Primatul papal sau care este greșeala catolicilor – UJO – Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi

Un articol istoric foarte interesant și relevant. Merită parcurs cu atenție. Destule cât de nocivă este ideologia papală și introducerea de inovații asemănătoare în Biserică (unica Biserică, cea Ortodoxă)

Preluarea și traducerea de la: https://spzh.news/ro/istorija-i-kulytrua/67300-primat-papy-rimskogo-ili-pochemu-katoliki-nepravy

La 25 decembrie 1559 cardinalul Giovanni Angelo Medici a fost ales papa și a intrat în istorie cu numele de Pius IV. Unul dintre cele mai cunoscute acte ale sale a fost finalizarea ședințelor Sinodului de la Trident (1545-1563).

În istoriografia catolică aceast sinod este cunoscută și sub numele de cel XIX-lea Sinod Ecumenic și a fost convocat ca mijloc de combatere a mișcării Reformației.

Pe lângă scopul său principal, sinodul a luat o serie de decizii importante, precum confirmarea introducerii filioque în Crezul de la Niceea, aprobarea traducerii latine a Bibliei, introducerea în ea a cărților deuterocanonice și înălţarea autorității Papei de la Roma. Astfel de la mijlocul secolului al XVI-lea autoritatea pontifului s-a ridicat definitiv peste autoritatea sinoadelor.

Auzim și vorbim destul de des despre primatul papei. Din această cauză, fără să ne adâncim în special în istoria și dogmatica Bisericii Catolice, am dori să spunem câteva cuvinte la acest subiect.

Papalitatea a fost inițial un fenomen istoric. Știm că la sfârșitul secolului al IV-lea Imperiul Roman se împarte în Vest și Est. Cu toate că această diviziune a avut mai curând un caracter condițional şi a fost acceptată abia de istoricii contemporani, o vom respecta.

Treptat, Imperiul de Est a devenit Bizanț, iar cel Occidental a durat până în 476, când ultimul împărat Romulus Augustul a fost nevoit să abdice tronul în fața conducătorului mercenarilor barbari Odoacer.

Unul dintre factorii decisivi în formarea doctrinei infailibilității episcopului roman a fost Marea Schismă din 1054, care l-a scutit pe papa de orice dependență bisericească externă.

În mediul religios, se dezvoltă treptat următoarea situație: în Imperiul Bizantin, adică într-un stat cu un singur împărat, există patru centre creștine de bază, iar în Vest rămâne și se înalță treptat episcopul roman. Mai mult, deşi puterea sa era mai largă decât puterea oricărui conducător de stat, în condițiile căderii Romei papa a început să fie asociat de populație cu renumitul imperiul „roman” și cu ultimul centru al marelui imperiu de cândva. Ca rezultat, papalitatea dintr-un fenomen inițial istoric a început să se manifeste ca un fenomen religios și ulterior dogmatic.

Unul dintre factorii decisivi în formarea doctrinei infailibilității episcopului roman a fost Marea Schismă din 1054, care l-a scutit pe papa de orice dependență bisericească externă. În curând a început procesul de consolidare a Bisericii occidentale în jurul tronului roman, care a pierdut legătura cu principiul sobornicesc, rămas valid în Orient.

O perioadă de timp, o serie de biserici, printre care Biserica Galiei și a Irlandei și-au menținut independența. Cu toate acestea, fenomenele istorice care au urmat unul după altul, aşa ca inchiziția, Reforma, Iluminismul, etc. au condus la faptul că în mediul creștin al statelor occidentale a apărut aspirația de a se elibera de alegerea spirituală conștientă şi independentă, și de a muta sarcina responsabilității asupra întâistătătorului roman.

Teologul prerevoluționar și scriitorul bisericesc Evghenii Nikolaievici Uspenski spune că la baza consolidării dogmei primatului papal au stat trei factori:

1. formarea diferitelor invenții și legende de către Biserica Romană;

2. apariția unor reguli bisericești şi canonice imaginare;

3. declararea fundamentelor dogmatice bazate în mod fals pe Sfânta Scriptură.

Pentru a nu face declaraţii nefondate, oferim câteva exemple. Pentru a justifica întâietatea apostolului Petru (și, în consecință, a papei ca urmaș al său) în fața celorlalți ucenici ai lui Hristos, catolicii se referă cel mai adesea la aceste cuvinte din Evanghelie: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile iadului nu o va putea învinge” (Mat. 16, 18). ÎnsăSfântul Ioan Gură de Aur, de exemplu, spune că această frază a Mântuitorului nu se referă la Apostolul Petru ca persoană, ci la credința sa, adică Biserica va fi zidită pe credința ucenicului lui Hristos exprimată în mărturisirea sa: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu” (Matei 16:16).


Primul Sinod de la Vatican (1869-1870). Gravură. La el au fost adoptate două constituții dogmatice: Dei Filius și Pastor aeternus, care au proclamat întâietatea Apostolului Petru, pe papa ca succesorul lui Petru, jurisdicția universală a episcopului roman, dogma infailibilității Papei în domeniul de credință și moralitate. Imagine: k-istine.ru
Un alt loc de referinţă din Sfânta Scriptură este Evanghelia de la Luca, care trasnmite cuvintele lui Hristos adresate din nou Apostolului Petru: „Iar Eu m-am rugat pentru tine ca sa nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, întorcându-te,intareste pe fraţii tăi”.(Lc. 22,32).

Din punctul de vedere al unui catolic totul pare a fi evident și de înțeles. Numai că Sfântul Teofilact din Bulgaria subliniază că „întărirea fraților” va fi posibilă după ce Petru îşi va plânge păcatul lepădării de Mântuitorul și va deveni exemplu de pocăință pentru toate generațiile ulterioare de creștini: „Nimeni dintre cei care cred în Mine nu se va deznădăjdui, uitându-se la tine – vorbeşte Sfântul Ierarh în numele lui Hristos – că, fiind apostol, te-ai lepădat și totuși prin pocăință ai căpătat din nou harul anterior între toți apostolii”.

Evident, nu este nici o exagerare în cuvintele lui Evghenii Uspenski, deoarece cuvintele citate din Sfânta Scriptură sunt interpretate din poziția supremației primatului roman și nu după tradiția sobornicească patristică.

Să ne îndreptăm acum privirea spre titlul de pontif roman, care este destul de elocvent și reflectă bine poziția pe care o ocupă în creștinismul occidental. Deci, Papa este numit „vicar al lui Hristos”, iar catehismul catolic ne spune că trebuie înțeles doar în sensul de „locţiitor al lui Hristos”.

Mai departe – „preot suprem al Bisericii Universale” – o parte a titlului include celebrul nume latin pontifex maximus. Este interesant faptul că la un moment dat acest nume a aparținut preotului suprem a lui Jupiter, şi acordarea sa unui episcop creștin este un paradox. Cuvintele „primatul Italiei, arhiepiscopul și mitropolitul provinciei Romaniei” înseamnă întâietatea episcopului Romei și a teritoriilor din împrejurimi, iar „suveranul orașului-stat Vatican” – un conducător laic al țării respective. Și încele din urmă citim „robul robilor lui Dumnezeu”.

Dacă vorbim despre Biserică ca Trupul binecuvântat al lui Hristos, unde Mântuitorul este Capul Bisericii, pentru catolici papa este singurul monarh care concentrează în sine întreaga Biserică.

Dacă vom acorda atenție titlurilor și adreselor ierarhilor ortodocși, vom putea descoperi formulări la fel de pompoase, dar problema aici constă în faptul că ele sunt un tribut adus unei anumite epoci istorice și în spatele lor nu există nici un fel de definiții dogmatice.

Catolicii sunt cu totul diferiți. Pentru ei titlul de papă este o expresie a credinței în puterea pontifului roman stabilită de Dumnezeu și în avantajele harice pe care acesta le deține. Să cercetăm ce spune catehismul oficial al Bisericii Catolice despre acest lucru:

„Papa, episcopul Romei și succesorul Sfântului Petru, este începutul vizibil şi constant și baza unității episcopilor și a mulțimii de credincioși, căci Primul preot roman are autoritate deplină, supremă și universală asupra Bisericii,pe care are dreptul să o exercite liber în virtutea funcției sale de vicar al lui Hristos și pastor al întregii Biserici”.

Formularea dată este o consecință a definițiilor dogmatice anterioare. Așadar, de exemplu, în decretele Primului Sinod de la Vatican din 1870 există o declarație conform căreia Papei i se oferă cunoașterea Adevărului personal, independent, efectiv dincolo de orice legătură cu Biserica. În general, aceste definiții au fost repetate la al doilea Sinod de la Vatican din 1962-1965, ale cărui sarcini includeau formarea catehismului catolic modern.


Al doilea Sinod de la Vatican (1962-1965). Imagine: ru.wikipedia.org
Dacă vorbim despre Biserică ca Trupul binecuvântat al lui Hristos, unde Mântuitorul este capul Bisericii, pentru catolici, papa este un unic monarh care concentrează întreaga Biserică. El este sursa autorității episcopale, care a înlocuit întregul Trup al Bisericii. Criteriul adevărului pentru catolic nu este Duhul Sfânt, ci vocea pontifului care sună de pe tronul roman. Biserica pentru ei este un organism juridic, în timp ce autoritatea papei este percepută în mod mistic, fapt pentru care ierarhul Mitrofan (de Znosko-Borovsk) face concluzia: „Păcatul papalității constă în pretenţia la ceea ce îi aparține doar lui Dumnezeu, ceea ce aparține Duhului Sfânt care este viu în Biserică”.

Nu putem omite faptul că la al doilea Sinod de la Vatican s-au pus unele începuturi bune, constând în accentuarea nu numai a demnității pontifului, ci și a altor episcopi, în special a celor din Colegiu (adică adunarea întregului episcopat) ca organism sobornicesc. Însă participanții la sinod nu au îndrăznit să facă nişte schimbări mai radicale pentru catolici.

„Păcatul papalității constă în pretenţia la ceea ce îi aparține doar lui Dumnezeu, ceea ce aparține Duhului Sfânt care este viu în Biserică”.

S-a stabilit că Colegiul este, de asemenea, purtătorul celei mai înalte autorități ecleziaste, cu o singură rezervă semnificativă: numai în unanimitate și acord cu papa.

Pe de o parte, putem crede că schimbările pozitive înfiripate au fost înmulțite de fapt cu zero, dar pe de altă parte, de la al doilea Sinod de la Vatican atitudinea față de papă ca un fel de „semizeu” a dispărut, personalitatea sa a devenit mai mult sau mai puțin umană. Totuși, în cinştiinţa catolică papa este investit cu prea multe împuterniciri, iar imaginea sa este semnificativă, pentru că refuzul primatului pontifului roman poate amenința cu o tulburare semnificativă a întregii structuri a Bisericii Catolice.

Părintele Maxim Kozlov subliniază: „Mentalitatea catolică este nevoită să accepte orice contradicție a institutului papalității, deoarece orice încercare de a o agita amenință să provoace o reacție în lanț de schimbări necontrolate”.

Nu știm dacă va veni vremea când o parte substanțială a Bisericii Catolice își va abandona propriile rătăciri. Sarcina noastră este să nu uităm de consecințele introducerii modificărilor în Sfânta Tradiție și să păstrăm Tezaurul care aparţine Bisericii Ortodoxe.

Continuă lectura

QED. Comedie totală: Pseudo Patriarhul Filaret solicită ca Departamentul de Stat SUA să protejeze structura sa (schisma nerecunoscută de Fanar) de BOaU (schismaticii recunoscuți de Fanar/Patriarhia Ecumenică) – UJO – Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi

Tradus de:https://spzh.news/ro/news/69100-filaret-prosit-gosdep-zashhitity-jego-strukturu-ot-pcu

„Patriarhul onorific” a declarat că acțiunile de atac ale BOaU au început după întâlnirea lui Epifanie Dumenko cu Secretarul de stat al SUA.

Liderul Bisericii Ortodoxe a Patriarhiei Kievului lichidate Filaret Denisenko a făcut apel la Departamentul de Stat al SUA să reacționeze la opresiunile BOaU la adreasa structurii sale. Acest lucru a fost raportat de serviciul de presă al BOU-PK.

Liderul Patriarhiei de la Kiev a constatat că BOaU, „care este dependentă de Patriarhia Constantinopolului”, săvârșește acțiuni neligitime de atac datorită sprijinului Departamentului de Stat al SUA.

Potrivit lui Filaret, Patriarhia Kievului suferă din cauza persecuției și a răzbunării primitive din partea liderilor BOaU.

„Regretăm că suntem nevoiți să recunoaștem, dar se pare că noul val de atac din partea BOaU împotriva Bisericii cu adevărat independente a poporului ucrainean – BOU-PK – a început după cele două întâlniri între mitropolitul Epifanie și Secretarul de stat al SUA Mike Pompeo. Din păcate, conducerea BOaU a perceput sprijinul public al SUA ca o oportunitate de a face nelegiuire, de a incita la ură intercofesională în societatea ucraineană, de a încălca drepturile credincioșilor la libertatea de conștiință, de a uita legile creștine și conștiința umană elementară”, consideră ” patriarhul onorific”.

Filaret a atras atenția conducerii SUA asupra faptului că „ei folosesc în scopuri mici, negative, și speculative bunele lor intenții de a ajuta țara noastră să-și păstreze suveranitatea, integritatea teritorială și afirmarea democrației”.

Liderul Patriarhiei de la Kiev a cerut Departamentului de stat să studieze toate actele infracționale și să reacționeze la resiunea exercitată asupra BOU-PK.

Conform informației oferite de UJO, în opinia lui Filaret Denisenko confiscarea bisericilor de la Biserica Ortodoxă Ucraineană are loc datorită existenței în Ucraina „a mai multor biserici ortodoxe”.

Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniță: Autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina din perspectivă panortodoxă | Analize | Art-emis

Sursa: https://www.art-emis.ro/analize/autocefalia-bisericii-ortodoxe-din-ucraina-din-perspectiva-panortodoxa

În perspectiva recunoașterii sau nu a statului de autocefalie acordat „Bisericii schismatice” din Ucraina de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în ziua de 6 ianuarie 2019, acest statut trebuie mai întâi analizat din perspectiva felului cum a fost tratată tema „Autocefalia și modul ei de proclamare” la nivel panortodox, în procesul de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, chiar dacă această temă a fost în final scoasă de pe ordinea de zi a acestui Sinod. Cu toate acestea la nivelul Comisiei Interortodoxe Pregătitoare a acestui Sinod s-a ajuns la adoptarea unor propuneri, care nu au autoritate normativă, dar au totuși o valoare teologică orientativă la nivel panortodox, căci au fost semnate la acel nivel, printre alții, și de reprezentanții Patriarhiei Ecumenice precum și de cei al Bisericii Ortodoxe Ruse. În acest sens propunem, în partea întâi, o prezentare a evoluției discuțiilor la nivel panortodox cu privire la tema Autocefalia și modul ei de proclamare. În partea a doua vom evidenția aspectele mai importante ale procesului care a dus la acordarea Tomosului de autocefalie din 6 ianuarie 2019, precum și conținutul acestuia. În a treia și ultima parte, pe baza concluziilor de la primele două părți vom formula câteva sugestii care ar putea fi luate în considerare de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la definirea atitudinii sale față de situția bisericească din Ucraina.

Dezbaterile pe tema Autocefalia și modul ei de proclamare la nivel panortodox

I.1. Această temă a fost inclusă pe lista temelor pentru Sfântul și Marele Sinod la prima Conferinţă Panortodoxă Presinodală, desfăşurată între 21-28 noiembrie 1976, la Chambésy, Elveția, unde au fost reprezentate 13 Biserici Ortodoxe, absente fiind Bisericile din Georgia şi cea din Albania[1]. Reținem ca fapt divers faptul că delegația Patriarhiei Moscovei era condusă la această conferință de Mitropolitul Filaret de Kiev și Galiția, „patriarhul schismatic de astăzi”. Preşedintele întrunirii a fost mitropolitul Meliton de Calcedon, iar secretar mitropolitul Damaskinos de Tranupolis. Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă de vrednicul de pomenire Patriarhul Justin Moisescu, pe atunci în calitate de Mitropolit al Moldovei şi Sucevei[2]. Această conferință a aprobat lista celor zece teme de pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, listă în care cea de a doua temă era: Autocefalia și modul ei de proclamare. Delegaţiile prezente la această conferință au fost rugate să comunice secretariatului temele pe care doresc să le studieze, din lista celor 10, iar apoi secretariatul va comunica fiecărei Biserici lista cu temele repartizate. Biserica Ortodoxă Română s-a angajat, împreună cu alte Biserici, să trateze următoarele 3 teme: 1. Diaspora ortodoxă; 2. Autocefalia și modul ei de proclamare şi 3. Autonomia și modul ei de proclamare[3].

I.2. Tema autocefaliei a fost discutată pentru prima dată la cea de a IV-a întrunire a Comisiei Interortodoxe Pregătitoare a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care s-a întrunit la Centrul Ortodox de la Chambésy, între 7-13 noiembrie 1993. Președintele Comisiei a fost Mitropolitul Hrisostom de Efes, iar cu excepția Patriarhiilor de Ierusalim și a Georgiei toate celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale au trimis reprezentanți; Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la această întrunire de Mitropolitul Antonie al Transilvaniei însoțit de Pr. Prof. Dr. Ion Bria, în calitate de consultant. Pe ordinea de zi a acestei întruniri erau înscrise două din cele zece teme reținute pe lista Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe și anume: 1. Diaspora ortodoxă și 2. Autocefalia și modul ei de proclamare. Comisia a elaborat și adoptat în unanimitate câte un proiect de text pentru fiecare din aceste teme. Cu referire la a doua temă a fost adoptat următorul text: „Autocefalia şi modul de proclamare – Text adoptat. Comisia interortodoxă pregătitoare, după ce a lucrat pe baza contribuţiilor Sfintelor Biserici Ortodoxe şi pe baza raportului Secretarului pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe asupra problemei Autocefaliei şi a modului de proclamare a ei, a examinat dimensiunile eclesiologice, canonice, pastorale şi practice ale instituţiei autocefaliei în Biserica Ortodoxă şi a ajuns la următoarele concluzii:

Instituţia autocefaliei exprimă în chip autentic unul din aspectele fundamentale ale tradiţiei eclesiologice ortodoxe asupra raporturilor dintre Biserica locală şi Biserica universală a lui Dumnezeu. Această legătură adâncă între instituţia canonică a autocefaliei bisericeşti şi învăţătura eclesiologică ortodoxă privitoare la Biserica locală justifică atât sensibilitatea Bisericilor Ortodoxe autocefale locale faţă de reglementarea problemelor existente în ceea ce priveşte funcţionarea corectă a instituţiei, cât şi voinţa lor de a participa, prin contribuţiile lor, în caz de nevoie, la punerea în valoare a acestei instituţii, în folosul unităţii Bisericii Ortodoxe.
Perihoreza între local(itate) şi ecumenicitate/universalitate, fidelă eclesiologiei ortodoxe, determină raportul funcţional între organizarea administrativă şi unitatea Bisericii. Avându-se în vedere aceasta, s-a constatat un acord total cu privire la locul instituţiei autocefaliei în viaţa Bisericii Ortodoxe.
S-a constatat un acord total în ceea ce priveşte condiţiile canonice pe care le cere proclamarea autocefaliei unei Biserici locale, adică: consimţământul şi acţiunea Bisericii-mame, obţinerea consensului panortodox şi rolul Patriarhiei Ecumenice şi al celorlalte Biserici autocefale în procedura de proclamare a autocefaliei. Conform acestui acord:
a) Biserica-mamă, care primeşte o cerere de autocefalie din partea unei regiuni bisericeşti care depinde de ea, evaluează dacă condiţiile eclesiologice, canonice şi pastorale sunt îndeplinite pentru acordarea autocefaliei. În cazul în care Sinodul local al Bisericii-mame, ca organ bisericesc suprem, îşi dă consimţământul faţă de cererea ce i s-a adresat, atunci Sinodul supune propunerea sa asupra acestui subiect Patriarhiei Ecumenice pentru obţinerea consensului panortodox. Patriarhia Ecumenică informează celelalte Biserici autocefale locale.
b) Patriarhia Ecumenică, potrivit practicii panortodoxe, comunică, prin scrisoare patriarhală, toate amănuntele cu privire la numita cerere şi cere exprimarea consensului panortodox. Consensul panortodox se exprimă prin hotărârea unanimă a sinoadelor Bisericilor autocefale.
c) Exprimând consimţământul Bisericii-mame şi consensul panortodox, Patriarhul Ecumenic proclamă oficial autocefalia Bisericii care a cerut-o, prin publicarea unui Tomos Tomos-ul este semnat de Patriarhul Ecumenic. Este de dorit ca el să fie co-semnat de Primaţii Bisericilor autocefale, dar trebuie, în orice caz, semnat de către Primatul Bisericii-mame.
Biserica locală proclamată autocefală este integrată în comuniunea Bisericilor autocefale ca membră şi întreg aparte şi se bucură de toate privilegiile canonice, consacrate prin practica panortodoxă (diptice, comemorare, relaţii interortodoxe etc.).
Notă: Conţinutul paragrafului 3c a fost retrimis pentru o examinare complementară la următoarea Comisie Interortodoxă Pregătitoare care va căuta să obţină consensul Bisericilor Ortodoxe locale asupra acestei probleme, completând astfel lucrarea sa asupra acestei teme. Urmează semnăturile reprezentanţilor Bisericilor participante.”

I.3. Tema autocefaliei a fost repusă în discuție la cea de a V-a întrunire a Comisiei Interortodoxe Pregătitoare pentru Sfântul și Marele Sinod, desfășurată între 9-17 decembrie 2009, tot la Chambésy, sub preşedenţia Mitropolitului Ioan de Pergam, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice. La această întrunire au fost reprezentate toate cele 14 Biserici Ortodoxe Autocefale, Biserica Ortodoxă Română fiind reprezentată prin I.P.S. Arhiepiscop Ciprian al Buzăului și Vrancei, pe atunci în calitate de Episcop Vicar Patriarhal, însoțit de subsenatul în calitate de consultant. Temele înscrise pe ordinea de zi a acestei întruniri erau cele trei rămase nefinalizate din lista celor 10 adoptate în anul 1976, și anume: Autocefalia, Autonomia şi Dipticele. Cu privire la Autocefalie, comunicatul final, semnat la data de 17 decembrie 2009 de către preşedinte, menţionează că această comisie „a examinat conţinutul paragrafului 3.c., privind Autocefalia şi modul ei de proclamare, transmis prezentei comisii de către reuniunea precedentă din 1993, pentru o examinare complementară şi pentru căutarea consensului Bisericilor Ortodoxe locale. Acest paragraf se referă la proclamarea autocefaliei prin intermediul tomosului de autocefalie şi la modul de semnare a acestuia. Comisia a fost de acord în unanimitate că: „Exprimând consimţământul Bisericii mame şi consensul panortodox, Patriarhul Ecumenic proclamă oficial autocefalia Bisericii solicitante şi promulgă tomosul de autocefalie. Acest tomos este semnat de către Patriarhul Ecumenic, de către Prea Fericirile lor Primaţii Prea Sfintelor Biserici Ortodoxe, invitaţi pentru aceasta de către Patriarhul Ecumenic, adăugând la acesta împreună-mărturia lor prin aplicarea semnăturilor lor” [4].

I.4. În vederea continuării procesului de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod, Patriarhia Ecumenică a convocat cea de a VI-a întrunire a Comisiei Interortodoxe Pregătitoare, între 22-26 februarie 2011, tot la Centrul de la Chambésy, la care au fost reprezentate toate cele 14 Biserici Ortodoxe Autocefale, președinția fiind exercitată tot de mitropolitul Ioan de Pergam, iar Biserica Ortodoxă Română fiind reprezentată de D-l dr. George Grigoriţă, de la Cancelaria Sfântului Sinod. Sarcina acestei întruniri era de a completa studiul privind Autocefalia şi modul ei de proclamare, prin clarificarea problemei semnării tomosului de autocefalie[5], precum şi aceea de a studia problema dipticelor ortodoxe. Potrivit comunicatului oficial publicat la sfărşitul acestei întruniri, respectiv în ziua de 26 februarie 2011, în legătură cu prima temă nu s-a ajuns la unanimitate, aceasta „rămâne încă odată în suspens”, respectiv aşa cum a fost cazul la întrunirea precedentă a Comisiei Interortodoxe Pregătitoare din decembrie 2009. După metodologia Conferințelor Panortodoxe Presinodale, adoptată în anul 1986 la cea de a III-a astfel de conferință, în care era prevăzută și metodologia Comisiilor Interortodoxe, textele adoptate prin unanimitate la nivelul acestor conferințe rămânea neschimbat și dacă era complet se înainta proximei Conferințe Panortodoxe Presinodale. În acest sens, varianta textului despre autocefalie, adoptat în decembrie 2009 era acceptată, dar nu putea fi înaintată căci lipsea unanimitatea cu privire la paragraful privind modalitate de semnare a tomosului de autocefalie.

I.5. Urmare hotărârii Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, din 6-9 martie 2014, a fost constituită o Comisie Interortodoxă Specială pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care s-a întrunit de trei ori cu scopul de a revizui unele teme și de a le pregăti pentru adoptare la o Conferință Panortodoxă Presinodală. Cea de a treia şi ultima întrunire a acestei comisii speciale s-a desfășurat la Chambésy-Geneva, Elveţia, între 29 martie – 3 aprilie 2015, președintele Comisiei fiind Mitropolitul Ioan de Pergam, iar Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgăviștei, însoțit de subsemnatul în calitate de consultant. Potrivit mandatului fixat de Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din martie 2014, această întrunire ar fi trebuit să discute și tema privind Autocefalia și modul ei de proclamare, în sensul să revizuiască și să finalizeze discuțiile Comisiei Interortodoxe din decembrie 2009. Dar la sfârșitul întrunirii s-a arătat printr-un comunicat că: „Temele ‘Autocefalia în Biserica Ortodoxă şi modul ei de proclamare’ şi ‘Dipticele’, despre care Sinaxa Întâistătătorilor a estimat că ar fi bine să fie discutate de Comisia pregătitoare, nu au fost examinate din cauza lipsei de timp”[6].

I.6. Având în vedere lipsa de progres în legătură cu tema privind Autocefalia, Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, întrunită la Chambésy între 21-28 ianuarie 2016, a hotărât următoarele: „Dat fiind că tema Autocefalia și modul ei de proclamare, ca și aceea a Dipticelor, nu au fost aprobate în unanimitate pe parcursul a numeroase întruniri succesive ale Comitetului interotodox pregătitor, pentru a putea fi aprobate definitiv de una din Conferințele Panortodoxe Pregătitoare și astfel nu fac parte din tematica Sfântului și Marelui Sinod, nu au fost incluse pe ordinea de zi și ele vor fi examinate ulterior”[7].

I.7. Concluzii:
1. In procesul de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, cu privire la tema Autocefalia și modul ei de proclamare, la nivelul Comisiei Interortodoxe Pregătitoare s-a ajuns la adoptarea unui text, dar, când s-a pus problema cine semnează tomosul de acordare a autocefaliei unei Biserici Ortodoxe locale, discuțiile s-au blocat complet atât din cauza pretenției Patriarhiei Ecumenice ca acel tomos să fie semnat numai de către Patriarhul Ecumenic, cât și din cauza amenințării unor Biserici, care nu sunt de acord cu ordinea „Dipticelor Patriarhiei Ecumenice” (cum sunt Patriarhia Georgiei și Biserica Ciprului), că dacă ele vor avea de semnat un tomos de autocefalie o vor face la locul pe care pretind ele că îl au de drept în ordinea dipticelor.

2. În al doilea rând trebuie reținut faptul că chiar dacă nu s-a ajuns la un consens în legătură cu Autocefalia, era absolut evident, pentru toate Bisericile Ortodoxe locale, faptul că acordarea acestui statut implică o cooperare panortodoxă și mai ales că o Biserică autonomă nu poate fi declarată autocefală fără consimțământul și participarea Bisericii mame din cadrul căreia se formează noua Biserică autocefală.

3. În lumina Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, desfășurat între 18-26 iunie 2016 la Academia Ortodoxă din Creta, cel puțin pentru cele zece Biserici Ortodoxe participante și cu atât mai mult pentru Patriarhia Ecumenică, actul de acordare a autocefaliei unei noi Biserici nu ar trebui nici măcar conceput altfel decât ca un act desfășurat pe plan panortodox și cu atât mai puțin acordarea statutului de autocefalie unei Biserici nu se poate face fără acordul și în niciun caz împotriva voinței Bisericii Mame respective.

Partea a II-a: Aspectele mai importante ale procesului care a dus la acordarea tomosului de autocefalie din 6 ianuarie 2019

II.1. Cel mai important partener al Patriarhiei Ecumenice în vederea acordării autocefaliei „Bisericii schismatice” din Ucraina a fost președintele de atunci al Ucrainei, astfel că, după toate aparențele, factorii politici au jucat un rol mai important în acest act decât luarea în considerație a aspectelor canonice și ecclesiologice;

II.2. În ziua de 11 octombrie 2018, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a hotărât să restabilească pe „patriarhul Filaret” în demnitatea sa episcopală dar nu ca patriarh, precum și să recunoască pe Mitropolitul Macarie Maletici, și acesta declarat schismatic de Patriarhia Moscovei, pe motivul că nu existau motive dogmatice care să justifice satutul lor de „schismatici”. Dar acești doi ierarhi fuseseră declarați „schismatici” nu de Patriarhia Ecumenică, ci de Biserica Ortodoxă Rusă, iar restabilirea lor nu se poate face împotriva și fără acordul Bisericii care i-a condamnat. Să nu uităm că după declararea acestor ierarhi și a adepților lor ca „schismatici” toate Bisericile Ortodoxe locale i-au considerat ca atare.

II.3 În aceeași sesiune de sinod al Patriarhiei Ecumenice, din octombrie 2018, a fost revocată scrisoarea sinodală a Patriarhiei Ecumenice din anul 1686, prin care fusese aprobată trecerea scaunului de mitropolit al Kievului în jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Această scrisoare fusese semnată de Patriarhul Ecumenic Dionisie al IV-lea (1671-1673, 1676-1679, 1682-1684, 1686, 1687 și 1693-1694), care a petrecut mai mulți ani la curtea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu la București, unde a și murit în septembrie 1696, fiind înmormântat la Mănăstirea Radu Vodă. Scrisoarea din 1686 era adresată Patriarhului Moscovei Ioachim (1674-1690), prin care mitropolia Kievului cu Mitropolitul Ghedeon în frunte a fost trecută în jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Revocarea scrisorii din anul 1686 ridică o serie de probleme: în primul rând o astfel de revocare după 332 de ani fără niciun motiv canonic sau dogmatic este pur și simplu arbitrară și ar putea deveni un precedent periculos. În al doilea rând, adevăratul Mitropolit al Kievului de astăzi este IPS Onufrie, pe care Patriarhia Ecumenică l-a recunoscut până anul trecut (2018) ca atare, ori revocarea respectivă ar fi putut în cel mai bun caz să se refere la acest ierarh, pentru care scrisoarea din 1686 este valabilă căci el continuă să rămână în jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Prin această revocare arbitrară, Patriarhia Ecumenică a căutat justificarea, care de altfel nu rezistă, pentru a se putea amesteca autoritativ în situația bisericească din Ucraina. De altfel, într-o scrisoare din 18 octombrie 2018, adresată IPS Mitropolit Onufrie de Kiev[8] Patriarhul Ecumenic afirma că „Sfânta Mitropolie a Kievului a aparținut dintotdeauna Bisericii Mame a Constantinopolului, înființată de aceasta ca mitropolie separată și ocupând locul al 60-lea din lista eparhiilor tronului ecumenic”, afirmație care reprezintă o mare contradicție cu revocarea scrisorii din anul 1686, căci dacă așa ar sta lucrurile cum se mai justifică în această scrisoare dece a mai fost necesară revocarea?

II.4 Urmare hotărârilor luate de Patriarhia Ecumenică, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, întrunit sub conducerea Patriarhului Chiril la Minsk, în Belorusia, în ziua de 15 octombrie 2018, a decis să întrerupă comuniunea euharistică cu Patriarhia Constantinopolului.

II.5. La convocarea Patriarhiei Ecumenice și sub conducerea IPS Mitropolit Emmanuel al Franței, s-a desfășurat la Kiev, în ziua de 15 decembrie 2018, „sinodul unificării”, la care au fost invitați toți ierarhii ucraineni, inclusiv IPS Mitropolit Onufrie și sufraganii săi, dar cu două excepții aceștia nu au fost prezenți. Acest sinod a reușit să unească cele două grupări „schismatice” într-o singură „Biserică a Ucrainei” și să aleagă un întâistătător al acesteia în persoana Mitropolitului Epifanie, în vârstă de 39 ani, dar nu a reuțit să ducă la formarea unei singure Bisericii Ortodoxe în Ucraina așa cum spera.

II.6. În ziua de 6 ianuarie 2019, în biserica Sfântul Gheorghe din Fanar, S.S. Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a înmânat Mitropolitului Epifanie, în prezența președintelui Ucrainei, tomosul[9] de acordare a statutului de autocefalie noii biserici din Ucraina, din care subliniem următoarele decizii:
– Această nouă biserică este numită „Preasfânta Biserică a Ucrainei”, iar întâistătătorul ei poartă titlul de „Preafericitul Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine”, titlu de la care nu poate înlătura și nici adăuga nimic fără aprobarea Bisericii Constantinopolului;
– Întâistătătorul acestei biserici prezidează Sfântul Sinod compus din ierarhi invitați prin rotație și vechime[10], care slujesc în granițele geografice ale Ucrainei, fără ca de acum înainte să mai aibă competența să stabilească eparhii sau să înființeze „altare extrateritoriale” în regiuni care sunt deja dependente de Tronul Ecumenic, care are competență canonică asupra diasporei, ci să își restrângă jurizdicția sa în cadrul teritoriilor statului Ucraina (!? – s.n. Viorei Ioniță);
– Problemele de administrare internă sunt judecate de către întâistătător și de Sfântul Sinod, fără ca să anuleze dreptul ierarhilor și al altor clerici de a face apel la Patriarhul Ecumenic, care poartă responsabilitatea canonică de a pronunța o judecată irevocabilă referitor la episcopi și alți clerici din Bisericile locale (!?) conform Sfintelor Canoane al 9-lea și al 17-lea de la al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon;
– În ordinea dipticelor, potrivit ordinii canonice, întâistătătorul noii biserici urmează după cel al Bisericii din Ținuturile Cehiei și Slovacia, respectiv al 15-lea;
– După ce este instalat, întâistătătorul trebuie să trimită imediat scrisori irenice privind instalarea sa atât Patriarhului Ecumenic, cât și celorlalți întăistătători de Biserici Ortodoxe locale, iar prima sa vizită irenică va fi la Primul Tron al Bisericii Constantinopolului, de la care va primi și Sfântul Mir ca o afirmare a unității sale spirituale cu acesta (!?);
În caz de probleme bisericești majore, de natură doctrinară sau morală, Preafericitul Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine trebuie să facă apel, în numele Sfântului Sinod al Bisericii sale, la Preasfântul Tron Patriarhal și Ecumenic, de la care așteaptă o părere autoritativă și suport efectiv;
– Prerogativele Tronului Ecumenic asupra Exarhatului și a sfintelor instituții stavorpighiale din Ucraina trebuie păstrate fără atingere (!?).
II.6. Concluzii

Procesul de acordare a autocefaliei noii biserici din Ucraina a fost urmat într-un ritm rapid de către Patriarhia Ecumenică, fără nicio consultare la nivel inter-ortodox și cu atât mai puțin la nivel panortodox, în ciuda recomandărilor și a apelurilor repetate ale mai multor întâistătători de Biserici Ortodoxe Autocefale (Antiohia, Serbia, Albania ș.a.). Deci, modalitatea de acordare a autocefaliei în acest caz a fost în contradicție totală cu experiența și viziunea panortodoxă stabilită în procesul de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe;

Restricțiile stabilite prin tomosul acordat acestei Biserici (obținerea Sfântului Mir din partea Patriarhiei Ecumenice; dreptul clerului ucrainean de a face apel la Patriarhul Ecumenic; interzicerea de a dispune de comunități în diaspora; dar mai ales instalarea unui exarhat și a altor „instituții stavropighiale” de către Patriarhia Ecumenică în Ucraina), contravin statutului de autocefalie așa cum a fost înțeles la nivel panortodox;

În consecință statutul acordat efectiv de către tomosul Patriarhiei Ecumenice din ziua de 6 ianuarie 2019 „Bisericii din Ucraina” este doar acela de o autonomie lărgită, iar prin aceasta s-ar ajunge la situația ca Bisericile Ortodoxe locale să beneficieze de statuturi de autocefalie diferite. În fond Biserica Ortodoxă Autonomă din Finlanda, care se află în jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, se bucură de mult mai multă independență decât este cazul cu noua Biserică din Ucraina;

O eventuală recunoaștere a noii Biserici din Ucraina, dincolo de toate complicațiile grave pe care le împlică o astfel de recunoaștere, ar avea drept rezultat și recunoașterea sau acceptarea punctului de vedere al Patriarhiei Ecumenice cu privire la Autocefalie și la modalitatea ei de afirmare. Reprezentanții Patriarhiei Ecumenice nu au reușit să impună acest punct de vedere pe parcursul pregătirii Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, dar încearcă să îl impună acum de o manieră arbitrară.

Prin toate măsurile pe care le-a luat pentru a impune acordarea acestei autocefalii, Patriarhia Ecumenică s-a îndepărat de spiritul Sfântului și Marelui Sinod, spirit care va fi acum greu de restaurat.

III. Sugestii privind atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de situția bisericească din Ucraina

În legătură cu situația bisericească din Ucraine, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în ședință de lucru în ziua de 25 octombrie 2018, a reiterat recomendarea luată la sesiunea sa precedentă „ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să ajungă împreună la o soluție, păstrându-se unitatea de credință și libertatea administrativ-pastorală, acestea din urmă reprezentând o notă caracteristică a Ortodoxiei”. În continuare Sfântul Sinod al Bisericii noastre a subliniat „totodată faptul că unitatea se păstrează prin coresponsabilitate și cooperare între Bisericile Ortodoxe locale, prin cultivarea dialogului și a sinodalității la nivel panortodox, aceasta fiind o necesitate permanentă în viața Bisericii. Unitatea Bisericii este un dar sfânt al lui Dumnezeu, dar și o mare responsabilitate a ierarhilor, clerului și credincioșilor mireni. De aceea, Sfântul Sinod îndeamnă la înmulțirea rugăciunii pentru unitate, la cultivarea prin dialog și reconciliere a iubirii creștine fraterne, care oferă adevărata libertate”[11]. Această atitudine a fost evidențiată de mai multe site-uri ortodoxe din străinătate[12].

Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române citată mai sus este viziunea consecventă a Bisericii noastre sub inspirația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a relua și adânci parctica sinodalității la nivel panortodox.
Pe această linie este foarte înțeleaptă cultivarea de relații frățești atât cu Patriarhia Ecumenică cât și cu Patriarhia Moscovei;
De aceea recunoașterea acestei noi Biserici nu trebuie să se pună decât numai după împăcarea celor două patriarhii, împăcare prin care în mod inevitabil va trebui să se găsească o rezolvare, cel puțin în parte, și crizei din Ucraina.
Criza bisericească din Ucraina este o încercare foarte grea pentru Biserica Ortodoxă întreagă și mai ales în Diaspora credibilitatea credinței noastre este extrem de expusă. În lumea actuală, în care noi creștinii ortodocși suntem expuși la tot mai grele încercări, ne aflăm acum în situația de a ne aminti încă odată că cele mai grele pericole au fost în istoria Bisericii noastre totdeauna cele din interior. Să nădăjduim că prin îngăduirea acestor ispite Milostivul Dumnezeu ne încearcă și că mărturisind adevărata învățătură a Fiului Său Întrupat ne va ajuta să trecem și peste aceste obstacole.

Notă: Acest material a fost elaborat în luna februarie 2019 și a fost publicat în Revista ART-EMIS[13] în format electonic, iar acum a fost ușor revizuit de autor în vederea publicării lui în volumul omagial dedicat Părintelui Profesor Dr. Ioan-Vasile Leb.

–––––––––––––
[1] Precizăm că între cele 13 Biserici prezente era inclusă și Biserica Ortodoxă a Finlandei, Biserică autonomă, căci această participare a fost posibilă până în octombrie 2008, când Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe a hotărât ca la întrunirile panortodoxe să participe numai Bisericile Ortodoxe Autocefale.
[2] Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până astăzi. Spre Sfântul şi
Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013, p. 97.
[3] Antonie Plămădeală, Vicar Patriarhal, „O privire aaupra pregătirii Sfîntului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”, în Ortodoxia, XXIX (1977), Nr, 2, p. 250; În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 11-13 decembrie 1976, a fost prezentat raportul Comisiei sinodale pentru afacerile externe cu privire la prima Conferinţă Presinodală Panortodoxă, iar Sfântul Sinod a hotărât înființarea unei comisii teologice „a Bisericii Ortodoxe Române care, în termen de 3 luni, urmează să elaboreze cele trei teme repartizate Bisericii noastre de către Conferinţa presinodală panortodoxă pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod. Comisia va fi alcătuită din: Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae (preşedinte), Pr. Prof. Dumitru Popescu; Prof. Iorgu Ivan, Protodiacon Prof. Ioan Floca, Pr. Prof. Ene Branişte, Pr. Prof. Ioan Rămureanu şi Pr. Prof. Mircea Păcuraru. Celelalte 7 teme se repartizează celor două Institute teologice, care vor prezenta referate cu observaţii şi propuneri asupra lor, în termen de 3 luni”; cfr. Sesiunea ordinară a anului 1976 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în „Biserica Ortodoxă Română”, XCV (1977), nr. 1-3, p. 218
[4] Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, Hotărârile întrunirilor panortodoxe …, p.130
[5] http://www.orthodoxie.com/actualites/europe/chambesy-fin-des-travaux-de-la-commission-preparatoire-inter-orthodoxe (30.07.2012)
[6] Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniță, Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. Documente pregătitoare, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, București, 2016, p. 48.
[7] Idem, ibidem, p. 79.
[8] https://orthodoxie.com/le-patriarche-bartholomee-convoque-le-concile-de-reunification-et-publie-sa-lettre-au-metropolite-de-kiev-onuphre-tandis-que-le-patriarche-de-kiev-philarete-conteste-certa/
[9] http://www.patriarchate.org/announcements/-/asset_publisher/MF6geT6kmaDE/content/patriarchikos-kai-synodikos-tomos-choregeseos-autokephalou-ekklesiastikou-kathestotos-eis-ten-en-oukraniai-orthodoxon-ekklesian?_101_INSTANCE_MF6geT6kmaDE_languageId=en_US
[10] Notă: Aceasta este procedura de constituire a Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.
[11] http://basilica.ro/ce-hotarari-au-adoptat-ierarhii-romani-reuniti-in-sinod/
[12] http://orthochristian.com/; sau: https://orthodoxie.com/
[13] https://www.art-emis.ro/analize/criza-bisericeasca-din-ucraina-privita-din-perspectiva-panortodoxa-2 – 24 februarie 2019

Preluare de pe Pelerin Ortodox: MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU: ,,BISERICA NU TREBUIE SĂ FIE INSTRUMENTATĂ PRIN PLANURI GEOPOLITICE!”

http://acvila30.ro/mitropolitul-serafim-de-pireu-biserica-nu-trebuie-sa-fie-instrumentata-prin-planuri-geopolitice/

De asemenea, Mitropolitul de Pireu s-a referit la istoria Bisericii, subliniind că ,,Biserica nu trebuie să fie instrumentată, după cum se urmărește, în planurile geopolitice, geostrategice, care există în cadrul sistemului mondial de viețuire și coexistență a națiunilor. Biserica este poporul lui Dumnezeu care se îndreaptă prin timp spre Împărăția lui Dumnezeu. De aceea și etnofiletismul este erezie”.

,,Prin urmare, nu vorbim despre biserici naționale, ci vorbim despre un singur popor al lui Dumnezeu, despre o singură Biserică în care există toți: ruși, greci, bulgari, sârbi și toți cei care îmbrățișează credința în Iisus Hristos”, a adăugat printre altele Mitropolitul de Pireu.

În alt moment, Mitropolitul Serafim a subliniat în legătură cu Ucraina: ,,Se desfășoară un joc geopolitic și geostrategic îngrozitor între NATO și Federația Rusă, încât vă dați seama că în aceste lucruri Biserica nu poate să intre ca instrument.

SINODUL DE LA CRETA – realizat la presiunile LOBBYULUI AMERICANO-ISRAELIAN si ale CIA? Fost ambasador american: PATRIARHUL ECUMENIC ESTE FINANTAT SI CONTROLAT DE SERVICIILE SECRETE AMERICANE. “Întrebarea ‘cine (te) plătește’ se dovedește a fi deosebit de utilă și în ceea ce privește deslușirea acestui sinod, care s-ar putea să genereze o nouă scindare în ortodoxie“. Q. E. D.! | Cuvântul Ortodox

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/08/18/fost-ambasador-american-patriarhul-ecumenic-este-supervizat-de-serviciile-secrete-americane-sinodul-de-la-creta-realizat-la-presiunile-lobbyului-americano-israelian-si-a-cia/

Un cal troian în Biserică: Primejdia eclesiologic-dogmatică a recunoaşterii Adunării din Creta, în ciuda şi a unor decizii bune luate acolo

Unele dintre deciziile Adunării din Creta sunt foarte bune (de exemplu, recunoaşterea  Sinoadelor VIII şi IX Ecumenice şi a altora antifilioquiste, antipapiste, anti erezii romanocatolice, antiprotestante, condamnarea uniaţiei, adică a greco-catolicismului), dar funcţionează şi ca un puternic cal troian pentru că acceptarea deciziilor sinodului vine la pachet cu acceptarea modului greşit de organizare şi votare, cu acceptarea noii eclesiologii heterodoxe a primaţialismului şi a noii (supra-)instituţii a sinaxei extinse a primaţilor sub titlul de „Sfânt şi Mare Sinod” permanent. Relaţiile trebuie să fie între Sf. Sinoade locale, nu între primaţi. Primatul este în aceste cazuri doar reprezentantul sinodului său, nu tătucul sau micul lui papă …
Articolul 13, paragraful 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare spune că documentele sunt semnate doar de întâistătători. Evident că la Sinoadele Ecumenice au semnat toţi episcopii. Pentru că şi votau toţi, direct. Nu ca aici, unde în Regulament, la articolul 12, care tratează problema, nu apare niciunde clar modul în care o Biserică autocefală deliberează şi votează interior pentru a rezulta votul său unic.
De altfel, însăşi convocarea Sinodului se face, conform primului articol din numitul Regulament, doar prin acordul tuturor primaţilor – fără să se vorbească de un acord şi o delegare a primaţilor de către sfintele sinoade locale din care fac parte.
Prin această prevedere „Marele Sinod” arăta din nou că este doar o sinaxă extinsă a primaţilor – nouă instituţie în Biserică. Cu toate acestea, sau tocmai şi din cauza lor (pentru că nu s-a luat în calcul dezacordul sfintelor sinoade locale cu diferite aspecte legate de „Marele Sinod”), s-a călcat în picioare dezacordul ulterior al sfintelor sinoade locale în legătură cu data stabilită pentru „Marele Sinod”, tematica şi conţinutul documentelor (Patriarhia Georgiei refuzase, oricum, şi a refuzat şi ulterior, chiar şi prin scrisoare lămuritoare dată în timpul Adunării din Creta, explicit să semneze documentul propus pe tema Tainei Nunţii, considerând că este o temă dogmatică şi că acceptarea căsătoriei mixte este o încălcare a principiilor dogmatice şi a afurisirii puse de canonului 72 de la Sinodul V-VI Ecumenic) sau regulamentul de organizare (pe care reprezentantul Patriarhiei Antiohiei a refuzat să îl semneze la Sinaxa Întâistătătorilor din ianuarie 2016, exact cea la care s-a hotărât convocarea „Marelui Sinod”, şi a reafirmat lămuritor, din nou poziţia sa contrară). Cu toate aceste probleme, Patriarhia din Fanar a refuzat să răspundă pozitiv nu numai la apelul făcut de mai multe sinoade locale de a se amâna şi reorganiza „Sfântul şi Marele Sinod”, dar şi la apelul făcut de Patriarhia Moscovei de a se întrunit de urgenţă o sinaxă a primaţilor care să reevalueze situaţia şi să decidă. Nu că Moscova ar protesta faţă de noua eclesiologie primaţială. Să nu uităm că Sinodul Patriarhiei Moscovei a votat ca ortodoxe imediat după publicare, în Februarie 2016, şi într-o pretinsă unanimitate documentele propuse pentru Creta – lucru ce a dus în unele cazuri la oprirea pomenirii Patriarhului Chiril la slujbe de către unii ierarhi şi preoţi. Iar dacă vorbim despre teologia primatului şi noi eclesiologii, trebuie spus că Patriarhul Chiril este pomenit înaintea ierarhului locului la orice slujbă, din cea mai mică parohie din cuprinsul Patriarhiei Moscovei, chiar şi în Basarabia.
Dar de ce oare tocmai regulamentul de funcţionare este ultimul document adoptat, fără discuţii serioase în pliroma Bisericii? Oare nu tocmai pentru a fi puşi în faţa unui fapt implinit, teologia regulamentului fiind antitradiţională şi heterodoxă? De obicei aceia care vor să forţeze ceva pun acel lucru, diplomatico-strategic, la sfârşit. Şi se pare că le-a reuşit păcăleala, pentru că prea puţini ierarhi au contestat public la nivel mondial modul de organizare. Deşi nu au lipsit nici cei care au contestat, 11 mitropoliţi greci retrăgându-se rând pe rând de pe lista participanţilor, deşi aleşi pentru a participa. Unii au spus clar din ce motive, alţii au fost mai evazivi.

Ideea noii eclesiologii din Regulament pleacă de la importarea personalismului existenţialist în teologia ŞI ECLESIOLOGIA ortodoxă prin teologia Mitropolitului Ioan Ziziulas al Pergamului, mâna dreaptă a Patriarhului Bartolomeu.
Mai pe scurt, ideea sa că unitatea Bisericii locale se face în Euharistie şi Episcop duce la ideea că unitatea Bisericii autocefale se face în primat, iar cea a Bisericii Ortodoxe se face în Patriarhul fanariot (mai am de citit şi recitit legătura dintre aceste teorii şi ideea că unitatea Sfintei Treimi este în Persoana Tatălui, nu în fiinţa şi voinţa comună a celor Trei Persoane – în volumul „Persoană şi natură” J.-Cl. Larchet explica critic ceva despre teologia trinitară a lui Ziziulas). De altfel, un alt mitropolit al Patriarhiei Ecumenice a formulat clar teoria că Biserica Ortodoxă are nevoie de un semn văzut al unităţii sale, iar acesta trebuie să fie Patriarhul „Ecumenic”, adică fanariot.
Cred că aceasta este una dintre principalele probleme DOGMATICE ale Ortodoxiei astăzi.
Cum spuneam şi în alt loc, fostul Constantinopol, actualul Fanar, asemenea Vechii Rome, îşi creează o întreagă ideologie teologică a puterii pe măsură ce aceasta a fost, de facto, pierdută conform chiar înseşi principiilor canoanelor care i-au acordat-o în secolul V şi, mai apoi, prin autointitularea de „Ecumenică” la sfârşitul sec. VI, pe când ajunsese Constantinopolul capitală unică a Imperiului, apoi UNICĂ capitală a sa, după căderea Vechii Rome.
Care este soluţia la această problemă? Este necesară o completă reconfigurare a lumii ortodoxe pe baza unei eclesiologii real ortodoxe, nonautiste şi nonanacronice. Poate prin conferirea de „primus inter pares” pe bază de apostolicitate de primă mână Ierusalimului (sau Antiohiei pentru că este locul unde prima dată ucenicii Domnului s-au numit creştini şi pentru că de ea ţinea şi Ierusalimul până în secolul V, când Ierusalimului devine Patriarhie) – dar ambele se află în zone din ce în ce mai minoritar ortodoxe şi sub stăpânire noncreştină (ceea ce poate ajuta, în sens de spirit martiric, sau, din contră, poate duce la decizii slabe, fricoase, influenţate politic de heterodocşi etc). Apoi se mai poate o variantă prin instituirea unei rotaţii a preşedinţiei sinoadelor, care sistem deşi nu are tradiţie în Ortodoxie, este mai colegial şi mai puţin păgubos sau eretic decât ideologia neopapismului primaţial sau decât bătăliile pentru putere la care asistăm.
Aştept opinii!
M.M.
PS: există o definiţie şi condamnare explicită a etnofiletismului (şi clericalismului) în documentele Adunării din Creta? Că de chestiunea ecumenismului ne-am ocupat mai mult deja, deşi încă nu am verificat varianta finală a textelor Adunării (unde, totuşi, înţeleg că li se recunoaşte titlul istoric de biserici heterodocşilor, se acceptă căsătoria mixtă, deşi este osândită de un sinod ecumenic etc).

Să revedem, dar, ce spune Regulamentul, între altele, conform traducerii de pe siteul Basilica al Patriarhiei Române (deşi traducerea aceloraşi texte tipărită şi lansată de Editura Basilica este ALTA, ale cărei nuanţe par uneori şi mai negative teologic sau mai pozitive. De exemplu, în volumul Editurii Basilica, articolul 10, paragraful 3 are adăugat faptul că este interzisă orice discuţie în contradictoriu „în afara ordinii”, adică nu orice discuţie în contradictoriu, chiar şi pe tema dezbătută; apoi articolul 12, paragraful 3, formulează doar că posibilitate modul de votare pe baza principiului majorităţii în interiorul unei delegaţii – ceea ce textul de pe site formulează altfel):

Articolul 1

Introducere

Prin Harul Preasfintei Treimi, Sfântul și Marele Sinod este o expresie autentică a tradiției canonice și a practicii bisericești dintotdeauna pentru funcționarea sistemului sinodal în Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească. El este convocat de Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic, cu acordul Preafericirilor lor, toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale recunoscute de toți și este constituit din membrii desemnați de toate Bisericile Ortodoxe locale.

Articolul 2

Convocarea Sinodului

Convocarea Sinodului este anunțată prin scrisori patriarhale emise de Patriarhul Ecumenic şi adresate tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Autocefale locale, prin care:

se anunță încheierea pregătirii presinodale a elementelor de pe ordinea de zi a Sinodului, aprobată la nivel panortodox;este fixat timpul și locul întrunirii Sinodului, cu acordul Preafericirilor lor, toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale, șiinvită Bisericile Ortodoxe Autocefale locale, în conformitate cu hotărârile luate la nivel panortodox, la Sinaxele Preafericiţilor Întâistătători, să-şi numească reprezentanţii lor la Sinod.

Articolul 3

Structura Sinodului

Membrii Sinodului sunt ierarhii desemnați de fiecare Biserică Ortodoxă Autocefală, în calitate de delegați;

Numărul membrilor a fost fixat în timpul Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale din luna martie 2014, la Fanar;Delegațiile pot fi însoţite de consilieri speciali, clerici, monahi sau laici, însă numărul acestora nu poate depăși în mod normal numărul de 6 (șase) membri. Sunt invitaţi, de asemenea, trei asistenţi (personal auxiliar) din partea fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale;Consilierii speciali pot participa la sesiunile plenare ale Sinodului, fără dreptul de a lua cuvântul sau de a vota, însă trebuie să asiste Secretariatul Sinodului sau Comisiile sinodaleîn lucrările lor, cu dreptul de a lua cuvântul și de a exercita funcțiile specifice, care le sunt încredințate;Pe durata Sinodului, fiecare Întâistătător poate să aibă în spatele lui unul, sau, dacă este posibil, doi ierarhi membri ai delegației Bisericii sale. Datorită multiplelor sale obligații, Președintele poate avea în preajma sa doi ierarhi și un secretar; toți consilierii se vor instala în spatele Întâistătătorilor lor;Dacă un Întâistătător al unei Biserici locale este împiedecat să participe la Sinod sau la una din sesiunile sale, el trebuie să fie înlocuit de un alt ierarh al Bisericii sale, conform practicii acesteia.

******

Articolul 9

Desfășurarea dezbaterilor

Dezbaterile se desfășoară înlimbile oficiale ale Sinodului, respectiv: greacă, rusă, franceză și engleză, ca și în limba arabă ca limbă de lucru, pentru care se va asigura un sistem de interpretare simultană.Temele sunt dezbătute în ordinea în care figurează pe agenda Sinodului; discuțiile se poartă în mod strict doar supra temei desemnate pentru fiecare sesiune de lucru.Orice intervenție în afara subiectului este interzisă, cuvântul fiind retras, prin intervenția Președintelui, cu excepția unei intervenții referitoare la procedură, sau de natură personală; de aceea, în acest caz, cel care solicită cuvântul trebuie să indice care din dispozițiile Regulamentului, după părerea sa, a fost încălcată.

Articolul 10

Participarea membrilor la dezbateri

Intervențiile pe parcursul lucrărilor Sinodului sunt libere, dar nimeni nu poate vorbi înainte de a solicita și a primi permisiunea din partea Președintelui Sinodului.

Dorința exprimată de un membru al Sinodului de a participa la discutarea unei teme anume este declarată prin prezentarea unei note scrise reprezentantului competent al Secretariatului Sinodului, care ține lista de priorități a celor care manifestă dorința de a vorbi și o supune Președintelui Sinodului.Durata intervenției fiecărui orator în timpul dezbaterilor nu poate depăși 10 minute; luarea cuvântului din nou, dacă sunt solicitate unele explicații suplimentare sau dacă acestea sunt socotite ca fiind necesare și utile de către Președintele Sinodului, nu poate depăși 5 minute. Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale au la dispoziția lor o perioadă dublă de timp pentru intervenții.Orice discuţie în contradictoriu sau orice dispută personală între membrii Sinodului este interzisă, fiind nu numai străină, ci și contrară misiunii Sinodului.

Articolul 11

Modificări aduse textelor

În cursul dezbaterilor asupra fiecărei teme, propunerile de amendamente, de corecturi, sau de adăugiri la textele aprobate în unanimitate de Conferințele Panortodoxe Presinodale și de Sinaxele Întâistătătorilor, referitoare la temele de pe ordinea de zi a Sinodului, sau la textul MesajuluiSinodului:

sunt depuse la Secretariatul Sinodului de delegațiile Bisericilor Ortodoxe Autocefale, pentru a fi supuse Plenului de către Președinte pentru ratificarea lor oficială printr-o decizie sinodală;Aprobarea acestor amendamente, după încheierea dezbaterilor asupra lor, este exprimată, potrivit practicii stabilite la nivel panortodox, prin principiul unanimității delegațiilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Aceasta înseamnă că amendamentele care nu au fost acceptate în unanimitate nu sunt aprobate.

Articolul 12

Votul și aprobarea textelor

Votul referitor la textele dezbătute și revizuite de Sinod, cu privire la temele de pe ordinea de zi:

se referă la fiecare Biserică Ortodoxă Autocefală și nu la fiecare membru din delegațiile la Sinod, conform deciziei unanime luate în acest sens la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, (potrivit căreia fiecare Biserică Autocefală dispune doar de un singur vot);Votarea textelor de către Biserici la Sinod și nu de membrii delegațiilor nu exclude posibilitatea unei poziții negative din partea unuia sau a mai multor ierarhi din delegația unei Biserici Ortodoxe Autocefale cu privire la amendamentele aduse, sau chiar la un text, în general. Acest dezacord este înscris în Actele (Procese Verbale) Sinodului șievaluarea acestor dezacorduri este o chestiune internă a Bisericii Autocefale, în care acestea se manifestă, care își poate fundamenta votul său final pe principiul majorității interne, exprimat de Întâistătătorul ei și din aceste motive trebuie acordat spaţiul și timpul necesare pentru consultațiile legate de această situație.

Articol 13

Aprobarea și semnarea textelor

Textele aprobate în unanimitate privind temele înscrise pe ordinea de zi a Sinodului, elaborate în cele patru limbi oficiale și având aceeași validitate:

sunt semnate de toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale, pe toate paginile și în toate limbile oficiale ale Sinodului, iar la sfârșit sunt semnate de Președinte și de toți membrii Sinodului;Deciziile sinodale semnate, ca șiMesajul Sfântului și Marelui Sinod, sunt trimise prin scrisori patriarhale ale Patriarhului Ecumenic către toţi Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale, care trebuie să le comunice Bisericile lor. Aceste texte au o autoritate panortodoxă.

Articolul 14

Participarea observatorilor

Observatorii altor Biserici și Confesiuni creștine, precum și persoane ale organizațiilor inter-creștine pot asista la sesiunile de deschidere și de încheiere ale Sinodului, fără dreptul de a lua cuvântul sau de a vota.

Articolul 15

Redactarea Actelor (proceselor verbale și documentelor)

Dezbaterile Sinodului vor fi înregistrate și editate prin purtarea de grijă a unui Comitet Panortodox special al Secretariatului Sinodului, desemnat printr-o decizie a Întâistătătorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, cu scopul de a publica procesele verbale în limbile oficiale şi de a fi comunicate tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale.

Articolul 16

Informarea presei

Prin hotărârea Președintelui, cu acordul celorlalți Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe, este înființat un Comitet format din patrusprezece membri ai Sinodului, câte unul pentru fiecare Biserică Ortodoxă Autocefală, însoțiți de consilieri speciali, care va informa în mod constant mass-media cu privire la desfășurarea lucrărilor Sinodului.Numai jurnaliștii acreditați de o manieră potrivită de Secretariatul pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod pot asista la sesiunile de deschidere și de încheiere ale Sinodului.

Chambésy, 27 ianuarie 2016

Semnează:

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, Președinte

În numele Patriarhului Teodor al II-lea al Alexandriei, Mitropolitul Gabriel de Leontopolis

Reprezentantul Patriarhiei Antiohiei nu a semnat acest document

Despre abuzurile etnofiletiste (şi nu doar) ale Patriarhiei Ecumenice sub Patriarhul Bartolomeu făcute în Sfântul Munte Athos în anii ’90! Între timp tocmai fuseseră semnate documente ecumeniste cu „romano-catolicii” şi necalcedonienii…

Felicităm pe ÎPS Părinte Andrei de la Cluj pentru binecuvântarea dată Editurii Renaşterea de a traduce şi publica în română această cunoscută carte despre Sfântul Munte.
Veţi găsi în paginile de mai jos istoria modernă a abuzurilor etnofiletiste paneleniste şi autoritariste susţinute de Patriarhia Ecumenică (sub conducerea Patriarhului Bartolomeu) împotriva tradiţiei Sfântului Munte ca spaţiu Panortodox şi autonom. Vedeţi cum era limitată sistematic intrarea ortodocşilor non eleni în Sfântul Munte, având ca mână lungă statul Grec. Desigur, între timp se semnaseră acorduri ecumeniste pline de iubire faţă de „fraţii” heterodocşi. Fraţii ortodocşi ruşi, sârbi, români etc nu erau dezirabili. Dublu standard…
Cine spunea, dară, că Fanarul este mai bun decât Moscova?…
Aşa se va proceda şi cu cei care nu vor accepta regulamentul şi deciziile sinaxei din Creta?

image

image

image

image

SCRISOARE DESCHISĂ A PĂRINȚILOR SFÎNTULUI MUNTE CĂTRE PATRIARHIA ECUMENICĂ, CĂTRE CELELALTE BISERICI ORTODOXE AUTOCEFALE, CĂTRE SFÎNTA CHINOTITĂ A SFÎNTULUI MUNTE, CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII BISERICII CEI PURTĂTORI AI NUMELUI LUI HRISTOS

”Supărările dau năvală… de la prieteni necredincioșii;

ale Bisericii umblă fără păstor.

Cele bune pier, cele rele se dau pe față.

Plutim în noapte, făclie nicăieri.

Hristos cade la somn; ce avem a pătimi?…”

(Sfîntul Grigorie Teologul, din Epistola 80)


Cunoaștem foarte bine din istoria bisericească faptul că întrunirea unui sinod are în vedere întîi de toate legiuirea și întărirea dogmelor Bisericii și delimitarea acesteia de erezie. Adică, Biserica socotește ca o datorie a ei sine qua non combaterea oricărei erezii și dreapta-învățare a cuvîntului adevărului. Marele dascăl și Părinte al Bisericii, Sfîntul Nicodim Aghioritul, punctează limpede că trebuie ”ca toate dogmele și canoanele formulate de sinoade să fie ortodoxe, bine-cinstitoare și în conglăsuire cu dumnezeieștile Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice de mai înainte”, și că ”acestea sînt hotarele veșnice pe care le-au pus părinții noștri și legile care există în veac… pe care prin Sfîntul Duh le-au legiuit Sinoade Ecumenice și locale” (Pidalionul, ed. Rigopoulos, Tessalonic, 1991, p. 16). Contribuind, așadar, și noi, ca monahi athoniți și ca mădulare vii ale Bisericii, la lucrarea de trezire duhovnicească și de întărire a felului ortodox de a cugeta al poporului credincios, dorim să înfățișăm înaintea tuturor mărturia noastră.

Așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», care, cum se știe, urmează să se țină în Iunie ce vine în Creta (19-6-2016, după calendarul vechi 6-6-2016), constituie o etapă a programului ecumenismului inter-creștin și inter-religios sau al mondializării religioase a Noii Ordini Mondiale, care, după cum este cunoscut, urmărește să supună întreaga omenire prin trei proiecte pregătite sistematic:

a) printr-un guvern mondial,
b) printr-o economie mondială și
c) printr-o religie mondială.

Procesul realizării unei religii mondiale a fost inaugurat întîi în lumea protestantă prin așa-numita ”Mișcare ecumenică”, iar în lumea ortodoxă prin cuvîntul de întronizare al Patriarhului Meletie Metaxakis al Constantinopolei (1923) și intens promovat de Patriarhul Atenagora Spyros al Constantinopolei (1948-1972). În loc să condamne sectele existente care acționează zi de zi pentru înșelarea credincioșilor, așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește întîi de toate să recunoască panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religiii – cum îl numește Sfîntul Iustin Popovici – după cum au făcut catolicii la Conciliul II Vatican (1962-1965). Faptul că așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește să recunoască ecumenismul sincretist inter-creștin și inter-religii este dovedit prin următoarele:

1) Textul presinodal al Sinaxei Întîistătătorilor trimis spre a fi adoptat de Bisericile Ortodoxe Autocefale la așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», prin aceea că spune, în articolul intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», că «Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea», nu-i mai recunoaște pe catolici și pe protestanți ca fiind eretici, ci îi încadrează în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească a Simbolului de credință Niceo-Constantinopolitan, punînd accentul pe istoricitatea acestor biserici și trecînd cu vederea în chip scandalos erezia în care ele se află și neținînd seamă de învățătura dogmatică a Bisericii recunoscută chiar de reprezentanții Papei Apusului la cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic, de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare (879-880), cînd au votat laolaltă cu Răsăritenii condamnarea adaosului eretic filioque (purcederea Sfîntului Duh și de la Fiul). Este atacată în felul acesta învățătura eclesiologică a Bisericii și se dă naștere unei erezii eclesiologice, avînd în vedere că dogmele credinței sînt hotarele Bisericii, iar Biserica se identifică cu credincioșii ei adevărați, care alcătuiesc Trupul lui Hristos, avînd Cap pe însuși Mîntuitorul, prin credința ortodoxă ținută cu scumpătate și prin viața duhovnicească dreaptă și nefalsificată, și prin părtășia întru pocăință cu Tainele Sfintei noastre Biserici.

2) Același text presinodal recunoaște Consiliul Mondial al Bisericilor (al sectelor, mai precis), care a fost înființat în 1948 de Noua Ordine Mondială spre a servi scopurilor mondializării religioase, adică a instaurării religiei universale a Antihristului. C. M. B. a avut inițial ca scop promovarea ecumenismului sincretist inter-creștin, iar în continuare, în ultimele decenii, și-a lărgit țintele promovînd și ecumenismului sincretist inter-religii. Recunoaște diferitele texte emise de C. M. B. ca fiind obligatorii pentru «Marele Sinod» și pentru Biserica Ortodoxă. Textele acestea ”nu se sprijină pe nimic. Se îngrijeau de alcătuirea lor niște reprezentanți care își spuneau opiniile și semnau, firește, textele în numele Bisericilor locale; doar că ierarhii acestor Biserici nici habar nu aveau ce decizii luau reprezentanții lor” (prof. Dimitrios Tselenghidis de la Facltatea de Teologie din Tesalonic). Aceasta înseamnă că textul presinodal în discuție atacă și dogma soteriologică a Bisericii, potrivit căreia credinciosul adevărat, prin mila sfîntului și Dumnezeiescului Har și prin lucrările nezidite ale Dumnezeului Treimic, ajunge la mîntuire și, mai concret, dobîndește vederea Feței Theantropice a lui Hristos și fericirea și cunoașterea fără de sfîrșit a lui Dumnezeu care vine din această vedere doar înăuntrul adevăratei Biserici Ortodoxe, în înțelesul ei înfățișat mai sus. Căci, recunoscînd C.M.B.-ul, același text presinodal acceptă prin aceasta teoria că toate ”bisericile”, sau, mai precis, sectele și toate felurile de religii (potrivit recentei extinderi a acestei teorii), ”mîntuiesc” sau, după cum gîndesc ei, conduc, nebulos și sofistic, la aceeași Realitate Transcendentă (Ultimate Reality), care cuprinde în ea toți pseudo-dumnezeii și pseudo-închinările create de ei prin născocire omenească indusă de satana.

3) Recunoașterea de către textul presinodal în discuție a catolicilor ca fiind, chipurile, ”biserică” duce inevitabil la următorul stadiu al proiectului luciferic al ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, care este ”unirea” sincretistă a Bisericilor Ortodoxe Autocefale cu catolicii prin ”potirul comun” care va urma și prin supunerea acestora sub primatul stăpînitor și sub infailibilitatea căpeteniei eretice care este Papa, adică la transformarea Bisericilor Ortodoxe Autocefale în Biserici unite cu Roma. Aceasta înseamnă supunerea din punct de vedere dogmatic și administrativ a Bisericilor Ortodoxe Autocefale față de Papa după modelul Bisericilor Uniate, pe baza planurilor Vaticanului și a Codicelui canonic al Bisericilor Catolice Orientale (Uniate) care a fost emis de Papa Ioan-Paul al II-lea în 1990. După cum este cunoscut, Codicele acesta prevede următoarele patru feluri de Biserici Uniate de drept special (sui generis), în care vor fi încadrate Bisericile Ortodoxe: 1) Biserici Patriarhale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Ortodoxe care sînt Patriarhii), 2) Biserici Arhiepiscopale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Autocefale care nu sînt Patriarhii), 3) Biserici Mitropolitane de drept special și 4) alte Biserici de drept special (canoanele 55, 511 și 155 ale aceluiași Codice).

4) Patriarhia Constantinopolei, care a prezidat Sinaxa întîistătătorilor, a respins samavolnic și nu a înaintat spre discutare în așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» propunerea Bisericii Ortodoxe Sîrbe, din anul 2015, de recunoaștere răspicată a Sinodului de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare ca al VIII-lea Ecumenic – Sinod care a condamnat filioque și primatul papal de stăpînire – și a Sinodului din 1351, din vremea Sfîntului Grigorie Palama – Sinod care a condamnat învățătura eretică latino-catolică care spune că Dumnezeiescul Har este zidit – ca al IX-lea Ecumenic. Teologia Sfîntului athonit Grigorie Palama are o însemnătate capitală pentru teologia ortodoxă și de aceea catolicii o urăsc de moarte. Această respingere samavolnică este indiciul clar al orientării așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod» nu spre ortodoxie, ci spre panerezia ecumenismului care destructurează teologia ortodoxă prin legalizarea tuturor ereziilor.

5) Pe cînd în tradiția Bisericii Sfintele și Marile Sinoade, sau Sinoadele Ecumenice, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale și în cadrul lor votau toți arhiereii participanți la Sinod în virtutea egalității hirotoniei lor în treapta episcopală, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod», potrivit regulamentului acestuia adoptat de Sinaxă prin întîistătătorii care au luat parte la ea, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întîistătătorii lor. Adică, în vreme ce membri ai Sinoadelor sînt toți arhiereii eparhioți, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» sînt membri doar Bisericile Autocefale, fapt care se împotrivește întru totul eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox.

6) Deși, potrivit eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox, hotărîrile Sfintelor și Marilor Sinoade, sau ale Sinoadelor Ecumenice, care privesc chestiuni de credință trebuie supuse judecății și trebuie aprobate ori respinse atît de arhiereii eparhioți, cît și de clerul, monahii și poporul ortodox, o reglementare a așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod», contrar eclesiologiei ortodoxe, face obligatorii și impune hotărîrile Sinodului în discuție tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe. Mai mult, avertizează că va pedepsi toate grupurile de credincioși creștini care nu vor primi hotărîrile lui. În felul acesta el desființează cu totul sinodicitatea Bisericii Ortodoxe și îndepărtează de la ea harisma Duhului Sfînt a ”deosebirii duhurilor”, care se dăruiește oricărui credincios adevărat care a trecut prin treptele curățirii de patimi, a iluminării și s-a învrednicit să primească îndumnezeirea cea după har, harismă care să dă tuturor mădularelor Bisericii și nu doar episcopilor. Pentru aceasta Sinodul Panortodox era dator să cheme ca membri participanți și persoane învrednicite întru Duhul Sfînt din rîndul preoților, al monahilor și dintre membrii credincioși laici ai Bisericii, așa cum se proceda totdeauna la toate Sinoadele. Însă adeverirea ortodoxiei unui Sinod depinde întîi de toate de corectitudinea și de ortodoxia dogmelor lui: ”canonul cel bine-cinstitor al Bisericii pe acelea le vedea ca sinoade sfinte și bune de primit, cele cărora le-a adeverit corectitudinea dogmelor.” (Sfîntul Maxim Mărturisitorul, PG 90, 148A). În cele din urmă, pentru ca un Sinod Ecumenic să fie considerat cu adevărat ortodox, trebuie ca hotărîrile lui să fie primite nu numai de ierarhi, ci și de toți credincioșii ortodocși, după cum foarte nimerit a legiuit în istorie însăși Patriarhia Ecumenică zicînd: ”…apărător al credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și aceeași cu a Părinților lui” (Enciclica din 6 Mai 1848). Continuă lectura

Confirmat: Biserica Georgiei A RESPINS documentul ecumenist pentru „Sfântul şi Marele Sinod” | Graiul Ortodox

Ecumenistii de serviciu ai Patriarhiei Ecumenice au început să muște Biserica Ortodoxă a Georgiei, invocând, vai, că îi țin cu forța în Evul Mediu pe cei din restul Bisericilor Ortodoxe.
Ce mizerie! Nu în numele nostru!
Noi le mulțumim celor din Sf. Sinod al BOGeorgiei că ne țin în Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și în duhul ortodox al Părinților. Retorica ecumeniștilor este fadă și violentă:
https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/12/confirmat-biserica-georgiei-a-respins-documentul-ecumenist-pentru-sfantul-si-marele-sinod/

Părintele Porfirie Kavsokalivitul a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică

SURSA: http://www.pemptousia.ro/2013/11/parintele-porfirie-kavsokalivitul-a-fost-canonizat-de-patriarhia-ecumenica/

http://www.ec-patr.org/docdisplay.php?lang=gr&id=1831&tla=gr

oikpatriarx2

Patriarhia ecumenică

Înștiințare

Sfântul Sinod s-a întrunit sub conducerea Preafericirii Sale în ședință ordinară, astăzi, miercuri, 27 noiembrie, pentru a lua în discuție temele aflate pe ordinea de zi.

Astfel, Sfântul Sinod a hotărât:

În urma recomandării Comisiei Canonice, au fost înscriși în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Ieromonahul Porfirie Kavsokalivitul și Monahul Meletie din Ypséni, Rodos.

Din partea Secretariatului Sfântului Sinod,

Constantinopol, 27.11.2013

– See more at: http://www.pemptousia.ro/2013/11/parintele-porfirie-kavsokalivitul-a-fost-canonizat-de-patriarhia-ecumenica/#sthash.4UnShofZ.dpuf

– See more at

http://www.pemptousia.ro/2013/11/parintele-porfirie-kavsokalivitul-a-fost-canonizat-de-patriarhia-ecumenica/#sthash.NUpUREy7.dpuf

http://www.ec-patr.org/docdisplay.php?lang=gr&id=1831&tla=gr