«Patimile/viciile noastre sunt măsura imaturității noastre» de Marian Maricaru

„Iolă pe Mediterană” de Marian Maricaru

Patimile/viciile noastre sunt măsura imaturității noastre. Maturitatea este legată de capacitatea de a fi empatic (inclusiv a ne jerfi) și a avea discernământ. De aceea nu ne putem mira că societatea de consum cu hedonismul ei ca motor și rezultat, ține captivi oamenii într-o mentalitate imatură, adolescentină, de veșnici Peter Pani. Și, de aici, criză în toate domeniile. Inclusiv criza familiei în modernitate. Pentru că iubirea autentică presupune empatie cu discernământ, asumare, deci relații stabile, construite și hrănite cu jertfă de sine reciprocă. Adică viața de familie, nu flu flu histrionic, narcisism, instabilitate emoțională etc. Dar relațiile efemere, superficiale, imature, duc inclusiv la nefericirea copiilor, nu doar a părinților. Și uite așa, nu te mai miri că rata depresiei a crescut, că avem din ce in ce mai multi tineri borderline, care se urăsc pe sine, nu știu cine sunt și ce vor, se simt goi interior etc. O societate care tinde să se miște în triada ateism – nihilism – elogiul sinuciderii (legalizate sau nu). Sinucidere promovată ca soluție finală, nu înainte de a se încerca „vindecări” nu cu Absolutul, ci cu substitute sau surogate de Absolut și fericire pe nume idoli/false absoluturi consumist-hedoniste și droguri de tot felul…
Singura soluție este întoarcere la Hristos! Prin Cruce spre Înviere!
MM