Astazi, 6 februarie, a fost praznuit Sf. FOTIE CEL MARE, unul dintre ocrotitorii acestui blog

Sfinte Fotie cel Mare, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Din pacte, Marele Fotie nu a fost tradus in limba romana, desi este unul dintre cei mai mari sfinti teologi ai Bisericii. El este unul dintre cei Trei Noi Mari Ierarhi ai Bisericii, alaturi de Sf. Grigorie Palama si de Sf. Marcu Eugenicul al Efesului. In teologia romaneasca pana acum cativa ani nici nu se stia ca este canonizat, cu ziua de praznuirea 6 februarie, alaturi de Sfintii filocalici Varsanufie si Ioan. In ultimii ani a patruns si in calendarele oficiale de la noi, au fost traduse si publicate mai multe studii despre viata sa (mai putin despre teologia sa). Inca nu cunosc vreo biserica in Romania care sa-l aiba ca protector. In Grecia sunt destule.

Cartile de teologie, probabil din cauza tributului pe care il plateau teologiei scolastice si „inspirarii” din literatura univeristara catolica, nu pomeneau despre Sfantul Fotie, ci doar despre un oarecare Fotie, Patriarh al Constantinopolului etc. Nu se pomeneste nici pana astazi despre problema recunoasterii ca Sinod Ecumenic (al VIII-lea) a sinodului care l-a repus in scaun pe Sf. Fotie si a condamant oficial, sinodal, ecumenic, cu acordul Papei de la Roma, erezia Filioque – lucru foarte important pentru teologia crestina in general si pentru cea ortodoxa in special.

Pentru importanta sa ca sfant erudit profesor, teolog si ierarh al Bisericii Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe a Elladei (Greciei) si l-a luat ca ocrotitor. In fiecare an, la 6 februarie, are loc o intrunire la Man. Pentelis de langa Athena dintre Sf. Sinod si profesorii de la facultatile de Teologie Ortodoxa din Grecia.

Nu in ultimul rand, trebuie remarcat faptul ca Sf. Fotie a fost cel care a binecuvantat plecarea la apostolat sau misionariat ortodox in randurile slavilor a doi cunoscuti ai sai, Chiril si Metodie – cei care au fost numiti mai apoi „Apostolii Slavilor”.

Importanta Sf. Fotie, este, deci, covarsitoare din toate punctele de vedere (pastoral si misionar). Viata si lucrarea sa este inca o marturie (intre atatea altele) a faptului ca epoca patristica nu s-a incheiat in secolul al VIII-lea – asa cum a  patruns ideea scolastica si pe la unii patrologi ortodocsi si in manualele lor. Epoca patristica nu are de ce sa se fi incheiat vreodata. In momentul in care Biserica nu ar mai naste „Parinti” (daca Mama noastra nu ar mai naste Sfinti care sa nasca alti sfinti, adica Parinti care sa nasca alti Parinti) nu ar mai fi Biserica.

VIAŢA SFÂNTULUI FOTIE CEL MARE,

PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

În această lună [februarie], în ziua a şasea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului, cel întocmai cu Apostolii şi Mărturisitorul.

Constantinopol

Neamul şi educaţia

Sfântul Fotie face parte din cele mai vrednice chipuri ale Bisericii veacului al IX-lea; ba, mai mult, a însăşi istoriei universale. Marele întru sfinţi Fotie vede lumina zilei în cetatea Constantinopolului în preajma anilor 800-810 după Hristos, fiind născut din părinţi binecredincioşi.

Iubitoarea de Dumnezeu şi de fapte sfinte, maica sa Irina, căsătorită fiind cu Serghie, fratele împărătesei Teodora şi al patriarhului Tarasie, odrăsleşte un binecuvântat prunc, ce se va arăta un mare luminător al Bisericii.

Sf. Teodora
Sf. Tarasie

Tatăl lui fiind surghiunit din pricina cinstirii sfintelor icoane, moare în pribegie. Legăturile de rudenie mai sus pomenite vor prilejui sfântului şederea alături de cei mai înţelepţi dascăli din Constantinopol, unde va deprinde îndeosebi materia numită matematică, alături de Leon, arătându-se astfel locaş a toată ştiinţa şi înţelepciunea. Mai mult, încă de copil este înzestrat cu necurmata îndeletnicire a rugăciunii: “Grija mea din copilărie – avea să scrie mai târziu – era săvârşirea rugăciunii şi a cercetării de sine”. De altfel, chiar mărturia lui Nichita Paflagonul, care nu nutrea prea mare evlavie faţă de sfânt, aminteşte înălţimea instruirii sale: împreună-alergau toate, adică îndemânarea fizică, învăţătura, bogăţia, prin care şi întreaga deprindere cărturărească se revărsa asupră-I”. Îndeosebi, râvna spre învăţătură, sădită încă din copilărie, îi pricinuieşte aplecarea către dumnezeiasca înţelepciune. Spre sfârşitul instruirii cărturăreşti, Fotie este cinstit cu vrednicia de protospătar, de căpetenie a străjilor împărăteşti, fiind totodată şi sfetnic de taină al împăratului. Nu zăboveşte defel în a-şi îmbogăţi cunoştinţele, adunând înţelepciune din filozoficele învăţături, pe care mai târziu le va aşterne în scrierile sale întocmai, cu osebită însufleţire, în scrierea numită “Dicţionar” (Lexicon).

Dascăl al Şcolii din Magnavra

Magnavra

Ca dascăl al acestei şcoli cu vădit duh lumesc, potrivnic învăţăturilor bisericeşti din şcolile mănăstirilor vremii, precum cele din Mănăstirea Studion şi Aşezământul Bisericesc al Sfinţilor Apostoli, sfântul se îndeletniceşte cu tâlcuirea scrierilor elineşti şi ale Sfinţilor Părinţi.Astfel, ostenindu-se cu multă migală, sfântul întocmeşte lucrarea numită “Miriovivlos” sau “Biblioteca”.Pe lângă orele petrecute la Şcoala dinMagnavra, sfântul pune început unor prelegeri duhovniceşti, transformând propria locuinţă în facultate de filosofie. Fiind înconjurat de câţiva ucenici foarte dornici de învăţătură, sfântul se osteneşte călăuzindu-i în desluşirea teologiei, cea care”îndreptează toată mintea către evlavie”.

Trimiterea sa la Bagdad, cetatea agarenilor

Sf Chiril şi Metodie

Datorită bogatei înţelepciuni, precum şi cumpătării de care dă dovadă, în anul 851 este trimis – împreună cu prea înţeleptul său ucenic Constantin, viitorul Sfânt Chiril, luminătorul slavilor – , “la asirieni”, adică în cetatea ce se cheamă Bagdad, pentru a susţine cu fidelitate curmarea prigoanelor la care sunt supuşi creştinii. Ajungând în cetatea Bagdadului, mai precis la Samarra, care în acea vreme era inima Califatului, cei doi sfinţi îi uimesc pe agareni prin duhovniceasca lor înţelepciune. Mai mult, neînfricoşându-se de vreo rea pătimire, sfinţii poartă de grijă vestirii în acel ţinut a Evangheliei lui Hristos, încredinţaţi fiind că doar astfel este cu putinţă ca cei doritori de vieţuire curată să-şi lase urâtele obiceiuri, călătorind pe calea mântuirii. Lesne se înţelege pricina pentru care agarenii, după cum adevereşte viaţa sfântului Chiril, vor încerca să-i otrăvească pe sfinţi, însă neizbândind – căci asupra sfinţilor odihneşte harul lui Dumnezeu, păzindu-i – , în cele din urmă se întorc sănătoşi în Constantinopol spre a-şi isprăvi duhovniceasca îndeletnicire.

Înălţarea Sfântului Fotie în scaunul patriarhal al Constantinopolului

Mihail al III-lea

În scurtă vreme sfântul ajunge iscusit până şi în socotelile cârmuirilor, timp în care întâiul dregător al împăratului, ucenicul său – Bardas, voieşte a-l izgoni pe Ignatie, patriarhul cetăţii, care se pune împotriva împărtăşirii acestui dregător la prăznuirea Dumnezeieştii Arătări, din pricina învederatei sale vieţi destrăbălate şi a nepocăinţei în care stăruia. Alungarea patriarhului Ignatie de către Bardas este prilejuită de înmormântarea unui oarecare Ghivona din Dhirrachio, despre care dregătorul credea că era fiul împărătesei Teodora de la un alt bărbat şi că, din această pricină, a fost ucis într-un mod barbar de oamenii împăratului Mihail al III-lea.

Ghivona este socotit vinovat de înaltă trădare şi chiar înmormântarea sa săvârşită de Patriarh, este privită drept duşmănie faţa de împărat. Din această pricină, Ignatie este silit în iulie 857 să părăsească tronul, fiind surghiunit în cele din urmă în ostrovul Terevinthos din Propontida.

În urma tiranicei izgoniri a patriarhului, Bardas voieşte să ridice în scaunul patriarhal un bărbat slăvit de norod pentru virtuţile sale. Spre a preîntâmpina oarecare ticluite urzeli, în această privinţă, gândul dregătorului zăboveşte atunci asupra sfinţitului Fotie, care cu adevărat era mult lăudat pentru vrednicia şi credincioşia sa, nu numai din pricina negrăitelor cunoştinţe lumeşti, ci şi a vieţuirii în sfinţenie, precum şi a îndrăzneţelor lupte în vederea apă rării Ortodoxiei, în vremea celei de a doua prigoane a cinstitorilor de icoane. Fotie se împotriveşte grabnic propunerilor unchiului său, dregătorul Bardas, amintind de multele tulburări şi griji ale scaunului patriarhal, cât şi de propria nevrednicie.

Moartea lui Bardas

De aceea, cu lacrimi în ochi şi din toată inima, se roagă a fi ales altcineva în locul său, nevrând sub nici un chip să bea amarul pahar al necazurilor care îl aşteaptă. Cu toate acestea Bardas înţelege foarte bine că nu se află în această vreme în împărăţie cineva mai potrivit pentru aceasta. Aşa se face că întrebuinţează spre dobândirea nădejdii sale, toate chipurile şi mijloacele, mergând chiar până la întemniţarea sfinţitului Fotie, pentru ca acesta să nu poată fugi pe ascuns din Constantinopol. Am suferit atâta silă – avea să scrie sfântul după hirotonie către papa Nicolae – că numai Dumnezeu, Cel ce vede toate cele ascunse, ştie. Şi o zic pentru că ne-au silit la aceasta, fără ca noi să vrem. S-au purtat faţă de noi ca şi cum am fi fost răufăcători. Ne-au întemniţat şi ne-au păzit mai mult timp înainte (de hirotonie) cu luare aminte, căci ne aleseseră pentru vrednicia aceasta, dar noi în nici un chip n-am încuviinţat. Ne-au hirotonit cu forţa, iar noi în astă vreme plângeam, ne tânguiam şi ne loveam pieptul pentru a scăpa de hirotonie”.


Epistolele de întronizare şi Sinodul din 861

Dupa hirotonia săvârşită de Grigorie Asvestul – episcopul Siracuzei şi de alţi doi episcopi “fără scaun” [adică hirotoniţi, dar încă nu întronizaţi – n.tr.], sfântul urcă în scaunul patriarhal pe 25 decembrie 857, hotărând să-şi îndeplinească sarcinile cuvenite rangului său, cu toată râvna inimii şi îndeosebi cu toate puterile lui. Imediat după întronizare, trimite obişnuitele solii către papa şi patriarhiile din Răsărit, pentru a-i înştiinţa de toate cele întâmplate. În această vreme, supuşii credincioşi patriarhului Ignatie cer papei aşezarea lui în cinstea de odinioară, neprimind cu nici un chip numirea Sfântului Fotie în scaunul patriarhal.

Papa Nicholas I

Din acest motiv, iubitorul de slavă papă Nicolae, care “se făcuse pe sine împărat al lumii întregi”, află grabnic prilej spre a ajunge orânduitor al lucrurilor bisericeşti din acea vreme, dorire potrivită deşartelor sale năzuinţe cezaro-papiste. Pentru îndeplinirea acestor dorinţe, Nicolae dă de ştire împăratului Mihail al III-lea, şi chiar lui Fotie, într-un chip cu totul nepotrivit, strigând cu tărie că izgonirea lui Ignatie din scaunul patriarhal al cetăţii Constantinopolului s-a făcut fără îngăduinţa sa! Aşadar, din acest motiv el trimite la Constantinopol pe doi legaţi ai săi, Rodaldo Porto şi Zaharia Anagnis, care, după puţin timp, vor lua parte la Sinodul I-II (Al Doilea Întâi), ce se va ţine în marea Cetate a Bizanţului, în mai 861 după Hristos. În urma acestui sinod, numit drept Al Doilea Sobor întâi, întrunind 318 Părinţi, deopotrivă cu Primul Sinod ecumenic [de la Niceea – n.tr.], legaţii papei, cunoscători îndeaproape ai frământărilor bisericeşti din Răsarit, plecându-se adevărului, primesc pe sfinţitul Fotie ca patriarh canonic al Constantinopolului, semnând desăvârşit toate gramatele numirii lui.

Caterisirea Sfântului Fotie de către papa Nicolae

şi răspunsul sfântului faţă de hotărârile sinodului din 867

Când trufaşului papă Nicolae îi sunt aduse la cunoştinţă toate cele petrecute la Sinodul din 861, el respinge hotărârile trimişilor săi, caterisindu-l pe Zaharia în 863, iar pe Rodaldo în 864. În acelaşi chip voieşte a face şi Sfinţitului Fotie, precum şi episcopului Grigorie al Siracuzei, neavând însă vreun drept sau vreo autoritate pentru aceasta. La un sinod, pe care-l adună în 863 în Lateran, numeşte ca neîntemeiată hotărârea celui de-al Doilea Întâi Sinod, “caterisindu-l” deopotrivă pe Sfânt, precum şi pe Grigorie Asvestul, cel care-l hirotonise pe Fotie. După îndeplinirea celor de mai sus, trimite la Constantinopol şi tuturor hotărârea sinodului său, la care iau parte doar episcopi latini, după care se iveşte un bun prilej pentru a trimite în anul 866 pe cardinalii şi paterii latini în Bulgaria, încercând a dobândi pentru latineştile eresuri roadele propăvăduirii ortodoxe, propovăduire cârmuită şi întreţinută dinainte de 864 de curtea Bizanţului. Amestecul papei dovedeşte atât Sfântului Fotie, cât şi întregului Răsărit, fără tăgadă şi pentru prima oară, grava cădere a fostei Biserici Apusene, întruchipată de papă. De aceea, Sfântul Fotie adună în 867, la Constantinopol, un sinod al episcopilor Bisericilor Ortodoxe, pentru a hotărî asupra smintitoarei măsluiri a Evangheliei, săvârşită de papistaşi şi răspândită cu osârdie nu numai în Apus, ci şi în Răsărit. La acest Sinod a fost dat anatemei, în primul rând, adaosul “Filioque” (şi de la Fiul), strecurat în Simbolul Credinţei, ca o a doua purcedere a Dumnezeirii Sfântului Duh, fiind totodată şi o nouă încununare a tuturor relelor Bisericii Apusene. Asemenea ereziei numită “Filioque”, este condamnată şi amestecarea catolicilor papistaşi în nou întemeiata – de către Bizanţ, Biserică a Bulgariei, fapt oprit cu asprime de sfintele canoane. În acelaşi chip s-au osândit toate răstălmăcirile crezului catolic, care erau cu totul străine de hotărârile Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii. Peste toate acestea, latinii predicau în Bulgaria învăţături de credinţă noi, pricinuind schimbări în vieţuirea creştină: botezul “prin stropire”, defăimarea preoţilor căsătoriţi şi silirea acestora de a petrece în feciorie, scurtarea Postului Mare la o singură săptămână, mirungerea din nou a credincioşilor din Biserica Bulgară de către episcopii din Apus ş.a. După cercetarea amănunţită a celor amintite, Sinodul din 867 purcede la anatemizarea trufiei papale şi a poftei de stăpânire a papei Nicolae, pentru toate acţiunile sale potrivnice Sfintelor Canoane şi cu desăvârşire străine “Sfintelor Sinoade” şi “fericiţilor Sfinţi Părinţi”.

Nedreapta “caterisire” a sfântului de către

locţiitorii papei. Surghiunirea.

Mihail al III-lea

Dar după pomenitul sinod, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată în Bizanţ. La 25 septembrie în acelaşi an, împăratul Mihail al III-lea este ucis de cel ce până atunci fusese mai marele dregătorilor, Vasile I Macedoneanul, care rămânea astfel singurul stăpânitor. Pentru această vărsare de sânge, Sfântul Fotie îl mustră aspru pe Vasile I, certându-l – după cum aminteşte istoricul Zambelio – astfel: “Nevrednic eşti Dumnezeieştilor Taine, tu, care ţi-ai întinat mâinile cu sângele binefăcătorului tău”. Mustrarea are drept urmare alungarea Sfântului Fotie din scaunul patriarhal şi aducerea din nou a lui Ignatie de către Vasile I, care voia să-şi întărească tronul nu numai cu sprijinul noului patriarh, ci şi cu cel al Apusului. Ca şi cum toate acestea nu erau de ajuns, are loc în 869, la Constantinopol, un sinod mincinos, în fruntea căruia întâi-stătători erau trimişii papei Adrian al II-lea, care luaseră “din parte-le” hotărârea condamnării Sfântului Fotie. Sfântul fiind adus cu sila înaintea zisului sinod dinainte ticluit, tace cu desăvârşire, având în minte pilda Domnului în faţa Caiafei şi a lui Pilat. Întrebându-l de pricina tăcerii lui, sfântul răspunde: ”Dumnezeu aude şi glasul celui ce tace”, la care cei din sinod, având întîi-stătători pe trimişii papei, nu încetează a-l sili, întrebându-l de nenumărate ori: ”De ce nu răspunzi?”. Sfântul le spune: “– Nici Iisus nu a scăpat de condamnare”.

În urma celor petrecute, îi rânduiesc sfântului o scurtă vreme de gândire, spre a cugeta mai adânc şi pentru a se apăra de învinuirile lor. După încheierea timpului sorocit, sfântul nu primeşte “libellul” pe care papiştii îl alcătuiesc împotriva lui, ci îi înfruntă, arătându-le că ei trebuie să caute pocăinţă, şi să dovedească cu fapta pocăinţa pentru învederatele eresuri. După cele zise, Sfântul Fotie este “caterisit” şi surghiunit în strâmtorile Bosforului, unde pătimeşte mâhniri din pricina depărtării de tovărăşeasca însoţire şi de lipsirea cărturăreştilor îndeletniciri:”Noi – scria el – trăim o viaţă mai amară decât moartea: suntem robiţi; lipsiţi de toţi, de rude, de slujitori, pe scurt, de toată mângâierea omenească. Dar încă şi de cărţi am fost lipsiţi – lucru nemaiauzit şi străin şi o pedeapsă nouă scornită împotriva noastră”.

Întoarcerea sfântului în Constantinopol. Aşezarea în scaunul patriarhal

Sf. Boris I al Bulgariei

Nedreapta purtare faţă de sfânt trebuia să se apropie de sfârşit. Odată cu trecerea anilor, în Bizanţ lucrurile prind a se schimba şi adevărul care în veac nu piere este iarăşi cinstit. Pricină a îndreptării este însuşi ţarul Boris al Bulgariei, numit din botez Mihail. Înţelegând viclenia apusenilor, Mihail (Boris), care nu mai nădăjduieşte a dobândi nimic de la latini, se întoarce spre Bizanţul, care – prin osârdia Sfinţitului Fotie, cândva îl încreştinase. Această venire în fire face să răsară pe buzele tuturor numele Sfântului Fotie, despre care toţi povesteau întotdeauna minunându-se. Din această pricină, împăratul Bizanţului, Vasile I, voieşte a-şi răscumpăra nedreptatea ce o săvârşise împotriva lui Fotie. Spre îndreptarea acelei nelegiuri, de care Vasile I se socoteşte foarte vinovat, îl alege pe sfânt – decât care nu se afla altul mai înţelept şi mai potrivit -, ca dascăl al nevârstnicilor lui prunci, dar şi pentru a-l avea aproape de el ca povăţuitor, nu numai în cele bisericeşti, dar şi în cele politice, ba mai mult, în socotelile conducerii imperiului.

Împăcarea sfântului cu patriarhul Ignatie

Sf. Ignatie
Chiar atunci, când într-un oarecare fel cinstirea ce îi fusese ştirbită îi este îndreptată, sfântul voieşte să se împace cu de acum bătrânul Ignatie, care-şi trăieşte ultimile zile ale vieţii. Apropiindu-se de Ignatie, Sfântul Fotie cade întâiul, închinându-se bătrânului patriarh, care-i întoarce smerit închinarea, dându-şi sărutarea dragostei şi a păcii. Arătându-şi deopotrivă cinstire unul celuilalt, împăcarea pricinuieşte pacea şi dragostea pogorâte în inimi, statornicind totodată o neobosită împreună-lucrare între cei doi sfinţiţi patriarhi, despărţiţi cândva de samavolniciile lui Bardas şi ale împăraţilor, iar pe de altă parte de uneltirile trufaşilor papi. Sfântul îl cercetează pe patriarh nu numai o dată sau de două ori, fiindu-i cu adevărat sprijin în ultimii ani ai vieţii sale. Pentru aceasta, după dreptate este arătată această împăcare drept “mai aducătoare de lumină” decât toate faptele sale mari şi preaminunate, şi chiar decât prea înţeleptele sale scrieri.
Patriarul Ignatie

Întoarcerea în scaunul patriarhal

Biserica Sf. Sofia

După săvârşirea lui Ignatie, pe 23 octombrie 878, Sfântul Fotie se întoarce pentru a doua oară în scaunul patriarhal al Constantinopolului. Pentru cinstirea bisericească a Sfântului Fotie, se întruneşte la Constantinopol în noiembrie 879, un sinod de 383 de episcopi, sinod la care iau parte şi trimişii papei Ioan al VIII-lea, care mărturisesc împreună cu ceilalţi sinodali “că Dumnezeu sălăşluieşte în el”, adică în Fotie. Acest sinod desfiinţează hotărârile sinodului din 863, care fusese convocat de papa Nicolae, şi ale celui din 869, care, prin uneltirile papei Adrian, îl osândiră cu nedreptate pe sfânt. Acum, ierarhii şi poporul Bisericii îi redau cinstirea de odinioară, numindu-l pe Fotie după dreptate,”lucrător neînfruntat, împodobit cu toată lucrarea harului”. După aşezarea în cinste, sfântul lucrează în chip dreptmăritor la întărirea credincioşilor, pentru întoarcerea ereticilor, spre întocmirea bibliotecilor, orânduirea aşezămintelor ortodoxe şi, mai înainte de toate, spre întărirea propovăduirii cuvântului lui Hristos. Îndeosebi, grija sa se îndreaptă către cei tineri, adunându-i în preajma sa pe iubiţii săi ucenici. Se îngrijeşte să arate mai ales cu fapta poporului lui Dumnezeu curăţia şi dragostea sa. Deseori, îi îndeamnă pe credincioşi la ridicarea de biserici sau la întărirea celor în paragină.

Din nou izgonit din scaunul patriarhal.

Adormirea sa

Leon VI (dreapta, pe cal) şi tatăl său Vasile I (stânga)

În 29 august 886, în Bizanţ, lucrurile prind iarăşi a se schimba. Împăratul Vasile I moare şi se ridică la cârmuirea împărăţiei fiul său, Leon al VI-lea cel Înţelept. Însă acest împărat, care în tinereţe fusese ucenic al sfântului, din păcate s-a arătat cu totul nemulţumitor faţă de dascălul său, chiar dacă prin a sa lucrare, a primit în istorie numirea de “înţelept”. Uitând de dragostea ce-i arătase sfântul, noul împărat coboară degrab din scaunul patriarhal pe Fotie, nevoind a fi mustrat de el pentru vieţuirea în desfrânări, aşezând pentru aceasta în scaun pe nevârstnicul său frate, Ştefan [care avea doar şaisprezece ani – n.tr.]. De parcă n-ar fi fost de ajuns cele făcute, noul împărat îl întemniţează pe Sfântul Fotie în mănăstirea Armenilor, fiind socotit în chip mincinos părtaş la o tainică înţelegere împotriva împăratului. În această mănăstire vieţuieşte surghiunit, îndeletnicindu-se îndeosebi cu deprinderea necontenitei rugăciuni şi alcătuind cărţi. După izgonire, timp de patru ani, sfântul întocmeşte una din cele mai înalte lucrări: ”Despre mistagogia Duhului Sfânt”. Afară de această lucrare, sfântul mai alcătuieşte şi un mare număr de epistole în care dezleagă cu măiestrie multele nelinişti ce preocupau pe cărturarii şi teologii vremii. Aşadar, sfântul vieţuieşte în pace până pe 6 februarie 897/898, după care îşi încredinţează sufletul lui Dumnezeu, lăsând în urma sa duhovniceştile sale învăţături şi slăvitele sale pătimiri cele întru apărarea Ortodoxiei de potrivnicile uneltiri ale papistaşilor hulitori ai dreptei credinţe. Din această pricină, după dreptate dobândeşte peste veacuri şi numele de mare apărător al Sfintei Ortodoxii.

Mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Athos

[Astăzi, un fragment din moaştele Sfântului Fotie cel Mare se găsesc în mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Athos – n.tr.]

(traducere din elină: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)

SURSA: http://acvila30.wordpress.com/2012/02/05/viata-sfantului-fotie-cel-mare-6-februarie/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s