Despre transfigurarea simțurilor prin har, în rugăciune, și contemplarea-iubire a Dumnezeiștii Frumuseți în viața mistic-contemplativă Ortodoxă (adică despre „philo-kalia”)

Imagine

de M.M.

Aș vrea, și pe această cale, să recomand o carte extraordinară și un pasaj minunat. Și să adaug că Gheron Iosif era pentru participarea la Dumnezeiasca Liturghie și împărtășirea aproape zilnică a monahilor, chiar dacă trăiau ca pustnici. Să nu creadă cineva că se poate ajunge la înălțimile de mai jos, fără participarea la Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Spovedanie, Împărtășanie etc) ale Bisericii, desigur cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, cea Ortodoxă. În imaginea de sus este „bisericuța cu bun miros” – cum o numeau, pentru că adesea și acolo mirosea minunat. În ea încap, în naos, cam 4-5 oameni (sunt puse două sau trei străni, iar de la ele la catapeteasmă este spațiu de un metru). Aici, între Cer și Pământ – marea se vede minunat, panoramic, iar cerul de zi sau noapte este minunat- , a fost tuns în schima mare părintele Efrem, autorul cărții. Dar toate aceste frumuseți, ale paradisului pământesc al Sfântului Munte, pălesc în fața Frumuseții celei mai presus de lume.

În volumul Starețul meu, Iosif Isihastul (Traducere de părintele ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. Evanghelismos, București, 2010), Părintele Efrem din Arizona, ucenic al lui Gheron Iosif, vorbește despre simțirea mirosului de crini și trandafiri afară, miros ce se dovedește a veni din chilia lui Gheron Iosif. Stând în ușă și deja barba și hainele s-au umplut de „aromă cerească”. Starețul Iosif îi explică: „De la rugăciune este […]. Nu pricepi? Mireasmă este Numele lui Hristos” [p. 286]. În continuare, păr. Efrem din Arizona face o întreagă theologisire a simțirii harului, transfigurării simțurilor și contemplării frumuseții lui Dumnezeu prin simțurile îndumnezeite, în urma despătimirii, iluminării și având ca țintă îndumnezeirea prin unire cu harul dumnezeiesc necreat (laitmotiv al colecției de scrieri vechi patristice de spiritualitate numita Filocalia, adica iubirea de Frumos): „Se vede că avusese o rugăciune puternică în acea noapte. Simțeam mireasma rugăciunii sale adăpând toate cele din jur. Nu numai simțurile mele exterioare, dar și lăuntrul meu era pătruns în întregime de acea mireasmă. De multe ori și ceilalți frați ai mei, când mergeau la chilia Starețului după priveghere ca să-și spună gândurile lor și să audă cuvânt de folos, simțeau și ei aceeași mireasmă. În fiecare noapte chiliuța Starețului devenea un «rug arzător», iar atunci când intram în ea, mă întrebam: «Oare, ce se petrece în acest suflet, în inima acestui Cuvios?». Ca să înțelegem și noi ce se petrecea în inima acestui Sfânt contemporan, trebuie să gustăm și să simțim că Rugăciunea se rostește de la sine în inima noastră, pentru un timp mai scurt sau mai lung. Să vedem și să simțim prin rugăciune cum este Dumnezeu, câtă frumusețe are, care sunt dumnezeieștile Lui însușiri. Să simțim în chip mai presus de fire și totodată tainic prezența Sa, existența Sa, felul cum ține întreaga făptură, cum se află în zidire și în afara ei, iar în inima omului ÎNTREG prin energiile Sale. Și să simțim și felul cum Dumnezeu Cel în Treime ia mintea și o povățuiește la cunoașterea tainelor Sale cele negrăite, învrednicindu-o de descoperiri nepătrunse. Toate acestea și multe altele Starețul le-a trăit într-o plinătate neînțeleasă pentru noi. Toate aceste experiențe ale sale el se străduia să ni le transmită subțiind conștiința noastră cu aducerea aminte de ceasul ieșirii sufeltului din trup. Puterea rugăciunii curate a Starețului lucra nu numai asupra lui însuși, ci și asupra naturii care îl înconjura. În timpul cât se ruga, veneau la fereastra chiliei sale păsări sălbatice și loveau cu ciocul lor în geam. Ar putea crede cineva că aceasta era o ispită diavolească, trimisă pentru a-i distrage atenția de la rugăciune. În realitate, însă, păsările erau atrase de harul rugăciunii sale” [p. 287].

Din capitolul Lumina necreată și îndumnezeirea:

„Dumnezeu l-a învrednicit pe Stareș de marea cinste de a vedea Lumina necreată.

Când ne vorbea despre Lumina necreată, nu găsea cuvinte pentru a ne descoperi, pentru a ne arăta ce este Dumnezeu, ce este această Lumincă necreată și acea Slavă a Dumnezeului Celui în Treime.

Slava lui Dumnezeu, Lumina lui Dumnezeu este energia Sa necreată.

În epistolele Starețului Iosif se poate observa cu câtă ușurință, dar totodată și cu câtă profunzime descrie stadiile și stările de rugăciune, de la cele mai simple până la cele mai înalte stări de luminare, răpire și conmteplație. Iar aceasta dă mărturie despre măsura sporirii și experienței Starețului.

De pildă, într-o epistolă de-a sa scrie:

«Luminării îi urmează curmarea rugăciunii și desele contemplații, răpirea minții, încetarea simțurilor, nemișcarea și deplina liniștire a mădularelor, unire lui Dumnezeu și a omului într-una»

Această unire a omului cu Dumnezeu o descrie mai amănunțit astfel:

«Când  Harul lucrează, atunci îndată se deschide ușa și ajunge la poarta Cerului și rugăciunea se înalță ca un stâlp sau ca o flacără. În acea clipă se petrece schimbarea… iar prefacerea, atunci când se petrece, se săvârșește prin intermediul rugăciunii de cerere.

Și umplțndu-se omul de Har, se umplde și de luminare și de o negrăită bucurie. Atunci, nemaiputând stăpâni focul dragostei, încetează simțurile și este răpit în contemplație. Până aici sunt mișcările voinței omului. Dincolo de acestea nu mai are stăpânire peste sine însuși, nici nu se mai cunoaște pe sine, fiindcă s-a unit cu focul, fiind cu totul preschimbat, devenind dumnezeu după har. Aceasta este dumnezeiasca unire, în urma căreia zidurile se prăbușesc și atunci omul respiră un alt aer, cel al cugetării, liber, plin de mireasma Raiului. Apoi, puțin câte puțin, norul Harului se retrage și vasul de lut se întărește precum ceara. Atunci își vine întru sine, dar se află de parcă ar fi ieșit dintr-o baie, curat, ușor, străveziu, plin de Har, dulce, moale ca vata și plin de înțelepciune și cunoștință. Însă cel care dorește acestea este dator să pășească spre moarte în fiecare clipă»”. [.p. 288-289]

Anunțuri

4 gânduri despre „Despre transfigurarea simțurilor prin har, în rugăciune, și contemplarea-iubire a Dumnezeiștii Frumuseți în viața mistic-contemplativă Ortodoxă (adică despre „philo-kalia”)

  1. Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (30.01.2014): PRO PETRE TUTEA – Flavius Boncea, consilier local in Primaria Timisoara. Marturisitorului TRAIAN POPESCU. Despre erezie si despre alte religii | Saccsiv's Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s