iunie). anul acesta), Biserica Ortodoxă Rusă (decizia din 13 iunie a acestui an).

În perioada 16 – 27 iunie a acestui an Academia Ortodoxă din insula Creta, Republica Elenă, a găzduit planificatul Mare și Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe, dar fără participarea a patru Biserici Autocefale Locale, precum și fără participarea BOC-BP recunoscută drept Biserica Ortodoxă Autocefală Americană (OCA). a cărei participare încă de la începutul pregătirii Consiliului nu a fost prevăzută, nici măcar ca invitat. La Adunare au participat reprezentanți ai mass-media și invitați din comunități religioase neortodoxe (romano-catolici, anglicani etc.).

Consiliul, ținut pe insula Creta, a votat și a adoptat cu unele modificări cele șase documente pre-congres, precum și „Enciclica” și „Mesajul”. 33 dintre episcopii care au luat parte la Sinod nu au semnat documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu odihna creștinătății”, iar unii dintre ierarhii nesemnați (printre ei teologi ortodocși autoritari) au ieșit cu explicații publice pentru poziția lor.

În scrisoarea sa, prot. № 798 / 14.07.2016, (înscris în Cancelaria Sinodală sub № 498 / 20.09.2016) Sfinția Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu trimis la St. Sinod al BOC-BP, documentele votate și adoptate de Adunare. După o traducere specializată de către un traducător autorizat, mitropolii diecezani au primit aceste documente.

Prima concluzie importantă este aceea că, în comparație cu versiunea lor pre-parlamentară, voturile au fost votate și adoptate de Consiliul P. Documentele cretane au suferit anumite schimbări, dar nesemnificative și insuficiente pentru acceptarea lor pan-ortodoxă.

I. Pentru documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul creștinătății”

Această teorie teologică afirmă că acțiunile liturgice pot oferi acces la mântuirea creștinilor din comunitățile respective din care fac parte. Prin urmare, presupusă prezență a harului în toate cultele creștine, ar trebui făcute eforturi comune pentru a atinge deplinitatea unității în Hristos (cf. Decretul asupra ecumenismului la Conciliul Vatican II).

2. În legătură cu căutarea și precizarea la punctul 5. căutarea „unității pierdute a tuturor creștinilor”, considerăm că este inacceptabilă și inadmisibilă, deoarece Biserica Ortodoxă nu și-a pierdut niciodată unitatea internă, în ciuda ereziilor și schismelor care reprezintă detașare de Trupul Bisericii, din care acest Trup nu-și pierde integritatea ontologică inițială, care se află în inseparabilitatea ontologică a Ipostasului lui Hristos.

3. La pct. 6, pct. 16 și pct. 20. „denumirea istorică” a „altei, care nu este în comuniune cu ea, biserici și culte creștine neortodoxe” este recunoscută, deși la punctul 1. din document este confirmat altceva, și anume faptul că nicio comunitate eretică sau schismatică nu poate fi numită „biserică”. Existența multor biserici este inacceptabilă în funcție de dogmele și canoanele Bisericii Ortodoxe. Mai mult, inițial în articolul 2. al documentului se bazează, că „Biserica Ortodoxă bazează unitatea Bisericii pe faptul întemeierii ei de către Domnul nostru Iisus Hristos și pe comuniunea în Sfânta Treime și în sacramente. Această unitate este exprimată prin continuitatea apostolică și tradiția patriarhală și este experimentată în ea până în zilele noastre.” Adăugarea expresiei „nume istoric”, precum și clarificarea, că denumirile neortodoxe nu sunt în comuniune cu Biserica Ortodoxă nu anulează natura problematică și eronată a acestui text. În pasajul indicat la articolul 6 al documentului, sunt comparate realități incomparabile. Faptul că numele „ortodox”, referit la Biserica Unică, Sfântă, Apostolică și Conciliară a lui Hristos, este un nume stabilit istoric, îi diminuează realitatea și semnificația? Fiecare nume adevărat apărut în istorie reflectă o anumită esență, o realitate existentă. În caz contrar, este un concept fără volum real, doar un nume fără un obiect real pe care îl exprimă sau îl reflectă. Un astfel de nume fără un obiect real este ficțiunea. Într-un astfel de caz, documentul conciliar ar fi trebuit să constate că „numele istoric” „biserici”, referit la comunitățile care s-au abătut de la Biserica Ortodoxă, este un nume fictiv, fără un referent real în realitate. Dacă nu facem această rezervare, atunci numele istoric „biserici neortodoxe” va avea adevăratul său referent istoric la care se referă. Adică vom recunoaște existența reală a altor biserici decât cea ortodoxă, care este în contradicție clară cu articolul 1 și cuvintele de deschidere ale articolului 6 din document (Biserica este Una și Singura).

4. Afirmația făcută la punctul 12 potrivit căreia „în desfășurarea dialogurilor teologice, scopul comun pentru toți este restaurarea finală a unității în adevărata credință și iubire” este foarte simplistă și nu exprimă exhaustiv dimensiunile procesului. toate definițiile dogmatice și regulile ecleziastice aprobate de Sinodurile ecumenice, precum și în ceea ce privește tradiția liturgică și viața sacramentală din Duhul Sfânt, calea de a realiza această unitate este prin pocăință, mărturisirea credinței ortodoxe și botez.

5. Punctul 20 afirmă că „perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu restul creștinătății sunt întotdeauna determinate pe baza principiilor eclesiologiei ortodoxe și a criteriilor canonice ale tradiției bisericești deja consacrate” – dar expresia va fi mai precisă. „Tradiția bisericii deja consacrată” va fi înlocuită cu „tradiția Bisericii Ortodoxe”.

6. Impresia generală a acestui document este că conține multe expresii ambigue și inconsecvențe eclesiologice terminologice. De asemenea, este important să nu sublinieze în mod justificabil și exhaustiv scopul principal al dialogurilor teologice cu denumiri neortodoxe, care este întoarcerea neortodoxă în ordinea canonică în sânul Bisericii Ortodoxe și, de asemenea, nu articulează în mod clar principiile principale. și principiile acestor dialoguri. În schimb, articolele 16 și următoarele. Legitimizează organizația neguvernamentală „Consiliul Mondial al Bisericilor”, la care BOC-BP, mulțumesc lui Dumnezeu, a încetat să participe de mult timp.

7. Spre deosebire de obiectivul principal, pe care l-am indicat mai sus la punctul 6, documentul (punctele 9, 10, 11, 12, 13, 14 și 15) reglementează foarte consistent și cuprinzător metodologia de desfășurare a diferitelor dialoguri.

8. Textul punctului 22 presupune în mod evident infailibilitatea și tratamentul necritic al Consiliului din Creta, deoarece punctul în discuție afirmă că „păstrarea adevăratei credințe ortodoxe este garantată doar de sistemul conciliar, care de la sfârșit timpul este cel mai competent și mai credibil criteriu din Biserică cu privire la chestiuni de credință și dispoziții canonice. ” Sistemul Sinodurilor ecumenice și toate ortodoxe nu poate asigura automat sau mecanic corectitudinea credinței mărturisite de creștinii ortodocși.

II. Concluzie de bază

Sinodul din Creta nu este nici Mare, nici Sfânt și nici nu este atot-ortodox:

1. Datorită ne participării la o serie de biserici autocefale locale, precum și din greșeli organizatorice și teologice. Cu toate acestea, respectăm și apreciem eforturile tuturor organizatorilor și participanților de a-l conduce.

2. Examinarea atentă a documentelor adoptate de Sinodul din Creta ne duce la concluzia că unele dintre ele conțin inconsistențe cu doctrina Bisericii Ortodoxe, cu tradiția dogmatică și canonică a Bisericii, cu spiritul și litera consiliilor ecumenice și locale.

3. Documentele adoptate de Consiliul Cretei sunt supuse unor discuții teologice suplimentare în scopul corectării, editării, corectării sau înlocuirii cu alte documente (noi) în spiritul și tradiția Bisericii.

BOC-BP este o parte integrantă, un membru viu al Bisericii Unice, Sfinte, Conciliare și Apostolice. Ca parte a Trupului lui Hristos, deoarece acest Trup pe teritoriul local al Bulgariei și al eparhiilor bulgare din străinătate, BOC va continua să fie în comuniune euharistică, spirituală, dogmatică și canonică fraternă cu toate celelalte Biserici Ortodoxe Locale – ca și cu cei care au participat la Consiliu. pe insula Creta, precum și cu non-participanții. Biserica nu este o organizație laică, ci un organism Dumnezeu-om. Nu este influențat și nu ar trebui influențat în viața sa conciliară de interesele politice și laice și de diviziunile rezultate. Capul său este Domnul Isus Hristos însuși, care este „Calea și Adevărul și Viața”.

Principiile autocefaliei și catolicității în viața bisericii nu numai că nu se contrazic, ci se completează reciproc, derivă unele de la altele și sunt într-o unitate completă.

~~~~~~~~~~~~~~~~~

În cadrul ședinței sale din 11 decembrie 2016, St. Sinodul complet a auzit și a acceptat și semnat în unanimitate Prot. № 22 din 15.11.2016, care conține avizul sinodal cu privire la: Consiliul din Creta (iunie 2016) și textul adoptat de acesta „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul creștinătății”.

Sursa: Biserica Ortodoxă a Bulgariei http://www.bg-patriarshia.bg/news.php?id=220554

Evaluare ortodoxă a „Sinodului” din Creta – Declarația de la Chișinau

Declarația de la Chișinău

 Dezaprobarea hotărârilor ”Sinodului” din Creta

 

Text întocmit de Pr. Prof. Univ. Theodoros Zisis și de dl. Prof. Univ. Dimitrios Tselenghidis.

 

În cadrul discuției de la masa rotundă care a avut loc la Chișinău, în capitala Republicii Moldova, pe data de 29 iunie (12 iulie după noul calendar) 2016, în ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, având ca obiect recentul Sinod de la Kolimbari din Creta, au rezultat următoarele poziții fundamentale:

 

1. ”Sfântul și Marele Sinod” întrunit în Creta în intervalul 16-27 iunie 2016 și-a tăgăduit și propriul nume, și așteptările pliromei sănătoase a Bisericii.
2. Și-a tăgăduit propriul nume, pentru că, judecat din punct de vedere teologic, s-a dovedit că nu este nici ”sinod”, nici ”sfânt”, nici ”mare”. Nu este un sinod ortodox, pentru că nu corespunde criteriilor și măsurilor adevăratelor Sinoade cunoscute în istoria Bisericii Ortodoxe; pentru că întrerupe tradiția sinoadelor ortodoxe, nu este o continuare a acestora, constituie un abuz și inovație sinodală. A construit un ”nou tip de sinod”, așa cum s-a lăudat unul dintre Întâi-stătători, Arhiepiscopul Albaniei, Anastasios. Este un sinod al Noii Epoci și al Ecumenismului.
3. Nu este un sinod sfânt nici din punct de vedere formal, nici real, nici canonic, pentru că a luat hotărâri contrare hotărârilor Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, iar în ce privește abordarea ereziilor nu este ”următor Sfinților Părinți”. Deși relația Bisericii Ortodoxe, celei Una, cu eterodocșii s-a dovedit subiectul central al Sinodului, care pentru a-l dezbate a consumat mult timp și efort și a condus la mari tensiuni, cu toate acestea, pentru prima oară în istoria Bisericii, un Sinod cu atât de mari ambiții nu i-a numit și nu i-a condamnat pe eretici. Nicăieri în textele acestui Sinod nu există cuvântul ”erezie”. Dimpotrivă, numește ”biserici” ereziile monofizitismului, papismului și ale protestantismului, evaluează pozitiv textele Dialogurilor Teologice, dintre care unele sunt pline de erezii eclesiologice, ca de pildă textul de la Balamand (1993), cel de la Porto Alegre (2006), cel de la Ravena (2007) și textul de la Busan (2013); elogiază atotereticul ”Consiliu Mondial al Bisericilor” (WCC) și recomandă să fie continuată înjosirea Bisericii prin participarea noastră acolo și punerea Bisericii pe picior de egalitate cu așa-zisele biserici ale protestantismului. Legiferând, deci, participarea noastră, cu are o proastă prestație, și ascunzându-se trădarea reprezentanților ortodocși la Dialoguri, este ascuns în același timp și faptul că nu s-a înregistrat până azi nici nu progres teologic înspre adevăr la absolut nici un dialog teologic. În plus, pentru prima oară în istoria Bisericii, un sinod i-a invitat la lucrările sale pe eretici ca observatori, dimpreună cu care au avut loc și rugăciuni în comun.

Spre deosebire de toate acestea, răsună azi în inima noastră, în ziua de pomenire a Cuviosului Paisie Aghioritul (†1994), cuvântul său de mare actualitate:”Ceea ce se cere de la fiecare ortodox este să le provoace și eterodocșilor neliniștea cea bună, ca să înțeleagă și ei că se află în înșelare, să nu se mai odihnească în chip mincinos cu gândul lor și astfel să se lipsească în această viață de bogatele binecuvântări ale Ortodoxiei, iar în cealaltă să se lipsească de multele binecuvântări veșnice ale lui Dumnezeu”[1].

 

4. Sinodul de la Kolimbari nu poate fi numit nici ”mare”, pentru că nu au fost chemați să ia parte toți episcopii, și, prin urmare, o mare parte a pliromei nu a fost reprezentată. Pe de altă parte, cei puțini episcopi convocați nu au putut să-și manifeste opțiunea prin modul canonic de alegere, adică prin vot. Cei prezenți, care aveau și drept de alegere, au participat fără drept de vot și cu dreptul de a vorbi într-un interval limitat de timp. Din totalul de aproape 800 de episcopi ai Bisericii a-toată-lumea drept de vot au avut doar cei 14 Întâi-stătători, și pentru că dintre aceștia lipseau 4, în cele din urmă au votat 10, adică 1/80 din totalul episcopilor care trebuia să fie prezenți și să poată vota. Practica aceasta este fără precedent și arbitrară în istoria noastră bisericească, deoarece încalcă grosolan eclesiologia Sinoadelor Ortodoxe, care presupune egalitatea tuturor arhiereilor, lucru care se vede în votul lor egal. În esență, eludarea aceasta a egalității episcopale și elitismul fără precedent menționat mai sus introduce consacrarea unui un fel de ”Papă colectiv”, adică a Întâi-stătătorilor, care nu mai sunt primii între egali (“primi inter pares”), ci primii fără egal (“primi sine paribus”).

La cel mai înalt nivel bisericesc, absența celor patru Biserici, a Antiohiei, a Rusiei, Bulgariei și Georgiei (dintre care prima face parte dintre cele cinci Patriarhii vechi), așadar, aceste patru Biserici absente reprezintă aproximativ 70% dintre creștinii ortodocși, dovedește cu atât mai mult că acest Sinod nu este ”mare”, ci mic, și, desigur, nici ortodox nu este, ci o simplă Conferință inter-ortodoxă lărgită.

5. Sinodul și-a tăgăduit nu doar numele, ci a înșelat și așteptările pliromei Bisericii; dintre acestea, două aveau prioritate maximă pentru soluționarea vechilor schisme provocate de inițiativele conducerii bisericești, și pentru prevenirea altor dezbinări și tensiuni: trebuia să se soluționeze, prin revenirea la vechiul calendar părintesc, problema calendarului bisericesc, care a fost reformat abuziv, fără hotărâre panortodoxă, și rupe de aproape 100 de ani unitatea liturgică a ortodocșilor. Și, cel mai important, o măsură pe care trebuia să o ia Sinodul era condamnarea fără echivoc a panereziei ecumenismului, care de 100 de ani îi corupe pe ierarhii și teologii Bisericii, abandonând Tradiția Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți și denigrându-i ca extremiști și fanatici pe cei care se luptă pentru păstrarea acestei Tradiții. Dimpotrivă, Sinodul de la Kolimbari, în discutabilul și contestabilul text ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, a procedat la un soi de ”amestec incompatibil” al Ortodoxiei cu ereziile. A formulat în acest text unele adevăruri ortodoxe, pe care însă le-a amestecat cu afirmarea ereziilor papismului și ecumenismului. Încă și propunerile de îndreptare a textului întăresc acest amestec al ecumenismului și sincretismului. Astfel, în loc de acrivie teologică în subiectele credinței, sunt introduse – iarăși, pentru prima oară în istoria Sinoadelor Bisericii – formulări în sine contradictorii și care, din punct de vedere teologic, se neagă pe ele însele, o ambiguitate intenționată, care azi ni se prezintă frumos ca ”diplomație bisericească”, câtă vreme, în fapt, constituie o ipocrizie vicleană și coruptă.

Formularea unei eclesiologii eretice, adică acceptarea precaută, dar evidentă a ”bisericilor eterodoxe” în textul despre care vorbim, anulează însăși aspirația Sinodului de la Kolimbari de a face cunoscută lumii unitatea Bisericilor Ortodoxe, pentru că neagă eclesiologia ortodoxă formulată ortodox de-a lungul veacurilor și care constituie premisa unității bisericești. Potrivit cuvintelor Sfântului Ioan Gură de Aur, ”când toți credem la fel, atunci există unitate […]. Acest lucru este unitatea credinței, când toți suntem una, când toți avem la fel conștiința legăturii noastre”[2]. Potrivit Sfântului Athanasie cel Mare, ereticii nu pot fi considerați credincioși ai lui Hristos: ”Ce credință există la aceștia, la care nici cuvintele, nici textele nu sunt sigure, ci toate sunt pervertite și se schimbă din timp în timp?”[3]. O condamnare oficială a textului respectiv ar constitui, prin urmare, ascultare și slujire în sensul unității Bisericii.

Și toate celelalte texte ale Sinodului, insuflate de relativism teologic, prezintă probleme serioase; este în acest sens semnificativ exemplul textului ”Taina Nunții și impedimentele la aceasta”, care este problematic din punctul de vedere al Sfintelor Canoane și al eclesiologiei, căci propunerea de acceptare a căsătoriilor mixte ca ”iconomie” este extrem de neteologică din punct de vedere eclesiologic. Canonul 72 al Sinodului V-VI Ecumenic recomandă riguros anularea și dizolvarea unei asemenea căsătorii ca fiind concubinaj nelegiuit din punct de vedere bisericesc. Astfel, așa-numitul ”Sinod” nu introduce iconomia, ci o foarte gravă fărădelege canonică, cu foarte grave consecințe eclesiologice. Din motivele de mai sus, hotărârile Sinodului din Creta nu au caracter obligatoriu pentru Biserică și sunt în esență invalide.

6. Ceea ce trebuie să se întâmple după eșecul Sinodului din Creta, ca să se poată lua hotărâri credibile și clare, nu ambigue și contradictorii, așa cum a luat acesta, este să aibă loc o înțelegere între acele Biserici care au lipsit din motive dogmatice și eclesiologice și episcopii cărora fie li s-a refuzat participarea, fie au participat, dar nu au semnat textul contestat, și, de asemenea, Sfântul Munte și pliroma sănătoasă a Bisericii care nu este de acord cu acest Sinod. Așa încât să fie respinse sinodal hotărârile nule și neavenite ale Sinodului, mai ales acest text ecumenist, și să aibă loc o condamnare sinodală oficială a ecumenismului ca erezie. Să se facă, de asemenea, efortul de revenire la vechiul calendar, așa încât să fie tămăduite rănile trecutului și să fie prevenite noi divizări și tensiuni.

Acceptarea fără proteste a acestui text eclesiologic din Creta sau respingerea lui neoficială conduce la pătrunderea panereziei ecumenismului direct în Biserică, conduce cu alte cuvinte la coexistența a două tradiții dogmatice (eclesiologice) contradictorii: cea care este mărturisită în Simbolul de Credință despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și cea a unei Biserici fără precedent în istorie, străine și eretice, o Biserică a multelor ”biserici eterodoxe”. Astfel, Trupul lui Hristos, Biserica[4], se prezintă ”schizofrenic”, iar nu având ”mintea lui Hristos”[5], ci este un ”Hristos împărțit”[6], cu multe ”păreri”, adică credințe dogmatice, diferite[7]. Și, cu toate că Biserica este mijlocul prin care”înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri a devenit cunoscută acum începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”[8], ea se prezintă acum în acest text de la Kolimbari ca fiind lipsită de însușirea fundamentală a Cincizecimii, adică de unitate, în virtutea căreia ”Duhul Sfânt […] a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită”[9].

Obligativitatea unei condamnări sinodale a acestui text, dar și a ecumenismului în general, rezultă clar și din constatarea Cuviosului Maxim Mărturisitorul în legătură cu monoteliții. Potrivit acesteia nu e de ajuns ”să dispară” sau ”să se treacă sub tăcere” un text eretic care a fost aprobat sinodal, ci se impune condamnarea lui sinodală, așa încât să nu vatăme sufletele care îl citesc: ”A fost dat jos de pe zidurile de piatră, nu însă din minţi şi din suflete. Să se primească condamnarea acestor lucruri expusă prin dogme şi canoane evlavioase de Sinodul din Roma (Lateran, 649) (Pentru Sfântul Maxim Sinodul Lateran din 649 avea autoritatea unui Sinod Ecumenic) şi atunci şi peretele cel din mijlocul nostru va cădea(Efeseni 2: 14) şi nu vom mai avea nevoie deîndemnuri”[10].

7. Aici, însă, se cuvine să amintim, legat de conștiința dogmatică a tuturor membrilor Bisericii, și a mirenilor, că pomenirea episcopilor ”în biserici” nu este necondiționată, ci depinde de credința dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniți – în mod sincer, iar nu mincinos – ca unii ce ”drept învață cuvântul adevărului” lui Hristos sau, cu alte cuvinte, așa cum condiționează Sfânta Scriptură: ”pentru că aceștia priveghează pentru sufletele noastre”[11]. Potrivit eclesiologiei ortodoxe, așa cum aceasta a inspirat și dreptul bisericesc (”bizantin”) imperial,”menirea Patriarhului este: mai întâi, pe cei pe care i-a primit de la Dumnezeu să îi păzească în bună-credință și în bună cuviința vieții; apoi, pe toți ereticii, după măsura posibilităților sale, să îi întoarcă la Ortodoxie și la unitatea Bisericii (eretici se numesc după legi și canoane și cei care nu au comuniune cu Biserica Sobornicească)”. Acest lucru, pentru că ”Patriarh înseamnă a fi chip viu și însuflețit al lui Hristos, care afirmă adevărul prin fapte și cuvinte”[12].

Deci, la fel cum nu ne închinăm la icoana zugrăvită a lui Hristos, dacă aceasta, într-o logică nestoriană, nu păstrează monogramele mărturisirii dumnezeirii Lui (Ὁ Ὢν, [Cel ce este,] ΙC XC) sau celelalte însușiri cunoscute din Sfânta Scriptură și Tradiție ale firii Lui omenești, tot la fel, nu se recunoaște nici în persoana Episcopului Bisericii ”chipul viu al lui Hristos”, atunci când acesta nu păstrează mărturisirea dogmatică a Bisericii, adică a Trupului lui Hristos. Aceasta este și esența celui de-al 31-lea Canon Apostolic și al celui de-al 15-lea Canon al Sfântului Sinod I-II din timpul Marelui Fotie (861) despre întreruperea comuniunii cu episcopul locului.

 

 

Sursa: http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_353.html

[1] Epistole, Editura Sfânta Sihăstrie ”Sfântul Evanghelist Ioan Teologul”, Tesalonic 2008, p. 149 și urm.

[2] Tâlcuire la Epistola către Efeseni 11, 3· PG 62, 83· «…ὅταν πάντες ὁμοίως πιστεύομεν, τότε ἑνότης ἐστί … Τοῦτο γάρ ἐστιν ἑνότης Πίστεως, ὅταν πάντες ἓν ὦμεν, ὅταν πάντες ὁμοίως τὸν σύνδεσμον ἐπιγινώσκομεν».

[3] Despre Sinoadele din Ariminum și Seleucia 38, PG 26, 760· «Ποία πίστις παρὰ τούτοις, παρ΄ οἷς οὐ λόγος, οὐ γράμμα βέβαιον, ἀλλὰ πάντα κατὰ καιρὸν ἀλλάσσεται καὶ μεταβάλλεται;».

[4] Efeseni 1: 22-23; Coloseni 1: 24.

[5] I Coriteni 2: 16.

[6] I Corinteni 1: 13: ”Oare s-a împărţit Hristos?”.

[7] Vezi și Efeseni 4: 5: ”Este un Domn, o credinţă, un botez”.

[8] Efeseni 3: 10: ”… pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”.

[9] Sedealna I de la Utrenia din Miercurea de după Cincizecime, ”Venind Duhul Sfânt prin a Sa putere, Hristoase, precum ai făgăduit Apostolilor, a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită; ci sălășluiește-l și întru noi, rugămu-ne Ție, Bunule, Iubitorule de oameni”.

[10] Περὶ τῶν πραχθέντων ἐν τῇ πρώτῃ αὐτοῦ ἐξορίᾳ, ἤτοι ἐν Βιζύῃ 12, PG 90, 145 B.C. «ΘΕΟΔ.: Ἐκεῖνος ὁ χάρτης κατηνέχθη καὶ ἀπεβλήθη. ΜΑΞ.: Κατηνέχθη ἐκ τῶν λιθίνων τοίχων, οὐ μὴν ἐκ τῶν νοερῶν ψυχῶν. Δέξωνται τὴν κατάκρισιν τούτων τὴν ἐν Ρώμῃ συνοδικῶς ἐκτεθεῖσαν δι΄ εὐσεβῶν δογμάτων τε καὶ κανόνων, καὶ λέλυται τὸ μεσότοιχον καὶ προτροπῆς οὐ δεόμεθα».

[11] Evrei 13: 17: ”Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos”.

[12] Ἐπαναγωγή, τίτλος Γ΄, cap. α΄ & β΄· «Πατριάρχης ἐστὶν εἰκὼν ζῶσα Χριστοῦ καὶ ἔμψυχος, δι΄ ἔργων καὶ λόγων χαρακτηρίζουσα τὴν ἀλήθειαν […] Σκοπὸς τῷ Πατριάρχῃ πρῶτον μέν, οὓς ἐκ Θεοῦ παρέλαβεν, εὐσεβείᾳ καὶ σεμνότητι βίου διαφυλάξαι, ἔπειτα δὲ καὶ πάντας τοὺς αἱρετικοὺς κατὰ τὸ δυνατὸν αὐτῷ πρὸς τὴν ὀρθοδοξίαν καὶ τὴν ἕνωσιν τῆς Ἐκκλησίας ἐπιστρέψαι (αἱρετικοὶ δὲ τοῖς νόμοις καὶ τοῖς κανόσι καλοῦνται καὶ οἱ τῇ Καθολικῇ μὴ κοινωνοῦντες Ἐκκλησίᾳ)».

Sursa: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/22/evaluare-ortodoxa-a-sinodului-din-creta-declaratia-de-la-chisinau/

Mitropolitul Serafim de Pireu: Primele constatări dureroase despre sinodul panortodox din Creta – SINODUL TÂLHĂRESC

“Cu multă tristețe și durere sufleteasca am urmarit in mass-media începutul Sfântului si Marelui Sinod, pornind de la liturghia Rusaliilor de duminica  și supunem atentiei cu celeritate, în rândurile care urmează poporului credincios al lui Dumnezeu, primele noastre constatari “, mentioneaza, printre altele, Biroul privind studiul ereziilor și ecumenismului al manastirii Piraeus.

Va transmitem mai jos detaliat:

Cu multă tristețe și durere sufleteasca am urmarit in mass-media începutul sinodului panortodox pornind de la liturghia Rusaliilor de duminica  și supunem atentiei cu celeritate, în rândurile care urmează, poporului credincios al lui Dumnezeu, primele noastre constatari.
1. Prima constatare dureroasa o reprezinta prezența și rugăciunea in comun in cadrul Utreniei și Sfintei Liturghii a aceastei mari sărbători Domnesti la Biserica Sf. Mina a Papistasilor, protestanților și monofiziților eretici, fapt care, după cum este cunoscut tuturor, este interzis de Sfintele Canoane. Intaistatatorii ortodocși și ceilalți ierarhi participanți au călcat Sfintele Canoane  Apostolice și Sinodale, dorind astfel sa transmita de la inceput un mesaj intregii lumi, cât de mult respecta deciziile luate in Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, instituția sinodala fata de care  dau declarații răsunătoare.

2. A doua constatare tristă a fost data de prezența la deschiderea lucrarilor Sfântului si Mare Sinod în calitate de invitați oficiali ai delegațiilor trimise de comunitățile eretice ale papistasilor, protestanților și monofiziților, ceea ce  este o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale. Într-adevăr, acesti delegati au fost numiti ca ”reprezentanți ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic. Bartolomeu, chiar înainte ca Sfântul Sinod sa decida asupra recunoasterii caracterului eclesial sau nu a acestor comunități eretice. Asadar, Kir dl Bartholomeu punandu-ne in fata unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului, si anume că el nu are nicio intenție de a numi pe eterodocsi eretici, ci biserici surori. Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină nu a existat conceptul de “observatori”. Adică sa participe la acestea ca invitati de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați in calitate de vinovati, ca sa ceara ierare si nu  ca invitati de onoare.Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”. Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale.

3. O altă constatare tristă este inceperea în sine a sinodului panortodox. Sinodul si-a început activitatea în contradicție cu Regulamentul de organizare și funcționare, semnat în timpul Sinaxei Intaistatatorilor din ianuarie 2016. Prezentul regulament prevede, printre altele, că Sinodul „se convoaca de catre Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, de comun acord cu Preafericitii Intaistatatori ai Bisericilor Autocefale Ortodoxe.“(art.1). Astfel că, deoarece patru biserici autocefale (Rusia, Bulgaria, Georgia și Antiohia), nu au fost de acord in mod justificat cu privire la convocarea sesiunii Sinodului și au facut apel ca acesta sa se amâne, nu s-a indeplinit conditia de „comun acord a Preafericitilor Intaistatatori”. Prin urmare, nu sunt in masura, în temeiul acestui regulament, nici Patriarhul și nici celelalte biserici locale sa organizeze un Sinod, în cazul în care, desigur, doresc să respecte regulamentul pe care l-au semnat. In rest, Intaistatatorii si membrii Sinodului se lauda ca respecte cu acrivie regulamentul.

4. O altă concluzie tristă este faptul ca Sinodul si-a început activitatea fără sa ratifice in prealabil toti termenii si Sfintele Canoane Sinodale care au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât si acest Sinod sa aiba o continuitate organică cu cele precedente. Este de retinut că referirea la Sinoadele Ecumenice anterioare a fos o practica respectata în mod constant de către Sfinții Părinți ai acestor Sinoade. Prin aceasta practica Părinții au vrut să proclame că acceptă ceea ce Sinoadele Ecumenice anterioare stabileau ca si dogme și ca doresc să continue aceasta lucrare. Un exemplu tipic o reprezinta recunoașterea Sinodului de la 787 ca al VII-lea Sinod Ecumenic in cadrul Consiliului Ecumenic al Sf. Fotie din perioada 879-880.

[Nu stim de ce Biroul afirma asa ceva, devreme ce in Encliclica Sinodului Panortodox aceste Sinoade chiar au fost evocate si recunoscute ca avand autoritate universala – N.N.]

5. O altă concluzie tristă este faptul ca Sinodul si-a început lucrarile pe baza unui Regulament de organizare și funcționare, care nu a fost unanim acceptat de către toți Intaistatatorii in cadrul Sinaxei acestora din ianuarie 2016, dat fiind faptul ca Biserica din Antiohia nu a semnat. Principiul unanimității a fost, asadar, o condiție necesară și prealabilă pentru convocarea Sinodului,  prevăzuta în prezentul regulament.

6. De asemenea, si-a început activitatea pe baza textelor unanim acceptate in cadrul Conferinței Presinodale. Dar aceasta baza nu s-a dovedit sigura, solidă și fermă așa cum s-a vazut ulterior. Acest lucru se datorează faptului că cele șase texte pre-sinodale, cu toate ca au fost acceptate unanim de către reprezentanții care au participat la intalnirile presinodale prin Sinaxa Intaistatatorilor (în ianuarie 2016), dar nu si de ierarhiile Bisericilor locale autocefale. Aceste biserici, atunci când au primit textele de la Intaistatatorii lor, asa cum au fost ele compuse in cadrul intalnirilor pre-sinodale, le-au studiat in sinoadele locale. Multe dintre acestea, cum ar fi Biserica din Bulgaria, Grecia, Georgia si altele, in timpul cercetarii textelor conciliare au constatat lacune, ambiguități, cacodoxii etc., prin urmare au facut modificări și corecturi dupa cum se impunea.

Pentru aceste biserici care au adus corecturi și modificări în urma discutiilor sinodale, este evident că nu mai erau valabile textele pre-sinodale în forma pe care o aveau atunci, ci in noua forma modificata. Faptul că Intâistătătorii au semnat textele pre-siodale în unanimitate, (la fel ca în Regulamentul Siodului), aceasta nu înseamnă că ierarhiile bisericilor locale erau obligate de semnăturile Intaistatatorilor ca să accepte aceste texte . Opinia personală a unui Intaistatator în orice caz nu  poate angaja și obliga Sinodul local sau orice Ierarh, altfel Intaistatatorii s-ar transforma in Papa care ar decide si si-ar impune suveranitatea. Cel mai înalt organ de conducere al Bisericilor Ortodoxe locale, conform tradiției ortodoxe, nu este reprezentat de  Întâistătător ci de Sinodul Ierarhiei.

După toate cele mentionate anterior este devine evident  că este total greșit ca Patriarhul Ecumenic să revendice în discursul său de deschidere:. “Putem, prin urmare, sa ne incepem lucrarile noastre pe baza textelor aprobate în unanimitate de catre  Biserici”.  Aici Patriarhul Ecumenic vrea sa spuna prin“texte aprobate în unanimitate” evident, textele presinodale, semnate de Sinaxa Întâistătătorilor (ianuarie 2016), care nu se aplică insa anumitor biserici, după corecțiile și modificările care s-au facut in mod sinodal. Desigur, ar trebui mentionat că nu există cu adevarat unanimitatea despre care vorbește Patriarhul Ecumenic, deoarece unele biserici s-au diferentiat. Inutil să mai spunem, de asemenea, că, în ciuda falselor pretentii de unanimitate, Patriarhul a mai avut si alte greseli in discursul sau introductiv. Mai există și alte locuri în acest discurs, care necesita sa fie analizate in mod critic, pe care cu siguranta le vor  evidenția alți frați în Hristos.

7. O altă constatare tristă este faptul că cele patru biserici care nu au participat la Sinod, au fost ocărâte pe plan internațional. Absența lor a fost prezentata atat de catre Patriarhul Ecumenic cat și de alti Intâistătători, în discursurile introductive, ca fiind complet nejustificată și condamnabila. Și nici mai mult, nici  mai puțin aceste biserici care au absentat au aparut ca vinovate și responsabile de crearea de  schisme și diviziuni. Cu toate acestea, aceste biserici în cele din urmă nu au participat, nu pentru că asa li s-a nazarit lor, ci pentru că, așa cum am explicat mai sus, au constatat in timpul cercetarii sinodale ca textele au probleme. Și, așa cum era foarte firesc, au cerut amânarea Sinodului, pentru a le aprofunda, pentru a face corecțiile necesare, și pentru a produce astfel noi texte care sa poata fi acceptate unanim de către toate Bisericile locale. Dar, pentru că nu a fost acceptat propunerea lor de a amâna Sindoul, acestea au ales sa nu participe.

8. O altă concluzie tristă, probabil, cea mai trista dintre toate celelalte o reprezinta o nouă formulare întunecată și nociva introdusa in text: “Legaturile dintre Biserica Ortodoxă cu restul lumii creștine” este o recunoaștere in termeni reali a eclesialitatii ereticilor eterodocsi. Iată care este versiunea acceptată în unanimitate de Sinod:“Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorica a altor biserici creștine eterodoxe și confesiuni”, în loc de formula: “Biserica Ortodoxă recunoaște existenta istorica a altor Biserici și confesiuni creștine”. Adica cuvântul “existența” se înlocuiește cu cuvântul “numele” și sintagmei “Bisericilor și confesiuni creștine” i se adauga “heterodoxe”. Această modificare este o formulare propusă de Preafericitul Arhiepiscop al Greciei, Ieronim, după îndelungi discuții și consultări în timpul cărora au fost exprimate mai multe puncte de vedere contradictorii. Cu noua exprimare spune Preafericitul Arhiepiscop al Greciei că “reusim sa ajungem la o decizie sinodala pentru prima dată în istorie care sa delimiteze contextul istoric al relațiilor cu eterodocșii, nu în existență, ci numai în denumirea istorică a acestor Biserici creștine eterodoxe si confesiuni.”

Aici ar trebui sa ne punem urmatoarea intrebare logică: Cum este posibil să numeasca cineva ceva, în timp ce, in acelasi timp, respinge existența acelui fapt, pe care il numește? Inacceptabil si contradictoriu din punct de vedere doctrinar este si acceptarea denumirii de “Biserici crestine eterodoxe si confesiuni”. Confesiunile eterodoxe  nu pot fi numite „Biserici” deoarece exact de aceea le denumim  „etero” (terțe, altele), dogme eretice și prin urmare ca eretice nu pot fi numite „Biserici”.

9. De asemenea, foarte trist este si faptul că delegația Bisericii din Grecia nu a rămas credincioasa și ferma fata de deciziile Sinodului Ierarhiei din 24 și 25 mai așa cum ar fi trebuit sa facă. Sinodul decisese să înlocuiască cuvintele “existenta istorica a altor Biserici și confesiuni creștine” cu expresia “existenta istorica a altor Confesiuni si comunități creștine”.

10. În cele din urmă o altă concluzie tristă este legata de ceea ce a declarat caustic Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la sfârșitul lucrarilor. Printre altele, el a proclamat că “Patriarhia Ecumenică a facut pionierat in cadrul mișcărilor ecumenice.” De asemenea, el s-a referit la Enciclica pan-eretica din 1920, „care este caracterizată de mulți ca fondatoarea statutului pentru CMB” și că “Patriarhia Ecumenică a fost unul dintre membrii fondatori ai CMB la Amsterdam … “.

Ne-am oprit doar asupra acestor aspecte pentru moment, fără ca acest lucru să însemne că se termina aici lista constatărilor dureroase. Este normal că, după cele menționate mai sus, se naște întrebarea: De la un Sinod care a început și s-a finalizat în acest fel, ce se poate aștepta? Așa cum a spus și Domnul: “Nu este niciun pom bun, care să facă roadă rea, și niciun pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se cunoaște după roada lui.” ( Luca 6,43-44) Fiecare să traga singur concluziile.

sursa: http://www.vimaorthodoxias.gr

Sursa: http://sinodultalharesc.xyz/2016/06/27/mitropolitul-serafim-de-pireu-primele-constatari-dureroase-despre-sinodul-panortodox-din-creta/

Cel puțin 8 mitropoliți au refuzat să semneze documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” – SINODUL TÂLHĂRESC

Conform unor informații credibile, cel puțin 8 mitropoliți au refuzat să semneze documentul final “RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CREȘTINE”.

Din delegația Bisericii Eladei nu a semnat Mitropolitul Ierotei de Navpaktos, care a formulat rezerva sa clară și față de documentele „MISIUNEA BISERICII ORTODOXE ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ” și „TAINA CUNUNIEI ȘI IMPEDIMENTELE LA ACEASTA”.

Documentul final „RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CREȘTINE” nu a fost semnat nici de Mitropoliții Atanasie de Lemesou, Neofit de Morfos, Vasilie de Konstantia și Ammohostos, Nicolae de Amatunda, Epifanie de Lidra și Porfirie de Neapole (din delegația Bisericii Ciprului), nici de Mitropolitul Irineu de Bașka (din delegația Bisericii Serbiei)

Se vede că Regulamentul de Funcționare al Marelui Sinod, de altfel o inovație pentru Ortodoxie, care nu a dat drept de vot episcopilor, ci doar Primaților, a avut tocmai acest scop: reducerea la tăcere a episcopilor și regizarea unei omofonii artificiale, care oricum nu are nicio valoare din cauza absenței de la Sinod a patru Biserici Ortodoxe Locale.

Așadar, este o contrafacere așa-zisa unanimitate de la sinodul panortodox. În plus, trebuie spus că ţările care nu au participat la sinod, constituie majoritatea în Ortodoxie.

sursa, traducere acvila30.ro

Via: http://sinodultalharesc.xyz/2016/06/27/cel-putin-8-mitropoliti-au-refuzat-sa-semneze-documentul-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-restul-lumii-crestine/

ARHIEPISCOPUL IERONIM AL ATENEI: „SĂ FIE CONDAMNATĂ UNIAȚIA!”

http://acvila30.ro/arhiepiscopul-ieronim-al-atenei-sa-fie-condamnata-uniatia/
Propunerea a fost acceptată!

PATRIARHIA GEORGIEI: INSISTĂM ÎN REFUZUL NOSTRU, IAR MOTIVELE SUNT DE ORDIN DOGMATIC!

http://acvila30.ro/patriarhia-georgiei-insistam-in-refuzul-nostru-iar-motivele-sunt-de-ordin-dogmatic/

Vedeţi şi în franceză!:

http://orthodoxie.com/le-patriarcat-de-georgie-maintient-son-refus-de-participer-au-concile/

DOCUMENT care aruncă în ilegalitate sinodul panortodox: Nu ar fi trebuit organizat din lipsă de unanimitate! – SINODUL TÂLHĂRESC

Vedeţi aici documentul în care reprezentantul antiohian semnase că nu este de aceeaşi părere, etc: http://sinodultalharesc.xyz/2016/06/19/document-care-arunca-in-ilegalitate-sinodul-panortodox-nu-ar-fi-trebuit-organizat-din-lipsa-de-unanimitate/
În plus poate fi de folos această expunere pe scurt a ideilor din comentariile făcute în greacă pe siteul sursă, Romfea.gr:

Pe siteul sursă grecii comentează că întâistătătorii au semnat că se întruneşte Sinodul, dar documentele (mai ales ultimul, cel cu relaţiile cu restul lumii creştine) nu erau cunoscute sinoadelor lor. Antiohia a scris clar că are altă poziţie în legătură cu Sinodul, conform sursei citate. La întrebarea pusă de cineva de ce celelalte Biserici, mai ales ruşii, au renunţat să vină deşi au semnat iniţial că sunt de acord cu documentele propuse şi cu Sinodul, răspunsul dat la commenturi este simplu: în chestiunea Qatar Biserica martirică a antiohienilor are dreptate, iar Fanarul a anunţat de abia pe 31 Mai că nu au de gând să rezolve problema nici înainte, nici la Sinod, ci după. Antiohia a spus atunci că în acest caz SIGUR nu mai participă (deci mai era o şansă până atunci, deşi nu semnaseră; iar celelalte Biserici aşteptau această şansă, care nu a mai venit). Şi de aici, principiul dominoului, cu Sinoade locale care au hotărât că stau acasă. Cam asta se comentează, bref,  în greacă.

Patriarhia Sârbă participă, dar îşi rezervă dreptul de a PĂRĂSI „forumul” din Creta unde trebuie să înceapă Sinodul Panortodox dacă nu sunt luate în serios obiecţiile aduse de Bisericile neparticipante. Interfax-Religion

Sârbii încearcă să ia rolul de mediatori între cele două tabere. Ne-am fi bucurat ca Patriarhia Română să facă asta…:

Moscow, June 15, Interfax – The Serbian Patriarchate reserves the right to leave the forum on Crete, where the Pan-Orthodox Council was to open on June 18, which was called into question after some Churches refused to participate in it.

„If the Churches that will take part in the Council […] refuse to take into account all issues, problems and differences, the representatives of the Serbian Orthodox Church will unfortunately have to leave this session, and thus, join the Churches that have refused to participate,” Serbian Patriarch Irinej said in a statement posted on the official site of the Serbian Orthodox Church on Wednesday.

The patriarch made it clear that by its participation in the Crete forum the Serbian Church is hoping to resolve issues that concern not only it, but also the Churches that have cancelled their participation in the Council.

Patriarch Irinej believes the meeting on Crete is the beginning of a negotiation process aimed at „resolving differences in the spirit of universal commitment to the collegiate Christian Church.”

Last week, the Serbian Patriarchate joined the local Churches that do not consider participation in the Pan-Orthodox Council in the designated period, on June 18-27, to be possible. The statement issued by the Serbian Church proposed to delay the Council „for some time” to resolve the differences between local Churches, reach a consensus and make improvements to draft documents.

The Bulgarian, Antioch, Georgian and Russian Churches have also asked for the Council to be postponed.

http://www.interfax-religion.com/?act=news÷=13029

BISERICA RUSĂ NU VA PARTICIPA LA MARELE SINOD DIN CRETA ȘI INSISTĂ ASUPRA AMÂNĂRII ACESTUIA

Vedeţi ştirea la linkul de mai jos. Ceea ce nedumereşte este cum de Patriarhia Moscovei vorbeşte despre propunerile lor pentru modificarea documentelor când ştim cum le-au votat primii ca ortodoxe, la câteva zile de la publicarea lor, persecutând pe clericii care se opuneau, dând comunicate de autoîndreptăţire absurdă etc.
Enervant şi faptul că Mitropolia din Republica Moldova face parte din „Biserica Ortodoxă Rusă”. Ceva pare tare bolnav cu acest tip de „ortodoxie”…
Apoi, acesta nu este şi nu poate fi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru că nu îi cuprinde pe toţi episcopii, ci doar nişte mitropoliţi. Este un soi de sinod permanent, restrâns la un soi de mini întâistătători locali. Atâta tot. Dar pare o copie în mic după sistemul propus de Marele Sinod.

http://acvila30.ro/biserica-rusa-nu-va-participa-la-marele-sinod-din-creta/

SINAXA DIN CRETA ŞI SEMNIFICAŢIA EI ACTUALĂ, Pr. Mihai-Andrei Aldea | Graiul Ortodox

Bisericile ortodoxe din Gruzia, Bulgaria, Siria şi Serbia nu vor lua parte la Sinaxa din Creta.

Patriarhia Bulgară a explicat faptul că retragerea se datorează în primul rând faptului că s-a hotărât de către organizatori interzicerea unor discuţii libere, a posibilităţii modificării reale a documentelor. Că nu există rostul realizării – cu foarte mari cheltuieli – a unei întâlniri în care totul este prestabilit. 
Mitropolitul Gavriil de Loveci a explicat faptul că deşi Biserica Bulgărească nu era de acord cu documentele iniţiale, a acceptat să le semneze pentru că i s-a spus că vor putea fi ulterior modificate şi completate – inclusiv ca tematică. Pentru ca apoi să constate că acest lucru a devenit imposibil.

Patriarhia Antiohiei a ridicat, asemenea Patriarhiei Sârbeşti, probleme privind autoritatea în anumite teritorii şi încălcarea acestei autorităţi.

În ultimul caz, este de observat că poziţia Bisericii Sârbe ar fi corectă dacă nu purtarea ei nu ar încălca de câteva secole încoace Învăţătura lui Hristos, care cere ca fiecare să se poată ruga în limba sa. În locul acestei porunci Patriarhia Sârbă face, de peste trei sute de ani încoace, eforturi uriaşe de a asimila etnic, forţat, pe ortodocşii ne-sârbi din cuprinsul său. Numai între 1880 şi 1940 cca. 200.000 de români din Dalmaţia au fost asimilaţi prin impunerea limbii sârbeşti în cult şi în şcolile de parohie. Românii din Bosnia şi Herţegovina, din Muntenegru, Ragusa (Dubrovnik), Kosovo, Serbia, Timoc, Voievodina sau Banat au fost supus aceluiaşi proces de deznaţionalizare forţată. 
Desigur, şi românii din aceste locuri poartă vina de a nu se fi îngrijit aşa cum se cuvine de existenţa unor parohii şi episcopii româneşti, de existenţa unor şcoli, asociaţii culturale şi biblioteci româneşti etc. Vină pe care au plătit-o cu pierderea limbii şi culturii străbune, cu pierderea identităţii naţionale. 
Dar au plătit şi croaţii, albanezii şi sârbii – toţi implicaţi programatic în asimilarea românilor din aceste zone. Pentru că românii au fost, peste tot în Balcani, un factor fundamental de stabilitate. Ca singur exemplu între foarte multe, amintim că până şi astăzi în unele locuri din Bosnia şi Herţegovina se mai păstrează obiceiul ca în cazul unor neînţelegeri în privinţa obiceiurilor la nuntă sau botez, în negoţ sau alte activităţi, să se apeleze la „stari-vlaşki zacon” („Legea Vechilor-Români”). 
Războaiele etnice şi religioase din ultimul secol nu au existat în vremea în care prezenţa românească acţiona ca factor de unitate şi stabilitate în această parte a lumii…

Dincolo de aceste aspecte, rămâne fundamental faptul că dacă Biserica Ortodoxă Sârbă are dreptul de pastoraţie asupra teritoriului ce ţine de Republica Sârbă, are şi obligaţia în faţa lui Dumnezeu să se îngrijească de românii de acolo cu toată dragostea, asigurându-le păstori de limbă română, biserici, mânăstiri, şcoli şi biblioteci în limba lor. Iar dacă activitatea Bisericii Ortodoxe Române în Timoc este necanonică din punctul de vedere al teritorialităţii, ea devine perfect îndreptăţită de etnofiletismul extrem practicat de Patriarhia Sârbă.

Avem astfel un exemplu clar al prezenţei etnofiletismului, ca erezie cu extrem de grave consecinţe, în Ortodoxie. 
Prezenţă pe care am amintit-o în trecut şi care se vede în neumărate aspecte ale vieţii bisericeşti.
Şi a cărui ignorare la un „Sinod Panortodox” (adică, de fapt, Ecumenic), este imposibilă.

Problemele dogmatice ridicate de etnofiletism sunt completate şi complicate de cele ridicate de ecumenism şi clericalism. Ca şi de alte probleme dogmatice, semnalate de ierarhi şi teologi gruzini – ca şi de întreaga Biserică a Gruziei. Dar şi de ierarhi şi teologi din toată lumea.

Sinaxa din Creta, absurd proclamată „Sinod Panortodox” ori „Sfântul şi Marele Sinod al Ortodoxiei” – două denumiri sinonime cu sfântul nume de „Sinod Ecumenic” – s-a bazat pe iluzie. 
A vrut să proclame o unitate care nu există, din pricina unor boli ascunse absurd sub masca unei pseudo-dipomaţii.

Retragerea a patru patriarhii din această manifestare stearpă este un gest folositor pentru revenirea în actualitate şi realitate a Bisericii Ortodoxe. Pentru că poate fi punctul de trezire şi confruntare cu ameninţările reale.

Ignorarea sistematică a mirenilor în ceea ce nu aduce avantaje materiale administraţiei bisericeşti trebuie să înceteze. 
Dialogul făţarnic dintre bisericile locale, bazat pe declaraţii de dragoste în spatele unor manifestări clare de paralelism ori chiar ostilitate, la fel trebuie să înceteze. 
Tendinţa administraţiei bisericeşti de a se substitui sobornicităţii trebuie să înceteze. 
„Iubirea” – de a cărei sinceritate este cuviincios să ne îndoim – faţă de eterodocşi trebuie să înceteze a fi pretextul pentru prigonirea ortodocşilor. Părerile diferite de cele ale grupărilor ecumeniste în privinţa dialogului cu cei de altă religie trebuie să fie, în sfârşit, ascultate şi la nivel înalt. Este dincolo de ridicol să vezi răbdarea pe care o au ecumeniştii faţă de orice afirmaţie şi manifestare a eterodocşilor, chiar direct blasfemiatoare, în paralel cu intoleranţa totală şi agresivă pe care aceeaşi ecumenişti o manifestă faţă de ortodocşii care au alte păreri în privinţa dialogului inter-religios. Această purtare trebuie să înceteze, dar mai ales trebuie să înceteze ocrotirea ei de la nivelul ierarhiei. Printre altele, pentru că alimentează şi oferă credibilitate celor mai dure şi disperate poziţii anti-ecumenice, alimentând fisuri dureroase şi inutile, pe care un dialog sincer, creştinesc, argumentat şi politicos le-ar face imposibile. 
Este vremea să se revină la un număr firesc de episcopi, adică cel puţin unul pentru fiecare oraş sau grup de comune. Astfel încât episcopul să fie aproape de mireni, călugări şi clerici, iar aceştia să poată fi aproape de episcopul lor. De aici izvorăşte puterea, sănătatea şi unitatea Bisericii. 
Este ridicol să ai doar 40-50 de episcopi la 18-20 de milioane de ortodocşi, aşa cum se practică astăzi în Biserica Ortodoxă Română. Ajungându-se ca majoritatea credincioşilor să nu îşi vadă episcopul faţă în faţă niciodată în viaţă (nu includem aici, evident, eventuala participare la o slujbă arhierească alături de mii de alţi credincioşi…).
Este vremea să înceteze pentru totdeauna folosirea Bisericii ca instrument de asimilare etnică! Este vremea să se reglementeze libera folosirie a limbii oricărui grup etnic în bisericile locale! O asemenea reglementare ar rezolva ortodox şi „problema” autorităţii în zone aşa-zis „netradiţionale”, precum vestul Europei, Americile, Australia etc. Pentru că, de fapt, soluţia este simplă şi clară, încă din vremea Sfinţilor Apostoli: misiune facem toţi, până când sunt destui credincioşi şi ierarhi spre a se organiza biserica locală. Care, ortodoxă fiind [sic!], va avea grijă să sprijine orice grup etnic în folosirea limbii proprii în bisericile sale.

Toate acestea – şi altele pe care nu le mai ating acum, spre a nu lungi peste măsură cuvântul – pot fi discutate acum. Cinstit.

Sau se poate încerca iarăşi o aşa-zisă diplomaţie, stearpă şi inutilă, încercându-se menţinerea unei încremeniri instituţionale grave. Din care se va ieşi întotdeauna – aşa cum ne arată istoria că s-a întâmplat mereu. Dar se va ieşi cu atât mai dureros cu cât se încearcă mai mult forţarea menţinerii ei.
Un exemplu clar este această Sinaxă din Creta, construită pe un calapod prea puţin ortodox, ancorat în mentalităţi şi administraţii interbelice în cel mai bun caz – dacă nu chiar comuniste (ca limbajul unora dintre documente…). 
Spargerea ei, cu toate eforturile uriaşe depuse de unii pentru realizarea sa, arată probleme structurale. Reale. Concrete. A căror realitate poate fi muşamalizată pentru unii. Dar care trebuie rezolvate, sincer şi ortodox. 
Dar arată, totodată, şi faptul că dincolo de rigiditate şi birocraţie, limbaj de lemn şi gândire materialistă, Biserica este vie, trează, lucrătoare.

Ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi din toate colţurile lumii au răspuns documentelor şi regulamentului „Marelui şi Sfântului Sinod” din Creta într-un glas. Arătând aceleaşi probleme teologice, aceleaşi alunecări dogmatice şi canonice, aceleaşi lipsuri. Şi propunând ceea ce era de bun-simţ, amânarea întâlnirii până la lămurirea lor.

Refuzul unora de a lua în seamă aceste glasuri, refuz însoţit adesea de o tăcere jignitoare, sau chiar de insulte la adresa ortodocşilor de altă părere, iată, nu a rezolvat nimic. 
Voi sublinia aici, iarăşi, deosebirea gigantică între declaraţiile de deschidere faţă de părerile eterodocşilor şi surzenia sau agresivitatea faţă de părerile ortodocşilor ale unora şi aceiaşi teologi sprijinitori ai „Sinodului din Creta” – fie ei mireni, monahi sau clerici. 
S-a mers chiar, în unele biserici locale, până la crima de a opri de la slujire sau a sancţiona altfel pe cei care s-au exprimat împotriva „Sinodului din Creta”. Ca şi cum a vorbi împotriva Duhului Sfânt poate fi iertat, a vorbi împotriva Maicii Domnului, a sfinţilor, a Sfinţilor Părinţi sau a Sinoadelor Ecumenice, a Învăţăturii Bisericii şi asupra oricărui alt lucru poate fi iertat, dar nu şi a vorbi împotriva „Sinodului din Creta”… 
Este o dublă măsură, neortodoxă, ba chiar anti-ortodoxă, care trebuie să înceteze. Mai ales că, iată, nu rezolvă nimic.

Desigur, inerţia va duce mai departe multe.
Inerţia şi nevoia de certitudine, chiar dacă este o certitudine tristă şi stearpă.
Dar poate, nădăjduiesc eu, lecţia acestei nereuşite sinaxe va fi înţeleasă. 
Iar îndreptările de care bisericile locale au atâta nevoie, pentru a sta aşa cum se cuvine în Ortodoxie, vor începe să apară.

Să ne ajute Dumnezeu!

SURSA: pagina Facebook a autorului şi:
https://graiulortodox.wordpress.com/2016/06/11/sinaxa-din-creta-si-semnificatia-ei-actuala-pr-mihai-andrei-aldea/