Adevărata şi unica Masă de Paşte este Dumnezeiasca Liturghie, în care mâncăm Mielul Jertfit de la facerea lumii!

Adevărata (şi unica) masă de Paşti este Liturghia. Dar, câţi stau la Liturghie trei ore în noaptea aceasta şi nu pleacă după ce iau lumină şi atât, ca să fugă la mâncarea materială, eventual îmbuibare păcătoasă? Mielul pascal (şi adevărata Lumină de Paşte) este Hristos, Paştele nostru, Mielul cel ce ridică păcatele lumii. Deci, Mielul pe care Îl mănâncă la masa pascală creştinii este Sfânta Împărtăşanie primită la Masa Altarului, în cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, de către cei ce s-au pregătit prin post, mărturisirea păcatelor, rugăciune, fapte bune. Nu mâncărurile de carne de miel, nu ouăle, nu pasca (plăcinta cu brânză frumos ornată cu semnul Sf. Cruci), nu sarmalele (cele de Crăciun) ne aduc harul mântuirii. Dacă îl aduceau ele, nu mai trebuia să se întrupeze Dumnezeu în Fiul Fecioarei, să propovăduiască Adevărul, să moară pe Cruce şi să învieze a treia zi. Din acest motiv, Sfinţii Părinţi şi însuşi textul Sf. Liturghii afirmă categoric faptul că cel care se împărtăşeşte sărbătoreşte Paştele şi Învierea de câte ori se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele lui Hristos cel Înviat. Iar masa DE DUPĂ Dumnezeiasca Liturghie este o prelungire comunitară şi comunională, agapică (adică expresie a iubirii frăţeşti) a mesei euharistice, duhovniceşti, a Sfintei Mese a ospăţului duhovnicesc al Stăpânului, mâncându-se prima dată din bucatele de dulce, comunitar, DUPĂ ce au fost binecuvântate de preot la sfârşitul Liturghiei. Atenţie, preparatele de carne nu se aduc în biserică, ci sunt binecuvântate în pridvor. Singura carne şi singurul sânge care poate exista în biserică este Trupul şi Sângele lui Hristos.De asemenea, Lumina de Înviere este harul dumnezeiesc necreat, împărtăşibil firii umane prin firea umană înviată şi îndumnezeită a lui Hristos, Dumnezeu-Omul. Căci de aceea S-a întrupat Dumnezeu, ca să îndumnezeiască pe om prin unirea neîmpărţită şi nedespărţită, neamestecată şi neschimbată dintre firea Dumnezeiască şi cea omenească în Hristos. Iar noi ne putem îndumnezei numai şi numai de credem, ne botezăm întru moartea şi Învierea Sa, lucrăm cele ale mântuirii şi ne împărtăşim din firea Sa omenească îndumnezeită. Pentru aceasta S-a întrupat, a murit şi a Înviat. Iar fără aceasta, nu există îndumnezeire şi mântuire, căci dacă exista, El nu mai murea pe Cruce, nu mai Învia, nu se mai înălţa la Cer (cu firea umană) şi nu mai trimitea pe Duhul Sfânt la cincizeci de zile după Înviere. Faptul că purtăm lumânări aprinse este doar un simbol şi o binecuvântare, nu însăşi împărtăşirea de sfinţenie. Deci, încă o dată, cei ce nu stau la Liturghie şi nu se împărtăşesc de roadele Învierii, prin Trupul Înviat, nu sărbătoresc deplin Paştele şi Învierea… Cât despre bucăţica de pâine binecuvântată, numită “paşte”, ea este anafură, adică pâine rămasă din prescurile din care s-a scos bucata ce este prefăcută în Trupul lui Hristos la Liturghie (bucată numită Agneţ, de la latinescul “agnus”= miel – apropos de Mielul Pascal). În noaptea de Paşte anafura este stropită cu aghiasmă mare (şi vin) şi se rosteşte o binecuvântare specială asupra ei. Însă acest lucru nu ţine loc de Sfânta Împărtăşanie, ci este doar o mângâiere duhovnicească, expresie a dorinţei de comuniune deplină, a dorinţei de a se împărtăşi cândva cu Trupul lui Hristos, dată celor ce sunt opriţi de la Sf. Împărtăşanie din cauza anumitor păcate (între care şi propria nepăsare faţă de Sf. Împărtăşanie – pe care, dacă am dori-o cu adevărat, nu am mai face păcate grele şi ne-am îndrepta viaţa). Prin urmare, în chip firesc, acest “paşte” se dă la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, ca întotdeauna anafura. Din păcate, însă, oamenii preferă doar simboluri, metafore şi alegorii ale mântuirii, şi nu însăşi hrana tare şi reală (despre faptul că ai noştri alergau după “paşte”, dar nu se Împărtăşeau, se plânge şi un ierarh străin, Neofit Cretanul venit în Ţara Românească în secolul XVIII – deci, problema este veche… şi, dacă ajută Domnul, vom reveni asupra ei cândva). Nu vor să-şi dea inima lui Dumnezeu şi visează la o mântuire ieftină (pe bani sau fără), la o reţetă exterioară şi formală, care să nu-i implice fiinţial, pe viaţă. Dar Hristos strigă neîncetat în biserici, prin Evanghelie şi Sf. Liturghie, în conştiinţele noastre: “Foc am venit să aduc pe pământ şi cât aş vrea să vă aprindeţi” de la el. Haideţi, deci, să dăm foc dumnezeiesc existenţei noastre, haideţi să omorâm moartea şi păcatul din noi! Ştim că aceasta nu o putem face singuri, ci numai de la Hristos, prin Hristos, cu Hristos, spre Hristos – Fiul lui Dumnezeu întrupat, Cel fără de mamă din Tată, şi fără de tată din mamă. Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le! Amin!
Marian Maricaru

Anunțuri