Preluare de pe Pelerin Ortodox: MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU: ,,BISERICA NU TREBUIE SĂ FIE INSTRUMENTATĂ PRIN PLANURI GEOPOLITICE!”

http://acvila30.ro/mitropolitul-serafim-de-pireu-biserica-nu-trebuie-sa-fie-instrumentata-prin-planuri-geopolitice/

De asemenea, Mitropolitul de Pireu s-a referit la istoria Bisericii, subliniind că ,,Biserica nu trebuie să fie instrumentată, după cum se urmărește, în planurile geopolitice, geostrategice, care există în cadrul sistemului mondial de viețuire și coexistență a națiunilor. Biserica este poporul lui Dumnezeu care se îndreaptă prin timp spre Împărăția lui Dumnezeu. De aceea și etnofiletismul este erezie”.

,,Prin urmare, nu vorbim despre biserici naționale, ci vorbim despre un singur popor al lui Dumnezeu, despre o singură Biserică în care există toți: ruși, greci, bulgari, sârbi și toți cei care îmbrățișează credința în Iisus Hristos”, a adăugat printre altele Mitropolitul de Pireu.

În alt moment, Mitropolitul Serafim a subliniat în legătură cu Ucraina: ,,Se desfășoară un joc geopolitic și geostrategic îngrozitor între NATO și Federația Rusă, încât vă dați seama că în aceste lucruri Biserica nu poate să intre ca instrument.

Despre falsa adeverire minunată a adevărului ereziei lui Arie printr-un pustnic eretic şi mincinos în Sinaxarul sărbătorii Primei şi cele de a doua găsiri a cinstitul cap al Înaintemergătorului (24 Februarie)

Astfel, cinstitul şi sfântul cap al Mergătorului-Înainte a trecut de la unul la altul, prin multe mâini. După aceea, a ajuns la un monah presbiter, anume Eustatie, care vieţuia aproape de cetatea Emesa, într-o peşteră. Acela, deşi era rău-credincios, vătămat cu eresul lui Arie, totuşi mergeau la el neputincioşii să se tămăduiască cu darul cel minunat, care ieşea din capul Mergătorului-Înainte, cel ţinut în taină de el. Monahul acela, precupeţind darul lui Dumnezeu, acele minuni le atribuia relei sale credinţe celei ereticeşti, tăinuind adevărul înaintea oamenilor, încât pe mulţi de un gând cu el îi înşela. Înştiinţându-se despre reaua lui credinţă, toţi cei din cetatea Emesa s-au sfătuit împreună cu episcopul şi cu voievodul şi au trimis să-l izgonească din peştera aceea şi din hotarele Emesei. Iar el a rugat pe cei ce-l goneau ca să-l lase în ziua aceea să petreacă în peşteră, făgăduind că a doua zi să iasă singur. Dobândind acea vreme, a îngropat noaptea, vasul cel de apă cu sfântul cap, în peştera aceea, adânc în pământ, nădăjduind că în altă vreme va veni în taină să-l ia şi iarăşi, făcând prin el minuni, să-şi întindă credinţa sa cea rea. Însă n-a câştigat ceea ce nădăjduia, pentru că, după ieşirea din peştera aceea, îndată s-au sălăşluit acolo nişte binecredincioşi monahi îmbunătăţiţi, unde nu mai era cu putinţă acelui eretic să intre şi să fure comoara cea duhovnicească, ascunsă în pământ. După multă vreme, adunându-se mulţi fraţi, s-a aşezat mănăstire lângă peştera aceea; iar capul Mergătorului înainte nu era ştiut de nimeni, fiind sub obroc. Trecând mulţi ani, l-a găsit Marcel, arhimandritul acelei mănăstiri de lângă peştera Emesei, bărbat îmbunătăţit.

Sursa:

https://doxologia.ro/viata-sfant/intaia-doua-aflare-capului-sfantului-ioan-inaintemergatorul-botezatorul-domnului

Sfântul Teofilact al Bulgariei, despre cuvintele Sf. Ap. Pavel: „Dar, chiar dacă noi sau Înger din cer ar binevesti vouă afară de ceea ce v-am bine-vestit noi, fie anatema!” (Galateni 1, 8)

Sf. Teofilact, trăieşte în secolul XI d. Hr. şi este Arhiepiscop al Ohridei. Comentariile sale la cărţile Noului Testament sunt o sinteză din mai mulţi Părinţi, în special din omiliile Sf. Ioan Gură de Aur.

Ca să se înţeleagă mai bine contextul, redăm şi comentariul la versetele de dinainte şi după. Acesta pentru că unii spun şi astăzi că destule din probleme sunt mici şi „formale”, şi că nu au relevanţă, fiind de mâna a doua şi canonizare a secundarului. Însă ele au înrădăcinare dogmatică.

Ce să mai spunem de cei ce susţin minimalismul dogmatic şi consideră că dacă cineva crede în Sfânta Treime şi în Hristos este deja Biserică, dar nedeplin? Sau că cei mici nu trebuie să spună nimic împotriva celor mai sus pe scara ierarhică, chiar şi atunci când sunt probleme de credinţă? Iată că sfinţii se ridicau, simbolic, şi împotriva ierarhiilor îngereşti dacă s-ar fi ştirbit credinţa. Tocmai ca să ne înveţe că lucrurile nu stau aşa…:

„Şi, măcar că Evreii din Galatia ce crezuseră nu strămutau toată evanghelia, ci învăţau numai să se păzească porunca despre sâmbătă şi despre tăierea împrejur, Pavel arată că şi puţin dacă ar clăti cineva din evanghelie, acel puţin clatină şi răstoarnă toată evanghelia, aşa cum şi cel ce taie o mică parte din moneda împărătească face netrebnică toată moneda.Şi ia aminte la aceasta pentru vei ce cugetă cu nebăgare de seamă şi zic că acesta este un păcat mic şi o călcare mică de poruncă, şi de aceea se cuvine a fi îngăduit să se facă”…

„Deci, anatemizându-i pe Îngeri dacă ar învăţa cumva altele afară de evanghelie, cu aceasta depărtează orice dregătorie şi persoană slăvită, atât cerească, cât şi pământească”, fie el şi Apostol sau Înger. 

Oricum, parcurgeţi paginile şi înţelegeţi contextul. Dacă are cineva comentariul de la Romani 9, 3 – menţionat la nota 2 de la p. 15 este bine venit.

SCRISOARE DESCHISĂ A PĂRINȚILOR SFÎNTULUI MUNTE CĂTRE PATRIARHIA ECUMENICĂ, CĂTRE CELELALTE BISERICI ORTODOXE AUTOCEFALE, CĂTRE SFÎNTA CHINOTITĂ A SFÎNTULUI MUNTE, CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII BISERICII CEI PURTĂTORI AI NUMELUI LUI HRISTOS

”Supărările dau năvală… de la prieteni necredincioșii;

ale Bisericii umblă fără păstor.

Cele bune pier, cele rele se dau pe față.

Plutim în noapte, făclie nicăieri.

Hristos cade la somn; ce avem a pătimi?…”

(Sfîntul Grigorie Teologul, din Epistola 80)


Cunoaștem foarte bine din istoria bisericească faptul că întrunirea unui sinod are în vedere întîi de toate legiuirea și întărirea dogmelor Bisericii și delimitarea acesteia de erezie. Adică, Biserica socotește ca o datorie a ei sine qua non combaterea oricărei erezii și dreapta-învățare a cuvîntului adevărului. Marele dascăl și Părinte al Bisericii, Sfîntul Nicodim Aghioritul, punctează limpede că trebuie ”ca toate dogmele și canoanele formulate de sinoade să fie ortodoxe, bine-cinstitoare și în conglăsuire cu dumnezeieștile Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice de mai înainte”, și că ”acestea sînt hotarele veșnice pe care le-au pus părinții noștri și legile care există în veac… pe care prin Sfîntul Duh le-au legiuit Sinoade Ecumenice și locale” (Pidalionul, ed. Rigopoulos, Tessalonic, 1991, p. 16). Contribuind, așadar, și noi, ca monahi athoniți și ca mădulare vii ale Bisericii, la lucrarea de trezire duhovnicească și de întărire a felului ortodox de a cugeta al poporului credincios, dorim să înfățișăm înaintea tuturor mărturia noastră.

Așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», care, cum se știe, urmează să se țină în Iunie ce vine în Creta (19-6-2016, după calendarul vechi 6-6-2016), constituie o etapă a programului ecumenismului inter-creștin și inter-religios sau al mondializării religioase a Noii Ordini Mondiale, care, după cum este cunoscut, urmărește să supună întreaga omenire prin trei proiecte pregătite sistematic:

a) printr-un guvern mondial,
b) printr-o economie mondială și
c) printr-o religie mondială.

Procesul realizării unei religii mondiale a fost inaugurat întîi în lumea protestantă prin așa-numita ”Mișcare ecumenică”, iar în lumea ortodoxă prin cuvîntul de întronizare al Patriarhului Meletie Metaxakis al Constantinopolei (1923) și intens promovat de Patriarhul Atenagora Spyros al Constantinopolei (1948-1972). În loc să condamne sectele existente care acționează zi de zi pentru înșelarea credincioșilor, așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește întîi de toate să recunoască panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religiii – cum îl numește Sfîntul Iustin Popovici – după cum au făcut catolicii la Conciliul II Vatican (1962-1965). Faptul că așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește să recunoască ecumenismul sincretist inter-creștin și inter-religii este dovedit prin următoarele:

1) Textul presinodal al Sinaxei Întîistătătorilor trimis spre a fi adoptat de Bisericile Ortodoxe Autocefale la așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», prin aceea că spune, în articolul intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», că «Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea», nu-i mai recunoaște pe catolici și pe protestanți ca fiind eretici, ci îi încadrează în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească a Simbolului de credință Niceo-Constantinopolitan, punînd accentul pe istoricitatea acestor biserici și trecînd cu vederea în chip scandalos erezia în care ele se află și neținînd seamă de învățătura dogmatică a Bisericii recunoscută chiar de reprezentanții Papei Apusului la cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic, de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare (879-880), cînd au votat laolaltă cu Răsăritenii condamnarea adaosului eretic filioque (purcederea Sfîntului Duh și de la Fiul). Este atacată în felul acesta învățătura eclesiologică a Bisericii și se dă naștere unei erezii eclesiologice, avînd în vedere că dogmele credinței sînt hotarele Bisericii, iar Biserica se identifică cu credincioșii ei adevărați, care alcătuiesc Trupul lui Hristos, avînd Cap pe însuși Mîntuitorul, prin credința ortodoxă ținută cu scumpătate și prin viața duhovnicească dreaptă și nefalsificată, și prin părtășia întru pocăință cu Tainele Sfintei noastre Biserici.

2) Același text presinodal recunoaște Consiliul Mondial al Bisericilor (al sectelor, mai precis), care a fost înființat în 1948 de Noua Ordine Mondială spre a servi scopurilor mondializării religioase, adică a instaurării religiei universale a Antihristului. C. M. B. a avut inițial ca scop promovarea ecumenismului sincretist inter-creștin, iar în continuare, în ultimele decenii, și-a lărgit țintele promovînd și ecumenismului sincretist inter-religii. Recunoaște diferitele texte emise de C. M. B. ca fiind obligatorii pentru «Marele Sinod» și pentru Biserica Ortodoxă. Textele acestea ”nu se sprijină pe nimic. Se îngrijeau de alcătuirea lor niște reprezentanți care își spuneau opiniile și semnau, firește, textele în numele Bisericilor locale; doar că ierarhii acestor Biserici nici habar nu aveau ce decizii luau reprezentanții lor” (prof. Dimitrios Tselenghidis de la Facltatea de Teologie din Tesalonic). Aceasta înseamnă că textul presinodal în discuție atacă și dogma soteriologică a Bisericii, potrivit căreia credinciosul adevărat, prin mila sfîntului și Dumnezeiescului Har și prin lucrările nezidite ale Dumnezeului Treimic, ajunge la mîntuire și, mai concret, dobîndește vederea Feței Theantropice a lui Hristos și fericirea și cunoașterea fără de sfîrșit a lui Dumnezeu care vine din această vedere doar înăuntrul adevăratei Biserici Ortodoxe, în înțelesul ei înfățișat mai sus. Căci, recunoscînd C.M.B.-ul, același text presinodal acceptă prin aceasta teoria că toate ”bisericile”, sau, mai precis, sectele și toate felurile de religii (potrivit recentei extinderi a acestei teorii), ”mîntuiesc” sau, după cum gîndesc ei, conduc, nebulos și sofistic, la aceeași Realitate Transcendentă (Ultimate Reality), care cuprinde în ea toți pseudo-dumnezeii și pseudo-închinările create de ei prin născocire omenească indusă de satana.

3) Recunoașterea de către textul presinodal în discuție a catolicilor ca fiind, chipurile, ”biserică” duce inevitabil la următorul stadiu al proiectului luciferic al ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, care este ”unirea” sincretistă a Bisericilor Ortodoxe Autocefale cu catolicii prin ”potirul comun” care va urma și prin supunerea acestora sub primatul stăpînitor și sub infailibilitatea căpeteniei eretice care este Papa, adică la transformarea Bisericilor Ortodoxe Autocefale în Biserici unite cu Roma. Aceasta înseamnă supunerea din punct de vedere dogmatic și administrativ a Bisericilor Ortodoxe Autocefale față de Papa după modelul Bisericilor Uniate, pe baza planurilor Vaticanului și a Codicelui canonic al Bisericilor Catolice Orientale (Uniate) care a fost emis de Papa Ioan-Paul al II-lea în 1990. După cum este cunoscut, Codicele acesta prevede următoarele patru feluri de Biserici Uniate de drept special (sui generis), în care vor fi încadrate Bisericile Ortodoxe: 1) Biserici Patriarhale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Ortodoxe care sînt Patriarhii), 2) Biserici Arhiepiscopale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Autocefale care nu sînt Patriarhii), 3) Biserici Mitropolitane de drept special și 4) alte Biserici de drept special (canoanele 55, 511 și 155 ale aceluiași Codice).

4) Patriarhia Constantinopolei, care a prezidat Sinaxa întîistătătorilor, a respins samavolnic și nu a înaintat spre discutare în așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» propunerea Bisericii Ortodoxe Sîrbe, din anul 2015, de recunoaștere răspicată a Sinodului de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare ca al VIII-lea Ecumenic – Sinod care a condamnat filioque și primatul papal de stăpînire – și a Sinodului din 1351, din vremea Sfîntului Grigorie Palama – Sinod care a condamnat învățătura eretică latino-catolică care spune că Dumnezeiescul Har este zidit – ca al IX-lea Ecumenic. Teologia Sfîntului athonit Grigorie Palama are o însemnătate capitală pentru teologia ortodoxă și de aceea catolicii o urăsc de moarte. Această respingere samavolnică este indiciul clar al orientării așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod» nu spre ortodoxie, ci spre panerezia ecumenismului care destructurează teologia ortodoxă prin legalizarea tuturor ereziilor.

5) Pe cînd în tradiția Bisericii Sfintele și Marile Sinoade, sau Sinoadele Ecumenice, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale și în cadrul lor votau toți arhiereii participanți la Sinod în virtutea egalității hirotoniei lor în treapta episcopală, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod», potrivit regulamentului acestuia adoptat de Sinaxă prin întîistătătorii care au luat parte la ea, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întîistătătorii lor. Adică, în vreme ce membri ai Sinoadelor sînt toți arhiereii eparhioți, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» sînt membri doar Bisericile Autocefale, fapt care se împotrivește întru totul eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox.

6) Deși, potrivit eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox, hotărîrile Sfintelor și Marilor Sinoade, sau ale Sinoadelor Ecumenice, care privesc chestiuni de credință trebuie supuse judecății și trebuie aprobate ori respinse atît de arhiereii eparhioți, cît și de clerul, monahii și poporul ortodox, o reglementare a așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod», contrar eclesiologiei ortodoxe, face obligatorii și impune hotărîrile Sinodului în discuție tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe. Mai mult, avertizează că va pedepsi toate grupurile de credincioși creștini care nu vor primi hotărîrile lui. În felul acesta el desființează cu totul sinodicitatea Bisericii Ortodoxe și îndepărtează de la ea harisma Duhului Sfînt a ”deosebirii duhurilor”, care se dăruiește oricărui credincios adevărat care a trecut prin treptele curățirii de patimi, a iluminării și s-a învrednicit să primească îndumnezeirea cea după har, harismă care să dă tuturor mădularelor Bisericii și nu doar episcopilor. Pentru aceasta Sinodul Panortodox era dator să cheme ca membri participanți și persoane învrednicite întru Duhul Sfînt din rîndul preoților, al monahilor și dintre membrii credincioși laici ai Bisericii, așa cum se proceda totdeauna la toate Sinoadele. Însă adeverirea ortodoxiei unui Sinod depinde întîi de toate de corectitudinea și de ortodoxia dogmelor lui: ”canonul cel bine-cinstitor al Bisericii pe acelea le vedea ca sinoade sfinte și bune de primit, cele cărora le-a adeverit corectitudinea dogmelor.” (Sfîntul Maxim Mărturisitorul, PG 90, 148A). În cele din urmă, pentru ca un Sinod Ecumenic să fie considerat cu adevărat ortodox, trebuie ca hotărîrile lui să fie primite nu numai de ierarhi, ci și de toți credincioșii ortodocși, după cum foarte nimerit a legiuit în istorie însăși Patriarhia Ecumenică zicînd: ”…apărător al credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și aceeași cu a Părinților lui” (Enciclica din 6 Mai 1848). Continuă lectura

MITROPOLITUL ILARION (ROCOR): TEXTELE SFÂNTULUI SINOD AU ERORI GRAVE! | Dragostea se bucură de adevăr

Cu privire la Sfântul şi Marele Sinod care se va ţine în Iunie în Creta, a vorbit Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara graniţelor Rusiei (ROCOR), Mitropolitul Americii de Nord şi New Yorkului Ilarion.

Înalt Prea Sfinţia sa a spus că în textele Marelui Sinod există erori grave, cu privire la care credincioşii pot să le condamne ca eretice.

De asemenea ÎPS Ilarion crede că textele trebuie să fie examinate atent, ca nu cumva să aibă o abordare teoretică anti-ortodoxă a chestiunilor.

În altă parte Întîistătătorul ROCOR a vorbit despre inexactităţile din textul care se referă la «Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine», accentuând că există lipsuri semantice şi concepte teologice eronate.

La sfârşit ÎPS Ilarion a exprimat speranţa de a precumpăni unitatea în Sfântul şi Marele Sinod, şi a îndemnat clericii şi credincioşii să se roage pentru aceasta.

Textul original:

Μητροπολίτης Ιλαρίων (ROCOR): ”Τα κείμενα της Αγίας Συνόδου έχουν σοβαρά λάθη”

Γράφει ο Αιμίλιος Πολυγένης

Για την Αγία και Μεγάλη Σύνοδο που θα πραγματοποιηθεί τον Ιουνίου στην Κρήτη, μίλησε ο Επικεφαλης της Εκκλησία εκτός Ρωσίας (ROCOR), Μητροπολίτης Ανατολικής Αμερικής και Νέας Υόρκης Ιλαρίωνας.

Ο Σεβασμιώτατος ανέφερε ότι στα κείμενα της Μεγάλης Συνόδου υπάρχουν σοβαρά λάθη, για τα οποία οι πιστοί μπορεί να τα κατηγορήσουν ως αιρετικά.

Επίσης ο κ. Ιλαρίωνας πιστεύει ότι τα κείμενα πρέπει να εξετασθούν προσεκτικά, ώστε να μην έχουν μια αντορθόδοξη θεωρητική προσέγγιση των ζητημάτων.

Σε άλλο σημείο ο Επικεφαλής της ROCOR μίλησε για ανακρίβειες στο κείμενο που αφορά τις «Σχέσεις της Ορθοδόξου Εκκλησίας με τον λοιπόν χριστιανικόν κόσμον», τονίζοντας πως υπάρχουν σημασιολογικά κενά και λανθασμένες θεολογικές έννοιες.

Τέλος ο κ. Ιλαρίωνας εξέφρασε την ελπίδα να επικρατήσει η ενότητα στην Αγία και Μεγάλη Σύνοδο, και προέτρεψε κληρικούς και πιστούς να προσεύχονται γι΄ αυτό.

Sursa: https://dragosteasebucuradeadevar.wordpress.com/2016/05/05/mitropolitul-ilarion-rocor-textele-sfantului-sinod-au-erori-grave/

Marian Maricaru despre modul în care se articulează viața duhovnicească și mărturisirea Ortodoxiei împotriva ereziilor. Cuvânt în cadrul conferinței „Duhovnicia filocalică a mărturisirii în Hristos”

Conferința a avut loc la Aula Magna a Universității București în vara anului 2015 și are ca prilej tema afirmațiilor cacodoxe ale reprezentatului Bisericii Ortodoxe Române la CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor), IPS Nifon al Târgoviștei.

Profesorul Dimitrios Tselenghidis despre pericolul văzut al schismei în Biserică – Scrisoare către Patriarhul Moscovei

Profesorul Dimitrios Tselenghidis

despre pericolul văzut al schismei în Biserica Ortodoxă

Scrisoarea profesorului Dimitrios  Tselenghidis către Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril

DSC_7477_w747_h800_q100

 Textul scrisorii,  a fost  încredințat blogului Graiul Ortodox de către autor:

 

tselenghidis

UNIVERSITATEA ARISTOTELIANĂ DIN TESALONICFACULTATEA DE TEOLOGIE

DEPARTAMENTUL DE TEOLOGIE

CATEDRA DE TEOLOGIE DOGMATICĂ

PROFESOR: DIMITRIOS I. TSELENGHIDIS

541 24 TESALONIC

Tel. Birou 2310-996-957, Acasă 2310-342-938

mobil 6951391117

 

15[1]Către

Preafericitul

Patriarh al Rusiei

Chiril

Moscova

Preafericite,

În perspectiva Sfântului și Marelui Sinod care urmează a se întruni, aș dori să vă pun înainte, încă o dată, câteva cugetări teologice ale mele, care sper să vă pară utile.

În urma unei cercetări pe care am realizat-o, am avut surpriza neplăcută să constat că Biserica Greciei – din 1961, când au început Conferințele Presinodale Panortodoxe despre Marele Sinod menționat mai sus, și până acum – nu s-a ocupat la nivel sinodal de hotărârile acestor Conferințe. Probabil că această constatare a mea este valabilă și pentru Biserica dumneavoastră. Acest fapt a condus la situația bisericească dificilă în care ne aflăm astăzi. Să avem, adică, hotărâri bisericești asupra unor chestiuni critice ale unui Mare Sinod Panortodox, pentru care, însă, există un grav deficit de validare sinodală a lor de către Sinodul Local, așa cum prevăd, de altfel, chiar Conferințele Presinodale.

În momentul de față, din punct de vedere bisericesc, ne aflăm în stadiul penultim al hotărârilor definitive ale Marelui Sinod Panortodox. Consider că – în ciuda excepționalei lor gravități – lucrurile sunt încă soluționabile. După cum se știe, Sistemul Sinodal al Bisericii noastre Ortodoxe este o lucrare a Bisericii în Duhul Sfânt, și nu se ocupă doar de chestiunile de administrație și de viață [socială], ci și de formularea exactă a învățăturii dogmatice a Bisericii. Consider mai ales că deficitul sinodal din ultimii 55 de ani poate fi cu siguranță soluționat [chiar și] acum, dacă hotărârile Sinodului Bisericii Ruse, care urmează a se întruni în viitorul foarte apropiat pentru a discuta textele propuse pentru Marele Sinod al Ortodoxiei, vor fi în acord cu conștiința de sine a Bisericii și cu experiența Duhului Sfânt în Sfânta ei Tradiție.

Și încă ceva, în strânsă legătură cu cele spuse anterior și extrem de serios. Am citit cu atenție ” Regulamentul de organizare si de functionare a Sinodului Panortodox din Creta, iunie 2016 ”, publicat de curând, și doresc să vă prezint o observație teologică personală.

Concret, la articolul 12 cu titlul ”VOTAREA ȘI APROBAREA TEXTELOR”, sunt menționate următoarele lucruri importante:

”Votarea textelor discutate și reconsiderate de Sinod, în conformitate cu ordinea de zi,

  1. se face de către Bisericile Ortodoxe autocefale, iar nu de către fiecare membru în parte al delegațiilor care le reprezită la Sinod, conform hotărârii unanime în acest sens a Sfintei Sinaxe a Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe,
  2. votul în Sinod, care se realizează pe Biserici, iar nu de către fiecare membru al delegațiilor acestora, nu exclude [eventualitatea] ca unul sau mai mulți arhierei dintr-o delegație a unei Biserici Ortodoxe Autocefale să respingă anumite intervenții în texte sau un text în întregul lui, iar dezacordul acestora se va consemna în Actele Sinodului,iar
  3. evaluarea acestor dezacorduri este însă considerată o chestiune internă a Bisericii autocefale de care aparțin, care [însă] poate să își justifice acordarea unui vot pozitiv acelor texte sau puncte respinse de unii membri ai săi pe baza principiului majorității interne, și este exprimat de Întâi-stătătorul Bisericii respective, de unde și rezultă necesitatea unui spațiu și timp anume pentru o dezbatere la nivel intern asupra respectivei chestiuni, [în cadrul Bisericii autocefale respective,] așa cum a fost prevăzut”.

În articolul de mai sus vedem că unanimitatea Marelui Sinod se limitează la un vot din partea fiecărei Biserici Autocefale Locale. Dezacordurile particulare – atât timp cât constituie o minoritate în cadrul Bisericilor Locale – sunt lăsate în seama acelor Biserici Locale, ca ”problemă locală a lor”, lucru care este inadmisibil din punct de vedere bisericesc pentru un Sinod Panortodox, atunci când obiectul dezacordului vizează o problemă dogmatică. Iar această situație este foarte probabilă. De pildă, subiectul conștiinței de sine a Bisericii și al identității acesteia, pe care îl abordează textul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină” – este unul eclesiologic, adică prin excelență dogmatic. Prin urmare, nu este admisibil, din punct de vedere teologic, ca un text care este promovat spre aprobare, pe de o parte să introducă în fapt teoria protestantă a ”ramurilor” – legiferând prin acceptarea sa existența mai multor Biserici cu dogme foarte diferite –, iar pe de altă parte, ”Regulamentul de Organizare și Funcționare a Sinodului” acestuia să îi ignore în fapt pe eventualii ierarhi minoritari ai Bisericilor Locale și să nu ia foarte serios în considerare abordările teologice ale conștiinței lor episcopale.

Și aici se ridică o întrebare teologică și dogmatică foarte îndreptățită: Cum se va mărturisi într-o asemenea situație credința cea una a Bisericii, ”cu o singură gură și-o singură inimă”? Cum vor putea Părinții Sinodali să spună: ”părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă”? Cum vor arăta că au ”mintea lui Hristos”, întocmai cum susțineau Părinții de Dumnezeu purtători ai Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii?

Preafericite,

În chestiunile dogmatice, după cum se știe, adevărul nu se găsește în majoritatea Arhiereilor sinodali. Adevărul nu este majoritar, pentru că în Biserică adevărul este o realitate Ipostatică. De aceea, și cei care nu sunt de acord cu ea sunt tăiați din Biserică, fiind caterisiți și afurisiți după caz. Sfântul și Marele Sinod nu este îngăduit să lase unor organizații sinodale inferioare subiectul extrem de serios al eventualului dezacord al episcopilor minoritari în chestiuni dogmatice. Se impune, fiind o structură sinodală superioară, să abordeze de urgență acest subiect, pentru că altfel există pericolul văzut al schismei în Biserică, tocmai în momentul în care acest Mare Sinod are ambiția să reconfirme unitatea văzută a Bisericii noastre.

Cu cel mai profund respect,

untitled

vă sărut dreapta

Dimitrios Tselenghidis

Profesor al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene