UN SFANT HIROTONIT LA DISTANTA SI O DOVADA A DOGMATICII EMPIRICE PATRISTICE. SI CA ZEII SUNT DRACI: Viaţa celui între sfinţi Părintele nostru Grigorie, Episcopul Neocezareei, Taumaturgul (făcătorul de minuni) – 17 noiembrie

Un fragment din viata Sf. Grigorie Taumaturgul, despre hirotonirea sa la distanță și despre modul în care Dumnezeu i-a descoperit Taina Treimii și că erezie este învățătura lui Pavel de Samosata. Și despre faptul că zeii păgâni sunt demoni, iar cei care se roagă lor, la demoni se roagă și de la demoni iau ajutor!

Viața în întregime poate fi citită aici, de unde am și preluat-o.

Sfantul Grigorie, Episcopul Neocezareei, Taumaturgul

«[…] Avînd Sfîntul Grigorie darul mai înainte vederii şi cunoscînd că episcopul vrea să-l ia din pustie spre slujba Bisericii, se ascundea dinaintea lui, judecîndu-se a fi nevrednic de o asemenea treaptă şi umbla din loc în loc prin pustie ca să nu-l poată afla. Dar fericitul Fedim îl căuta cu sîrguinţă şi cu rugăciuni îl chema din pustie la dînsul. Însă, neputînd despărţi de pustie pe iubitorul de pustie şi a-l aduce în cetatea Amasiei pentru hirotonie, a făcut un lucru străin şi neobişnuit. Fiind îndemnat de Duhul lui Dumnezeu şi aprins cu rîvnă pentru Sfînta Biserică, n-a ţinut seama că Grigorie nu a venit acolo la dînsul şi că nu puţină depărtare este între dînşii, fiindcă de la cetatea Amasiei pînă la pustia aceea unde vieţuia Sfîntul Grigorie era cale de trei zile. Episcopul Fedim, neţinînd seama de depărtarea aceea dintre dînşii, a sfinţit pe Grigorie episcop al Bisericii Neocezareei, deşi nu venise el acolo de faţă. Căci, căutînd către Dumnezeu, a zis: „Tu, Cela ce toate le ştii, Dumnezeule, şi toate le poţi, caută în ceasul acesta spre mine şi spre Grigorie, şi săvîrşeşte cu darul Tău, hirotonisirea lui”. Astfel l-a hirotonit pe fericitul, nefiind de faţă. Despre aceasta mărturiseşte Sfîntul Grigorie de Nisa, care a scris viaţa acestui sfînt, fapt ce se întăreşte şi în canonul din Minei, în pesna a cincea, adeverind astfel: „Stătătorul înaintea lui Dumnezeu, Fedim, fiind aprins de rîvnă, te-a uns pe tine, părinte, nefiind tu de faţă, bizuindu-se pe buna ta credinţă şi pe viaţa ta cea curată, grăitorule de Dumnezeu, Grigorie”. În acest chip minunat, fericitul Fedim a săvîrşit hirotonia lui Grigorie; deci şi nevenind el, s-a supus a primi cîrma Bisericii. Căci cum putea a se împotrivi voii dumnezeieşti? Însă mai întîi a făcut rugăciune, cerînd de sus ajutor pentru un lucru dumnezeiesc ca acesta.

În acea vreme începea eresul lui Pavel de Samosata, pentru care Sfîntul Grigorie, fiind întru nepricepere, se ruga cu sîrguinţă lui Dumnezeu şi Maicii Sale, ca să-i arate credinţa cea adevărată. Într-o noapte, rugîndu-se mai cu sîrguinţă, i s-a arătat Preacurata Fecioară Maria, strălucind ca soarele, împreună cu Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, care era îmbrăcat în veşminte arhiereşti. Arătînd Preacurata Fecioară cu mîna spre Sfîntul Grigorie, a poruncit Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, să-l înveţe taina Sfintei Treimi şi cum se cade a crede drept. Deci, în puţină vreme, Sfîntul Grigorie a fost învăţat, din porunca Maicii Domnului, de către Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu mari taine dumnezeieşti şi a pătruns adîncul înţelepciunii.

Acestea erau cuvintele descoperirii grăite de Sfîntul Ioan: „Unul este Dumnezeu, Părintele Cuvîntului Celui viu, al învăţăturii celei ipostatice, al puterii şi al tainei celei veşnice, născătorul desăvîrşit al Celui desăvîrşit, Tatăl Fiului, Cel Unul născut. Unul Domnul, Unul dintru Unul, Dumnezeu din Dumnezeu, asemănarea şi chipul Dumnezeirii; Cuvîntul lucrător, înţelepciunea care ţine alcătuirea celor ce sînt şi puterea cea făcătoare a toată făptura; Fiul Cel adevărat al Părintelui Celui adevărat, Fiul Cel nevăzut al Părintelui Celui nevăzut, Cel desăvîrşit al Celui desăvîrşit; Cel fără de moarte şi veşnic al Celui veşnic.

Unul Duhul Sfînt, Care are fiinţă de la Tatăl şi prin Fiul este arătat oamenilor; chipul cel desăvîrşit, viaţa, pricina celor ce vieţuiesc, izvor sfînt, sfinţenia care dă sfinţenie, întru care se descoperă Dumnezeu Tatăl, Care este mai presus de toate, şi Dumnezeu Fiul prin Care sînt toate. Treimea cea desăvîrşită, Care cu slava, cu veşnicia şi cu împărăţia nu se desparte, nici se depărtează; căci nici nu este ceva zidit sau făcut în Sfînta Treime, nici adaos, adică să fie ceva ce n-ar fi fost mai întîi şi după aceea să fi venit. Nici Fiul n-a fost cîndva să nu fi fost întru Tatăl, nici Duhul întru Fiul, că neprefăcută şi neschimbată este Treimea, totdeauna aceeaşi”.

Aceste cuvinte care au fost grăite de Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, după vedenia aceea, le-a scris Sfîntul Grigorie cu mîna sa şi a fost păstrată acea scrisoare multă vreme, pînă la stăpînirea agarenilor, adică a turcilor, în Biserica Neocezareei. Apoi sculîndu-se, s-a dus la Neocezareea. Atunci toată cetatea aceea era întru întunericul închinării la idoli, fiind acolo mulţime de idoli şi de capişti idoleşti. Acolo se aduceau mulţime de jertfe idolilor, încît tot văzduhul era plin de mirosuri ce ieşeau din dobitoacele înjunghiate şi arse ca jertfă; numai cîteva suflete de creştini erau în cetatea aceea, ce avea atîta mulţime de popor.

Sfîntul Grigorie, mergînd la Neocezareea, în cale a avut prilej să dea de o capişte idolească. Era atunci seară şi căzuse o ploaie mare, de aceea sfîntul a fost nevoit să intre în acea capişte idolească, împreună cu călătorii şi a rămas într-însa. Acolo erau mulţi idoli în care vieţuiau draci şi se arătau aievea slujitorilor lor şi vorbeau cu ei. Deci, înnoptînd Sfîntul Grigorie acolo, îşi săvîrşea obişnuitele sale rugăciuni de miezul nopţii şi de dimineaţă, însemnînd cu semnul Crucii văzduhul spurcat de jetfele idoleşti. Iar dracii, înfricoşîndu-se de semnul Sfintei Cruci şi de rugăciunile Sfîntului Grigorie, au lăsat capiştea şi au fugit.

Făcîndu-se ziuă, Sfîntul Grigorie şi-a urmat calea sa, care îi era înainte, împreună cu ceilalţi călători, iar popa cel idolesc a intrat în capişte, după obiceiul său, vrînd să aducă jertfă idolilor, însă n-a găsit pe draci căci fugiseră de acolo. Dar, deşi aducea jertfă dracilor, nu i se arătau, precum se obişnuise mai înainte, încît slujitorul nu pricepea pentru care pricină au fugit zeii săi din capişte. El i-a rugat mult să se întoarcă iarăşi la locul lor. Dar ei de departe strigau, zicînd: „Nu putem să intrăm acolo, unde a fost străinul acela care mergea din pustie la Neocezareea”. Auzind acestea slujitorul, a alergat către Sfîntul Grigorie şi, ajungîndu-l, l-a oprit, strigînd la el cu mînie, de ce a îndrăznit să intre în capiştea zeilor lor, fiind creştin, căci pentru această pricină zeii au urît locul acela. Apoi slujitorul s-a dus de acolo, îngrozind pe Sfîntul cu judecată împărătească, vrînd ca îndată să-l ducă cu sila către chinuitor.

Sfîntul Grigorie, potolind mînia lui cu cuvinte blînde şi înţelepte, a zis mai pe urmă: „Astfel este Dumnezeul meu, că şi dracilor porunceşte, şi mie mi-a dat putere asupra lor, încît şi ei mă ascultă”. Iar slujitorul, auzind acestea, şi-a potolit mînia, şi a rugat pe Sfîntul să poruncească zeilor să se întoarcă iar la locurile lor. Iar Sfîntul, luînd o bucăţică de hîrtie din cărticica sa, a scris pe dînsa aceste cuvinte: „Eu, Grigorie, îţi poruncesc, satano, intră!” Şi a dat hîrtiuţa aceea slujitorului, poruncindu-i să o pună pe altarul necuraţilor zei. Apoi îndată s-au întors dracii în capişte, vorbind cu el ca şi mai înainte.

Slujitorul s-a înspăimîntat, minunîndu-se de o putere dumnezeiască ca aceea care era în Sfîntul Grigorie, căci porunceşte dracilor cu cuvîntul şi-l ascultă pe el. Apoi iarăşi a alergat după dînsul şi, ajungîndu-l, fiindcă încă nu ajunsese în cetate, l-a întrebat de unde are o putere ca aceea, încît şi zeii lor păgîneşti se tem de dînsul şi-i ascultă porunca lui. Iar Sfîntul Grigorie, văzînd inima slujitorului lesne de înduplecat către sfînta credinţă, a început a-i spune despre Unul adevăratul Dumnezeu, Care pe toate le-a zidit cu cuvîntul. Şi astfel îi spunea taina sfintei credinţe ortodoxe. […]»

Filmări cu urcușul pe VÂRFUL SFÂNTULUI MUNTE ATHOS

Pentru cei care nu au ajuns acolo sau nu vor putea ajunge niciodată, cu ocazia începerii postului nașterii domnului, ca un simbol al urcușului duhovnicesc ce ne stă înainte și pentru a  prinde aripi sufletești, vă dăruim această filmare!

Three Pilgrims Go to the Peak of Mt. Athos (Video)

Ca fond muzical se aude instrumentul numit duduk armenesc.

SURSA: http://www.johnsanidopoulos.com/2012/11/three-pilgrims-go-to-peak-of-mt-athos.html?m=1

Pr. Prof. Gheorghios Metallinos: DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA CONTINUĂ, sfinții colivazi, viața de comuniune în parohie și „teologia euharistică” (fragment din conferința de la Iași, 07 Nov 2012)

Pentru ca se aude ca unii au taiat, publicat pe net sau au inteles din cuvintele părintelui profesor Gheorghe Metallinos ceea ce au dorit ei, socotim de folos urmarirea intregului raspuns.

Video (apăsați aici)

Sursa: PELERIN ORTODOX

Textul Conferinței de la Iași (07 Nov 2012) al domnului Dimitrios Țelenghidis: “Credința ortodoxă și viața bisericească” în care se arată că trebuie să luptăm împotriva ecumenismului

CREDINȚA ORTODOXĂ ȘI VIAȚA BISERICEASCĂ[1]

de  Dimitrios Țelenghidis

profesor al Facultății de Teologie

Universitatea Aristotelică din Tesalonic[2]

Credința ortodoxă și viața bisericească se găsesc într-o unitate indisolubilă. Credința ortodoxă, înțeleasă ca adevăr dogmatic, delimitează conținutul vieții Bisericii și garantează autenticitatea vieții Ei.

În același timp, viața Bisericii este oglinda vie a conținutului credinței ortodoxe. Duhul Sfânt, ca Duh al Adevărului Ipostatic, cu prezența Lui harismatică în Biserică, asigură viața Bisericii în esența ei, și îi dă un sens autentic.

Credința ortodoxă și viața bisericească se exprimă la nivel existențial și de către fiecare membru al Bisericii.  În mod special, viața bisericească, exprimată ca un fel nou de a fi al credinciosului,  nu poate avea ca rezultat  un mod de manifestare individualist și autonom.  De altfel, fiecare om (membru al Bisericii celei Una) exprimă, în manifestările lui individuale Biserica. Astfel, ethosul eclesiastic al credinciosului se identifică cu fiecare lucrare a sa.   Adică prin fiecare lucrare intelectuală, psihologică, artistică și în general,  prin fiecare manifestare psihosomatică a credinciosului, se dezvăluie viața lui interioară bisericească.  Astfel, în baza acestui fapt, putem să susținem că viața Bisericii se descoperă din viața membrilor Ei.

Când credința ortodoxă se desparte și devine autonomă față de viața credinciosului, nu mai are caracter mântuitor.  Aceasta înseamnă că acest fel de credință nu poate să mântuiască pe om. Credința ortodoxă capătă caracter mântuitor numai atunci când se leagă indisolubil și funcțional cu viața de fiecare zi a credinciosului. Atunci este și se numește viața lui,  viață bisericească.

Desigur că nici viața bisericească, nici participarea la Sfintele Taine fără credința ortodoxă nu poate duce la mântuire. Aceasta înseamnă că nici o Taină a Bisericii, în această situație, nu ne poate mântui de la sine (adică fără ca noi să credem ortodox).

Ortodoxia deține și trăiește plinătatea adevărului. Viața și adevărul se înțeleg în primul rând la nivel existențial. Adevărul nu poate fi separat de viață în integralitatea și în autenticitatea lui, fără consecințe dezastruoase.

Viața, pentru Biserică, este cealaltă față a adevărului. Este necreeată, este pururea fiitoare, este viața veșnică, despre care se vorbește în Evanghelie.

În această situație, este foarte edificatoare și expresivă legătura pe care o face Hristos între adevărul autentic și viața autentică. Hristos, ca Adevăr în Sine, ne adeverește că « aceasta este viața veșnică : să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat, și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis » [3] Viața veșnică este cunoașterea adevăratului Dumnezeu.  Dar, așa cum știm, în limbajul biblic, patristic și ecleziologic, cunoașterea este cauzată de trăire. Cunoașterea înseamnă experiență trăită. Experiența care se vede din participarea la adevăr. Din istoria și experiența arătată a Bisericii, ortodoxia se concretizează prin exactitatea (acrivia) și integritatea învățăturii dogmatice a Ei, în timp ce ortopraxia (dreapta făptuire a Ei) se arată, prin excelență, în viața duhovnicească a membrilor îndumnezeiți ai Bisericii.

Credinciosul care are o viață duhovnicească lucratoare este condus în toate manifestarile sale de Duhul Domnului său. Deoarece Hristos există și trăiește înlăuntrul nostru prin Duhul Său. Hristos, prin Duhul Său, devine « în toate primul » numai în membrele lucrătoare ale Trupului Său mistic, adică în membrii activi ai Bisericii.  În practică, aceasta înseamnă că Hristos,  prin Duhul Său, stăpânește în gândul, în cuvântul și în toată lucrarea acestui credincios.  Împărăția lui Dumnezeu, care se identifică cu viața duhovnicească în cea mai curată înfățișare a ei, este aceea care stăpânește toate manifestarile credinciosului în cadrul Bisericii. În această situație, credinciosul împărățeste, este stăpânit de Duhul lui Dumnezeu de fiecare dată când arată o viață evlavioasă.

Și asa cum, în mod fericit însemnează Sfântul Chiril al Ierusalimului : « viața evlavioasă este susținută de dogma ortodoxă și de fapte bune, și  nici dogmele fără fapte bune nu sunt primite de Dumnezeu, dar nici faptele care nu sunt însoțite de dogmele ortodoxe nu sunt primite de Dumnezeu. »[4] Virtuțile morale, dupa Sfântul Ioan Gură de Aur, primesc viață din puterea dogmelor, așa cum membrele trupului primesc viață de la suflet[5], care sunt sfințite de dogmele ortodoxe[6], care sunt agenții lucrării sfințitoare.  Dar și după Sfântul Maxim « omul se sfințește prin mărturisirea exactă a credinței ».[7]

Ca urmare, adevărul în Biserică nu este teoretic, adică nu este primirea intelectuală prin ascultare și studiu a cunoașterii conținutului credinței, ci este, în principal,  taina care se trăiește prin lucrarea Duhului Sfânt[8]. Fără această participare, a lucrării, este imposibil ca omul să cunoască înțelepciunea lui Dumnezeu și să se împărtășească de Sfintele Taine ale credinței noastre[9]. Credincioșii sunt conduși către plinătatea adevărului de Duhul Adevărului prin trăire. De aceea ei rămân neclintiți în aceasta, fără a le fi frică de amenințări, prigoană sau moarte.  În această situație, poate fi vorba despre maturitatea duhovnicească, despre care vorbește Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la cei care se hrănesc cu hrana tare a dogmelor, « deoarece aceștia au terminat viața copilărească și nu au nevoie de lapte, ei pot să se hrănească cu dogmele tari care îl desăvârșesc pe omul duhovnicesc »[10].

Desăvârșirea duhovnicească, atunci când îl definește pe credinciosul ortodox, este întrepătrunsă cu conștiința ortodoxă și cu acrivia dogmatică.

După cum Ortodoxia trăită coexistă cu ortopraxia (dreapta făptuire), erezia nu poate fi deloc compatibilă cu evlavia, nu poate coexista cu ea. Este imposibil ca ereticul sa fie evlavios și plin de virtuți. « așa cum nu poate să iasă din zăpadă foc, tot așa, ba chiar cu atât mai mult nu poate ieși de la eretic smerenie », remarcă Sfantul Ioan Sinaitul, « îndreptarea este a credincioșilor și a evlavioșilor și, desigur, a acelora care au inima curată»[11] exact din acest motiv ereticii se caracterizează ca neevlavioși (necredincioși) și erezia lor ca blasfemie[12].

Biserica Ortodoxă nu a despărțit niciodată adevărul dogmelor de viața si evlavia Ei.  Teologia și dogmele au fost întotdeauna legate de viața credincioșilor. Învățătura dogmatica a Bisericii și felul de a fi (etosul) al credincioșilor trebuie să se găsească într-o relație funcțională, în așa fel încât una să o adeverească pe cealaltă, ca două fețe ale aceleiași realități.  În nici un fel de situație nu se poate permite a se separa viața credincioșilor de dogmele Bisericii. De aceea atunci când se anulează una, încetează a avea putere și cealaltă.  Desigur că această vedere unilaterală a unei însușiri fundamentale a Ortodoxiei a fost considerată întotdeauna ca o respingere a însăși identității Bisericii. Viața curată este judecată și capătă vrednicie numai din credința dreaptă, viața curată având ca monedă de schimb dreapta credință. « Nici un folos nu are viața curată atunci când credința este greșită » subliniază Sfântul Ioan Hrisostom, «dar nici credința ortodoxă nu e de folos atunci când viața este stricată, murdară »[13].

Viața credincioșilor este autentică atunci când confirmă Teologia Bisericii, adică atunci când constituie experiența trăită a conținutului credinței.

Dar și adevărul dogmatic are valoare practică și mântuitoare, atunci când este trăită și se arată ca viață în Hristos, atunci când există viață curată duhovnicească.  Părintele cel cu Gură de Aur spune hotărât : « Nici să credem că este suficientă pentru mântuire credința, dacă nu arătăm viață curată »[14].

Felul de a fi eclesial, ca etos în Hristos, nu este o manifestare individuală, ci își exprimă existența sa în mod universal. De aceea și Hristos în « Predica de pe Munte » a unit credința către El cu ținerea voii lui Dumnezeu : « nu tot cel ce Îmi zice Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu, Celui din ceruri ». [15]

Unirea dintre dogme și etosul credinței și al vieții, nu este mecanică ci este lucrarea Duhului Sfânt, care presupune conlucrarea liberă cu omul. Ca să rămână credința nezdruncinată este nevoie de ajutorul și de lucrarea activă a Duhului Sfânt în credincios. Lucrarea activă a Duhului Sfânt în credincios este asigurată prin curățenia viețuirii.  Viața curată face ca Duhul Sfânt să rămână lucrător și să întărească puterea credinței. De aceea este imposibil ca să nu se clatine credința aceluia ce are viață necurată[16], deoarece viața prihănită devine piedică în trăirea exactă a dogmelor în așa măsură încât dogmele acestea se strâmbă în mintea lui și încep să corespundă cu viața sa întinată. [17]

Viața eronată și întinată împiedică înțelegerea înălțimii dogmelor credinței, deoarece, în mod practic,  întunecă puterea de înțelegere a minții. Și, așa cum nu este posibil ca cineva care se găsește în înșelare dar trăiește corect (având smerenie, dragoste, moralitate, virtute, viață curată) sa rămână într-un final în înșelare, tot așa cel care se găsește în viclenie, nu poate să ajungă repede la înălțimea dogmelor.  Cel care caută adevărul, trebuie să se păzească neîntinat de orice patimă.  Cel care se eliberează de patimi, și din înșelare se va elibera și adevărul va cunoaște. Dumnezeu cheamă și conduce la adevăr pe orice om care are frică de Dumnezeu și viață virtuoasă. Nu există situație, spune Sfântul Ioan Hrisostom, ca un om de altă religie sau eretic, să rămână în înșelare, atunci când este bun și iubitor de oameni. Întotdeauna Dumnezeu îl va conduce la Biserica Sa.  Dacă se întâmplă însă, să rămână în înșelarea sa, atunci există cu siguranță o altă patimă pe care o are, cum ar fi slava deșartă, nepăsarea sau lenea sufletească, lipsa de grijă față de propria mântuire, etc.  « Dumnezeu îi atrage pe cei care se găsesc în înșelare, atunci când au viața curată ».[18]  Un exemplu este Apostolul Pavel, care era un prigonitor și luptător cumplit împotriva Bisericii lui Hristos.  Deoarece avea o viața ireproșabilă, nu numai că a primit credința Bisericii, dar și pe toți i-a întrecut.[19]

Cât privește legătura dintre credința și viața în cadrul Bisericii, vom sublinia următorul fenomen tragic și paradoxal.  În zilele noastre, mulți creștini ortodocși ne arătam a crede după credința Răsăritului, dar ne comportăm  și trăim Apusean.  Aceasta este o problemă foarte gravă, deoarece confirmă o fracturare interioară existențială.  De aceea, se înțelege de ce în  vremea noastră  se schimbă adevăruri înrădăcinate de secole, în ciuda recomandării clare scrispturistice și patristice de a nu « schimbă granițele veșnice pe care le-au așezat Părinții Bisericii ».[20] Felul apusean de a trăi, care de la început și prin construcția sa este definit ca arogant și plin de mândrie, are ca rezultat nașterea oricărei erezii, dar și a panereziei Ecumenist sincretiste, erezie ce se referă  nu numai la sincretismul intereligios ci și la sincretismul intercreștin, la minimalismul dogmatic, la acordul de la Balamant, teoria ramurilor, recunoașterea unei presupuse succesiuni apostolice și a Tainelor în afara Bisericii, teoria  « Bisericilor Surori », teoria « celor doi plămâni ai Bisericii », și la acordul de la Chambesy care ar recunoaște pe eterodocșii anticalcedonieni condamnați de Duhul Sfânt prin Sinoadele Ecumenice,  ca fiind ortodocși, rugăciunile în comun cu eterodocșii, căsătoriile mixte, primirea eterodocșilor în Biserica fără Taina Botezului, etc.

Pericolul ca printr-o viața necurată sa se ajungă la o credința strâmbă este iminent.  Este doar o problemă de timp când și cum se va întâmpla.  De aceea este nevoie mereu de însoțire dintre viata si dogme, « așa fel încât viața noastră să evidențieze dogmele credinței și dogmele să adeverească buna-credință a faptelor noastre ».[21] Nu avem nici un folos din dreapta credința, dacă viața noastră este necurată.[22]

Dacă cunoașterea și trăirea adevărului  recomandă împreună Ortodoxia, atunci erezia este deviația de la aceasta cunoaștere și participare.

După Sfânta Scriptura, erezia este în primul rând învățătura demonilor, adică este inspirată de duhurile viclene.[23] După Scrierile Ascetice ale Bisericii, diavolul însuși a adus în lume toate credințele greșite și ereziile.  După Stâlpul Ortodoxiei Atanasie cel Mare, “erezia nu provine de la apostoli, ea provine de la demoni și de la tatăl lor, diavolul, și este fără roadă, stearpă, irațională și nebunească”.[24]

În același duh, Părinții Sinoadelor Ecumenice îi caracterizează pe eretici ca având rațiunea deteriorată, ca fiind nebuni (duhovnicește).

Marii Parinți ai Bisericii folosesc atribute grele în privința ereziei și a ereticilor. Numesc erezia necredință și ateism și pe eretici necredincioși și atei. În mod special, Sfântul Atanasie cel Mare îi caracterizează pe eterodocși ca cei ce neagă adevărul, dușmani, colaboratori ai diavolului[25], și premergători ai antihristului.[26]

Erezia este legată strâns de înșelare, fiind o deviație de la adevăr și totodata o deviație de la ceea ce înseamnă viața deplină, autentică.

“Așa cum acela care se depărtează de drumul cunoscut se rătăcește pe drumuri străine, fără să știe unde merge” notează Sfântul Nil Ascetul, “așa și omul care nu crede în Treimea cea de o ființă se găsește în rătăcire”.[27] Acela care rătăcește, nici la scopul ultim nu ajunge, deoarece se află în afara drumului, nici de siguranță nu se bucură, înstrăinându-se de ceea ce este ființial viața sănătoasă.

Este uzual  în Scrierile Patristice  a se evalua erezia ca fiind mult mai gravă decât orice păcat moral al omului deoarece erezia, prin excelență, îl desparte pe om de Dumnezeu.  Despărțirea omului de Dumnezeu este confirmată și instituțional de către Biserica Sinoadelor Ecumenice prin afurisire (oprirea de la Sfânta Împărtășanie) și anatematizare (tăierea din trupul Bisericii) a acelora care nu primesc hotărârile dogmatice date sub inspirația Duhului Sfânt.

Dar în Scrierile Fundamentale Patristice este amintită des și partea morală a ereziei, ca fiind strâns legată de importanța ei dogmatică. În opoziție cu însușirea Bisericii de a uni, erezia are însușirea de a dezbina. Nimic altceva nu au facut Bisericii, ereziile si ereticii, decât să nu ne iubească pe noi, pe Dumnezeu și pe ei înșiși. [28]

Devierea ereticilor de la dreapta credință are ca urmare fireasca si devierea lor  de la  viața duhovnicească veritabilă. De aceea, și viața lor este caracterizată de violență, calomnie și atrocități. Sfântul Atanasie cel Mare,  Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Palama ne mărturisesc astfel de experiențe.   Nu sunt scutiți de comportări similare  romano-catolicii și protestanții, așa cum ne informează istoria cruciadelor și a prozelitizmului  din Orientul Mijlociu și din  Europa de Est.

Atunci când este în pericol credința ortodoxă, cei credincioși cu adevărat arată o mare sensibilitate și se arată ca apărători ai dogmei Ortodoxe și ai evlaviei Ortodoxe. De altfel, aceeași sensibilitate pe care o au credincioșii pentru trăirea și apărarea integrității credinței, se intensifică în lupta împotriva rătăcirii ereticilor.  Este firesc  ca cei care trăiesc adevărul eclezial să fie și apărători ai credinței și neînfricați luptători împotriva ereziei, deoarece erezia are ca rezultat contrazicerea vieții în Duhul Sfânt a Bisericii. Astfel încât, toți care luptă pentru credința Ortodoxă universală, se luptă, în esență, pentru apărarea experienței harismatice a Bisericii, care înseamnă și viața lor personală.  În această situație, credincioșii, care sunt în mod obișnuit toleranți și pașnici, se arată ca « războinici »  ne va spune Sfântul Grigorie Teologul.[29]  Aici, apologetica  și starea de război a credincioșilor, și prin excelență a păstorilor sfințiți ai Bisericii noastre, nu trebuie să fie înțeleasă greșit, deoarece aceasta este cu adevărat lupta de apărare.  Adica, atunci când Biserica îndură un pericol real din partea ereticilor (cum ar fi astăzi din partea ecumenistilor-n.t.), credincioșii ortodocși care au conștiință se luptă să o apere, dând în felul acesta mărturia rămânerii statornice în credință. “ Am rămas statornici, prin lupta noastră, darului de obște, comorii părintești a credinței sănătoase”.[30]

Lupta creștinilor ortodocși, chiar dacă este pentru viața lor însăși, nu este îndreptată împotriva ereticilor ci împotriva ereziei, care amenință să erodeze adevărul in constiinta membrilor Bisericii și prin extensie viața Ei.  Ortodoxia nu a adoptat niciodată violența împotriva ereticilor, ci elaborează teologia apologetică, pentru a convinge cu rațiunea și cu argumente corecte, subliniind în principal trăirea în Duhul Sfânt a membrilor Ei.

Scopul acestei poziții a Ortodoxiei în fața provocării ereticilor este dublu. Pe de o parte apără trupul bisericesc de a nu fi molipsit, iar pe de alta parte dă posibilitatea ca rătăciții să revină la credința sănătoasă a Bisericii.  Aceasta se adeverește și din faptul că Părinții apologeți, deși folosesc un limbaj dur la adresa ereticilor, nu simt ură față de aceștia.[31] Vis-a-vis de ei părinții sunt neținători de minte a răului, blânzi și iubitori de oameni, deși aceia sunt puși pe ceartă. În mod evident socotesc prietenia și tovărășia cu ereticii ca o « stricăciune » și ca o « pierdere a sufletului ».[32] Dialogul cu ereticii trebuie să se desfășoare numai în cadrul recomandat de Sfântul Apostol Pavel : « de omul eretic, dupa întâia și a doua mustrare depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit » .[33]  Dialogul trebuie să se limiteze « numai până la sfatul pentru întoarcerea lor la dreapta credință » după Sfântul Atanasie cel Mare.[34] Fiind mișcat de același duh al Sfintei Scripturi și al practicii Sfinților Părinți, marele teolog al vederii luminii necreate, Sfântul Grigorie Palama, pune ca și condiție pentru un dialog cu Romano-catolicii scoaterea lui Filioque din Simbolul de Credință.[35] După cum este Hristos, așa sunt și Sfinții Săi, întotdeauna cer credința curată ca și condiție absolut necesară pentru vindecare și mântuire. Este specifică, în mod deosebit, condiția pe care o pune Marele Atanasie în privința dialogului cu ereticii. Nu se poate să se discute nimic altceva cu aceștia, spune el, până când nu se va verifica chestiunea credinței. Mai întâi trebuie să fie acordul în credință. Aceasta metodă eclesiastică este întemeiată de însuși Hristos, care nu vindeca pe cei ce pătimeau până nu își exprimau credința lor către El. [36]

Ortodoxia, ca gândire și trăire a credinței, se vede în mod special, în perioada când apar ereziile. Și astăzi, figuri harismatice ale Bisericii devin centre de referință pentru o orientare stabilă a dreptei credințe și a vieții duhovnicești în fața confuziei produse de diversele interpretări ale conținutului credinței și mai ales în cadrului dialogului în curs de desfășurare dintre ortodocși și eterodocși.

Ortodoxia a fost exprimată întotdeauna în mod autentic de către sfinți, de către purtătorii de harisme ale vieții ei în Duhul Sfânt. Putem să fim siguri și optimiști că nu suntem în pericol, doar in masura in care mergem pe urmele Sfinților Părinți ai Bisericii.

Traducere din limba greaca si note de preot Matei Vulcanescu.

---

[1] Referat sustinut in Mitropolia Moldovei si Bucovinei, la Iasi, pe data de 7 noiembrie 2012

[2] Domnul profesor Dimitrie Țelenghidis este considerat unul din cei mai mari dogmatiști ortodocsi contemporani. In ultmii 20 de ani este implicat in problema dialogului dintre Ortodoxie si eterodoxie. Din anii tineretii a avut binecuvantarea sa cunoasca pe parintele Paisie Athonitul, in preajma caruia s-a aflat timp de mult ani si a primit sfaturile lui patristice si duhovnicești. Are o vasta opera, din care citam : Teologia Ortodoxa și Viata, Soteriologia lui Luther, Har si libertate dupa tradiția patristică a secolului al XIV-lea, Contributie la soteriologia Bisericii Ortodoxe, etc (n. trad.)

[3] Ioan 17, 3

[4] v. Cateheze 4, P.G. 35, 456B

[5] v P.G. 60, 745

[6] V. P.G. 59, 443

[7] V. P.G. 90, 165A

[8] V. Sfantul Marcul Ascetul P.G. 65, 1001AB

[9] V. Sfantul Macarie P.G. 34, 904B

[10] V. P.G. 31, 920A

[11] V. P.G. 88, 996B

[12] V. Sfantul Atanasie cel Mare, P.G. 26, 1076C si P.G. 25, 221-225

[13] V. P.G. 53, 31 si P.G. 59, 369

[14] V. P.G. 59, 77

[15] Matei 6, 21

[16] V. P.G. 51, 280

[17] V. P.G. 55, 50 si P.G. 62, 93

[18] V. P.G. 61, 70 si P.G. 57, 243-244

[19] V. E.P.E. 18, 222-224

[20] V. P.G. 59, 63 si Paremii 22, 28: « Nu muta granitele vesnice pe care le-au pus Parintii tai »

[21] V. P.G 64, 500C

[22] V. P.G. 59, 59-61

[23] V. I Timotei 4, 1

[24] V. P.G. 26, 960B

[25] V. P.G. 25, 541C-544C

[26] V. P.G. 26, 25B si 941A

[27] V. P.G. 79, 1237C

[28] V. P.G. 87, 2925B

[29] V. P.G. 35, 1112A

[30] V. Scrisoarea 243, P.G. 32, 908C

[31] V. Sfantul Atanasie cel Mare, P.G. 26, 937C

[32] V. Sfantul Atanasie cel Mare, P.G 26, 940C

[33] Tit 3, 10

[34] V. P.G. 26, 940B

[35] V. Despre purcederea Duhului Sfant, Cuvantul 1, 4, 27-31. P.Hristu, Vol. A, p.31.

[36] Sfantul Atanasie cel Mare, Περί τον γεγενημένων παρ’αρειανων 36, V.E.P., 31, 260-261

SURSA: http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2012/11/08/textul-conferintei-de-la-iasi-al-domnului-dimitrios-telenghidis-credinta-ortodoxa-si-viata-bisericeasca-in-care-se-arata-ca-trebuie-sa-luptam-impotriva-ecumenismului/

ANUNT IMPORTANT! Maine, 7 nov 2012, la IASI, par. prof. Gheorgheos Metallinos lanseaza cartea «Marturisesc un Botez» (ora 12 Facultatea de Teologie); iar de la ora 18:30 CONFERINTA «Parohie, Viata in Biserica si in afara Bisericii» cu par. Metallinos si dl. prof Dimitrie TELENGHIDIS, profesor de Dogmatica al Univ. Aristotel din Salonic.

   Maine, miercuri, 7 noiembrie 2012 este organizata la Iasi cu binecuvantarea Mitropolitului Moldovei, IPS Teofan, conferinta pe tema Parohie, Viata in Biserica si in afara Bisericii, avand invitati pe parintele Gheorghe Metallinos, profesor emerit al Universitatii din Atena si domnul Dimitrie Telenghidis, profesor al Universitatiii din  Salonik.

      – Conferinta va fi la ora 18:30 la Aula Magna a Universitatii din Iasi

     – Lansarea cartii Marturisesc un Botez a parintelui Gheorghe Metallinos va fi la ora 12 la Facultatea de Teologie din Iasi.

     Cei doi sunt reprezentantii Bisericii Ciprului in dialogul cu eterodocsii.

     O recenzie a cartii Marturisesc un botezam pus si noi pe blogul de fata:

O CARTE EVENIMENT (și foarte potrivită perioadei baptismale prepascale) care acoperă un gol din teologia românească: părintele proin-decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Athena, păr. Gheorghios Metallinos, «MĂRTURISESC UN BOTEZ». Nu există botez lucrător/valid de sine în afara Bisericii Ortodoxe!

 

Imaginea de pe copertă: Vechi baptisteriu din Cartagina (actualul Tunis).

Astazi, PRIMA DUMINICĂ DIN NOIEMBRIE: POMENIREA SFINŢILOR TREI NOI IERARHI, ocrotitori ai blogului nostru!

Slujba Sfinţilor Trei Noi Ierarhi Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul

– facere a monahului Gherasimos Mikraghiannanitul, Imnograful Marii Biserici a lui Hristos –

PRELUARE de pe: http://acvila30.ro/2012/11/03/prima-duminica-din-noiembrie-pomenirea-sfintilor-trei-noi-ierarhi/#more-9458

Alte articole:

• MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA: BISERICA NOASTRĂ ESTE ÎN PERICOL – PREDICĂ LA POMENIREA SFÂNTULUI MARCU AL EFESULUI (19 IANUARIE)
• 23 IUNIE 1444 – 23 IUNIE 2012: 568 DE ANI DE LA STRĂMUTAREA ÎN CORTURILE CEREŞTI A SFÂNTULUI MARCU EVGHENICUL, STÂLPUL ORTODOXIEI
• MESAJUL UNUI SFÂNT: MARCU EVGHENICUL
• Mitropolitul Ierotheos de Navpaktos şi Sfântul Vlasie: SFÂNTUL MARCU EVGHENICUL DESPRE CATOLICI
• MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS: SFÂNTUL FOTIE CEL MARE ŞI SINODUL AL VIII-LEA ECUMENIC
• Omilie a mitropolitului Augustin Kantiotis la pomenirea Sfântului Fotie, Patriarhul Constantinopolului (6 februarie) – “O TURMĂ ŞI UN PĂSTOR”
• PREDICĂ LA POMENIREA SFÂNTULUI FOTIE, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI – “ORTODOXIA – COMOARA NOASTRĂ!”
• VIAŢA SFÂNTULUI FOTIE CEL MARE (6 FEBRUARIE)

• UN DOCUMENTAR EXECEPŢIONAL DESPRE VIAŢA SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA (VIDEO)
• VEDENIA UNUI SOBOR CERESC
• Paraclisul Sf. Grigorie Palama

* * * 

În prima Duminică a lunii Noiembrie facem pomenirea celor între Sfinţi, Părinţilor noştri şi apărători ai Ortodoxiei Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul.

La Vecernie Mică punem patru stihuri şi cântăm următoarele podobii:

Glasul al II-lea: Când de pe lemn…

Veniţi cetele ortodocşilor să lăudăm pe stâlpii şi dumnezeieştii păzitori ai Ortodoxiei, pe Fotie cel prea mare, pe dumnezeiescul Grigorie al Tesalonicului şi pe minunatul Marcu, întâistătătorul Efesului, strigându-le: Bucuraţi-vă tăinuitori şi arătători de Dumnezeu înţelepţiţi ai Treimii celei mai presus de fiinţă. 

Datu-vi-s-a de la Dumnezeu în chip felurit şuvoiul înţelepciunii dumnezeieşti în gura voastra, fericiţilor ierarhi, prealăudate Fotie, Marcu şi Grigorie; de aceea aţi amuţit toată gura cumplitului eres cu cuvintele şi învăţăturile voastre dumnezeieşti cu puterea dumnezeiescului Duh ca nişte tăinuitori ai celor mai presus de gând.

Lumina dumnezeieştilor învăţături străfulgerezi lumii, Fotie, prin Duhul Sfânt, iar tu, de Dumnezeu grăitorule Grigorie, îi înveţi pe toţi dumnezeiasca priveghere şi tu, preasfinţite Marcu, risipeşti întunericul înşelăciunii latinilor; de aceea, bucurându-ne, vă cântăm pe voi ca pe nişte ierarhi ai lui Hristos şi luminători ai Bisericii.

Fiind luminaţi cu dumnezeiască lumină şi aprinşi cu râvna pentru Ortodoxie, Fotie preaminunate, dumnezeiescule Grigorie, Marcu, părinte de Dumnezeu insuflate, cu focul cuvintelor aţi ars toată materia eresurilor; de aceea, păziţi-ne şi pe noi pe toţi neclintiţi pe piatra dogmelor de Dumnezeu predanisite cu mijlocirile voastre.

Slavă… glasul al II-lea:

Vlăstare ale Arhipăstorului Hristos şi păstori ai Bisericii Lui, ca nişte locaşuri însufleţite ale virtuţilor şi urmaşi ai Apostolilor, arătatu-v-aţi cu adevărat, Cuvioşilor Părinţi; căci prin înţelepciunea cea de sus, strălucind cu dumnezeiască cuviinţă, aţi răspândit cuvântul Evangheliei şi marea taină a bunei-cinstiri. Ci, o, Fotie preaminunate, sfinţite Grigorie şi preafericite Marcu, nu încetaţi rugându-vă pentru sufletele noastre.

Şi acum… a Născătoarei glasului.

STIHOAVNA:
prima a Învierii glasului şi apoi următoarele pe glasul al II-lea: 
Casa Eufratului…

Sfeşnice pururea luminoase ale insuflării dumnezeieşti v-aţi arătat lumii, Părinţilor, cei ce sunteţi trei la număr şi apărători ai Ortodoxiei.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi cu bucurie se vor bucura.

Bucură-te preasfinţită treime de ierarhi: de Dumnezeu grăitorule Fotie, de trei ori fericite Grigorie şi pururea pomenite Marcu.

Stih: Lăuda-se-vor cuvioşii întru slavă şi se vor bucura în aşternuturile lor.

O, treime sfântă de ierarhi, păzeşte Biserica lui Hristos de toată năvălirea şi rătăcirea eresurilor.

Slavă… a Treimii:

Părinte, împreună cu Fiul şi cu dumnezeiescul Duh, Preasfântă Treime, păzeşte-ne pe noi pentru mijlocirile celor trei Părinţi.

Şi acum… a Născătoarei:

Pe Cuvântul Tatălui L-ai născut, Fecioară, a Cărui iconomie cei trei înţelepţi Părinţi o propovăduiesc cu dumnezeiască cuviinţă.

Acum slobozeşte…, Sfinte Dumnezeule, Troparele de la Vecernia Mare şi apolisul.

LA VECERNIA MARE

După Psalmul 103, Catisma I din Psaltire. La Doamne strigat-am… punem 10 stihuri şi cântăm patru stihiri ale Învierii glasului de rând şi şase podobnice ale sfinţilor:

Glasul al IV-lea: Ca pe un viteaz între mucenici…

Ca nişte părtaşi şi împreună moştenitori ai dumnezeieştii străluciri, preaîndumnezeiţi apărători ai bunei-cinstiri, dascăli ai Ortodoxiei şi stâlpi neclintiţi ai Bisericii lui Hristos, v-aţi arătat cu adevărat, dumnezeiescule Fotie, Grigorie şi Marcu; pentru aceasta după datorie împreună vă fericim.

Ca nişte luminători mult luminoşi luminaţi cu razele Duhului cugetul credincioşilor şi izgoniţi tot întunericul eresurilor cu lumina învăţăturilor voastre, ierarhilor, Părinte Fotie, Grigorie şi Marcu, ca nişte preamari, nerătăcitori şi de Dumnezeu înţelepţiţi călăuzitori ai ortodocşilor.

Ca un soare neînserat ai răsărit de la răsărit, ierarhe Fotie multminunate, şi ai întunecat, sfinte, ieşirea din minţi a apusenilor, iar tu, de Dumnezeu grăitorule Grigorie, prin lumina cea necreată, pe Varlaam de nimic l-ai arătat, şi tu, de Dumnezeu înţelepţite Marcu, prin neschimbata ta stare împotrivă l-ai ruşinat pe Eugeniu cel fără de minte.

Adunările ortodocşilor prăznuire facem vouă, veselindu-ne astăzi după datorie; căci cine ne-ar fi mântuit pe noi de ciuma eresurilor şi a cumplitelor sofisme, preamarilor trei ierarhi, căci voi, fericiţilor, aţi predat Bisericii neîntinată frumoasa mărturisire prin cuvânt înţelepţit de Dumnezeu.

Fotie, lumina cea cu totul înţeleaptă, fulgeră marginilor ca un locaş al dumnezeiescului Duh, Grigorie, păstorul cel îndumnezeit al Tesalonicului, arată tuturor roadele rugăciunii minţii, iar Marcu arată puterea adevărului şi toţi trei împreună biruiesc rătăcirea apusenilor.

Învăţători şi luminători îndumnezeiţi ai tainelor harului şi ai dogmelor credinţei, părinte Fotie multminunate şi dumnezeiescule Grigorie, împreună cu Marcu cel înţelept, voi aţi mântuit Biserica lui Hristos de tot eresul şi aţi zdrobit măselele leilor care scrâşneau împotriva ei.

Slavă… glasul al VI-lea:

Strălucit-au astăzi ca o făclie întreit luminătoare cei trei înţelepţi ierarhi, Fotie cel Mare, Grigorie, de Dumnezeu grăitorul şi Marcu, de Dumnezeu înţelepţitul, înflăcărând adunările ortodocşilor; căci ca nişte tăinuitori ai celor negrăite călăuzesc către strălucirea virtuţilor şi acrivia dogmelor pe cei ce strigă: Bucuraţi-vă, cei ce aţi ruşinat cu puterea dumnezeieştii înţelepciuni sofismele ereticilor şi aţi arătat harul Ortodoxiei! Bucuraţi-vă, dascăli de Dumnezeu grăitori ai Bisericii Răsăritene şi puternici mustrători ai răzvrătirii apusene! Bucuraţi-vă trâmbiţe ale adevărului şi ritori cu chip dumnezeiesc ai deşertării Cuvântului. Rugaţi-vă Sfintei Treimi pentru sufletelor noastre.

Şi acum… Dogmatica Născătoarei de Dumnezeu, a glasului.
Vohod, Lumină lină…, Prochimenul: Domnul a împărăţit… şi Paremiile.

De la Deuteronom citire (cap. 1, 8-17):

Zis-a Moise către fiii lui Israel: Şi iată, Eu vă dau pământul acesta; mergeţi şi vă luaţi de moştenire pământul pe care Domnul a făgăduit cu jurământ să-l dea părinţilor voştri, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov, lor şi urmaşilor. În vremea aceea v-am zis: Nu vă mai pot povăţui singur; Domnul Dumnezeul vostru v-a înmulţit şi iată acum sunteţi mulţi la număr, ca stelele cerului. Domnul Dumnezeul părinţilor voştri să vă înmulţească de o mie de ori mai mult decât sunteţi acum şi să vă binecuvânteze, cum v-a făgăduit El! Cum dar voi purta singur greutăţile voastre şi sarcinile voastre şi neînţelegerile dintre voi? Alegeţi-vă din seminţiile voastre bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi încercaţi, şi-i voi pune căpetenii peste voi. Atunci mi-aţi răspuns şi aţi zis: Bun lucru ne porunceşti să facem! Şi am luat dintre voi bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi încercaţi, şi i-am pus povăţuitori peste voi: căpetenii peste mii, peste sute, peste cincizeci, peste zeci şi judecători peste seminţiile voastre. În vremea aceea, am dat poruncă judecătorilor voştri şi am zis: Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi drept pricina ce ar avea un om atât cu fratele lui, cît şi cu cel străin. Să nu părtiniţi la judecată, ci să ascultaţi şi pe cel mare şi pe cel mic. Să nu vă sfiiţi de la faţa omului, că judecata este a lui Dumnezeu.

De la Deuteronom citire (cap. 10, 14 – 21):

Zis-a Domnul către fiii lui Israel: Iată, al Domnului Dumnezeului tău este cerul şi cerurile cerurilor, pământul şi toate cele de pe el. Dar numai pe părinţii tăi i-a primit Domnul şi i-a iubit şi v-a ales pe voi, sămânţa lor de după ei, din toate popoarele, cum vedeţi astăzi. Deci să tăiaţi împrejur inima voastră şi de acum înainte să nu mai fiţi tari la cerbice; că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul stăpânilor, Dumnezeu mare şi puternic şi minunat, Care nu caută la faţă, nici nu ia mită; Care face dreptate orfanului şi văduvei şi iubeşte pe pribeag şi-i dă pâine şi hrană. Să iubiţi şi voi pe pribeag, că şi voi aţi fost pribegi în pământul Egiptului. De Domnul Dumnezeul tău să te temi, numai Lui să-I slujeşti, de El să te lipeşti şi cu numele Lui să te juri. El este lauda ta şi El este Dumnezeul tău, Cel ce a făcut cu tine acele lucruri mari şi înfricoşătoare pe care le-au văzut ochii tăi.

Din Înţelepciunea lui Solomon citire (cap. 3, 1-9):

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace. Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca nişte scântei care se lasă pe mirişte, aşa vor fi. Judeca-vor neamurile şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăţi întru ei, în veci. Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui.

La Litie, Idiomela, gl. I:

Veseleşte-te în Domnul Biserica Răsăritului având ca luminători cu totul luminoşi şi călăuze nerătăcite pe Fotie cel Mare, pe Grigorie Palama şi pe Marcul Evghenicul; căci îmbogăţindu-se cu râvnă apostolică şi luând sabia Duhului au tăiat taberele eresurilor vrăjmaşe; şi fiecare în vremea sa, cu cuvântul şi cu fapta aţi strălucit, aducând împreună multă roadă Treimii celei mai presus de Dumnezeire. Rugaţi-vă neîncetat pentru sufletele noastre.

Gl. al II-lea:

Cinstiţi fiind cu fapta virtuţilor aţi îmbrăcat veşmântul arhieresc ca nişte vase vrednice ale darurilor cereşti; pentru aceasta, înţelepciunea cea lumească supunându-o prin înţelepciunea dumnezeiască bine aţi făcut în multe feluri Bisericii lui Hristos, fericiţilor Ierarhi; şi cu strălucirea vieţii ne călăuziţi să cugetăm şi să căutăm cele de sus; iar cu puterea cuvântului aţi străbătut şi aţi biruit ca pe o mare nebună împotrivirile flecărelii ereticilor ce se credeau înţelepţi. Dar, o, Fotie prea înţelepte, sfinţite Grigorie şi minunatule Marcu, întăriţi în mărturisirea cea bună pe cei ce cu credinţă urmează învăţăturile voastre.

Gl. al III-lea:

Ca o stâncă neclintită şi ca o piatră de nesfărâmat prin înţelepciunea şi harul dăruite ţie, mult minunate Fotie, ai stat împotriva valului ridicat din Apus împotriva noastră şi l-ai uscat; şi tu, de Dumnezeu grăitorule Grigorie, prin roadele Duhului şi prin lumina rugăciunii minţii ai ruşinat nebunia lui Varlaam; iar tu, de Dumnezeu insuflate Marcu, prin neschimbata ta stare împotrivă şi prin dovedirea cuvintelor la sinodul de la Florenţa ai arătat acrivia. Ci, o, fericiţilor Părinţi, urmaşi ai Apostolilor şi adevăraţi ucenici ai lui Hristos nu încetaţi a vă ruga pentru sufletelor noastre.

Gl. al IV-lea:

Lepădându-vă de voi înşivă pentru slava lui Hristos şi pentru adevărul învistierit în Sfânta Biserică aţi răbdat multe dureri şi lupte şi prigoane şi necazuri cu inimă neclintită, de Dumnezeu insuflaţilor Ierarhi; iar prin pilda şi înţeleapta voastră învăţătură îndrumaţi-ne pe toţi să ţinem mărturisirea ortodoxă şi predaniile Părinţilor, ca să ne facem părtaşi veşnicilor bunătăţi, cu rugăciunile voastre, fericiţilor.

Slavă… acelaşi glas:

Pe făclia cea întreit luminătoare şi fântâna cea cu trei dumnezeieşti izvoare, care izvorăşte apele vieţii veşnice, pe cei trei sfinţi tăinuitori şi slujitori ai Treimii celei mai presus de Dumnezeire, pe Fotie cel Mare, pe Grigorie al Tesalonicului şi pe Marcu al Efesului, tot poporul lui Dumnezeu să-i lăudăm în imne şi cântări; căci dascăli ai Bisericii şi înţelepţi îndrumători s-au arătat şi adevăraţi iconomi ai osebitului dar al Duhului, şi călăuzindu-ne pe noi prin faptă şi cuvânt pe cărările mântuirii neîncetat se roagă Domnului ca să ne dăruiască iertare de greşeli.

Şi acum…a Născătoarei: Din toate primejdiile…

La stihoavnă stihirile prosomice: Prima a Învierii glasului şi apoi următoarele ale sfinţilor:

Glasul al V-lea: Bucură-te, cămară…

Bucură-te treime de ierarhi, strălucirile fulgerului Soarelui celui întreit, stele purtătoare de lumină ale Bisericii lui Hristos, întăririle Ortodoxiei, prea mare Fotie, vistierie a înţelepciunii, Grigorie, păstorule al Tesalonicului, slăvite Marcu, întâi-stătătorule al Efesului, organe de Dumnezeu mişcate ale dogmelor credinţei, căderea ereticilor, tăinuitori ai bunătăţii celei dumnezeieşti, pe Hristos înduplecaţi-l să dăruiască sufletelor noastre mare milă.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi cu bucurie se vor bucura.

Bucură-te treime de ierarhi, izvoare din Eden curgătoare care adăpaţi pururea cu izvoarele cele de viaţă curgătoare ale Ortodoxiei întreaga lume; seceră de trei ori ascuţită care tai vlăstarele cele spinoase ale păruţilor înţelepţi şi zâzaniile tuturor eresurilor, ritori preaînţelepţi ai dumnezeieştii întrupări, lire ale luminii necreate, trâmbiţe ale dumnezeieştilor Ipostasuri; pe Hristos înduplecaţi-L să dăruiască sufletelor noastre mare milă.

Stih: Lăuda-se-vor cuvioşii întru slavă şi se vor bucura în aşternuturile lor.

Bucură-te treime de ierarhi, Părinte Fotie, cel plin de lumină dumnezeiască, Grigorie, de Dumnezeu grăitorule, luminătorule al Ortodoxiei, şi tu, Marcu, mare sprijin al credincioşilor; cei care aţi mustrat prin cuvântul şi harul dumnezeiesc toată rătăcirea latinilor şi trufia cea mai presus de orice trufie care a fost pricinuitoare a tot felul de schisme. Pentru aceasta, rugămu-vă, sfinţilor, izbăviţi Biserica lui Hristos de înrâurirea şi răutatea acestora, cerându-ne tuturor îndurare şi mântuire şi dumnezeiască milă.

Slavă… glasul al VIII-lea:

Strălucirea Duhului care i-a purtat pe Apostoli sălăşluindu-se întru voi, preamarilor Ierarhi, v-a arătat luminători care străluciţi tuturor; pentru aceasta, învăţaţi-i pe fiii Bisericii strălucirea vieţii, dreptatea dogmelor, împărtăşirea dumnezeiescului har şi îndepărtarea de tot eresul străin ca nişte guri ale lucrării dumnezeieşti. Şi acum, Sfinte Fotie, împreună cu Grigorie şi Marcu, izbăviţi-ne pe noi de ereziile de curând ivite, cerând tuturor dumnezeiască milă.

Şi acum… a Născătoarei:

Fecioară nemiresită, care pe Dumnezeu negrăit l-ai zămislit cu trup, Maica lui Dumnezeu celui Preaînalt, rugăciunile robilor tăi primeşte-le, ceea ce eşti cu totul fără de prihană; care tuturor dăruieşti curăţire de greşale, primind acum rugăciunile noastre, roagă-te să ne mântuim noi toţi.

Acum slobozeşte…, Sfinte Dumnezeule…, Troparul Învierii glasului şi al Sfinţilor:

Glasul I: Locuitor pustiului…

Arătători de Dumnezeu grăitori ai dogmelor ortodoxe, înţeleptule ierarh Fotie, slăvite Grigorie, luminătorule preastrălucit al Tesalonicului şi Marcu, păstorule al Efesului, pe piatra cea neclintită a bunei credinţe întăriţi pe cei ce strigă: Slavă Celui ce v-a arătat pe voi minunaţi, slavă Celui ce v-a mărit pe voi, slavă Celui ce întăreşte prin voi credinţa ortodoxă.

Altul, glasul al IV-lea: Degrab ne întâmpină pe noi…

Slujitori ai Treimii şi învăţători înţelepţi ai dogmelor celor drepte, sfinţiţi tăinuitori v-aţi arătat lumii, ierarhe Fotie, părinte Grigorie şi Marcu, păstorule al Efesului, apărători ai ortodocşilor şi temelii neclintite a toată Biserica.

Al Născătoarei de Dumnezeu: Taina cea din veac ascunsă…
Apolisul.

LA UTRENIE

După prima stihologie sedelnele Învierii ale glasului de rând.

După a doua stihologie, sedelnele sfinţilor:

Glasul I: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Ca o făclie cu trei lumini a Soarelui slavei străluciţi pe pământ, Ierarhi ai Domnului, şi luminaţi pe toţi cu strălucirile virtuţilor, dumnezeiescule Fotie, împreună cu Grigorie şi Marcu; pentru aceasta astăzi vă lăudăm împreună, bucurându-ne într-o singură pomenire.

A Născătoarei:

Născutu-S-a din pântecele tău cel curat, Fecioară, Cuvântul lui Dumnezeu, în chip neamestecat şi neschimbat, şi pe toţi cei ce slăvesc negrăită naşterea ta şi te laudă pe tine ca pe o Maică a lui Dumnezeu şi ajutătoare a tuturor i-a izbăvit din blestemul strămoşesc.

În loc de Fericiţi cei fără prihană…, Polieleul şi Binecuvântările Învierii, Ectenia, Ipacoi al glasului şi Sedelna Sfinţilor:

Glasul al IV-lea: Spăimântatu-s-a Iosif…

Îmbrăcându-vă cu adevărat cu puterea Duhului aţi smerit la pământ sprânceana latinilor, dumnezeieşte vorbind cu puterea dumnezeieştilor dogme, înţelepte Fotie, lauda Răsătirului, lăudate Grigorie, vasule al harului, şi dumnezeiescule Marcu, preaînţeleptule ritor al predaniilor părinteşti; pentru aceasta într-un glas vă cinstim pe voi, fericiţilor, după datorie.

A Născătoarei:

Făcătorul tuturor şi Împăratul cerurilor din pântecele tău cel neprihănit luând trup mai presus de fire S-a născut în lume îndoit pentru îndurare şi ne-a mântuit pe noi din blestemul cel de demult, omorând stăpânirea vrăjmaşului, Curată; pentru aceasta, slavoslovim strălucirea ta, strigând într-un glas: Bucură-te Fecioară, slava îngerilor şi scăparea oamenilor.

Antifoanele glasului, Prochimenul, Evanghelia şi celelalte după obicei. 
Apoi Canoanele: al Învierii, al Născătoarei şi al Sfinţilor a cărui acrostih în limba greacă este „Cântare aduc celor trei luminători. A lui Gherasim”.

Cântarea I, Glasul al IV-lea: Deschide-voi gura mea…

Treime mai presus de fire, luminează mintea mea, rogu-mă, cu rugăciunile celor trei slujitori ai Tăi, ca să laud după vrednicie, Doamne, mult cântata adunare a acestora.

Puterea cuvintelor şi strălucirea învăţăturilor voastre a veselit Biserica lui Hristos, părinte Fotie, Grigorie şi Marcu; pentru aceasta bucurându-se vă laudă pe voi astăzi.

Îmbrăcaţi fiind cu nebiruita putere a Duhului, ca nişte dumneiezeşti arătători ai harului dumnezeiesc arătaţi tuturor, Părinţilor, trei cu numărul, buna mărturisire ortodoxă.

Al Născătoarei de Dumnezeu:

Cort de Dumnezeu încăpător şi palat purtător de lumină a lui Hristos Împăratul a toate, te-ai arătat, Preacurată, din sângiurile tale negrăit întrupându-se; pe Acesta roagă-L, Stăpână, să ne mântuiască pe toţi.

Cântarea a 3-a: Pe ai tăi cântăreţi…

Curăţindu-te de noroiul patimilor, te-ai arătat, Părinte Fotie, luminător al Bisericii strălucind tuturor şi ai arătat tuturor că smintelile eresurilor vin din Apus.

Învăţător al luminii necreate te-ai arătat ca un părtaş al ei, mult minunate Grigorie, întâistătătorule al Tesalonicului, iar pe Varlaam cel fără de minte l-ai arătat grăitor în deşert.

Ca un ritor al dogmelor ortodoxe, Marcu, lauda Efesului, ai mustrat cu înţelepciune toate flecărelile latinilor, dovedindu-i a fi măsluitori ai credinţei, Părinte.

Al Născătoarei:

Tămăduieşte-mi durerile trupului şi vindecă-mi, Copilă, durerea sufletului cu harul tău şi dăruieşte-mi pocăinţă ca să moştenesc eu, robul tău, viaţa cea veşnică.

Condacul şi Icosul Duminicii, iar apoi Sedelna Sfinţilor:

Glasul al IV-lea: Degrab ne întâmpină pe noi…

Părinţilor, cei trei cu numărul, tăinuitori ai lui Hristos Dumnezeu, mult înţelepte Fotie, împreună cu Grigorie şi tu, Marcu de Dumnezeu insuflate, izbăviţi de toată vătămarea Biserica lui Hristos căreia sunteţi ziduri şi turnuri dumnezeieşti, rugându-vă Domnului pentru sufletele noastre.

Al Născătoarei:

Izvor al bunătăţii fiind Stăpână, Maica lui Dumnezeu, îndură-te de noi toţi şi izbăveşte-ne, rugămu-ne, de toată îngrozirea şi nevoia ce stă asupra noastră pe toţi care alergăm la calda ta mijlocire, căci tu, Fecioară-Maică, eşti scăparea noastră.

Cântarea a IV-a: Cel ce şade în slavă…

Câştigând, fericiţilor, înţelepciunea din ceruri aţi dezlegat prin strălucirea vieţii toate sofismele vrăjmaşului şi împletiturile eresurilor, strigând: Slavă, Hristoase, puterii Tale.

Să-mi fie lăudată astăzi în cântări ceata cea cu numărul de trei a Părinţilor, Fotie cel Mare, steaua cea neapusă a Răsăritului, de Dumnezeu înţelepţitul Grigorie Palama şi slăvitul Marcu Evghenicul.

Rătăcirea Romei celei vechi aţi mustrat-o cu tărie, ca şi abaterea şi măsluirea întru credinţă cu adevărat, de care pe noi ne-aţi păzit nevătămaţi cu rugăciunile voastre, fericiţilor Arhierarhi.

Al Născătoarei:

Pe Iisus, Împăratul şi Dumnezeul a toată zidirea, L-ai născut, Fecioară, mântuindu-ne pe noi prin a Sa bunătate; omoară-mi păcatul care împărăţeşte întru mine şi viază-mă cu ajutorul tău.

Cântarea a V-a: Spământatu-s-au toate…

Ierarhilor trei la număr, adăpaţi toată zidirea ca nişte râuri mult izvorâtoare de apele Duhului cu dumnezeieştile râuri ale Ortodoxiei, iar râurile cele tulburi ale ereticilor uscaţi-le.

Cu cuget neschimbat aţi răbdat pentru Biserica lui Hristos necazuri amare ca nişte râvnitori ai dumnezeieştilor Apostoli, lăudaţilor Fotie şi Marcu şi dumnezeiescule Grigorie, învăţătorilor ai ortodocşilor.

Primind revărsarea înţelepciunii Duhului prin vieţuirea cea întru totul curată, v-aţi arătat cu adevărat înţelepţi dascăli ai Ortodoxiei şi tăinuitori cu chip dumnezeiesc, preamarilor trei ierarhi.

Al Născătoarei:

Preacurată Marie, veselia îngerilor şi mântuirea tuturor oamenilor de înşelăciunea lui Veliar, mântuieşte-mă şi îndreptează-mi, Curată, paşii sufletului pe calea cea mântuitoare.

Cântarea a VI-a: Înţelepţii lui Dumnezeu…

Fericiţilor, cu cuget neschimbat aţi întărit Biserica lui Hristos, care vă laudă pe voi, în dogmele şi predaniile cele drepte ale Apostolilor.

Propovăduind cu limbă de foc, Grigorie, Marcu şi Fotie, aţi ars toată materia cea stricată a eresurilor, iar cugetele credincioşilor le-aţi luminat.

Urmând dumnezeieştilor voastre graiuri, o, înţelepte Fotie, Grigorie şi slăvite Marcu, ne întărim cu putere pe piatra Ortodoxiei, lăudându-vă.

Al Născătoarei:

Fost-ai munte umbros, după cum zice minunatul Avacum, din care Domnul a ieşit cu trup în lume şi a mântuit, Fecioară, pe cei ce te slăvesc pe tine.

Condac, glasul al II-lea: Pe păzitorii…

Să-i lăudăm în cântări pe cei prealăudaţi între ierarhi, ca pe nişte adevăraţi păzitori ai Ortodoxiei, împreună cu Fotie, pe Grigorie şi pe Marcu, cel pururea pomenit; căci prin Ortodoxia dogmelor au ruşinat întărâtarea eresurilor din Apus, cerându-ne tuturor dumnezeiască luminare.

Icos:

Din plinătatea Dumnezeirii celei întreit luminătoare luând har Părinţii, cei ce sunt trei cu numărul, Fotie cel Mare şi întru totul minunat, Grigorie, păstorul Tesalonicului şi Marcu, întâistătătorul Efesului, ca o sabie cu trei guri din ceruri întărită, au tăiat toate zâzaniile eresurilor, fiecare strălucind în vremea sa şi bine întărind Biserica pe temelia Apostolilor; unul adică smerind sprânceana lucifericului Nicolae, altul amuţind neghiobiile lui Varlaam celui fără de minte, iar celălalt nimicind puterea lui Eugeniu cel trufaş; şi toţi trei luminează acrivia Ortodoxiei, cerându-ne tuturor dumnezeiască strălucire.

SINAXAR

Întâi al Mineiului şi apoi următorul:

Tot în această zi, în prima Duminică a lunii noiembrie facem pomenirea celor între sfinţi Părinţilor noştri şi apărători ai Ortodoxiei Fotie cel Mare, Arhiepiscopul Constantinopolului, Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului şi Marcu Evghenicul, Mitropolitul Efesului.

Stih: Drept este a cinsti laolaltă pe cei trei Părinţi.

Din aceşti fericiţi marele şi preasfinţitul Fotie a trăit în veacul al IX-lea, fiind Arhiepiscopul Constantinopolului şi foarte renumit pentru înţelepciunea, cuvintele şi dogmele bunei-cinstiri. Sfântul Grigorie Palama, fiind Arhiepiscop al Tesalonicului, a strălucit în veacul al patrusprezecelea, fiind mare cu virtutea vieţii şi cu strălucirea luminii dumnezeieşti şi renumit pentru cuvintele şi luptele sale pentru adevăr. Sfântul Marcu Evghenicul a strălucit în veacul al cincisprezecelea. A fost Mitropolit al Efesului şi s-a arătat nebiruit apărător al Ortodoxiei la pseudo-sinodul de la Florenţa.
Aceşti preamari trei ierarhi luând asupra lor toată armătura Sfântului Duh, s-au luptat în multe chipuri pentru neprihănirea credinţei ortodoxe şi prin dogme şi nevoinţe au mustrat şi au ruşinat ereziile Bisericii latine şi pretenţiile trufaşe şi blasfematorii ale arhiereului acesteia, Papa de la Roma, şi au propovăduit şi au dovedit tuturor acrivia în dogme a Bisericii Răsăritene şi nefalsificarea bunei ei mărturisiri. De aceea, după vrednicie, şi de către noi se cinstesc şi se laudă ca nişte Învăţători şi Dascăli ai noştri, apărători şi neclintiţi ocrotitori ai Sfintei lui Hristos Biserici.

Cu ale lor mijlociri, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântarea a VII-a: N-au slujit…

Deschis-ai gura ta cea dumnezeiască, înţelepte Grigorie, prin Sfântul Duh şi ai propovăduit drept tuturor fiinţa lui Dumnezeu cea neîmpărtăşibilă, iar harul şi lucrarea ca fiind împărtăşibile făpturii.

Să lăudăm în cântări după datorie pe marele Fotie, cel bogat în înţelepciune, şi pe slăvitul Marcu, întâi-stătătorul Efesului, care a zdrobit la Florenţa toată rătăcirea latinilor.

Fiind părtaşi, fericiţilor, slavei celei mai înalte ca nişte preaîndumnezeiţi, ierarhilor ai lui Hristos, întru tot lăudate Fotie, cuvioase Marcu şi tu, Grigorie, izbăviţi-ne pe noi de toată necinstea şi nevoia.

Al Născătoarei:

Ca ceea ce ai născut pe Făcătorul făpturii şi pe Împăratul Hristos, de Dumnezeu cu daruri dăruită, pe Acela roagă-L să mă izbăvească de toată împilarea vrăjmaşului luptător şi să mă mântuiască, Fecioară.

Cântarea a VIII-a: Pe tinerii cei binecredincioşi…

Fiind luminaţi cu cunoştinţa dumnezeiască v-aţi arătat cu adevărat păstori prea îndumnezeiţi ai Bisericii, prin bunăvoinţa cea mai înaltă, Grigorie, Fotie şi Marcu, cântând: Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Strălucit-au luminat din Răsărit ca nişte luceferi neapuşi şi au întunecat tot eresul şi răzvrătirea Apusului, cu lumina Ta fiind luminaţi, Mântuitorule, tăinuitorii Tăi, Grigorie şi Fotie, împrenă cu dumnezeiescul Marcu, pe care împreună îi lăudăm.

De graiurile tale cele de Dumnezeu insuflate, Marcu, s-au spăimântat latinii în Florenţa, căci tu, Sfinte, propovăduind înţelepţeşte credinţa cea nestricată şi neîntinată a Apostolilor, ai mustrat toată adăugirea strecurată împotriva Duhului Sfânt.

Al Născătoarei:

Îngerii şi oamenii laudă în cântări marea taină a naşterii tale, căci pe Dumnezeu L-ai născut, om făcându-Se, Curată, spre înnoirea omenirii; pentru aceasta, pe tine, Fecioară, te lăudăm şi te preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a IX-a: Tot neamul pământesc…

Stâlpi luminaţi cu dreptatea dogmelor v-aţi arătat lumii prin curăţia vieţii, pururea fericiţilor Arhierarhi, blestemând toată străina cugetare şi toată hula prin cuvântul cel dumnezeiesc, iar inimile credincioşilor întărind.

Întărindu-se cu puterea Ta, Iubitorule de oameni, cei trei slujitori ai Tăi, Fotie, Marcu şi Grigorie au putut să biruiască tot eresul blasfemiator, cu ale căror rugăciuni izbăveşte-ne pe noi, Doamne, de rătăcirea şi întinarea acestuia.

Tăinuitori ai bunătăţii lui Hristos v-aţi arătat Cuvioşilor Părinţi, apărători ai Bisericii, Dascăli înţelepţi ai Ortodoxiei, Grigorie, Fotie şi slăvite Marcu; pentru aceasta, cu cununi dumnezeieşti v-a încununat Stăpânul.

Pururea fiind aproape, Sfinţilor, de toată lumina Treimii şi îndumnezeiţi cu punerea şi primind viaţa cea veşnică, preaînţelepţilor Grigorie, Fotie şi Marcu, primiţi cântarea mea cea de acum şi alungaţi întunericul minţii mele.

Al Născătoarei:

Pe apa vieţii, pe Hristos, Dumnezeul nostru, născându-L negrăit, ceea ce eşti singură întru totul binecuvântată, te-ai arătat izvor al dumnezeieştii bunătăţi; pentru aceasta, adapă-mă şi pe mine cu apa iertării şi stinge-mi focul patimilor mele cu ploaia bunătăţii tale.

Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru… şi Luminânda Învierii.

Apoi a Sfinţilor: Femei auziţi…

Cu înţelepciunea Duhului şi cu cuvântul dumnezeieştii credinţe eresurile cele în deşert grăitoare ca pe nişte pricinuitoare de sminteli le-aţi lovit până în sfârşit, preaminunate Fotie, Marcu şi Grigorie; pentru aceasta vă lăudăm pe voi ca pe nişte călăuzitori ai ortodocşilor.

A Născătoarei:

Pe Dumnezeu cel mai presus de fire L-ai născut, Născătoare de Dumnezeu, din tine luând neschimbat firea omenească; pentru aceasta, lăudăm şi slăvim măririle tale, căci pe noi ne-ai trecut de la blestemul cel vechi către înălţimea nemuririi.

LA LAUDE
punem patru stihuri şi cântăm patru ale Învierii glasului de rând şi ale sfinţilor următoarele patru:

Glasul I: Ceeea ce eşti bucuria cetelor cereşti…

Pe Ierarhii şi Dascălii noştri cei prealăudaţi să-i cinstim într-un glas veselindu-ne mulţimile ortodocşilor, pe Fotie cel Mare şi minunat şi pe dumnezeiescul Grigorie, împreună cu Marcu, păstorul cel sfânt al Efesului.

Limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, preaînţelepte Fotie, propovăduieşte ortodox că Duhul prucede numai de la Tatăl şi preaînvederat mustră adăugirea şi abaterea în Simbol ca pe un izvor al eresurilor vrăjmaşe.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru drepate şi cuvioşii Tăi cu bucurie se vor bucura.

Arătatu-te-ai în toate păstor priveghetor, Părinte Grigorie, apărătorule al ortodocşilor, iar tu, dumnezeiescule Marcu, gură a sfinţilor teologi făcându-te, mustri abaterea latinilor de la dogmele credinţei.

Stih: Lăudase-vor cuvioşii întru slavă şi se vor bucura în aşternuturile lor.

De Dumnezeu purtătorilor Părinţi, ca unii ce sunteţi luminaţi cu razele cele tainice ale Atotsfintei Treimi, Fotie preafericite, Marcu înţelepte şi Grigorie cuvioase, izbăviţi-ne, rugămu-vă, sufletele noastre de tot eresul vrăjmaş.

Slavă… glasul al V-lea:

Pe ceata celor trei Ierarhi purtători de Dumnezeu, pe Fotie cel Mare, pe Grigorie dumnezeiescul şi pe Marcu de Dumnezeu insuflatul, după datorie să-i lăudăm; căci aceştia conducând evangheliceşte Biserica lui Hristos au alungat toată negura prearăului eres şi pe poporul Domnului l-au călăuzit fără primejdie strălucind prin cuvinte, fapte şi minuni către păşunile mântuirii. Acestora să strigăm: de Dumnezeu grăitorilor Părinţi, trâmbiţe ale Ortodoxiei, pe Hristos rugaţi-L pentru sufletele noastre.

Şi acum… A Născătoarei:

Preabinecuvânatată eşti…

Doxologia mare şi Apolisul.

LA LITURGHIE:

Psalmii Obedniţei şi Fericirile: patru ale Învierii şi patru ale sfinţilor din Cântările a III-a şi a VI-a. Apostolul şi Evanghelia Duminicii şi a Sfinţilor, pe care caut-o la 30 ianuarie la Sfinţii Trei Ierarhi. 
Chinonicele: Lăudaţi pe Domnul… şi Întru pomenire veşnică…

Megalinaria

Bucură-te cinstită treime de Părinţi, preafericite Fotie, sfinţite Grigorie împreună cu dumnezeiescul Marcu, făclie cu trei lumini care aprinzi şi luminezi toată Biserica.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)

Categories:RugăciuniTags: