«Patimile/viciile noastre sunt măsura imaturității noastre» de Marian Maricaru

„Iolă pe Mediterană” de Marian Maricaru

Patimile/viciile noastre sunt măsura imaturității noastre. Maturitatea este legată de capacitatea de a fi empatic (inclusiv a ne jerfi) și a avea discernământ. De aceea nu ne putem mira că societatea de consum cu hedonismul ei ca motor și rezultat, ține captivi oamenii într-o mentalitate imatură, adolescentină, de veșnici Peter Pani. Și, de aici, criză în toate domeniile. Inclusiv criza familiei în modernitate. Pentru că iubirea autentică presupune empatie cu discernământ, asumare, deci relații stabile, construite și hrănite cu jertfă de sine reciprocă. Adică viața de familie, nu flu flu histrionic, narcisism, instabilitate emoțională etc. Dar relațiile efemere, superficiale, imature, duc inclusiv la nefericirea copiilor, nu doar a părinților. Și uite așa, nu te mai miri că rata depresiei a crescut, că avem din ce in ce mai multi tineri borderline, care se urăsc pe sine, nu știu cine sunt și ce vor, se simt goi interior etc. O societate care tinde să se miște în triada ateism – nihilism – elogiul sinuciderii (legalizate sau nu). Sinucidere promovată ca soluție finală, nu înainte de a se încerca „vindecări” nu cu Absolutul, ci cu substitute sau surogate de Absolut și fericire pe nume idoli/false absoluturi consumist-hedoniste și droguri de tot felul…
Singura soluție este întoarcere la Hristos! Prin Cruce spre Înviere!
MM

Un cal troian în Biserică: Primejdia eclesiologic-dogmatică a recunoaşterii Adunării din Creta, în ciuda şi a unor decizii bune luate acolo

Unele dintre deciziile Adunării din Creta sunt foarte bune (de exemplu, recunoaşterea  Sinoadelor VIII şi IX Ecumenice şi a altora antifilioquiste, antipapiste, anti erezii romanocatolice, antiprotestante, condamnarea uniaţiei, adică a greco-catolicismului), dar funcţionează şi ca un puternic cal troian pentru că acceptarea deciziilor sinodului vine la pachet cu acceptarea modului greşit de organizare şi votare, cu acceptarea noii eclesiologii heterodoxe a primaţialismului şi a noii (supra-)instituţii a sinaxei extinse a primaţilor sub titlul de „Sfânt şi Mare Sinod” permanent. Relaţiile trebuie să fie între Sf. Sinoade locale, nu între primaţi. Primatul este în aceste cazuri doar reprezentantul sinodului său, nu tătucul sau micul lui papă …
Articolul 13, paragraful 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare spune că documentele sunt semnate doar de întâistătători. Evident că la Sinoadele Ecumenice au semnat toţi episcopii. Pentru că şi votau toţi, direct. Nu ca aici, unde în Regulament, la articolul 12, care tratează problema, nu apare niciunde clar modul în care o Biserică autocefală deliberează şi votează interior pentru a rezulta votul său unic.
De altfel, însăşi convocarea Sinodului se face, conform primului articol din numitul Regulament, doar prin acordul tuturor primaţilor – fără să se vorbească de un acord şi o delegare a primaţilor de către sfintele sinoade locale din care fac parte.
Prin această prevedere „Marele Sinod” arăta din nou că este doar o sinaxă extinsă a primaţilor – nouă instituţie în Biserică. Cu toate acestea, sau tocmai şi din cauza lor (pentru că nu s-a luat în calcul dezacordul sfintelor sinoade locale cu diferite aspecte legate de „Marele Sinod”), s-a călcat în picioare dezacordul ulterior al sfintelor sinoade locale în legătură cu data stabilită pentru „Marele Sinod”, tematica şi conţinutul documentelor (Patriarhia Georgiei refuzase, oricum, şi a refuzat şi ulterior, chiar şi prin scrisoare lămuritoare dată în timpul Adunării din Creta, explicit să semneze documentul propus pe tema Tainei Nunţii, considerând că este o temă dogmatică şi că acceptarea căsătoriei mixte este o încălcare a principiilor dogmatice şi a afurisirii puse de canonului 72 de la Sinodul V-VI Ecumenic) sau regulamentul de organizare (pe care reprezentantul Patriarhiei Antiohiei a refuzat să îl semneze la Sinaxa Întâistătătorilor din ianuarie 2016, exact cea la care s-a hotărât convocarea „Marelui Sinod”, şi a reafirmat lămuritor, din nou poziţia sa contrară). Cu toate aceste probleme, Patriarhia din Fanar a refuzat să răspundă pozitiv nu numai la apelul făcut de mai multe sinoade locale de a se amâna şi reorganiza „Sfântul şi Marele Sinod”, dar şi la apelul făcut de Patriarhia Moscovei de a se întrunit de urgenţă o sinaxă a primaţilor care să reevalueze situaţia şi să decidă. Nu că Moscova ar protesta faţă de noua eclesiologie primaţială. Să nu uităm că Sinodul Patriarhiei Moscovei a votat ca ortodoxe imediat după publicare, în Februarie 2016, şi într-o pretinsă unanimitate documentele propuse pentru Creta – lucru ce a dus în unele cazuri la oprirea pomenirii Patriarhului Chiril la slujbe de către unii ierarhi şi preoţi. Iar dacă vorbim despre teologia primatului şi noi eclesiologii, trebuie spus că Patriarhul Chiril este pomenit înaintea ierarhului locului la orice slujbă, din cea mai mică parohie din cuprinsul Patriarhiei Moscovei, chiar şi în Basarabia.
Dar de ce oare tocmai regulamentul de funcţionare este ultimul document adoptat, fără discuţii serioase în pliroma Bisericii? Oare nu tocmai pentru a fi puşi în faţa unui fapt implinit, teologia regulamentului fiind antitradiţională şi heterodoxă? De obicei aceia care vor să forţeze ceva pun acel lucru, diplomatico-strategic, la sfârşit. Şi se pare că le-a reuşit păcăleala, pentru că prea puţini ierarhi au contestat public la nivel mondial modul de organizare. Deşi nu au lipsit nici cei care au contestat, 11 mitropoliţi greci retrăgându-se rând pe rând de pe lista participanţilor, deşi aleşi pentru a participa. Unii au spus clar din ce motive, alţii au fost mai evazivi.

Ideea noii eclesiologii din Regulament pleacă de la importarea personalismului existenţialist în teologia ŞI ECLESIOLOGIA ortodoxă prin teologia Mitropolitului Ioan Ziziulas al Pergamului, mâna dreaptă a Patriarhului Bartolomeu.
Mai pe scurt, ideea sa că unitatea Bisericii locale se face în Euharistie şi Episcop duce la ideea că unitatea Bisericii autocefale se face în primat, iar cea a Bisericii Ortodoxe se face în Patriarhul fanariot (mai am de citit şi recitit legătura dintre aceste teorii şi ideea că unitatea Sfintei Treimi este în Persoana Tatălui, nu în fiinţa şi voinţa comună a celor Trei Persoane – în volumul „Persoană şi natură” J.-Cl. Larchet explica critic ceva despre teologia trinitară a lui Ziziulas). De altfel, un alt mitropolit al Patriarhiei Ecumenice a formulat clar teoria că Biserica Ortodoxă are nevoie de un semn văzut al unităţii sale, iar acesta trebuie să fie Patriarhul „Ecumenic”, adică fanariot.
Cred că aceasta este una dintre principalele probleme DOGMATICE ale Ortodoxiei astăzi.
Cum spuneam şi în alt loc, fostul Constantinopol, actualul Fanar, asemenea Vechii Rome, îşi creează o întreagă ideologie teologică a puterii pe măsură ce aceasta a fost, de facto, pierdută conform chiar înseşi principiilor canoanelor care i-au acordat-o în secolul V şi, mai apoi, prin autointitularea de „Ecumenică” la sfârşitul sec. VI, pe când ajunsese Constantinopolul capitală unică a Imperiului, apoi UNICĂ capitală a sa, după căderea Vechii Rome.
Care este soluţia la această problemă? Este necesară o completă reconfigurare a lumii ortodoxe pe baza unei eclesiologii real ortodoxe, nonautiste şi nonanacronice. Poate prin conferirea de „primus inter pares” pe bază de apostolicitate de primă mână Ierusalimului (sau Antiohiei pentru că este locul unde prima dată ucenicii Domnului s-au numit creştini şi pentru că de ea ţinea şi Ierusalimul până în secolul V, când Ierusalimului devine Patriarhie) – dar ambele se află în zone din ce în ce mai minoritar ortodoxe şi sub stăpânire noncreştină (ceea ce poate ajuta, în sens de spirit martiric, sau, din contră, poate duce la decizii slabe, fricoase, influenţate politic de heterodocşi etc). Apoi se mai poate o variantă prin instituirea unei rotaţii a preşedinţiei sinoadelor, care sistem deşi nu are tradiţie în Ortodoxie, este mai colegial şi mai puţin păgubos sau eretic decât ideologia neopapismului primaţial sau decât bătăliile pentru putere la care asistăm.
Aştept opinii!
M.M.
PS: există o definiţie şi condamnare explicită a etnofiletismului (şi clericalismului) în documentele Adunării din Creta? Că de chestiunea ecumenismului ne-am ocupat mai mult deja, deşi încă nu am verificat varianta finală a textelor Adunării (unde, totuşi, înţeleg că li se recunoaşte titlul istoric de biserici heterodocşilor, se acceptă căsătoria mixtă, deşi este osândită de un sinod ecumenic etc).

Să revedem, dar, ce spune Regulamentul, între altele, conform traducerii de pe siteul Basilica al Patriarhiei Române (deşi traducerea aceloraşi texte tipărită şi lansată de Editura Basilica este ALTA, ale cărei nuanţe par uneori şi mai negative teologic sau mai pozitive. De exemplu, în volumul Editurii Basilica, articolul 10, paragraful 3 are adăugat faptul că este interzisă orice discuţie în contradictoriu „în afara ordinii”, adică nu orice discuţie în contradictoriu, chiar şi pe tema dezbătută; apoi articolul 12, paragraful 3, formulează doar că posibilitate modul de votare pe baza principiului majorităţii în interiorul unei delegaţii – ceea ce textul de pe site formulează altfel):

Articolul 1

Introducere

Prin Harul Preasfintei Treimi, Sfântul și Marele Sinod este o expresie autentică a tradiției canonice și a practicii bisericești dintotdeauna pentru funcționarea sistemului sinodal în Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească. El este convocat de Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic, cu acordul Preafericirilor lor, toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale recunoscute de toți și este constituit din membrii desemnați de toate Bisericile Ortodoxe locale.

Articolul 2

Convocarea Sinodului

Convocarea Sinodului este anunțată prin scrisori patriarhale emise de Patriarhul Ecumenic şi adresate tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Autocefale locale, prin care:

se anunță încheierea pregătirii presinodale a elementelor de pe ordinea de zi a Sinodului, aprobată la nivel panortodox;este fixat timpul și locul întrunirii Sinodului, cu acordul Preafericirilor lor, toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale, șiinvită Bisericile Ortodoxe Autocefale locale, în conformitate cu hotărârile luate la nivel panortodox, la Sinaxele Preafericiţilor Întâistătători, să-şi numească reprezentanţii lor la Sinod.

Articolul 3

Structura Sinodului

Membrii Sinodului sunt ierarhii desemnați de fiecare Biserică Ortodoxă Autocefală, în calitate de delegați;

Numărul membrilor a fost fixat în timpul Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale din luna martie 2014, la Fanar;Delegațiile pot fi însoţite de consilieri speciali, clerici, monahi sau laici, însă numărul acestora nu poate depăși în mod normal numărul de 6 (șase) membri. Sunt invitaţi, de asemenea, trei asistenţi (personal auxiliar) din partea fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale;Consilierii speciali pot participa la sesiunile plenare ale Sinodului, fără dreptul de a lua cuvântul sau de a vota, însă trebuie să asiste Secretariatul Sinodului sau Comisiile sinodaleîn lucrările lor, cu dreptul de a lua cuvântul și de a exercita funcțiile specifice, care le sunt încredințate;Pe durata Sinodului, fiecare Întâistătător poate să aibă în spatele lui unul, sau, dacă este posibil, doi ierarhi membri ai delegației Bisericii sale. Datorită multiplelor sale obligații, Președintele poate avea în preajma sa doi ierarhi și un secretar; toți consilierii se vor instala în spatele Întâistătătorilor lor;Dacă un Întâistătător al unei Biserici locale este împiedecat să participe la Sinod sau la una din sesiunile sale, el trebuie să fie înlocuit de un alt ierarh al Bisericii sale, conform practicii acesteia.

******

Articolul 9

Desfășurarea dezbaterilor

Dezbaterile se desfășoară înlimbile oficiale ale Sinodului, respectiv: greacă, rusă, franceză și engleză, ca și în limba arabă ca limbă de lucru, pentru care se va asigura un sistem de interpretare simultană.Temele sunt dezbătute în ordinea în care figurează pe agenda Sinodului; discuțiile se poartă în mod strict doar supra temei desemnate pentru fiecare sesiune de lucru.Orice intervenție în afara subiectului este interzisă, cuvântul fiind retras, prin intervenția Președintelui, cu excepția unei intervenții referitoare la procedură, sau de natură personală; de aceea, în acest caz, cel care solicită cuvântul trebuie să indice care din dispozițiile Regulamentului, după părerea sa, a fost încălcată.

Articolul 10

Participarea membrilor la dezbateri

Intervențiile pe parcursul lucrărilor Sinodului sunt libere, dar nimeni nu poate vorbi înainte de a solicita și a primi permisiunea din partea Președintelui Sinodului.

Dorința exprimată de un membru al Sinodului de a participa la discutarea unei teme anume este declarată prin prezentarea unei note scrise reprezentantului competent al Secretariatului Sinodului, care ține lista de priorități a celor care manifestă dorința de a vorbi și o supune Președintelui Sinodului.Durata intervenției fiecărui orator în timpul dezbaterilor nu poate depăși 10 minute; luarea cuvântului din nou, dacă sunt solicitate unele explicații suplimentare sau dacă acestea sunt socotite ca fiind necesare și utile de către Președintele Sinodului, nu poate depăși 5 minute. Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale au la dispoziția lor o perioadă dublă de timp pentru intervenții.Orice discuţie în contradictoriu sau orice dispută personală între membrii Sinodului este interzisă, fiind nu numai străină, ci și contrară misiunii Sinodului.

Articolul 11

Modificări aduse textelor

În cursul dezbaterilor asupra fiecărei teme, propunerile de amendamente, de corecturi, sau de adăugiri la textele aprobate în unanimitate de Conferințele Panortodoxe Presinodale și de Sinaxele Întâistătătorilor, referitoare la temele de pe ordinea de zi a Sinodului, sau la textul MesajuluiSinodului:

sunt depuse la Secretariatul Sinodului de delegațiile Bisericilor Ortodoxe Autocefale, pentru a fi supuse Plenului de către Președinte pentru ratificarea lor oficială printr-o decizie sinodală;Aprobarea acestor amendamente, după încheierea dezbaterilor asupra lor, este exprimată, potrivit practicii stabilite la nivel panortodox, prin principiul unanimității delegațiilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Aceasta înseamnă că amendamentele care nu au fost acceptate în unanimitate nu sunt aprobate.

Articolul 12

Votul și aprobarea textelor

Votul referitor la textele dezbătute și revizuite de Sinod, cu privire la temele de pe ordinea de zi:

se referă la fiecare Biserică Ortodoxă Autocefală și nu la fiecare membru din delegațiile la Sinod, conform deciziei unanime luate în acest sens la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, (potrivit căreia fiecare Biserică Autocefală dispune doar de un singur vot);Votarea textelor de către Biserici la Sinod și nu de membrii delegațiilor nu exclude posibilitatea unei poziții negative din partea unuia sau a mai multor ierarhi din delegația unei Biserici Ortodoxe Autocefale cu privire la amendamentele aduse, sau chiar la un text, în general. Acest dezacord este înscris în Actele (Procese Verbale) Sinodului șievaluarea acestor dezacorduri este o chestiune internă a Bisericii Autocefale, în care acestea se manifestă, care își poate fundamenta votul său final pe principiul majorității interne, exprimat de Întâistătătorul ei și din aceste motive trebuie acordat spaţiul și timpul necesare pentru consultațiile legate de această situație.

Articol 13

Aprobarea și semnarea textelor

Textele aprobate în unanimitate privind temele înscrise pe ordinea de zi a Sinodului, elaborate în cele patru limbi oficiale și având aceeași validitate:

sunt semnate de toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale, pe toate paginile și în toate limbile oficiale ale Sinodului, iar la sfârșit sunt semnate de Președinte și de toți membrii Sinodului;Deciziile sinodale semnate, ca șiMesajul Sfântului și Marelui Sinod, sunt trimise prin scrisori patriarhale ale Patriarhului Ecumenic către toţi Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale, care trebuie să le comunice Bisericile lor. Aceste texte au o autoritate panortodoxă.

Articolul 14

Participarea observatorilor

Observatorii altor Biserici și Confesiuni creștine, precum și persoane ale organizațiilor inter-creștine pot asista la sesiunile de deschidere și de încheiere ale Sinodului, fără dreptul de a lua cuvântul sau de a vota.

Articolul 15

Redactarea Actelor (proceselor verbale și documentelor)

Dezbaterile Sinodului vor fi înregistrate și editate prin purtarea de grijă a unui Comitet Panortodox special al Secretariatului Sinodului, desemnat printr-o decizie a Întâistătătorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, cu scopul de a publica procesele verbale în limbile oficiale şi de a fi comunicate tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale.

Articolul 16

Informarea presei

Prin hotărârea Președintelui, cu acordul celorlalți Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe, este înființat un Comitet format din patrusprezece membri ai Sinodului, câte unul pentru fiecare Biserică Ortodoxă Autocefală, însoțiți de consilieri speciali, care va informa în mod constant mass-media cu privire la desfășurarea lucrărilor Sinodului.Numai jurnaliștii acreditați de o manieră potrivită de Secretariatul pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod pot asista la sesiunile de deschidere și de încheiere ale Sinodului.

Chambésy, 27 ianuarie 2016

Semnează:

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, Președinte

În numele Patriarhului Teodor al II-lea al Alexandriei, Mitropolitul Gabriel de Leontopolis

Reprezentantul Patriarhiei Antiohiei nu a semnat acest document

Despre necesitatea stringentă a înmulţirii numărului de episcopii în Patriarhia Română

image

Cred că înmulțirea numărului de episcopii, dublată de micșorarea serioasă a suprafeței lor este o necesitate și o soluție absolut Ortodoxă pentru multe din problemele BOR.
Episcopii ar fi mai aproape de preoți și credincioși, pentru o mai bună și reală lucrare pastorală. Ei ar fi mai puțin „prinți locali” și mai mult părinți întru Hristos. S-ar diminua şi unele presupuse rivalităţi şi carierisme.
Rata de densitate este simplă: cam în locul fiecărui protoiereu / protopop ar trebui să fie un episcop. La nivel practic şi evanghelic, unei episcopii nu i-ar trebui cu mult mai multe venituri decât unui protopopiat. Minus banii care mergeau, oricum, la episcopia din care făcea înainte parte. Infrastructura există deja. Mulţi dintre episcopii din diaspora nu aveau la început nici măcar atâta.

Nu am găsit în istoria și eclesiologia ortodoxă protopopiate. Nici în canoane. Deși nu am avut vreme să cercetez geneza lor, ele arată ca o invenție modernă și mă tem că sunt expresia pierderii înțelegerii episcopatului ca păstor al unei cetăți (care avea creștini în ea cam cât o parohie de oraș în zilele noastre).
Episcopatul nu ar mai fi astfel un club restrâns și receptat de unii ca departe, autist și arogant. Episcopul ar putea reprezenta Biserica sa la Sfinte Sinoade cunoscând mai de aproape și problemele, durerile și opiniile păstoritilor săi. Ar putea chiar să spovedească o parte dintre preoți și credincioși. Cândva, foarte de mult, spovedania era, canonic, permisă doar episcopului (sau unui delegat anume al lui – dar în primele secole spovedania sacramentală presupunea mai mult reintegrarea în Biserică pentru unul din cele trei păcate mari, care te opreau de la Euharistie, pomenire de  Sfântul Pacian al Barcelonei în secolul IV: apostazia, desfrânarea, omorul – cu diferitele lor variante). Desigur, aceasta arată că episcopul era în primul rând ca un stareţ de mănăstire, un gheronda al comunităţii orăşeneşti sau săteşti (cazul horepiscopilor), nu un administrator / manager. Treburile administrative, economice și filantropice erau delegate diaconilor, care, așa cum le spune și denumirea (diacon=slujitor) și cum explică și cartea noutestamentară a Faptelor Apostolilor (capitolul 6), au fost instituiți tocmai pentru ca Apostolii (apoi episcopii și presbiterii/preoții) să se poată ocupa mai cu dinadinsul de rugaciune și cuvânt. De abia mai târziu s-a ajuns la replierea diaconatului pe zona exclusiv ornamental liturgică.

Legat de raritatea episcopală, la polul opus sunt unii din episcopii fără episcopie reală din Patriarhia Ecumenică, repliată de peste un secol mai mult pe diaspora (în Pergam, Efes sau alte orașe din Asia Mică nu se știe să mai existe creștini după persecuția multiseculară mahomedană). De asemenea, inventarea modernă, de la Cuza încoace, a instituţiei nescripturistice, neortodoxe, neeclesiologice a episcopilor vicari, numiţi eufemistic doar „arhierei vicari” – în realitate „episcopi” fără episcopie (termenul arhiereu nu apare în Noul Testament cu referinţă la episcopi, ci fie la Marele Preot din Legea Veche – care preînchipuia arhieria lui Hristos – fie la Hristos Însuşi – „unicul arhiereu”, cf. Evrei cap. 7-10 -; desigur episcopul poartă iconic şi haric arhieria unică a lui Hristos, dar nu o poartă în abstract sau în general, ci legat de episcopia sa concretă, de care este legat în principiu pe viaţă, nefiind acceptate decât rar „mişcările pe orizontală”, suspecte de carierism. Pe de altă parte, şi prezbiterul – iar în Noul Testament, în unele locuri, episcop şi prezbiter au acelaşi înţeles, precum vedem în Apostolul citit astăzi Faptele Apostolilor cap. 20, de Duminica Părinţilor de la Sinodul I Ecumenic, – este, conform limbii greceşti, şi bătrân , dar şi solie, ambasador). Cum pot, deci, rezida şi lucra în aceeaşi arhiepiscopie a Bucureştilor patru sau cinci episcopi ai BOR deodată, dar, în afară de Patriarh, toţi ceilalţi fiind fără episcopie reală, ci „doar vicari”?  Însă despre aceasta şi altele, precum monahocraţia carieristă generată de impunerea antiscripturistică (şi chiar antitradiţională şi anticanonică, la o cercetare mai serioasă) a selecţiei exclusiv monahale a candidaţilor pentru treapta episcopală, altă dată (dacă acuzăm pe romano-catolici că au impus în Evul Mediu antiscripturistic celibatul preoţilor, trebuie să nu uităm că episcopul este purtătorul prin excelenţă al preoţiei lui Hristos şi că Sf. Pavel spune că „Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii” – I Timotei 3, 2).

Până atunci, trebuie spus că Biserica Ortodoxă din Grecia, deși mai puțin extinsă teritorial și demografic (populația Greciei este cam jumătate față de cea a României) decât cea din România, are un numar dublu de episcopii față de BOR. Deci, rotund, rata frecvenței episcopiilor la ei (toate cu rangul de Mitropolii) este de patru ori mai mare. Aproape fiecare oraș are episcopie. La noi nici Brasovul nu are, nici Ploieștiul, nici Piteștiul. În schimb au Curtea de Argeş şi Târgoviştea (ca foste cetăţi de scaun ale Țării Românești), Giurgiul, Alexandria, Slobozia, Deva, Tulcea, Strehaia etc – ceea ce este lăudabil. Dar insuficient. Gândiţi-vă că la o populaţie cu foarte mult mai mică decât cea de astăzi zona Dobrogei avea în perioada secolelor IV-V atestate circa 20 de episcopii! Acum însă în aceeaşi zonă istorică există doar unul, la Tomis. Iar de câţiva ani încă unul la Tulcea. (Trebuie remarcat că mai nou se vehiculează pe net ideea că se doreşte înfiinţarea unei episcopii pentru zona Neamţ, dar într-un context nu de revigorare eclesiastică, ci, se spune că, mai degrabă, din alte interese… Şi tocmai pentru a se evita anumite forme de presupus şantaj cu înjumătăţirea episcopiei, ar trebui făcută o mişcare generală, la nivelul întregii Patriarhii Române). Pentru un episcop o episcopie mai mică trebuie să fie nu un motiv de întristare pentru „puterea” pierdută etc, ci o bucurie deoarece se poate ocupa mai de aproape şi mai eficient de păstoriţii săi şi mântuirea lor – deci şi de a sa.

Vă asigur că am văzut cu ochii mei diferența pozitivă a ratei mult ridicate de episcopii și episcopi în Grecia.
Ei au împărțite și orașele mari în mai multe episcopii („Mitropolii”, cum ziceam – deși în cazul de față sună greșit, pentru că mitropolie înseamnă „oraș mamă” / metropolă).
Salonicul are trei. Athena și mai multe. Mitropolitul Salonicului păstorește doar zona centrală, istorică a orașului. La fel Arhiepiscopul Athenei.
Bucureștiul ar trebui împărțit în episcopii, după numărul sectoarelor. De altfel, canoanele din vechime cer ca organizarea bisericească să urmeze pe cea politico-administrativă. Ar trebui, ca un prim pas, măcar câte o episcopie în fiecare județ. Iar în orașele ca Bucureștiul, câte una per primărie / sector.
Patriarhul Teoctist începuse cu propria arhiepiscopie înmulțirea episcopiilor ca o mișcare pastorală și eclesiologică ortodoxă, real tradițională și modernă în același timp. Îi continuă cineva lucrarea și exemplu în această chestiune?
Greșesc?

Marian Maricaru

PS: ca să ne discreţim frunțile, mă gândesc că la fiecare zgârie nori locuit, ar trebuie să existe cel puțin un preot şi o zonă dintr-un etaj transformată în biserică.

PPS: Ce comentează cineva: „mi se pare mie, sau protopopiatul a apărut la noi prima dată în Ardeal, tocmai pe fondul lipsei episcopilor cauzată de ocupaţia maghiară, mai întâi, şi apoi habsburgică?”
Răspunsul  meu: este foarte posibil. Titulatura de protopresbiter există, însă, şi în alte Biserici locale, dar nu ştiu să existe şi funcţia administrativă bazată pe o subîmpărţire mai mică decât episcopia şi mai mare decât parohia. În tot cazul, la noi sunt prea puţine episcopii.

Iată şi un larg fragment din capitolul 20 al Faptelor Apostolilor, fragment ce cuprinde şi citirea de astăzi de la Dumnezeiasca Liturghie:

15.Şi de acolo, mergând cu corabia, am sosit a doua zi în faţa insulei Hios. Iar în ziua următoare, am ajuns în Samos şi, după ce am poposit la Troghilion, a doua zi am venit la Milet.16.Căci Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii.17.Şi trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii (în original, prezbiterii, nn) Bisericii.18.Şi când ei au venit la el, le-a zis: Voi ştiţi cum m-am purtat cu voi, în toată vremea, din ziua cea dintâi, când am venit în Asia,19.Slujind Domnului cu toată smerenia şi cu multe lacrimi şi încercări care mi s-au întâmplat prin uneltirile iudeilor.20.Şi cum n-am ascuns nimic din cele folositoare, ca să nu vi le vestesc şi să nu vă învăţ, fie înaintea poporului, fie prin case,21.Mărturisind şi iudeilor şi elinilor întoarcerea la Dumnezeu prin pocăinţă şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos.22.Iar acum iată că fiind eu mânat de Duhul, merg la Ierusalim, neştiind cele ce mi se vor întâmpla acolo,23.Decât numai că Duhul Sfânt mărturiseşte prin cetăţi, spunându-mi că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.24.Dar nimic nu iau în seamă şi nu pun nici un preţ pe sufletul meu, numai să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus, de a mărturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu.25.Şi acum, iată, eu ştiu că voi toţi, printre care am petrecut propovăduind împărăţia lui Dumnezeu, nu veţi mai vedea faţa mea.26.Pentru aceea vă mărturisesc în ziua de astăzi că sunt curat de sângele tuturor.27.Căci nu m-am ferit să vă vestesc toată voia lui Dumnezeu.28.Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.29.Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma.30.Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.31.Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea şi ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi.32.Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi.33.Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni;34.Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.35.Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.36.Şi după ce a spus acestea, plecându-şi genunchii, s-a rugat împreună cu toţi aceştia.37.Şi mare jale i-a cuprins pe toţi şi, căzând pe grumazul lui Pavel, îl sărutau,38.Cuprinşi de jale mai ales pentru cuvântul pe care îl spusese, că n-au să mai vadă faţa lui. Şi îl petrecură la corabie.
image

Marian Maricaru despre modul în care se articulează viața duhovnicească și mărturisirea Ortodoxiei împotriva ereziilor. Cuvânt în cadrul conferinței „Duhovnicia filocalică a mărturisirii în Hristos”

Conferința a avut loc la Aula Magna a Universității București în vara anului 2015 și are ca prilej tema afirmațiilor cacodoxe ale reprezentatului Bisericii Ortodoxe Române la CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor), IPS Nifon al Târgoviștei.