STRIGĂT DE AGONIE AL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU ÎMPOTRIVA EREZIEI ECUMENISMULUI (traducerea de pe Acvila30.ro)

În Pireu, 8 mai 2013

  

COMUNICAT

 

Înaltpreasfinţitul Mitropolit SERAFIM de Pireu a trimis Preafericitului Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade, kyr Ieronim şi membrilor Respectabilei Ierarhii a Bisericii Eladei următoarea scrisoare.

 

DIN SFÂNTA MITROPOLIE

  

În Pireu, 8 mai 2013

Nr. Prot.  525

 

 

Preafericitului

Arhiepiscop al Atenei

şi al întregii Elade

domnului domn IERONIM

Preşedintelui Sfântului Sinod şi

Înaltpreasfinţiţilor Membrii ai Sfântului Sinod

al Ierarhiei Bisericii Eladei,

La reşedinţele lor.

 

       Preafericite Sfinte Preşedinte,

       Înaltpreasfinţiţilor Părinţi Sinodali,

       Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

      

       Atunci când se iveşte o nouă erezie, care pricinuieşte confuzie în cele ale credinţei, păstorii tuturor vremurilor, confirmând cele pe care le-au făgăduit la hirotonia lor, trec la combaterea acestei erezii, ca să traseze o linie de apărare şi să fixeze graniţele Credinţei Ortodoxe, aşa încât aceasta să se deosebească de rătăcirea ereticilor, iar în acest fel să-i protejeze pe credincioşi de necurăţia kakodoxiei (=relei credinţe). În zilele noastre, Preafericite Sfinte Preşedinte şi Înaltpreasfinţiţilor, Sfinţi Fraţi, a apărut ca unul din semnele vremurilor de pe urmă şi ca „un lup greu care nu cruţă turma” [[1]], panerezia Ecumenismului sincretist intercreştin şi inter-religios. Din acest motiv, exprimându-ne neliniştea noastră, ne adresăm către Preafericirea Voastră, către Respectabilul Corp al Preasfinţilor Episcopi ai Sfântului Sinod al Ierarhiei Preasfintei Biserici a Eladei, ca spre organismul administrativ suprem şi autorizat al Bisericii Autocefale a Eladei, îndemnând şi propunând rugător şi cu smerenie ca noi, Episcopii-păstori, în numele Sfintei şi Celei deofiinţă şi de Viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi, a Dumnezeului Celui Viu în Trei Ipostasuri, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, să ne asumăm răspunderile noastre înaintea Lui şi a credinciosului Său popor şi să ne ridicăm la înălţimea împrejurărilor şi să convocăm un Sinod Local, care – aşa cum este dator – trebuie să purceadă la condamnarea sinodală oficială a amintitei kakodoxii şi a îngrozitoarei erezii.

 

       Motivele care fac stringentă nevoia convocării unui astfel de Sinod Local sunt descrise mai jos:

 

       Ecumenismul, după cum se ştie, a fost demascat ca pan-erezie de către Sfântul Stareţ contemporan al Bisericii Ortodoxe surori a Serbiei – Biserica Sfântului Sava – şi Profesorul de Dogmatică şi Dascăl al Lumii, Cuviosul şi purtătorul-de-Dumnezeu Părinte Iustin Popovici, care în excepţionala sa lucrare „Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul”semnalează: „Ecumenismul este numele comun pentru pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene în frunte cu papismul. Toate aceste pseudo-creştinisme, toate pseudo-bisericile nu sunt nimic altceva decât o erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este pan-erezie”[[2]].

       Izvor şi pântece al Ecumenismului este Masoneria, care promovează prin el religia mondială a Luciferismului, aşa cum izvor şi pântece al Masoneriei este oribilul Sionism Internaţional [[3]] care a transformat teismul Vechiului Testament şi al Profeţilor în mârşavul Luciferism prin demonica Cabală şi obscenul Talmud, lucrări al demoniacilor rabini ai decăzutului iudaism şi ai obsesiei lor despre dominaţia şi guvernarea mondială prin încă aşteptatul fals-Mesia.

       Ecumenismul activează la două niveluri: inter-creştin şi inter-religios. În felul acesta, se configurează ecumenismul inter-creştin şi ecumenismul inter-religios, care constituie două din direcţiile de bază ale Ecumenismului. Ecumenismul inter-creştin promovează unirea diferitelor erezii creştine (papistaşi, protestanţi, anglicani, monofiziţi) cu Biserica Ortodoxă Universală după criteriul minimalismului dogmatic. Conform principiului ecumenist al „sincretismului dogmatic inter-creştin”, diferenţele dogmatice dintre eretici şi Biserica Ortodoxă sunt doar tradiţii formale (rituale) şi trebuie depăşite pentru binele unităţii „Bisericii”, care poate să se exprime prin varietatea diferitelor forme şi teze/poziţii. Pe de altă parte, ecumenismul inter-religios, considerând că în toate religiile există elemente pozitive, promovează unirea dintre ele şi îndeosebi dintre cele trei aşa-numite religii monoteiste din lume:  Creştinismul, Islamul şi Iudaismul, adică promovează aşa-numita „pan-religie”. Conform principiului ecumenist al „sincretismului inter-religios” trebuie să fie promovate – chipurile – „punctele teologice comune”, care există în toate „religiile monoteiste”, aşa încât să se edifice unitatea religioasă a Lumii.

      Ecumenismul, pentru a-şi materializa scopurile, inventează diferite teorii, precum kakodoxiile [ereziile] despre: „Biserica Extinsă, Bisericile surori, teologia baptismală, Biserica Universală nevăzută, teoria ramurilor, teoria celor doi plămâni, minimalismul şi maximalismul dogmatic, erezia postpatristică, neopatristică şi contextuală, teologia euharistică, teologia post-sinodală, „bisericile” deficitare şi nedepline, capacitatea Bisericii de a-i cuprinde şi pe cei din afara ei [περιεκτικότητος], misteriologia deficitară şi nedeplină, transformarea iconomiei în acrivie şi dogmă”, care, în mod sigur, sunt străine şi departe de învăţătura şi Teologia Dogmatică Ortodoxă[4].

       Ecumenismul promovează dialogurile teologice ecumeniste contemporane, care sunt pregătite sistematic, contrafăcute şi interminabile, dar în cadrul lor predomină lipsa mărturisirii ortodoxe, lipsa sincerităţii eterodocşilor, supra-accentuarea iubirii şi sub-accentuarea adevărului, tăinuirea şi contrafacerea textelor scripturistice, îndeosebi a celui ioaneic – „ca să fie una precum Noi” (Ioan 17, 11), practica de a nu discuta cele care despart, ci cele care unesc, tocirea criteriilor ortodoxe, recunoaşterea reciprocă a eclesialităţii, a succesiunii apostolice, a Preoţiei, a Harului, a Tainelor, dialogul în aceiaşi termeni / pe picior de egalitate, amnistierea, disculparea şi gratificarea Calului Troian al Papismului – al blestematei şi demonicei Uniaţii -, participarea la organizaţia pan-protestantă numită ,,Consiliul Mondial al Bisericilor” sau, mai bine-zis, al ereziilor, semnarea de comunicate, declaraţii şi texte comune anti-ortodoxe fără o consultare şi o hotărâre sinodală, aşa cum s-a dovedit la a XVI-a Întâlnire regulată din octombrie 2009 (de pildă, Lima – Peru din America de Sud, 1982; Balamand – Liban, 1993; Chambesy – Elveţia, 1994;  Porto Alegre – Brazilia, 2006; Ravenna, 2007 ş.a.) şi rugăciunile în comun[5].

       Ecumenismul îşi înfiază şi legiferează toate ereziile ca „biserici” şi atacă dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Universală şi Apostolică. Dezvoltă, învaţă şi impune o nouă dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie, potrivit căreia nicio Biserică nu are dreptul să revendice în mod exclusiv pentru ea însăşi caracterul de Biserică universală şi adevărată. Fiecare este un fragment, o  bucată sau parte, nu întreaga Biserică. Toate împreună constituie Biserica. Însă în felul acesta se dărâmă hotarele dintre adevăr şi înşelare, dintre Ortodoxie şi erezie şi se dedică trup şi suflet întrecerii pentru dărâmarea Ortodoxiei.

       Ecumenismul pune semnul egal între toate religiile şi unica, de-Dumnezeu-dăruita şi de- Hristos-cel-înviat-descoperita cinsitire a lui Dumnezeu, cunoaştere a lui Dumnezeu şi viaţă în Hristos. În acest fel, se contestă dogma despre unica Revelaţie mântuitoare din lume şi despre iconomia Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu întrupat, precum şi înfăptuirea în continuare a lucrării Lui mântuitoare de către Una şi Unica, Sfânta, Universala şi Apostolica Biserică, prin Sfântul Duh care lucrează în Ea. De aici rezultă, fără îndoială, că Ecumenismul este în zilele  noastre cea mai mare erezie eclesiologică din toate vremurile, deoarece pune semnul egal între toate religiile şi credinţele[6].

       Cu durere şi mâhnire se constată că Ecumenismul a luat prizoniere în lanţuri şi cătuşe aproape toate Bisericile Ortodoxe Locale şi Sinoadele Ierarhiei lor, care sunt latino-cugetătoare şi fac ecumenism – cu luminoasele excepţii ale Respectabilelor Patriarhii a Georgiei şi a Bulgariei -, după cum dovedesc faptele şi acţiunile ecumeniste – nemaiauzite, de nedescris, nemaivăzute şi inedite – întreprinse sau rostite de către ele în realitate[7].

       Însă nefiresc şi grotesc pentru ecumeniştii ortodocşi este că, deşi împart titluri de eclezialitate celor care în mod evident sunt eretici kakodocşi [rău-slăvitori], nu cutează, consecvenţi proclamaţiilor lor, să treacă la intercomuniunea sacramentală cu ei, deoarece ştiu că din acel moment îşi vor pierde imediat calitatea lor bisericească. Acest lucru nu constituie deja o dovadă izbitoare a kakodoxiei Ecumenismului? Dacă, într-adevăr, cred în inadmisibilele şi provocatoarele lor proclamaţii sau declaraţii, să îndrăznească deci acest gest, pentru că altfel demonstrează prin poziţia lor inexistenţa titlurilor de eclesialitate, pe care le atribuie pseudo-episcopilor kakodocşilor [rău-slăvitorilor, ereticilor].

       Din nefericire, Ecumenismul a reuşit în ultima vreme reconfigurarea masivă a drumului multisecular şi bimilenar, după Sfinţii Părinţi şi după Sfintele Canoane atât al Bisericii noastre Mame, al Respectabilului Centru al Ortodoxiei, al bine-cinstitorului Izvor al Neamului, a Patriarhiei Ecumenice[8] (din 1964), cât şi al altor Biserici Autocefale, într-o abordare ecumenistă a vieţii. Dar chiar şi Chivotul Ortodoxiei, Grădina Maicii Domnului, Sfântul Munte, nici el n-a rămas neatins şi neinfluenţat.

       Ecumenismul a erodat şi stricat şi Facultăţile de Teologie, în care nu se mai predă Teologia Ortodoxă Patristică, ci se consolidează deja în mod deschis şi în cel mai festiv şi oficial mod Teologia ecumenistă.

       Ecumenismul s-a infiltrat şi în noile manuale de religie din învăţământul primar şi gimnazial şi este principalul responsabil pentru aplicarea noului program pilot de studii în Educaţie, revendicând schimbarea caracterului catehetic şi confesional al orei de religie într-unul de istorie a religiilor şi de pan-religie.

       Dependenţa de Ecumenism continuă să crească, deoarece există: a) o lipsă de catehizare a credincioşilor asupra temelor credinţei, b) o groaznică lipsă a mijloacelor de informare autentică şi obiectivă a poporului lui Dumnezeu şi c) secularizarea clerului şi poporului[9].

       Ecumenismul contestă în mod efectiv Tradiţia şi Credinţa noastră Ortodoxă Patristică, seamănă îndoială  şi confuzie în inimile turmei şi-i clatină pe mulţi fraţi iubitori de Dumnezeu, conducându-i la dezbinări şi schisme (de pildă, vechiul-calendarism, dizidenţa [=ἀποτείχιση]) şi târăşte o parte a turmei în rătăcire, iar prin ea la un dezastru duhovnicesc[10].

       În sfârşit, Ecumenismul constituie cea mai mare problemă pastorală şi soteriologică, deoarece zdruncină din temelii şi anulează mântuirea şi îndumnezeirea după har a omului. Desigur, pericolul nu se referă la Biserică, care nu poate fi nimicită, de vreme ce este Trupul lui Hristos, Îl are drept Cap pe Hristos, este Hristos extins în veci „şi porţile iadului nu o vor birui”[11], ci la membrii Bisericii, la credincioşi, care sunt în pericolul de a se pierde când se pierde credinţa dreaptă, Ortodoxia şi predomină erezia şi rătăcirea[12]. …..

CONTINUAREA TRADUCERII LA: http://acvila30.ro/strigat-de-agonie-al-mitropolitului-serafim-de-pireu-impotriva-ereziei-ecumenismului/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s