„Stimaţi ierarhi, opriţi inchiziţia! Temeţi-vă de Domnul!” – apel al ierom. Petru Pruteanu IMPOTRIVA PRIGONIRII NEO-COLIVAZILOR. Plus o nouă dovadă a dogmaticii empirice Ortodoxe în privința botezării heterodocșilor convertiți

(Comentariul Blogului de Dogmatică Empirică: Poate că este prea mult spus „inchiziție”, însă conținutul apelului este valabil în mare, deși nu cunoaștem detaliile – și poate și dedesubturile – pârârii la consistoriu a respectivilor preoți. Este cert, însă, că unii ierarhi români practică ei înșiși „împărtășirea continuă” [cum o numesc Sfinții Părinți colivazi, trători în secolele XVIII-XIX, numiți așa în bătaie de joc de către adversarii lor pentru că Sfinții refuzau să facă parastase Duminicile; însă această poreclă s-a transformat în renume] cu proprii fii duhovnicești și în propriile eparhii – ceea ce este lăudabil! Din acest motiv, nu are sens să fie băgați în consistorii preoții care practică aceasta în alte eprarhii. Ar fi logic ca episcopii, în primul rând, să fie băgați în consistoriu de către Sf. Sinod și să se lămurească acolo problema, observându-se mărturiile patristice existente și practica din celelelate Biserici Ortodoxe.

Să nu uităm că Sfinții mișcării colivazilor (precum Sf. Nicodim Aghioritul, Sf. Athanasie al Parosului, Sf. Macarie Nottara etc) au fost principali exponenți ai mișcarii renașterii isihaste din secolele trecute, alcătuitori ai Filocaliei și ai altor scrieri importante, și că aceștia aveau o profundă conștiință dogmatică ortodoxă, patristică, fiind și antiecumeniști! Pe vremea lor Sinodul cu mai mulți Patriarhi Ortodocși (Chiril al V-lea al Constantinopolului, Matei al Alexandriei, Partenie al Ierusalimului) adunat la Constantinopol în 1756 a cerut și primirea numai prin botez a heterodocșilor veniți la Ortodoxie [să nu uităm că la acea vreme Tările Române și întreg Balcaniul depindeau de Patriarhia Constiantinopolului! În același timp, este de adăugat faptul că duhovnicul Patriarhului Chiril al V-lea, era un om văzător cu Duhul și care avea darul vindecărilor, Sfântul Auxentie din Andros. Acest sfânt avusese o descoperire Dumnezeiască în acest sens, și îl sprijinea pe Patriarhul Chiril în demersul luării unei hotărâri sinodale pentru primirea prin botezare a heterodocșilor; data de prăznuire a Sf. Auxentie din Andros este 14 februarie, alături de celălalt mare Sfânt Auxentie, cel din Bithinia, cu un destin asemănător, apărând Ortodoxia la Sinodul al IV-lea Ecumenic și fiind, de asemenea, taumaturg; iar particele din moaștele sale se găsesc în localitatea Stavros din Halikidikí, aduse de refugiații micrasiatici din 1922! Iată, încă o dovadă a „dogmaticii empirice” Ortodoxe!… Intutil să mai adăugăm că retorica istoriografică apuseană, ecumenistă – de care cam este plin internetul și care „uită” să spună despre sfințenia Cuviosului -, îl spurcă în toate felurile pe Sfântul Auxentie din Andros și accentuează că rușii nu au mers la acea vreme pe această linie etc!]

Orosul acceptat de acest Sfant Sinod, o spun până și ecumeniștii, nu a fost niciodată abrogat formal! În această privință, și marele Sfânt Paisie Velicicovschi [iertați pleonasmul, căci Velicicoschi în slavă înseamnă „cel Mare”, dar la noi nu se înțelege], alt cap al renașterii isihaste, trăitor în ultima parte a vieții în Moldova cugeta și aplica exact la fel. Preoții catolici intrați în obștea sa trebuiau să fie botezați, fiind – pe drept cuvânt – considerați nebotezați și nehirotoniți. Ori, dacă astfel de Părinți, proslăviți și recunoscuți de Sinoade ca sfinți, cinstiți în calendarele noastre, au avut aceste poziții de conțiință dogmatică, de ce oare insistă unii a suspecta practica împărtășirii continue ca ne-fiind ortodoxă? Îndrăznesc să fiu convins că nu dau acei preoți binecuvântare oricui să se împărtășească de două ori cu aceeași spovedanie, ci ucenicilor lor, cunoscuți de ei pentru viața asumat creștină pe care o duc, iar dacă între timp aceștia fac vreun păcat opritor de la Sf. Potir, vin și se spovedesc din nou și primesc cele rânduite de duhovnic. Apropos de poveri puse pe umerii altora, dar de care noi nu ne atingem nici cu degetul, Sf. Ioan Gură de Aur spune că în privința împărtășirii nu există diferență între mirean și cleric, iar canoanele cer mai multă pregătire de la cleric decât de la mirean, de vreme ce el este mediator pentru popor la Tronul Ceresc. Oare nu există o anume ipocrizie în a cere alte măsuri tocmai poporului, acest gest fiind generat de un anume clericalism prezent la noi?

Domnul sa ne lumineze, să ne dea smerenie și să ne îmblânzească pe toți, întru Adevărul și Dragostea Sa, mai ales că este Postul Adormirii Maicii Sale! MM)

Urmează articolul păr. Petru Pruteanu:

SURSA: http://www.teologie.net/2013/08/07/inchizitie-preoti-bor/

Dedic acest material celor şase preoţi din BOR,
care mi s-au plâns despre aceleaşi lucruri.
Dar ei sunt mult mai mulţi…

După cum remarca Sf. Athanasie din Paros (1721–1813), Sf. Nicodim Aghioritul (1749-1809) şi alți Părinţi trăitori ai teologiei euharistice, mulţi preoţi, care vor încerca să aplice în parohiile sau mănăstirile lor învăţătura Bisericii despre împărtăşirea sistematică cu Sfintele Taine vor fi blamaţi şi persecutaţi.

Din păcate, acest lucru chiar se întâmplă în unele eparhii din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române (mai puţin în diaspora), unde preoţii sunt opriţi de slujbe, băgaţi în consistorii, transferaţi în alte parohii etc., pe simplul motiv că împărtăşesc oamenii în fiecare săptămână – adică, pe motiv că respectă canoanele. Şi întrucât bravii „canonişti” şi „păstrători ai tradiţiei strămoșești” nu pot să formuleze nişte capete de acuzare concrete, bagă totul în categoria „inovaţie în cult”. Şi ce numesc ei „inovaţie în cult”? De exemplu: împărtăşirea mirenilor mai des de 40 de zile (mai ales în afara posturilor), împărtăşirea de 2-3 ori cu aceeaşi spovedanie, citirea cu voce tare a rugăciunilor Liturghiei, unirea Botezului şi Cununiei cu Liturghia şi altele de genul acesta. Normalitatea este numită de ei „inovaţie”, iar anormalitatea este numită „tradiţie strămoşească”. Atâta pot pricepe oamenii respectivi sau, mai degrabă, cei care i-au pus în aceste funcţii… Şi n-are rost să vin acum cu argumente teologice sau istorice, căci cei vizaţi oricum nu le citesc. În ultima vreme ei ştiu doar să numere…

Bineînţeles, preoţii curvari nu sunt opriţi de slujbă, pentru că „sunt smeriţi şi ascultători”, în schimb sunt ţinuţi pe sub uşile unor consilieri eparhiali agramaţi doar cei care vor să facă ceva bun în Biserică şi cheamă la o trăire conştientă a credinţei. Că la noi aşa este: poţi să faci orice prostie, numai „să nu ieşi în evidenţă”; dar dacă vrei să faci ceva bun, apăi stai puţin…, e nevoie de „binecuvântări” şi „aprobări”.

Iubiţi fraţi şi preoţi ai lui Hristos! 

Staţi tari şi neclintiţi! Nu vă temeţi de nimeni! Dacă aţi nimerit în asemenea situaţii, cereţi un singur lucru: să fiţi judecaţi de preoţi şi ierarhi care se spovedesc înainte de fiecare împărtăşire şi postesc 3 zile fără ulei înainte de fiecare Liturghie! Dacă de aceştia nu sunt în BOR, înseamnă că nimeni altcineva nu are dreptul să vă judece pentru faptele pe care le faceţi, mai ales dacă lucraţi cu smerenie şi discernământ. Nu au ce să vă facă, căci Dumnezeu e cu noi. „Măsurile administrative” sau „canonice” cu care ne înspăimântă „boierii bisericeşti” sunt nimicuri. Gândiţi-vă la Sfinţii Ioan Gură de Aur, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin şi alţi Sfinţi care au suferit pentru mărturisirea adevărului. Vă susţinem şi noi… Generaţia comunistă din Biserică se va stinge…

P.S. În loc să ne preocupăm de cipuri, ar fi bine să înviorăm disciplina liturgică a Bisericii şi catehizarea, căci dacă credincioşii noştri îl vor avea pe Hristos, nu doar vor şti, dar vor avea şi putere să se împotrivească lui Antihrist. Iar cei care ştiu totul despre cipuri, dar nu se împărtăşesc sistematic şi nici de rugăciune nu se îngrijesc, aceştia vor rămâne doar cu informaţia despre cipuri… Exact ce-i trebuie dracului: multă informare, dar numai formare nu!