Ajunul Nașterii Domnului și teologia sa (2023)

de Marian Maricaru

Anagramare iconică de Marian Maricaru (@Marian Maricaru)

Ajunul, adică ajunarea, adică postul negru până seara, sunt mutate pentru astăzi, Vineri, când Nașterea Domnului cade Duminică sau Luni (ca în acest an), pentru că Sâmbătă și Duminică nu sunt zile de post aspru, ci de dezlegare (aviz și celor care cer ajunare Sâmbătă pentru a se împărtăși Duminică; singura excepție este Sâmbăta Mare). În acest caz, Vinerea respectivă este zi aliturgică, adică nu se săvârșește celebra Liturghie vesperală (adică unită cu Vecernia, făcută seara, după o zi de ajunare; în acest caz se săvârșește Liturghia cu anaforaua și celelalte ale Sf. Vasile cel Mare) ce deschide, de fapt, însuși praznicul Nașterii Domnului, citindu-se la ea un lung șir de profeții veterotestamentare ce explică sărbătoarea, pe lângă Apostolul și Evanghelia specifice)! Desigur, când Nașterea Domnului cade Sâmbătă, în chip firesc ajunul este Vineri, în preziua sărbătorii, iar atunci se posteşte negru până seara, apoi se face Liturghia vesperală a Sf. Vasile cel Mare vineri seara, care este deja liturgic Sâmbătă și praznicul Nașterii Domnului!
Există o regulă observată de liturgiști, anume că în a doua jumate a primului mileniu Liturghia pentru praznice și Duminici este cea a Sf. Vasile cel Mare. A Sf. Ioan Gură de Aur este pentru Sâmbete și zile de rând, fiind mai scurtă și post-vasiliană. Observăm că până astăzi, la mari praznice existente în prima jumătate a primului mileniu creștin, Liturghia praznicului este cea a Sf. Vasile cel Mare. Iar faptul că Liturghia din seara de ajun este a Sf. Vasile, plină de citiri din profeții, cu Apostol și Evanghelie deja a praznicului, arată că acolo cade punctul de gravitatea a unui astfel de praznic.
Aveți mai jos o emisiune din ajun de Nașterea Domnului în care explic o serie de lucruri legate de evenimentul Nașterii, alaturi de doamna Maria Dragomiroiu.

Îndemn la Împărtășire în perioada de dulce dintre Nașterea și Ajunul Botezului Domnului. Luminânda la Duminica de după Nașterea Domnului. „Dodekaimeron” este perioada celor Doisprezece Zile dintre Nașterea și Botezul Domnului.

Și acum… La Luminânda Duminicii de după Nașterea Domnului:

„Hristos pe noi ne chemă: Curățiți-vă, intrați și gustați din potirul dumnezeiștii Vieți, celei întru Hristos; că trupul Meu cel din Maria este izvor de sfințenie. Pentru aceasta nimeni să nu rămână neîmpărtășit, nimeni să nu fie nevrednic de această cină de taină.”

Nu există un ritual al „trecerii pe sub masă”, dar există asumarea vieţii în Hristos şi aşezarea la masa euharistică la care El ni se dă ca mâncare adevărată!

Nu există un ritual al „trecerii pe sub masă”. Ar fi absurd! De fapt, este trecere pe sub Sf. Epitaf (epitaf înseamnă imagine şi inscripţie ce se pun „pe mormânt”) – o pânză pe care este scris troparul (imnul) Sâmbetei Mari împrejurul reprezentării iconice a punerii în mormânt a Mântuitorului (în varianta medievală vestică, acea „Pieta” sculptată, adesea prea doloristă) şi care va fi în această seară, după procesiunea de la Prohod (adică după slujba Înmormântării Domnului) aşezată pe Sf. Masă din Altar – care simbolizează, în acest caz, Sfântul Mormânt, dar care ieri simboliza masa Cinei de Taină.
Oamenii adesea nu înţeleg de ce fac anumite gesturi religioase, deşi le repetă an de an cu multă evlavie. Pentru unii „trecerea pe sub masă” a ajuns marele eveniment al Vinerii celei Mari. De aceea, este datoria noastră să le explicăm, pentru ca râvna lor să nu fie „fără pricepere” – cum spune Sf. Ap. Pavel. Altfel, există riscul de a cădea într-un soi de ritualism magic, care nu schimbă inima şi viaţa omului, ci îi aduce doar un confort psihologic momentan. De aceea, se scandalizează lumea când vede pe cineva care îndeplineşte cu mult sârg forme rituale, dar, după cinci minute, cu aproapele se comportă de parcă nu ar fi creştin. Înseamnă că nu ne trăim credinţa corect, că nu i-am înţeles esenţa, că încă mai avem mult până să ne vindecăm sufleteşte.

Trecem pe sub epitaf ca simbol al morţii şi Învierii împreună cu Hristos. Noi nu ne autoflagelăm sau răstignim la propriu (ca la catolicii din Spania ori Sud-Estul Asiei). Domnul nu ne cere să ne autoprovocăm răni. Ne cere ceva mai profund şi mai spiritual, de aceea ,poate, mai greu: să ne asumăm duhovniceşte această împreună-pătimire cu Hristos ce are rost şi finalitate împreună-învierea cu El. Aceasta presupune mai mult decât gestul trecerii pe sub epitaf: rugăciune sinceră, post trupesc şi sufletesc, sfinte fapte bune, adică dragoste activă şi concretă („să vă iubiţi unul pe altul cum şi Eu v-am iubit pe voi… întru aceasta va cunoaşte lumea că sunteţi ucenicii Mei”!), să întoarcem obrazul, să nu blestemăm pe cel care ne blesteamă, să îndrăznim, să nu ne temem – de vreme ce El a biruit lumea aceasta, adică păcatul şi moartea -, să fim „lumina lumii”; spre deosebire de păgâni, la noi „cel mai mare să slujească celui mai mic”, şeful, învăţătorul sau părintele duhovnicesc să spele piciorele ucenicilor; curăţirea şi învierea sufletului prin toate acestea, dar mai ales prin spovedanie sinceră, împăcare cu toţi cei cărora le-am greşit sau ne-au greşit, unirea directă şi pătrunderea de Hristos cel Înviat prin înfruptarea din Mielul Pascal care este Trupul lui Hristos din Sf. Potir, nu mieluţii şi nici măcar Anafora specială, stropită cu Aghiasmă Mare (aşa numitul în mod greşit „Paşte” – şi acela luat de mulţi cu neglijenţă, fără ajunare, în noaptea de Înviere)…

Altfel, simpla trecere „pe sub masă” va fi măsura faptului că Hristos ne-a aşezat la masă cu El, ca să ne hrănească din coasta Sa ca dintr-un sân plin de lapte şi miere duhovnicească, iar noi preferăm să trecem pe lângă sau pe sub acest eveniment!
Nu doar la „trecut pe sub masa” ce poartă icoana Trupului Său adormit ne cheamă Hristos, ci ne cheamă explicit la schimbarea vieţii prin ridicarea propriei cruci, prin urmarea Sa. Ne cheamă explicit la împărtăşirea de Trupul Său Înviat, de Cel Care este Calea, Adevărul şi Viaţa, la însăşi masa Cinei Veşnice din Împărăţia Sa, care poate fi gustată încă de acum la Sf. Masă a Cinei de Taină actualizate la fiecare Dumnezeiască Liturghie.
PS: un celebru poet român spunea că „devenim ceea ce iubim”. Să avem grijă ce sau pe cine iubim şi cum!
Marian Maricaru

Dumnezeiasca Împărtăşanie, fără post? | PEMPTOUSIA

Citiţi despre faptul că nu postul de mâncare este esenţial înainte de Sf. Împărtăşanie şila că în afară de posturile rânduite peste an şi cele de miercuri şi vineri, Biserica nu a rânduit alt post pentru Împărtăşanie decât ajunarea euharistică (adică să nu fi mâncat în ziua când ne împărtăşim): http://www.pemptousia.ro/2013/01/dumnezeiasca-impartasanie-fara-post/