Cum se săvârșea rânduiala părintească a Sinodikonul Ortodoxiei cu rostirea anatemelor acum 360 de ani la curtea domnească din Valahia

La mijlocul secolului al XVII-lea patriarhul Macarie al III- lea al Bisericii Ortodoxe Antiohiene face o lungă călătorie în Ţările Române şi nu numai. Iată ce consemnează arhidiaconul său, Paul din Alep, despre modul în care era făcută rânduiala din Duminica Ortodoxiei (la data de 15 februarie 1657) la curtea (de la Târgovişte) a domnitorului Constantin Şerban Basarab (ctitorul bisericii istorice a Catedralei Patriarhale din București, care și poartă hramul Sfântului ocrotitor al domnitorului anume Constantin cel Mare alături de mama sa Elena, poate și devreme ce Constantin Șerban avea o soră, Elina, măritată cu un Cantacuzino din vechea dinastie a Imperiului Roman, care va naște pe domnitorul Șerban Cantacuzino, cel prin care se vor uni cele două dinastii, cea romană – zis romeică sau bizantină – și cea română a Basarabilor). Rămânem cu întrebarea când, cum, de către cine şi din ce motiv a fost suprimată la români săvârşirea acestei rânduieli lăsate de Sfinţii Părinţi:

< Cum se citeşte în Valahia în Duminica Ortodoxiei >

În prima duminică din post, din porunca domnului, părintele nostru a mers la Biserica mitropolitană şi a slujit Liturghia acolo împreună cu mitropolitul. La vremea Trisaghionului au aşezat un analog, după datina lor, şi au împărţit lumânări tuturor celor ce se aflau în biserică. Părintele nostru s-a aşezat în jilţ, iar unul dintre preoţi a citit sinaxarul acestei zile, în întregime. Când au fost pomeniţi [părinţii] ortodocşi şi sfinţii, spunând de trei ori: „Veşnica lor pomenire”, părintele nostru s-a ridicat în picioare şi toţi cei aflaţi în biserică au cântat întreit „Veşnica lor pomenire”, de trei ori. Tot aşa, când i-a pomenit pe eretici şi pe schismatici au stins lumânările, cântând de trei ori: „Anatema!”, în trei rânduri. Apoi le-au aprins la loc. Aşa au tăcut până la sfârşit.

(Paul din Alep, Jurnal de călătorie în Moldova şi Valahia, studiu introductiv, ediţia manuscrisului arab, traducere în limba română, note şi indici de Ioana Feodorov, Cuvânt-înainte: Acad. Răzvan Theodorescu, Editura Academiei Române, Bucureşti, & Muzeul Brăilei - Editura Istros, Brăila, 2014, p. 334)

Cu ocazia Duminicii Ortodoxiei şi a Postului Mare: Sf. Calist Anghelicude – scriitor filocalic – ne vorbeşte despre dobândirea isihiei, blândeţe şi comportamentul îngăduit când este vorba de erezie

Publicăm mai jos doar ultima pagină a superbului cuvânt al Sfântului Calist Angelicude, intitulat sugestiv Meşteşugul liniştirii (/isihiei) [P.G. 147, 817-825] ce vorbeşte despre isihie. Recomandând tuturor să îl citească întreg, fie din Filocalie (în traducerea p. Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 8, pp. 354-362 pe care o puteţi audia aici), fie din recenta traducere de la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (unde este pus în încheierea unui întreg volum dedicat acestui sfânt isihast). Pentru postarea de faţă este de ajuns a se şti faptul că după ce laudă nespus de mult liniştea, blândeţea şi rugăciunea în inimă, arată şi că această blândeţe şi netulburare are o excepţie: cazul chestiunilor ce vizează credinţa (în traducerea p. Stăniloae „dreapta credinţă”). Adică problemele de erezie. Aceasta, desigur, nu girează atitudinile de râvnă fără pricepere etc, ci cele de „nelinişte bună” în noi şi în ceilalţi (ca să cităm expresia celebră a Sf. Paisie Aghioritul). Totuşi, iată că nici doar citatele liniştitoare din scrierile Sf. Isaac Sirul (amestecate cam triumfalist de unii, de fapt, cu citate traduse din siriană, din aşa numitele părţi regăsite – dar care părţi conţin şi idei a căror ortodoxie este clar sub semnul întrebării, cum ar fi o variantă a apocatastazei! Iar în acest caz nu ne putem mira de un soi de pasivism relativ la chestiunile dogmatice – de vreme ce toată lumea, oricum, în final, se mântuieşte) nu trebuie să ne fie unic ghid în chestiunea înţelegerii relaţiei dintre trăirea filocalică şi necesitatea mărturisirii Ortodoxiei. Căci, până la urmă, rostirea anatemelor rânduite în Sinodiconul Ortodoxiei din Duminica Ortodoxiei este un gest de ură şi mânie rea sau de iubire şi nelinişte bună împărtăşită celor căzuţi în erezie?:

«Că aşa cum cel ce vrea să înveţe să tragă cu arcul nu întinde arcul fără să aibă o ţintă, la fel şi cel ce vrea să înveţe să se liniştească trebuie să aibă drept ţintă ca pururea să fie blând cu inima. Niciodată să nu tulbure pe nimeni cu nimic, nici să se tulbure de nimic, afară numai pentru vreo pricină privitoare la credinţă.
Aceasta o va împlini cu uşurinţă dacă, depărtându-se de toate, va păzi liniştea tăcând. Şi dacă vreodată va cădea, să se pocăiască deîndată, să se osândească pe sine, să ia aminte la ceea ce urmează, pentru ca, punând început bun, să,cheme numele lui Iisus în linişte şi cu o conştiinţă curată, cum am spus, şi, pe măsură ce înaintează pe cale, dumnezeiescul har să vină în suflet şi să-l odihnească. Şi nu numai aceasta, ci să odihnească desăvârşit sufletul de tulburările demonilor de mai înainte şi ale patimilor şi să îl bucure cu negrăită bucurie. Şi chiar dacă iarăşi vin să îl tulbure, nu reuşesc să lucreze nimic în el, fiindcă nu se ataşează de ele, nici nu doreşte plăcerea pe care i-o oferă. Căci întreaga dorire a unuia ca acesta este îndreptată către Domnul, Care îi dă lui harul. Dar este războit încă prin îngăduinţa lui Dumnezeu, deşi nu este părăsit de El. Pentru ce? Ca să nu se înalţe mintea lui pentru binele pe care l-a aflat, ci, războit fiind mereu, să dobândească smerenia prin care nu numai că poate să îi biruiască pe vrăjmaşii cei mândri, ci şi să fie învrednicit de mai mari daruri. De care fie să fim învredniciţi şi noi astfel de Hristos, Cel ce S-a smerit pe Sine pentru noi şi [Care] celor smeriţi le dă har cu îmbelşugare, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. » (subl. noastră)

Postăm mai jos varianta audiobook a scurtei scrieri Meşteşugul liniştirii în traducerea p. Dumitru Stăniloae:
https://youtu.be/EXodGS6VYug

Pentru că iconoclaştii au fost şi lipsanoclaşti sau lipsanomahi (adică stricători şi luptători de moaşte), iar biruinţa împotriva lor a fost şi o biruinţă a cultului sfinţilor şi icoanelor, vizionaţi cu ocazia Duminicii Ortodoxiei documentarul TVR „Aflarea moastelor Sf. Irodion de la Manastirea Lainici, Universul credintei, TVR” pe YouTube

Relatarea găsirii în anul 2009 a sfintelor moaşte ale Sf. Irodion de la Lainici se găseşte în partea a doua a documentarului, dar merită văzută şi partea întâi: