Sf. Athanasie din Paros împotriva intercalării troparului Ceasului al III-lea în epicleza euharistică

3.4 (2)

Iată, deci, ce spune unul dintre Părinții renașterii isihaste, Sf. Athanasie al Parosului (1722-1813, data de prăznuire 24 iunie) – marele luptător pentru curățirea tradiției ortodoxe de influențe străine. Desigur, cei cunoscători vor fi mirați de folosirea de către sfânt încă în a termenului metousiōsis care poate trimite la terminologia latină, însă așa cum se plânge el însuși în deschiderea textului din care vom reda mai jos doar o notă a sa, până și în academiile teologice ortodoxe se preda la acea vreme după manule scolastice vestice, pline de greșeli teologice – lucru ce l-a făcut pe sfânt treptat să se înhame la o uriașă muncă de corectare, apoi de renunțare pur și simplu la sursele vestice corupte și la rescrierea completă într-un duh ortodox pe care și ei, ca și noi astăzi, îl redescoperim treptat! De aceea, a aduce în sprijinul păstrării acestor intercalări fragmente din diferiți autori mai noi care au comentat Dumnezeiasca Liturghie fără a avea cunoștință de cercetările și pozițiile critice ale unor sfinți ce au trăit și au exprimat poziții clare încă de acum două secole si jumătate, nu este constructiv și nici nu constituie un argument profund.

Publicăm aceasta și în urma reacțiilor cu iz rascolnic în spațiul românesc (care confundă regretabil Sfânta Tradiție cu tradiționalismul) îndreptate inclusiv împotriva unor juste decizii sinodale ale unor Biserici autocefale sau doar autonome Ortodoxe:

Ajungând la acest cuvânt, am socotit necesar să însemnăm şi să dăm de ştire tuturor că rugăciunile dumnezeieştii transsubstanţieri [metousiōsis], atât de ale dumnezeiescului Hrisostom, cât şi ale Marelui Vasile, sunt acum corupte prin nişte adaosuri străine intercalate din afară de o mână îndrăzneaţă şi lipsită de învăţătură, care întrerup continuitatea. Această corupere se arată prin mai multe: 1. observând cu atenţie, am găsit Liturghii şi Evhologhioane, nu numai manuscrise, ci şi tipărite, nu foarte vechi, în care aceste rugăciuni păstrează continuitatea lor iniţială fără vreo intercalare din afară; 2. în Sfântul Munte am găsit multe suluri de pergament, iar în Nea Moni din Chios şi unul de hârtie, în care toate sunt la fel de intacte; 3. am găsit şi o carte hrisostomică editată la Paris în 1630 care are Liturghia lui Hrisostom fără nici un astfel de adaos în rugăciunea transsubstanţierii; 4. la Nicolae Vulgaris se redau şi rugăciunile dumnezeiescului Iacob, fratele lui Dumnezeu, ale lui Marcu Evanghelistul şi ale lui Clement papa Romei cel egal cu Apostolii, şi în nici una din acestea nu se vede un astfel de adaos din afară care să destrame continuitatea rugăciunii. Căci cum ar fi putut exista un asemenea adaos în acele vremuri, nu numai ale dumnezeieştilor Apostoli, dar şi ale dumnezeiescului Vasile şi Hrisostom, când acest tropar — „Doamne, Cel ce pe Preasfântul Tău Duh” — pare să fie făcut în timpurile mai din urmă? Iar că rugăciunile de sfinţire ale celor două Liturghii sunt corupte este evident şi e de prisos să se mai îndoiască cineva de aceasta. Dar cine anume a fost cel ce a cutezat această mare îndrăzneală să vâre după atâtea veacuri o mână profanatoare în de Dumnezeu insuflatele rugăciuni ale sfinţilor, nimeni, cred, nu va putea spune limpede. Pare că acest lucru absurd a fost făcut de cineva mânat de un zel lipsit de judecată şi de învăţătură, întrucât în ce priveşte săvârşirea sfintelor daruri avem un diferend cu latinii. Pentru că aceştia gândesc şi spun că darurile puse înainte se săvârşesc prin cuvintele Domnului „Luaţi! Mâncaţi! … Beţi din acesta toţi! etc.”, iar noi spunem că prin rugăciunile preotului pe care le numim epicleze/invocări dumnezeieşti, aşa cum şi toate celelalte Taine se sfinţesc prin epicleze dumnezeieşti. De aceea, unul de‑al nostru, purtat, pe cât se pare, de zel împotriva latinilor, a făcut acest adaos lipsit de învăţătură la rugăciuni, nepricepând din pricina lipsei de învăţătură/cultură — având zel, dar nu şi pricepere [Rm 10, 2] — că acele rugăciuni ale sfinţilor sunt chiar aceasta: rugăciuni, cereri şi implorări: „Şi Te chemăm, cerem şi Te rugăm — spune dumnezeiescul Hrisostom —, trimite Duhul Tău Cel Sfânt… şi fă”, asemenea şi Marele Vasile: „Ţie ne rugăm şi pe Tine Te chemăm, Sfinte al sfinţilor” etc. Nemulţumindu‑se cu aceste implorări şi invocări insuflate de Dumnezeu ale dascălilor noştri insuflaţi de Dumnezeu, întrerupând cu mână îndrăzneaţă continuitatea rugăciunilor dumnezeieşti, acela a intercalat cu forţa şi după capul lui cele ce i s‑au părut mai destoinice pentru săvârşirea sfintelor. Iar coruperea sintaxei din rugăciunea Marelui Vasile e încă şi mai rea decât cea din a lui Hrisostom. Pe lângă acestea, un asemenea adaos duce şi la un înţeles absurd; căci rugăciunile sfinţilor [Părinţi] imploră pe Tatăl Cel fără de început ca să facă…, iar acest adaos introduce persoana lui Hristos, căci pe Acesta, Cel ce a trimis pe Preasfântul Duh…, adică pe Iisus Hristos, îl cheamă adaosul să facă pâinea aceasta Trupul Hristosului Tău. Ce absurditate!

SURSA: https://www.pemptousia.ro/2013/02/teologia-liturgic-euharistica-a-cuviosului-atanasie-din-paros-1721–1813-–-prefata-dogmaticii/

VEDEȚI și articolul plus discuțiile de la: https://dogmaticaempirica.wordpress.com/2018/03/27/americanii-mai-ortodocsi-decat-noi-liturgica-si-misiologie-ortodoxa-liturgica-si-misiologie-ortodoxa/

și de la: http://www.teologie.net/2018/03/05/americanii-mai-ortodocsi-decat-noi/

http://acvila30.ro/teologia-liturgic-euharistica-a-cuviosului-atanasie-din-paros-1721-1813-prefata-dogmaticii/

2.1