VIDEO: ÎPS Hierotheos Vlachos conferenţiază la lansarea traducerii în română a două noi importante cărţi ale sale la Iaşi: Dogmatica Empirică vol. II şi Vechea şi Noua Romă

 Înregistrarea şi detalii despre cărţi aveţi mai jos. Autorul vorbeşte începând cam cu minutul 30

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10155149767225119&id=285306805118

Anunțuri

Termenul ”Biserici” ca ”termen tehnic”, de Mitropolitul de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Ierótheos

ιεροθεος-βλαχος.jpg.jpeg

În ultima vreme s-a afirmat pe larg de către unii că, deși Biserica este ”Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”, și aceasta este Biserica Ortodoxă, putem folosi termenul ”Biserici” și cu referire la eterodocși, iar în cazul acesta este ”termen tehnic” (terminus technicus).

Opinia aceasta surprinde în mod deosebit, pentru că nu este consemnată în texte oarecare, ci este afirmată de către episcopi, și chiar în cadrul organelor sinodale, pentru a putea fi susținută hotărârea ”Sfântului și Marelui Sinod” din Creta că ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a bisericilor și confesiunilor creștine eterodoxe” *.

Desigur, opinia mea în acest sens este diferită, și o voi formula în acest text.

  1. Ce înseamnă ”termen tehnic”[1]

”Termen tehnic” (terminus technicus), potrivit dicționarului lui G. Babiniotis, este un ”termen pe care îl folosește o artă, o știință sau o profesie anume”.

Consultând pagina de internet Πύλη για την Ελληνική Γλώσσα, și anume referirea la limbajele specializate[2] vom ajunge la concluzia că termen tehnic (terminus technicus) este termenul folosit în cadrul unui limbaj tehnic al oamenilor de știință din fiecare specialitate în examinarea problemelor din cadrul specialității lor. Termen tehnic, cu alte cuvinte, este termenul care se folosește pentru a fi descrise obiecte sau noțiuni care fie nu au denumire în uzul curent, fie acoperă nevoia de a descrie cu un termen mai concret, excluzând orice ambiguitate, obiecte pe care limba obișnuită (vocabularul comun) deja le descrie. Cu alte cuvinte, termen tehnic poate fi un cuvânt nou creat sau un cuvânt care există în vocabularul comun, folosit cu un sens mai concret, mai mult sau mai puțin diferit de sensul pe care îl are în vocabularul comun.

În cazul respectiv, adică, în textul Marelui Sinod, expresia ”termen tehnic” presupune că nu se recunoaște că aceste ”comunități și confesiuni creștine” sunt Biserică, ci este folosit convențional cuvântul ”Biserică” referitor la aceste grupări creștine, ca să ne facilităm comunicarea dintre noi.

Pe baza definiției termenului tehnic la care am ajuns pe baza materialului pe care l-am  preluat de pe situl Πύλη γιά τήν Ἑλληνική Γλώσσα, am putea semnala următoarele cu privire la utilizarea termenului de ”Biserică” ca termen tehnic: Continuă lectura

Nu există un ritual al „trecerii pe sub masă”, dar există asumarea vieţii în Hristos şi aşezarea la masa euharistică la care El ni se dă ca mâncare adevărată! 

Nu există un ritual al „trecerii pe sub masă”. Ar fi absurd! De fapt, este trecere pe sub Sf. Epitaf  (epitaf înseamnă imagine şi inscripţie ce se pun „pe mormânt”) – o pânză pe care este scris troparul (imnul) Sâmbetei Mari împrejurul reprezentării iconice a punerii în mormânt a Mântuitorului (în varianta medievală vestică, acea „Pieta” sculptată, adesea prea doloristă) şi care va fi în această seară, după procesiunea de la Prohod (adică după slujba Înmormântării Domnului) aşezată pe Sf. Masă din Altar – care simbolizează, în acest caz, Sfântul Mormânt, dar care ieri simboliza masa Cinei de Taină.
Oamenii adesea nu înţeleg de ce fac anumite gesturi religioase, deşi le repetă an de an cu multă evlavie. Pentru unii „trecerea pe sub masă” a ajuns marele eveniment al Vinerii celei Mari. De aceea, este datoria noastră să le explicăm, pentru ca râvna lor să nu fie „fără pricepere” – cum spune Sf. Ap. Pavel. Altfel, există riscul de a cădea într-un soi de ritualism magic, care nu schimbă inima şi viaţa omului, ci îi aduce doar un confort psihologic momentan. De aceea, se scandalizează lumea când vede pe cineva care îndeplineşte cu mult sârg forme rituale, dar, după cinci minute, cu aproapele se comportă de parcă nu ar fi creştin. Înseamnă că nu ne trăim credinţa corect, că nu i-am înţeles esenţa, că încă mai avem mult până să ne vindecăm sufleteşte.

Trecem pe sub epitaf ca simbol al morţii şi Învierii împreună cu Hristos. Noi nu ne autoflagelăm sau răstignim la propriu (ca la catolicii din Spania ori Sud-Estul Asiei). Domnul nu ne cere să ne autoprovocăm răni. Ne cere ceva mai profund şi mai spiritual, de aceea ,poate, mai greu: să ne asumăm duhovniceşte această împreună-pătimire cu Hristos ce are rost şi finalitate împreună-învierea cu El. Aceasta presupune mai mult decât gestul trecerii pe sub epitaf: rugăciune sinceră, post trupesc şi sufletesc, sfinte fapte bune, adică dragoste activă şi concretă („să vă iubiţi unul pe altul cum şi Eu v-am iubit pe voi… întru aceasta va cunoaşte lumea că sunteţi ucenicii Mei”!), să întoarcem obrazul, să nu blestemăm pe cel care ne blesteamă, să îndrăznim, să nu ne temem – de vreme ce El a biruit lumea aceasta, adică păcatul şi moartea -, să fim „lumina lumii”; spre deosebire de păgâni, la noi „cel mai mare să slujească celui mai mic”, şeful, învăţătorul sau părintele duhovnicesc să spele piciorele ucenicilor; curăţirea şi învierea sufletului prin toate acestea, dar mai ales prin spovedanie sinceră, împăcare cu toţi cei cărora le-am greşit sau ne-au greşit, unirea directă şi pătrunderea de Hristos cel Înviat prin înfruptarea din Mielul Pascal care este Trupul lui Hristos din Sf. Potir, nu mieluţii şi nici măcar Anafora specială, stropită cu Aghiasmă Mare (aşa numitul în mod greşit „Paşte” – şi acela luat de mulţi cu neglijenţă, fără ajunare, în noaptea de Înviere)…

Altfel, simpla trecere „pe sub masă” va fi măsura faptului că Hristos ne-a aşezat la masă cu El, ca să ne hrănească din coasta Sa ca dintr-un sân plin de lapte şi miere duhovnicească, iar noi preferăm să trecem pe lângă sau pe sub acest eveniment!
Nu doar la „trecut pe sub masa” ce poartă icoana Trupului Său adormit ne cheamă Hristos, ci ne cheamă explicit la schimbarea vieţii prin ridicarea propriei cruci, prin urmarea Sa. Ne cheamă explicit la împărtăşirea de Trupul Său Înviat, de Cel Care este Calea, Adevărul şi Viaţa, la însăşi masa Cinei Veşnice din Împărăţia Sa, care poate fi gustată încă de acum la Sf. Masă a Cinei de Taină actualizate la fiecare Dumnezeiască Liturghie.
PS: un celebru poet român spunea că „devenim ceea ce iubim”. Să avem grijă ce sau pe cine iubim şi cum! 
Marian Maricaru