Partea a doua a unui interviu luat pe loc profesorului Marian Maricaru: Răspuns la obiecțiile de tip neopăgân newageist panteist monist ori dualist gnostic, combinate cu erezii neoprotestante, ale unui cunoscut artist nenumit

Cu ocazia Duminicii Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic care a lămurit despre Dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu Întrupat, am încărcat această continuare a lămuririi către un cunoscut artist in legătură cu diferența dintre Dumnezeirea lui Hristos și posibilitatea omului de a se curăța, lumina și îndumnezei prin participarea la Dumnezeirea lui Hristos prin relația cu Persoana lui Hristos, Dumnezeu-Omul.

Partea a doua a unui interviu luat pe loc. Răspuns la obiecțiile de tip neopăgân newageist panteist monist ori dualist gnostic, combinate cu erezii neoprotestante, ale unui cunoscut artist nenumit. Ce înseamnă crearea din nimic a lumii și puterea lui Dumnezeu de a crea „din nimic”. Este nimicul ceva? Teologia iconică a limbajului (cunoaștem doar conceptual despre Dumnezeu și lume prin asemănări neasemenea). Diferența dintre puterea lucrării de minuni a lui Hristos – Care Îi este proprie pentru că El este Însuși Dumnezeu din Dumnezeu Întrupat (energiile Dumnezeiști izvorâte din Firea Sa Dumnezeiască conlucrează cu puterile firii Sale omenești și se manifestă prin Persoana Sa divino-umană) -, și puterea dumnezeiască (energiile necreate) dată de El (de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt) în dar sfinților care conlucrează cu ea. Puterile proprii firii umane sunt tot primite în dar de la Creator, de la crearea omului, însă fără ajutorul sinergic al energiilor Dumnezeiești oamenii sfinți nu ar putea face minuni și nu ar putea depăși cele ale firii umane căzute. Adam a fost creat într-o stare de har pe care a pierdut-o, iar omul fără harul necreat Dumnezeiesc este nedeplin și nu se poate vindeca de rău, păcat, necunoaștere, lipsa libertății (sclavia față de patimi și vicii), boală, stricăciune și mortalitate. Hristos, Noul Adam, aduce vindecarea și Viața. Cu El firea noastră căzută trebuie altoită prin participarea la Sfintele Taine și toate celelalte pe care ni le-a dat ca poruncă a iubirii Hristos și care ne unesc cu El și cu Tatăl prin Duhul. Diferența dintre mijlocirea lui Hristos către Tatăl și mijlocirea la Hristos a sfinților și a oricăruia dintre credincioșii care se roagă în Duhul, prin Fiul, Tatălui. Sfântul Apostol Pavel spune că unicul mijlocitor dintre oamenire și Tatăl este Hristos, Care este Fiul Întrupat, Dumnezeu-Omul, dar tot Sf. Pavel cere contemporanilor săi să facă rugăciuni și mijlociri la Dumnezeu pentru el și pentru alții.

NB: ca si filmarea anterioară, și aceasta este mai veche, nu din acest an.

Diferența dintre monoteismul biblic, dualismul gnostico-masonic și panteismul păgân oriental. Explicații pe loc ale prof. Marian Maricaru

Descrierea videoului de pe canalul Youtube al prof. Marian Maricaru:

Partea 1. Răspuns oferit ad hoc unui cunoscut artist, fiind luat prin surprindere când gustam coliva primită, după un parastas (iertați ineditul situației!): Despre diferența de esență, ființială sau substanțială dintre Dumnezeu și lume (dintre Dumnezeu și creația Sa), despre energiile necreate care izvorăsc din Ființa lui Dumnezeu prin cele Trei Persoane (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh), despre MONOTEISM VERSUS păgânismul PANTEIST newageist care îi confuzează pe atâția dintre cei care ar dori să fie creștini, dar neavând repere și fiind invadați de propaganda neopăgână de sorginte extrem orientală, confundă pe Dumnezeu cu Universul, care este doar creația Sa, nu El Însuși

Nu uitați să dați like, share și subscribe cu clopoțel pentru a vedea urmarea și a mări vizibilitatea – dacă ați considerat ceva de folos din explicațiile date.

Despre falsa adeverire minunată a adevărului ereziei lui Arie printr-un pustnic eretic şi mincinos în Sinaxarul sărbătorii Primei şi cele de a doua găsiri a cinstitul cap al Înaintemergătorului (24 Februarie)

Astfel, cinstitul şi sfântul cap al Mergătorului-Înainte a trecut de la unul la altul, prin multe mâini. După aceea, a ajuns la un monah presbiter, anume Eustatie, care vieţuia aproape de cetatea Emesa, într-o peşteră. Acela, deşi era rău-credincios, vătămat cu eresul lui Arie, totuşi mergeau la el neputincioşii să se tămăduiască cu darul cel minunat, care ieşea din capul Mergătorului-Înainte, cel ţinut în taină de el. Monahul acela, precupeţind darul lui Dumnezeu, acele minuni le atribuia relei sale credinţe celei ereticeşti, tăinuind adevărul înaintea oamenilor, încât pe mulţi de un gând cu el îi înşela. Înştiinţându-se despre reaua lui credinţă, toţi cei din cetatea Emesa s-au sfătuit împreună cu episcopul şi cu voievodul şi au trimis să-l izgonească din peştera aceea şi din hotarele Emesei. Iar el a rugat pe cei ce-l goneau ca să-l lase în ziua aceea să petreacă în peşteră, făgăduind că a doua zi să iasă singur. Dobândind acea vreme, a îngropat noaptea, vasul cel de apă cu sfântul cap, în peştera aceea, adânc în pământ, nădăjduind că în altă vreme va veni în taină să-l ia şi iarăşi, făcând prin el minuni, să-şi întindă credinţa sa cea rea. Însă n-a câştigat ceea ce nădăjduia, pentru că, după ieşirea din peştera aceea, îndată s-au sălăşluit acolo nişte binecredincioşi monahi îmbunătăţiţi, unde nu mai era cu putinţă acelui eretic să intre şi să fure comoara cea duhovnicească, ascunsă în pământ. După multă vreme, adunându-se mulţi fraţi, s-a aşezat mănăstire lângă peştera aceea; iar capul Mergătorului înainte nu era ştiut de nimeni, fiind sub obroc. Trecând mulţi ani, l-a găsit Marcel, arhimandritul acelei mănăstiri de lângă peştera Emesei, bărbat îmbunătăţit.

Sursa:

https://doxologia.ro/viata-sfant/intaia-doua-aflare-capului-sfantului-ioan-inaintemergatorul-botezatorul-domnului

Un sfânt italian convertit la Ortodoxie, contemporan cu epoca lui Francisc de Assisi (cel pictat drept sfânt la Drăgănescu de către p. Arsenie Boca).4 mai: Sfântul Cuvios Nichifor din Singurătate, Italia și Sfântul Munte Athos

Informația este relevantă deoarece unii încearcă să-l dezvinovățească pe Francisc din Assisi pentru apartenența la erezia filioqpapismului („romano-catolicism”). A se vedea și greșita, necanonica și adogmatica pictare a lui Francisc ca sfânt la biserica de la Drăgănescu de către p. Arsenie Boca. De menționat o altă greșeală majoră, anume că la Drăgănescu este pictat ca sfânt cu aură, în Sfântul Altar, alături de marii ierarhi stâlpi ai Ortodoxiei, și ereticul arian Ulfila al Goților.
Sfântul Nichifor nu numai că nu primește și nu se lasă impresionat de calea noii „mistici” a lui Francisc (inovația stigmatelor, dolorism etc), nici de scolastică sau ereziile papale existente în acel secol XIII (deja avea loc nașterea ereziei Purgatoriului), ci, iată, devine chiar ortodox și isihast. El va fi avvă întru isihie Sfântului Teolipt al Filadelfiei, episcop isihast care îl va avea ca fiu duhovnicesc pe Sf. Grigorie Palama pe vremea când era copil.

Sursa vieții: http://acvila30.ro/4-mai-sfantul-cuvios-nichifor-din-singuratate-italia-si-sfantul-munte-athos/

Acesta a fost italian de neam și catolic cu credința. Îmbrățișând ortodoxia, se așeză în Sfântul Munte Athos unde se supuse celor mai de frunte părinți ostenitori ai locului cărora le arătă smerenie și ascultare desăvârșită deprinzând de la dânșii liniștirea (isihia).

Petrecu mulți ani în pustie și în liniște, retrăgându-se în cele mai pustii locuri ale sfântului munte.

Mai apoi deveni dascăl în deprinderea Rugăciunii lui Iisus celor ce doreau a se liniști în singurătate, formându-se pe lângă dânsul un număr oarecare de ucenici.

Ucenicilor săi le alcătui o culegere de vieți pe scurt, scrise cu simplitate, ale unor sfinți părinți anteriori pe care le închieie de fiecare dată printr-un scurt cuvânt al său în care arată pe acel fiecare sfânt părinte practicând păzirea și adunarea minții înlăuntru, pentru a folosi ca temei practicării Rugăciunii lui Iisus.

În anul 1274, primind împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul unirea cu Roma, puțin după aceea (pe la 1276) sfântul Nichifor dimpreună cu alți cuvioși părinți fură exilați din Athos, pentru împotrivirea ce o făceau hotărârii împăratului de unire cu Roma.

Locul exilului său fu una din insulele pustii din Marea Egee unde erau exilați cei ce se împotriveau unirii cu Roma. Aici sfântul părinte se află dimpreună cu uncenicul său Teolipt pe care îl învăță metoda rugăciunii inimii.

Plecarea sa la Domnul se petrecu cel mai probabil între anii 1290-1300.

Lucrarea sa, scrisă într-o limbă simplă, spre folosul cât mai multor monahi, a circulat în țara noastră încă din veacul al XVIII-lea de când datează un manuscris aflat la Mănăstirea Neamț, fiind tradusă în românește cu titlul „Cuvânt pentru păzirea inimii, plin de mult folos” al lui Nichifor din Singurătate.

Astăzi, prin osteneala părintelui Dumitru Stăniloae, această lucrare se află cuprinsă în volumul 7 al Filocaliei.