VIDEO: ÎPS Hierotheos Vlachos conferenţiază la lansarea traducerii în română a două noi importante cărţi ale sale la Iaşi: Dogmatica Empirică vol. II şi Vechea şi Noua Romă

 Înregistrarea şi detalii despre cărţi aveţi mai jos. Autorul vorbeşte începând cam cu minutul 30

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10155149767225119&id=285306805118

Comunicat al Mănăstirii Paltin Petru-Vodă cu privire la întâlnirea cu Mitropolitul Ierotheos Vlachos | † Mănăstirea Paltin-Petru Vodă

http://www.paltin-petruvoda.ro/comunicat-al-manastirii-paltin-petru-voda-cu-privire-la-intalnirea-cu-mitropolitul-ierotheos-vlachos/

COMUNICAT

În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi (15 noiembrie a.c.), o parte din soborul Mănăstirii Paltin Petru Vodă a avut duhovniceasca bucurie a unei întâlniri, la Mânăstirea Neamţ, cu Î.P.S. Ierόtheos Vlachos. Înaltpreasfinția Sa la rugămintea maicilor şi cu mijlocirea Î.P.S. Teofan, a răspuns întrebărilor și frământărilor obştii mănăstirii, întrebări care au privit în primul rând Sinodul din Creta şi felul în care trebuie iubitorii de Dumnezeu să se poarte faţă de acesta, faţă de ierarhii ce l-au acceptat și faţă de Biserică.

În duhul iubirii de Adevăr şi al mărturisirii creştine, Î.P.S. Ierόtheos Vlachos a răspuns întrebărilor pe larg. În esenţă, după o scurtă și profundă prelegere despre dobândirea Harului în viața noastră duhovnicească, Înaltpreasfinția Sa a arătat că Sinodul din Creta a fost o lovitură şi pentru el, personal, ca ierarh ortodox; dar a fost o lovitură şi pentru Biserică. A vorbit despre lipsa de sinodalitate a Adunării cretane, despre faptul că „Sinodul din Creta” a fost în realitate doar o „Sinaxă lărgită a Întâistătătorilor”. A amintit gestul incredibil al Patriarhului Serbiei de a semna actele cu toate că 17 episcopi sârbi din 24 s-au opus, ceea ce face nule documentele cretane. Dar a amintit şi alte grave probleme din organizarea şi desfăşurarea sinodului. Lipsa pregătirii şi a trăirii teologice a unui uriaş număr de ierarhi este doar una dintre ele.

Î.P.S. Ierόtheos Vlachos ne-a mărturisit că a avut două luni de acedie [întristare adâncă] provocată de Sinodul din Creta, dar a trecut peste ea prin încrederea în Capul Bisericii, Iisus Hristos şi, totodată, prin conştiinţa datoriei faţă de Acesta. Calea cea bună, a arătat duhovnicescul mitropolit, este aceea a luptei pentru mărturisirea adevărului şi combaterea greşelilor Sinodului din Creta înlăuntrul Bisericii. Trebuie ca toţi credincioşii, împreună cu episcopii să caute căi de îndreptare. Greşelile din Creta, a subliniat Î.P.S. Ierόtheos, nu sunt un accident, ci rezultatul infiltrării în Biserică a unor teologii străine, eterodoxe, de ani de zile. Combaterea lor trebuie făcută şi se poate face doar în Biserică, cu multă nevoinţă teologică în trăire şi cuvânt. Despărţirea de episcop poate duce uşor la căderi şi mai mari, la rupturi ireparabile. „Consider că propunerea pe care a făcut-o Biserica Greciei la Sinodul din Creta este antiortodoxă, dar cu toate acestea și în Sf. Munte am spus: Nu! Vom rămâne în Biserică ca să corectăm și ca să răsturnăm această situație”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

Maicile şi părinţii Mănăstirii Paltin Petru Vodă au primit astfel încă o confirmare a corectitudinii poziţiei avută de multă vreme. După cuvântul Părintelui Justin Pârvu, până la – ferească Dumnezeu! – împărtăşirea comună cu eterodocşii (în privința ecumenismului), până la adeverirea unei erezii cu capul descoperit în Biserică, legătura cu ierarhii nu se rupe. Dar nici mărturisirea cea bună nu se opreşte! Mitropolitul Ierόtheos a adăugat: „În acest moment eu nu consider că acest text introduce o erezie. După cum v-am spus nu este un text teologic, este un text diplomatic. Are poziții antiortodoxe, dar nu spune clar că ereticii sunt biserică, ci îi numește biserici eterodoxe. Pentru mine acest lucru nu spune nimic pentru că fie va fi biserică adevărată, nu eretică, fie vor fi eterodocși, deci nu sunt biserică. În text există și alte probleme. Pentru mine cel mai grav este referirea la C.M.B”. Despre aceste probleme teologice și altele, Mitropolitul ne-a îndemnat să luptăm din interiorul Bisericii, fără atitudini extreme.
Osteneala obştii Mănăstirii Paltin de a aduna şi de a duce mai departe cercetările teologice privitoare la Sinodul din Creta, de a apăra Învăţătura Ortodoxă în faţa alunecărilor cretane, a primit astfel o nouă binecuvântare arhierească. Armonia dintre Î.P.S. Teofan Savu şi Î.P.S. Ierόtheos Vlachos dă nădejdi bune de îndreptare a alunecărilor cretane. Bucurându-se de tot ceea ce s-a făcut şi se face bine, Mănăstirea Paltin va încerca mai departe, în duhul Părintelui Justin Pârvu, să ajute la ferirea de orice înfăţişare a răului, astfel încât, toate cercetându-se, să se păstreze doar ce este bun.
Mănăstirea Paltin Petru Vodă

Mitropolitul Ierotheos Vlachos: Hotărârile Sinodului plenar al Bisericii Greciei pentru ”Sfântul și Marele Sinod” și rezultatul final al acestora – traducere publicată de ATITUDINI – Revista Fundatiei Justin Parvu

mhtropoliths-naupaktou-ierotheosHotărârile Sinodului plenar al Bisericii Greciei pentru ”Sfântul și Marele Sinod”

și rezultatul final al acestora

de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos

 

Sinodul Bisericii Greciei, în ședințele sale plenare din 24-25 mai a.c., în virtutea dreptului și competenței pe care le deține, a studiat textele aprobate de Conferințele Panortodoxe Presinodale și de Sinaxele Întâistătătorilor, ca urmare a hotărârii și propunerii Sinodului Permanent al Bisericii Greciei. Pe baza articolului 11 al Regulamentului de Organizare și de Funcționare a ”Sfântului și Marelui Sinod”, a hotărât depunerea propunerilor, amendamentelor, corecturilor și adaosurilor, care au și fost depuse competent și în intervalul de timp prevăzut la Secretariatul Panortodox al ”Sfântului și Marelui Sinod”.

După cum se afirmă la articolul 11 (2) al Regulamentului de Organizare și Funcționare a Sfântului și Marelui Sinod, ”aprobarea acestor amendamente, după finalizarea dezbaterilor asupra lor, se face, potrivit practicii stabilite la nivel panortodox, pe baza principiul unanimității delegațiilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Aceasta înseamnă că amendamentele care nu au fost acceptate în unanimitate nu sunt aprobate”.

Important este că cele mai multe propuneri ale acestora au fost aprobate prin unanimitate de către Sinodul Plenar al Bisericii Greciei, unele dintre ele au fost aprobate cu o majoritate de 76 la 2, iar o propunere a fost aprobată prin vot nominal. Din aceste date rezultă că această hotărâre a Sinodului Bisericii Greciei s-a bucurat de o mare susținere și exprimă conștiința Bisericii Ortodoxe a Greciei, care dispune de un înalt nivel teologic, pastoral, monahal și eclesial.

  1. Punctele principale ale hotărârilor Sinodului Bisericii Greciei

 Patru sunt punctele principale ale hotărârilor luate de Sinodul elen, anume problematica persoanei, acordarea autonomiei unei eparhii bisericești, Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine și unitatea Bisericii ca o realitate dată.

 

  1. a) Termenul de persoană potrivit Părinților Bisericii a fost atribuit Dumnezeului Treimic, în timp ce referitor la om, în toată literatura patristică, este folosit termenul biblic de om, cu sensul teologic de om plăsmuit după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu. Însă atunci când la Părinți este folosit termenul de ipostas pentru om, folosirea acestuia se face pe o bază scripturistică, nu filosofică.

Întrucât însă în filosofia contemporană s-a dezvoltat mult personalismul existențialist care deviază de la tradiția patristică, în cadrul căruia firea este identificată cu necesitatea și păcatul, iar dorința-voința cu persoana, de aceea expresia ”persoană umană” trebuie înlocuită cu termenul biblic de om, care este înțeles în toate limbile.

 

  1. b) Modul de acordare a autonomiei într-o eparhie bisericească. Întrucât acordarea autonomiei unei eparhii de către Biserica Mamă a acesteia poate să conducă la schisme, dezbinări, deviații separatiste, de aceea se propune menținerea neschimbată a actualei situații bisericești, care a fost stabilită prin Tomosurile sau Actele Sinodale-Patriarhale. Acest lucru a fost propus având în vedere unitatea Bisericii și evitarea schismelor.
  2. c) În textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” se scrie că Biserica este ”Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică”, prin urmare nu este posibil ca termenul de Biserică să fie atribuit altor confesiuni creștine, pentru a nu fi subminat adevărul suprem că Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Prin urmare, celelalte grupări creștine trebuie numite ”confesiuni și comunități creștine”.
  3. d) Unitatea Bisericii este un dat, pentru că Biserica este Trupul lui Hristos și nu se desparte de Capul ei, adică de Hristos. Prin urmare, toți cei care se îndepărtează în diferite epoci de credința și cultul Bisericii sunt în afara Bisericii și trebuie să se întoarcă la aceasta. Acesta este scopul dialogului teologic, pentru că noi mărturisim: ”așa cum au văzut Prorocii, așa cum au învățat Apostolii, așa cum a primit Biserica, așa cum au dogmatizat învățătorii [Bisericii]… astfel cugetăm, astfel grăim, astfel Îl propovăduim pe Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu”, dar ne și călăuzim ”după cele teologhisite cu dumnezeiască insuflare de Sfinți și cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii” (Sinodikonul Ortodoxiei). Principiul exclusivității nu poate fi redus la principiul inclusivității, care subminează adevărul că unitatea de nezdruncinat a Bisericii celei Una este un dat.
  1. Enciclica Sinodului Permanent al Bisericii Greciei

Dat fiind că Sinodul a luat aceste hotărâri de bază, de aceea și în Enciclica trimisă de Sinodul Permanent al Bisericii Greciei către mitropolii (2977/2-6-2016), care a fost citită în toate sfintele biserici, s-a dat asigurarea că hotărârile luate s-au bazat pe învățătura Bisericii și că la ”Sfântul și Marele Sinod” arhiereii vor exprima experiența și credința tainei Cincizecimii și mărturisirea Sfinților noștri. Concret, între altele, se scrie:

 

”Sinodul Bisericii Greciei, cu deplină credință în învățătura Prorocilor, Apostolilor și Părinților și cu respect față de regimul sinodal al Bisericii Greciei, a studiat exhaustiv propunerile Sinodului Permanent, una câte una, și ca un singur suflet, cu responsabilitate și seriozitate, în unanimitate în cele mai multe puncte și cu majoritate absolută în altele, a făcut corecturi la textele depuse și, acolo unde a fost necesar, a făcut și adaosuri, așa încât acestea să fie hotărârile finale ale Bisericii noastre asupra acestor texte.

Corecturile și adaosurile, care sunt esențiale și în acord cu experiența și tradiția de veacuri a Bisericii, vor fi depuse la Secretariatul Panortodox al Sfântului și Marelui Sinod în Creta și vor fi prezentate de Preafericitul Arhiepiscop al Atenei și al Întregii Grecii, Ieronim, pentru a fi îmbunătățite textele elaborate deja de Întâistătătorii Bisericilor Locale și, astfel, să fie dată o bună mărturisire bisericească a credinței și unității în lumea contemporană, în acord cu întreaga tradiție a Bisericii.

Cu siguranță se știe că Sinodul Bisericii Greciei a discutat aceste probleme importante cu responsabilitate, seriozitate și cunoștință. Important este însă că s-a păstrat unitatea Sinodului. S-au făcut auzite părerile multor ierarhi, iar hotărârile au fost aproape unanime.

Întrucât în intervalul de timp care a precedat, și-au manifestat neliniștea, în multe aspecte justificată, numeroși clerici, monahi și mireni, cu privire la textele pe care le va discuta Sfântul și Marele Sinod, le recomandăm tuturor să se liniștească, pentru că în primul rând noi, ierarhii, am făcut o mărturisire a credinței și un jurământ la hirotonia noastră de a păstra moștenirea apostolică și patristică, pe care am primit-o și priveghem pentru turma noastră, spre slava lui Dumnezeu și lauda Bisericii.

Se știe că Sfântul și Marele Sinod își va desfășura lucrările din ziua Cincizecimii până în Duminica Tuturor Sfinților. Aceasta înseamnă că arhiereii și ceilalți clerici și mireni care vor reprezenta Biserica Greciei la Sinodul acesta, așa cum vor face și celelalte Biserici, vor încerca să exprime experiența și credința Tainei Cincizecimii și mărturia Sfinților noștri, care sunt continuarea Cincizecimii în istorie”.

Am considerat că această asigurare pe care am dat-o întregii plirome a Bisericii Greciei trebuia respectată neabătut. Și acest simțământ stăpânea înlăuntrul meu pe durata ședințelor Sinodului din Creta.

În continuare, vor fi prezentate hotărârile Sinodului plenar al Bisericii Greciei asupra a trei texte, cu câteva comentarii ermineutice teologice pentru a se vădi valoarea acestora, după cum, de asemenea, vor fi prezentate și cele care au fost aprobate sau respinse la ședințele acestui Sinod din Creta.

  1. Textele care au suferit modificări

Dintre cele șase texte puse la dispoziția ierarhilor, pentru trei dintre acestea au fost propuse modificări, corectări, adaosuri și eliminări, pe care în continuare le vom vedea în detaliu.

  1. ”Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”

Textul intitulat ”Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”, care a fost semnat de către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe la Geneva, în ianuarie 2016, diferă în multe aspecte de textul corespunzător dinainte de 2014. Există multe modificări și diferențe, așa că Sinodul plenar a propus următoarele modificări:

  1. Biserica Ortodoxă și religiile

Paragraful A.3. al textului Întâistătătorilor afirma: ”3. Recunoașterea comună a valorii înalte a persoanei umane poate servi drept premiză a unei colaborări mai largi în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe sunt chemate să contribuie la dialogul interreligios și la cooperare și, pe această cale, la înlăturarea tuturor manifestărilor de fanatism pentru întărirea prieteniei dintre popoare, la triumful libertății şi al păcii în întreaga lume, pentru binele fiecărei persoane, indiferent de rasă şi de religie. Se înțelege de la sine că această cooperare exclude orice formă de sincretism, ca și orice tentativă din partea unei religii de a se impune asupra altora”.

În locul acestuia, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a hotărât să fie corectat textul, după cum reiese din pasajele subliniate:

”3. Recunoașterea comună a valorii înalte a omuluipoate servi drept premisă a unei colaborări mai largi în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe locale este posibil să contribuie la înțelegerea și colaborarea interreligioase prin coexistența pașnică și conviețuirea socială a popoarelor, fără ca acest lucru să implice nici un fel de sincretism religios”.

Comentariu ermineutic

La expresia ”Biserici Ortodoxe” se propune să se adauge atributul ”locale”, pentru că Biserica Ortodoxă este Una și, în ciuda existenței multor Biserici locale, care au credință, cult și viață comune, nu este dezmembrată unitatea acesteia, potrivit expresiei euharistice ”se sfărâmă și se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfarmă și nu se desparte, Cel ce se mănâncă și niciodată nu se sfârșește” și potrivit expresiei patristice ”deși trupul este sfărâmat, harul rămâne neîmpărțit” (Sfântul Teodoret al Cirului). Ceea ce se întâmplă cu Pâinea euharistică se întâmplă și cu Biserica, care este Trupul lui Hristos, iar Hristos este Capul Bisericii, după cuvântul Apostolului Pavel ”şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efeseni 1:22-23).

În continuare, Biserica Ortodoxă contribuie la buna înțelegere cu celelalte religii, nu însă în privința credinței și a adevărului, pentru că, dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar eșua în sincretism religios, ci această contribuție se realizează prin ”coexistența pașnică și conviețuirea socială a popoarelor, fără ca acest lucru să implice nici un fel de sincretism religios”.

După cum se știe, termenul ”sincretism” exprimă amestecul de elemente care provin de la diferite religii, așa încât să rezulte ceva nou, care vine în contradicție cu teologia și eclesiologia ortodoxă. Bisericile Ortodoxe locale poartă dialog cu cei de alte credințe pe probleme sociale și doresc conviețuirea pașnică în interiorul condițiilor sociale, iar nu în sincretismul religios.

Acest adaos și corectare propuse de Biserica Greciei a fost acceptată și a fost introdusă în textul final, în afară de cuvântul ”omului”, fiind păstrată expresia ”persoanei umane”, pentru că discuția referitoare la acest subiect s-a făcut în paragraful următor.

  1. Persoană și om

Sinodul plenar a hotărât să fie înlocuită și în acest paragraf expresia ”persoană umană” cu termenul de ”om” pentru a se impune uniformitatea terminologică și identitatea textului. Astfel:

”Se propune să fie înlocuită expresia «valoarea persoanei umane…» cu expresia «valoarea omului» la paragraful A1, expresia «noțiunii de persoană umană» cu expresia «noțiunii de om» la paragraful B3, și expresia «persoanei umane» cu expresia «omului» la paragraful C1 al aceluiași text”.

Comentariu ermineutic

În textul precedent celui din 2014, definiția termenului de persoană umană se identifica în mod clar cu termenul teologic și biblic ”după chip” și ”după asemănare”. În acest sens afirma:

”Într-adevăr, de-a lungul întregii perioade a vieții sale istorice, Biserica Ortodoxă a slujit cu consecvență, continuitate și râvnă măreția persoanei umane în sensul absolut și universal de care aceasta este legată în contextul antropologiei creștine. Omul, ca încununare și recapitulare a creației dumnezeiești și fiind plăsmuit «după chipul» și «după asemănarea» Creatorului său, a reprezentat pentru Biserica Ortodoxă întregul conținut al misiunii acesteia în lume și în istoria mântuirii”.

Însă în noul text se vorbește despre ”valoarea supremă a persoanei umane” nu cu atâta claritate, ci într-un loc se vorbește despre ”după chip”, fără însă ca ”după chipul” să fie urmat de ”după asemănare”, fapt care înseamnă că termenul de ”persoană” atribuit omului se îndepărtează de teologie și se apropie de filosofia existențialistă și idealistă contemporană.

Trebuie subliniat în mod special că termenul de ”persoană” este atribuit de către Părinți Dumnezeului Treimic, în timp ce pentru om este folosit termenul biblic de ”om” cu definiția că este creat ”după chipul” și ”după asemănarea” lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel scrie: ”ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, numai dacă vom păstra temeinic, până la urmă, începutul stării [ipostas, gr. ὑπόσταση] noastre întru El” (Evrei 3:14). În acest pasaj se vede că termenul ”ipostas” este interpretat ca fiind ”după chip”-ul și ”după asemănarea”. Când însă ipostasul-persoana sunt interpretate ca fiind ”după chip”-ul, fără ”după asemănare”, atunci există o problemă.

Filosofia occidentală modernă a folosit termenul de ”persoană” și pentru om. Însă persoana este interpretată conform principiului personalismului (este un concept filosofic, psihologic și existențialist) și astfel a fost trunchiată noțiunea teologică de om ca ”după chip” și ”după asemănare” a lui Dumnezeu. Din păcate, acest personalism occidental a fost introdus de către unii și în teologia ortodoxă.

În plus, termenul de ”om” a fost consacrat în toate limbile, în timp ce termenul de ”persoană” este interpretat în multe feluri, fie cu sensul de mască, fie cu sensul psihologic și logic, fie cu sensul de libertate a existenței, fie cu sensul atribuit de idealismul german, fie cu sensul voluntarismului, fie cu sens sociologic.

De asemenea, cuvântul ”persoană” poate fi interpretat în multe feluri în diferitele limbi.

Trebuie însă subliniat că în tot textul sunt folosiți alternativ doi termeni, adică termenul de ”om” și termenul de ”persoană umană”. Cuvântul ”om” este folosit de aproape 70 de ori, iar cuvântul ”persoană” sau ”persoană umană” este folosit de 7 ori. De asemenea, atunci când în text se face referire la persoana umană, potrivit învățăturii Părinților, citatele patristice menționate se referă la om, iar nu la persoană.

De asemenea, textul nu prezintă o identitate a termenilor în această privință, se poate interpreta că una este omul și alta persoana umană și, prin urmare, se va crea confuzie cu privire la ce este omul și ce este persoana umană și care este diferența dintre acestea, de aceea textul trebuie uniformizat în această privință.

Din toate aceste motive, Biserica noastră a propus înlocuirea cuvântului ”persoană” prin cuvântul ”om”, astfel încât să fie înțeles de către toți și să existe o identitate a termenilor în text.

După primele discuții, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Constantinei, Aristarh, în numele Patriarhiei Ierusalimului, a spus:

”Consider că discuția a arătat că există o problemă cu termenul de persoană și, întrucât apare de numai 7 ori în text, ar fi de preferat să fie șters, așa cum a susținut Sinodul Bisericii Greciei, cu care este de acord Întâistătătorul Bisericii Ierusalimului, iar Biserica Ierusalimului este de acord”.

Pe parcursul discuției referitoare la ”persoana umană” au fost de acord cu propunerea Bisericii noastre, aducând diferite argumente, Mitropolitul de Muntenegru, Amfilohie, din partea Patriarhiei Serbiei, și Patriarhul României, Daniel. Cu alte cuvinte, împreună cu Biserica noastră, subiectul acesta a fost susținut de patru din cele zece Biserici prezente.

Însă, Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, insista pentru menținerea cuvântului ”persoană”. După ce a elogiat nivelul teologiei Mitropoliților de Pergam și de Nafpaktos, în continuare a propus ”să continue dezbaterea teologică productivă între distinși și prolifici teologi, cum sunt deopotrivă Mitropolitul Pergamului și Mitropolitul Nafpaktosului, îi apreciem, ne mirăm cum de scot aceste cărți una după alta, care sunt traduse în limbi străine. Noi, prin urmare, ca Biserică a Constantinopolului ne pronunțăm pentru păstrarea textului așa cum este”.

Prin urmare, a rămas în text termenul de ”persoană” împreună cu termenul de ”om”, însă în perspectiva continuării discuției, dar discuția a revenit la problematica ontologiei persoanei și a comuniunii persoanelor la paragraful următor, după cum se va vedea imediat.

  • Ontologia persoanei – comuniunea persoanelor

În prima propoziție a paragrafului B1 al textului se menționa:

Libertate și responsabilitate. 1.Darul dumnezeiesc al libertății este unul din cele mai mari daruri făcute de Dumnezeu omului, înțeles atât în calitate de purtător al chipului unui Dumnezeu personal, cât și în calitate de membru al unei comunități de persoane în unitatea neamului omenesc, prin harul, viața şi comuniunea Persoanelor Divine în Sfânta Treime”.

În locul acestuia, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare:

”Libertate și responsabilitate. 1. Unul din cele mai mari daruri făcute de Dumnezeu omului este libertatea acestuia”.

Adică, s-a propus să fie ștearsă construcția parentetică ”înțeles atât în calitate de purtător al chipului unui Dumnezeu personal, cât și în calitate de membru al unei comunități de persoane în unitatea neamului omenesc, prin harul, viața şi comuniunea Persoanelor Divine în Sfânta Treime” – construcție în care se face referire la ontologia persoanei și comuniunea persoanelor și este problematică din punct de vedere teologic.

Comentariu ermineutic

În contextul comentariului precedent despre persoană, se impune sublinierea libertății omului ca făptură creată a lui Dumnezeu, ștergând construcția parentetică, ce riscă să provoace o discuție despre definiția ”comuniunii Persoanelor dumnezeiești”, a ”comuniunii persoanelor umane”, care reflectă unitatea după har a neamului omenesc ”în viața și comuniunea Persoanelor dumnezeiești în Sfânta Treime”, precum și despre definiția omului ca ”purtător particular al chipului Dumnezeului personal”. Astfel, aceste concepte teologice ambigue conduc la interpretări diferite, dintre care unele sunt absolut antipatristice.

Întrucât scopul acestei unități de text este de a sublinia că omul, fiind creat de Dumnezeu, dispune de libertate ca dar dumnezeiesc, nu este necesară redarea unor expresii teologice parentetice ambigue. De altfel, imediat în continuare este citat un pasaj patristic, care se referă la libertatea omului, nu la comuniunea persoanelor etc.

S-a discutat asupra acestor subiecte, iar propunerea Bisericii Greciei a fost acceptată și din paragraful respectiv a fost șters tot ce se referea la ontologia persoanei și comuniunea persoanelor.

Aceasta înseamnă că propunerea Bisericii noastre cu privire la ontologia persoanei și comuniunea persoanelor a fost acceptată în întregul ei de către ”Sfântul și Marele Sinod”, a fost ștearsă toată fraza care se referă la comuniunea persoanelor ce reflectă după har, prin unitatea neamului omenesc viața și comuniunea Persoanelor dumnezeiești în Sfânta Treime, dar pur și simplu în câteva puncte a rămas termenul de persoană umană pentru o discuție ulterioară.

Consider că aceasta a fost o reușită a Bisericii Greciei. În ciuda acestora, întrucât s-a păstrat și termenul depersoană, mi-am exprimat reținerea.

  1. ”Autonomia și modul de proclamarea acesteia”

La acest text, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a propus să se adauge un nou paragraf și, de asemenea, să se adauge un cuvânt la un paragraf existent.

Adaosul la text este următorul:

”Eparhiile bisericești pentru care a fost emis Tomos sau Act Patriarhal nu pot cere pentru ele acordarea de autonomie, păstrându-se astfel neschimbat statutul lor eclesial existent”.

Și la paragraful 2b, în punctul în care scrie că Biserica Autocefală care primește cerere din partea unei eparhii de a acorda acesteia autonomia ”decide să acorde sau nu autonomia”, Sinodul Bisericii Greciei face adaosuldecide prin unanimitate”.

Comentariu ermineutic

La acest text se adaugă acest paragraf pentru a nu fi perturbate relațiile armonioase dintre Bisericile locale și pentru a se menține unitatea și dragostea în Duhul Sfânt. Eventuala cerere din partea unei Biserici Locale de acordare a autonomiei, mai ales atunci când este îngrădită de Tomosuri Sinodale și Patriarhale, precum și de un Act Sinodal Patriarhal, poate să contribuie la împiedicarea obiectivelor bisericești sau politice și naționaliste separatiste, acestea fiind în detrimentul unității bisericești și naționale.

Prin urmare, adăugarea la text a acestui paragraf asigură unitatea dintre Biserici, pentru că fragmentarea Bisericilor locale creează mai multe probleme decât promite să soluționeze și în orice caz îi favorizează pe clericii iubitori de întâietăți.

Imediat după ce Preafericitul Arhiepiscop al Atenei a citit propunerea Sinodului Bisericii Greciei, Patriarhul Ecumenic a dat explicațiile necesare. Concret, între altele, a spus:

”Pentru fiecare Biserică autocefală a fost emis Tomos, ceea ce înseamnă că în această logică, nici o parte a nici unei Biserici Autocefale nu va putea să revendice autonomia, de vreme ce pentru fiecare a fost emis Tomos sau Act Patriarhal. Oricum, în această logică este interzisă pentru toate autonomia”.

Referindu-se la așa-numitele Țări Noi a dat asigurarea că Patriarhia Ecumenică nu are nici o intenție să acorde autonomie acestor regiuni. A precizat însă că Patriarhia Ecumenică susține că ”acestea sunt eparhiile sale, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât și canonic sunt subordonate Patriarhiei Ecumenice, care după catastrofa din Asia Mică a cedat printr-un acord administrarea mitropoliilor Țărilor Noi Bisericii Surori a Greciei. Din punct de vedere administrativ aceste mitropolii sunt subordonate Bisericii Greciei și nu există nici o obiecție în acest sens”.

A încheiat dând asigurări în fața tuturor Părinților ”Sfântului și Marelui Sinod” că ”nu există nici un motiv de neliniște, nu avem nici o intenție”, dar ”va continua statutul actual”. În plus, a precizat că acest lucru este valabil ”pentru toate Bisericile Autocefale pentru care au fost emise Tomosuri sau Acte”, adică ”nu poate fi acordată autonomia”.

După aceasta, Arhiepiscopul Atenei și întregii Grecii a declarat că îl vom primi cu bucurie pe Patriarhul Ecumenic în Biserica Greciei,  atât în eparhiile de sud, cât și în cele de nord. Prin urmare, Biserica Greciei nu a insistat pe adăugarea acelui paragraf la text, pentru că a considerat că după explicațiile Patriarhului Ecumenic problema era fără obiect.

  • ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”

Textul intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, care a fost prezentat ”Sfântului și Marelui Sinod” spre a fi discutat și a se hotărî asupra lui, a provenit din reunirea a două texte, care au fost elaborate de Conferințele Panortodoxe Presinodale. Unul dintre acestea a avut același titlu cu textul în cauză, iar celălalt avea titlul ”Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică”.

Din reunirea textelor menționate mai sus, care a fost realizată în perioada 2014-2015 de către Comisia Interortodoxă specială pentru Revizuirea textelor, au rezultat anumite probleme și s-au strecurat noțiuni contradictorii, așa cum vom vedea imediat.

  1. Biserica Ortodoxă și cei din afara ei

Textul dinainte de 2014 folosea în titlu termenul de ”restul lumii creștine” pentru creștinii din afara Bisericii Ortodoxe, nu doar pentru cei ai Apusului, ci și ai Răsăritului, și se referea la dialogurile Bisericii Ortodoxe cu aceștia. Celălalt text era împărțit în capitole, după cum urmează: ”Dialogul cu anglicanii”, ”Dialogul cu vechii catolici”, ”Dialogul cu vechile Biserici răsăritene”, ”Dialogul cu romano-catolicii”, ”Dialogul cu luteranii”, ”Dialogul cu reformați”.

Este evident că titulatura de ”restul lumii creștine” cuprinde un cerc larg de creștini, care s-au diferențiat în chestiuni dogmatice de vechea tradiție bisericească, păstrată în Biserica Ortodoxă, care constituie astfel Biserica istorică. Este vorba deopotrivă de ereticii din antichitate și de cei din epoca modernă.

Este de înțeles, desigur, că uneori în vorbire este folosit cuvântul ”Biserică” pentru a fi caracterizate toate grupările și comunitățile creștine, dar este și mai de înțeles că atunci când sunt alcătuite expuneri exacte ale credinței ortodoxe, care vor constitui Hotărâri ale Sfântului și Marelui Sinod, trebuie folosită precizia termenilor și a sensurilor acestora.

De altfel, potrivit profesorului Gheorghios Mantzaridis, termenul de ”biserică” este folosit în limbajul de zi cu zi și cu referire la diferite confesiuni creștine cu sens sociologic. Însă în continuare profesorul atrage atenția că ”folosirea termenului de biserică la nivel teologic cu sens sociologic este derutantă și compromite orice dialog teologic real. Potrivit eclesiologiei ortodoxe, termenul de biserică nu poate fi aplicat unor instituții creștine neortodoxe”.

Să observăm că în vechiul text ”Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică”, care a fost combinat cu textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, între altele se scria:

”Biserica Ortodoxă constată că de-a lungul istoriei, din diferite motive și în diferite moduri, au fost observate multe și importante îndepărtări de la tradiția Bisericii nedespărțite. Astfel, în lumea creștină au apărutconcepții deviante despre unitate și despre însăși esența Bisericii”.

Această semnalare importantă a dispărut din textul unificat, care a fost semnat de Întâistătătorii Bisericilor la Geneva în ianuarie 2016!

Adică, din acest text reieșea clar că Biserica cea Una este Biserica Ortodoxă, câtă vreme celelalte grupări creștine s-au rupt de aceasta. Și totuși acest paragraf a fost șters înainte de a fi semnat textul de către Întâistătători.

Aceste motive au determinat Sinodul Permanent și Sinodul plenar al Bisericii Greciei să adapteze întregul text la sensul titlului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” și astfel au hotărât să folosească, între altele, expresia ”confesiuni și comunități creștine”. Concret:

La paragraful 6 scria: ”Biserica Ortodoxă recunoaşte existenţa istorică a altor Biserici şi confesiuni creştine, cu care nu este în comuniune”.

În locul acestuia, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare:

”Biserica Ortodoxă cunoaşte existenţa istorică a altorconfesiuni și comunități creştine, cu care nu este în comuniune”. Aceeași expresie este reluată în același paragraf, precum și în paragrafele 16, 19, 20 și 21 ale aceluiași text și este corectată în același mod.

Comentariu ermineutic

După cum se știe, titlul acestui text se referă la Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine, a Răsăritului și a Apusului, adică la precalcedonieni, nestorieni, monoteliți, romano-catolici, anglicani, vechi-catolici, reformați etc.

Prin urmare, conținutul textului nu trebuie să se diferențieze de titlul său, care arată diferența dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine.

Restul lumii creștine, adică cel din afara Bisericii Ortodoxe, în afară de creștinii Răsăritului, se împarte în creștinii Apusului, care s-au rupt de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică din secolul al XI-lea, avându-l ca centru pe Papă, precum și în protestanții care s-au rupt de Papă, care sunt împărțiți în multe grupări creștine. În al doilea mileniu li s-a atribuit diferite denumiri caracteristice, adică unii au fost caracterizați drept latini, franco-latini, papistași etc., iar ceilalți, reformați, protestanți, anglicani, iar grupările lor au fost numite confesiuni. Creștinii Răsăritului se numără printre aceștia.

Întrucât Biserica Ortodoxă are conștiința de sine că este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, de aceea, dintre alte caracteristici atribuite restului lumii creștine, cum ar fi ”Biserici eterodoxe” etc., Sinodul Bisericii Greciei a preferat termenul de ”confesiuni și comunități creștine”.

Textele care urmează a fi emise de Sfântul și Marele Sinod trebuie să fie expuneri exacte ale credinței ortodoxe și ale conștiinței de sine universale și să folosească o terminologie cât mai exactă cu putință, în acord cu tradiția de veacuri a Bisericii.

La Sinodul din Creta a avut loc o foarte amplă discuție pe această temă, pentru că și alte două Biserici au avut propuneri în acest sens, anume Patriarhia României a propus să fie înlocuită expresia ”biserici creștine” cu expresia ”comunități eterodoxe”, iar Biserica Ciprului a propus să fie caracterizate drept ”Biserici eterodoxe”.

Exista posibilitatea să fie păstrată expresia care exista în titlul textului, adică ”Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine” sau expresia ”Biserica Ortodoxă și cei din afara acesteia” sau ”neortodocșii”.

În timpul discuției, Patriarhia României și-a retras propunerea și au rămas propunerile Bisericilor Ciprului și a Greciei.

Această propunere a Bisericii Greciei nu a fost acceptată și Patriarhul Ecumenic l-a îndemnat pe Arhiepiscopul Atenei, Ieronim, să depună o nouă propunere. După aceasta, Arhiepiscopul a făcut delegației Bisericii Greciei o nouă propunere, acceptată prin majoritate de arhiereii delegației.

Pentru noua propunere nu exista împuternicire din partea Sinodului Bisericii Greciei, după cum, de asemenea, sensul acesteia nu corespundea propunerilor Sinodului plenar al Bisericii Greciei. Din păcate, la toate acestea se adaugă și faptul că hotărârea s-a luat în câteva minute. Conținutul propunerii delegației Bisericii Greciei este următorul:

Biserica Greciei propune ”la paragraful al 6-lea, în loc de: «Biserica Ortodoxă recunoaște [notă: în textul inițial, verbul era cunoaște nu recunoaște] existența istorică a altor Biserici și confesiuni creștine», «Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici și confesiuni creștine eterodoxe»”.

În forma finală, la o nouă redactare, textul a fost transformat după cum urmează: ”Biserica Ortodoxăacceptă denumirea istorică a altor Biserici și confesiunilor creștine eterodoxe, care nu se află în comuniune cu aceasta”. Adică, ”cunoaște” a devenit ”acceptă”, ”existența istorică” a devenit ”denumire istorică” și la termenul ”Biserici” s-a adăugat cuvântul ”eterodoxe”.

Întrebările sunt multe: De ce nu a rămas verbul ”cunoaște”? Există denumirea unui lucru fără existența acestuia? Ce înseamnă ”Biserici creștine eterodoxe”, de vreme ce eterodox înseamnă eretic?

Arhiepiscopul Atenei, Ieronim, a citit chiar și raționamentul hotărârii, potrivit cu Buletinul de Presă care a fost emis de Sfântul Sinod al Bisericii Greciei:

”Prin acest amendament obținem o hotărâre sinodală care pentru prima oară în istorie limitează cadrul istoric al relațiilor cu eterodocșii nu la existență, ci DOAR la denumirea istorică a acestora ca Biserici sau confesiuni creștine eterodoxe. Urmările eclesiologice ale acestei modificări sunt de la sine înțelese. Nu doar că nu influențează negativ în vreun fel oarecare îndelungata tradiție ortodoxă, ci dimpotrivă în mod clar eclesiologia ortodoxă este păstrată neatinsă”.

Această nouă propunere a fost acceptată de către Patriarhia Ecumenică și mulți dintre ierarhii prezenți au aplaudat.

Prin urmare, propunerea Sinodului Bisericii Greciei nu a fost acceptată, ci doar noua propunere adoptată prin majoritate a Delegației Bisericii Greciei.

În Buletinul de Presă al Bisericii Greciei din acea zi (25.06.2016) a fost formulată opinia că Delegația Bisericii noastre a făcut noua propunere ”urmând (sic) spiritul hotărârilor Sinodului Greciei”.

Însă, în ciuda bunelor intenții ale Arhiepiscopului și ale câtorva ierarhi preocupați să se încheie subiectul fără multă discuție, orice cititor serios al celor două texte va constata că noua propunere, pe care a impus-o prin majoritate Delegația Bisericii noastre, nu era în spiritul hotărârii Sinodului plenar. Acest subiect îl voi dezvolta în alt text, în care voi prezenta în detaliu că propunerea aceasta este în esența ei anti-ortodoxă din multe motive teologice.

În timpul scurtei discuții pe care am avut-o între membrii delegației, am subliniat că din motive de conștiință și teologice, și mai ales pentru că nu am avut împuternicirea Sinodului Bisericii Greciei să modificăm hotărârea acestuia, nu sunt de acord și nu voi semna textul respectiv. Acesta a fost motivul pentru care m-am abținut de la dezbaterea pe articole în Sinod a acestui text și, desigur, nu am semnat textul respectiv.

Două au fost, în opinia mea, faptele triste care au avut loc: a) eludarea hotărârii Sinodului Bisericii Greciei, în mod inconștient sau conștient, și b) recunoașterea eclesialității confesiunilor eterodoxe, adică a comunităților eretice. Acest lucru este foarte periculos, dacă se gândește cineva că doar în Statele Unite există peste 50 000 de grupări protestante creștine, cu multe particularități fiecare dintre acestea care sunt numite ”Biserici”!

  1. Participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB)

La paragraful 17 se face referire la Consiliul Mondial al Bisericilor și la participarea Bisericilor Ortodoxe la acesta. În ce le privește, Bisericile Ortodoxe ”contribuie prin toate mijloacele care le stau la dispoziţie la mărturisirea adevărului şi la promovarea unităţii creştinilor”.

În Sinodul Bisericii Greciei întrunit în mai a.c. a avut loc o amplă discuție despre CMB. O parte a arhiereilor au cerut să fie șterse paragrafele textului care se referă la CMB, iar Biserica Greciei să se retragă din CMB. S-a votat prin ridicarea mâinii și predominat poziția de a fi păstrate în text paragrafele respective, iar Biserica Greciei să continue să participe în CMB. Eu, personal, am susținut poziția de a fi observatori, așa cum fac ”romano-catolicii”.

După aceasta, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare la respectivul paragraf:

”Bisericile Ortodoxe locale, membre ale CMB,… contribuie prin toate mijloacele care le stau la dispozițieprin promovarea coexistenței pașnice și a colaborării în provocările și problemele socio-politice majore”.

Comentariu ermineutic

Participarea Bisericii Ortodoxe la ”Consiliul Mondial al Bisericilor” (CMB) se face cu anumite premise și anumite criterii stabilite. Biserica Ortodoxă nu acceptă în nici un chip ideea ”egalității confesiunilor” și CMB ”nu este o supra-Biserică și în nici o circumstanță nu este permis  să devină așa ceva”.

Acest lucru justifică întru totul înlocuirea frazei în care se afirmă că Bisericile Ortodoxe locale, participante ca membre în CMB ”contribuie prin toate mijloacele care le stau la dispoziţie la mărturisirea adevărului şi la promovarea unităţii creştinilor” cu formularea: ”contribuie prin toate mijloacele care le stau la dispoziție prin promovarea coexistenței pașnice și a colaborării în provocările și problemele socio-politice majore”.

Conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe îi impune să colaboreze cu comunitățile și confesiunile creștine, ale Răsăritului și Apusului, pentru soluționarea numeroaselor probleme sociale, cum sunt războaiele, numeroasele crize sociale etc. Însă ori de câte ori se discută despre unitatea creștinilor, acest lucru se face cu perspectiva de a se întoarce cei care s-au îndepărtat de la tradiția unitară a primului mileniu la Biserica Ortodoxă, care păstrează adevărul credinței revelate.

Această propunere a Bisericii Greciei a fost acceptată în text, prin ștergerea cuvântului ”problemele”, lăsând expresia ”provocările socio-politice”.

  • Dialogurile cu eterodocșii și modul de intrare a lor în Biserica Ortodoxă

La paragraful 20 al textului inițial scria:

”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu alte biserici şi confesiuni creştine sunt întotdeauna determinate pe baza criteriilor canonice ale tradiţiei bisericeşti deja constituite (canonul 7 al Sinodului II Ecumenic şi canonul 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext)”.

În locul acestuia, Sinodul Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea revizuire și reformulare, după cum se vede în expresiile subliniate cu litere îngroșate:

”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu alte confesiuni și comunități creştine sunt întotdeauna determinate pe baza principiilor eclesiologiei ortodoxe și a criteriilor canonice ale tradiţiei bisericeşti deja constituite, în conformitate cu sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice și ale Sinoadelor Locale recunoscute de acestea, precum sunt Canoanele 46, 47 și 50 ale Sfinților Apostoli, 8 și 19 ale Sinodului I Ecumenic, Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic, Canonul 95 al Sinodului Quinisext și Canoanele 7 și8 al Sinodului de la Laodiceea.

Se precizează că atunci când este aplicată primirea prin iconomie a eterodocșilor prin Libellus și sfânta Mirungere, nu înseamnă că Biserica Ortodoxă recunoaște valabilitatea Botezului sau a altor Taine ale acestora”.

Comentariu ermineutic

Biserica Ortodoxă totdeauna dialoghează ”cu cei care s-au separat, cu cei mai de departe sau mai de aproape”, pe baza unor criterii teologice și canonice ale tradiției bisericești deja constituite, care a fost stabilită prin hotărârile dogmatice și sfintele Canoane ale Sinoadelor Locale și Ecumenice.

Hotărârile dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice sunt formularea credinței revelate și sfintele Canoane sunt aplicarea dogmelor-hotărârilor dogmatice în administrație și în practica pastorală a Bisericii. Folosirea selectivă a sfintelor Canoane nu este în acord cu conștiința bisericească ortodoxă.

Se știe că sfintele Canoane ale Sinoadelor Locale din antichitate și Canoanele Părinților au dobândit autoritate ecumenică prin Canonul 2 al Sinodului Ecumenic Quinisext. Respectivele Canoane se referă la modul de primire a eterodocșilor în Biserica Ortodoxă, uneori prin aplicarea akriviei, alteori prin aplicarea iconomiei. Aplicarea akriviei se face prin Botez, în timp ce aplicarea iconomiei se face prin Libellus și mirungere, încă cu niște premise clare, adică, dacă în gruparea eretică de care aparțineau mai înainte au fost botezați prin invocarea Dumnezeului treimic și prin păstrarea tipicului Botezului, adică prin întreita afundare.

Potrivit Sfântului Nicodim Aghioritul ”în Biserica lui Hristos se păstrează două feluri de chivernisire și îndreptare”, anume akrivia și iconomia. Episcopii, care sunt ”iconomisitori ai Bisericii lui Hristos”, exprimă în practică taina dumnezeieștii iconomii, adică taina întrupării Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Iconomia este o suspendare a akriviei pentru un interval scurt de timp și pentru motive speciale și nu poate fi transformată în akrivie cu valabilitate permanentă.

Apoi, prin acceptarea după iconomie a eterodocșilor, prin Libellus și sfânta mirungere nu se înțelege recunoașterea valabilitatea Botezului sau a celorlalte taine din afara Bisericii.

Hotărârea sinodală a Patriarhilor Răsăritului din anul 1484, care avea conștiința că era ”ecumenică”, după cum însăși mărturisește, în afara de faptul că a anulat hotărârile Sinodului de la Ferrara-Florența, în același timp a hotărât ca primirea ”latinilor” și a celor care se întorc ”de la erezia latină la adevărul Evangheliei” lui Hristos să se facă prin Libellus și mirungere. În slujba care a fost alcătuită se face referire la ”erezia latină” și la întoarcerea la ”teologia curată a bunei credințe, la mărturia acestora și la tradiție”.

În acea epocă, desigur, se aplica încă și la latini tipicul exact al botezului, adică întreita afundare, care a fost anulată mai târziu, la Conciliul Tridentin (1545-1563), și din acest motiv s-a hotărât atunci ca primirea latinilor de către Biserica Ortodoxă să se facă prin Libellus și mirungere.

În cele din urmă, din propunerea Bisericii Greciei a fost acceptată doar afirmația că Dialogurile sunt totdeauna determinate pe baza principiilor eclesiologiei ortodoxe, iar celelalte trei propuneri, care clarifică ce înseamnă principii ale eclesiologiei ortodoxe, nu au fost acceptate. Concret:

  1. Nu a fost acceptat amendamentul: ”cu celelalte confesiuni și comunități creștine”, pentru că însăși Biserica Greciei depusese anterior o nouă propunere pe această temă.

Trebuie observat că, deși nu a fost acceptată propunerea Bisericii Greciei ca expresia ”cu alte Biserici și confesiuni creștine” să fie înlocuită cu expresia ”cu alte confesiuni și comunități creștine”, însă expresia ”cu alte Biserici creștine” a fost înlocuită cu expresia ”cu restul lumii creștine”. Ceea ce este paradoxal este că aici a fost acceptată modificarea, în timp ce la paragraful 6 nu a fost acceptată, fie și cu aceeași expresie: ”cu restul lumii creștine”.

  1. Nu a fost acceptat adaosul privitor la Canoanele 46, 47 și 50 ale Sfinților Apostoli, Canoanele 18 și 19 ale Sinodului I Ecumenic și Canoanele 7 și 8 ale Sinodului de la Laodiceea, la al căror conținut s-a făcut referire mai sus.
  2. Nu a fost acceptată propunerea Sinodului plenar al Bisericii Greciei potrivit căreia, ”atunci când se aplică primirea prin iconomie a eterodocșilor prin Libellus și sfânta Mirungere, nu înseamnă că Biserica Ortodoxă recunoaște valabilitatea Botezului sau a celorlalte Taine ale acestora”.

În același timp, a fost ștearsă din textul inițial referirea la Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic și la Canonul 95 la Sinodului Ecumenic Quinisext.

Asta înseamnă că în acest paragraf, prin neacceptarea propunerii Bisericii Greciei, Sinodul din Creta a acceptat cel puțin teologia baptismală, dacă nu și alte concepții teologice problematice. De altfel, pe durata dezbaterii în Sinod se făcea auzită părerea că Botezul eterodocșilor este valid!

Unii ierarhi din alte Biserici Ortodoxe, în timpul dezbaterii, afirmau că nu e posibil să nu acceptăm valabilitatea Botezului eterodocșilor, de vreme ce de altfel acceptăm căsătoriile mixte, adică cele dintre ortodocși și eterodocși. Ceea ce s-a spus în mod oficial m-a determinat de altfel ca în textul despre Taina Căsătoriei să îmi exprim reținerea clară față de urmările eclesiologice ale căsătoriilor mixte.

  1. Despre sistemul sinodal

La paragraful 22 al textului Întâistătătorilor scria:

”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.

În locul acestuia, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare:

”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată (s-au șters cuvintele decât numai) prin sistemul sinodal (Canoanele 6 al Sinodului II Ecumenic și Canoanele 14 și 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol)”. De asemenea, a propus ștergerea expresiei: ”care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.

Asta înseamnă că în punctul acesta Biserica Greciei a șters cuvintele DECÂT NUMAI, potrivit cărora păstrarea credinței ortodoxe autentice este asigurată DECÂT NUMAI prin sistemul sinodal, a adăugat respectivele canoane, și a șters expresia potrivit căreia sistemul sinodal ar constitui dintotdeauna ”judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.

Comentariu ermineutic

Sistemul sinodal este baza și expresia regimului bisericesc ortodox. Biserica Ortodoxă trăiește și lucrează la toate nivelurile ei ca Sinod, adică Sinod ”între episcopi și capii Bisericilor locale, care astfel mărturisește comuniunea Bisericilor aflate sub aceștia; de asemenea și în orice act de comuniune al primului dintre episcopi (mitropolitul) cu episcopii de sub el, al episcopului cu preoții acestuia; al preotului, capul unei comunități cu clericii și mirenii care fac parte din acea comunitate, al mirenilor între ei” (Arhim. Gheorghios Kapsanis, Egumenul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte, «Ἡ Ποιµαντική ∆ιακονία κατά τούςἱερούς Κανόνας» [”Slujirea pastorală după sfintele Canoane”], ed. Ἄθως, Pireu, 1976, p. 112 și urm.).

Sistemul sinodal la nivelul episcopilor exprimă și asigură conștiința Bisericilor Ortodoxe, cler și popor, care conștiință este trăită în Taine, în nevoință și în mărturisirea credinței. Desigur, Sinodul episcopilor este cel care ia hotărârile finale, dar episcopii exprimă învățătura Prorocilor, a Apostolilor și a Părinților, la fel ca și conștiința poporului credincios – clerici, monahi și mireni.

Pentru a ilustra acest lucru, menționăm că în hotărârea Sinodului plenar al Bisericii Greciei se face referire la sfintele Canoane 6 al Sinodului II Ecumenic și 14 și 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol, care asigură unitatea Bisericii, conștiința bisericească de obște și aplicarea dreptății. Nu poate fi conceput Sinod al episcopilor fără poporul lui Dumnezeu, nici turmă fără păstori canonici.

Este semnificativ în acest sens că Înaltpreasfințitul Mitropolit al Iliei, Gherman, care a prezentat o comunicare pe această temă în plenul Sinodului, a propus corectura menționată aducând următoarea justificare:

”Întrucât este posibil ca acest text să fie răstălmăcit de către unii și să se creadă că Sfântul și Marele Sinod acceptă că infailibilitatea în Biserica Ortodoxă este exprimată de către episcopii în Sinod, fără să se țină seama și de întregul clerului și poporului ortodox”.

În același timp, făcând această propunere, a făcut trimitere la o carte relevantă în acest sens: Arhiepiscopul Stylianos (Charkianakis) al Australiei, Περί τό ἀλάθητοντῆς Ἐκκλησίας ἐν τῇ Ὀρθοδόξῳ Θεολογία [Despre infailibilitatea Bisericii în teologia ortodoxă], ed. Ἀποστολικῆς ∆ιακονίας τῆς Ἐκλησίας τῆς Ἑλλάδος, Atena 2014.

În final nu a fost acceptată propunerea Bisericii Greciei de a fi șterse cuvintele ”decât numai”, iar din propunerea de a fi adăugate anumite canoane, a rămas doar Canonul 6 al Sinodului II Ecumenic, nu și Canoanele 14 și 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol.

De asemenea, nu a fost ștearsă ultima expresie, așa cum a propus Biserica Greciei, ci a fost modificată prin expresia potrivit căreia sistemul sinodal a constitui dintotdeauna în Biserică ”autoritatea supremă în materie de credință și de rânduieli canonice”, adică la subiectele legate de credință au fost adăugate și rânduielile canonice.

 

  1. Uniația și antagonismele inter-confesionale

La paragraful 23 al textului Întâistătătorilor se făcea referire la dialogul teologic inter-creștin, ”excluzând orice act sau demers provocator de competiție inter-confesională”.

În acest text, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a adăugat între paranteze cuvântul Uniația.

În continuarea textului scrie:

”În acest spirit, Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca toţi creştinii cu intenţii bune, inspiraţi de principiile fundamentale comune ale credinţei noastre, să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul ideal par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase pe care ni le pune lumea de astăzi”.

La acest paragraf, Sinodul Bisericii Greciei a făcut trei corecturi. În loc de ”principii ale credinței” pune ”principii ale Evangheliei”. Corectează expresia ”să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul ideal par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase pe care ni le pune lumea de astăzi” prin: ”să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase ale lumii de astăzi”. Și este șters cuvântul ”ideal” înainte de cuvântul ”model”.

 

Comentariu ermineutic

Dialogul teologic care există între diferitele confesiuni și comunități creștine trebuie să se facă pe baza unor criterii și premise teologice și bisericești, este un dialog al dragostei în dragoste și un dialog al adevărului în dragoste, pe baza Evangheliei și al tâlcuirii adevărate a acesteia prin tradiția bisericească, patristică. Existența Uniației constituie un obstacol în calea adevăratului dialog, pentru că este un sistem unionist perfid, adică un mod mincinos de unire prin păstrarea tuturor diferențelor teologice și a unei uniri exterioare aparente, adică este vorba de o falsă unire, fără criterii teologice și eclesiale. Adevăratul mod de unire este specificarea diferențelor teologice și întoarcerea celor care s-au abătut la tradiția autentică a Prorocilor, Apostolilor și Părinților.

De asemenea, soluționarea tuturor problemelor contemporane se face pe baza învățăturii Evangheliei, așa cum aceasta este păstrată în Biserică și tâlcuită de aceasta, după cum și pe baza modelului omului în Hristos, adică al sfântului, și nu este vorba de un om ideal, ci de Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, așa cum Acesta se descoperă sfinților și trăiește în aceștia, după cuvântul Apostolului Pavel: ”nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20).

Propunerea de modificare a expresiei ”principiile fundamentale comune ale credinţei noastre” în ”principiile comune ale Evangheliei” a fost acceptată.

S-a făcut de asemenea și corectarea expresiei ”problemele… pe care ni le pune lumea de astăzi” cu expresia ”probleme ale lumii de azi”, dar nu este decât o corectură de exprimare.

A fost acceptată și ștergerea cuvântului ”ideal” din expresia ”model ideal”.

Adăugarea la text a cuvântului ”Uniație” între paranteze în următoarea expresie a textului inițial:  ”excluzând orice act sau demers provocator de competiție inter-confesională” a fost acceptată după cum urmează: ”excluzând orice act de prozelitism, Uniație sau alt demers provocator de competiție inter-confesională”.

Aceasta înseamnă că în acest punct au fost acceptate unele corecturi de exprimare, precum și chestiunea legată de Uniație, fără însă a fi condamnată în mod expres, ci doar se subliniază că dialogul teologic inter-creștin trebuie să fie ”totdeauna însoţit de mărturie în lume şi de acţiuni care să exprime «bucuria negrăită a Evangheliei» (1 Petru 1,8), excluzând orice act de prozelitism, Uniație sau alt demers provocator de competiție inter-confesională”.

Prin urmare, nu este condamnată explicit Uniația ca formațiune creștină particulară, dar s-a hotărât să fie excluse (”excluzând”), să fie condamnate actele de prozelitism și competiție atât din partea Uniației, cât și din partea oricărei alte confesiuni.

 

  1. Biserica Ortodoxă și divizarea lumii creștine

La paragraful 24 se menționa că ”este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în lumea creştină divizată, pe baza tradiţiei apostolice şi a credinţei sale”.

Sinodul Bisericii Greciei a adăugat cuvântul ”restul” la expresia ”lumea creștină divizată”, adică: ”restul divizat al lumii creștine”.

Același lucru l-a repetat și la paragrafele 4 și 5.

 

Comentariu ermineutic

Biserica Ortodoxă se roagă la toate slujbele sale pentru unirea tuturor și se străduiește în multe chipuri pentru această lucrare, dar în același timp consideră că restul lumii creștine, lumea creștină din afara Bisericii, este divizată.

Biserica Ortodoxă nu se include pe sine în lumea divizată, ci îi cheamă pe toți la unitatea ei. Unitatea Bisericii Ortodoxe este un dat, ca Trupul adevărat al lui Hristos, avându-L drept Cap pe Hristos. Nu există nici mai multe capete, nici mai multe trupuri.

Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efeseni 1:22-23).

Această propunere a Bisericii Greciei nu a fost acceptată și nu s-a adăugat la text cuvântul ”restul”, iar textul a rămas așa cum era, adică ”în lumea creștină divizată”.

 

  • O singură turmă și adunarea eterodocșilor în aceasta

În ultimul paragraf, nenumerotat, al textului, scria:

”Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca ziua în care Domnul să împlinească speranţa Bisericilor Ortodoxe: „și va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10:16) să fie mai aproape”.

În locul acestuia, Sinodul Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare:

”Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca ziua în care Domnul să împlinească speranţa Bisericii Ortodoxe de a se aduna în ea toți cei risipiți și „va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10:16)”.

 

Comentariu ermineutic

Păstorul cel unul este Cel care unește turma cea una, după cuvântul lui Hristos: ”Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10:16).

Pasajul acesta se referă la oamenii creați de Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt și care se află în afara staulului oilor, de aceea și trebuie să fie călăuziți de Hristos, să audă glasul Lui și să devină o turmă, în care va stăpâni Păstorul cel Unul.

Sfântul Vasilie cel Mare, tâlcuind acest cuvânt al lui Hristos, scrie:

”Când vorbește despre cei dintre neamuri chemați la mântuire, [Hristos] face referire la un staul distinct de cel al iudeilor”. Prin urmare, acest cuvânt al lui Hristos definește sinagoga iudeilor ca ”staul”. ”Celelalte oi” sunt neamurile care prin dumnezeiasca revelație Îl vor primi pe Hristos. Cele două staule se vor uni și vor alcătui o turmă ”din iudei și din neamuri”, după cuvântul fericitului Eftimie Zigabenul, fapt care s-a împlinit la Cincizecime și după aceasta.

Prin analogie, pasajul acesta se aplică și Bisericii lui Hristos. ”Oi” ale lui Hristos sunt oamenii, creați de către El. ”Staul” al oilor este Biserica Ortodoxă, care păstrează Tradiția apostolică și patristică și este Turma cea una sub Păstorul cel unul. Creștinii care se află ”în afara acesteia”, numiți cu tot felul de nume diferite, trebuie să se întoarcă la credința, tradiția și viața Turmei celei una a lui Hristos. Această lucrare se numește adunare a lor în Turma cea adevărată și se realizează prin lucrarea-energia lui Dumnezeu, împreună-lucrând și voința lor.

Propunere aceasta a fost făcută pentru a exclude teoria ramurilor, potrivit căreia s-a pierdut unitatea dintre creștini și, prin urmare, inclusiv ortodocșii sunt ramuri distincte ale copacului și se zbat și ei pentru unitatea lor.

Propunerea Bisericii Greciei a fost respinsă și nu a trecut în text.

 

Din toate acestea se vede clar că propunerea de bază a Bisericii Greciei era să se precizeze că grupările creștine care acționează în Răsărit și Apus nu pot fi numite ”Biserici”, ci comunități și confesiuni creștine. Pe această temă a avut loc o amplă dezbatere, așa că, la îndemnul Patriarhului Ecumenic, Delegația Bisericii Greciei a făcut o nouă propunere, care a fost acceptată și a fost inclusă în text.

După aceasta, următoarele corecturi propuse nu au fost susținute competent și, astfel, principalele intervenții hotărâte de Sinodul Bisericii Greciei au fost cumva zădărnicite, cu excepția câtorva corecturi de exprimare.

Prin urmare, din textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” nu au fost acceptate următoarele hotărâri ale Sinodului.

Paragraful 6

”Biserica Ortodoxă cunoaște existența istorică a altor confesiuni și comunități creștine, care nu se află în comuniune cu aceasta”.

(Iar noua propunere pe care a depus-o Delegația Bisericii Greciei este problematică din punct de vedere eclesiologic.)

Paragraful 20

”cu celelalte confesiuni și comunități creștine”

”în conformitate cu sfintele Canoane ale Sinoadelor Ecumenice și ale Sinoadelor Locale recunoscute de acestea”

”precum sunt Canoanele 46, 47 și 50 ale Sfinților Apostoli, Canoanele 8 și 9 ale Sinodului I Ecumenic, Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic, Canonul 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext și Canoanele 7 și 8 ale Sinodului de la Laodiceea.”

”Se precizează că, atunci când se aplică primirea eterodocșilor prin iconomie, prin Libellus și sfânta Mirungere, nu înseamnă că Biserica Ortodoxă recunoaște valabilitatea Botezului sau a celorlalte Taine ale acestora”.

Paragraful 22

”păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată (decât numai) prin sistemul sinodal”

”… (Canoane… și 14 și 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol)… ”

”care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul competent şi ultim în materie de credinţă”. (a fost amendat corespunzător)

Paragraful 24 (și paragrafele 4 și 5)

”restul divizat al lumii creștine”

Epilog

”nădejdea Bisericii Ortodoxe de adunare în aceasta a tuturor celor risipiți”

 

  1. Enciclica ”Sfântului și Marelui Sinod”

Sinodul Permanent al Bisericii Greciei, la ședința sa din iunie 2016, în urma unei discuții în acest sens care a avut loc în Sinodul Plenar al Bisericii Greciei din mai, a hotărât să adopte o propunere a mea de a fi inclusă în Enciclica ”Sfântului și Marelui Sinod” precizarea că întreaga viață a Bisericii este un Sinod neîntrerupt și, când aveau loc Sinoade Locale și Ecumenice în primul și al doilea mileniu al Bisericii, ele exprimau experiența și mărturisirea Cincizecimii.

În aceste cadre ar trebui să se vorbească despre Marile Sinoade din timpul Sfântului Fotie cel Mare și al Sfântului Grigorie Palama, care au fost caracterizate de mulți ca Sinoade Ecumenice.

Va trebui evidențiat că Sinodul din timpul Sfântului Fotie cel Mare a fost caracterizat ca Sinodul VIII Ecumenic prin Hotărârea Patriarhilor Răsăritului din 1848, iar hotărârile Sinodului din 1351 din timpul Sfântului Grigorie Palama au fost cuprinse în ”Sinodiconul Ortodoxiei”, care este citit în prima Duminică a Postului Mare, adică în Duminica Ortodoxiei.

Înaltpreasfințitul Mitropolit de Ilion, Petroupoli și Acharnon, Atenagora, care a fost reprezentant al Bisericii Greciei în Comisia de Redactare a Enciclicei ”Sfântului și Marelui Sinod” și cu care m-am aflat în continuu în contact telefonic pe durata alcătuirii Enciclicei, a făcut această propunere în Comisie și astfel a fost alcătuit următorul paragraf în Enciclica menționată mai sus:

”3. Biserica Ortodoxă, în unitatea şi universalitatea (sobornicitatea) ei, este Biserica Sinoadelor, începând cu Sinodul Apostolic din Ierusalim (Faptele Apostolilor 15, 5-29) şi până astăzi. Biserica în sine este un Sinod, stabilit de Hristos și călăuzit de Duhul Sfânt, conform cuvântului apostolic: „părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă” (Faptele Apostolilor 15, 28). Prin Sinoadele Ecumenice și Locale, Biserica a binevestit și binevestește taina Sfintei Treimi, care s-a descoperit prin întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrarea sinodală se continuă neîntrerupt în istorie prin sinoadele ulterioare, de autoritate universală, cum sunt, spre exemplu, Marele Sinod convocat de Marele Fotie, Patriarhul Constantinopolului (879-880) și Marile Sinoade convocate de Sfântul Grigorie Palama (1341, 1351, 1368), prin care s-a confirmat adevărul de credință, în special cu privire la purcederea Duhului Sfânt și participarea omului la energiile divine necreate. De asemenea, și prin Sfintele și Marile Sinoade din Constantinopol din anul 1484 pentru respingerea sinodului unionist de la Florența (1438-1439), cele din anii 1638, 1642 și 1691 pentru respingerea învățăturilor protestante, precum și cel din 1872 pentru condamnarea etnofiletismului ca erezie eclesiologică”.

Consider că în această chestiune Biserica noastră a avut un succes important, care trebuie recunoscut. Nu știu însă de ce între Sinoadele din timpul Sfântului Grigorie Palama nu a fost inclus și Sinodul din 1347, care între altele l-a ales pe Sfântul Grigorie Palama Arhiepiscop al Tesalonicului.

 

Concluzii

Propunerile Sinodului Bisericii Greciei către ”Sfântul și Marele Sinod” au fost făcute în perspectiva dezbaterii asupra lor și a acceptării lor și de către celelalte Biserici. Nu poate cineva să fie absolut în aceste chestiuni și să ceară să fie acceptate neapărat propunerile sale pe durata dezbaterilor. De altfel, și alte Biserici au făcut propuneri, dintre care unele au fost acceptate, altele nu.

Problema, însă, în ce privește Biserica Greciei, este că pentru textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” Delegația Elenă a depus o nouă propunere, diferită de propunerea Sinodului plenar al Bisericii Greciei, care, în opinia mea, este problematică, lucru care a avut consecințe și asupra celorlalte propuneri pe care le-a depus la acest text.

În orice caz, din cele consemnate anterior se pot trage următoarele concluzii.

  1. Delegația Bisericii Greciei a reușit să includă pozițiile Sinodului elen în primul text, cel despre ontologia persoanei umane. Pe de o parte, în text a rămas cuvântul ”persoană”, alături de cel de ”om” în vederea unei dezbateri ulterioare, dar a fost eliminat tot ce se referea la ontologia persoanei în conexiune cu Dumnezeul Treimic, anume că omul este purtător al chipului Dumnezeului personal, că această comuniune a persoanelor reflectă după har, prin unitatea neamului omenesc, viața din interiorul Sfintei Treimi și comuniunea dumnezeieștilor Persoane.

Aceasta înseamnă că întreaga teologie contemporană despre comuniunea Persoanelor dumnezeiești, despre om ca purtător al chipului Dumnezeului personal, iar nu ca făptură creată după chip și după asemănarea lui Dumnezeu și despre comuniunea persoanelor umane ce reflectă harul Dumnezeului Treimic, care constituie personalismul contemporan, au fost respinse de ”Sfântul și Marele Sinod”.

  1. În ce privește textul despre autonomie, Biserica Greciei a primit asigurarea Patriarhului Ecumenic că va rămâne valabil statutul existent al Țărilor Noi, că, altfel spus, Mitropoliile acestea sunt subordonate canonic Patriarhiei Ecumenice, dar au fost încredințate sub tutela Bisericii Autocefale a Greciei pentru administrarea lor, că va fi păstrat acest statut și că nu se va acorda autonomie acestor regiuni și nici altor regiuni pentru care a fost emis Tomos sau Act Patriarhal.
  2. În ce privește cel mai important text, cel care se referea la relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, după ce Delegația Bisericii Grecia a modificat hotărârea Sinodului elen în punctul de bază și a depus, votând prin majoritate, o nouă propunere fără împuternicire din partea Sinodului elen, nu au fost susținute competent celelalte propuneri esențiale, cele referitoare la validitatea sau invaliditatea botezului eterodocșilor și la rugăciunea pentru adunarea acestora în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică.

Astfel, textul final este diplomatic, fiind caracterizat de o ”ambiguitate creatoare”, după cum s-a scris, și conține argumente care pot fi acceptate de toate părțile, de aceea consider că displace deopotrivă ortodocșilor și eterodocșilor, este îmbibat de teologie baptismală și, indirect, dar clar, și de teoria ramurilor, după cum s-a văzut și din discuții, și de asemenea, dezbaterea s-a deplasat ușor, dar conștient, de la principiul exclusivității la principiul inclusivității.

După cum se știe, în virtutea principiului exclusivității se afirmă că Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, în timp ce, potrivit principiului inclusivității, se afirmă că există multe Biserici, în care se recunoaște ca punct de bază Botezul valid, iar Dialogurile au loc în vederea ajungerii la unitatea depline. Adică, potrivit principiului inclusivității, hotarele canonice și sacramentale ale Bisericii nu coincid, așa cum este valabil în mod clar potrivit principiului exclusivității.

În orice caz, a surprins faptul că unii ierarhi care dețin importante poziții în Biserică și se află la vârsta a treia a vieții lor susțineau poziții antiortodoxe justificând că așa i-au învățat profesorii lor, în prima jumătate a secolului XX, deși între timp a avut loc o amplă cercetare pe baza izvoarelor patristice, ca de pildă la Sfântul Irineu, Episcopul Lugdumului, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama etc., care cercetare a răsturnat aceste poziții.

De altfel, până în secolul al XIX-lea exista aceeași terminologie cu privire la Biserica Ortodoxă și eterodocși, cu puține excepții, care a fost răsturnată la începuturile secolului al XX-lea prin Enciclica Patriarhiei Ecumenice ”Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, din 1920, care a avut loc după diferite evenimente care au precedat această Enciclică.

Paradoxul este că ierarhii aceștia îi invocau pe profesorii lor, care, în mod clar, așa cum a demonstrat cercetarea științifică, fuseseră influențați de teologia scolastică și  protestantă, și nu au făcut ei înșiși ulterior cercetări patristice, pe care ar fi fost datori să le facă, indiferent de faptul că erau succesorii profesorilor menționați. Și, oricum, este paradoxal ca un ierarh să invoce niște profesori depășiți și nu pe Prorocii, Apostolii și Părinții Bisericii, așa cum a mărturisit la hirotonia sa întru episcop.

 

Septembrie 2016

Sursa: http://parembasis.gr/images/AGIA_MEGALH_SYNODOS_2016/NAYPAKTOY_APOFASEIS_ISI_AMSOE_KATALHJH.pdf

Traducere: Tatiana Petrache, pentru Revista Atitudini

SURSA: http://www.atitudini.com/2016/10/mitropolitul-ierotheos-vlachos-hotararile-sinodului-plenar-al-bisericii-greciei-pentru-sfantul-si-marele-sinod-si-rezultatul-final-al-acestora/

IPS Ierotheos Vlachos – Cateva concluzii dupa Sinodul din Creta: acest Sinod este foarte problematic din punct de vedere al teologiei și eclesiologiei ortodoxe.

​http://www.atitudini.com/2016/07/ips-ierotheos-vlachos-cateva-concluzii-dupa-sinodul-din-creta/

Traducere integrală!: ”De ce nu am semnat” de Mitropolitul Ierotheos Vlahos, de Nafpaktos și Agios Vlasios

image

”De ce nu am semnat”
Mitropolitul Ierotheos Vlahos, de Nafpaktos și Agios Vlasios:

S-au publicat diferite comentarii referitoare la poziția pe care am avut-o la Sfântul și Marele Sinod față de textul intitulat: ”Relațiile Bisericii Ortodoxe față de restul lumii creștine”. Unii scriu că nu l-am semnat, alții că l-am semnat cu rețineri, iar alții că l-am semnat pur și simplu.
Prin această declarație a mea confirm că într-adevăr nu am semnat acest text și că, în plus, mi-am exprimat reținerile față de textele ”Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană” și ”Taina Nunții și impedimentele la aceasta”, la anumite puncte pe care le-am dezvoltat în intervențiile mele din timpul sesiunilor Sinodului.
Mai ales cu privire la primul text menționat, ”Relațiile Bisericii Ortodoxe față de restul lumii creștine”, vreau să spun că, într-adevăr, nu am semnat, și aceasta după o cugetare profundă, bazându-mă pe criterii teologice.
Nu este încă timpul să dezvolt toate argumentele mele istorice și teologice, lucru pe care îl voi face când voi analiza mai general toate procedurile și atmosfera pe care am constatat-o pe durata desfășurării sesiunilor Sfântului și Marelui Sinod. Aici voi menționa succint câteva motive particulare.
1. [În decizia mea de a nu semna,] am avut în vedere faptul că nu au fost acceptate toate hotărârile unanime ale Sinodului Bisericii Greciei, nu doar în ce privește formularea ”Biserica Ortodoxă cunoaște existența istorică a celorlalte confesiuni și comunități creștine”, dar și în alte 4-5 cazuri.
Am fost de acord de la început să particip la Sfântul și Marele Sinod ca membru al delegației Bisericii Greciei, mai înainte însă am așteptat hotărârile Sinodului din mai 2016, pentru a decide definitiv dacă voi fi prezent sau nu la Sinod. Când am constatat că hotărârile Sinodului Elen sunt importante și unanime, am decis să particip la Sfântul și Marele Sinod ca să le susțin.
2. Încă de la început mă problematiza întreaga structură și modul de gândire al textului, pentru că acesta a rezultat din combinarea a două texte diferite, dar până la sfârșit am tot sperat că va fi corectat și prin propunerile altor Biserici. Însă în cele din urmă am observat că amendamentele care au fost propuse de Biserici nu au fost toate acceptate în text din diferite motive.
Mitropolitul Pergamului, care, evident, în calitate de consilier, la îndemnul Patriarhului, era ultimul evaluator al propunerilor, fie le respingea, fie le corecta, fie le adopta și evaluarea lui era acceptată de către Biserica Constantinopolului și de către celelalte Biserici.
Astfel, după părerea mea, textul nu era gata pentru a fi emis de Sfântul și Marele Sinod, dat fiind că până în ultima clipă, înainte de semnarea lui, se tot corecta și prelucra, încă și la traducerea acestuia în celelalte trei limbi – franceză, engleză și rusă – s-a lucrat până în ultima clipă.
Acesta este motivul pentru care unele Biserici, încă de la început, au cerut retragerea textului pentru o mai amplă elaborare. De asemenea, se cuvine precizat că textul este mai degrabă diplomatic și fiecare poate să îl folosească după cum preferă.
Așa cum am susținut la sesiunea Sfântului și Marelui Sinod, textul nu are o bază eclesiologică riguroasă, iar subiectul referitor la definiția Bisericii și a membrilor acesteia a fost unul dintre cele aproximativ 100 de subiecte propuse pentru Sfântul și Marele Sinod, dar între timp a fost scos de pe ordinea de zi, cu perspectiva că va avea loc o mai amplă discuție și dezbatere, și ulterior se va decide în acest sens.
Trebuia, prin urmare, mai întâi să se discute și să se definească ce este Biserica și care sunt membrii acesteia și abia apoi să se stabilească poziția eterodocșilor. De asemenea, dacă semnam acest text, în fapt aș fi tăgăduit tot ce am scris de-a lungul timpului pe teme de eclesiologie pe baza Sfinților Părinți ai Bisericii. Și nu puteam face acest lucru.
3. Nu se poate înțelege deplin de ce am refuzat să semnez, dacă nu dau și unele informații despre felul cum reprezentanții Bisericii Greciei în acel moment au schimbat hotărârea omofonă a Sinodului Bisericii Greciei, [pe care au fost mandatați să o reprezinte.]
După cum se știe, inițial Sinodul Elen, în sesiunea din mai 2016, a hotărât în plen să propună amendamentul ”Biserica Ortodoxă cunoaște existența istorică a altor confesiuni și comunități creștine” și acesta a fost modificat prin propunerea: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine eterodoxe”.
Diferența dintre cele formulări este evidentă. Vineri, când s-a discutat textul respective, discuția a ajuns într-un impas la paragraful 6, unde se vorbea despre denumirea eterodocșilor. Biserica României au propus să fie numiți ”Confesiuni și Comunități Eterodoxe”. Biserica Ciprului a propus să fie numiți ”Biserici Eterodoxe”. Și Biserica Greciei a propus să fie numiți ”Confesiuni și Comunități Creștine”. Întrucât Biserica României și-a retras propunerea, se discuta între propunerea Bisericii Ciprului, care a fost acceptată de celelalte Biserici, și propunerea Bisericii Greciei.
La o discuție particulară a delegației noastre, care a avut loc vineri la prânz, s-a hotărât să rămânem statornici în hotărârea plenului Sinodului și să se propună soluții alternative, adică să se scrie ”Biserica Ortodoxă cunoaște existența eterodocșilor” sau ”a altor creștini” sau ”a creștinilor neortodocși”.
Pentru că propunerile Bisericii Greciei nu au fost acceptate, Patriarhul Ecumenic, la sesiunea din după-amiaza de vineri a propus în public să aibă loc o discuție între Mitropolitul Pergamului și mine [Mitropolitul de Nafpaktos], pentru a se găsi o soluție. Mitropolitul Pergamului nu s-a arătat dispus pentru așa ceva, iar eu am declarat că aceasta nu este o chestiune personală, ca să îmi asum o asemenea răspundere, ci este o chestiune care privește întreaga delegație a Bisericii Elene. Atunci Patriarhul Ecumenic i-a propus Arhiepiscopului Atenei să se găsească în orice caz o soluție.
Sâmbătă dimineață, înainte de sesiunea Sinodului, delegația noastră s-a întâlnit pentru a decide în acest sens. Arhiepiscopul Atenei și întregii Grecii, Ieronim, într-o abordare democratică, a menționat că există trei soluții concrete. Prima este să rămânem statornici în hotărârea plenului Sinodului Elen; a doua să depunem o nouă propunere, despre care nu știu cum a apărut și cine a propus-o, adică să propunem formularea: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a celorlalte Biserici și Confesiuni Creștine eterodoxe”, cu o rațiune a ei particulară; și a treia, să acceptăm propunerea Bisericii Ciprului, care propus formularea ”Biserici eterodoxe”.
A avut loc o discuție și membrii delegației noastre au decis prin vot asupra celor trei propuneri. Eu, personal, am susținut prima propunere, cu formulările alternative care au fost menționate anterior, în timp ce toți ceilalți prezenți au votat noua propunere, cea de-a doua.
Am considerat că această propunere nu a fost cea mai adecvată din punct de vedere istoric și teologic și am declarant imediat în față tuturor celor prezenți că nu voi semna textul acesta, dacă va fi depusă această propunere, însă, de dragul unității, mă voi abține de la orice discuție. Prin urmare, și din acest motiv, nu pot semna textul.
4. Încă un motiv, care nu este, desigur, esențial, dar are o greutate specială, este că s-a exercitat o puternică critică verbală față de Biserica Greciei pentru hotărârile acesteia. Desigur, Arhiepiscopul Atenei și Întregii Grecii, Ieronim, a respins printr-un cuvânt foarte important această atitudine injurioasă.
În cele din urmă însă, această reacție a jucat un rol psihologic în configurarea celeilalte propuneri. Asupra mea personal, cel puțin, s-a exercitat o presiune serioasă și o abordare injurioasă din partea unor ierarhi, datorită poziției mele, și am fost informat că s-au exercitat presiuni și asupra altor arhierei ai Bisericii Greciei. Și pentru că întotdeauna acționez cu calm, sobrietate și în mod liber, nu puteam să accept asemenea practici injurioase.
Acestea sunt cele mai importante motive care m-au determinat ca, deplin conștient și într-o abordare teologică, să refuz să semnez.
Desigur, în ultimul text care a fost publicat [pe situl Sfântului și Marelui Sinod] a fost folosit și numele meu, cum că, chipurile, aș fi semnat textul, cu siguranță, pentru că am fost membru al Delegației Bisericii Greciei.
Închei spunând că acestea sunt doar câteva date din cele petrecute legat de acest subiect. Mai multe voi scrie ulterior, când voi analiza și problematica propunerii finale pe care a depus-o Biserica Greciei – din punct de vedere istoric și teologic, și care a fost acceptată în textul oficial.
Sursa: http://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/9157-naupaktou-ierotheos-giati-den-upegrapsa

Traducere: Tatiana Petrache

IPS Ierotei Vlachos: Problemele esențiale cu privire la Sfântul și Marele Sinod | Parohia Sf. Maxim Mărturisitorul – Sf. Grigore Palama, Munteni-Copou, Iași

Mergi la conţinutul principal

Parohia Sf. Maxim Mărturisitorul – Sf. Grigore Palama, Copou – Iași

Noua bisericăBotezuri & CununiiTeologie & Cuvinte duhovniceștiFotografiiPreotul parohProgram liturgicDespre noiContact

Intervenția din Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, 25 mai 2016

IPS Ierotei Vlachos: Problemele esențiale cu privire la Sfântul și Marele Sinod

31 Mai / Teologie / IPS Ierotei Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos

 

 

 

IPS Ierotei Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos

 Problemele esențiale cu privire la Sfântul și Marele Sinod

(Intervenție în Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, 25 mai 2016)

 

            Sfântul și Marele Sinod care urmează să aibă loc în luna iunie 2016 în Creta era o așteptare a multora cu o anumită viziune despre el, care l-au pregătit, care s-au ostenit și acum au ajuns la convocarea lui.

            Întrebarea care se pune este dacă Sfântul și Marele Sinod este chiar acela pe care îl așteptau cei ce au avut viziuni despre el. Se scriu și se spun multe despre această temă, unii își exprimă bucuria lor, fiindcă în sfârșit a venit clipa dorită, alții exprimă îngrijorarea, o îndoială intensă iar alții simt o deplină dezamăgire. În această mică luare de poziție mă voi limita numai la câteva observații.

1. Sinod al Întâistătătorilor Bisericilor

            Sinodul care urmează să se adune a fost caracterizat drept Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, dar în realitate va fi Sinodul Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. Acest punct de vedere îl susțin pentru faptul că toate deciziile de criză au fost luate numai de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe.

            Pe data de 6-9 martie 2014 în Constantinopol, tot ei au luat hotărârea să convoace Sfântul și Marele Sinod în iunie 2016 și au stabilit tematica lui.

            Pe 27-28 ianuarie 2016, Întâistătătorii la Chambesy în Geneva, au votat Regulamentul de organizare (în afară de Patriarhia Antiohiei) și textele pregătite de Comisii, afară de o temă pe care nu au semnat-o două Patriarhii, a Antiohiei și a Georgiei.

            Mai înainte de începerea Sfântului și Marelui Sinod, Întâistătătorii vor semna mesajul Sfântului Sinod care va fi întocmit de grup format din câte un reprezentant din toate Bisericile Ortodoxe.

            Programul lucrărilor sfântului și Marelui Sinod va fi întocmit de Întâistătători.

 

2. Abaterile de la Marile Sinoade

            Sinodul acesta a fost plănuit și pregătit ca un Sinod ecumenic și desigur primul gând asupra lui a apărut în 1923, la cea de-a 1600 aniversare a Primului Sinod Ecumenic. S-au pus în discuție aproximativ 100 de posibile teme, care priveau întregul interval de timp al celui de-al doilea mileniu, ce cuprinde ruperea părții de Apus a Imperiului roman (sec. VIII-XI), schisma din creștinismul apusean (sec. XV), dezvoltarea diverselor curente ideologice, precum iluminismul, romantismul, idealismul german, existențialismul, dar și secularizarea creștinismului însuși.

            În final, această viziune a „Părinților” acestei idei a sfârșit prin a fi nu un Sinod Ecumenic, ci un Sfânt și Mare Sinod  care încă nu-și poate afla identitatea, numai cu șase teme irelevante, inoportune, fără stabilirea vreunei ținte speciale și cu câteva dintre ele total desprinse de Tradiția Părinților.

            Am auzit și am citit, și este susținut de mulți, că trebuia convocat Sfântul și Marele Sinod de aproximativ 1200 de ani și aceasta se întâmplă abia acum, pentru prima dată, după o atât de mare perioadă de timp. Aceasta creează o puternică problemă tuturor celor care se ocupă cu teologia și Tradiția Bisericii. Prin aceasta se prezintă situația ca și cum ar fi un gol bisericesc după Sinodul al VII-lea Ecumenic, care trebuie să fie acoperit, deși s-au mai adunat mari și importante Sinoade precum cel din vremea Sfântului Fotie cel Mare (879-880), sau a Sfântului Grigorie Palama (1341, 1351), după cum de asemenea, sinoade importante au avut loc între secolele XV – XVIII cu hotărâri determinante. Se dă impresia astfel că toate aceste sinoade importante sunt ocolite și marginalizate.

            Iar lucrul acesta eu îl consider un afront din partea noastră adus sfinților noștri, Fotie cel Mare, Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama, sfinților Calist și Filotei Kokkinos, Patriarhi ai Constantinopolului, Sfântului Marcu Evghenicul și Patriarhilor ortodocși ai Răsăritului din secolele XV – XVIII.

            Firește, acești sfinți nu sunt vătămați cu nimic de vreme ce învățăturile lor au dobândit o autoritate ecumenică, hotărârile celui de-al IX-lea Sinod Ecumenic (1351) au fost cuprinse în Synodikonul Ortodoxiei, care se citește în prima duminică din Postul Mare, dar este afrontul și căderea noastră din Tradiția ortodoxă.

            Se pare că prin acest Sinod se urmărește inițierea unei noi epoci bisericești, a apostazierii de la teologia și mărturisirea Sinoadelor ecumenice și panortodoxe, de la cele dinainte de Sinodul al VII-lea și cele de după acesta. Astfel ne vom trezi cu un gol de memorie, un alzheimer duhovnicesc în Biserica Ortodoxă. Nu se explică altfel unele puncte ale textelor care au fost pregătite, precum și analizele explicative ale susținătorilor lor.

            Se pare că este o imitație/copie de proastă calitate a Conciliului Vatican II. Sfântul și Marele Sinod ca idee, a început odată cu încercarea de convocare a Conciliului Vatican II. Și așa cum Vatican II a dezvoltat o nouă ecleziologie, care a trecut de la ideea exclusivității la teologia includerii, sau la teologia baptismală, într-un mod analog unele puncte din textele care s-au pregătit pentru Sfântul și Marele Sinod amintesc de o nouă eclesiologie și în Biserica Ortodoxă, în măsura în care se recunosc Taine și în afara Bisericii Ortodoxe.

 

3. Lipsa pregătirii mai dinainte a Sinodului

            Dacă revenim la problemă, constatăm că Biserica noastră [e o referire la Biserica Greciei, n.ed.] nu s-a pregătit corespunzător pentru acest Sinod. Și este o Biserică cu un potețial teologic înalt, cu un monahism viu și viață bisericească bine organizată. Prin toate acestea Biserica noastră educă, prin școlile teologice, teologi și clerici ale altor biserici locale, are iradiere internațională prin textele teologice și pastorale și multe altele. Totuși pentru prelucrarea textelor care urmează a fi semnate la Sfântul și Marele Sinod nu a existat o suficientă pregătire și hotărâri sinodale.

            În martie 2014 la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, în Constantinopol, s-a hotărât convocarea Sfântului și Marelui Sinod în luna iunie 2016, precum de asemenea s-a hotărât de către Comisie să se aducă la zi textele deja pregătite. De atunci și până astăzi trebuiau să fie discutate în ședințele ierarhiei, să se dea sarcini reprezentanților noștri care să ducă spre stabilirea unor texte definitive, să se organizeze dezbateri pe marginea lor în școlile teologice, la sinaxele clericilor și laicilor, astfel încât să se expună propunerile Bisericii noastre ca mai apoi să se ajungă la textele finale.

            Însă, dimpotrivă, noi ierarhii am petrecut în necunoștință și am primit texte socotite definitive, de vreme ce au fost semnate de Întâistătătorii Bisericilor Autocefale Ortodoxe, în ianuarie la Chambesy, în Geneva, și au fost trimise la Sfântul și Marele Sinod. Ajungem acum să discutăm despre textele acestea, când mai există foarte puține șanse ca ele să fie îndreptate.

            Am în mână expunerile reprezentanților Bisericii noastre din Comisia Specială ortodoxă pentru reevaluarea textelor, care au fost depuse la Sfântul Sinod Permanent în perioada 2014-2015, precum am de asemenea și fragmente din Practicalele Ședințelor Sinodului Permanent. Reprezentanții noștri ne-au asigurat prin expunerile lor că textele nu au probleme. De asemenea Sfântul Sinod Permanent a împărțit expunerile și textele Arhiereilor pentru informarea lor fără să pară din Practicale că au avut loc discuții sau că s-au dat linii directoare pentru eventuale modificări sau adăugiri afară numai de o singură dată când s-a luat hotărârea pentru unele corecturi de exprimare.

            La Ședința Sinodului din 2009 pentru evaluarea dialogului cu romano-catolicii s-a hotărât : 1. „S-a constatat nevoia unei mai bune informări a ierarhiei în aceste chestiuni importante. S-a arătat că pe viitor ierarhia va lua cunoștință de toate fazele dialogurilor, altminteri nici un text nu leagă Biserica. De altminteri, aceasta o recomandă Statutul Sinodal al Bisericii. […] 4. Textul de la Ravenna și textul care urmează să se discute în Cipru sunt sub limita referirii și aprobării lor de către Bisericile locale autocefale […]. Aceasta înseamnă în mod practic că nu vor fi evenimente încheiate, fără hotărârea sinodală a Ierarhiei. Ierarhii sunt păzitorii Tradiției ortodoxe, așa cum au mărturisit la hirotonia lor întru episcopi” (Comunicatul Sfântului Sinod, 16. 10. 2009).

            Dacă acest lucru s-a spus pentru textul de la Ravenna, cu atât mai mult ar trebui să se spună și în cazul acesta, de vreme ce urmează să fie semnate texte obligatorii pentru întreaga Biserică Ortodoxă.

            Trebuia așadar, și anul trecut să fie convocată Ierarhia Bisericii noastre ca textele să fie parcurse de către toți arhiereii, să fie explicații concrete și să se ia hotărâri. Acest lucru a fost semnalat și de alte Biserici Ortodoxe din câte știu. Prin urmare, ceea ce se întâmplă astăzi trebuia să se întâmple mai înainte de semnarea textelor de către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe la Chambesy din Geneva, în luna ianuarie a anului 2016.

            Dar trebuia să auzim și punctele de vedere ale Școlilor teologice și ale academiilor bisericești precum și ale preoților, monahilor și laicilor. Seriozitatea fiecărui Sinod are legătură cu seriozitatea cu care întâmpinăm temele propuse. Din nefericire, noi episcopii ne mulțumim numai cu o slujire pastorală cu raportare socială și am lăsat temele majore ale credinței unora care fac pe specialiștii.

            Cel puțin în acest ultim ceas, al doisprezecelea, să arătăm și noi un înalt simț de răspundere în ceea ce privește cugetul bisericesc și terminologia teologică, să lepădăm sentimentalismele și alte diferite interese bisericești. Nu are importanță cine va reprezenta Biserica noastră în acest Sinod, ci ce va susține Biserica noastră în pozițiile care se vor prezenta. Astfel, convocarea de astăzi a ierarhiei este foarte importantă pentru că trebuie să acceptăm hotărârea Sfântului Sinod Permanent și în realitate să hotărâm dacă vom urma pozițiile care decurg din Tradiția noastră sau dacă ne vom lăsa inspirați de concepțiile contemporane care se distanțează de limba și duhul tuturor Sinoadelor ecumenice panortodoxe. Aceasta este problema.

            Va trebui să conștientizăm că nu este vorba doar de textele celor șase teme, ci o importanță majoră are mesajul care se va fi întocmit și va fi citit la începutul Ședinței Sfântului și Marelui Sinod. S-a spus că chiar dacă la Sfântul și Marele Sinod nu vor fi discutate și nu vor fi hotărâte diferite teme, fundamental este mesajul care se va transmite întregii lumi.

            Astfel am ales un Mitropolit care ne va reprezenta în alcătuirea mesajului. Va trebui astăzi să cunoaștem conținutul lui sau punctele lui de bază și centrale pe care le va cuprinde și să hotărâm în raport cu aceasta. Din câte știu deja se pregătește acest text, va fi definitivat de Comisia Specială care se va întruni în ședință în Creta cu o săptămână mai înainte de convocarea Sfântului și Marelui Sinod, va fi semnat de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale și va fi mesajul fundamental al acestui Sinod.

            Întrebarea care se pune este: ierarhia Bisericii Greciei va ignora textul acesta, nu va lua cunoștință de conținutul lui de vreme ce este atât de important? Eu, cel puțin, și sper că și alți frați, nu încurajez pe nimeni să semneze un astfel de text, dacă nu îl citesc mai întâi. Propun să se adauge la acest mesaj paragraful: Sfântul și Marele Sinod este continuarea celor opt sinoade din primele veacuri și ale marilor sinoade din vremea lui Fotie cel Mare, Grigorie Palama și a Sinoadelor ulterioare ale Patriarhilor Răsăritului.

            Acestea sunt temele potrivite și importante și nu cine va fi prezent la acest Sinod și cine va refuza să participe la el chipurile pentru motive de conștiință.

 

4. Duplicitatea limbajului ecleziastic.

            Citind cineva câteva din aceste texte observă că sunt inspirate dintr-un duh de diglosie (limbaj dublu). Cuvântul diglosie s-ar putea să mire dar el exprimă o realitate atunci când cunoaștem duhul care există în jurul temelor respective.

            Într-un alt text al meu am notat diferitele teme care există în unele texte, precum au făcut-o și alții, episcopi, clerici, monahi, teologi, laici și din acest motiv nu poate cineva să se tulbure.

            Semnalarea aceasta este necesară dacă ne gândim că este vorba de texte sinodale panortodoxe care trebuie să fie lucrate cu atenție. Se poate ca în comunicarea noastră zilnică sau uneori în textele noastre să fi trecut unele cuvinte care provoacă probleme, precum de pildă putem să scriem sau să spunem „Biserica” romano-catolică sau „Biserica”[1] protestantă etc., dar când se alcătuiesc texte de mărturisire care vor rămâne ca hotărâri ale Sfântului și Marelui Sinod, atunci trebuie să fim atenți.

            Sfântul Grigorie Palama în timpul luptelor teologice și isihaste a consacrat un principiu fundamental: „altceva este a ne contrazice pentru dreapta credință și altceva este mărturisirea credinței”. Aceasta înseamnă că în contrazicere poate cineva să folosească orice fel de argumente, dar când scrie texte de mărturisire a credinței atunci cuvântul trebuie să fie concis și exact din punct de vedere dogmatic, așa cum au făcut Sfinții Părinți care au dogmatisit printr-un cuvânt scurt și cu multă înțelepciune. Astfel, textele care ni se pun dinainte și care urmează a fi semnate și de Biserica noastră trebuie să fie dogmatic curate și să nu fie caracterizate de neclaritate și confuzie, altminteri nu vor fi texte ortodoxe.

            Citind cineva cu atenție cuvintele care se folosesc, înțelege că se urmărește să se ascundă unele teme, cum din păcate se întâmplă de multe ori cu legile care se votează în Parlament. Există o neclaritate și o practică concretă în multe teme ecleziastice care se ascund în dosul cuvintelor textelor care vorbesc despre alte „Biserici”.

            Mă voi referi la trei exemple din această practică de până acum.

            Primul exemplu este tema lucrărilor din 1965 care au avut loc în Constantinopol și Vatican, ceea ce a dus la concluzia că a avut loc ridicarea anatemelor. Să amintesc că Patriarhul Constantinopolului Serghie al II-lea, nepot al lui Fotie cel Mare, prin hotărâre sinodală a șters numele Papei Romei Serghie al IV-lea din dipticele Bisericii încă din 1009 fiindcă în epistola de întronizare a inclus Simbolul Credinței cu Filioque și de atunci numele nici unui Papă nu a mai fost pus în diptice, prin urmare aceasta a fost deja neîmpărtășire (necomuniune de credință).

            Mai târziu, în 1054,  Cardinalul Humbert a anathemizat pe Patriarhul Mihail Cerularie și alți doi și acela la rândul său l-a anathemizat. Aceasta înseamnă că neîmpărtășirea/lipsa comnuniunii exista și mai înainte de anateme și firește ridicarea anatemelor nu desființează practica neîmpărtășirii/necomuniunii de credință.

            Întrebarea care se pune este: În 1965 a avut loc ridicarea anatemelor sau ridicarea neîmpărtășirii/necomuniunii? Este o întrebare potrivită, fiindcă în enciclica Patriarhiei ecumenice din 7 decembrie 1965 se scrie că a avut loc ridicarea anatemelor și prin urmare există încă necomuniune, în timp ce în declarația care s-a semnat în franceză între Patriarhul Ecumenic și Papa și pe care a citit-o Papa în ultima zi (7 decembrie) și la lucrările Conciliului Vatican II, se scrie că a avut loc ridicarea necomuniunii/neîmpărtășirii. Am la îndemână textul acesta în franceză și în engleză.

            Al doilea exemplu este continuarea celui precedent, căci din păcate în practica ecleziastică nu numai că sunt recunoscuți heterodocșii ca Biserici, ci că este comuniune ecleziastică și euharistică! Prin urmare se constată o diglosie/duplicitate de termeni ecleziastici, neclaritate și confuzie. Mă refer la un text al Unei Biserici care este caracterizat drept Mărturisire de credință care a fost aprobat oficial și în care predomină într-un mare grad duplicitatea limbajului și confuzia. În timp ce este vorba despre Biserica Una, în același timp sunt caracterizate ca Biserici și celelalte confesiuni care ar constitui Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică Biserică. De asemenea, se vorbește încă despre dumnezeiasca Împărtășire din același Sfânt Potir de către toți creștinii „din necesitatea ospitalității creștine prin Sfintele Taine”, precum și de faptul că „toți creștinii prin același botez am devenit mădulare ale trupului lui Hristos care este Biserica”.

            Al treilea exemplu: Recent am citit cartea profesorului Antonie Papadopulos cu titlul Dialogul Teologic al Ortodocșilor și Romano-catolicilor (istorie-texte-probleme) și am constatat încă odată că în dialogul acesta și în declarațiile acestea și textele comune dintre Patriarhul ecumenic și Papa, precum și al reprezentanților lor predomină un limbaj și un duh „de frățietate care rezultă din botezul unic și din participarea la sfintele Taine”și că „Bisericile noastre se recunosc una pe alta ca Biserici surori, responsabile împreună în păzirea credinței Bisericii Una a lui Hristos în planul dumnezeiesc, dar cu totul distincte, în vederea unității”. 

            Acest fenomen al diglosiei (duplicității limbajului) în documentele ecleziastice oficiale este o realitate dureroasă care arată îndepărtarea de textele oficiale bisericești de două mii de ani. Acest lucru nu trebuie să se întâmple în textele Sfântului și Marelui Sinod.

 

5. Expresia Biserici surori

            În documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, în timp ce se vorbește despre faptul că Biserica Ortodoxă este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, în același timp se vorbește despre faptul că Biserica Ortodoxă „recunoaște existența istorică a altor biserici și confesiuni creștine”, prin urmare se face o confuzie legată de conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe, și pentru acest motiv se impune corectarea acestui text.

            Această problemă este foarte serioasă, pentru că în diferite dialoguri teologice între ortodocși și romano-catolici, precum de asemenea și în textele oficiale dintre ortodocși și romano-catolici se vorbește despreBisericile surori și din nefericire acest termen de Biserici surori, a dezvoltat o teologie și o eclesiologie speciale. Nu este un termen tehnic, ci o teologie ecleziologică contemporană, care predomină în mișcarea ecumenistă.

            Despre termenul Biserici surori și mai ales cum a început să fie folosit, face referire un text pe care l-a editat Biroul Congregației pentru doctrina credinței, a Vaticanului (30 iunie 2000) pe care o prezida la acea vreme cardinalul Joseph Ratzinger, viitorul papă Benedict al XVI-lea. Acest termen, conform acestui text, a apărut în secolul al XII-lea și al XIII-lea, a fost folosit în vremurile mai noi de Patriarhul Constantinopolului Athenagora, a fost adoptat de Conciliul Vatican II și de atunci a fost folosit în documentele papale în declarații oficiale și epistole, în enciclice etc.

            De asemenea, în textul pe care l-a editat Congregația pentru doctrina credinței, a Vaticanului se face o analiză teologică a acestei expresii și se prezintă cum înțeleg romano-catolicii că Una, Sfânta, sobornicească și apostolică Biserică universală, care este cea Papistașă nu este Biserică soră, ci maică a tuturor celorlalte Biserici. Acesta este motivul pentru care „va trebui ca cineva să evite, ca pricină de răstălmăcire și confuzie teologică, folosirea expresiilor precum cele două Biserici ale noastre care sunt folosite când este vorba de Biserica Catolică și ansamblul Bisericilor Ortodoxe (sau Una dintre Bisericile Ortodoxe)”. Desigur acest termen deBiserici surori, potrivit textului, poate să fie folosit numai pentru acele comunități ecleziastice care au păstrat succesiunea apostolică validă și euharistia”.

            Este evident că termenul deBiserici surori este folosit de papistași într-un sens teologic și eclesiologic de validare a tainelor și a succesiunii episcopale și nu este doar un termen tehnic, cu adăugirea că maica tuturor Bisericilor este Biserica Catolică.

            Este interesant că Papa Ioan Paul al II-lea în cuvântul pe care l-a rostit pe 5 iunie 1991 în Bialystok în Polonia a zis despre această temă: „Astăzi vedem mai limpede și înțelegem mai bine că Bisericile noastre sunt biserici surori, nu în sensul simplu al unei expresii politicoase, ci în sensul unei categorii fundamentale al unei eclesiologii ecumenice”.

            Acest lucru rezultă nu numai din decretele Conciliului Vatican II dar și din textele care au fost semnate în dialogurile teologice dintre ortodocși și romano-catolici în Monaco (1982) și la Bari (1987), la Noul Valaam în Finlanda (1988) și mai târziu la Ravenna (2007).

            Amintesc că la Monaco s-a întocmit un text cu tema „Taina Bisericii și a Euharistiei în lumina Tainei Sfintei Treimi”. La Bari s-a întocmit textul cu tema „Credința, Tainele și unitatea Bisericii”, la Noul Valaam s-a întocmit textul cu tema „Taina Preoției în structura tainică a Bisericii și în special însemnătatea succesiunii apostolice pentru sfințirea și unitatea poporului lui Dumnezeu”. Și la Ravenna, „Consecințele eclesiologice și canonice ale ființei tainice a Bisericii. Comuniune ecleziastică, sinodalitate și autoritate”. Aceste patru texte s-au întocmit și au fost aprobate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe cu perspectiva că atunci când se va încheia dialogul teologic, vor fi aprobate și de unele Biserici autocefale locale.

            Din toate acestea rezultă fără îndoială două concluzii importante.

            Prima concluzie este că termenul de Biserici surori și termenul de Biserică pentru romano-catolici nu este un simplu termen tehnic, ci expresia eclesiologiei în aceste comunități creștine.

            A doua concluzie este că texte precum cele de mai sus au fost semnate și de reprezentanți ai Bisericii Greciei cu premisa obligatorie că vor ajunge în final spre aprobare la ierarhia Bisericii Greciei, adică vor sfârși sub termenul obligatoriu de ad referendum. Dacă totuși în textul care urmează să fie votat în Sfântul și Marele Sinod din Creta va rămâne expresia că „Biserica ortodoxă recunoaște existența istorică a tuturor Bisericilor și Confesiunilor creștine” și alte asemenea expresii, atunci se recunosc indirect și textele care au fost semnate de reprezentanți, deși sunt problematice, fără să ajungă pentru aprobare la ierarhia noastră. Acesta este motivul pentru care trebuie să preceadă aprobarea sau nu a celor patru texte de către ierarhia Bisericii Greciei.

            Prin urmare trebuie neapărat ca în textul care urmează să fie discutat și votat la Sfântul și Marele Sinod să nu fie caracterizate drept Biserici alte comunități creștine și alte confesiuni.

 

6. Validitatea și realitatea Botezului

            Consecința celor precedente este faptul că mulți susțin că Botezul eterodocșilor este valid și real adică nu se identifică limitele canonice cu cele harismatice ale Bisericii.

            Arhiereii mai vechi ai Patriarhiei Ecumenice utilizau rânduiala canonică cu privire la modul primirii heterodocșilor prin iconomie sau cu acrivie în Biserica Ortodoxă. Făceau distincția că altceva este dacă sunt Taine în afara Bisericii – care nu există – și altceva este modul în care primim un heterodox în Biserică. Judecând după acrivie, nu există Taine în afara Bisericii, dar prin iconomie acceptăm pe cineva cu Mirungere sau libel (mărturisire de credință) atunci când botezul a avut loc în numele Dumnezeului Treimic, cum este gândit în mod ortodox, și prin întreita afundare în apă. Acest lucru ne odihnește. Insistența unora de a schimba iconomia de la o temporară suspendare a acriviei, la o stare permanentă este inadmisibilă.

            Astfel, mulți susțin că botezul heterodocșilor/ereticilor este valid și real, lucru pe care nu-l susțin Canoanele al 7-lea al celui de-al II-lea Sinod Ecumenic și al 95-lea din al V-lea Sinod Ecumenic. Dar dincolo de aceste două Sinoade ecumenice nu trebuie trecut cu vederea faptul că în tradiția latină s-a introdus erezia lui Filioque, erezia luiactus purus, alte abateri eretice, precum de asemenea și botezul prin stropire sau turnare, evitându-se afundarea celui botezat în apă.

            Apoi, se poate întreba cineva de ce să nu fie valide, în acest caz și reale Mirungerea sau Euharistia heterodocșilor în aceeași logică? Și pentru ce este socotit valid și real botezul heterodocșilor când, în același timp, sunt opriți de la Preacuratele Taine, și atunci, care este scopul cel mai adânc al botezului? Adică potrivit unor teologi, botezul heterodocșilor este valid și real, dar nu atrage după sine rezultate bisericești, de vreme ce este nelucrător, cum susține Augustin? Opinia cum că botezul heterodox este valid și real este legată de succesiunea apostolică, adică de preoția validă și reală. Această poziție este stranie, fiindcă succesiunea apostolică nu este o lucrare magică și mecanică, nu este numai un șir, fie el și neîntrerupt, de hirotoniri, ci în primul rând și mai înainte de orice, este succesiunea modului apostolic de viețuire și gândire potrivit cu troparul: „Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind….”. Pierderea credinței ortodoxe revelate, introducerea teologiei scolastice ca fiind mai înaltă decât teologia patristică și apostolică, nu constituie succesiune apostolică. Este caracteristic cuvântul Sfântului Vasile cel Mare: „Cei care s-au depărtat de Biserică nu mai au harul Duhului Sfânt în ei înșiși, căci a încetat transmiterea Lui prin faptul că s-a întrerupt rânduiala (Canonul 1)”. Cum este de asemenea cunoscută  fraza din Canonul Sinodului de la Calcedon: „De la eretici, unde nu este Biserică, este cu neputință să se primească iertare de păcate”.

            Dincolo de această temă dogmatică, se pune o puternică problemă și din punct de vedere istoric a șirului neîntrerupt al hirotonirilor, de vreme ce s-a transmis istoric faptul că Carol cel Mare și urmașii lui au pus laici ca episcopi, fără hirotonie, și i-au socotit drept funcționari administrativi în sistemul feudal pe care l-au impus, astfel încât a protestat chiar și Papa Romei în fața conducătorilor germani. Istoric s-a dovedit că mai înainte de schisma Vechii Rome de cea Nouă a existat schisma eparhiilor unde domnea Carol cel Mare de Vechea Romă. În anul 794 la Frankfurt a fost condamnat Sinodul al VII-lea ecumenic și în anul 809 la Aachen a fost introdus Filioque și toate acestea au trecut și în Biserica Vechii Rome când a fost ocupată de franci.

            Citind Dialogurile Papei Romei Grigorie, numit și Dialogul, se poate vedea Biserica ortodoxă a Romei mai înainte de secolul al VII-lea după Hristos, teologia ei, isihasmul ei, punctele comune cu teologia Părinților Bisericii, lupta papilor ortodocși, a episcopilor și a monahilor cu ereticii goți, vizigoți, vandali, longobarzi și încă și cu francii, precum și muceniciile, uciderile pe care le-au suferit ortodocșii Vechii Rome de la neamurile germanice. Și toate acestea se petreceau la începuturile secolului al VII-lea. Însă acum, despre ce Tradiție și succesiune apostolică vorbim, când toate sunt problematice, și cele teologice, și cele ecleziastice, și cele istorice?

 

7. Credința greșită privind ontologia persoanei[2].

            Problema persoanei nu este doar o problemă „de școală”, adică scolastică, ci este de cea mai mare importanță. A fost introdusă în terminologia noastră, o folosim adesea, vorbim despre „persoana umană” și de „sacralitatea” ei, despre diferența dintre „persoană și individ” și multe altele care sunt o răstălmăcire a teologiei Părinților noștri.

            Am citit comunicatul care a fost semnat la Mytilene între Papa, Patriarhul ecumenic și Arhiepiscopul Atenei și a toată Elada. Este vorba despre „ocrotirea vieții umane”, despre „criza umanitară” despre „atentarea la valorile umane și la drepturile și la libertățile fundamentale”, despre „criza umanitară”, dar nu și despre „persoana umană”.

            Din nefericire astăzi a fost înlocuit cuvântul foarte frumos și foarte teologic de om cu cuvintele persoană,persoană umană, care îmi amintesc expresia mai veche „socialism cu față umană” și cu acest înțeles am ajuns de la teologie la sociologia drepturilor omului. Desigur, cinstim drepturile omului, dar teologia Bisericii Ortodoxe nu poate fi limitată numai la acestea.

            Cuvintele persoană și individ folosite pentru om și cele referitoare la „ontologia persoanei” au un traseu de la Toma d’Aquino până la Kant, idealismul german (Fichte, Schelling, Hegel), teologia rusă și existențialismul și sunt folosite în principal de unii ortodocși. Este vorba despre o formă de venin teologic care a atacat teologia noastră ortodoxă.

            Și este posibil să folosim acest termen în limba noastră de zi cu zi, fără să ne dăm seama, dar când se introduce acest termen în textele oficiale sinodale și bisericești, atunci constituie o deviere teologică. Teologii contemporani care folosesc expresiile „persoană umană”, „necesitatea firii” „voință și libertate a persoanei”, în mod limpede încalcă teologia ortodoxă care susține că firea este bună și nu constrânsă, voia-voința este dorință a firii și nu a persoanei, persoana se identifică cu individul și altele. Legătura dintre voință și persoană desființează Dumnezeul Treimic , introduce tritheismul și legătura dintre fire și necesitate atribuie un blam lui Dumnezeu pentru crearea omului.

            Astfel în textul[3] propus, trebuie să fie înlocuite cele referitoare la persoană prin cuvântul om. Ce frumos este acest cuvânt cu conținutul lui ortodox al după chipului și asemănării! Firește, trebuie să respectăm pe fiecare om ca făptură a lui Dumnezeu, dar nu numindu-l persoană ne arătăm respectul față de el.

            Fiindcă unii invocă pe Părintele Sofronie care a vorbit despre persoană vreau să fac observația că toate cele pe care le-a scris gheronda nu au nici o legătură cu cele pe care le analizează teologii personaliști contemporani. Gheronda identifica persoana-ipostas cu parcursul de la după chipul la după asemănare și în realitate prin termenul de persoană îl „zugrăvea” pe Sfântul Siluan.

Concluzii

            Textele care au fost asumate și semnate de către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe și care urmează a fi discutate la Sfântul și Marele Sinod sunt provocatoare în anumite puncte, deoarece până zilele noastre se observă, chiar și în Biserică, o confuzie între învățăturile Sfântului Grigorie Palama, de exemplu și învățătura adversarilor lui umaniști. Textele propuse s-au întocmit fără un dialog public și fără o consfătuire teologică, de aceea au creat reacții teologice și pe bună dreptate.

            Totuși unii „deștepți” au vorbit aspru despre aceștia care au reacționat pe bună dreptate cu argumente teologice și i-au numit „facțiune înarmată a unei ortodoxii ideologice”, despre un „ayatollah al ortodoxiei”. Se întorc însă împotriva sinaxei bătrânilor luminați și îndumnezeiți și a părinților duhovnicești și scriu: „Este deja timpul pentru conducătorii bisericești responsabili să terminăm cu această caricatură a așa zisei credincioșii în Tradiție, cu acești ayatollahi ortodocși care consideră că au responsabilitatea ortodoxiei în lume…”

            Problema este că se încearcă o emancipare din Tradiția Bisericii de după cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic și care ajunge până astăzi, o pierdere a autorității și o îndepărtare de învățătura sfinților noștri îndumnezeiți, în primul rând de Fotie cel Mare, de Sfântul Simeon Noul Teolog, de Sfântul Grigorie Palama, de Marcu Evghenicul și de ceilalți Părinți filocalici.

            Dacă nu este astfel, atunci să mărturisească oficial în mesajul pe care îl vor trimite, credința lor în Marile Sinoade de după Sinodul al VII-lea, adică Sinodul din timpul lui Fotie cel Mare, din timpul Sfântului Grigorie Palama și în continuare în sinoadele Patriarhiilor de Răsărit din perioada Turcocrației. Este atât de simplu!

 

Traducere din neogreacă de Laura Enache pentru www.parohiacopou.ro

NB: Rugăm ca preluarea acestui material în alte site-uri să se facă doar cu menționarea sursei: Parohia Sf. Maxim Mărturisitorul-Sf. Grigorie Palama, Iași, www.parohiacopou.ro

 

 

[1]Adică în mod curent putem vorbi de Biserica protestantă, dar de facto nu există Biserică protestantă.

[2] Expresia ontologia persoanei este specifică antropologiei dezvoltate de Mitropolitul de Pergam, Ioannis Zizioulas, unul din principalii organizatori ai Sfântului și Marelui Sinod. Tezele sale, care au fost supuse la critici repetate, au influențat vizibil textele supuse aprobării Sinodului. A se vedea pentru o analiză largă a acestora, mai ales: Jean-Claude Larchet, Persoană și natură. Sfânta Treime – Hristos – Omul. Contribuții la dialogurile interortodoxe și intercreștine contemporane, traducere de pr. Dragoș Bahrim și Marinela Bojin, Ed. Basilica, București, 2013, capitolul “Persoană și natură. O critică a teoriilor personaliste ale lui Christos Yannaras și Ioannis Zizioulas”, pp. 273-534 (n. ed.).

[3] Este vorba de documentul Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, supus Sinodului spre aprobare (n. ed.).

Poți adăuga un comentariufolosind și acest formular

Numele dumneavoastră *

E-mail *

Mesaj *

Trimite

Sfântul și Marele SinodIPS Ierotei VlachosteologieSinodCreta

Direcționează 2% pentru singura biserică cu hramul „Sf. Maxim Mărturisitorul”

Noua bisericăPatristicaParohia noastră, în presăSlujbe și evenimente deosebiteȘtiri din parohieIstoricul parohieiBotezuri & CununiiCuvinte duhovniceștiTeologie

Noua biserică

Din arhivă

Octombrie 2010 (1)Decembrie 2013 (5)Ianuarie 2014 (24)Februarie 2014 (9)Martie 2014 (5)Aprilie 2014 (6)Mai 2014 (5)Iunie 2014 (3)Septembrie 2014 (5)Octombrie 2014 (5)

  

1 of 3 următor ›

Alte articole din categorie

Apologia Sfântului Nicodim Aghioritul privitoare la Maica Domnului

25 Martie / Teologie

 

 

 

SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL

Apologie pentru însemnarea pusă în cartea „Războiul nevăzut”

despre Doamna noastră de-Dumnezeu-Născătoarea[1]

 

Continuare

Sf. Grigorie de Nazianz: Ce este teologia?

25 Ianuarie / Teologie

 

 

 

Nu aparține tuturor să filosofeze despre Dumnezeu. Nu e o calitate ce se câștigă ieftin și a celor ce se târăsc pe jos. Voi mai adăuga că nu se poate face aceasta totdeauna, nici în fața tuturor, nici în toate, ci uneori și în fața unora și într-o anumită măsură. Nu aparține tuturor, ci celor ce s-au exercitat și au fost învățați în contemplație și, înainte de aceasta, celor care au fost curățiți în suflet și în trup, sau cel puțin se curățesc într-o anumită măsură. Căci celui necurățit nu-i este asigurată atingerea de cel curat, precum nici ochiului murdar raza soarelui.

Continuare

Sf. Grigorie Palama: Omilia 60, la Sărbătoarea Luminilor

5 Ianuarie / Teologie

 

 

 

Ieri, când ne-am adunat împreună pentru Înainte-prăznuirea zilei Luminilor am discutat în mod cuvenit, vorbind pentru dragostea voastră despre Botezul după Hristos de care ne-am învrednicit şi noi, şi anume că botezul este cunoştinţă şi făgăduinţă către Dumnezeu, credinţă, dar şi cunoştinţa adevărului în Dumnezeu, legământ şi făgăduinţă prin faptele, cuvintele şi petrecerile cele bineplăcute ale lui Dumnezeu prin săvârşirea Sfintelor Taine.

Continuare

Viața și petrecerea sfintei și întocmai cu apostolii Maria Magdalena

13 Octombrie 2015 / Teologie

 

 

 

Pentru că zilele acestea la Iași se află în pelerinaj moaștele Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, publicăm traducerea uneiVieți a Sfintei (BHG 1161x), pe care hagiograful francez  Francois Halkin a publicat-o în 1987 în revista Analecta Bollandiana (vol. 105, 1987, pp. 6-16), după manuscrisul Oxon. Bodl. Holkhan graec. , fol. 105ᵛ-118ᵛ[1]. Traducerea, realizată de Laura Enache, a fost publicată ca una din anexele volumului ieromonahului Theologos Simonopetritul, Sfânta Maria Magdalena. Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras,Ed. Doxologia, 2015, pp. 145-157.   

Deși are un caracter puțin mai popular, această hagiografie concordă cu datele Tradiției bizantine privitoare la Sfânta Maria Magdalena. Este accentuat aici, față de alte surse,  rolul pe care l-a avut Maria Magdalena în denunțul lui Pilat în fața împăratului, afirmat în același timp și de Acta Pilati (ed. Tischendorf, 1876, p. 314), istoricitatea faptului fiind pusă la îndoială de mulți cercetători. Cum e de așteptat, textul nu conține nici clișeul occidental privind identificarea Sfintei Maria Magdalena cu o prostituată, dar poate susține ipoteza rolului important pe care l-a avut la fondarea Bisericii Romei.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           

 

[1] F. Halkin nu a folosit și alte  posibile surse ale aceluiași text: Sinaiticus 20,Dionysiou 666, Xiropotamou 242, pe care nu le-a avut la dispoziție.

Continuare

Opera Sfântului Neofit Zăvorâtul din Cipru în limba română

16 August 2015 / Teologie / Pr. Dragoș Bahrim

 

 

 

[Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Scrieri I. Zece cuvinte despre poruncile lui Hristos. Cincizeci de capete (Colecția Viața în Hristos, serie de autor Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, 1), traducere din greaca veche Laura Enache, studii introductive de I.E. Stefanis și P. Sotiriadis, traduse de Doru Octavian Vasile,  ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, EdituraDoxologia, Iași, 2015, XX + 430 p., ISBN: 978-606-666-420-2.]

Continuare

Simeon din Evhaita, Ioan Pustnicul, Vasile Maleinos, Epistole ascetice

10 Iunie 2015 / Teologie / Pr. dr. Ioan Bădiliță

 

 

 

Recenzie a cărții:

Simeon Mitropolitul Evhaitelor, Ioan Pustnicul, Vasile Maleinos, Epistole ascetice (Col. Viața în Hristos, seriaMărgăritare, nr. 4), traducere din greaca veche de Laura Enache, ediție îngrijită, introducere și note de pr. Dragoș Bahrim, Editura Doxologia, Iași, 2014.

Continuare

Ar primi Dumnezeu pe diavol dacă s-ar pocăi?

8 Iunie 2015 / Teologie / Pr. Dragoș Bahrim

 

 

 

    Întrebarea la care răspunde povestirea duhovnicească de mai jos, extrasă din proaspăt publicatul Tezaur al Cuviosului Teognost, este una legitimă și frământă mințile multor contemporani ai noștri. Dacă omul este primit prin pocăință, de ce n-ar putea fi primit și diavolul? De ce este Dumnezeu atât de aspru cu făptura Sa, în fond ?

Continuare

Sf. Maxim Mărturisitorul: bibliografia românească / St. Maximus the Confessor: The Romanian Bibliography

18 Martie 2015 / Teologie / Pr. Dragoș Bahrim

 

 

 

Bibliografia Sfântului Maxim Mărturisitorul:

Lista operelor, ediții ale textelor originale, traducerile românești și literatura secundară maximiană cuprinzând lucrările autorilor români sau ale autorilor străini traduși în limba română

ultima actualizare: 07.05.2015

Continuare

Gânduri despre IPS Ierotheos Vlachos și Părintele Ioannis Romanidis

21 Februarie 2015 / Teologie / Pr. Dragoș Bahrim

 

 

 

În octombrie 2011, în contextul pelerinajului Părintelui Ierotheos Vlachos la Iași cu ocazia hramului Sfintei Paraschiva, moment în care a adus și moaștele Sfântului Policarp al Smirnei din eparhia pe care o conduce, am scris câteva rânduri, care cred că nu și-au pierdut deloc actualitatea, despre legăturile acestuia cu Părintele Ioannis Romanidis. Le reiau acum după lansarea primului volum al cărții despre care aminteam deja atunci. 

Continuare

Cuvânt la lansarea primului volum al Dogmaticii empirice în limba română

20 Februarie 2015 / Teologie

 

 

 

Întâi de toate aș dori să mulțumesc foarte călduros Înaltpreasfințitului Mitropolit al Moldovei, Teofan, pentru că a luat inițiativa traducerii primului volum al Dogmaticii Empirice a Părintelui Ioannis Romanidis în limba română, căruia îi va urma și volumul al II-lea, iar aceste scrieri se vor număra între aparițiile editoriale ale Sfintei sale Mitropolii. În urmă cu niște ani m-a invitat să vorbesc la Iași despre teologia Părintelui Ioannis Romanidis.

Continuare

Pagini

1 

2 3 următor › ultima »

Rămâi în contact cu noi!

 

Sitemap

Noua bisericăPatristicaParohia noastră, în presăSlujbe și evenimente deosebiteȘtiri din parohieIstoricul parohieiBotezuri & CununiiCuvinte duhovniceștiTeologie

Preotul parohFotografiiDespre noiContact

Puteți sprijini prin donaţii construcţia noului complex parohial Sf. Maxim Mărturisitorul – Sf. Grigore Palama

Cont bancar (IBAN):

Lei:   RO35RZBR0000060008717929

Euro: RO17RZBR0000060015678488

Deschis la banca Raiffeisen Bank.

 

 

dezvoltat și întreținut de Epectasys

Parohia Munteni-Copou

Paroh: Pr. Dragoş Bahrim

Iaşi, Aleea M. Sadoveanu nr. 46, 700489

0721.944.763 și 0733.922.277

dragos.bahrim@gmail.com

Date hartă ©2016 Google

Condiții de utilizare

Hartă

Satelit

© Copyright 2014 Parohia Sf. Maxim Mărturisitorul – Sf. Grigorie Palama, Munteni – Copou, Iași. Toate drepturile rezervate.

Scroll

Sursa: http://www.parohiacopou.ro/ips-ierotei-vlachos-problemele-esentiale-cu-privire-la-sfantul-si-marele-sinod