Numai românii se pare că au lăsat deoparte cu totul Rânduiala Sinodikon-ului Ortodoxiei? Grecii o fac, rușii de asemenea…: SINODICONUL ORTODOXIEI (incomplet?!) ÎN CATEDRALA “HRISTOS MÂNTUITORUL” DIN MOSCOVA SUB PROTIA PATRIARHULUI KIRIL (2012, VIDEO).

UP DATE: cineva mai minuțios și mai cunoscător decât mine într-ale slavonei (eu mai înțeleg doar după ureche câteva cuvinte bisericești, dar recunosc și că mi-este tare greu să ascult modul în care cântă ei, adică cel coral, iar diaconul mi se pare tare, tare nepotrivit) spune că nici în filmarea de mai jos, din catedrala de la Moscova, nu apare întreaga rânduială a Sinodikon-ului. Mai precis, nu apare rostirea anathemelor. Se încheie sigur cu un Te Deum în care recunosc pomeniți patriarhii vechilor patriarhii. Nici pe al nostru, nici altul al vreunei noi Patriarhii (doar pe Chiril, care e chiar Patriarhul lor). Cine înțelege mai multe, să spună la commenturi să ne lămurim. Oricum, la noi la catedrala patriarhală nu se face nici măcar așa, ciuntint… Și, înțeleg, nici nu s-a făcut vreodată de multe secole încoace. De ce oare, îmi rămâne o enigmă.

De Duminica Ortodoxiei, la Moscova, un român este hirotonit episcop de Neftekamsk şi Belebei! Iată încă un motiv pentru care BOR pierde în fața BORu și a românilor de peste Prut… Iată articolul, la rece. Ar trebui sa fim antiecumeniști măcar din interes patriotic, și nici așa nu ne mobilizăm. Darămite pentru Dumnezeu și iubirea de aproapele. În plus, văd ca la această slujbă s-au adunat reprezentanții multor patriarhii și Biserici Ortodoxe Autocefale la Moscova. Sunt curios dacă s-ar aduna așa și la București cu ocazia unei sperate re-introduceri a Rânduielii Sinodikon-ului Ortodoxiei la nivel generalizat și în primul rând în catedralele episcopale din Romania:

În duminica Triumfului Ortodoxiei, Întâistătătorul Bisericii Ruse a oficiat Sfânta Liturghie la catedrala Hristos Mântuitorul şi l-a hirotonit pe arhimandritul Ambrozie (Munteanu) în treapta de episcop de Neftekamsk

La 4 martie 2012, în prima duminică a Postului Mare, duminica Triumfului Ortodoxiei, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a săvârşit Liturghia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare şi rânduiala Triumfului Ortodoxiei la Catedrala Hristos Mântuitorul.

În timpul Liturghiei, arhimandritul Ambrozie (Munteanu) a fost hirotonit episcop pentru eparhia de Neftekamsk şi Belebei.

Sanctităţii Sale i-au coslujit: mitropolitul Iuvenalie de de Krutiţî şi Kolomna; mitropolitul Vichentie al Taşkentului şi Uzbekistanului; mitropolitul Varsonufie de Saransk şi Mordovia, şeful Direcţiei executive a Patriarhiei Moscovei; mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, preşedintele Departamentului pentru relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei; mitropolitul Nikon de Ufa şi Sterlitamak; arhiepiscopul Arsenie de Istra; arhiepiscopul Eugeniu de Vereia, preşedintele Comitetului didactic al Bisericii Ortodoxe Ruse; arhiepiscopul Teognost de Serghiev Posad, stareţul Lavrei Sfânta Treime a cuviosului Serghie; episcopul Nikon (Mironov); episcopul Tihon de Vidnoie; episcopul Teofilact de Dmitrov; episcopul Ştefan de Turov şi Mozîr; episcopul Ignatie de Broniţî, preşedintele Departamentului sinodal pentru tineret; episcopul Petru de Ungheni şi Nisporeni; episcopul Roman de Serpuhov; episcopul Serghie de Solnecinogorsk, secretarul administrativ al Patriarhiei Moscovei; episcopul Tihon de Podolsk, preşedintele Direcţiei financiar-administrative a Patriarhiei Moscovei; episcopul Nicodim de Edineţ şi Briceni; episcopul Sava de Voskresensk, stareţul mănăstirii stavropighiale Novospassk; episcopul Nicolae de Birsk; episcopul Irineu de Orsk şi Gai; episcopul Nicolae de Balaşiha; ierarhi şi clerici ai Bisericilor Ortodoxe Locale: arhiepiscopul Nifon de Filopopol, reprezentantul Patriarhului Antiohiei la Patriarhia Moscovei; episcopul Antonie al Moraviei, reprezentantul Patriarhului Serbiei la Patriarhia Moscovei; arhimandritul Ştefan (Dispirakis), reprezentantul Patriarhului Ierusalimului la Patriarhia Moscovei; arhimandritul Vahtang (Liparteliani) (Biserica Ortodoxă Georgiană), cleric al bisericii sfântul Gheorghe din Malâe Gruzinî; arhimandritul Teoctist (Dimitrov), reprezentantul Patriarhului Bulgariei pe lângă Patriarhul Mosovei şi al întregii Rusii; protoiereul Alexei Iuşcenco, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse a Plaiurilor Cehiei şi Slovaciei la Patriarhia Moscovei şi, de asemenea, protoiereul Vladimir Divakov, secretarul Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii pentru oraşul Moscova; protoiereul Mihail Riazanţev, chelarul catedralei Hristos Mântuitorul; protoiereul Nicolae Balaşov, vicepreşedintele Departamentului pentru relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei; clerici şi mireni ai Bisericii Ortodoxe din Moldova.

La serviciul divin au asistat: reprezentantul Patriarhului Alexandriei la Patriarhia Moscovei, mitropolitul Atanasie de Cirene; Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Elene în Federaţia Rusă, Mihail Spinellis şi membrii delegaţiei eline; Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Slovenia în Federaţia Rusă, Ada Filip-Slivnic; Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polonia în Federaţia Rusă, Wojciech Zajączkowski.

După sfârşitul Sfintei Liturghii, Preafericitul Patriarh Kiril l-a îndrumat în calea slujirii arhiereşti pe episcopul Ambrozie şi i-a înmânat toiagul de arhiereu. Potrivit tradiţiei, nou hirotonitul ierarh a dat credincioşilor prima binecuvântare arhierească.

Mai apoi, Întâistătătorul Bsericii Ruse a săvârşit rânduiala Triumfului Ortodoxiei, după care a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi.

După slujbă, la catedrala Hristos Mântuitorul a avut loc o recepţie oficială cu ocazia sărbătorii Triumful Ortodoxiei. La eveniment au participat arhipăstorii şi clerul care au coslujit Sanctităţii Sale, reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale şi ambasadorii ţărilor străine prezenţi la Liturghie.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

SURSA: http://acvila30.wordpress.com/2012/03/05/sinodiconul-ortodoxiei-in-catedrala-hristos-mantuitorul-din-moscova-sub-protia-patriarhului-kiril-2012-video/

Anunțuri

2 gânduri despre „Numai românii se pare că au lăsat deoparte cu totul Rânduiala Sinodikon-ului Ortodoxiei? Grecii o fac, rușii de asemenea…: SINODICONUL ORTODOXIEI (incomplet?!) ÎN CATEDRALA “HRISTOS MÂNTUITORUL” DIN MOSCOVA SUB PROTIA PATRIARHULUI KIRIL (2012, VIDEO).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s