Foarte important! Declarația istorică a Mitropoliților, Stareților de Mănăstire, preoților și monahilor împotriva abaterilor eclesiologice ale Patriarhului Ecumenic. Sunt condamnate toate abaterile eclesiologice ale Patriarhului Ecumenic. O NOUĂ ”MĂRTURISIRE DE CREDINȚĂ: NU VOM ÎNGĂDUI DESFIINȚAREA SAU PERVERTIREA DOGMELOR DE CREDINȚĂ | Graiul Ortodox

Traducerea în limba română:
https://graiulortodox.wordpress.com/2014/12/17/231-declaratia-istorica-a-mitropolitilor-staretilor-de-manastire-a-preotilor-si-monahilor-impotriva-abaterilor-eclesilogice-ale-patriarhului-ecumenic-sunt-condamnate-toate-abaterile-eclesiologice-a/

Anunțuri

Sf. Chiril al Alexandriei vorbind clar despre DOUĂ FIRI ÎN HRISTOS. Un text de pus înaintea monofiziților

„Cînd deci va privi (va cerceta) preotul casa atinsă de lepră spre a o curăți pe ea, «vor Iua păsări vii, curate, şi un lemn de cedru și un fir roșu împletit şi isop ca să curăţească casa» (Lev. 14, 49), Şi iarăşi: «Pasărea vie o va înmuia în sângele păsării tăiate în apă curgătoare odată cu lemnul de cedru și cu isopul şi cu firul roşu împletit. Și va slobozi pasărea vie în afara cetăţii, în cîmp curat și va fi ispăşit pentru casă și va fi curată» (Lev. 14, 50-53).
Observă în acestea iarăși în chip clar întreaga taină a Mîntuitorului nostru şi curăţirea prin Sfîntul Botez. Căci porunceşte să se ia două păsări vii şi curate, ca să înţelegi prin păsări omul ceresc care e și Dumnezeu în două firi, distinct după ratiunea cuvenită a fiecăreia. Căci este Cuvîntul Care a strălucit din Dumnezeu Tatăl în trupul luat din femeie, dar fără să se împartă. Căci Hristos este unul din amîndouă.
De aceea se iau două păsări şi se înţeleg totuşi amîndouă ca una; dar sînt vii şi curate.
Căci şi Cuvîntul Însuşi este prin Sine pricinuitorul a toată viaţa şi curăţia și templul din Fecioară are în Sine pe Cuvîntul viu în Sine. Fiindcă trupul era al Lui propriu și nu o sarcină (haină) străină. De aceea Domnul Iisus Hristos este Unul. Pe lîngă păsări, porunceste să se ia şi un lemn de cedru, ca prin aceasta să înţelegi că trupul lui Hristos este nestricăcios. Căci n-a cunoscut stricăciunea. Fiindcă cedrul nu e supus coruperii (putrezirii). Iar în înţelegerea sfîntului trup al lui Hristos ca nestricăcios, se introduce raţiunea învierii Lui.
Iar prin roșul împletit se introduce mărturisirea morţii Mîntuitorului nostru. De fapt s-a spus despre Biserică în Cîntarea Cîntărilor : «Ca tortul cel roşu buzele tale, surioara Mea mireasă» (Cînt. 4, 3). Fiindcă buzele Bisericii propovăduiesc pururea mintuirea prin Singele lui Hristos și celui ce vine la El îi cere să-şi facă mărturisirea credinţei în El, în mod potrivit sînt asemănate buzele ei cu tortul roşu; şi chiar împărtăşirea de «Binecuvîntarea tainică» e însoţită de vestirea morţii şi a învierii lui Hristos (I Cor. 11, 20). Pe acestea fiind convinşi credincioşii să le mărturisească şi înainte, se aduc şi în Sfîntul Botez şi se desăvîrşesc în sîngele Legămîntului (Testamentului) veşnic, precum s-a scris (Evr. 13, 20). De fapt prin firul roşu se dă de înţeles mărturisirea de credinţă în Sîngele lui Hristos; iar prin isop, căldura Sfintului Duh. Căci această iarbă este caldă şi usucă patimile răcelii. Şi aceasta e şi lucrarea şi puterea Sfintului Duh in noi.
«Deci va lua, zice, cel ce curăţeste casa Ieproasă, pasărea cea Vie şi lemnul de cedru și firul roşu şi isopul și le va înmuia pe ele în sîngele păsării tăiate, în apă curgătoare și va stropi cu ele casa de şapte ori. Şi va curăţi casa cu sîngele păsării, cu apa curgătoare, cu lemnul de cedru, cu isopul și cu firul roşu împletit» (Lev. 14, 51-52). Legea ne arată iarăşi că nu se poate spăla Sinagoga Iudeilor altfel de întinarea neascultării şi nu poate scăpa altfel de pata feluritelor păcate, decît numai prin «binecuvîntarea» lui Hristos şi prin mărturisirea şi credinţa în El, adică prin desăvîrşirea şi Sfinţirea prin Sfintul Botez. Căci observă cum prin cele spuse ni se zugravește Hristos întreg şi ni se dă de înţeles credinţa şi mărturisirea în El. Prin pasărea vie vei înţelege pe Cuvîntul pururea viu și de viaţă făcător şi ceresc, prin cea tăiată. cinstitul (preţiosul) sînge al trupului care a pătimit. Căci spunem că «El a pătimit cu trupul», dar în trupul propriu. Iar prin lemnul care nu putrezeşte, înţelegem trupul necorupt. Prin isop, Duhul; iar prin firul roşu, mărturisirea în sîngele Noului Testament. În sfîrşit, prin apa curgătoare, harul de viaţă făcător al Botezului pe care a arătat-o lămurit şi în patima însăşi sfînta coastă a Mîn- tuitorului nostru; e o apă amestecată cu sînge, cu care se stropea şi casa, ca să se curăţească, după spusa prin proorocul Iezechiel: «Şi vă voi Iua pe voi dintre neamuri şi vă voi aduna pe voi din ţări şi voi stropi peste voi apă curată și vă veţi curăţi» (Iez. 36, 24). Dar porunceste ca ea să se stropească nu odată, ci de şapte ori. Căci «unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul» (Rom. 5, 20).

La acestea Dătătorul legii adaugă iarăşi să se slobozească pasărea cea vie în afara cetăţii în cîmp, şi aşa se va fi făcut ispăşire pentru casă şi ea va fi curată; «casa», de care am vorbit aci. am înţeles-o ca chip al Sinagogii Iudeilor, sau a tot neamul. Iar prin cetate vom înţelege un număr mare de case. Prin ea vei înţelege lumea noastră, care cuprinde multe neamuri de oameni şi e încinsă jur-împrejur de tărie ca de un zid. Dincolo de acesta se înţelege cîmpul lat şi Curat al lumilor de sus. Deci Dătătorul legii prezice prin slobozirea păsării spre cimpul din afara cetăţii mutarea din lume şi Înălţarea la cer a lui Hristos. Iar ajuns astfel la Dumnezeu şi Tatăl se va ruga pentru izbă virea noastră a tuturor şi vom fi curăţiţi. Căci zice preaînţeleptul ucenic Ioan: «Rugător avem către Tatăl pe Iisus Hristos cel drept. Şi Acesta este ispăşire pentru păcatele noastre, și nu numai pentru ale noastre ci şi pentru ale lumii întregi» (1 loan 1, 1-2). De aceea bine a spus El către Iudei : «Dacă ați crezut lui Moise, aţi fi crezut în Mine. Căci despre Mine a scris acela» (Ioan 5, 46). Prin Care şi cu Care slava şi stăpînirea lui Dumnezeu şi Tatăl împreună cu Sfîntul Duh în vecii vecilor. Amin.”

„Despre căderea adunării (Sinagogii) iudeilor în neascultare” în Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Levitic, (=PSB 39), trad. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, București, 1992, pp. 395-399

Împărtășirea cu Sfintele Taine conform Regulamentului mănăstirilor obștești tabenite (din pustia Egiptului)

12. Împărtăşirea cu Sfintele Taine

108. Slujbele de sâmbătă și de duminică se deosebeau oarecum de cele zilnice. În aceste zile la rugăciunea de zi se adunau mai devreme, săvârşeau aducerea Jertfei fără de sânge şi se împărtăşeau toţi cu Sfintele Taine. Aşa poruncise sfântul înger în rânduiala dată Cuviosului Pahomie.

109. Se apropiau de Sfânta Împărtăşanie toţi în ordinea rangurilor, a caselor şi a fraţilor. Cei ce se împărtăşeau îşi dezbrăcau brâul şi cojocul şi se apropiau numai în potcapuri. Aşa poruncise Îngerul.

110. Liturghia o făceau la început preoţii, chemaţi din satele din apropiere, ori ieromonahii din alte mănăstiri dar aceasta păru nepotrivit, şi Cuviosul Chiril, într-o epistolă către episcopii din Libia şi din Pentapol lasă să se înţeleagă că aceste neajunsuri au încetat prin Sfinţirea unor persoane din mănăstire.

111. Cântarea psalmilor, ce avea loc la începutul Liturghiei şi se făcea antifonic, era mai deosebită de Cântarea din zilele de rând, deşi nu e destul de lămurit în ce consta această deosebire. În punctul 17 se spune că în Ziua Domnului, când se aducea jertfa cea fără de sânge, nici unul dintre cei rânduiţi cu săptămâna nu putea să lipsească, ci să fie la locul lui şi să răspundă după rânduiala celui ce cântă; punctul 18 lămureşte că cel care cântă e unul dintre cei mari. De aici se poate deduce că în aceste zile Cântarea o incepeau cei mari din mănăstire: avva, supraveghetorii, iar lor le răspundeau fraţii de săptămână.

112. Cuviosul Casian spune că în noaptea sâmbetei, în Răsărit se săvârşea privegherea de toată noaptea, ce începea de cu seară şi se sfârşea la cântarul al patrulea al cocoşilor. Că ar fi fost tot aşa şi spre duminică, nu se înţelege din cuvintele lui. Nici despre una, nici despre alta nu găsim nimic nici în vieţile întemeietorilor pravilelor tabenite, nici în capitolele regulamentului. Mai pe urmă s-a încetăţenit obiceiul în mănăstirile obșteşti ca să se facă priveghere numai spre duminică, iar mai târziu şi spre sărbătorile mari.

Rânduielile vieții monahale – Culegere alcătuită de Sfântul Teofan Zăvorâtul, Ed. Sophia, București, 2002, p. 77