PUNCTELE FUNDAMENTALE ALE DIFERENŢEI DINTRE BISERICA ORTODOXĂ ŞI PAPISM de Mitropolitul Nafpaktei şi Sfântului Vlasie, IEROTHEOS VLAHOS

Pun, deci, al doilea articol aici, ca sa fie mai usor de accesat si dat mai departe, ca postare separata. Preluare de pe blogul Graiul Ortodox:

PUNCTELE FUNDAMENTALE ALE DIFERENŢEI

DINTRE BISERICA ORTODOXĂ ŞI PAPISM

de Mitropolitul Nafpaktei şi Sfântului Vlasie, Ierotheos Vlachos

 

Periodicul Παρέμβασις, aprilie 2001


1. Episcopii Vechii Rome, în ciuda diferenţelor mici şi neesenţiale, au avut totdeauna comuniune cu episcopii Noii Rome (Constantinopol) şi cu Episcopii Răsăritului până în 1009-1014, când pentru prima oară au ocupat tronul Vechii Rome episcopii franci. Până în 1009 papii Romei şi patriarhii Constantinopolului erau uniţi în lupta lor comună împotriva conducătorilor şi episcopilor franci, dar şi a ereticilor.

2. Francii, la Sinodul de la Frankfurt din 794, au condamnat hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic şi închinarea cinstitoare a sfintelor icoane. De asemenea, în 809 francii au introdus Filioque în Simbolul de Credinţă, adică învăţătura despre purcederea Sfântului Duh din Tatăl şi din Fiul. Acest adaos a fost condamnat atunci şi de Papa ortodox al Romei. La Sinodul de la Constantinopol al Marelui Fotie (879-880) la care au participat şi reprezentanţi ai Papei ortodox al Romei, au fost condamnaţi cei care anatemizaseră hotărârile Sinodului al VII-lea şi toţi cei care au adăugat Filioque la Simbolul de Credinţă. Însă pentru prima oară Papa franc Serghios al IV-lea în 1009, în epistola sa de întronizare, adaugă Filioque la Simbolul de Credinţă şi papa Benedict al VIII-lea a introdus Filioque în cultul Bisericii, fapt pentru care Papa a fost şters din pomelnicele Bisericii Ortodoxe.

3. Diferenţa fundamentală dintre Biserica Ortodoxă şi Papism se găseşte în învăţătura despre firea necreată şi lucrarea necreată a lui Dumnezeu. În timp ce noi ortodocşii credem că Dumnezeu are fire necreată şi lucrare necreată şi că Dumenezeu vine în comuniune cu creaţia şi cu omul prin lucrarea Sa necreată, papistaşii cred că în Dumnezeu firea necreată se confundă cu lucrarea lui necreată (actus purus) şi că Dumnezeu comunică cu creaţia şi cu omul prin energiile lui create, adică afirmă că în Dumnezeu există şi energii create. Deci harul lui Dumnezeu prin care se sfinţeşte omul este considerat energie creată. Dar astfel nu se poate sfinţi omul.

Din această învăţătură fundamentală provine şi învăţătura despre purcederea Sfântului Duh din Tatăl şi din Fiul, purgatoriul, primatul papal etc.

4. În afară de diferenţa fundamentală dintre Biserica Ortodoxă şi papism asupra firii şi lucrării în Dumnezeu, există alte diferenţe mari care au devenit de-a lungul timpului obiect al dialogurilor teologice, şi anume:

– Filioque, adică Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul, cu rezultatul că se micşorează monarhia Tatălui, se anulează egalitatea desăvârşită a persoanelor Sfintei Treimi, se micşorează Fiul în însuşirea Sa de a se naşte, de vreme ce există unitate între Tatăl şi Fiul, se subestimează Duhul Sfânt ca echivalent şi vrednic de aceeaşi slavă cu celelalte persoane ale Sfintei Treimi, (…),

– folosirea pâinii nedospite la Sfânta Euharistie care nu respectă modul în care Hristos a săvârşit Cina cea de Taină,

– sfinţirea “cinstitelor daruri” care se face nu prin epicleză, ci prin recitarea cuvintelor fondatoare ale lui Hristos “luaţi, mâncaţi, … beţi dintru acesta toţi”,

– teoria că jertfa pe cruce a lui Hristos a satisfăcut dreptatea divină, care Îl prezintă pe Dumnezeu-Tatăl ca feudarh şi neglijează Învierea,

– teoria despre tezaurul “meritelor prisositoare” ale lui Hristos şi ale Sfinţilor pe care îl administrează papa,

– separarea dintre tainele Botezului, Mirungerii şi dumnezeieştii Împărtăşanii,

– învăţătura despre moştenirea vinovăţiei păcatului strămoşesc,

– inovaţii liturgice în toate tainele Bisericii,

– faptul că laicii nu se împărtăşesc cu „Sângele” lui Hristos,

– primatul Papei, potrivit căruia Papa este „episcopus episcoporum şi sursa puterii preoţeşti şi bisericeşti, este capul infailibil şi Călăuza Bisericii, chivernisitorul acesteia în chip monarhic ca locţiitor al lui Hristos pe pământ” (Ioannis Karmiris). În acest sens, Papa se consideră urmaş al Apostolului Petru căruia i se subordonează ceilalţi Apostoli, chiar şi Apostolul Pavel,

– inexistenţa co-liturghisirii în actele liturgice,

– infailibilitatea Papei

– dogma imaculatei concepţii a Născătoarei de Dumnezeu şi în general cultul mariologic, prin care Prea Sfânta este ridicată la înălţimea dumnezeirii treimice şi chiar se face referire la Sfânta … Pătrime,

– teoriile despre analogia entis şi analogia fidei care s-au impus în spaţiul occidental,

– continuul progres al Bisericii în descoperirea laturilor ascunse ale adevărului revelat,

– învăţătura despre vocaţia absolută,

– părerea despre metoda unică de cunoaştere a lui Dumnezeu şi a creaturilor, care a condus la conflictul dintre teologie şi ştiinţă.

5. De asemenea, marea diferenţiere care arată modul teologhisirii se găseşte şi în diferenţa dintre teologia scolastică şi cea isihastă. În Occident s-a dezvoltat, ca încercare de cercetare a tuturor tainelor credinţei prin logică (Anselm de Canterburry, Thomas d’Aquino), în timp ce în Biserica Ortodoxă precumpăneşte isihasmul, adică curăţirea inimii şi luminarea minţii, pentru dobândirea cunoaşterii lui Dumnezeu. Dialogul dintre Sfântul Grigorie Palama şi scolasticul şi uniatul Varlaam este caracteristic şi arată diferenţa.

6. Consecinţa tuturor celor de mai sus este că în Papism avem o deviere de la ecleziologia ortodoxă. În timp ce în Biserica Ortodoxă se dă o mare importanţă îndumnezeirii care constă în comuniunea cu Dumnezeu prin vederea luminii necreate, şi prin urmare cei îndumnezeiţi se întrunesc în Sinod Ecumenic şi delimitează în mod sigur adevărul revelat în situaţii de confuzie, în Papism se dă mare importanţă instituţiei papei, care papă este mai presus chiar şi decât aceste Sinoade Ecumenice. Potrivit teologiei latine, „autenticitatea Bisericii există doar atunci când se întemeiază şi se armonizează cu voinţa papei. În caz contrar, se anulează.” Sinoadele Ecumenice sunt considerate „congrese ale creştinismului care se convoacă pe temeiul autenticităţii şi puterii şi preşedinţiei papei”. Este suficient să iasă papa din sala Sinodului Ecumenic, ca acesta să înceteze să mai fie valabil. Episcopul Maré a scris: „ar fi mai exacţi romano-catolicii dacă rostind «Crezul» ar spune:  «şi într-unul Papa» în loc de: «şi într-una … Biserică»”.

De asemenea, „însemnătatea şi rolul episcopilor în cadrul Bisericii romane nu este decât simplă reprezentare a puterii papale căreia i se supun şi episcopii înşişi, asemeni simplilor credincioşi”. În ecleziologia papistă se susţine în esenţă că „puterea apostolică ar fi dispărut o dată cu apostolii şi nu s-ar fi transmis urmaşilor acestora, episcopilor. Doar puterea papală a lui Petru, sub care se aflau toţi ceilalţi, s-a transmis urmaşilor lui Petru, adică Papilor”. În această perspectivă, se afirmă de către „Biserica” papistă că toate Bisericile Răsăritului sunt separate (de Papă) şi au lipsuri şi doar prin iconomie ne primesc la împărtăşanie şi desigur prin iconomie ne primesc ca Biserici surori, deoarece „Biserica” papistă se autodefineşte ca Biserică mamă şi pe noi ne consideră Biserici fiice.

7. Vaticanul este stat şi fiecare Papă este conducătorul Statului Vatican. Este vorba de o organizaţie antropocentristă, de o secularizare şi anume de o secularizare instituţionalizată. Statul Vaticanului a fost întemeiat în 755 de către Pipino cel Scurt, tatăl lui Carol cel Mare, şi în epoca noastră a fost recunoscut în 1929 de către Musolini. Este importantă justificarea proclamării Statului papa, aşa cum a afirmat-o Pius al XI-lea: „reprezentantul pe pământ al lui Dumnezeu nu poate fi supusul unui stat”. Hristos a fost supusul unui stat, papa nu poate fi! Puterea papală constă în teocraţie, de vreme ce teocraţia se defineşte ca putere lumească şi bisericească într-o singură persoană. Astăzi state teocratice sunt Vaticanul şi Iranul.

Sunt caracteristice cele afirmate la cuvântul de întronizare de Papa Inochentie al III-lea (1198-1216): „Cel care are mireasa este mirele. Dar această mireasă (Biserica) nu vine cu mâinile goale, ci mi-a oferit o zestre preţioasă incomparabilă, adică totalitatea bunurilor spirituale şi vastitatea celor lumeşti, măreţia şi belşugul amândurora … Ca simboluri ale bunurilor lumeşti mi-a dat Stema pentru împărăţie, iar Mitra pentru preoţie, şi m-a aşezat reprezentant al Aceluia, pe haina şi pe coapsa Căruia s-a scris: Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor”.

                                                 Racla cu moaștele Sfântului Grigore Palama

Prin urmare, există mari diferenţe teologice, care au fost condamnate de Sinodul Marelui Fotie (879-880) şi de Sinodul Sfântului Grigorie Palama (1351), aşa cum se vede şi în „Sinodiconul Ortodoxiei”. În plus, şi Părinţii Bisericii şi Sinoadele locale de până în secolul al XIX-lea au condamnat toate înşelările Papismului. Lucrul acesta nu se vindecă, nici nu se îmbunătăţeşte printr-o cerere de iertare formală pe care ar da-o Papa pentru vreo greşeală istorică, atât timp cât părerile lui teologice sunt în afara Revelaţiei şi Ecleziologia se mişcă pe un drum greşit, câtă vreme adică Papa se prezintă ca conducător al lumii creştine, ca urmaş al Apostolului Petru şi vicar sau reprezentant al lui Hristos pe pământ, ca şi cum Hristos ar fi dat puterea Sa papei, iar El s-ar odihni fericit în Ceruri.

Aici puteți viziona video Viața Sf.Grigore Palama →  http://vodpod.com/watch/4740505-viata-sf-grigorie-palama

Citiți vă rog și Premisele teologice eronate ale primatului Papal (Partea I și II)   →http://graiulortodox.wordpress.com/2010/10/19/premizele-teologice-eronate-ale-primatului-papal-partea-a-doua/

Traducere Mihail Ilie


[1] Titlul general al celor trei tratate ale Sfântului Grigorie Palama scrise în apărarea isihaştilor, ca răspuns la cele trei tratate contra isihaştilor ale lui Varlaam este Pentru cei ce vieţuiesc cu sfinţenie în isihie. (n.tr.)

[2] Parafrază după Iuda 1, 3. (n.tr.)

SURSA: http://graiulortodox.wordpress.com/2010/11/28/40-ce-se-va-discuta-la-marele-sinod-ecumenic-de-anul-viitor/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s