IPS Ierotei Vlachos: Problemele esențiale cu privire la Sfântul și Marele Sinod | Parohia Sf. Maxim Mărturisitorul – Sf. Grigore Palama, Munteni-Copou, Iași

Mergi la conţinutul principal

Parohia Sf. Maxim Mărturisitorul – Sf. Grigore Palama, Copou – Iași

Noua bisericăBotezuri & CununiiTeologie & Cuvinte duhovniceștiFotografiiPreotul parohProgram liturgicDespre noiContact

Intervenția din Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, 25 mai 2016

IPS Ierotei Vlachos: Problemele esențiale cu privire la Sfântul și Marele Sinod

31 Mai / Teologie / IPS Ierotei Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos

 

 

 

IPS Ierotei Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos

 Problemele esențiale cu privire la Sfântul și Marele Sinod

(Intervenție în Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, 25 mai 2016)

 

            Sfântul și Marele Sinod care urmează să aibă loc în luna iunie 2016 în Creta era o așteptare a multora cu o anumită viziune despre el, care l-au pregătit, care s-au ostenit și acum au ajuns la convocarea lui.

            Întrebarea care se pune este dacă Sfântul și Marele Sinod este chiar acela pe care îl așteptau cei ce au avut viziuni despre el. Se scriu și se spun multe despre această temă, unii își exprimă bucuria lor, fiindcă în sfârșit a venit clipa dorită, alții exprimă îngrijorarea, o îndoială intensă iar alții simt o deplină dezamăgire. În această mică luare de poziție mă voi limita numai la câteva observații.

1. Sinod al Întâistătătorilor Bisericilor

            Sinodul care urmează să se adune a fost caracterizat drept Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, dar în realitate va fi Sinodul Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. Acest punct de vedere îl susțin pentru faptul că toate deciziile de criză au fost luate numai de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe.

            Pe data de 6-9 martie 2014 în Constantinopol, tot ei au luat hotărârea să convoace Sfântul și Marele Sinod în iunie 2016 și au stabilit tematica lui.

            Pe 27-28 ianuarie 2016, Întâistătătorii la Chambesy în Geneva, au votat Regulamentul de organizare (în afară de Patriarhia Antiohiei) și textele pregătite de Comisii, afară de o temă pe care nu au semnat-o două Patriarhii, a Antiohiei și a Georgiei.

            Mai înainte de începerea Sfântului și Marelui Sinod, Întâistătătorii vor semna mesajul Sfântului Sinod care va fi întocmit de grup format din câte un reprezentant din toate Bisericile Ortodoxe.

            Programul lucrărilor sfântului și Marelui Sinod va fi întocmit de Întâistătători.

 

2. Abaterile de la Marile Sinoade

            Sinodul acesta a fost plănuit și pregătit ca un Sinod ecumenic și desigur primul gând asupra lui a apărut în 1923, la cea de-a 1600 aniversare a Primului Sinod Ecumenic. S-au pus în discuție aproximativ 100 de posibile teme, care priveau întregul interval de timp al celui de-al doilea mileniu, ce cuprinde ruperea părții de Apus a Imperiului roman (sec. VIII-XI), schisma din creștinismul apusean (sec. XV), dezvoltarea diverselor curente ideologice, precum iluminismul, romantismul, idealismul german, existențialismul, dar și secularizarea creștinismului însuși.

            În final, această viziune a „Părinților” acestei idei a sfârșit prin a fi nu un Sinod Ecumenic, ci un Sfânt și Mare Sinod  care încă nu-și poate afla identitatea, numai cu șase teme irelevante, inoportune, fără stabilirea vreunei ținte speciale și cu câteva dintre ele total desprinse de Tradiția Părinților.

            Am auzit și am citit, și este susținut de mulți, că trebuia convocat Sfântul și Marele Sinod de aproximativ 1200 de ani și aceasta se întâmplă abia acum, pentru prima dată, după o atât de mare perioadă de timp. Aceasta creează o puternică problemă tuturor celor care se ocupă cu teologia și Tradiția Bisericii. Prin aceasta se prezintă situația ca și cum ar fi un gol bisericesc după Sinodul al VII-lea Ecumenic, care trebuie să fie acoperit, deși s-au mai adunat mari și importante Sinoade precum cel din vremea Sfântului Fotie cel Mare (879-880), sau a Sfântului Grigorie Palama (1341, 1351), după cum de asemenea, sinoade importante au avut loc între secolele XV – XVIII cu hotărâri determinante. Se dă impresia astfel că toate aceste sinoade importante sunt ocolite și marginalizate.

            Iar lucrul acesta eu îl consider un afront din partea noastră adus sfinților noștri, Fotie cel Mare, Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama, sfinților Calist și Filotei Kokkinos, Patriarhi ai Constantinopolului, Sfântului Marcu Evghenicul și Patriarhilor ortodocși ai Răsăritului din secolele XV – XVIII.

            Firește, acești sfinți nu sunt vătămați cu nimic de vreme ce învățăturile lor au dobândit o autoritate ecumenică, hotărârile celui de-al IX-lea Sinod Ecumenic (1351) au fost cuprinse în Synodikonul Ortodoxiei, care se citește în prima duminică din Postul Mare, dar este afrontul și căderea noastră din Tradiția ortodoxă.

            Se pare că prin acest Sinod se urmărește inițierea unei noi epoci bisericești, a apostazierii de la teologia și mărturisirea Sinoadelor ecumenice și panortodoxe, de la cele dinainte de Sinodul al VII-lea și cele de după acesta. Astfel ne vom trezi cu un gol de memorie, un alzheimer duhovnicesc în Biserica Ortodoxă. Nu se explică altfel unele puncte ale textelor care au fost pregătite, precum și analizele explicative ale susținătorilor lor.

            Se pare că este o imitație/copie de proastă calitate a Conciliului Vatican II. Sfântul și Marele Sinod ca idee, a început odată cu încercarea de convocare a Conciliului Vatican II. Și așa cum Vatican II a dezvoltat o nouă ecleziologie, care a trecut de la ideea exclusivității la teologia includerii, sau la teologia baptismală, într-un mod analog unele puncte din textele care s-au pregătit pentru Sfântul și Marele Sinod amintesc de o nouă eclesiologie și în Biserica Ortodoxă, în măsura în care se recunosc Taine și în afara Bisericii Ortodoxe.

 

3. Lipsa pregătirii mai dinainte a Sinodului

            Dacă revenim la problemă, constatăm că Biserica noastră [e o referire la Biserica Greciei, n.ed.] nu s-a pregătit corespunzător pentru acest Sinod. Și este o Biserică cu un potețial teologic înalt, cu un monahism viu și viață bisericească bine organizată. Prin toate acestea Biserica noastră educă, prin școlile teologice, teologi și clerici ale altor biserici locale, are iradiere internațională prin textele teologice și pastorale și multe altele. Totuși pentru prelucrarea textelor care urmează a fi semnate la Sfântul și Marele Sinod nu a existat o suficientă pregătire și hotărâri sinodale.

            În martie 2014 la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, în Constantinopol, s-a hotărât convocarea Sfântului și Marelui Sinod în luna iunie 2016, precum de asemenea s-a hotărât de către Comisie să se aducă la zi textele deja pregătite. De atunci și până astăzi trebuiau să fie discutate în ședințele ierarhiei, să se dea sarcini reprezentanților noștri care să ducă spre stabilirea unor texte definitive, să se organizeze dezbateri pe marginea lor în școlile teologice, la sinaxele clericilor și laicilor, astfel încât să se expună propunerile Bisericii noastre ca mai apoi să se ajungă la textele finale.

            Însă, dimpotrivă, noi ierarhii am petrecut în necunoștință și am primit texte socotite definitive, de vreme ce au fost semnate de Întâistătătorii Bisericilor Autocefale Ortodoxe, în ianuarie la Chambesy, în Geneva, și au fost trimise la Sfântul și Marele Sinod. Ajungem acum să discutăm despre textele acestea, când mai există foarte puține șanse ca ele să fie îndreptate.

            Am în mână expunerile reprezentanților Bisericii noastre din Comisia Specială ortodoxă pentru reevaluarea textelor, care au fost depuse la Sfântul Sinod Permanent în perioada 2014-2015, precum am de asemenea și fragmente din Practicalele Ședințelor Sinodului Permanent. Reprezentanții noștri ne-au asigurat prin expunerile lor că textele nu au probleme. De asemenea Sfântul Sinod Permanent a împărțit expunerile și textele Arhiereilor pentru informarea lor fără să pară din Practicale că au avut loc discuții sau că s-au dat linii directoare pentru eventuale modificări sau adăugiri afară numai de o singură dată când s-a luat hotărârea pentru unele corecturi de exprimare.

            La Ședința Sinodului din 2009 pentru evaluarea dialogului cu romano-catolicii s-a hotărât : 1. „S-a constatat nevoia unei mai bune informări a ierarhiei în aceste chestiuni importante. S-a arătat că pe viitor ierarhia va lua cunoștință de toate fazele dialogurilor, altminteri nici un text nu leagă Biserica. De altminteri, aceasta o recomandă Statutul Sinodal al Bisericii. […] 4. Textul de la Ravenna și textul care urmează să se discute în Cipru sunt sub limita referirii și aprobării lor de către Bisericile locale autocefale […]. Aceasta înseamnă în mod practic că nu vor fi evenimente încheiate, fără hotărârea sinodală a Ierarhiei. Ierarhii sunt păzitorii Tradiției ortodoxe, așa cum au mărturisit la hirotonia lor întru episcopi” (Comunicatul Sfântului Sinod, 16. 10. 2009).

            Dacă acest lucru s-a spus pentru textul de la Ravenna, cu atât mai mult ar trebui să se spună și în cazul acesta, de vreme ce urmează să fie semnate texte obligatorii pentru întreaga Biserică Ortodoxă.

            Trebuia așadar, și anul trecut să fie convocată Ierarhia Bisericii noastre ca textele să fie parcurse de către toți arhiereii, să fie explicații concrete și să se ia hotărâri. Acest lucru a fost semnalat și de alte Biserici Ortodoxe din câte știu. Prin urmare, ceea ce se întâmplă astăzi trebuia să se întâmple mai înainte de semnarea textelor de către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe la Chambesy din Geneva, în luna ianuarie a anului 2016.

            Dar trebuia să auzim și punctele de vedere ale Școlilor teologice și ale academiilor bisericești precum și ale preoților, monahilor și laicilor. Seriozitatea fiecărui Sinod are legătură cu seriozitatea cu care întâmpinăm temele propuse. Din nefericire, noi episcopii ne mulțumim numai cu o slujire pastorală cu raportare socială și am lăsat temele majore ale credinței unora care fac pe specialiștii.

            Cel puțin în acest ultim ceas, al doisprezecelea, să arătăm și noi un înalt simț de răspundere în ceea ce privește cugetul bisericesc și terminologia teologică, să lepădăm sentimentalismele și alte diferite interese bisericești. Nu are importanță cine va reprezenta Biserica noastră în acest Sinod, ci ce va susține Biserica noastră în pozițiile care se vor prezenta. Astfel, convocarea de astăzi a ierarhiei este foarte importantă pentru că trebuie să acceptăm hotărârea Sfântului Sinod Permanent și în realitate să hotărâm dacă vom urma pozițiile care decurg din Tradiția noastră sau dacă ne vom lăsa inspirați de concepțiile contemporane care se distanțează de limba și duhul tuturor Sinoadelor ecumenice panortodoxe. Aceasta este problema.

            Va trebui să conștientizăm că nu este vorba doar de textele celor șase teme, ci o importanță majoră are mesajul care se va fi întocmit și va fi citit la începutul Ședinței Sfântului și Marelui Sinod. S-a spus că chiar dacă la Sfântul și Marele Sinod nu vor fi discutate și nu vor fi hotărâte diferite teme, fundamental este mesajul care se va transmite întregii lumi.

            Astfel am ales un Mitropolit care ne va reprezenta în alcătuirea mesajului. Va trebui astăzi să cunoaștem conținutul lui sau punctele lui de bază și centrale pe care le va cuprinde și să hotărâm în raport cu aceasta. Din câte știu deja se pregătește acest text, va fi definitivat de Comisia Specială care se va întruni în ședință în Creta cu o săptămână mai înainte de convocarea Sfântului și Marelui Sinod, va fi semnat de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale și va fi mesajul fundamental al acestui Sinod.

            Întrebarea care se pune este: ierarhia Bisericii Greciei va ignora textul acesta, nu va lua cunoștință de conținutul lui de vreme ce este atât de important? Eu, cel puțin, și sper că și alți frați, nu încurajez pe nimeni să semneze un astfel de text, dacă nu îl citesc mai întâi. Propun să se adauge la acest mesaj paragraful: Sfântul și Marele Sinod este continuarea celor opt sinoade din primele veacuri și ale marilor sinoade din vremea lui Fotie cel Mare, Grigorie Palama și a Sinoadelor ulterioare ale Patriarhilor Răsăritului.

            Acestea sunt temele potrivite și importante și nu cine va fi prezent la acest Sinod și cine va refuza să participe la el chipurile pentru motive de conștiință.

 

4. Duplicitatea limbajului ecleziastic.

            Citind cineva câteva din aceste texte observă că sunt inspirate dintr-un duh de diglosie (limbaj dublu). Cuvântul diglosie s-ar putea să mire dar el exprimă o realitate atunci când cunoaștem duhul care există în jurul temelor respective.

            Într-un alt text al meu am notat diferitele teme care există în unele texte, precum au făcut-o și alții, episcopi, clerici, monahi, teologi, laici și din acest motiv nu poate cineva să se tulbure.

            Semnalarea aceasta este necesară dacă ne gândim că este vorba de texte sinodale panortodoxe care trebuie să fie lucrate cu atenție. Se poate ca în comunicarea noastră zilnică sau uneori în textele noastre să fi trecut unele cuvinte care provoacă probleme, precum de pildă putem să scriem sau să spunem „Biserica” romano-catolică sau „Biserica”[1] protestantă etc., dar când se alcătuiesc texte de mărturisire care vor rămâne ca hotărâri ale Sfântului și Marelui Sinod, atunci trebuie să fim atenți.

            Sfântul Grigorie Palama în timpul luptelor teologice și isihaste a consacrat un principiu fundamental: „altceva este a ne contrazice pentru dreapta credință și altceva este mărturisirea credinței”. Aceasta înseamnă că în contrazicere poate cineva să folosească orice fel de argumente, dar când scrie texte de mărturisire a credinței atunci cuvântul trebuie să fie concis și exact din punct de vedere dogmatic, așa cum au făcut Sfinții Părinți care au dogmatisit printr-un cuvânt scurt și cu multă înțelepciune. Astfel, textele care ni se pun dinainte și care urmează a fi semnate și de Biserica noastră trebuie să fie dogmatic curate și să nu fie caracterizate de neclaritate și confuzie, altminteri nu vor fi texte ortodoxe.

            Citind cineva cu atenție cuvintele care se folosesc, înțelege că se urmărește să se ascundă unele teme, cum din păcate se întâmplă de multe ori cu legile care se votează în Parlament. Există o neclaritate și o practică concretă în multe teme ecleziastice care se ascund în dosul cuvintelor textelor care vorbesc despre alte „Biserici”.

            Mă voi referi la trei exemple din această practică de până acum.

            Primul exemplu este tema lucrărilor din 1965 care au avut loc în Constantinopol și Vatican, ceea ce a dus la concluzia că a avut loc ridicarea anatemelor. Să amintesc că Patriarhul Constantinopolului Serghie al II-lea, nepot al lui Fotie cel Mare, prin hotărâre sinodală a șters numele Papei Romei Serghie al IV-lea din dipticele Bisericii încă din 1009 fiindcă în epistola de întronizare a inclus Simbolul Credinței cu Filioque și de atunci numele nici unui Papă nu a mai fost pus în diptice, prin urmare aceasta a fost deja neîmpărtășire (necomuniune de credință).

            Mai târziu, în 1054,  Cardinalul Humbert a anathemizat pe Patriarhul Mihail Cerularie și alți doi și acela la rândul său l-a anathemizat. Aceasta înseamnă că neîmpărtășirea/lipsa comnuniunii exista și mai înainte de anateme și firește ridicarea anatemelor nu desființează practica neîmpărtășirii/necomuniunii de credință.

            Întrebarea care se pune este: În 1965 a avut loc ridicarea anatemelor sau ridicarea neîmpărtășirii/necomuniunii? Este o întrebare potrivită, fiindcă în enciclica Patriarhiei ecumenice din 7 decembrie 1965 se scrie că a avut loc ridicarea anatemelor și prin urmare există încă necomuniune, în timp ce în declarația care s-a semnat în franceză între Patriarhul Ecumenic și Papa și pe care a citit-o Papa în ultima zi (7 decembrie) și la lucrările Conciliului Vatican II, se scrie că a avut loc ridicarea necomuniunii/neîmpărtășirii. Am la îndemână textul acesta în franceză și în engleză.

            Al doilea exemplu este continuarea celui precedent, căci din păcate în practica ecleziastică nu numai că sunt recunoscuți heterodocșii ca Biserici, ci că este comuniune ecleziastică și euharistică! Prin urmare se constată o diglosie/duplicitate de termeni ecleziastici, neclaritate și confuzie. Mă refer la un text al Unei Biserici care este caracterizat drept Mărturisire de credință care a fost aprobat oficial și în care predomină într-un mare grad duplicitatea limbajului și confuzia. În timp ce este vorba despre Biserica Una, în același timp sunt caracterizate ca Biserici și celelalte confesiuni care ar constitui Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică Biserică. De asemenea, se vorbește încă despre dumnezeiasca Împărtășire din același Sfânt Potir de către toți creștinii „din necesitatea ospitalității creștine prin Sfintele Taine”, precum și de faptul că „toți creștinii prin același botez am devenit mădulare ale trupului lui Hristos care este Biserica”.

            Al treilea exemplu: Recent am citit cartea profesorului Antonie Papadopulos cu titlul Dialogul Teologic al Ortodocșilor și Romano-catolicilor (istorie-texte-probleme) și am constatat încă odată că în dialogul acesta și în declarațiile acestea și textele comune dintre Patriarhul ecumenic și Papa, precum și al reprezentanților lor predomină un limbaj și un duh „de frățietate care rezultă din botezul unic și din participarea la sfintele Taine”și că „Bisericile noastre se recunosc una pe alta ca Biserici surori, responsabile împreună în păzirea credinței Bisericii Una a lui Hristos în planul dumnezeiesc, dar cu totul distincte, în vederea unității”. 

            Acest fenomen al diglosiei (duplicității limbajului) în documentele ecleziastice oficiale este o realitate dureroasă care arată îndepărtarea de textele oficiale bisericești de două mii de ani. Acest lucru nu trebuie să se întâmple în textele Sfântului și Marelui Sinod.

 

5. Expresia Biserici surori

            În documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, în timp ce se vorbește despre faptul că Biserica Ortodoxă este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, în același timp se vorbește despre faptul că Biserica Ortodoxă „recunoaște existența istorică a altor biserici și confesiuni creștine”, prin urmare se face o confuzie legată de conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe, și pentru acest motiv se impune corectarea acestui text.

            Această problemă este foarte serioasă, pentru că în diferite dialoguri teologice între ortodocși și romano-catolici, precum de asemenea și în textele oficiale dintre ortodocși și romano-catolici se vorbește despreBisericile surori și din nefericire acest termen de Biserici surori, a dezvoltat o teologie și o eclesiologie speciale. Nu este un termen tehnic, ci o teologie ecleziologică contemporană, care predomină în mișcarea ecumenistă.

            Despre termenul Biserici surori și mai ales cum a început să fie folosit, face referire un text pe care l-a editat Biroul Congregației pentru doctrina credinței, a Vaticanului (30 iunie 2000) pe care o prezida la acea vreme cardinalul Joseph Ratzinger, viitorul papă Benedict al XVI-lea. Acest termen, conform acestui text, a apărut în secolul al XII-lea și al XIII-lea, a fost folosit în vremurile mai noi de Patriarhul Constantinopolului Athenagora, a fost adoptat de Conciliul Vatican II și de atunci a fost folosit în documentele papale în declarații oficiale și epistole, în enciclice etc.

            De asemenea, în textul pe care l-a editat Congregația pentru doctrina credinței, a Vaticanului se face o analiză teologică a acestei expresii și se prezintă cum înțeleg romano-catolicii că Una, Sfânta, sobornicească și apostolică Biserică universală, care este cea Papistașă nu este Biserică soră, ci maică a tuturor celorlalte Biserici. Acesta este motivul pentru care „va trebui ca cineva să evite, ca pricină de răstălmăcire și confuzie teologică, folosirea expresiilor precum cele două Biserici ale noastre care sunt folosite când este vorba de Biserica Catolică și ansamblul Bisericilor Ortodoxe (sau Una dintre Bisericile Ortodoxe)”. Desigur acest termen deBiserici surori, potrivit textului, poate să fie folosit numai pentru acele comunități ecleziastice care au păstrat succesiunea apostolică validă și euharistia”.

            Este evident că termenul deBiserici surori este folosit de papistași într-un sens teologic și eclesiologic de validare a tainelor și a succesiunii episcopale și nu este doar un termen tehnic, cu adăugirea că maica tuturor Bisericilor este Biserica Catolică.

            Este interesant că Papa Ioan Paul al II-lea în cuvântul pe care l-a rostit pe 5 iunie 1991 în Bialystok în Polonia a zis despre această temă: „Astăzi vedem mai limpede și înțelegem mai bine că Bisericile noastre sunt biserici surori, nu în sensul simplu al unei expresii politicoase, ci în sensul unei categorii fundamentale al unei eclesiologii ecumenice”.

            Acest lucru rezultă nu numai din decretele Conciliului Vatican II dar și din textele care au fost semnate în dialogurile teologice dintre ortodocși și romano-catolici în Monaco (1982) și la Bari (1987), la Noul Valaam în Finlanda (1988) și mai târziu la Ravenna (2007).

            Amintesc că la Monaco s-a întocmit un text cu tema „Taina Bisericii și a Euharistiei în lumina Tainei Sfintei Treimi”. La Bari s-a întocmit textul cu tema „Credința, Tainele și unitatea Bisericii”, la Noul Valaam s-a întocmit textul cu tema „Taina Preoției în structura tainică a Bisericii și în special însemnătatea succesiunii apostolice pentru sfințirea și unitatea poporului lui Dumnezeu”. Și la Ravenna, „Consecințele eclesiologice și canonice ale ființei tainice a Bisericii. Comuniune ecleziastică, sinodalitate și autoritate”. Aceste patru texte s-au întocmit și au fost aprobate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe cu perspectiva că atunci când se va încheia dialogul teologic, vor fi aprobate și de unele Biserici autocefale locale.

            Din toate acestea rezultă fără îndoială două concluzii importante.

            Prima concluzie este că termenul de Biserici surori și termenul de Biserică pentru romano-catolici nu este un simplu termen tehnic, ci expresia eclesiologiei în aceste comunități creștine.

            A doua concluzie este că texte precum cele de mai sus au fost semnate și de reprezentanți ai Bisericii Greciei cu premisa obligatorie că vor ajunge în final spre aprobare la ierarhia Bisericii Greciei, adică vor sfârși sub termenul obligatoriu de ad referendum. Dacă totuși în textul care urmează să fie votat în Sfântul și Marele Sinod din Creta va rămâne expresia că „Biserica ortodoxă recunoaște existența istorică a tuturor Bisericilor și Confesiunilor creștine” și alte asemenea expresii, atunci se recunosc indirect și textele care au fost semnate de reprezentanți, deși sunt problematice, fără să ajungă pentru aprobare la ierarhia noastră. Acesta este motivul pentru care trebuie să preceadă aprobarea sau nu a celor patru texte de către ierarhia Bisericii Greciei.

            Prin urmare trebuie neapărat ca în textul care urmează să fie discutat și votat la Sfântul și Marele Sinod să nu fie caracterizate drept Biserici alte comunități creștine și alte confesiuni.

 

6. Validitatea și realitatea Botezului

            Consecința celor precedente este faptul că mulți susțin că Botezul eterodocșilor este valid și real adică nu se identifică limitele canonice cu cele harismatice ale Bisericii.

            Arhiereii mai vechi ai Patriarhiei Ecumenice utilizau rânduiala canonică cu privire la modul primirii heterodocșilor prin iconomie sau cu acrivie în Biserica Ortodoxă. Făceau distincția că altceva este dacă sunt Taine în afara Bisericii – care nu există – și altceva este modul în care primim un heterodox în Biserică. Judecând după acrivie, nu există Taine în afara Bisericii, dar prin iconomie acceptăm pe cineva cu Mirungere sau libel (mărturisire de credință) atunci când botezul a avut loc în numele Dumnezeului Treimic, cum este gândit în mod ortodox, și prin întreita afundare în apă. Acest lucru ne odihnește. Insistența unora de a schimba iconomia de la o temporară suspendare a acriviei, la o stare permanentă este inadmisibilă.

            Astfel, mulți susțin că botezul heterodocșilor/ereticilor este valid și real, lucru pe care nu-l susțin Canoanele al 7-lea al celui de-al II-lea Sinod Ecumenic și al 95-lea din al V-lea Sinod Ecumenic. Dar dincolo de aceste două Sinoade ecumenice nu trebuie trecut cu vederea faptul că în tradiția latină s-a introdus erezia lui Filioque, erezia luiactus purus, alte abateri eretice, precum de asemenea și botezul prin stropire sau turnare, evitându-se afundarea celui botezat în apă.

            Apoi, se poate întreba cineva de ce să nu fie valide, în acest caz și reale Mirungerea sau Euharistia heterodocșilor în aceeași logică? Și pentru ce este socotit valid și real botezul heterodocșilor când, în același timp, sunt opriți de la Preacuratele Taine, și atunci, care este scopul cel mai adânc al botezului? Adică potrivit unor teologi, botezul heterodocșilor este valid și real, dar nu atrage după sine rezultate bisericești, de vreme ce este nelucrător, cum susține Augustin? Opinia cum că botezul heterodox este valid și real este legată de succesiunea apostolică, adică de preoția validă și reală. Această poziție este stranie, fiindcă succesiunea apostolică nu este o lucrare magică și mecanică, nu este numai un șir, fie el și neîntrerupt, de hirotoniri, ci în primul rând și mai înainte de orice, este succesiunea modului apostolic de viețuire și gândire potrivit cu troparul: „Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind….”. Pierderea credinței ortodoxe revelate, introducerea teologiei scolastice ca fiind mai înaltă decât teologia patristică și apostolică, nu constituie succesiune apostolică. Este caracteristic cuvântul Sfântului Vasile cel Mare: „Cei care s-au depărtat de Biserică nu mai au harul Duhului Sfânt în ei înșiși, căci a încetat transmiterea Lui prin faptul că s-a întrerupt rânduiala (Canonul 1)”. Cum este de asemenea cunoscută  fraza din Canonul Sinodului de la Calcedon: „De la eretici, unde nu este Biserică, este cu neputință să se primească iertare de păcate”.

            Dincolo de această temă dogmatică, se pune o puternică problemă și din punct de vedere istoric a șirului neîntrerupt al hirotonirilor, de vreme ce s-a transmis istoric faptul că Carol cel Mare și urmașii lui au pus laici ca episcopi, fără hirotonie, și i-au socotit drept funcționari administrativi în sistemul feudal pe care l-au impus, astfel încât a protestat chiar și Papa Romei în fața conducătorilor germani. Istoric s-a dovedit că mai înainte de schisma Vechii Rome de cea Nouă a existat schisma eparhiilor unde domnea Carol cel Mare de Vechea Romă. În anul 794 la Frankfurt a fost condamnat Sinodul al VII-lea ecumenic și în anul 809 la Aachen a fost introdus Filioque și toate acestea au trecut și în Biserica Vechii Rome când a fost ocupată de franci.

            Citind Dialogurile Papei Romei Grigorie, numit și Dialogul, se poate vedea Biserica ortodoxă a Romei mai înainte de secolul al VII-lea după Hristos, teologia ei, isihasmul ei, punctele comune cu teologia Părinților Bisericii, lupta papilor ortodocși, a episcopilor și a monahilor cu ereticii goți, vizigoți, vandali, longobarzi și încă și cu francii, precum și muceniciile, uciderile pe care le-au suferit ortodocșii Vechii Rome de la neamurile germanice. Și toate acestea se petreceau la începuturile secolului al VII-lea. Însă acum, despre ce Tradiție și succesiune apostolică vorbim, când toate sunt problematice, și cele teologice, și cele ecleziastice, și cele istorice?

 

7. Credința greșită privind ontologia persoanei[2].

            Problema persoanei nu este doar o problemă „de școală”, adică scolastică, ci este de cea mai mare importanță. A fost introdusă în terminologia noastră, o folosim adesea, vorbim despre „persoana umană” și de „sacralitatea” ei, despre diferența dintre „persoană și individ” și multe altele care sunt o răstălmăcire a teologiei Părinților noștri.

            Am citit comunicatul care a fost semnat la Mytilene între Papa, Patriarhul ecumenic și Arhiepiscopul Atenei și a toată Elada. Este vorba despre „ocrotirea vieții umane”, despre „criza umanitară” despre „atentarea la valorile umane și la drepturile și la libertățile fundamentale”, despre „criza umanitară”, dar nu și despre „persoana umană”.

            Din nefericire astăzi a fost înlocuit cuvântul foarte frumos și foarte teologic de om cu cuvintele persoană,persoană umană, care îmi amintesc expresia mai veche „socialism cu față umană” și cu acest înțeles am ajuns de la teologie la sociologia drepturilor omului. Desigur, cinstim drepturile omului, dar teologia Bisericii Ortodoxe nu poate fi limitată numai la acestea.

            Cuvintele persoană și individ folosite pentru om și cele referitoare la „ontologia persoanei” au un traseu de la Toma d’Aquino până la Kant, idealismul german (Fichte, Schelling, Hegel), teologia rusă și existențialismul și sunt folosite în principal de unii ortodocși. Este vorba despre o formă de venin teologic care a atacat teologia noastră ortodoxă.

            Și este posibil să folosim acest termen în limba noastră de zi cu zi, fără să ne dăm seama, dar când se introduce acest termen în textele oficiale sinodale și bisericești, atunci constituie o deviere teologică. Teologii contemporani care folosesc expresiile „persoană umană”, „necesitatea firii” „voință și libertate a persoanei”, în mod limpede încalcă teologia ortodoxă care susține că firea este bună și nu constrânsă, voia-voința este dorință a firii și nu a persoanei, persoana se identifică cu individul și altele. Legătura dintre voință și persoană desființează Dumnezeul Treimic , introduce tritheismul și legătura dintre fire și necesitate atribuie un blam lui Dumnezeu pentru crearea omului.

            Astfel în textul[3] propus, trebuie să fie înlocuite cele referitoare la persoană prin cuvântul om. Ce frumos este acest cuvânt cu conținutul lui ortodox al după chipului și asemănării! Firește, trebuie să respectăm pe fiecare om ca făptură a lui Dumnezeu, dar nu numindu-l persoană ne arătăm respectul față de el.

            Fiindcă unii invocă pe Părintele Sofronie care a vorbit despre persoană vreau să fac observația că toate cele pe care le-a scris gheronda nu au nici o legătură cu cele pe care le analizează teologii personaliști contemporani. Gheronda identifica persoana-ipostas cu parcursul de la după chipul la după asemănare și în realitate prin termenul de persoană îl „zugrăvea” pe Sfântul Siluan.

Concluzii

            Textele care au fost asumate și semnate de către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe și care urmează a fi discutate la Sfântul și Marele Sinod sunt provocatoare în anumite puncte, deoarece până zilele noastre se observă, chiar și în Biserică, o confuzie între învățăturile Sfântului Grigorie Palama, de exemplu și învățătura adversarilor lui umaniști. Textele propuse s-au întocmit fără un dialog public și fără o consfătuire teologică, de aceea au creat reacții teologice și pe bună dreptate.

            Totuși unii „deștepți” au vorbit aspru despre aceștia care au reacționat pe bună dreptate cu argumente teologice și i-au numit „facțiune înarmată a unei ortodoxii ideologice”, despre un „ayatollah al ortodoxiei”. Se întorc însă împotriva sinaxei bătrânilor luminați și îndumnezeiți și a părinților duhovnicești și scriu: „Este deja timpul pentru conducătorii bisericești responsabili să terminăm cu această caricatură a așa zisei credincioșii în Tradiție, cu acești ayatollahi ortodocși care consideră că au responsabilitatea ortodoxiei în lume…”

            Problema este că se încearcă o emancipare din Tradiția Bisericii de după cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic și care ajunge până astăzi, o pierdere a autorității și o îndepărtare de învățătura sfinților noștri îndumnezeiți, în primul rând de Fotie cel Mare, de Sfântul Simeon Noul Teolog, de Sfântul Grigorie Palama, de Marcu Evghenicul și de ceilalți Părinți filocalici.

            Dacă nu este astfel, atunci să mărturisească oficial în mesajul pe care îl vor trimite, credința lor în Marile Sinoade de după Sinodul al VII-lea, adică Sinodul din timpul lui Fotie cel Mare, din timpul Sfântului Grigorie Palama și în continuare în sinoadele Patriarhiilor de Răsărit din perioada Turcocrației. Este atât de simplu!

 

Traducere din neogreacă de Laura Enache pentru www.parohiacopou.ro

NB: Rugăm ca preluarea acestui material în alte site-uri să se facă doar cu menționarea sursei: Parohia Sf. Maxim Mărturisitorul-Sf. Grigorie Palama, Iași, www.parohiacopou.ro

 

 

[1]Adică în mod curent putem vorbi de Biserica protestantă, dar de facto nu există Biserică protestantă.

[2] Expresia ontologia persoanei este specifică antropologiei dezvoltate de Mitropolitul de Pergam, Ioannis Zizioulas, unul din principalii organizatori ai Sfântului și Marelui Sinod. Tezele sale, care au fost supuse la critici repetate, au influențat vizibil textele supuse aprobării Sinodului. A se vedea pentru o analiză largă a acestora, mai ales: Jean-Claude Larchet, Persoană și natură. Sfânta Treime – Hristos – Omul. Contribuții la dialogurile interortodoxe și intercreștine contemporane, traducere de pr. Dragoș Bahrim și Marinela Bojin, Ed. Basilica, București, 2013, capitolul “Persoană și natură. O critică a teoriilor personaliste ale lui Christos Yannaras și Ioannis Zizioulas”, pp. 273-534 (n. ed.).

[3] Este vorba de documentul Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, supus Sinodului spre aprobare (n. ed.).

Poți adăuga un comentariufolosind și acest formular

Numele dumneavoastră *

E-mail *

Mesaj *

Trimite

Sfântul și Marele SinodIPS Ierotei VlachosteologieSinodCreta

Direcționează 2% pentru singura biserică cu hramul „Sf. Maxim Mărturisitorul”

Noua bisericăPatristicaParohia noastră, în presăSlujbe și evenimente deosebiteȘtiri din parohieIstoricul parohieiBotezuri & CununiiCuvinte duhovniceștiTeologie

Noua biserică

Din arhivă

Octombrie 2010 (1)Decembrie 2013 (5)Ianuarie 2014 (24)Februarie 2014 (9)Martie 2014 (5)Aprilie 2014 (6)Mai 2014 (5)Iunie 2014 (3)Septembrie 2014 (5)Octombrie 2014 (5)

  

1 of 3 următor ›

Alte articole din categorie

Apologia Sfântului Nicodim Aghioritul privitoare la Maica Domnului

25 Martie / Teologie

 

 

 

SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL

Apologie pentru însemnarea pusă în cartea „Războiul nevăzut”

despre Doamna noastră de-Dumnezeu-Născătoarea[1]

 

Continuare

Sf. Grigorie de Nazianz: Ce este teologia?

25 Ianuarie / Teologie

 

 

 

Nu aparține tuturor să filosofeze despre Dumnezeu. Nu e o calitate ce se câștigă ieftin și a celor ce se târăsc pe jos. Voi mai adăuga că nu se poate face aceasta totdeauna, nici în fața tuturor, nici în toate, ci uneori și în fața unora și într-o anumită măsură. Nu aparține tuturor, ci celor ce s-au exercitat și au fost învățați în contemplație și, înainte de aceasta, celor care au fost curățiți în suflet și în trup, sau cel puțin se curățesc într-o anumită măsură. Căci celui necurățit nu-i este asigurată atingerea de cel curat, precum nici ochiului murdar raza soarelui.

Continuare

Sf. Grigorie Palama: Omilia 60, la Sărbătoarea Luminilor

5 Ianuarie / Teologie

 

 

 

Ieri, când ne-am adunat împreună pentru Înainte-prăznuirea zilei Luminilor am discutat în mod cuvenit, vorbind pentru dragostea voastră despre Botezul după Hristos de care ne-am învrednicit şi noi, şi anume că botezul este cunoştinţă şi făgăduinţă către Dumnezeu, credinţă, dar şi cunoştinţa adevărului în Dumnezeu, legământ şi făgăduinţă prin faptele, cuvintele şi petrecerile cele bineplăcute ale lui Dumnezeu prin săvârşirea Sfintelor Taine.

Continuare

Viața și petrecerea sfintei și întocmai cu apostolii Maria Magdalena

13 Octombrie 2015 / Teologie

 

 

 

Pentru că zilele acestea la Iași se află în pelerinaj moaștele Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, publicăm traducerea uneiVieți a Sfintei (BHG 1161x), pe care hagiograful francez  Francois Halkin a publicat-o în 1987 în revista Analecta Bollandiana (vol. 105, 1987, pp. 6-16), după manuscrisul Oxon. Bodl. Holkhan graec. , fol. 105ᵛ-118ᵛ[1]. Traducerea, realizată de Laura Enache, a fost publicată ca una din anexele volumului ieromonahului Theologos Simonopetritul, Sfânta Maria Magdalena. Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras,Ed. Doxologia, 2015, pp. 145-157.   

Deși are un caracter puțin mai popular, această hagiografie concordă cu datele Tradiției bizantine privitoare la Sfânta Maria Magdalena. Este accentuat aici, față de alte surse,  rolul pe care l-a avut Maria Magdalena în denunțul lui Pilat în fața împăratului, afirmat în același timp și de Acta Pilati (ed. Tischendorf, 1876, p. 314), istoricitatea faptului fiind pusă la îndoială de mulți cercetători. Cum e de așteptat, textul nu conține nici clișeul occidental privind identificarea Sfintei Maria Magdalena cu o prostituată, dar poate susține ipoteza rolului important pe care l-a avut la fondarea Bisericii Romei.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           

 

[1] F. Halkin nu a folosit și alte  posibile surse ale aceluiași text: Sinaiticus 20,Dionysiou 666, Xiropotamou 242, pe care nu le-a avut la dispoziție.

Continuare

Opera Sfântului Neofit Zăvorâtul din Cipru în limba română

16 August 2015 / Teologie / Pr. Dragoș Bahrim

 

 

 

[Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Scrieri I. Zece cuvinte despre poruncile lui Hristos. Cincizeci de capete (Colecția Viața în Hristos, serie de autor Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, 1), traducere din greaca veche Laura Enache, studii introductive de I.E. Stefanis și P. Sotiriadis, traduse de Doru Octavian Vasile,  ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, EdituraDoxologia, Iași, 2015, XX + 430 p., ISBN: 978-606-666-420-2.]

Continuare

Simeon din Evhaita, Ioan Pustnicul, Vasile Maleinos, Epistole ascetice

10 Iunie 2015 / Teologie / Pr. dr. Ioan Bădiliță

 

 

 

Recenzie a cărții:

Simeon Mitropolitul Evhaitelor, Ioan Pustnicul, Vasile Maleinos, Epistole ascetice (Col. Viața în Hristos, seriaMărgăritare, nr. 4), traducere din greaca veche de Laura Enache, ediție îngrijită, introducere și note de pr. Dragoș Bahrim, Editura Doxologia, Iași, 2014.

Continuare

Ar primi Dumnezeu pe diavol dacă s-ar pocăi?

8 Iunie 2015 / Teologie / Pr. Dragoș Bahrim

 

 

 

    Întrebarea la care răspunde povestirea duhovnicească de mai jos, extrasă din proaspăt publicatul Tezaur al Cuviosului Teognost, este una legitimă și frământă mințile multor contemporani ai noștri. Dacă omul este primit prin pocăință, de ce n-ar putea fi primit și diavolul? De ce este Dumnezeu atât de aspru cu făptura Sa, în fond ?

Continuare

Sf. Maxim Mărturisitorul: bibliografia românească / St. Maximus the Confessor: The Romanian Bibliography

18 Martie 2015 / Teologie / Pr. Dragoș Bahrim

 

 

 

Bibliografia Sfântului Maxim Mărturisitorul:

Lista operelor, ediții ale textelor originale, traducerile românești și literatura secundară maximiană cuprinzând lucrările autorilor români sau ale autorilor străini traduși în limba română

ultima actualizare: 07.05.2015

Continuare

Gânduri despre IPS Ierotheos Vlachos și Părintele Ioannis Romanidis

21 Februarie 2015 / Teologie / Pr. Dragoș Bahrim

 

 

 

În octombrie 2011, în contextul pelerinajului Părintelui Ierotheos Vlachos la Iași cu ocazia hramului Sfintei Paraschiva, moment în care a adus și moaștele Sfântului Policarp al Smirnei din eparhia pe care o conduce, am scris câteva rânduri, care cred că nu și-au pierdut deloc actualitatea, despre legăturile acestuia cu Părintele Ioannis Romanidis. Le reiau acum după lansarea primului volum al cărții despre care aminteam deja atunci. 

Continuare

Cuvânt la lansarea primului volum al Dogmaticii empirice în limba română

20 Februarie 2015 / Teologie

 

 

 

Întâi de toate aș dori să mulțumesc foarte călduros Înaltpreasfințitului Mitropolit al Moldovei, Teofan, pentru că a luat inițiativa traducerii primului volum al Dogmaticii Empirice a Părintelui Ioannis Romanidis în limba română, căruia îi va urma și volumul al II-lea, iar aceste scrieri se vor număra între aparițiile editoriale ale Sfintei sale Mitropolii. În urmă cu niște ani m-a invitat să vorbesc la Iași despre teologia Părintelui Ioannis Romanidis.

Continuare

Pagini

1 

2 3 următor › ultima »

Rămâi în contact cu noi!

 

Sitemap

Noua bisericăPatristicaParohia noastră, în presăSlujbe și evenimente deosebiteȘtiri din parohieIstoricul parohieiBotezuri & CununiiCuvinte duhovniceștiTeologie

Preotul parohFotografiiDespre noiContact

Puteți sprijini prin donaţii construcţia noului complex parohial Sf. Maxim Mărturisitorul – Sf. Grigore Palama

Cont bancar (IBAN):

Lei:   RO35RZBR0000060008717929

Euro: RO17RZBR0000060015678488

Deschis la banca Raiffeisen Bank.

 

 

dezvoltat și întreținut de Epectasys

Parohia Munteni-Copou

Paroh: Pr. Dragoş Bahrim

Iaşi, Aleea M. Sadoveanu nr. 46, 700489

0721.944.763 și 0733.922.277

dragos.bahrim@gmail.com

Date hartă ©2016 Google

Condiții de utilizare

Hartă

Satelit

© Copyright 2014 Parohia Sf. Maxim Mărturisitorul – Sf. Grigorie Palama, Munteni – Copou, Iași. Toate drepturile rezervate.

Scroll

Sursa: http://www.parohiacopou.ro/ips-ierotei-vlachos-problemele-esentiale-cu-privire-la-sfantul-si-marele-sinod

Salutul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş cu ocazia Conferinţei de la Aula Magna a Universităţii Bucureşti (31.05.2016) despre Sinodul ce urmează a avea loc în Creta în iunie 2016 („Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe”)

Salutul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş:

«Iubiţi fraţi,

Am fost înştiinţaţi despre conferinţa pe care o organizaţi în legătură cu viitorul Sinod şi vă felicităm pentru iniţiativa dumneavoastră. Conform Sfinţilor Părinţi, toţi suntem membri ai Trupului Bisericii şi, prin urmare, noi toţi avem cuvânt (justificare, n. trad.) şi responsabilitate de a trăi şi mărturisi întregii lumi credinţa ortodoxă.

Poziţiile Sfintei noastre Mănăstiri, precum şi cea a Sfântului Munte, au fost deja publicate. Ceea ce aşteptăm de la voi, mai ales de la cei tineri, este să cercetaţi serios temele (problemele legate de Sinodul din Creta, n. trad.) şi să rugaţi pe Domnul nostru să vă lumineze, astfel încât în interiorul Trupului Bisericii să mărturisim cu toţii harul şi să vestim cuvântul adevărului.

Cu dragoste în Hristos,

Arhimandritul Hristodulos

Egumenul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş»

VARIANTA ORIGINALĂ:

«Αγαπητοί αδελφοί,

Ενημερωθήκαμε για το συνέδριο που οργανώνετε με αφορμή την επερχόμενη Σύνοδο, και σας συγχαίρουμε για την πρωτοβουλία σας. Σύμφωνα με τους αγίους Πατέρες, όλοι είμεθα μέλη του Σώματος της Εκκλησίας και επομένως όλοι μας έχουμε λόγο και ευθύνη να ζούμε και να μαρτυρούμε προς όλον τον κόσμο την ορθόδοξη πίστη. 

Οι θέσεις της Ιεράς Μονής μας αλλά και του Αγίου Όρους έχουν ήδη δημοσιευθεί. Αυτό που περιμένουμε από σας κυρίως τους νέους είναι να μελετήσετε σοβαρά τα θέματα, και να παρακαλείτε τον Κύριό μας να σας φωτίζει, ώστε μέσα στο Σώμα της Εκκλησίας όλοι να ομολογούμε την χάρι και να κηρύττουμε τον λόγο της αληθείας.

Μετά της εν Χριστώ αγάπης

Ο Καθηγούμενος της Ιεράς Μονής Κουτλουμουσίου

Αρχιμανδρίτης Χριστόδουλος»

Traducere de Marian Maricaru

Vedeţi şi:
https://dogmaticaempirica.wordpress.com/2016/05/30/marti-31-mai-2016-ora-18-la-aula-magna-de-la-drept-bucuresti-conferinta-de-informare-pe-tema-sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe/

Marţi, 31 Mai 2016, ora 18, la Aula Magna de la Drept (Bucureşti) conferinţă de informare pe tema „Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe”

Imagine

image

Vezi şi: https://dogmaticaempirica.wordpress.com/2016/05/31/salutul-sfintei-manastiri-cutlumus-cu-ocazia-conferintei-de-la-aula-magna-a-universitatii-bucuresti-despre-sinodul-ce-urmeaza-a-acea-loc-in-creta-in-iunie-2016/

Al cincilea for important bisericesc care respinge documentele în forma actuală. Epistola OFICIALĂ a Sfintei Chinotite a Sf. Munte Athos către Patriarhul Ecumenic, atrage atenţia asupra unor probleme din documentele aşa zisului Mare Sinod. ΘΡΗΣΚΕΥΤΙΚΑ: Επιστολή Ιεράς Κοινότητος Αγίου Όρους προς τον Οικουμενικό Πατριάρχη για τη Μεγάλη Σύνοδο

Cald! Epistola OFICIALĂ a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos către Patriarhul Ecumenic în privinţa aşa numitului Marel Sinod. Conţine o critică a documentelor. Deci, este al cincilea for important, după Sf. Sinoade ale Bisericilor Greciei, Bulgariei, Georgiei şi cel al Ruşilor din afara graniţelor (ROCOR), care resping documentele în forma actuală.
Pentru cititorii de limbă greacă, iată textul:

http://thriskeftika.blogspot.ro/2016/05/blog-post_960.html?m=1

Ce spune scrisoarea Sfântului Munte către Patriarhul Ecumenic în chestiunea Marelui Sinod

Mt. Athos sends letter to Ec. Patriarch re: G. & H. Council

The text sent by the Holy Mountain of Athos to the Patriarch concerning the „Great and Holy Council” has been made public and is now available online at the link below.

The Holy Community, representing the abbots of the Athonite Monasteries, have sent a long epistle to the Patriarch in which they engage in a severe critique of the pre-synodical texts which the Council had been asked to approve.

Among the most important points of the letter include the following:

– the need for removal of the term „churches” in reference to the heterodox confessions

– the need for the Council to recognize as Ecumenical the two councils in which St Photius (8th Ecum.) and St. Gregory Palamas (9th Ecum.) shone forth the Orthodox Faith and rebuked the cacodox teachings of the Latins.

– recognition of the people of God, and the ecclesiastical conscience of the entire Church, as the final criterion of orthodoxy, and not only the hierarchy in council, as the text „Relations…” has stated.

– clarification as to the meaning of the phrase the „unity of the church”,  which can only refer to the members of the Orthodox Church.

– likewise, clarification that the phrase of our Lord, „that they all may be one” only refers to those in the Orthodox Church [which fulfill the presuppositions for this unity in Christ]

The Athonite Fathers also once again expressed their strong objection to the continued practice of holding common services and prayers with the heterodox and called for an end to this trampling upon the canons of the Church.

Likewise, they once again expressed their strong objection to the continued participation of the Orthodox Church in the World Council of Churches and asked for this to come to an end.

Finally, the fathers said that only extensive changes to the proposed texts will be sufficient to satisfy all Orthodox Christians. Otherwise, the fathers believe, this council may be the cause for new schisms.

(If anyone is available to translate this into English please contact me.)

Here are excerpts from the Aktines website:

9 Μαΐ 2016
ΠΑΡΕΜΒΑΣΗ ΤΟΥ ΑΓΙΟΥ ΟΡΟΥΣ ΓΙΑ ΤΗΝ ΠΑΝΟΡΘΟΔΟΞΗ: «Έσχατος κριτής επί θεμάτων πίστεως είναι η συνείδηση του πληρώματος της Εκκλησίας».

ΠΑΡΕΜΒΑΣΗ ΤΟΥ ΑΓΙΟΥ ΟΡΟΥΣ ΓΙΑ ΤΗΝ ΠΑΝΟΡΘΟΔΟΞΗ: «Έσχατος κριτής επί θεμάτων πίστεως είναι η συνείδηση του πληρώματος της Εκκλησίας».
Εκτενή επιστολή για τους προβληματισμούς και τις αντιρρήσεις των Αγιορειτών για τα θέματα της Πανορθόδοξης Συνόδου έστειλε μετά από μακρές συνεδριάσεις κατά την εβδομάδα των Μυροφόρων η Έκτακτη Σύναξη των Ηγουμένων και Αντιπροσώπων των 20 Ιερών Μονών του Αγίου Όρους στον Οικουμενικό Πατριάρχη. Μάλιστα αποφασίσθηκε η επιστολή να κοινοποιηθεί σε όλες τις Αυτοκέφαλες Ορθόδοξες Εκκλησίες.
Στην επιστολή τονίζεται ότι ο όρος «Εκκλησία» δεν μπορεί να λέγεται για τους ετερόδοξους. Επίσης εκφράζεται η αντίθεση του Αγίου Όρους για τις συμπροσευχές και τις λειτουργικές πράξεις με τους ετερόδοξους. Ο «έσχατος κριτής» για θέματα πίστεως είναι η συνείδηση του πληρώματος της Εκκλησίας, που μπορεί να εκφράζουν ακόμα και μεμονωμένα πρόσωπα, αναφέρουν οι Αγιορείτες, και όχι μόνο οι Σύνοδοι όπως γράφει το κείμενο της Πανορθόδοξης. (Ο Άγιος Μάρκος ο Ευγενικός ανέτρεψε μόνος του τις αποφάσεις της Συνόδου Φερράρας-Φλωρεντίας).
Είναι αναγκαία η αναγνώριση ως Οικουμενικών των Συνόδων επί Μεγ. Φωτίου και αγ. Γρηγορίου του Παλαμά, που έδωσαν απάντηση σε όλες τις κακοδοξίες του Παπισμού (φιλιόκβε, παπικό πρωτείο κλπ.), αναφέρεται στην επιστολή. Μόνο σοβαρές αλλαγές στα κείμενα της Πανορθόδοξης μπορεί να αναπαύσουν όλους τους Ορθοδόξους, γράφουν οι Αγιορείτες. Διαφορετικά, μπορεί η Σύνοδος να γίνει αφορμή για νέα σχίσματα.
Παρακάτω αναφέρονται μερικά χαρακτηριστικά αποσπάσματα της επιστολής:
α. « … η Αγία και Μεγάλη Σύνοδος … να αποφύγη τον όρον «Εκκλησία» δια τους ετεροδόξους, χρησιμοποιούσα αντ᾽ αυτού τους όρους «χριστιανικά δόγματα και ομολογίαι».
β. « … η έννοια της ενότητος της Εκκλησίας χρήζει ωσαύτως διασαφήσεως …. εις την ενότητα Αυτής ανήκουν μόνον τα μέλη της Ορθοδόξου Εκκλησίας, ως Σώμα Χριστού … Περί τούτων μόνον λέγεται το «ίνα ώσιν εν, καθώς ημείς εν εσμέν», κατά την ερμηνείαν των θεοφόρων Πατέρων».
γ. « … Ο τρόπος διεξαγωγής και η πορεία των θεολογικών διαλόγων δεν αναπαύει το σύνολον του πληρώματος της Εκκλησίας, η δε καθ’ ημάς Ιερά Κοινότης κατά καιρούς και εις διαφόρους περιστάσεις έχει εκφρασθή δι᾽ επισήμων κειμένων κατά θεολογικών συμφωνιών μετά των ετεροδόξων και έχει διαμαρτυρηθή δια συμπροσευχάς και άλλας λατρευτικάς πράξεις (λειτουργικούς ασπασμούς κ.λπ.), δι’ ων δίδεται η εικών ψευδούς ενώσεως μετ’ αυτών … δέον να αποσαφηνισθή ότι η Ορθόδοξος Εκκλησία ουδόλως δύναται να δεχθή την ενότητα της Εκκλησίας ως τινα διομολογιακήν προσαρμογήν η ως συμμετοχήν εις συμπροσευχάς και ετέρας λατρευτικάς πράξεις».
δ. « … δεν δυνάμεθα να μη εκφράσωμεν τον έντονον προβληματισμόν και τας ευλόγους αντιρρήσεις ημών δια την περαιτέρω συμμετοχήν των Ορθοδόξων εις το «Παγκόσμιον Συμβούλιον των Εκκλησιών» (Π.Σ.Ε)».
ε. « … η εκκλησιαστική παράδοσις αναγνωρίζει ως έσχατον κριτήν επί θεμάτων πίστεως την συνείδησιν του πληρώματος της Εκκλησίας, την οποίαν εκφράζουν ενίοτε μεμονωμένα πρόσωπα η σύνοδοι ιεραρχών η ο πιστός λαός και η οποία επικυρούται δια συνοδικών αποφάσεων».
στ. « … δέον να περιληφθή αναφορά και εις τας μετά την αγίαν Ζ´ Οικουμενικήν μεγάλας Συνόδους της Ορθοδόξου Εκκλησίας … καθ’ όσον δια της αναφοράς εις αυτάς τας συνόδους αι δογματικαί και εκκλησιολογικαί διαφοραί μετά των ετεροδόξων (περί το Φιλιόκβε, την κτιστήν Χάριν, το παπικόν πρωτείον κ.λπ.) αποσαφηνίζονται πλήρως»

Lovitură de stat în Biserica Ortodoxă! spune despre Sinodul din Creta părintele Mihai-Andrei Aldea

Lovitură de stat în Biserica Ortodoxă!

Biserica Ortodoxă este un organism ce cuprinde peste trei sute de milioane de oameni din întreaga lume.
Din Japonia până în Argentina şi din SUA până în Indonezia, în cele mai multe ţări există grupuri mai mici sau mai mari de creştini ortodocşi.

Una dintre cele mai des întâlnite acuzaţii la adresa Bisericii Ortodoxe este aceea de învechire, de lipsă de reformă, de încremenire în trecut.
Aceasta deoarece Biserica Ortodoxă este cea care, înfiinţată de Iisus Christos în secolul I, a păstrat neschimbate învăţătura acestuia, fără modernizările şi revenirile pe care le găsim în Catolicism, Anglicanism şi altele asemenea.
Felurite grupuri mai mici sau mai mari s-au desprins din ea de-a lungul veacurilor, prin felurite reforme. De la cele ale lui Arie sau Macedonie în vremuri mai îndepărtate, până la cele ale rascolnicilor în vremuri mai apropiate.

În ciuda acestor pierderi, Biserica Ortodoxă a refuzat să îşi schimbe structura, bazată pe sobornicitatea sau sinodalitatea apostolică. A refuzat să îşi schimbe învăţătura sau slujirea.
Orice dezvoltare a învăţăturii de credinţă sau a cultului, orice rugăciuni sau cântări noi, orice practică, de orice fel, a fost şi este supusă în Biserica Ortodoxă unei cercetări extrem de dure.
Dacă nu se potriveşte perfect cu Învăţătura Bibliei, dacă se abate în vreun fel de la Tradiţia Bisericii, este respinsă.
Totul este potrivit pe acest tipic. De la Liturghia ortodoxă, alcătuită din sute de texte biblice asamblate într-un mozaic uimitor, până la administraţia bisericească – ce caută să respecte cât mai fidel organizarea Ucenicilor în jurul lui Iisus Christos.

Desigur, există oameni care încalcă aceste rânduieli. De la ortodocşii „de rând”, numiţi mireni, şi până la ierarhii cei mai mari. Aşa cum şi în cele mai stricte unităţi militare există oameni care încalcă regulile.
Dar, atenţie!, încălcarea regulilor nu înseamnă schimbarea lor!
Iar Biserica Ortodoxă nu şi-a schimbat regulile niciodată!
Sau, nu şi le-a schimbat… până acum!

Pentru prima dată în istorie, o schimbare ULUITOARE a apărut în Biserica Ortodoxă!
După ce mai bine de o mie de ani Biserica Ortodoxă a luptat pentru egalitatea puterii episcopilor în Biserică – dar şi a preoţilor, a călugărilor, a mirenilor -, pentru prima dată în istorie acest lucru se schimbă!
Pentru prima dată în istorie Biserica Ortodoxă acceptă INEGALITATEA!

Acest eveniment ISTORIC de cea mai mare greutate trece aproape neobservat în aceste zile, în care are loc!
Practic, până acum toţi episcopii erau egali între ei.
Într-un sinod oarecare, orice episcop, oricât de mic, avea acelaşi drept de vot şi acelaşi drept la cuvânt cu oricare alt episcop.
Dar acest lucru se schimbă!
Prin înţelegeri secrete, în iunie 2016 va avea loc un aşa numit „Sinod Panortodox” în Insula Creta.
Sinod în care urmează să voteze, din sutele de episcopi ortodocşi din toată lumea, DOAR 14!
Iar aceştia vor avea putere să dea hotărâri pentru TOATĂ BISERICA ORTODOXĂ!

Practic avem de-a face cu o discretă şi extrem de eficientă lovitură de stat, prin care cei 14 episcopi vor prelua conducerea întregii Biserici Ortodoxe!
Iar toţi ceilalţi episcopi – şi toţi ortodocşii – devin de acum supuşii lor!
Egalitatea dintre episcopi, caracteristică fundamentală a Ortodoxiei, dispare.
Se va putea numi mai departe Biserică Ortodoxă?
Este doar una dintre întrebări.
Mai interesantă ni se pare acum însă altă întrebare: cine va conduce pe cei 14 episcopi?

La prima vedere, s-ar crede că este vorba despre Patriarhul de Constantinopole, aşa-zisul „Patriarh Ecumenic”.
Părerea noastră este însă alta.
Pentru că acele canoane care au dat Constantinopolului statutul de Patriarhie Ecumenică au dat şi motivul: era noua capitală a împărăţiei!
Or astăzi Constantinopolul nu mai există! Nici ca nume, nici ca reşedinţă imperială!
Istambulul nu mai este nici măcar capitala Turciei!
Ceea ce face din titlul de „Patriarh Ecumenic” un titlu disponibil. Pentru cineva care poate să îl obţină!

La Athos, unde au ajuns în aceste zile Putin şi Patriarhul Chiril al Rusiei, s-a întâmplat un lucru ce a scăpat multora.
Un prieten l-a observat, însă, şi mi-a trimis poza. Clară, incontestabilă: Putin a fost aşezat în biserică în stranele împărăteşti!
În acelea în care doar împăraţii puteau să stea!
Or asta înseamnă un singur lucru: se lucrează la punerea întregii Biserici Ortodoxe sub autoritatea Patriarhiei Ruse.
Patriarhie care are în spate întreaga putere şi lăcomie a Rusiei.
Aceasta este ţinta loviturii de stat din Biserica Ortodoxă!
De la grupul de 14 episcopi-cardinali ce vor prelua controlul se va trece la numirea unui episcop-papă: Patriarhul Rusiei.
O schimbare gigantică, ce se petrece chiar sub ochii noştri.
O schimbare pe care îmi permit să o consider extrem de rea. Şi care, cred eu, ar trebui să fie neapărat oprită.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Gestul privitor la Putin poate părea secundar și, în realitate, chiar este. Dar mi s-a părut o bună paradigmă pentru un fapt esențial: Biserica Rusă este singura care are în spate puterea și autoritatea unui stat. Pe care, de fapt, le pune mai presus de Ortodoxie. Iar în clipa în care se va pune problema celui dintâi dintre cei 14 episcopi-superiori, este evident că puterea lumească din spatele lor se va dovedi hotărâtoare.

Sursa: pagina de Facebook a părintelui

FOARTE IMPORTANT! Mitropolitul Serafim al Kithirelor la Simpozionul de la Pireu: Probleme eclesiale și pastorale care decurg din neparticiparea tuturor Episcopilor Ortodocși la Sfântul și Marele Sinod

Sursa: https://dragosteasebucuradeadevar.wordpress.com/2016/05/25/mitropolitul-serafim-al-kithirelor-la-simpozionul-de-la-pireu-probleme-eclesiale-si-pastorale-care-decurg-din-neparticiparea-tuturor-episcopilor-ortodocsi-la-sfantul-si-marele-sinod/

Comunicarea Înaltpreasfințitului Mitropolit al Kithirelor și Antikithirelor,

susținută la conferința ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare”,

organizată de Sfânta Mitropolie a Pireului

în colaborare cu următoarele Mitropolii: a Gortinei și Megalopolei, a Glifadei și a Kithirelor,

la Stadionul ” Pace și prietenie”, Sala „Melina Mercuri”, Pireu.

Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

 

Întâi de toate, simt nevoia să mulțumesc Comisiei organizatorice a prezentei Conferințe Teologice, pentru că m-a invitat să particip ca vorbitor și, de asemenea, pentru că s-a îngrijit de abordarea unor subiecte profunde, teologice, eclesiologice și canonice, care se referă la ordinea de zi a ”Sfântului și Marelui Sinod” ce urmează a se întruni, și pentru desăvârșita organizare a conferinței.

Înainte ca, prin harul și puterea lui Hristos, să trec la prezentarea și dezvoltarea subiectui atribuit mie, cu titlul”Probleme eclesiologice și pastorale care decurg din neparticiparea tuturor episcopilor ortodocși la Sfântul și Marele Sinod”, un subiect sensibil și profund, doresc să expun motivul prezenței mele aici și poziția mea în adunarea și conferința aceasta.

Ca episcop al Bisericii noastre Elene aparțin, cum e și firesc, Trupului Cinstitei Ierarhii a Bisericii Greciei, mă raportez și depind de aceasta, înaintea căreia și înfățișez orice smerit cuvânt al meu pe teme teologice, eclesiologice și pastorale. În plenul Sfântului Sinod al Bisericii noastre, într-o ședință ordinară din octombrie anul trecut, dar și într-o ședință extraordinară întrunită în urmă cu 15 zile mi-am prezentat prin viu grai pozițiile și propunerile, precum și într-un memoriu în care îmi prezint neliniștea cu privire la subiectele care privesc convocarea Sfântului și Marelui Sinod, care vor fi dezvoltate în continuare.

Consider că în acest moment mă aflu în Trupul viu al Bisericii, al fraților arhierei, preoți, ieromonahi, monahi și monahii și al creștinilor binecredincioși și ortodocși. Patru (4) sfinte mitropolii: a Pireului, al Glifadei, a Gortinei și a Kithirelor co-organizează această mare Sinaxă a noastră, alcătuită din cler și popor de pe tot cuprinsul Greciei.

Forța motrice a acestei conferințe teologice este ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, care funcționează sub responsabilitatea unor distinși profesori universitari din rândul clerului și nu numai. Nu este vorba de vreo organizație parasinagogală sau parabisericească, după cum probabil o consideră și o definesc unii, ci de adunarea unor membri conștienți și de bază ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, care au o cultură, instruire și o sensibilitate deosebite în probleme ale credinței și mărturisirii ortodoxe, ale Tradiției și Moșternirii Ortodoxe.

Era de dorit ca o asemenea conferință să fi fost organizată la inițiativa Sinodului Bisericii Greciei, pentru a fi informat îndeajuns și cu responsabilitate sfințitul cler și poporul cu nume creștin cu privire la propunerile și discuțiile legate de subiectele ”Sfântului și Marelui Sinod”. Întrucât, însă, nu a fost programată o asemenea Sinaxă în vederea informării clare și concret legată de situația actuală a pliromei bisericești ortodoxe, așa cum s-a întâmplat în Biserica Ciprului, în afară de convocarea extraordinară a cinstitului Sinod al Bisericii din prima jumătate a lunii martie, participăm cu toții la prezenta conferință cu atenția încordată și interesul viu față de toate cele ce, cu sobrietate, cu intenția de prezentare exhaustivă și obiectivitate, fără teamă și fără patos, ci cu frica lui Dumnezeu, cu simțirea responsabilității și iubire de adevăr, se vor face auzite.

Și acum, după lămurirea și declinarea poziției mele prezentate mai sus, trec la prezentarea subiectului.

Cum este definit Sinodul convocat? Va fi ecumenic sau panortodox? Care este sensul definiției de Sinod Sfânt și Mare? Ce Sinod este caracterizat de Dreptul Canonic și de Sfintele Canoane ale Bisericii noastre ca Sfânt și Mare? Dacă nu este ecumenic sau panortodox, care va fi prestigiul sau autoritatea Sfântului și Marelui Sinod?

Răspunsul corect la întrebările-cheie de mai sus va preconiza și va condamna anticipat rezultatul; adică, dacă vor exista sau nu probleme eclesiologice sau pastorale ce decurg din neparticiparea tuturor Episcopilor Ortodocși la Sfântul și Marele Sinod.

Este tuturor cunoscut că atât Conferințele Panortodoxe Presinodale, cât și Comisiile Speciale Interortodoxe, dar și, în general, ”Mișcarea Ecumenică” definesc Sinodul programat să aibă loc în iunie nu ca ”ecumenic”, ci ca ”Sfânt și Mare”. Potrivit reprezentantului Bisericii Greciei la dialogul ecumenic cu romano-catolicii, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Mesiniei, Hrisostom: ”însăși ordinea de zi, așa cum a fost ea stabilită la nivel panortodox și prin unanimitate, și scopul convocării Sfântului și Marelui Sinod definesc și caracterul acestui Sinod nu ca ecumenic, ci ca Sinod Sfânt și Mare al Bisericii Ortodoxe Sobornicești”[1].

Însă ce Sinod este caracterizat de Sfintele Canoane ale Bisericii ca ”Sfânt și Mare”?

O cercetare a Sfintelor Canoane numai de la cele șapte (7) Sfinte Sinoade Ecumenice, dovedește că Sfântul Sinod Ecumenic este numit când ”Sfânt și Mare Sinod”, când”Mare Sinod”, când ”Sinod Sfânt și Ecumenic” și alteori ”Sfânt Sinod”, și ne furnizează următoarele date: Cinci (5) Sfinte Canoane ale Sinodului I Ecumenic și unul (1) al Sinodului IV Ecumenic (8, 14, 15, 17 și 18 ale Sinodului I Ecumenic și 3 al Sinodului IV Ecumenic) folosesc caracterizarea de Sfânt și Mare Sinod.Trei (3) Sfinte Canoane (2, 3 și 6) ale Sinodului I Ecumenic folosesc denumirea de Mare Sinod. Trei (3) canoane ale Sinodului III Ecumenic (1, 3 și 8), unul al Sinodului IV (10) și două (2) ale Sinodului 5-6 (3 și ΝΑ’) consemnează denumirea deSinod Sfânt și Ecumenic. Și un (1) canon al Sinodului I Ecumenic (20), un (1) canon al Sinodului II (6), șapte (7) ale Sinodului III (1, 2, 4, 5, 6, 7 și 8), nouă (9) ale Sinodului IV (3, 5, 10, 12, 14, 19, 23, 25 și 27), doi (2) al Sinodului 5-6 (2 și 55) și unul (1) al Sinodului VII Ecumenic (19) tratează termenul Sfântul Sinod.

Schimbarea denumirii și a termenului Sinoadelor, potrivit celor de mai sus, nu înseamnă referirea la un alt tip de Sinoade (de exemplu, locale și eparhiale), ci doar la sfintele Sinoade Ecumenice ale Bisericii noastre, în conformitate cu interpretarea pe care o dă Sfintelor Canoane Sfântul Nicodim Aghioritul, consemnată în Sfântul Pidalion al Dumnezeieștilor și Sfintelor Canoane ale Bisericii noastre[2].

Și aici se impune întrebarea: De ce, dat fiind că Dumnezeieștile și Sfintele Canoane ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe înțeleg foarte clar și trimit în mod foarte precis la Sinod Ecumenic atunci când folosesc termenul de Sfânt și Mare Sinod, de ce ”Sfântul și Marele Sinod” convocat nu recunoaște dintru început caracterizarea de ”ecumenic”, de vreme ce are pretenția ca prestigiul ei să fie de aceeași valoare și putere cu a Sfintelor Sinoade Ecumeice? Desigur, se afirmă că nu este convocat ca Ecumenic, pentru că nu vor participa creștinii apuseni care s-au rupt de Biserică. Însă, practica și Tradiția Bisericii noastre nu trece cu vederea faptul că din secolul I d.Hr. și până azi au existat și există ereticii și schismaticii care s-au rupt de Biserică de-a lungul timpului (de exemplu, nicolaiții, arienii, nestorienii, monofiziții etc.), dar acest lucru nu a împiedicat niciodată Biserica lui Hristos să se întrunească în Sinoade Ecumenice.

Nici ”Panortodox” nu este numit ”Sfântul și Marele Sinod” convocat, pentru că, de bună seamă, este exclusă din start participarea tuturor Episcopilor Ortodocși. Însă, în acest punct rezidă problema eclesială, în mod vădit, cea mai importantă, a Sfântului și Marelui Sinod ce urmează a se întruni și întrebăm:

 

Este posibil, potrivit celor de mai sus, să se întrunească un Sfânt și Mare Sinod fără prezența și participarea tuturor Episcopilor Ortodocși?

 

Cu smerenie sunt de părere că, pe criterii canonice, răspunsul la întrebarea aceasta este negativ, întrucât, așa cum s-a spus, Sfânt și Mare Sinod, potrivit Sfintelor Canoane, este doar Sinodul Ecumenic. Și un Sinod Ecumenic, potrivit Sfântului Nicodim Aghioritul[3], trebuie să aibă patru trăsături caracteristice: 1) Să se întrunească prin ordin împărătesc (acest lucru, desigur, era valabil doar când exista Imperiul Bizantin unitar, căruia îi erau subordonate administrativ toate eparhiile Patriarhiilor, Arhiepiscopiilor și Episcopiilor Ortodoxe, câtă vreme acest lucru este imposibil de realizat acum, pentru că puterea seculară nu este exercitată de un singur regat secular, ci de mai multe; din acest motiv, și inițiativa convocării Sinodului Ecumenic poate veni de la Patriarhul Ecumenic, primul între egali în Ierarhia Bisericească Ortodoxă). b) Să aibă loc o ”dezbatere pe teme de credință” și, în continuare să se expună o hotărâre și un text dogmatic la fiecare dintre Sinoadele Ecumenice[4]. c) Dogmele expuse de acesta și canoanele să fie întotdeauna ortodoxe, binecredincioase și conforme cu Sfintele Scripturi și Sinoadele Ecumenice precedente. (Și citează aici axioma devenită de-acum proverbială a Sfântului Maxim Mărturisitorul ”spusă pentru astfel de situații”, ”Regula evlavioasă a Bisericii le-a recunoscut drept sinoade sfinte şi aprobate pe cele pe care le-a judecat ca atare corectitudinea dogmelor”[5]). și d) Și să fie de acord și să fie acceptate cele stabilite și rânduite de Sinoadele Ecumenice de către toți Patriarhii și Arhiereii Ortodocși ai Bisericii Universale, fie prin prin prezența reprezentanților acestora, fie prin locțiitorii lor sau, în cazul în care lipsesc și aceștia, prin scrisorile lor. Și subliniază în plus că ”acordul acesta al Patriarhilor și Arhiereilor din toată lumea reprezintă caracterul constitutiv și distinctiv al Sinoadelor Ecumenice”.

Cu privire la a doua trăsătură caracteristică se impune obiecția că Sfântul și Marele Sinod la care ne referim nu va discuta subiecte de credință, nici nu va expune vreo hotărâre sau termen dogmatic, din acest motiv nici nu are dreptul de a fi caracterizat ca ecumenic. Și cu toate acestea, deși în proiectul de text aprobat de a V-a Conferință Presinodală Panortodoxă a Sfântului și Marelui Sinod Bisericii Ortodoxe, Sinodul acceptă și mărturisește credința sa în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească (art. 1), totuși declară că ”Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a tuturor Bisericilor și Confesiunile Creștine, care nu se află în comuniune cu aceasta”(articolul 6). Aici se pune o mare problemă eclesiologică și dogmatică, dat fiind că în mod flagrant are loc o transcendere a dogmei eclesiologice despre Biserica cea Una (și Unică), Sfântă, Sobornicească și Apostolească, fapt pentru care și convocarea Sfântului și Marelui Sinod, cu toate trăsăturilor și specificațiile unui nou Sinod Ecumenic devine necesară și imperativă.

Miza aici este o mare și serioasă chestiune de credință, de vreme ce este zdruncinată în felul acesta învățătura dogmatică a Simbolului de Credință despre Biserica cea Una (și Unică), Sfântă, Sobornicească și Apostolească. În timp ce adaosul de la articolul 6, ”dar și crede (Biserica Ortodoxă) că relaţiile ei cu acestea(celelalte ”Biserici și Confesiuni Creștine”)trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre taine, har, preoţie şi succesiune apostolică”, în nici un caz nu soluționează, ci doar complică marea problemă eclesiologică. Nu au nici o valoare și relevanță teologică clarificările și explicațiile ”celorlalte Biserici și Confesiuni creștine” despre învățătura lor cu privire la Taine, har, preoție și succesiune apostolică, dacă mai întâi nu îmbrățișează eclesiologia ortodoxă a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești și credința și tradiția cea sfântă și neprihănită a Bisericii Ortodoxe, care izvorăște din Sfânta Scriptură și Dumnezeiasca Învățătură a Dumnezeiescului Ziditor al Preasfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, a Sfinților  Apostoli și a Sfinților Părinților noștri. Pentru că, dacă stăruie în ereziile și cacodoxiile lor și, prin urmare, nu au comuniune în credință și dragoste cu Sfânta Biserică cea Una și Unică a lui Hristos, atunci nici Taine, nici preoție, dar nici succesiune apostolică nu au. Toate acestea se zdrobesc și se destramă, atunci când există necurăția și boala duhovnicească a ereziei și a schismei, a cacodoxiei și a înșelării. Biserici creștine în afara Preasfintei Biserici cea Una și Unice nu pot fi luate în considerație, nici nu este posibil să existe, potrivit criteriilor teologice și ale Duhului Sfânt.De bună seamă, dimpotrivă, este de neînțeles și blasfemiator să fie considerate acestea drept… ”anexe” ale Bisericii celei Una și Unice a lui Hristos.

Și a treia (3) trăsătură caracteristică, pe care o citează Sfântul Nicodim Aghioritul, este foarte importantă și demnă de atenție. Toate dogmele și canoanele expuse de Sinodul Ecumenic să fie ortodoxe și binecredincioase și întocmai cu Sfintele Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice care au precedat. Asta înseamnă că și Sfântul și Marele Sinod care urmează a se întruni, dacă într-adevăr vrea să poarte denumirea canonică de Sinod Ecumenic, este chemat să se alinieze întru toate tradiției dogmatice și canonice a Bisericii Ortodoxe și dumnezeieștilor porunci ale Sfintei Scripturi și Sfintelor Canoane ale Sinoadelor Ecumenice precedente.

Întrucât, potrivit Sfințitului Pidalion al Bisericii noastre, termenul de Sfânt și Mare Sinod este echivalent cu termenul de Sinod Ecumenic, rezultă și îndatoririle corespunzătoare ale acestuia, ca să aibă și acesta prestigiul cerut și premisele recunoașterii lui ulterioare ca Sfânt și Mare Sinod. Numai dacă nu cumva, auzind denumirea de ”Sfânt și Mare Sinod”, va trebui să înțelegem doar convocarea unui Sinod extins al Întâi-stătătorilor Ortodocși și nimic mai mult.

Întâi de toate, are prioritate recunoașterea celor două (2) Sinoade acceptate și recunoscute ca Ecumenice de conștiința dogmatică veghetoare a pliromei Bisericii Ortodoxe, mai întâi a celui care a avut loc sub Fotie cel Mare în anul 879-880 d.Hr., și apoi a celui de sub Sfântul Grigorie Palama din anul 1351 d.Hr. Și, în continuare, urmând tradiției Sfintelor șapte (7) Sinoade Ecumenice, va trebui să pună în aplicare cele stabilite și poruncite de acestea, adică:

Punerea Sfintei Evanghelii în poziția centrală a Sfântului și Marelui Sinod, așa cum se întâmpla demult la Sinoadele Ecumenice, și așezarea de o parte și de alta, potrivit întâietăților cinstirii și a rânduielii în vigoare, a Întâistătătorilor și a celorlalți participanți la Sinod.Participarea tuturor Episcopilor Ortodocși, în afara celor care, din pricina bătrâneții sau a bolii vor cere de la cei responsabili exceptarea lor. Pentru că altfel este exclus și eliminatdreptul canonic al tuturor Episcopilor Eparhiali Ortodocși activi (în afara numărului limitat de 24 de Episcopi din fiecare Biserică Locală) de a participa cu drept de vot la Sfântul și Marele Sinod, așa cum se întâmpla la fiecare dintre Sinoadele Ecumenice, care au și au avut titulatura canonică de Sfânt și Mare Sinod. Nici un episcop care păstorește o Turmă Ortodoxă (desigur, nefiind osândit canonic) nu a fost vreodată exclus de la vreun Sfânt Sinod Ecumenic, decât dacă a fost împiedicat din diferite motive să participe, în ciuda celor menționate în document sinodal cu nr. 755/351/16-2-2016, care se referă la convocarea Sfântului și Marelui Sinod. Tradiția este cât se poate de clară, Sfântul Nicodim Aghioritul, categoric în Sfințitul Pidalion, potrivit celor ce am spus, și pururea pomenitul Profesor de Drept Canonic, Amilkas Alivizatos remarcă limpede că: ”În Biserica Răsăriteană, în timp ce corpul principal administrativ este corpul clericilor și mai ales cel al Episcopilor, nu este exclus însă corpul mirenilor din administrație, prin alegerea lor de către clerici, prin vot, și despre necesitatea colaborării în formarea «conștiinței Bisericii», a autorității supreme a acesteia în Biserică. Pe baza acestui principiu, treapta administrativă supremă a ierarhiei și administrației esteSinodul Ecumenic, care este întrunit în special din plenul episcopilor activi și ale căruihotărâri care au fost acceptate definitiv de către conștiința Bisericii, constituie cea mai mare autoritate în Biserica Ortodoxă”[6].Discutarea și examinarea în comun a tuturor subiectelor Sfântului și Marelui Sinod. Să-și exprime poziția asupra acestora în mod liber, fără constrângeri și cuprinzător sfințiții participanți la Sinod și să fie supuse votului subiectele dezbătute, așa încât să fie valabilă prevederea canonică ”să aibă tărie votul celor mai mulți”Principiul în vigoare la Sfântul și Marele Sinod, potrivit căruia fiecare Biserică Locală va avea un vot și își va fi asigurat unanimitatea membrilor în privința tuturor subiectelor nu se bazează pe Dumnezeieștile și Sfintele Canoane. Este flagrant că subiectele au fost pregătite și hotărâte în prealabil de Comisiile Presinodale, fără ca reprezentanții fiecărei Biserici Locale să fie împuterniciți în acest sens (vorbesc în special despre Biserica noastră Elenă) de către plenul cinstitei noastre Ierarhii pentru fiecare subiect, cu privire la ce anume vor susține ca poziție și hotărâre a Sinodului nostru, în ce puncte vor fi de acord și în ce puncte nu vor fi de acord, și fără ca Cinstita Ierarhie și prin aceasta fiecare episcop să cunoască cealaltă parte (altera pars) și desfășurarea și evoluția lucrărilor Conferințelor Presinodale. Această situație se află la polul opus Tradiției Ortodoxe. Amintește de regimul monarhic sau și oligarhic al lumii religioase apusene, la modele apusene, iar nu la regimul sinodal al Răsăritului Ortodox. Sfânta Biserică a lui Hristos nu acceptă, nici nu va accepta vreodată monarhia sau oligarhia, și cu atât mai mult nu-l va accepta pe Papă în Răsărit. În Tradiția noastră Ortodoxă sunt pregătite anticipat subiectele de pe ordinea de zi, dar nu sunt hotărâte anticipat. Hotărârile sunt luate în Duhul Sfânt (”părutu-S-a Duhului Sfânt și nouă”, Fapte 15: 28, s-a spus la Sinodul Apostolic de la Ierusalim) în timpul consfătuirilor. Sfințiții participanți la Sinod se exprimă liber și neconstrânși, fără presiuni și amenințări, având luminarea Duhului Sfânt, dialoghează sau își exprimă dezacordul mișcați de harul luminător al Mângâietorului și hotărăsc în Duhul Sfânt. ”Și unde este Duhul Domnului acolo este libertatea” (II Corinteni 3:7), șiPoziția patristică și canonică a Sfântului și Marelui Sinod față de cei care, din motive de conștiință sau de fidelitate față de hotărârile dogmatice și de Sfintele Canoane ale Bisericii noastre Ortodoxe, nu se vor conforma unor eventuale hotărâri incompatibile și contrare Tradiției Ortodoxe (dogmatice și canonice). Coeziunea și deplina acceptare a hotărârilor Sfântului și Marelui Sinod va depinde de respectul ei absolut, fără inovații și scăderi, față de conținutul sfintei și neprihănitei noastre credințe, învățături și tradiții. Va depinde de măsura în care se va conforma față de principiul ”a nu schimba hotarele veșnice pe care le-au așezat Părinții”.

Curentul impetuos al ecumenismului și mersul de nestăvilit al globalizării și al religiei universale nu trebuie pentru nici un motiv să influențeze sau să schimbe hotărârile Sfântului și Marelui Sinod. Se cere o mare atenție și duh veghetor pentru a nu se adeveri temerea și neliniștea purerea pomenitului Arhimandrit Epifanie Theodoropoulos, cel ce întru Sfinți se odihnește, un extraordinar canonist al Bisericii noastre, care în deceniul ’60 i-a transmis Patriarhului Ecumenic Atenagora următoarele cuvinte: ”De mii de ori este de preferat – îi scria – să se dezrădăcineze tronul istoric al Constantinopolului și să se instaleze în vreo insulă pustie a Egeii, și chiar mai bine să se scufunde cu totul în adâncurile Bosforului, decât să se facă fie și cea mai mică abatere de la linia de aur a Părinților, care strigă într-un glas: «Nu este loc de compromis în cele ale credinței…». Să nu doriți să creați schisme și dezbinări în Biserică. Încercând să le uniți pe cele despărțite, singurul lucru pe care îl reușiți va fi să le despărțiți pe cele unite și să creați fisuri pe terenuri până azi solide și compacte. Fiți înțelept și veniți-vă în fire!”.

Dumnezeieștile și Sfintele Canoane ale Sfintelor Sinoade Ecumenice și Locale (recunoscute) ”se răzbună”, potrivit expresiei obișnuite a pururea pomenitului părinte Epifanie, când are loc o încălcare și abatere de la ele. Sunt stabilite clar epitimiile pentru cei care le nesocotesc (caterisire, afurisire, oprirea pomenirii, oprirea de la slujire etc.). Cei ce încalcă Sfintele Canoane sunt judecați întâi de toate de grelele răspunderi pe care ei înșiși și le-au asumat în Biserică și de propria lor conștiință. Biserica Locală, căreia îi aparține cel ce nesocotește respectivul sau respectivele Sfinte Canoane, are răspunderea și îndatorirea de a impune, în urma unei proceduri legiuite și canonice, sancțiunile prevăzute.

Este trist și neliniștitor că, deși se observă încălcări flagrante ale Sfintelor Canoane ale Sinoadelor Ecumenice și ale celorlalte Sinoade ale Bisericii și chiar în problemele cruciale ale împreună slujirii cu eterodocșii, ereticii și cei care nu se mai află în comuniune cu Biserica și, chiar mai rău, cu cei de alte religii, fără să se manifeste sensibilitatea care se impune din partea celor competenți și responsabili din punct de vedere eclesial, cu toate acestea există o mare precipitare și intenția de a se impune grele epitimii de către Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni, cu justificarea evitării rupturilor și dezbinărilor, cu toate că acestea nu pot fi evitate cu ”biciul”, ci doar prin triumful și impunerea Dumnezeiescului Adevăr mântuitor. Pentru că, dacă se întâmplă contrariul, deși nu dorește să fie numit ecumenic și în mod vădit nu are prestigiul și autoritatea unui Sinod Ecumenic, neîndoielnic își va depăși competențele și va depăși limitele principiului sinodalității și ale libertății în Hristos, după cum și ale dreptului exprimării libere a celor participanți la Sinod, fapt care va aminti de triste epoci de violență și constrângere.

Și pentru a finaliza și a întregi acest subiect voi reveni la tema de bază a comunicării mele, anume neparticiparea tuturor episcopilor ortodocși la Sfântul și Marele Sinod din iunie anul acesta, în Creta, redând constatările și semnalările în acest sens ce aparțin unor distinși profesori universitari, unul din vechea generație, domnul Hristos Yannaras, Profesor Emerit al Universității Pantio, și unul din noua generație,  Profesorul Hrisostomos Stamoulis de la Departamentul de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic.

Nu invoc pozițiile profesorilor universitari aici de față, pe care îi cinstesc în mod deosebit, ale părintelui Theodoros Zisis, ale părintelui Gheorghios Metallinos și ale domnului Dimitrios Tselenghidis, pentru că vom avea prilejul să le auzim în comunicările lor. Distinsul domn Yannaras, primul dintre cei amintiți de mine, scrie între altele și următoarele, referitor la subiectul nostru: ”Sinodul pe care l-au anunțat Bisericile creștine Ortodoxe din toată lumea pentru iunie anul acesta (2016) în Creta este caracterizat ca «Mare». Nu în ce privește numărul participanților, de vreme ce nu vor participa (așa cum la Sinoadele Ecumenice era de la sine înțeles) toți episcopii Bisericilor Locale. Probabil pentru prima oară un sinod bisericesc se bazează pe principiul rațional al «reprezentării» ce are în vedere eficiența; va fi întrunit de «reprezentanți» ai administrațiilor bisericești naționale, iar nu de întregul slujitorilor «paternității» episcopale.

În Biserică este de neconceput «sistemul reprezentării» (după cum și în «cetatea» greacă antică era de neconceput «democrația reprezentativă»). Pentru foarte simplul motiv că nu pot fi reprezentate, în nici o formă de sinodalitate, păreri, opinii, idei, propuneri. În Sinod este depusă mărturia experienței și adevărul acestei mărturii este judecat după măsura în care mărturia respectivă «este comună, este împărtășită» (adeverită, mărturisită) de experiența tuturor. S-a întâmplat în istoria Sinoadelor ca mărturia unui episcop fără titluri academice dintr-o episcopie nesemnificativă ca număr de populație (de exemplu, a Trimitundei, a Ciprului) să definească «termenul» – hotărârea Sinodului – și să fie ignorate poate strălucite discursuri retorice ale unor patriarhi și arhiepiscopi vestiți”[7].

Iar profesorul Hrisostomos Stamoulis observă următoarele:

”… Am simțirea că marea și binecuvântata ocazie are de-a face mai ales cu temelia, cu poporul Bisericii, un popor lipsit de informare și, prin urmare, de participare la toate cele care îl privesc în mod direct, dar care au ajuns să fie, așa cum nu trebuia, obiect al demersurilor exclusive ale conducerii de vârf… Dacă se constată, deci, deficiența aceasta în informarea poporului, în informarea mirenilor, dar și a clericilor atât din primele trepte preoțești, cât și a episcopilor Bisericilor locale, înseamnă că se uită sau se trece cu vederea faptul că «Sinodul nu se întrunește pentru el însuși, ci se întrunește pentru întregul popor al lui Dumnezeu, pentru toată lumea», de vreme ce «este din trup», «în trup», «prin trup».

Prin urmare, continuă domnul profesor,obiecțiile care și aici au fost formulate de unii membri ai Bisericii Ortodoxe nu sunt fără fundament. Într-adevăr, procedura respectivă nu este atestată în istoria Bisericii. Într-adevăr, se pare că se ignoră uzanța istorică potrivit căreia fiecare episcop trebuie să aibă un vot. Într-adevăr, se pare că episcopul este înlocuit de către întâi-stătător și este retrasă particularitatea persoanei de dragul întregului Bisericii Locale… Și nu încape nici o îndoială că la toate cele de mai sus am putea să adăugăm și altele. Să spunem de pildă că prin acceptarea unanimității, dar și a votului unic este strivită eclesiologia sinodalității, este încălcată tradiția Bisericii și este marginalizată viața însăși…”[8].

Iubiții mei frați,

 

Consider că prin prezenta comunicare a fost înfățișat cuprinzător subiectul neparticipării tuturor episcopilor ortodocși la Sfântul și Marele Sinod ce urmează a avea loc și au fost scoase în evidență problemele eclesiologice, care evident vor rezulta din acesta. Cât privește însă problemele pastorale, oricine le poate prevedea. Doar un lucru vreau să subliniez: Există temerea ca credincioșii ortodocși, văzând că este marginalizată sau tăgăduită Tradiția Ortodoxă în anumite puncte-cheie și că sunt încălcate așezămintele canonice și învățătura dogmatică despre Biserică să se smintească și să nu mai asculte de Păstorii și Învățătorii bisericești și să apară tulburări și să nu mai domnească pacea și buna rânduială bisericească, fapt care va fi distrugător duhovnicește și nefolositor.”Să stăm bine, să stăm cu frică. Să luăm aminte!”.

Cerându-vă iertare pentru că am depășit timpul acordat mie, voi încheia prezenta comunicare citându-vă dintr-o rugăciune de pomenire a dipticelor la proscomidie, pe care o citea la fiecare Dumnezeiască Liturghie purerea pomenitul Părinte duhovnicesc al meu și Mitropolit vestit al Hidrei, Spețelor și Eghinei, Ierotheos (și pe care a preluat-o de la răposatul său Părinte Duhovnicesc, Arhimadritul Ghervasios Paraskevopoulos). Spunea această rugăciune: ”Pomenește, Doamne, Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca Biserică de la un capăt la altul al lumii, spre destrămarea schismelor și a ereziilor și pentru biruința Ortodoxiei celei nepătate și neprihănite, aleasa Ta Mireasă”.

 

 

Sursa: http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/03/23-03-2016_28.html

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

[1] Hrisostomos Savvatos, Mitropolitul Messiniei, comunicare susținută în plenul Sinodului, cu tema: ”Informare despre Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni”, p. 8, par. 2.

[2] Pidalion sau Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura Credința Strămoșească, 2007.

[3] Pidalion sau Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura Credința Strămoșească, 2007. Despre Sfântul Sinod I Ecumenic, Introducere, nota 1.

[4] Idem, nota.1, Δοσιθέου p. 633, Δωδεκαβίβλου.

[5] Μαξίμου τοῦ Ὁμολογητοῦ, Περὶ τῶνπραχθέντων ἐν τῇ πρώτῃ  αὐτοῦ ἐξορίᾳ 12,  PG 90, 148. [n.trad.]

[6] Amilkas S. Alivizatos, Profesor de Drept Canonic la Univeritatea din Atena, Οἱ ἹεροίΚανόνες [Sfintele Canoane], 19973, Editura Apostoliki Diakonia, Atena, p. 20.

[7] Hristos Yannaras, Profesor Emerit al Universității Pantio din Atena, ziarul «Kathimerini», 13.03.2016,   «Marele Sinod», măsură a decadenței.

[8] Hrisostomos Stamoulis, Profesor al Universității Aristotelienie din Tesalonic, «Ἡ λειτουργία τῆς ὁμοφωνίας καί ἡ ποιητική τῆς ἑνότητας» [Funcționarea unanimității și poetica unității], Εἰσήγησις «Πρός τήν Ἁγία κάι Μεγάλη Σύνοδο» [Către Sfântul și Marele Sinod] (3-5 decembrie 2015).

Scrisoare deschisa adresata Inaltpreasfintitului Teofan, de catre monahi din Mitropolia Moldovei si Bucovinei in vederea sinodului din Creta iunie 2016 – ATITUDINI – Revista Fundatiei Justin Parvu

Printre semnatari: Mănăstirea Paltin Petru Vodă, Arhim. Hariton Negrea, Ieroschimonahul Simeon de la m-rea Sihăstria, Protos. Antim, de la m-rea Bistrita, Protos. Ieronim, schit Sf. Teodora
Textul în clar la:

http://www.atitudini.com/2016/05/scrisoare-adresata-inaltpreasfintitului-teofan-de-catre-monahi-din-mitropolia-moldovei-si-bucovinei-in-vederea-sinodului-din-creta-iunie-2016/