Pozitia parintelui Mihai-Andrei Aldea despre asa zisul Mare Sinod: „ADUNAREA DIN CRETA”

Mă tot întreabă fii şi fiice duhovniceşti, precum şi alţii, care este părerea mea despre numitul „Sfântul şi Marele Sinod Panortodox” ce ar urma să se adune în Creta în acest an.

Părerea mea este prea puţin importantă, fiind eu neînsemnat şi cel din urmă dintre clericii Bisericii lui Dumnezeu.

Dar, chiar şi aşa fiind, am datoria să răspund la întrebare, mai ales că este stăruitoare, spre a nu fi numărat cu cei care tac atunci când li se cere să mărturisească.

Nu există în toată Istoria Bisericii lui Dumnezeu vreo adunare a clericilor de orice fel care să se numească „sinod panortodox”. Un asemenea organ al Bisericii nu a existat niciodată.

Este adevărat, Biserica are puterea de a institui multe lucruri noi, ca de pildă sărbători, timpuri ale întrunirii sinoadelor, îndreptări ale calendarului şi altele asemenea. Dar numai într-un sinod canonic! Fie el local – pentru sărbători locale şi alte asemenea lucruri -, fie sinod ecumenic pentru chestiunile ce privescîntreaga Biserică – precum îndreptarea calendarului sau altele probleme universale.

Iar canonic, un nou fel de sinod al întregii Biserici se poate înfiinţa numai şi numai într-un sinod ecumenic!

Or, cum nu există un sinod ecumenic ce să fi înfiinţat tipul de întrunire clericală numit „sinod panortodox”, în Biserică nu există aşa ceva („sinod panortodox”).

Deci întrunirea unui „sinod panortodox” nu este ortodoxă. Este doar o adunare politică, după cum vom dovedi îndată.

Negarea canonicităţii unui aşa-zis „sinod panortodox” „doar” pe baza lipsei oricăror canoane care să îl aducă la fiinţă din nefiinţă poate părea, unora, un formalism. Eventual exagerat. Însă întreaga lucrare a Bisericii se realizează în temeiul unei depline organicităţi, în care nu există rupturi, salturi mortale, mutaţii genetice. Dimpotrivă, totul se întemeiază şi creşte printr-o dezvoltare continuă, coerentă, neîntreruptă, armonică (simphonică). Nu sunt îngăduite în Biserica lui Dumnezeu contradicţii doctrinare, nu se îngăduie în Biserica lui Dumnezeu acceptarea de „adevăruri” ce stau împotriva Adevărului revelat şi mărturisit de veacuri, sau alte asemenea abateri şi auto-contraziceri.

Din acest punct de vedere aşa-zisul „sinod panortodox” suferă de o profundă necanonicitate şi ne-ortodoxie încă din titlu. Titlu care, trebuie să o spunem cu maximă tristeţe, este ne-ortodox. Sau, ca să fim pe deplin în adevăr, este eretic.

Afirmaţia este extrem de grea şi o facem cu mare durere, după ani de zile în care am tăcut şi ne-am rugat să nu fie nevoie să o facem.

Dar de ce spunem că este eretic titlul de „Sfântul şi Marele Sinod Panortodox”?

Pentru că „pan-ortodox” înseamnă „a tot ceea ce este ortodox”. Deci un asemenea sinod ar fi unul alîntregii Ortodoxii.

Ceea ce înseamnă că:

1. Dacă Biserica Ortodoxă în întregul ei este Biserica lui Dumnezeu, un asemenea sinod este pur şi simplusinod ecumenic şi ar fi trebuit numit ca atare.

2. Dacă un asemenea sinod nu este ecumenic, atunci Biserica Ortodoxă nu este Biserica lui Dumnezeu, ci este o erezie.

Prin urmare, ortodocşii care acceptă denumirea de „sinod panortodox” săvârşesc o greşeală uriaşă, negând ortodoxia Bisericii de care aparţin!

Faptul că, de fapt, această rătăcire animă pe unii dintre cei care au produs, impus şi/sau susţinut o astfel de ciudată denumire se vede şi prin justificările absurde pe care le dau poziţiei lor.

Trecem peste faptul că nu văd – aşa cum se întâmplă adesea cu cei orbiţi de

învăţături străine – contradicţia logică elementară prezentată mai sus.

Trecem peste acest fapt deoarece „scuzele” pentru o asemenea purtare şi stranie denumire sunt cele care arată limpede rătăcirea. Şi se împart, din câte am văzut noi, în două:

1. Spun unii că sinodul nu se poate denumi ecumenic pentru că „lipseşte Biserica Romei”.

Afirmaţia este neadevărată de două ori.

În primul rând, pentru că Biserica Romei nu lipseşte, de vreme ce la Roma există biserici ortodoxe şi clerici ortodocşi, ce vor fi reprezentaţi în Creta. Ba chiar există Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, având sediul episcopal… la Roma!

Deci, în chip categoric, Italia în general şi Roma în particular nu lipsesc din adunarea clericală denumită „sinod panortodox”.

În al doilea rând, pentru că niciodată nu a fost condiţionată canonic ecumenicitatea unui sinod ecumenic de prezenţa unei episcopii, fie ea a Romei, Constantinopolului sau Ierusalimului, chiar dacă este foarte bine să fie prezente cât mai multe dintre ele, iar acceptul lor ulterior – chiar şi în lipsa reprezentanţilor la sinod – este vital.

2. Spun unii că sinodul nu se poate numi ecumenic pentru că „există o ruptură în Biserică”.

Prin „ruptură” înţeleg aceşti „unii” faptul că o serie de grupări ce se bazează într-o măsură mai mare sau mai mică – dar niciodată deplină – pe Sfânta Scriptură nu sunt în comuniune cu Biserica lui Christos. (Aici intră, după ideologiile ecumeniste ale acelor „unii”, ba Papalitatea, ba unele sau altele din grupările protestante ori neoprotestante, ba copţii sau iacobiţii etc.)

Dar niciodată nu au fost toţi cei care se revendică ai Scripturii în comuniune!

În vremea Întrupării Domnului nostru Iisus Christos cei care se revendicau ca fiind ai Scripturii erau împărţiţi în farisei, saduchei, esenieni şi alţii asemenea. Dar nu formau, nici pe departe, un întreg.

În vremea creşterii Bisericii şi propovăduirii apostolice erau pe lângă adevăraţii creştini şi nicolaiţii, simoniştii şi alţii asemenea. Care se revendicau a fi ai Scripturii, dar nu erau.

La fel a fost şi în timpul Sinoadelor Ecumenice, când grupări mai multe sau mai puţine, mai largi sau mai restrânse, după epocă, pretindeau a fi ale Scripturii, fără să fi fost.

Fie în vremea Sfinţilor Apostoli, fie în vremea Sinoadelor Ecumenice, orice sinod ortodox a fost sinod deplin fără participarea celor care se pretindeau ai Bibliei deşi o încălcau! Cu atât mai mult Sinoadele Ecumenice au fost depline şi ecumenice indiferent de lipsa unora sau altora din grupările eterodoxe.

De fapt şi prima grupă de pretexte pentru denumirea eretică „sinod panortodox”, şi a doua grupă de pretexte ţin de una şi aceaşi rătăcire, aceea care confundă Biserica şi ucenicii lui Christos cu toţi cei care se pretind a fi aşa ceva.

Pare greu de crezut că un om logic poate să facă o asemenea confuzie.

Dar acolo unde sentimentalismele şi interesele subiective domină, orice confuzie devine posibilă.

Desigur, se poate pretinde că eu sunt cel care greşeşte (şi cei care au aceeaşi părere cu mine). Că fie sentimentalismele, fie interesele subiective mi-ar putea întuneca discernământul, astfel încât eu să fiu cel confuz.

Şi, desigur, o asemenea ipoteză trebuie acceptată ca probabilă pentru oricare părere personală.

Doar că se poate vedea în ceea ce am prezentat nu doar o logică foarte clară – ceea ce este insuficient într-un asemenea caz – ci şi mărturia Bisericii de-a lungul veacurilor. Care constituie o mărturie invincibilă!

Cei numiţi „creştini” sociologic sau social – cum vrem să spunem -, adică indiferent de apartenenţa lor la Biserică sau la alte grupări, erau în jurul anului 300 sub 10% din populaţia Romaniei (denumită astăzi „Imperiul Roman”).

În vremea unor sinoade ecumenice membrii Bisericii alcătuiau o minoritate din masa „creştinilor după nume”.

Şi totuşi niciodată Biserica nu s-a împiedicat de problema raportului numeric, teritorial, de prestigiu etc. între ea şi eterodocşi.

Nici una dintre cele două tipuri de scuze pentru denumirea „sinod panortodox” nu există în Istoria Bisericii!

Există cel mult texte ale eterodocşilor (ereticilor) care se plâng împotriva Sinoadelor Ecumenice sau împotriva Bisericii în baza unor asemenea scuze…

De aceea, de altfel, nici nu a existat vreodată în Istoria Bisericii ideea sau termenul de „sinod panortodox”, pentru că nicicând nu a fost primită în Biserică ideea eretică a „lipsei” sau „mutilării” Bisericii prin faptul că există eterodocşi (în afara ei, unde le este, logic, locul).

O a treia grupare de scuze vede în denumirea necanonică de „sinod panortodox” un fel de „pogorământ” pentru cei din afara Bisericii. Care, pentru mulţi din cei afectaţi de rătăcirea ecumenistă, sunt mai importanţi în neadevărul lor decât ortodocşii sau Adevărul Dumnezeiesc.

Pentru că, de fapt, nu ascunzând lumina sub obroc sau adevărul sub denumiri „diplomatice” îi putem ajuta pe cei din afara Bisericii. Dimpotrivă, trebuie să trăim în Lumină astfel încât să fim lumină, spre a-i putea elibera pe cei care vor să vadă Adevărul şi să fie în Lumină. Aceasta este datoria Bisericii şi a ucenicilor lui Christos. Iar diplomaţia iubirii, deşi necesară în lucrarea misionară, devine rătăcire atunci când afectează Învăţătura Bisericii sau organicitatea ei. Ceea ce denumirea de „sinod panortodox” o face din plin.

Pentru toate aceste pricini socotesc, plin de tristeţe, că întrunirea sau adunarea din Creta nu este de fapt un sinod, ci o adunare politică, sortită eşecului. Am spus acest lucru în particular de câte ori am fost întrebat şi, iar fiind întrebat, o spun din nou şi public.

De altfel, dată fiind pretenţia de sobornicitate şi unanimitate a adunării din Creta denumită „sinod panortodox” putem vedea că a eşuat deja! Nu doar pentru faptul că din ultra-clericalism a închis dintru început porţile fundamentalei deschideri către plinătatea Bisericii (în limba română nici astăzi majoritatea documentelor nu au fost măcar traduse, cu atât mai puţin să fie cercetate de întreaga Biserică). Nu doar prin dispreţul arătat faţă de toţi creştinii şi clericiii ne-înregimentaţi administrativ, care nu au avut nici un cuvânt de spus pe temă – atitudine total necanonică ce adaugă la necanonicitatea aşa-numitului „sinod panortodox”.

Mai mult decât atât, opoziţia Patriarhiei Gruziei, dar şi a multor ierarhi a căror ortodoxie şi jertfelnicie creştină este binecunoscută, au făcut din această adunare un copil mort înainte de a se naşte.

Din fericire, spun eu, pentru că astfel se uşurează durerile cumplite prin care, altfel, ar fi trecut Biserica. Şi care, de altfel, nu sunt încă îndepărtate cu totul, deşi sunt mari şanse ca adunarea din Creta să rămână, asemenea altor pseudo-sinoade şi întruniri necanonice, doar sursa unor documente sterpe, diplomatice şi pseudo-teologice, şi un exemplu despre cum nu trebuie să lucreze ortodocşii.

Ultra-clericalismul, monahomania, ecumenismul, etnofobia şi filetismul sunt câteva din rătăcirile ce au dus izvodirea unui asemenea mutant eterodox denumit „sinod panortodox”. Nu am atins această problemă, aşa cum nu am atins nici problema convocării canonice a unui sinod ecumenic – ceea ce ar fi fost adunarea din Creta dacă era canonică – şi nici alte probleme foarte grave ce ar fi trebuit lămurite de foarte multă vreme. Şi care au fost acoperite de cele cinci rătăciri amintite mai sus, cele mai grave, din câte ştiu eu, din toate cele care luptă Biserica din interior în aceste vremuri.

Îmi cer iertare înaintea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce nu am izbutit să exprim îndeajuns de limpede şi adevărat!

Îmi cer iertare înaintea celor care citesc ori aud aceste cuvinte pentru orice supărare pe care ele le-ar pricinui-o!

Dar cred întru Dumnezeu că acesta este adevărul, oricât de neplăcut sau dureros ar fi de auzit şi asumat!

Preot al lui Christos,
Mihai-Andrei Aldea

SURSA: http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro/editoriale/256-adunarea-din-creta.html

Anunțuri

Profesorul Dimitrios Tselenghidis despre pericolul văzut al schismei în Biserică – Scrisoare către Patriarhul Moscovei

Profesorul Dimitrios Tselenghidis

despre pericolul văzut al schismei în Biserica Ortodoxă

Scrisoarea profesorului Dimitrios  Tselenghidis către Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril

DSC_7477_w747_h800_q100

 Textul scrisorii,  a fost  încredințat blogului Graiul Ortodox de către autor:

 

tselenghidis

UNIVERSITATEA ARISTOTELIANĂ DIN TESALONICFACULTATEA DE TEOLOGIE

DEPARTAMENTUL DE TEOLOGIE

CATEDRA DE TEOLOGIE DOGMATICĂ

PROFESOR: DIMITRIOS I. TSELENGHIDIS

541 24 TESALONIC

Tel. Birou 2310-996-957, Acasă 2310-342-938

mobil 6951391117

 

15[1]Către

Preafericitul

Patriarh al Rusiei

Chiril

Moscova

Preafericite,

În perspectiva Sfântului și Marelui Sinod care urmează a se întruni, aș dori să vă pun înainte, încă o dată, câteva cugetări teologice ale mele, care sper să vă pară utile.

În urma unei cercetări pe care am realizat-o, am avut surpriza neplăcută să constat că Biserica Greciei – din 1961, când au început Conferințele Presinodale Panortodoxe despre Marele Sinod menționat mai sus, și până acum – nu s-a ocupat la nivel sinodal de hotărârile acestor Conferințe. Probabil că această constatare a mea este valabilă și pentru Biserica dumneavoastră. Acest fapt a condus la situația bisericească dificilă în care ne aflăm astăzi. Să avem, adică, hotărâri bisericești asupra unor chestiuni critice ale unui Mare Sinod Panortodox, pentru care, însă, există un grav deficit de validare sinodală a lor de către Sinodul Local, așa cum prevăd, de altfel, chiar Conferințele Presinodale.

În momentul de față, din punct de vedere bisericesc, ne aflăm în stadiul penultim al hotărârilor definitive ale Marelui Sinod Panortodox. Consider că – în ciuda excepționalei lor gravități – lucrurile sunt încă soluționabile. După cum se știe, Sistemul Sinodal al Bisericii noastre Ortodoxe este o lucrare a Bisericii în Duhul Sfânt, și nu se ocupă doar de chestiunile de administrație și de viață [socială], ci și de formularea exactă a învățăturii dogmatice a Bisericii. Consider mai ales că deficitul sinodal din ultimii 55 de ani poate fi cu siguranță soluționat [chiar și] acum, dacă hotărârile Sinodului Bisericii Ruse, care urmează a se întruni în viitorul foarte apropiat pentru a discuta textele propuse pentru Marele Sinod al Ortodoxiei, vor fi în acord cu conștiința de sine a Bisericii și cu experiența Duhului Sfânt în Sfânta ei Tradiție.

Și încă ceva, în strânsă legătură cu cele spuse anterior și extrem de serios. Am citit cu atenție ” Regulamentul de organizare si de functionare a Sinodului Panortodox din Creta, iunie 2016 ”, publicat de curând, și doresc să vă prezint o observație teologică personală.

Concret, la articolul 12 cu titlul ”VOTAREA ȘI APROBAREA TEXTELOR”, sunt menționate următoarele lucruri importante:

”Votarea textelor discutate și reconsiderate de Sinod, în conformitate cu ordinea de zi,

  1. se face de către Bisericile Ortodoxe autocefale, iar nu de către fiecare membru în parte al delegațiilor care le reprezită la Sinod, conform hotărârii unanime în acest sens a Sfintei Sinaxe a Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe,
  2. votul în Sinod, care se realizează pe Biserici, iar nu de către fiecare membru al delegațiilor acestora, nu exclude [eventualitatea] ca unul sau mai mulți arhierei dintr-o delegație a unei Biserici Ortodoxe Autocefale să respingă anumite intervenții în texte sau un text în întregul lui, iar dezacordul acestora se va consemna în Actele Sinodului,iar
  3. evaluarea acestor dezacorduri este însă considerată o chestiune internă a Bisericii autocefale de care aparțin, care [însă] poate să își justifice acordarea unui vot pozitiv acelor texte sau puncte respinse de unii membri ai săi pe baza principiului majorității interne, și este exprimat de Întâi-stătătorul Bisericii respective, de unde și rezultă necesitatea unui spațiu și timp anume pentru o dezbatere la nivel intern asupra respectivei chestiuni, [în cadrul Bisericii autocefale respective,] așa cum a fost prevăzut”.

În articolul de mai sus vedem că unanimitatea Marelui Sinod se limitează la un vot din partea fiecărei Biserici Autocefale Locale. Dezacordurile particulare – atât timp cât constituie o minoritate în cadrul Bisericilor Locale – sunt lăsate în seama acelor Biserici Locale, ca ”problemă locală a lor”, lucru care este inadmisibil din punct de vedere bisericesc pentru un Sinod Panortodox, atunci când obiectul dezacordului vizează o problemă dogmatică. Iar această situație este foarte probabilă. De pildă, subiectul conștiinței de sine a Bisericii și al identității acesteia, pe care îl abordează textul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină” – este unul eclesiologic, adică prin excelență dogmatic. Prin urmare, nu este admisibil, din punct de vedere teologic, ca un text care este promovat spre aprobare, pe de o parte să introducă în fapt teoria protestantă a ”ramurilor” – legiferând prin acceptarea sa existența mai multor Biserici cu dogme foarte diferite –, iar pe de altă parte, ”Regulamentul de Organizare și Funcționare a Sinodului” acestuia să îi ignore în fapt pe eventualii ierarhi minoritari ai Bisericilor Locale și să nu ia foarte serios în considerare abordările teologice ale conștiinței lor episcopale.

Și aici se ridică o întrebare teologică și dogmatică foarte îndreptățită: Cum se va mărturisi într-o asemenea situație credința cea una a Bisericii, ”cu o singură gură și-o singură inimă”? Cum vor putea Părinții Sinodali să spună: ”părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă”? Cum vor arăta că au ”mintea lui Hristos”, întocmai cum susțineau Părinții de Dumnezeu purtători ai Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii?

Preafericite,

În chestiunile dogmatice, după cum se știe, adevărul nu se găsește în majoritatea Arhiereilor sinodali. Adevărul nu este majoritar, pentru că în Biserică adevărul este o realitate Ipostatică. De aceea, și cei care nu sunt de acord cu ea sunt tăiați din Biserică, fiind caterisiți și afurisiți după caz. Sfântul și Marele Sinod nu este îngăduit să lase unor organizații sinodale inferioare subiectul extrem de serios al eventualului dezacord al episcopilor minoritari în chestiuni dogmatice. Se impune, fiind o structură sinodală superioară, să abordeze de urgență acest subiect, pentru că altfel există pericolul văzut al schismei în Biserică, tocmai în momentul în care acest Mare Sinod are ambiția să reconfirme unitatea văzută a Bisericii noastre.

Cu cel mai profund respect,

untitled

vă sărut dreapta

Dimitrios Tselenghidis

Profesor al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene

Patriarhul Giorgiei Ilia II si Biserica Ortodoxa a Georgiei resping documentul despre ecumenism pregătit pentru Marele Sinod

N-am fi bucurat ca Patriarhul Daniel si Sinodul BOR sa aiba o astfel de pozitie…:

Catholicos-Patriarhul Ilia II, a anuntat ca Biserica Georgiei RESPINGE documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștina” pregatit pentru Sinodul Pan-ortodox

Patriarch-IliaÎn urma sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Apostolice din Georgia care a avut loc pe 16 februarie 2016, Sanctitatea Sa Ilia al II-lea, Catholicos-Patriarhul întregii Georgii, Arhiepiscop de Mtskheta și Tbilisi a anunțat că Sinodul a respins documentulRelațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină” care a fost pregătit pentru viitorul Sinod Pan-ortodox, ce va avea loc în Creta, în iunie 2016.

Biserica Georgiei a deplâns, de asemenea, și alte documente. La Marele Sinod unde vor lua parte cele paisprezece Biserici Ortodoxe Autocefale, dacă un document nu va primi acordul unanim va fi respins. „Sfântul și Marele Sinod care va avea loc în iunie … Biserica noastră va rămâne cu vechiul calendar … Biserica noastră a fost, este și va fi o apărătoare a Ortodoxiei.

Biserica Ortodoxă Georgiană respinge documentul despre ecumenism pregătit pentru Marele Sinod. Biserica noastră este cea care a salvat țara și poporul nostru. În viitor Biserica noastră va rămâne o apărătoare a Ortodoxiei”.

http://corortodox.blogspot.gr/2016/02/catholicos-patriarhul-ilia-ii-anuntat.html

Sursa: https://graiulortodox.wordpress.com/2016/02/24/patriarhul-giorgiei-ilia-ii-respinge-documentul-despre-ecumenism-pregatit-pentru-marele-sinod/

Mitrop. Ierotei Vlahos ia poziție publică, către Sf. Sinod, în legătură cu textele propuse pentru Marele Sinod

Mitropolitul Hierotheos (Vlachos) de Nafpaktos s-a adresat, printr-o scrisoare, Arhiepiscopului Atenei și Sfântului Sinod al Bisericii din Grecia, pe tema textelor pre-sinodale ale Sfantului si Marelui Sinod Pan-Ortodox (iunie 2016), care ar urma sa fie aprobate.
„Preafericirea Voastră, Președinte al Sinodului,
Soborul întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe (6-9 martie 2014) a decis să creeze o comisie inter-ortodoxa speciala, constând din cate un episcop și un consilier din fiecare Biserică autocefală. Printre indatoririle comisiei, s-ar numara si revizuirea textelor: Biserica Ortodoxă și mișcarea ecumenică; Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine și contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea păcii, dreptății și iubirii între popoare și eradicarea formelor rasiale și a altor forme de discriminare. Această lucrare a inceput in luna septembrie 2014 și s-a incheiat de Sfintelor Paști, în anul 2015 .
Intrucat fiecare Biserică Autocefală va constitui „o singură voce”, adică un vot, la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, ramasesem cu impresia că revizuirea textelor urma să fie făcută de către reprezentanții Bisericii noastre, care ar primi instrucțiuni și îndrumare din partea Sfântului Sinod al Bisericii (local).
Cu toate acestea, am fost informat recent că textele pe marginea acestor subiecte au fost completate de către Comisia Speciala Inter-Oortodoxa și au fost deja prezentate Sfântului si Marelui Sinod, fără cunoștința ierarhilor Bisericii noastre, și nu știu ca ele sa fi fost vazute de Sfântul Sinod permanent (local)”.
In continuare, acesta acuza, in scrisoarea sa, faptul ca unele texte deja adoptate si verificate anterior, au suferit, intre timp, unele modificari, despre care ierarhii Bisericii Greciei nu ar fi fost informati:
„Ca membru al Sfântului Sinod Permanent, am cerut, în decembrie 2015, sa ni se puna la dispozitie textele, care ne-au fost oferite în ianuarie 2016. Ulterior, am studiat textele hotarate, comparandu-le cu textele redactate anterior, de cele patru Sinaxe Presinodale pan-ortodoxe, și am constatat că existau diferențe, ca urmare a revizuirii acestora.
Aceasta dă naștere mai multor întrebări:
Ce Sfant Sinod permanent a aprobat revizuirea acestor texte specifice ale Sinaxelor Presinodale Pan-Ortodoxe?
Ce Sfânt Sinod peramanent s-a ocupat de aceste subiecte și de remarcile făcute?
Caror si cator ierarhi le-au fost aduse la cunostinta acele părți care au fost revizuite?
De ce aceste texte nu au fost prezentate spre aprobare Ierarhiei, facand referire la Sfântul si Marele Sinod fără știrea Ierarhilor?
Câti ierarhi au fost conștienți de textele revizuite, cu excepția mitropoliților Sinodului, care au fost recent instiintati de ele, desi între timp au fost aprobate de către reprezentanții Bisericilor autocefale și trimise Sfântului si Marelui Sinod?
Preafericite,
Întrebările care se nasc sunt grave și au nevoie de răspunsuri, care trebuie să fie transmise tuturor ierarhilor Bisericii noastre, deoarece prezenta Sinodului Permanent nu este în măsură să-și asume o astfel de mare responsabilitate.
Acest lucru este deosebit de important, deoarece intr-un loc se specifica: „Biserica Ortodoxă consideră că orice tentativă de rupere a unitatii Bisericii, intreprinsă de indivizi sau de grupuri, sub pretextul păstrării sau apărarii adevăratei Ortodoxii, trebuie condamnata” (Relația Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine §22).
Cu alte cuvinte, în cazul în care decretele adoptate de către Sfântul si Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, ignorandu-i pe ierarhi, călugării și teologi, vin în contradicție cu viziunea patristică, acestia vor fi considerați raspunzatori, judecati și condamnati, în cazul în care ar refuza să le pună în aplicare?
+ Ierotei de Nafpaktos și Sfantul Vlasios”

Sursa:
http://lonews.ro/alter-news/21917-noi-reactii-fata-de-marele-sinod-pan-ortodox-scrisoarea-mitropolitul-hierotheos-vlachos-adresata-sinodului-greciei.html

Articol preluat si de:
http://www.aparatorul.md/noi-reactii-fata-de-marele-sinod-pan-ortodox-scrisoarea-mitropolitul-hierotheos-vlachos-adresata-sinodului-greciei/ Source: Thriskeftika, preluată de: http://www.pravoslavie.ru/english/90812.htm

February 17, 2016

Metropolitan Hierotheos (Vlachos) of Nafpaktou has written the Archbishop of Athens and the Holy Synod of the Church of Greece concerning the process by which the texts for consideration at the Great and Holy Synod (planned for June of 2016) are to be approved.

The Metropolitan brings to light serious violations and disregard for the synodical system of the Church with regard to the acceptance of the pre-synodical texts. He requests that answers be given as to why the hierarchy of the Church never discussed, let alone approved, the documents which will be considered at the Holy and Great Council.

Given the non-participation of the hierarchy, and in light of the closing statement (§22) in the text „Relations of the Orthodox Church with the rest of the Christian world,” he asks the troubling question:

„If decrees are made by the Holy and Great Synod of the Orthodox Church, which the hierarchs, monks and theologians ignore, and which are contradictory to the Patristic vision, will they be held responsible and subject to judgement and condemnation if they refuse to implement them?”

* * *

SACRED METROPOLIS
OF NAFPAKTOS AND SAINT VLASIOS

Nafpaktos, January 20, 2016

To
the Holy and Sacred Synod
of the Church of Greece
Ioannou Gennadiou 14
115 21 Athens

Your Beatitude, President of the Synod,

The Synaxis of the Primates of the Orthodox Churches (March 6-9, 2014) decided to set up a Special Inter-Orthodox Commission, consisting of one bishop and one advisor from each autocephalous Church. This Commission would, among other things, review the texts: The Orthodox Church and the Ecumenical Movement; Relations of the Orthodox Church with the rest of the Christian world and The Contribution of the Orthodox Church to the promotion of Peace, Justice and Love between peoples and the eradication of racial and other forms of discrimination. This work was to begin in September 2014 and to finish by Holy Pascha in the year 2015.

Because each Autocephalous Church will “give one voice,” that is one vote, at the Holy and Great Council of the Orthodox Church, I was left with the impression that the reviewing of the texts was to be done by the representatives of our Church, who would receive instructions and guidance from the Holy Synod of the Church.

However, I was recently informed that the texts on these subjects were completed by the Special Inter-Orthodox Commission and were already submitted to the Holy and Great Synod, without the knowledge of the Hierarchy of our Church, and I do not know if they were seen by the Permanent Holy Synod.

I respectfully point out that H.E. Metropolitan Jeremiah of Switzerland, Secretary of Preparations for the Holy and Great Council, presented Your Beatitude, the draft texts On the Mission of the Orthodox Church as a witness of love in service and On the importance of fasting and its observance today and submitted the request that you, before the end of July (2015), send „any comments and suggestions of your most holy Church on the formation of the dossier and its submission to forthcoming, amended Fifth Pre-conciliar Pan-Orthodox Meeting, which will approve and submit them to the Holy and Great Synod in their final form.” However, from what we were informed at the Synod, the Sacred Synod did not send its observations.

As a member of the Permanent Holy Synod, I requested in December of 2015 that we be given the text, which they gave us in January of 2016. I thereafter studied the completed texts in conjunction with the texts drawn up [previously] by the four Pre-conciliar Pan-Orthodox Meetings and found that there were differences, due to the revisions and merging of the texts.

This gives rise to different questions:

  1. Which Permanent Holy Synod approved the revision of these specific texts of the Pre-conciliar Pan-Orthodox Meetings?
  2. Which Permanent Holy Synod dealt with these subjects and which remarks were made?
  3. Which and how many Hierarchs were aware of the parts which were revised?
  4. Why were these texts not put forward for approval by the Hierarchy and referred to the Holy and Great Synod without the knowledge of the Hierarchs?
  5. How many Hierarchs were aware of the revised texts, with the exception of us Metropolitans of the Synod, who were recently made aware of them, meanwhile they were approved by the representatives of the Autocephalous Churches and sent to the Holy and Great Synod?

Your Beatitude,

The questions I pose are serious and need answers, which must be sent to all the Hierarchs of our Church, because the present Permanent Synod is not able to take on such a great responsibility.

This is particularly important because at one point it was written: “The Orthodox Church believes that any attempts to shatter Church unity, undertaken by individuals or groups under the pretence of preserving or defending true Orthodoxy, must be condemned” (Relationship of the Orthodox Church with the rest of the Christian world §22). In other words, if decrees are made by the Holy and Great Synod of the Orthodox Church, which the hierarchs, monks and theologians ignore, and which are contradictory to the Patristic vision, they will be held responsible and subject to judgement and condemnation if they refuse to implement them?

Submitting this for the consideration of Your Beatitude and the Eminent Hierarchs, I remain,

Least among the brethren in Christ,

+ Hierotheos of Nafpaktos and Saint Vlasios

Met. Hierotheos Vlachos
Translated by Fr. Kristian Akselberg

Thriskeftika

O a doua adresare oficiala catre Sinodul Greciei in legatura cu documentele propuse la Marele Sinod facuta de dl. prof. de dogmatica Dimitrios Tselenghidis:

Source: Aktines

February 12, 2016

With a new letter addressed to the Hierarchs of the Church of Greece, Dr. Demetrios Tselengides, Professor of the School of Theology at the Aristotle University of Thessaloniki, stresses and highlights the problematic parts of the „Organization and Working Procedure of the Holy and Great Council,” as well as other documents:

Your Beautitude, holy President of the Holy Synod,

Your Eminences, holy hierarchs,

In view of the imminent convocation of the Holy and Great Synod, I would respectfully once again like to put before you a few thoughts of a theological nature, which I hope might be of use.

From research I conducted, I was unpleasantly surprised to discover that the Church of Greece—from 1961, at which point the Pre-conciliar Pan-Orthodox Conferences for the aforementioned Great Synod began—has not addressed the decisions of these conferences on the level of the Hierarchical Synod. The consequence of this is our arrival at the unfortunate ecclesiastical situation of today.

We are, that is, about to make ecclesiastical decisions on critical issues of a Great Pan-Orthodox Synod, but for this there is a serious lack of synodical treatment from the Local Synod of Hierarchs, something which is, by the way, anticipated by the Pre-conciliar Conferences.

At this moment we find ourselves ecclesiastically at the penultimate stage of the final decisions of the Great Pan-Orthodox Synod. I believe that things—despite their exceptional severity—are still healable. As is well-known, the synodical system of our Orthodox Church comprises a Spirit-led ecclesiastical operation, not only with respect to matters of administration and Her life, but also to the precise expression of Her dogmatic teaching.

More precisely, I believe that the synodical shortcomings of the past fifty-five years most certainly can be corrected now, provided the decisions of the forthcoming Synod of Hierarchs, in connection with the subjects of the forthcoming Great Synod of Orthodoxy, will be in agreement with the self-awareness of the Church and the Spirit-led experience of Her sacred Tradition.

Also something else of relevance and exceptional severity. I carefully read the recently published, “Organization and Working Procedure of the Holy and Great Council” and have to put before you an observation of mine of a theological-dogmatic character.

In particular, Article 12, on the subject of “Voting and Approval of Texts,” makes the following important note:

The voting on the results of a discussion or review of a Council’s text on an agenda item:

1. shall be effected by autocephalous Orthodox Churches, not by each particular member of the delegations represented at the Council, in accordance with the unanimous decision of the Meeting of the Primates of Orthodox Churches;

2. the voting of a Church at the Council, not a member of a delegation, does not exclude the possibility for one or a few hierarchs in the delegation of a particular autocephalous Church to take a negative position towards introduced amendments or a text in general. The fact of disagreement shall be registered in the Minutes of the Council;

3. the evaluation of such disagreement is an internal affair of that Church to which the hierarchs belong. The Church may vote from the principle of internal majority expressed by its primate and for this reason it should be accorded the place and time necessary for considering this issue within the delegation.

We see in this article that the consensus of the Great Synod is limited to one vote for each Local Autocephalous Church. Individual disagreements—should it happen that these constituted a minority within the Local Churches—are left aside as “their internal affair,” something which is ecclesiologically unacceptable to the particular Pan-Orthodox Synod, when, indeed, the disagreement is over a subject of a doctrinal nature. And this is very likely to be the case. For example, the subject of the self-awareness and identity of the Church, which is dealt with in the document: “Relations of the Orthodox Church with the rest of the Christian World” is a matter of ecclesiology; in other words, eminently theological. Consequently, it is not theologically permissible for a document recommended for adoption to, on the one hand, essentially recommend the Protestant “branch theory”—legitimizing by the acceptance thereof the existence of many Churches with many different doctrines—while, on the other hand, the “Rules of Organiation and Operation of the Synod” in effect ignores the inevitable minority vote of hierarchs of individual Local Churches and does not take into account the theological concerns of their episcopal conscience.

And here arises the very appropriate theological-dogmatic question: How will the one faith of the Church, “with one mouth and with one heart” be confessed in this case? How will the fathers of the Synod be able to say, “it seemed good to the Holy Spirit and to us?” How will they demonstrate that they have “the mind of Christ,” as did the God-bearing Fathers of the Ecumenical Councils of the Church?

Your Beatitude,

When it comes to matters of dogma, as is well known, the truth is not found in the majority vote of the hierarchs of the Synod. The truth is in itself a majority, for in the Church the truth is a Hypostatic reality. For this reason, whoever disagrees with it is cut off from the Church, and are deposed and excommunicated as appropriate. The Holy and Great Synod is not permitted to leave to lesser synodical bodies a subject of such exceptional severity as the inevitable disagreement of the minority vote of bishops over matters of dogma. As the highest synodical body, it is required to address this issue directly, otherwise there is a real danger of schism in the Church, precisely at the moment when this Great Synod aspires to reaffirm the visible unity of our Church.

With deepest respect,

I kiss your right hand,

Demetrios Tselengides

Professor of the School of Theology of Aristotle University of Thessaloniki

Dr. Demetrios Tselengidis

Aktines

Celebrul preot misionar rus Gheorghe (Iuri) Maximov critică teologic declarația comună a lui Francisc I și a Patriarhului Moscovei

Părintele Gheorghe Maximov, misionarul care tocmai a botezat zeci de asiatici (vedeti minunata sa lucrare misionară, alaturi de preotul ortodox Chiril Sckharboul,  in Filipinie, care duce la convertirea la Ortodoxie a zeci de parohii de catolici), prieten și colaborator al Noului Mucenic Daniil Sasoev, ia poziție față de declarația cu implicatii ecumeniste dată de PseudoPapa de la Roma și Patriarhul Moscovei la Havana:

Fr. George Maximov, a dynamic and tireless missionary priest who has served in mission fields throughout the world, offers some thoughts on the joint declaration signed by His Holiness Patriarch Kirill and Pope Francis.

To begin with, let me remind those who already by the mere fact of the meeting are lamenting: “all is lost, all is lost”: nothing is lost. The canons forbid to serve with heretics, to pray with them, and to take their blessing. Simply to meet, the canons do not forbid. The patriarch has not become a Catholic by this meeting.

On the meeting

Inasmuch as our patriarch was sent to this meeting neither by the Synod, nor by the Council of Primates (as far as I know), it is, in fact, his personal meeting.

It is good that the meeting passed without any kind of joint liturgical services or prayers. One gets the impression that the pope received the patriarch as an equal –nowhere in any of the photos do we see that the patriarch would have agreed to any subordination in relation to the Pope’s position.

On the document

On one hand, there are in the document not a few words with which we can agree. For example, the words in defense of the persecuted and oppressed in the Middle East (§8-10), the criticism of Islam (§13), the words against the discrimination of Christians in the West (§15), the call for rich countries to share with the poor (§17), the condemnation of homosexual indoctrination (§20), and abortion (§21), and that the schisms in Ukraine should be resolved “on the basis of canonical norms” (§27).

But for all of these, there are also expressions which are by no means indisputable, and sometimes erroneous.

For example: “it is our hope that our meeting may contribute to the re–establishment of this unity willed by God, for which Christ prayed … [and] inspire Christians throughout the world to pray to the Lord … for the full unity of all His disciples (§9). In the Church of Christ unity is already achieved in its fullness. Therefore in the Creed we confess faith in “one Church.” It is another matter that from this unity with the Church departed various heretical and schismatic communities. But their members cannot be called disciples of Christ. They are disciples of those who teach perversely about Christ and led them out of unity with the Church.

“We bow before the martyrdom of those who, at the cost of their own lives, have given witness to the truth of the Gospel, preferring death to the denial of Christ. We believe that these martyrs of our times, who belong to various Churches but who are united by their shared suffering, are a pledge of the unity of Christians” (§12). They would be able to be the pledge of unity of Christians only were we to proclaim that all the dogmatic differences in the faiths of the churches to which belonged those who were killed were wholly irrelevant. But to do so, we are unable. In actuality, only unity in truth can be the pledge of unity of Christians, which is not achieved by the suppression of dogmatic divergences, but in investigating them and rejecting those dogmas which are fallacious, for the sake of those which are true.

Cause for concern is the statement that mission work “excludes any form of proselytism” (§24). It is not clear what is meant. For example, within the concept of missionary work there is the explanation that proselytism is the carrying out of missionary work by improper means (coercion, bribery, deception). In this sense, we can agree. But I believe that in this document, particularly concerning the phrase “any form,” can be understood that, generally, it is forbidden to guide Catholics into Orthodoxy, which, naturally, is absurd. And the same in the following paragraph: “the method of ‘uniatism’ of past centuries, involving leading one community into unity with another by way of its separation from its own Church, is not the way to restore unity” (§25). But if we could guide some community of the Catholic Church into Orthodoxy, it would be for that given community the reestablishment of unity with the Church of Christ, and if it doesn’t happen, then that community remains in a state of separation from the Church.

“Thus, in large part, the future of humanity depends upon whether we will be able in this critical period to bear witness together to the Spirit of truth” (§28). In order for us, together with the Roman Church, to “bear witness together to the Spirit of truth” it is necessary for it to confess the truth and abandon its false dogmas.

Priest George Maximov
Translated by OrthoChristian.com

Scrisoarea Mitropolitului Atanasie de Limassol adresata Sfantului Sinod din Cipru cu privire la documentul propus pentru Sinodul Panortodox, si intitulat “Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu întreaga lume creștină”

Și Mitropolitul Anthanasie de Limassol, ucenicul lui Gheronda Iosif și cel care este considerat cel mai duhovnicesc dintre ierarhii Ciprului, ia poziție față de documentele propuse spre aprobare la Marele Sinod! Citiți și dați mai departe!:

Preafericite, Sfinți Părinți,

Am primit textele care au fost aprobate ca decizii în diferitele Conferințe Presinodale, care au avut loc într-un timp sau altul, pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, și care susțin în mod oficial subiectele textelor ce urmează să fie prezentate Sfântului și Marelui Sinod, pentru a fi adoptate. Vă mulțumesc foarte mult pentru trimiterea lor.

În conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare al Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care a fost trimis, și în special cu privire la articolul 12, alineatele 2 și 3, unde se menționează că ne putem exprima punctele de vedere față de Sinodul Local, în primul rând, trimit cu smerenie Sfântului Sinod al Sfintei noastre Biserici, după cum îmi cere conștiința, opiniile și convingerile mele cu privire la subiectul problemelor de mai jos.

În ceea ce privește textul celei de-a V-a Conferințe Presinodală Ortodoxă, care a avut loc în perioada 10-17 octombrie 2015, la Geneva, Chambésy, și care este intitulată “Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu întreaga lume creștină”, trebuie să declare următoarele:

Sunt absolut de acord cu primele trei articole ale textului. Cu toate acestea, în ceea ce privește articolele 4 și următoarele, trebuie să observăm că: atunci când Biserica Ortodoxă se roagă – cum face întotdeauna – “pentru unirea tuturor”, cred că are în vedere întoarcerea, în unire cu Ea, a tuturor celor care s-au despărțit și s-au îndepărtat, precum ereticii și schismaticii. Această revenire are loc după ce au renegat erezia sau schisma lor. După ce au părăsit acestea, ei sunt încorporați în Biserica Ortodoxă și se alătură Ei – se unesc cu Ea – prin pocăință și cerințele stabilite de sfintele canoane.

Biserica Ortodoxă a lui Hristos nu a pierdut niciodată “unitatea de credință și de împărtășire în Sfântul Duh” și nu acceptă teoria restaurării unității a “celor care cred în Hristos”, deoarece Ea crede că deja există unitatea respectivă, între cei care sunt copiii Săi botezați. Această unitate există între ei și cu Hristos, în credința cea dreaptă [a Bisericii], care nu există în rândul ereticilor și a schismaticilor. Acesta este motivul pentru care Biserica vrea ca ei să se întoarcă în sânul Ortodoxiei prin pocăință.

Cred că ceea ce este menționat în articolul 5 cu privire la “unitatea pierdută a creștinilor” este o greșeală, deoarece Biserica, ca popor de credincioși lui Dumnezeu, uniți între ei și cu Capul Bisericii Care este Hristos, nu a pierdut niciodată această unitate, care este a Sa și, prin urmare, nu are nevoie să o regăsească, sau încă, să o caute, aceasta deoarece a existat dintotdeauna și va exista, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată să existe. S-a întâmplat ca grupuri, sau popoare, sau persoane izolate, să părăsească trupul Bisericii. Ori, Aceasta dorește și trebuie să lucreze într-un spirit misionar pentru ca aceștia să se întoarcă în pocăință pe calea canonică în Biserica Ortodoxă. Aceasta înseamnă că nu există alte Biserici, ci doar erezii și schisme, dacă vrem sa fim corecți în formulările noastre. Expresia “pentru restaurarea unității creștine” este eronată, deoarece unitatea creștină – și anume membrii Bisericii lui Hristos – n-a fost niciodată sfâșiată, din moment ce aceștia rămân uniți cu Biserică. Separarea de Biserică, și abandonarea Bisericii, din păcate, s-a întâmplat de multe ori prin erezii și schisme, dar pierderea unității interne a Bisericii nu s-a produs niciodată.

Mă întreb de ce în text se fac referiri multiple la “Biserici” și “Confesiuni”? Care este diferența dintre ele, și ce element le caracterizează pentru ca unele să fie numite “Biserici” și alte “Confesiuni”? Care Biserică este cea care este eretică, care este cea care constituie un grup, sau o confesiune schismatică? Cât, în ceea ce ne privește, noi mărturisim o singură Biserică, iar toate celelalte sunt erezii și schisme.

Considerăm că atribuirea titlului “Biserică” comunităților eretice sau schismatice este teologic, dogmatic și canonic absolut greșită, pentru că una este Biserica lui Hristos, așa cum este menționat în articolul 1, și o comunitate sau un grup eretic sau schismatic nu poate fi numit de noi Biserică. Doar Biserica Ortodoxă poate să fie [numita astfel n.n.].

Nimic din acest text nu menționează că singura cale care conduce la unitate cu Biserica este doar întoarcerea ereticilor sau schismaticilor, în pocăință, la Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserica a lui Hristos, Care, în conformitate cu articolul 1, este Biserica noastră Ortodoxă.

Referirea la înțelegerea “tradiției Bisericii primare” ​​dă impresia că există o diferență ontologică între Biserica primară a celor șapte Sfinte Sinoade Ecumenice și continuarea Sa autentică până în prezent, în care se află Biserica noastă Ortodoxă. Noi credem că absolut nici o diferență nu este între Biserica secolului XXI și cea din primul secol, căci una dintre trăsăturile distinctive ale Bisericii pe care o mărturisim în Crez este că Acesta este apostolică.

La articolul 12 se menționează că scopul comun al dialogului teologic este “restabilirea finală a unității în adevărata credință și în iubire”. Impresia care este dată este că noi, ortodocșii, cautam restabilirea în adevărata credință și unitatea de dragoste, ca și cum am fi pierdut-o și că o căutam să o găsim în dialogurile teologice cu eterodocșii. Consider că această teorie este teologic inadmisibilă de către noi toți.

Referirea textului la “Consiliul Mondial al Bisericilor”[CMB] îmi oferă posibilitatea să definesc poziția mea cu privire la diverse evenimente sincretiste anti-canonice care au avut loc, din timp în timp, și, de asemenea, fată de numele lui[CMB n.t], pentru că, în el, Biserica Ortodoxă este considerată ca “una dintre Biserici”, sau o ramură a unei Bisericii care caută și luptă pentru realizarea ei în el [CMB n.t.]. Dar pentru noi, singura și unica Biserică a lui Hristos este cea pe care o mărturisim în Crez.

În ceea ce privește ideea că salvarea credinței ortodoxe autentice este asigurată numai de către sistemul sinodal care este “judecătorul competent și ultim în materie de credință” [articolul 22 n.n.] conține un grad de exagerare, care nu este conform cu adevărul. Într-adevăr, în istorie bisericească, numeroase Sinoade au mărturisit și au legalizat dogme false și eretice, în timp ce oamenii credincioși le-au respins și au salvat credința ortodoxă, făcând să triumfe Credința ortodoxă. Nici-un Sinod fără poporul credincios – pliroma Bisericii – și nici poporul fără Sinodul episcopilor săi nu se pot considera ca Trupul și Biserica lui Hristos, și să exprime corect experiența și doctrina Bisericii.

Am înțeles, Preafericite și Preasfințiți frații Sinodali, că expresii dure și jignitoare nu pot să apară în textele ecleziastice contemporane, și că nimeni, cred, nu vrea expresii de acest tip. Cu toate acestea, adevărul trebuie să fie exprimat cu exactitate și claritate întotdeauna, în mod natural, cu discernământ pastoral și iubire adevărată față de toți. Avem, de asemenea, datoria față de toți frații care sunt în erezii și schisme, să fim absolut sinceri cu ei și, cu dragoste și durere, să ne rugăm și să facem totul pentru întoarcerea lor la Biserica lui Hristos.

Cu smerenie gândesc că textele de o asemenea importanță și greutate reieșite din Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, trebuie să fie redactate cu grijă și formulate cu toată precizia teologică și canonică, în așa fel încât să nu se ivească definiții și declarații care nu sunt clare și adecvate formulării teologice, precum și formulări eronate care pot duce la interpretări dăunătoare și la alterări ale adevăratului punct de vedere al Bisericii Ortodoxe. Mai mult decât atât, un Sinod, pentru a fi validat canonic, nu trebuie în nimic să se separe de duhul și doctrina Sfintelor Sinoade care l-au precedat, precum și de învățătura Sfinților Părinți și a Sfintelor Scripturi, și nu trebuie să lase să se aștearnă nici o umbră asupra formulării adevărului de credință.

Când grupările eretice și schismatice au fost numite Biserici de Sfinții noștri Părinții, când și unde în textele sfintelor canoane și definițiile Sinoadelor Ecumenice și Locale? Dacă ereziile sunt Biserici, unde este Una și singura Biserica a lui Hristos și a Sfinților Apostoli?

Mai mult decât atât, îmi exprim cu smerenie dezacordul cu privire la abolirea practicii tuturor Sfintelor Sinoade Locale și Ecumenice în vigoare până în prezent, în care se dorea ca fiecare episcop să poată dispune de propriul său vot. Nu a existat niciodată problema acestei scheme: un vot pentru o Biserică – ceea ce face ca membri Sfântului și Marelui Sinod, cu excepția Întâistătătorilor, să fie elemente pur decorative, lipsindu-i de dreptul de vot. Mai am și alte neînțelegeri și obiecții cu privire la alte puncte ale textelor, dar nu vreau să obosesc mai mult cu acest lucru, și mă limitez la temele pe care le consider de cea mai mare importanță, față de care îmi exprim dezacordul și punctul meu de vedere și credința mea.

Nu doresc prin ceea ce am scris să întristez pe nimeni, și nu vreau să se considere că dau o lecție sau judec frații și Părinții mei în Hristos. Pur și simplu, simt nevoia de a exprima ceea ce conștiința mea îmi cere.

Cer ca opiniile mele să fie luate în considerare în actele Sfântului Sinod.

Cerând sfintele voastre rugăciuni, rămân smeritul vostru frate în Hristos,

+ Atanasie de Limassol

Traducere de Roman Ortodx in Franta
http://corortodox.blogspot.fr/2016/02/scrisoarea-mitropolitului-atanasie-de.html

 

Sursă: Scrisoarea Mitropolitului Atanasie de Limassol adresata Sfantului Sinod din Cipru cu privire la documentul propus pentru Sinodul Panortodox, si intitulat “Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu întreaga lume creștină”