Partea a doua a unui interviu luat pe loc profesorului Marian Maricaru: Răspuns la obiecțiile de tip neopăgân newageist panteist monist ori dualist gnostic, combinate cu erezii neoprotestante, ale unui cunoscut artist nenumit

Cu ocazia Duminicii Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic care a lămurit despre Dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu Întrupat, am încărcat această continuare a lămuririi către un cunoscut artist in legătură cu diferența dintre Dumnezeirea lui Hristos și posibilitatea omului de a se curăța, lumina și îndumnezei prin participarea la Dumnezeirea lui Hristos prin relația cu Persoana lui Hristos, Dumnezeu-Omul.

Partea a doua a unui interviu luat pe loc. Răspuns la obiecțiile de tip neopăgân newageist panteist monist ori dualist gnostic, combinate cu erezii neoprotestante, ale unui cunoscut artist nenumit. Ce înseamnă crearea din nimic a lumii și puterea lui Dumnezeu de a crea „din nimic”. Este nimicul ceva? Teologia iconică a limbajului (cunoaștem doar conceptual despre Dumnezeu și lume prin asemănări neasemenea). Diferența dintre puterea lucrării de minuni a lui Hristos – Care Îi este proprie pentru că El este Însuși Dumnezeu din Dumnezeu Întrupat (energiile Dumnezeiști izvorâte din Firea Sa Dumnezeiască conlucrează cu puterile firii Sale omenești și se manifestă prin Persoana Sa divino-umană) -, și puterea dumnezeiască (energiile necreate) dată de El (de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt) în dar sfinților care conlucrează cu ea. Puterile proprii firii umane sunt tot primite în dar de la Creator, de la crearea omului, însă fără ajutorul sinergic al energiilor Dumnezeiești oamenii sfinți nu ar putea face minuni și nu ar putea depăși cele ale firii umane căzute. Adam a fost creat într-o stare de har pe care a pierdut-o, iar omul fără harul necreat Dumnezeiesc este nedeplin și nu se poate vindeca de rău, păcat, necunoaștere, lipsa libertății (sclavia față de patimi și vicii), boală, stricăciune și mortalitate. Hristos, Noul Adam, aduce vindecarea și Viața. Cu El firea noastră căzută trebuie altoită prin participarea la Sfintele Taine și toate celelalte pe care ni le-a dat ca poruncă a iubirii Hristos și care ne unesc cu El și cu Tatăl prin Duhul. Diferența dintre mijlocirea lui Hristos către Tatăl și mijlocirea la Hristos a sfinților și a oricăruia dintre credincioșii care se roagă în Duhul, prin Fiul, Tatălui. Sfântul Apostol Pavel spune că unicul mijlocitor dintre oamenire și Tatăl este Hristos, Care este Fiul Întrupat, Dumnezeu-Omul, dar tot Sf. Pavel cere contemporanilor săi să facă rugăciuni și mijlociri la Dumnezeu pentru el și pentru alții.

NB: ca si filmarea anterioară, și aceasta este mai veche, nu din acest an.

Diferența dintre monoteismul biblic, dualismul gnostico-masonic și panteismul păgân oriental. Explicații pe loc ale prof. Marian Maricaru

Descrierea videoului de pe canalul Youtube al prof. Marian Maricaru:

Partea 1. Răspuns oferit ad hoc unui cunoscut artist, fiind luat prin surprindere când gustam coliva primită, după un parastas (iertați ineditul situației!): Despre diferența de esență, ființială sau substanțială dintre Dumnezeu și lume (dintre Dumnezeu și creația Sa), despre energiile necreate care izvorăsc din Ființa lui Dumnezeu prin cele Trei Persoane (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh), despre MONOTEISM VERSUS păgânismul PANTEIST newageist care îi confuzează pe atâția dintre cei care ar dori să fie creștini, dar neavând repere și fiind invadați de propaganda neopăgână de sorginte extrem orientală, confundă pe Dumnezeu cu Universul, care este doar creația Sa, nu El Însuși

Nu uitați să dați like, share și subscribe cu clopoțel pentru a vedea urmarea și a mări vizibilitatea – dacă ați considerat ceva de folos din explicațiile date.