Un interviu relevant despre criza eclesiologică și eclesiastică din Ortodoxia contemporană, trecând și prin chestiunea raporturilor dintre ierarhie și școlile teologice. Rolul laicatului.

Sursa: http://www.orthonews.ro/exclusiv-ce-se-intampla-cu-institutul-saint-serge-interviu-eveniment-cu-jean-francois-colosimo-noul-presedinte-al-prestigioasei-scoli-teologice/#

Punem mai jos doar o parte din interviu.
Și ne întrebăm:
• care va fi mecanismul de prin care episcopii vor reprezenta și pe credincioși la Marele Sinod Panortodox preconizat pentru anul viitor?
• cum se va face receptarea sau contestarea deciziilor acestui Sinod?

A.P.: Specialist în Patrologie și în Bizantinologie, v-ați confruntat, ca profesor la Institutul ”Saint-Serge”, cu mentalitatea bizantină a unor episcopi. Cum și în ce limite credeți că este posibilă autonomia teologiei față de ierarhie, în Biserica Ortodoxă ?

J.-F. C.: Din fericire, ”Saint-Serge” nu se confruntă cu tot episcopatul, ci doar cu un caz individual și problematic de confuzie între funcția episcopală și o omnipotență arbitrară, confuzie provenită dintr-o concepție totalizantă și, în ultimă instanță, totalitară asupra atribuției episcopale.

O astfel de concepție despre omnipotența episcopală nu se regăsește nici măcar în cele mai extreme teorii cezariste sau papiste din Bizanț sau din Roma medievală. În schimb, Institutul se felicită că o bună parte dintre foștii săi studenți, deveniți episcopi, în Franța sau în alte părți ale lumii, vor să servească Biserica mai degrabă decât s-o aservească. În ceea ce privește modelul bizantin, ne-am înșela dacă l-am reduce, așa cum facem adesea, la un univers piramidal, static și imuabil.

Dimpotrivă, modelul bizantin se fundamentează pe tensiunea dintre diversele misiuni existente în Biserică, puse în concurențăîntre ele și plasate în fața viitorului harismatic și al împlinirii eshatologice ce vor veni să le autentifice. Altfel spus, modelul bizantin face din Duh, din Împărăție, singura instanță definitivă a judecății.

În fața Sfântului Maxim Mărturisitorul, pedepsit cu amputarea mâinii și a limbii pentru a fi opus Ortodoxia părerilor ne-ortodoxe ale ”tuturor patriarhilor, ierarhilor, abaților, preoților și credincioșilor” din timpul său, după cum spune actul ce-l condamna, libertatea teologiei reiese din ce în ce mai clar.

Mai prozaic, în ceea ce privește învățătura teologică, Orientul a împrumutat, în timpurile moderne, sistemul din Occident, mai precis cel al acelei universitas create în Europa latină, în sec. al XI-lea, de clerici – ”intelectualii” acelor vremuri – doritori să elibereze școlile mănăstirești de puterea ecleziastică ce le controla. Miza eliberării față de acestă putere nu era alta decât libertatea cercetării și a transmiterii credinței.

Sorbona era și rămâne, în Dreptul francez, prototipul ”independenței universitare” ce interzice, chiar și astăzi, forțelor de poliție să intre în instituție fără acordul președintelui acesteia. Această libertate nu este deci un lux sau un capriciu ci, mai degrabă, un imperativ, o necesitate spirituală, o a unsprezecea poruncă, dacă vrem.

Unde să apară neînțelegerea atât timp cât și episcopii înțeleg, asemenea nouă, revelația ca libertate? Iar dacă această libertate este reală, care să-i fie atunci limitele dacă nu cele impuse de dreapta credință, adică de Ortodoxie?

A.P.: Văzută din România, țară majoritar ortodoxă, criza de la Institutul ”Saint-Serge” confirmă opinia conform căreia una dintre cele mai mari probleme ale bisericilor ortodoxe este de ordin ecleziologic. Definiția funcției de episcop nu este totdeauna clară și un anumit ”haos canonic” contribuie la tendințele autoritare ale anumitor lideri religioși sau spirituali. Care e părerea dumneavoastră despre acest subiect?

J.-F. C.: Ecleziologia ortodoxă reală, cea ”în carne și oase”, dezvăluită de acțiunile cotidiene, nu cea celebrată de manualele canonice, reprezintă o ”problemă”, după cum spuneți, și ajunge să fie un ”haos”, după cum spuneți din nou, pentru că, de fapt, ea participă la un amalgam consensual care pare, din ce în ce mai mult, o erezie acceptată.

Pentru a găsi originile acestei situații nu trebuie să mergem în trecutul îndepărtat: ea apare în Modernitate, odată cu interpretarea deviantă a moștenirii imperiale bizantine, ce asociează poporul și credința în diversele sale metamorfoze succesive – otomană, revoluționară, naționalistă, comunistă și, azi, populistă – asimilând etnia și confesiunea, ierarhia religioasă și instituțiile politice.

Această practică are ca efect, în țările de tradiție ortodoxă, o confuzie perpetuă între Stat și Biserică (de altfel, două instituții care și-au dovedit eșecul). Un alt efect este cel al conflictului jurisdicțiilor: un război teritorial dus în disprețul unității și al misionarismului, așa cum o arată termenul aiuritor de ”diaspora”.

Și, cu cât realitatea contrazice mai mult teoria, cu atât teoria este umflată, expandată mai mult. Urmează de aici o prezentare ideologică a unui ”episcopalism” lipsit cu desăvărșire de o contra-putere, cum nici la Roma nu s-a văzut, care ar garanta calitatea divină a Bisericii. Vulgata domininantă  nu ratează ocazia de a folosi o șmecherie teologică, revendicându-se de la lucrările lui Ioan Zizioulas, care, după părerea mea, constituie un răspuns lacunar dat provocărilor propuse de Vatican II și care omit să trateze contradicția manifestă între poziția ecleziologică a teologului Zizioulas și poziția ecleziastică a ierarhului Zizioulas, între poziția teoreticianului ființei ecleziale și poziția mitropolitului de Pergam.

De aceea, această ideologizare nu e altceva decât o formă de a ascunde sub preș vulnerabilitățile ecleziastice. Nu putem, în aceste condiții, să criticăm papalitatea ca principiu de guvernare și să oferim, simultan, spectacolul deturnării ei caricaturale la scara mediocră a unei dioceze, a unei regiuni sau națiuniTrebuie, de asemenea, să terminăm cu amalgamul între episcopat și monahism (justificabil în Antichitate, dar de nejustificat astăzi) întrucât nu servește decât pentru a induce o obligație structurală de supunere, obligație ce are sens doar în cadrul unei relații de paternitate spirituală.

În final, ar trebui regândită noțiunea de ”popor al lui Dumnezeu” ca ”depozitar al adevărului Bisericii”, în termenii Circularei patriarhilor orientali din 1848 și ai Sinodului rus de la 1917.

Să luăm exemplul tinerilor episcopi din țările non-ortodoxe, aruncați pe drumurile lumii, fără resursele obișnuite din țările tradițional ortodoxe, alergând după credincioșii lor într-o lume străină. Aceștia încearcă să-și îndeplinească misiunea pastorală fără alte mijloace sau alte certitudini decât cele date de Providență. Ei știu, deja, că bogăția inaccesibilă a episcopatului stă în sărăcia sa

Anunțuri

10 gânduri despre „Un interviu relevant despre criza eclesiologică și eclesiastică din Ortodoxia contemporană, trecând și prin chestiunea raporturilor dintre ierarhie și școlile teologice. Rolul laicatului.

  1. E interesant interviul, sunt importante problemele pe care le ridici, dar am rămas şi eu cu o întrebare:

    De ce un site de ştiri unde postează la grămadă ortodocşi şi catolici, inclusiv greco-catolici, se numeşte Orthonews? Şi se jură că nu fură, pardon se jură că nu sunt ecumenişti. O să pun şi linkul, dar în alt comentariu că altfel intră la spam şi rămâne acolo forever and ever.

      • Păi se vede şi din articolul de mai sus. Înţeleg că se poate şi mai rău? Oricum, din punctul meu de vedere titlul „Orthonews” este pielea de oaie sub care se ascunde lupul. Să-i spună „Ecumenews” sau, şi mai la obiect, „Uniationews”.

  2. Mda, cum spuneam, orice link intră la spam. Deci, cine vrea să vadă la ce mă refer, să caute pe Orthonews articolul „10 întrebări și răspunsuri despre greco-catolici”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s