Ceea ce cred că dorește să spună Parintele Savatie Bastovoi este legat de diferenta dintre înțelepciune și prostie. Nu dintre inteligentă și prostie. Poți avea IQ mare și înțelepciunea zero. Înțelepciunea presupune inteligenta emoțională. Eu așa văd lucrurile și asa le și explic elevilor. Dracul e ultra inteligent, dar este prost. Explic aceasta pentru că unii (neînțelepți) au strâmbat din nas la textul părintelui de mai jos:
Peste tot se cultivă o mare toleranță pentru prostie. Nu e frumos să zici cuiva sau despre cineva că este prost. Și proștii sînt oameni, ni se repetă. Sînt, e adevărat. Doar că prostia a mers dintotdeauna mînă în mînă cu răutatea. Tot răul se face de către oamenii proști, așa încît prostia este sinonimă cu răutatea. Cel mai mare rău pe care îl poate face un prost este să ajungă în frunte. Iar prostul ajunge în frunte atunci cînd nu este oprit la timp. Oprit prin educație, oprit prin disprețul celor din jur. Doar așa lumea se poate salva de răutate. Dacă vi se pare că a jigni un prost este un păcat, atunci serviți lumea condusă de proști în care ne-am pomenit prin această toleranță în numele salvării prostiei de la trauma de a se simți jigniți. Cînd prostul a devenit măsura tururor lucrurilor, a evita tovărășia proștilor este o virtute ce se învecinează cu martiriul.
„Mai presus de toate vă rog sa va aduceti aminte de credința Părinților şi sa nu vă lăsați clătinați de cei care încearca sa vă tulbure liniştea, ducandu-vă în rătăcire, bine ştiind că nici asprimea vieții nu aduce doar prin ea însăşi folos, dacă nu este luminată de o credință dreaptă în Dumnezeu, nici mărturisirea ortodoxă nu ne va putea pune înaintea Domnului daca este lipsită de fapte bune. Din contră, de amândouă este trebuință, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi pentru ca viața noastră să nu şchiopăteze din pricina vreunei lipse” ( Sfantul Vasile cel Mare, Epistola 295)
Nota Blogului de Dogmatică Empirică: traducerea în 1992 a celebrei lucrări din care se citează mai jos a fost făcută în limba română de către cuviosul stareț al schitului athonit românesc Prodromu, fericitul întru adormire părinte Petroniu Tănase.
Iarasi spun unii ca iata si Cuvioasa Maria Egipteanca si multi alti pustnici si asceti numai odata s-au impartasit in toata νiata lor si accasta intarzicre nu i-a impiedicat sa se sfinteasca. Extras din cartea: Deasa impartasire cu preacuratele lui Hristos Taine, Editura Reintregirea, 2001,Traducerea: Parintele Petroniu Tanase.
(In anul 1992 se tipareste pentru prima oara in limba romana, cartea despre <<Deasa Impartasire…>>, cititorul roman se va bucura afland ca ea a fost scrisa in Romania si anume in orasul Brasov, la anul 1772, de catre un invatat monah athonit, Neofit Kafsokalivitul, care a trait si activat in Bucuresti si Brasov, intre anii 1768- 1786. Manuscrisul sau se afla in biblioteca Academiei Romane.)
Catre acestia raspundem ca nici pustnicii nu conduc Biserica si nici Biserica nu a facut canoanele pentru pustnici, precum zice Apostolul. “Legea nu este pusa pentru cel drept” (I Tim. 1,9) iar dumnezeiescul Hrisostom zice: “Toti cei ce au iubit filosofia si petrecerea Noului Asezamant al Evangheliei, n-au facut-o de frica muncilor, ori de pedeapsa si amenintare, ci numai din dragoste si din dumnezeiescul dor. Pentru ca acestora nu le-au trebuit nici porunci, nici legi ca sa iubeasca virtutea si sa fuga de rautate; ci ca fii alesi si liberi, fiindca au cunoscut bunul neam al firii lor, fara vreo oarecare frica sau teama de pedeapsa, s-au pornit de la sine spre virtute si au savarsit-o”. Dar si asceti pustnici, daca au avut putinta si nu s-au impartasit, se osandesc ca niste calcatori ai sfintelor canoane si ca nesocotitori ai Sfintelor Taine. iar daca nu au avut, sunt nevinovati, dupa cum zice Sf. Nicolae Cabasila: “Daca sufletele celor adormiti sunt pregatite pentru impartasire, iar Domnul totdeauna voieste si iubeste sa sfintcasca si sa se dea pe Sine pentru fiecare, ce lucru poate sa-l desparta de Impartasire? Desigur, niciunul.” Dar poate va zice cineva: “Daca un crestin viu, avand aceasta pregatire in sutletul sau, nu va merge sa se impartaseasca, oare poate si el sa se bucure de sfmtirea de la Sfintele Taine, asemenea celor adormiti? Nu poate fiecare sa ο dobandeasca, ci numai eel ce nu poate trupestc sa mearga sa se impartaseasca. Asa cum de pilda sunt sufletele celor adormiti si cei ce locuiesc si se salasluiesc in pustietati, in munti, in pesteri si in crapaturile pamantului, in apropierea carora nu se afla altar si biserica si nici nu este cu putinta sa vada preot; pe acesti anahoreti si pustnici, Hristos nevazut ii sfinteste cu sfintenia Tainelor. Iar daca cineva, putand sa mearga sa se impartaseasca, nu merge, aceluia cu totul ii este cu neputinta sa primeasca sfintirea Tainelor. Nu, simplu, pentru ca nu a mers, ci pentu ca putand sa mearga, s-a lenevit si nu a mers. De aci se vede ca sufletul sau este pustiu de acele bunatati, care se cuvine sa le aiba pentru Impartasire. Caci cum poate avea dragoste si ravna pentru Impartasire, cel care putand sa mearga sa se impartaseasca, nu vrea? Si cum poate avea credinta fata de Dumnezeu, cel ce nu se teme deloc de teribila amenintare pe care ο face Domnul impotriva celor ce nesocotesc aceasta Cina? Si cum va crede cineva ca el iubeste Tainele, pe care, putand sa le primeasca, nu le primeste?
Patimile/viciile noastre sunt măsura imaturității noastre. Maturitatea este legată de capacitatea de a fi empatic (inclusiv a ne jerfi) și a avea discernământ. De aceea nu ne putem mira că societatea de consum cu hedonismul ei ca motor și rezultat, ține captivi oamenii într-o mentalitate imatură, adolescentină, de veșnici Peter Pani. Și, de aici, criză în toate domeniile. Inclusiv criza familiei în modernitate. Pentru că iubirea autentică presupune empatie cu discernământ, asumare, deci relații stabile, construite și hrănite cu jertfă de sine reciprocă. Adică viața de familie, nu flu flu histrionic, narcisism, instabilitate emoțională etc. Dar relațiile efemere, superficiale, imature, duc inclusiv la nefericirea copiilor, nu doar a părinților. Și uite așa, nu te mai miri că rata depresiei a crescut, că avem din ce in ce mai multi tineri borderline, care se urăsc pe sine, nu știu cine sunt și ce vor, se simt goi interior etc. O societate care tinde să se miște în triada ateism – nihilism – elogiul sinuciderii (legalizate sau nu). Sinucidere promovată ca soluție finală, nu înainte de a se încerca „vindecări” nu cu Absolutul, ci cu substitute sau surogate de Absolut și fericire pe nume idoli/false absoluturi consumist-hedoniste și droguri de tot felul… Singura soluție este întoarcere la Hristos! Prin Cruce spre Înviere! MM
Troparul Praznicului, glas I: «Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.»
De asemenea, vizionați și consecința atee a logicii ereziei romano-catolice a naturii simple (și pure) a lui Dumnezeu și a negării existenței energiilor necreate Dumnezeiești (a distincției natură – energii, nu a celor Trei Ipostasuri), și deci, a posibilității teofaniilor și a îndumnezeirii omului:
De asemenea, următoarele emisiune ale aceluiași Jay Dee, convertit la Ortodoxie de la erezia „romano-catolică” papistă, filioquistă, non îndumnezeitoare și, în final, pe cale logică, deistă ori, mai rău, mascat atee:
Vizualizați cu atenție. Fata lui Freud, Ana Freud, și nepotul lui și cum gândirea lor a schimbat lumea modernă, consumism, superficialitate, politică, societate etc. Problema manipulării psihologice. Sunt patru episoade de aproape o oră fiecare. Doar al treilea, pus mai jos, are subtitrare în română. De vizionat cu discernământ duhovnicesc, având în minte faptul că Sfântul Vasile cel Mare spune să luăm ce este bun din fiecare, ca albinele care își doar nectarul din flori (chiar dacă acestea sunt buruieni, nu?)! https://www.youtube.com/watch?v=QCzWYsxVn6Q&feature=share
Astăzi, 3 iunie, a avut loc a doua ședință a Sinodului Permanent al Bisericii Greciei. Printre subiectele avute în dezbatere a fost și cel legat de modul de administrare a Sfintei Împărtășanii. În această problemă a decis:
„A luat la cunoștință de Scrisoarea din 17-5-2020 a SS Patriarhul Ecumenic Bartolomeu cu privire la subiectul unei căi comune în înfruntarea pastorală a modului de administrare consfințit al dumnezeieștii Împărtășanii, precum și de Scrisoarea din 19-5-2020 a PF Patriarh Daniel al României pe aceeași temă.
Sinodul Permanent a decis unanim să trimită Scrisori Sinodale corespunzătoare de răspuns, în care va fi înfățișat din nou faptul că Biserica Greciei rămâne în încredințarea dogmatică și teologică exprimată de la început că «Taina Sfântă a dumnezeieștii Euharistii rămâne de nenegociat, după cum ne-a fost predată de învățătura din Tradiția Ortodoxă și a Sfinților Părinți ai Sfintei noastre Biserici», precum și că «procedura administrării dumnezeieștii Împărtășanii credincioșilor rămâne precum este și după cum ne-a fost predată de Sfinții Părinți și de Sfânta noastră Tradiție».”
Totodată, a „decis să reamintească pliromei creștine că «[tehnica] Yoga» „reprezintă un capitol de bază al religiei hinduse și dispune de o felurime de școli, ramuri, aplicații și rânduieli și nu constituie un «fel de gimnastică»”. Cu alte cuvinte, este de evitat această practică și sincretismul în general.
Pe lângă faptul că este denunțată Uniunea Misionară Grecească ca fiind o mișcare de prozelitism neoprotestant, „a recomandat printr-o Notiță Enciclică Preasfințiților Mitropoliți și sfântului cler al Bisericii Greciei să se abțină de la orice manifestare care este organizată de organizațiile Rotary și Lions deoarece nu se limitează doar la manifestări sociale, ci se extind și la activități cu caracter religios, de vreme ce dispun de un ritual de ceremonie de admiterea noilor membri și stabilesc rugăciune care se adresează nedogmatic unui dumnezeu cu înțelesul general al termenului, și nu conform credinței noastre ortodoxe.
Sfântul Nichifor, marele ajutător al dreptei credinţe, s-a născut în Constantinopol, din părinţi binecredincioşi şi temători de Dumnezeu, anume Teodor şi Evdochia. Tatăl lui s-a învrednicit de cununa mărturisirii, suferind răni şi îngroziri pentru cinstirea sfintelor icoane. Acestea s-au întâmplat pe vremea împărăţiei lui Constantin Copro- nim, pentru că, fiind el în dregătoria însemnării lucrurilor împărăteşti de taină şi cinstind sfintele icoane cu bună credinţă, a fost clevetit la împăratul cel rău credincios, cum că se închină chipului Mântuitorului şi al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi al tuturor sfinţilor.
Împăratul, auzind acestea, îndată a chemat la sine pe fericitul Teodor şi, cercetându-l şi înştiinţându-se că toate cele spuse împotriva lui sunt adevărate, l-a silit să se lepede de cinstirea sfintelor icoane. Iar după ce Teodor, robul lui Hristos, nu s-a supus voii împăratului, a fost bătut şi trimis în surghiun într-o cetate ce se numea Molina şi acolo, fiind aruncat într-o temniţă cumplită, a pătimit pentru dreapta credinţă. Iar după câtăva vreme, chemat fiind la Constantinopol şi silit din nou la eresul împăratului, n-a voit să se supună dorinţei lui, ci a petrecut nestrămutat în buna credinţă, alegând să primească bătăi şi moarte, decât să calce legile bisericeşti şi rânduielile Sfinţilor Părinţi. Deci, cu porunca împăratului celui fără de lege, fiind muncit cu nemilostivire, în multe chipuri, a fost trimis iarăşi în Niceea, unde a petrecut şase ani în multă chinuire şi a trecut către Domnul spre veşnica şi fericita viaţă.
Iar soţia lui, cinstita Evdochia, a fost părtaşă la toate primejdiile şi chinurile bărbatului său, pentru că îi urma lui întru prigoane şi pătimea împreună întru legături, nedespărţindu-se de dânsul cu trupul şi cu duhul. Apoi, după sfârşitul bărbatului său, ea s-a întors în Constantinopol şi îşi petrecea zilele sale cu dumnezeiască cuviinţă, precum se cădea unei văduve sfinte; iar fiul ei, Nichifor, în vremea aceea, se îndeletnicea mai întâi cu învăţătura filosofiei, apoi a fost pus la curtea împărătească în locul tatălui său. Iar fericita Evdochia n-a murit până ce n-a văzut pe fiul său în rânduiala călugărească şi arhierească. Deci, mulţumind lui Dumnezeu, s-a dus în mănăstirea de fecioare şi s-a tunş în călugărie; şi, plăcând foarte mult lui Dumnezeu, s-a mutat la El, întru adânci bătrâneţi.
Al unor părinţi ca aceştia a fost odraslă acest fericit Nichifor, pentru care ne stă nouă înainte cuvântul. Astfel, mlădiţa cea sfântă a rădăcinii celei sfinte, hrănindu-se de la pieptul maicii sale în dreapta credinţă, a crescut în bune obiceiuri şi, povăţuit fiind la viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, îşi petrecea anii tinereţilor sale cu întreagă înţelepciune întru mare înfrânare. Şi era fericitul Nichifor plin de înţelepciunea cea din afară şi dinlăuntru, adică, de cea lumească şi de cea duhovnicească, ştiind desăvârşit nu numai cărţile filosofilor elini, ci şi dumnezeieştile Scripturi. El era şi ritor renumit; şi, pe lângă aceasta, a fost împodobit cu toate faptele bune; pentru aceasta, era iubit şi cinstit de toţi pentru înţelegerea şi bunul său obicei. Şi venind în vârstă de bărbat, a fost cinstit între sfetnicii împărăteşti în vremea împărăţiei lui Leon, fiul lui Copronim. Şi păzea dreapta credinţă în mijlocul celor răucredincioşi, închinându-se sfintelor icoane şi aducând şi pe alţii la acea cinstită închinare.
Blog de Dogmatică Empirică 