În zilele Praznicelor Împărătești nu se fac parastase. Deci nici astăzi. Numai în România se face pomenirea/ parastasul eroilor de Înălțare, iar acest lucru se petrece din anii de după Primul Război Mondial, prin decizie sinodală. Ceva ce, totuși, nu se justifică. Pomenirea lor ar fi corect să fie pusă în prima sâmbătă după Înălțarea, adică în singura sâmbătă ce prinde perioada după-prăznuirii Înălțării (căci următoarea sâmbătă este oricum pomenirea generala a morților și are legătură deja cu Praznicul Pogorârii Sfântului Duh de a doua zi) – dacă tot se dorește (nu înțeleg bine de ce) a se face legătură cu Înălțarea. Sâmbetele sunt Ziua a Șaptea, cea a Sabbath-ului Domnului în cele mai de jos ale Pământului – unde va aduce Lumina Sa celor ce o așteptau din veac -, repausarea Sa în mormânt, ce va fi urmată de Slăvita Înviere din Ziua a Opta, ce închide ciclul spiralat al timpului mântuirii și devine Ziua cea Una, Neînserată, a Împărăției fără de sfârșit. Sâmbetele sunt zilele de pomenire a morților și lumea are și liber, putând participa. Joia Înălțării nu este nici zi de parastas, nici zi liberă legală, iar lumea de abia ajunge la slujba Înălțării, darămite la parastasul eroilor, ori la alte evenimente comemorative închinate lor. Asta dacă nu dorim doar să bifăm o acțiune, ci vrem sa facem ceva pe îndelete și cu sens mai profund. A doua zi ar fi Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul Întâi Ecumenic, mulți dintre ei mărturisitori ai Sfintei Treimi și ai Dumnezeirii lui Hristos, ce au scăpat cu viață din persecuțiile și torturile păgânilor din cadrul marii perescutii începutul secolului al IV-lea.
Și slavii nordici au rânduită o sâmbătă specială de pomenire generala a eroilor morți pentru apărarea obștii creștinești ortodoxe, instituită în prima sâmbătă după Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, care este un Sfânt Militar / Ostaș (chiar general/ duce al Tesalonicului) după bătăliile Sfântului cneaz Alexandru Nevsky. Deci, nu de sărbătoare Sf. Dimitrie, ci sâmbăta de după! Această dată coincide la noi aproximativ cu Moșii de Toamnă, care este o sâmbătă în care se face pomenirea generala a morților la anumite popoare ortodoxe balcanice, dar care nu apare, de fapt, în nicio rânduială veche, prin Mineie etc, ci este instituită în mod evident mai târziu – poate în legătură cu sfârșitul transhumanței anuale a păstorilor balcanici (variantă sugerată de profesorul Ioannis Fundulis), fie ca răspuns imitativ la Halloween (Toți Sfinții – 1 Noiembrie) și Luminația occidentalilor (Pomenirea generală a morților la 2 Noiembrie) – care existau de secole de dinaintea Marii Schisme / Căderi a Apusului.
Oare Sfântul Sinod ar avea deschiderea să mute aceasta pomenirea măcar pentru sâmbăta de după Înălțarea Domnului, dacă nu tot în sâmbăta de după un sfânt român care a dus cu eroism lupte de apărare a creștinilor ortodocși români – să spunem după Sf. Ștefan cel Mare („atletul lui Hristos”, apărătorul creștinătății etc etc) sau altul (Mihai Voievod Viteazul)?
Cu respect,
prof. Marian Maricaru
Blog de Dogmatică Empirică 