Sfântul Paisie Aghioritul despre cum se conduce Biserica

Sfântul Paisie Aghioritul:

Conducerea în Biserică

Biserica Ortodoxă a funcţionat întotdeauna prin sinoade. Duhul ortodox cere ca în Biserică să funcţioneze Sinodul, iar în mănăstiri Sinaxa Bătrânilor. Arhiepiscopul şi Sinodul să hotărască împreună. Stareţul sau stareţa şi Consiliul mănăstiresc să hotărască împreună. Arhiepiscopul este primul dintre egali. Şi patriarhul nu este papă, ci are aceiaşi grad cu ceilalţi ierarhi, stă împreună cu ceilalţi ierarhi şi aprobă. Şi un stareţ sau o stareţa în aport cu proiestamenii sunt tot primii între egali.

Arhiepiscopul sau un stareţ nu poate face ce vrea. Dumnezeu luminează pe un ierarh sau proiestamen într-o problemă, pe altul în alta. Vezi că şi cei patru evanghelişti se completează unul pe celălalt. Tot astfel şi aici, fiecare îşi spune părerea sa, iar atunci când există părere contrară, se scriu procese verbale. Pentru că atunci când este vorba să se ia o hotărâre contrară poruncilor Evangheliei şi unul nu este de acord cu aceasta, dacă nu va cere să se scrie părerea lui înseamnă că este de acord cu acea hotărâre. Dacă nu este de acord, dar semnează fără să se consemneze părerea lui, face rău şi este răspunzător pentru aceasta; este vinovat, în timp ce dacă îşi spune părerea sa şi majoritatea este împotrivă, el este în regulă înaintea lui Dumnezeu. Dacă în Biserică Sinodul, sau în Mănăstiri Sinaxa, nu funcţionează corect, atunci deşi vorbim de duh ortodox, îl avem totuşi pe cel papal. Duhul ortodox este ca fiecare să-şi spună şi să-şi scrie părerea sa, iar nu să tacă pentru că se teme sau să linguşească pentru a se pune bine cu arhiepiscopul sau cu stareţul.”

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 343-345

Preluat de pe internet de la: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/conducerea-biserica

Sf. Ioan Maximovici și faptul că prin Sf. Împărtășanie nu se iau boli

Atenţia neîntreruptă pe care Vlădica o acorda jertfei de sine izvora din frica lui
Dumnezeu, pe care o avea în tradiţia Bisericii primare şi a Sfintei Rusii. Următoarea
întâmplare, istorisită de O. Skopicenko şi adeverită de mulţi oameni din Shanghai,
ilustrează grăitor credinţa sa cutezătoare, neclintită în Iisus Hristos.

„O doamnă, Menşikova, fusese muşcată de un câine turbat. Injecţiile
antirabice ori le refuzase, ori le făcuse neglijent… Şi apoi a fost doborâtă de groaznica
boală. Episcopul Ioan a aflat şi a venit la muribundă. I-a dat Sfânta împărtăşanie, însă
tocmai atunci ea a început să aibă o criză; a făcut spume la gură şi în acelaşi timp a
scuipat Sfintele Daruri pe care tocmai le primise. Iar Vlădica a cules de pe jos şi a înghiţit
Sfintele Daruri vomitate de bolnavă. Cei care erau cu el au strigat:

– Ce faci, Vlădica! Turbarea este foarte contagioasă!
Dar Vlădica a răspuns liniştit:

– N-o să se întâmple nimic; sunt Sfintele Daruri.
Şi, într-adevăr, nu s-a întâmplat nimic”.

Vlădica purta haine făcute din cel mai ieftin material chinezesc şi papuci sau
sandale moi, totdeauna fără şosete, indiferent de vreme. Adeseori mergea desculţ, uneori
după ce îşi dăduse sandalele vreunui sărac. Chiar şi slujea desculţ, lucru pentru care era
criticat cu asprime.

Se ştia deja că Vlădica era nu numai un drept şi un ascet, ci era şi atât de
aproape de Dumnezeu, încât fusese înzestrat cu darul înainte-vederii şi rugăciunile lui săvârşeau vindecări.

SURSA: https://archive.org/stream/SfantulSiFericitulIoanMaximovici-ViataSiMinunile/SfantulSiFericitulIoanMaximovici-ViataSiMinunile1896-1966_djvu.txt